Stabilire paternitate

Data publicare portal: 23.05.2019

Prin sentinţa civilă nr. xxx, Judecatoria xxx respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimatul XXX prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii xxx şi xxx, ambii cu domiciliul procesual ales în xxx, în contradictoriu cu intimatul xxx, domiciliat in xxx ca inadmisibilă.

 Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei xxx la data de xxx , cu nr. xxx, revizuentii xxx si xxx  in contradictoriu cu intimatul xxx, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa dispună schimbarea în tot a sentinţei civile nr. xxx pronunţată de Judecătoria xxx în dosarul nr. xxx, în sensul admiterii acţiunii si constatării că intimatul xxx este tatăl biologic al  revizuentului  xxx, născut la data de xxx

In fapt, în cadrul dosarului nr. xxx al Judecătoriei xxx ,  xxx a chemat în judecată pe xxx pentru a se constata că acesta este tatăl biologic al lui xxx. Instanţa a respins acţiunea formulată întemeindu-şi motivarea, în principal, pe depoziţiile unor martori deşi în cauză se efectuase o expertiză la Institutul xxx, care în urma examinării a concis că  intimatul  xxx poate fi din punct de vedere serologic tatăl lui xxx. Sentinţa civilă nr. xxx din acest dosar a rămas definitivă prin nerecurare, motivat de faptul că xxx, reclamanta din dosar nu a mai apelat la căile de atac prevăzute de procedura în vigoare la acel moment datorită unor probleme personale.

In cadrul dosarului nr. xxx al Judecătoriei xxx, xxx a chemat în judecată pe xxx, pentru stabilirea paternităţii. Cu această ocazie a solicitat efectuarea testului ADN deoarece este singurul care poate elucida realitatea biologică şi implicit paternitatea, dar şi datorită faptului că prevalează faţă de administrarea unor probe cu martori care au cântărit şi în dosarul de mai sus mai mult decât concluziile unei expertize. Prin sentinţa civilă nr. xxx instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârât şi implicit a respins acţiunea. S-a apreciat că există autoritate de lucru judecat (triplă identitate, de obiect, părţi şi cauză). S-a concluzionat că dacă s-ar înlătura excepţia ar însemna să se nesocotească principiul securităţii raporturilor juridice.

Împotriva sentinţei civile nr. xxx a Judecătoriei xxx, xxx a formulat apel. Prin decizia civilă nr. xxx, Tribunalul xxx a menţinut sentinţa atacată, în principal pentru aceleaşi considerente care au fost avute în vedere de către instanţa de fond. S-a subliniat faptul că există identitate de părţi în cele două dosare deoarece xxx a fost reprezentat de mama acestuia  în cauza din 1984 şi practic acesta era titularul dreptului pus în discuţie chiar dacă nu a stat în instanţă în nume propriu.

Datorită faptului că xxx a epuizat căile de atac, sentinţa civilă devenind definitivă prin respingerea apelului, a notificat pe intimatul xxx prin Adresa nr. xxx, pentru a încerca să rezolve diferendul pe cale amiabilă prin realizarea testului ADN, obligându-l pe revizuientul xxx să suporte cheltuielile cu acest demers. Prin adresa nr.xxx, intimatul xxx, prin intermediul avocatului, a comunicat că nu înţelege să efectueze testul ADN şi a ţinut să precizeze că sunt  două soluţii ale instanţelor care s-au pronunţat în această privinţă.

Revizuenţii susţin că este de principiu ca datele de stare civilă ale unei persoane trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul unei persoane prezentând interes atât pentru persoana respectivă, dar şi pentru colectivitate, în sensul larg, tocmai pentru menţinerea certitudinii si siguranţei raporturilor civile patrimoniale şi nepatrimoniale si nu numai, în care o persoană se poate angaja de-a lungul vieţii sale. In virtutea acestui deziderat, dispoziţiile legale consacră în mod expres posibilitatea şi dreptul oricărei persoane interesate de a contesta sau verifica aceste date - deci şi stabilirea paternităţii.

Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, ultima modalitatea fiind şi cea din prezenta speţă.

Conform jurisprudenţei interne, s-a stabilit că o acţiune de stabilire a paternităţii se bucură de autoritate de lucru judecat, iar prezumţia de adevăr a hotărârii nu poate fi înlăturată decât prin exercitarea căilor de atac.

Au solicitat instanţei să reţină că, instanţa nu a avut în vedere raportul de expertiză dactiloscopică ale cărui concluzii erau în sensul că numitul xxx poate fi din punct de vedere serologic tatăl minorului xxx, la pronunţarea sentinţei civile nr. xxx şi a dat o valoare probatorie exclusivă declaraţiilor de martori.

De asemenea, este real că în anul 1984 posibilităţile ştiinţei erau mult limitate în ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei biologice, astfel că instanţa nu a putut să-şi întemeieze decizia pe o probă ştiinţifică incontestabilă.

Raportându-ne şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care în cauza Ostace împotriva României publicată în Monitorul Oficial, P.I, nr.xxx, din xxx august xxx, a concluzionat că a fost încălcat art. 8 din Convenţie, întrucât reclamantul nu avea nicio posibilitate de a contesta, în lumina probelor biologice noi, declararea judecătorească a paternităţii, revizuentii au solicitat instanţei să aprecieze că părţile se găsesc într-o situaţie similară. Practic revizuentul xxx nu are posibilitatea de a dovedi paternitatea presupusului tată şi implicit de a se stabili paternitatea acestuia faţă de revizuent în urma efectuării unei probe ştiinţifice incontestabile. Apreciază că părţile se află în situaţia descrisă în  art. xxx pct. xxx, respectiv după darea  hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, (imposibilitatea de a prezenta înscrisuri în cursul procedurii iniţiale a fost determinată de un eveniment exterior voinţei părţilor). Acest înscris ar fi fost determinant dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului şi implicit soluţia ar fi fost alta.

Înscrisul pe care îl invocă este reprezentat de o expertiză ADN, expertiză pe care intimatul refuză să o efectueze deşi a fost invitat pe cale amiabilă să o facă, fără a suporta vreun cost.

Dacă s-ar perpetua o asemenea situaţie, respectiv neefectuarea unui test ADN, revizuentul nu va avea nicio posibilitate de a solicita stabilirea paternităţii pe cale judecătorească. In aceste condiţii nu se poate vorbi de păstrarea unui echilibru just între interesul revizuentului şi interesul general.

Curtea Europeană a reţinut cu valoare de principiu în cauza Mikulic c. Croaţiei că procedura unui stat membru, trebuie să asigure un just echilibru între dreptul minorului de a-şi vedea fără întârziere disipată incertitudinea asupra identităţii şi dreptul tatălui prezumtiv de a nu se supune testului ADN.

Acest principiu devine aplicabil în situaţia punerii în balanţă a dreptului unui minor la stabilirea identităţii sale şi dreptului tatălui prezumtiv de a nu fi supus împotriva voinţei sale, testului ADN.

Curtea a situat, în concret, în aceste cazuri în care minorul urmăreşte stabilirea paternităţii, interesul individual al persoanei chemate în judecată de a nu fi supus testelor ADN pe poziţia interesului general al societăţii, analizând astfel în concret justul echilibru între acest interes şi interesul superior al minorului ca interes privat, individual al acestuia, ce ţine noţiunea de viaţă privată.

In cauza I.L. V. c. României, în decizia pronunţată asupra analizei încălcării pretinse a art. 8 din Convenţiei Curtea Europeană a procedat la a analiza plângerea reclamantului relativ la proporţionalitatea măsurilor luate de instanţe pentru a asigura echilibrul dintre interesul reclamantului şi interesul minorului. Curtea a constatat că într-adevăr în cauza Kroon şi alţii c. Olandei s-a pronunţat în sensul că o situaţie în care o prezumţie legală poate prevala asupra realităţii biologice nu poate fi compatibilă cu obligaţia de a garanta respectul faţă de viaţa privată şi de familie, chiar şi având în vedere marja de apreciere de care beneficiază statele.

Apreciază că atunci când se pune problema stabilirii paternităţii împotriva voinţei presupusului tată, prin supunerea acestuia la teste biologice, intră în conflict dreptul copilului de a-şi cunoaşte identitatea personală, protejat de art. 8 din Convenţie şi dreptul presupusului tată de a nu fi supus la teste medicale împotriva voinţei sale. Rezolvarea acestui conflict trebuie făcută în aşa manieră încât să menţină o proporţionalitate între respectivele drepturi. Faptul că un sistem juridic naţional nu conţine norme care să îl oblige la ori să îl sancţioneze pe presupusul tată pentru refuzul de a efectua testul ADN, nu este în principiu, contrar obligaţiilor pozitive care revin respectivului stat din art. 8 al Convenţiei europene, dar numai dacă acel sistem juridic naţional reglementează alte mijloace apte să asigure stabilirea paternităţii. In plus, trebuie respectat principiul fundamental al interesului superior al copilului.

In speţa de faţă, revizuentul  arata nu mai are nici o altă cale deschisă de sistemul juridic naţional care să reglementeze alte mijloace apte să-i asigure stabilirea paternităţii.

CEDO a hotărât deja, în mai multe cauze privind prezumţii legale de paternitate, că o situaţie în care era imposibil să se acorde prioritate realităţii biologice asupra unei prezumţii legale de paternitate nu era compatibilă cu obligaţia de a garanta respectarea efectivă a vieţii private şi de familie, chiar şi ţinând seama de marja de apreciere de care beneficiază statele [Mizzi împotriva Maltei; Shofman împotriva Rusiei].

Cu toate acestea, Curtea a concluzionat, de asemenea, că a fost încălcat art. 8 din Convenţie în cauze în care reclamanţii nu aveau nicio posibilitate de a contesta, în lumina probelor biologice noi, declararea judecătorească a paternităţii lor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Paulik împotriva Slovaciei; Tavli împotriva Turciei).

In final, Curtea a constatat că decizia pronunţată în speţe similare de instanţa naţională nu erau conforme cu evoluţia dreptului român în domeniul filiaţiei, adusă în special de noul Cod civil. Această evoluţie pare a fi în favoarea prevalentei realităţii biologice asupra ficţiunilor legale, renunţând, de exemplu, la termenele de prescripţie rigide. Astfel, noul Cod civil prevede că, acţiunea pentru a se stabili paternitatea unui copil conceput şi născut în afara căsătoriei este imprescriptibilă în timpul vieţii copilului. Totuşi, reclamantul nu a putut să beneficieze de această evoluţie a dreptului român, având în vedere că aceasta a avut loc ulterior faptelor speţei.

In lumina noilor probe biologice pe care nu are posibilitatea de a le solicita şi prezenta la momentul judecării cauzei aprecieaza ca fiind admisibilă cererea de revizuire.

In drept, a invocat disp art. 322 pct.5 C. Proc. Civilă.

In dovedire, înţelege sa se folosească de proba cu  înscrisuri, copie buletine părţi, copie certificat de naştere, copie certificat de căsătorie; copie sentinţă civilă nr. xxx; sentinţă civilă nr.xxx; decizie civilă nr.xxx; sentinţă civilă nr.xxx(pentru dovedirea soluţionării unor situaţii similare de către instanţele române); invitaţie şi răspuns la invitaţie. Solicită a se dispune efectuarea unui test ADN.

La data de xxx, intimatul xxx a depus la dosarul cauzei o adresa învederând instanţei ca nu este de acord cu efectuarea expertizei ADN, înţelegând sa uzeze de dreptul de a nu fi supus testelor medicale împotriva voinţei sale.

Precizează ca, in cauza civila cu nr.xxx soluţionată prin sentinţa civila nr.xxx s-a administrat proba cu expertiza medico-legala de cercetare a filiaţiei atât din punct de vedere serologic cat si dactiloscopic.

Învederează instanţei ca, la notificarea reclamantei a înaintat la Cabinet avocat xxx acelaşi refuz in data de xxx

Anexează: Împuternicire  avocaţiala in original.

La data de xxx, revizuentii xxx si xxx au depus la dosar cerere de întregire si completare a cererii de revizuire  formulate împotriva sentinţei civile nr.xxx pronunţată de Judecătoria xxx în dosarul nr. xxx

Au arătat că, în data de xxx, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, cu următorul conţinut: „ (1) Acţiunea in stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de ia naşterea copilului.'"

Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 60 alin. (1) din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4 /l953 - Codul familiei, sunt constituţionale in măsura în care nu privesc acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei introdusă de copil.

In acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că textul de lege criticat, care stabileste că termenul de un an care începe să curgă de la data naşterii copilului. încalcă dreptul acestuia la viaţă privată, ocrotit de art. 26 din Constituţia României şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privându-l de posibilitatea de a acţiona în mod conştient şi voluntar, după dobândirea capacităţii de exerciţiu depline, in vederea stabilirii filiaţiei sale faţă de tată, în condiţiile în care, potrivit art. 59 alin. (1) din Codul familiei, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se porneşte în numele copilului de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.

Prin faptul ca, în condiţiile textului de lege criticat, acţiunea în stabilirea paternităţii este lăsată la dispoziţia exclusivă a mamei sau a reprezentatului legal al copilului, îl face pe copil dependent de conduita unui terţ acestuia fiindu-i blocată definitiv orice posibilitate ulterioară de a cere clarificarea situaţiei sale personale prin introducerea unei acţiuni în stabilirea paternităţii, întrucât in interiorul termenului stabilit de textul de lege criticat - de un an de la naştere - acesta este, prin ipoteză, în imposibilitatea biologica de a acţiona.

In prezent, Codul civil a instituit, prin prevederile art. 427 alin. (1). imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii promovate de copil.

Subliniază faptul că decizia este definitivă şi general obligatorie.

Raportat la cela arătate mai sus apreciază că se impune a se constata că şi revizuentul nr. 2 poate avea capacitate procesuală activă în prezentul dosar.

In drept, a invocat disp art. 132-134 C. Proc. Civilă.

La data de xxx, intimatul xxx, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care înţelege sa invoce excepţia in admisibilităţii cererii de revizuire.

Textul invocat ca temei al cererii de revizuire are in vedere situaţia in care la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut in vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfăţişate de parţi din motive independente de voinţa lor, înscrisuri care in mod vădit erau de natura a schimba soluţia data.

Pentru a se putea invoca acest motiv si a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a)Partea interesata sa se bazeze pe un înscris nou care nu a fost folosit in procesul in care s-a pronunţat hotărârea atacata;

Intimatul a  solicitat instanţei sa constate ca acest înscris nou nu exista si nu poate fi similat acestuia " refuzul "paratului de a se supune expertizei ADN.

b)Înscrisul  invocat  sa fi  existat  la  data când a fost pronunţata hotărârea ce se cere a fi revizuita.

 Aceasta condiţie este esenţiala, deoarece un proces definitiv câştigat ar  putea fi supus revizuirii pe baza de acte si dovezi ulterioare si autoritatea de lucru judecata ar deveni iluzorie.

c) Înscrisul sa nu fi putut fi produs in procesul in care s-a pronunţat hotărârea atacata, fie ca a fost reţinut de partea potrivnica fie nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus decât voinţa pârtii. Este adevărat ca,  la momentul la care s-a pronunţat hotărârea atacata nu se putea administra ca examen in cadrul expertizei medico-legale a filiaţiei examenul medico-legal de cercetare a filiaţiei prin compararea profilelor genetice AND, insa împrejurarea ca după 32 de ani este posibil, iar paratul înţelege sa uzeze de dreptul sau de a refuza sa se supună testelor biologice nu înseamnă ca este îndeplinita aceasta condiţie a Codului de Procedura Civila Anterior.

d)Înscrisul invocat pentru revizuire sa fie determinant, in sensul ca daca ar fi fost cunoscut de instanţa cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţata.  In măsura in care din considerentele hotărârii atacate rezulta ca aceasta se menţine pe simple temeiuri de drept, indiferent de actele noi descoperite, cererea de revizuire trebuie respinsa.

Nu considera îndeplinita aceasta condiţie cată vreme nu se depune un înscris sub forma unei expertize medico-legale ci numai refuzul paratului.

e)Înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercita revizuirea si nu se poate pretinde instanţei sa ii administreze din oficiu.

Daca una din condiţiile mai sus prezentate nu este îndeplinita cererea de revizuire urmează  a fi respinsa ca inadmisibila si nu ca nefondata (neîntemeiata).

Înţelege sa invoce excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire întemeiate pe disp art.322 pct.5 CPciv anterior.

Potrivit art. 324(1) CPciv anterior "termenul de revizuire este de 1 luna si se va socoti: … In cazurile prevăzute la art. 322 pct.5 din ziua in care s-au descoperit înscrisurile ce se invoca ori după caz din ziua in care partea a luat cunoştinţa de hotărârea desfiinţata sau modificata, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere’.

In situaţia in care înscrisul pe care reclamantul îl invoca este reprezentata de o expertiza ADN, expertiza pe care intimatul refuza sa o efectueze deşi a fost invitata pe cale amiabila sa o facă, fara a suporta vreun cost „înseamnă ca momentul de la care curge termenul pentru formularea cererii este momentul in care i s-a comunicat reclamantului prin avocat refuzul respectiv 27.06.2016.

Fata de data înregistrării cererii de revizuire respectiv 21.11.2016 cererea de revizuire este tardiv formulata.

La data de xxx, revizuenţii xxx si  xxx  au  depus răspuns la întâmpinare.

Privitor la solicitarea instanţei în raport cu excepţia tardivităţii formulată de intimat arătă faptul că răspunsul intimatului, prin care îşi exprima poziţia cu privire la efectuarea unui test ADN, le-a parvenit în data de xxx.

Subliniază faptul că nu înţeleg să invoce acest înscris, respectiv refuzul intimatului, ci o expertiză ADN în virtutea disp. art. 8 din Convenţie dar si raportat la jurisprudenţa CEDO în cauza Ostace C. României şi A.M.M. C. României.

A menţionat refuzul pârâtului, în cererea de revizuire, pentru a arăta că revizuentul a  încercat o soluţionare a situaţiei pe cale amiabilă.

Privitor la cererea de respingerea ca inadmisibila a cererii de revizuire Judecătoria Slatina, în considerentele Sentinţei civile nr.xxx pronunţată în dosarul nr.xxx a reţinut, cu referire la cauza Ostace contra României, faptul că situaţia din cauza dedusă judecăţii şi cauza citată nu este una identică, deosebirea fiind aceea că revizuentul, reclamant în acel dosar, a formulat o nouă cerere de chemare în judecată prin care a solicitat stabilirea paternităţii fata de paratul xxx, si nu o cerere de revizuire, astfel cum a fost  formulată în cauza Ostace c. României.

De asemenea, instanţa de fond, prin aceeaşi sentinţă, a făcut referire la posibilitatea ca pe calea revizuirii să fie solicitată rejudecarea cauzei pe baza existenţei unui nou înscris, inexistent la momentul pronunţării Sentinţei civile nr.xxx din motive independente de voinţa părţilor, respectiv înscrisul constând în expertiza A.D.N., situaţie de fapt identică cu cea din cauza Ostace c. României. Printr-o analiză comparativă a situaţiei de fapt care a stat la baza pronunţării unei hotărâri de condamnare a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ostace c. României şi situaţia de fapt din prezenta cauză, se poate observa că acestea sunt, dacă nu identice, deosebit de asemănătoare.

Astfel, se observă că în anul 1983, xxx - mama revizuentului, la scurt timp după naşterea acestuia, 1-a acţionat în justiţie pe xxx printr-o acţiune în stabilirea paternităţii.

Această acţiune a fost respinsă pe baza declaraţiilor de martor care au atestat faptul ca intimatul xxx nu a fost văzut niciodată cu revizuienta xxx, deşi concluziile expertizei medico-legale care a comparat grupele sanguine ale persoanelor în cauză erau în sensul că intimatul xxx poate fi din punct de vedere serologic tatăl revizuentului.

Prin cererea de revizuire formulată în prezent,  revizuentul solicita revizuirea deciziei din 1983, bazându-se în special pe art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civilă, care prevedea posibilitatea de a redeschide o procedură atunci când imposibilitatea de a prezenta înscrisuri în cursul procedurii iniţiale era determinată de un eveniment exterior voinţei părţilor, dar cu aplicarea prioritară a art. 8 din Convenţie raportat la art. 20 alin. 2 din Constituţie care reglementează aplicarea directă si cu prioritate a normelor din tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

In cauza Dumitru Popescu contra României, prin hotărârea din xxx, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că prevederile Convenţiei fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare. Acest aspect implică, pentru judecătorul naţional, obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

Curtea a constatat că un sistem bazat pe supremaţia Convenţiei şi a jurisprudenţei aferente acesteia asupra dreptului intern permite instanţelor naţionale să înlăture - din oficiu sau la cererea părţilor - prevederile pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale.

In speţă se impune aplicarea directa a art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat de jurisprudenţa Curţii, prin prisma dreptului la stabilirea identităţii, parte a dreptului la viata privata.

Convenţie (Mikulic c. Croaţiei, ar. 51). Chiar dacă nici o legătură familială nu a fost stabilită între reclamant şi pretinsul tată. art. 8 protejează nu numai viaţa familială, dar şi viaţa privată care include aspecte privind identitatea fizică şi socială a individului.

Respectarea vieţii private presupune ca fiecare să poată stabili detaliile identităţii sale de fiinţă umană şi dreptul unui individ la astfel de informaţii este esenţial din punct de vedere al incidenţei lor asupra formării personalităţii (Gaskin c. Resatului-Unit, par. xxx).

In acest sens, pe baza considerentelor hotărârii pronunţate în cauza Ostace c. României, revizuentul susţine admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, pentru a preveni a priori o încălcare a art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, întrucât în prezenta cauză nu este îndeplinită condiţia definită în jurisprudenţă, conform căreia este obligatoriu ca înscrisurile care stau la baza cererii de revizuire să fi existat deja la momentul procedurii iniţiale, iar posibilitatea pentru instanţa investită cu cererea de revizuire de a respinge cererea ca inadmisibilă pe acest motiv este prevăzut de lege şi urmăreşte un scop legitim, respectiv acela de a respecta cerinţele protejării securităţii juridice, totuşi, astfel cum a statuat şi Curtea, trebuie şi rămâne să se stabilească dacă, faţă de circumstanţele speţei, decizia de respingere a priori ca inadmisibilă a cererii de revizuire este una necesară într-o societate democratică.

In prezenta cauză, de la început este clar faptul că nu este vorba despre aplicarea unei prezumţii legale de paternitate, ci de stabilirea paternităţii printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în urma unei proceduri în stabilirea paternităţii.

In acest sens, în cauza Ostace c României (parag. xx), Curtea a concluzionat că a fost încălcat art. 8 din Convenţie în cauze în care reclamanţii nu aveau nicio posibilitate de a contesta, în lumina probelor biologice noi, declararea judecătorească a paternităţii lor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Paulik împotriva Slovaciei, nr. xxx, pct. xx. CEDO xxx-XI, şi Tăvii împotriva Turciei, nr. xxx, pct. xxx noiembrie xxx).

Aceeaşi ar fi situaţia şi în cauza de faţă, având în vedere că în temeiul dreptului intern aplicabil, pentru subsemnat nu mai există nicio posibilitate de a contesta sentinţa civilă pronunţată în anul 1984 asupra paternităţii mele, alta decât cererea de revizuire formulată.

De asemenea, revizuentul observa faptul că, deşi reprezentantul legal în persoana mamei revizuentului a intentat acţiunea în stabilirea paternităţii, aceasta nu a mai depus ulterior diligentele necesare pentru protejarea reală a intereselor revizuentului, în sensul că sentinţa civilă prin care s-a stabilit că intimatul xxx nu este tatăl revizuientului a rămas definitivă prin neatacare cu căile de reformare prevăzute de lege la acea vreme. In aceeaşi situaţie, de a nu-i proteja interesele, s-a aflat şi reprezentantul statului, procurorul de şedinţă care a participat efectiv la judecarea cauzei, şi care avea o obligaţie legală de a acţiona în interesul revizuentului.

In continuare, Curtea, în aceeaşi cauză, a admis faptul că absenţa unui mecanism juridic care să îi permită unei persoane să îşi protejeze dreptul la respectarea vieţii sale private poate fi explicată, în general, de "interesul legitim” de a garanta securitatea juridica si stabilirea legăturilor de familie şi, în mod necesar, de a proteja interesele copilului (parag. 43, Cauza Ostace c. României). 

Cu toate acestea, această apreciere nu se poate face în abstract ci faţă de circumstanţele particulare ale speţei, fiind esenţial a se stabili dacă intr-adevăr ar fi păstrat un echilibru just între interesul revizuentului şi interesul general în situaţia pronunţării de către instanţă a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Având în vedere că revizuentul doreşte să obţină o revizuire a declarării judecătoreşti a paternităţii care îl priveşte, în lumina probelor biologice de care nu avea cunoştinţă la momentul primei proceduri în stabilirea paternităţii considera, în concordanţă cu viziunea Curţii că, respingând ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procedurii în stabilirea paternităţii revizuentului, născut în afara căsătoriei, autorităţile naţionale nu ar ţine cu adevărat seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesele în cauză, drepturile protejate de art. 8 din Convenţie ale cărui titular sunt, fiind pasibile a fi lezate. ( parag. 47 cauza Ostace c. România).

Deşi, în prezenta cauză intimatul xxx nu şi-a dat acordul pentru a se supune expertizei A.D.N., tot Curtea a statuat că în aceste cazuri, când a supus analizei sale situaţiile în care o persoană refuza testarea biologică, s-a acordat o importanţă decisivă faptului că nu exista nicio probă biologică care să contrazică filiaţia stabilită legal, atunci când a procedat la punerea în balanţă a intereselor în cauză. Totuşi, situaţia de faţă este diferită, întrucât revizuentul deţine un raport de expertiză dactiloscopică efectuată în cadrul Institutului xxx, raport solicitat chiar de către intimatul xxx ca mijloc de probă si realizat cu consimţământul acestuia în cursul procesului desfăşurat în anul 1983. Menţionează că concluziile acestui raport au fost în sensul că, din punct de vedere serologic, xxx poate fi tatăl revizuentului.

In plus, proba ştiinţifică care ar putea fi obţinută de revizuent prin efectuarea unei expertize A.D.N. în prezent nu era accesibilă cu mijloacele disponibile în 1983.

 Considera deosebit de relevante cele statuate de Curte în paragraful 50 in cauza Ostace, cauză în care Curtea a constat că decizia de respingere a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C.proc.pen., pronunţată de instanţa naţională nu a fost conformă cu evoluţia dreptului român în domeniul filiaţiei, evoluţie adusă în special de noul Cod civil.

Evoluţia adusă prin Noului Cod civil, astfel cum a reţinut şi Curtea, se pare a fi in favoarea prevalentei realităţii biologice asupra ficţiunilor legale, renunţând, de exemplu, la termenele de prescripţie rigide, noul Cod civil instituind, printre altele, o acţiune în stabilirea paternităţii cu caracter imprescriptibil în timpul vieţii copilului, evoluţie de care revizuientul nu a putut să beneficieze deşi a iniţiat un astfel de demers, respins prin reţinerea autorităţii de lucru judecat.

Curtea s-a pronunţat, în acele cazuri în care copilul urmăreşte stabilirea paternităţii, interesul individual al persoanei chemate în judecată de a nu fi supus testelor ADN pe poziţia interesului general al societăţii, analizând astfel in concret justul echilibru intre acest interes si interesul superior al copilului ca interes privat individual al acestuia ce ţine de noţiunea de viaţă privată.

In cauza Mikulic c. Croaţiei, Curtea a constatat încălcarea acestui just echilibru, prin menţinerea incertitudinii în care se afla minorul de-a lungul unei perioade a procedurii ce a încălcat în sine termenul rezonabil de soluţionare a cauzei.

In cauza A.M.M. c. României a constatat încălcarea acestui just echilibru prin deficienţele de procedură manifestate din partea instanţelor care, în cazul unui minor insuficient de bine reprezentat de mama sa (în lipsa unui avocat şi a ministerului public) nu au făcut demersurile necesare pentru a asigura reprezentarea intereselor minorului de către autoritatea tutelară deşi exista în mod legal (în sensul Convenţiei, respectiv prin practica instanţelor naţionale născută în urma statuărilor instanţei supreme de-a lungul timpului) obligaţia acesteia de a asista pe minor.

In cauza I..L V. c. României, în decizia pronunţată asupra analizei încălcării pretinse a art. 8 din Convenţiei Curtea Europeană a procedat la a analiza plângerea reclamantului relativ la proporţionalitatea măsurilor luate de instanţe pentru a asigura echilibrul dintre interesul reclamantului şi interesul minorului. Curtea a constatat că într-adevăr în cauza Kroon şi alţii c. Olandei s-a pronunţat în sensul că o situaţie în care o prezumţie legală poate prevala asupra realităţii biologice nu poate fi compatibilă cu obligaţia de a garanta respectul faţă de viaţa privată şi de familie, chiar şi având în vedere marja de apreciere de care beneficiază statele.

Concluzionând, pe baza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, considera că respingerea a priori a cererii de revizuire, pe motiv că aceasta ar fi inadmisibilă, în circumstanţele cauzei de faţă, aproape identice cu cele din cauza Ostace ar constitui o regretabilă, însă nu inevitabilă încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie, drept fundamental ocrotit de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

In drept, art. 20 Constituţia României şi art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

In cursul cercetării judecătoreşti a fost încuviinţata si administrata de instanţa proba cu înscrisuri.

Analizând cererea formulată prin prisma argumentelor invocate şi a probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

In fapt, prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, revizuentii xxx si xxx in contradictoriu cu intimatul  xxx, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa dispună schimbarea în tot a sentinţei civile nr. xxx pronunţată de Judecătoria xxx în dosarul nr. xxx (fila xxx), în sensul admiterii acţiunii si constatării că intimatul xxx este tatăl biologic al  revizuentului  xxx, născut la data de xxx.

In cadrul dosarului nr.xxx anterior menţionat, xxx a chemat în judecată pe xxx pentru a se constata că acesta este tatăl biologic al lui xxx. Instanţa a respins acţiunea formulată, în cauză se efectuându-se o expertiză la Institutul xxx, care în urma examinării a concis că  intimatul xxx poate fi din punct de vedere serologic tatăl lui xxx. Sentinţa civilă nr. xxx din acest dosar a rămas definitivă prin nerecurare.

Ulterior, in cadrul dosarului nr. xxx al Judecătoriei xxx, xxx  a chemat în judecată pe xxx, pentru stabilirea paternităţii. Cu această ocazie a solicitat efectuarea testului ADN. Prin sentinţa civilă nr. xxx (filele xxx dosar) instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârât şi implicit a respins acţiunea ca urmare a operării autorităţii de lucru judecat.

Împotriva sentinţei civile nr. xxx a Judecătoriei xxx, xxx a formulat apel. Prin decizia civilă nr.xxx (filele xxx dosar) Tribunalul Olt a respins apelul formulat şi a menţinut sentinţa atacată, această decizie fiind definitivă.

În continuare, instanţa reţine că după soluţionarea definitivă a acestor litigii, revizuentul xxx l-a notificat pe intimatul xxx prin Adresa nr. xxx (fila xxx dosar), întrebându-l dacă este de acord cu realizarea testului ADN, costurile urmând să fie suportate de către revizuent.

Prin adresa nr. xxx (fila xxx dosar) intimatul  xxx, prin intermediul Cabinetului de avocat xxx, a comunicat că nu înţelege să îşi dea acordul pentru efectuarea testului ADN, aspect reiterat şi în cadrul acestui dosar prin înscrisul depus pentru termenul de judecată din data de xxx (fila xxx).

În acest context, revizuenţii au introdus împotriva intimatului acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. xxx având ca obiect obligaţie de a face, respectiv obligarea pârâtului la efectuarea unei expertize ADN în vederea stabilirii paternităţii faţă de xxx (filele xxx dosar).

În consecinţă, prezentul dosar a fost suspendat în data de xxx până la soluţionarea definitivă a dosarului xxx, soluţionare ce s-a realizat în data de xxx, prin Decizia Tribunalului xxx nr. xxx (filele xxx dosar), prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de xxx si xxx şi s-a menţinut drept legală şi temeinica Sentinţa nr. xxx pronunţată în fond de Judecătoria xxx (filele xxx dosar). Prin sentinţa nr. xxx, instanţa a respins acţiunea formulată de xxx si xxx.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii invocată de intimat prin întâmpinare, instanţa urmează a o respinge în considerarea următoarelor aspecte:

Cererea de revizuire formulată în prezenta cauză s-a întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 din Vechiul Cod de procedură civilă, care dispun următoarele: “Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…) 5.dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Cu privire la acest caz de revizuire, dispoziţiile art. 324 din Vechiul Cod de procedură civilă prevăd următoarele: “ Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (…)4.în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Intimatul a invocat excepţia tardivităţii susţinând că termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire ar trebui să se calculeze de la data la care revizuenţii au fost notificaţi cu privire la refuzul intimatului de a efectua testul ADN, respectiv de la data de 27.06.2016.

Or, sub acest aspect, instanţa arată că nu poate fi reţinut acest raţionament al intimatului întrucât revizuenţii sunt cei care stabilesc motivele de fapt şi temeiurile de drept pentru cererea de revizuire pe care au formulat-o în cauză, iar aceştia au menţionat expres că nu înţeleg să invoce acest înscris în fundamentarea cererii de revizuire, respectiv refuzul intimatului de a efectua expertiza, ci înscrisul nou este reprezentat de chiar o expertiză ADN (fila xxx). Or, instanţa va analiza admisibilitatea şi temeinicia cererii de revizuire (şi implicit şi termenul de introducere a acţiunii) prin raportare la cazul de revizuire invocat de către revizuenţi.

Faţă de aceste susţineri, având în vedere că înscrisul nou pe care revizuenţii îşi fundamentează cererea de revizuire este reprezentat de o expertiză ADN, expertiză ce la momentul de faţă nu a fost întocmită, instanţa apreciază că în cauză nu este depăşit termenul de o lună de la momentul descoperirii înscrisului nou, respectiv expertiza ADN.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, instanţa reţine următoarele:

Pentru admisibilitatea cazului de revizuire invocat de către revizuenţi, respectiv art.  322 pct. 5 VCP, instanţa reţine că aceştia trebuie să facă dovada îndeplinirii următoarelor condiţii, în mod cumulativ:

1. Partea interesata sa prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit in procesul in care s-a pronunţat hotărârea atacata;

Or, cu privire la această condiţie, instanţa constată că aceasta nu este îndeplinită, câtă vreme aceştia nu au prezentat în faţa instanţei expertiza ADN despre care susţin că ar reprezenta “înscrisul nou” prevăzut de art. 322 pct. 5 VCP. Dimpotrivă, aceştia recunosc că această expertiză ADN nu există, nefiind efectuată ca urmare a refuzului intimatului, motiv pentru care a fost introdus pe rolul instanţelor de judecată dosarul nr. xxx având ca obiect obligaţie de a face, respectiv obligarea intimatului la efectuarea unei expertize ADN în vederea stabilirii paternităţii faţă de xxx, acţiune ce a fost însă respinsă în mod definitiv de către instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.

2. Înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

3. Înscrisul  invocat  să fi  existat  la  data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuita.

 Astfel, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunţarea acesteia, textul legal anterior citat referindu-se la situaţia în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin sentinţa atacată. Prin urmare, instanţa apreciază în sensul în care, cu atât mai mult, în cauza de faţă nu se poate cere revizuirea cât timp înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire, respectiv expertiza ADN, nu există nici măcar în prezent, astfel că nici această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.

4. Înscrisul sa nu fi putut fi produs in procesul in care s-a pronunţat hotărârea atacata.

5. Înscrisul invocat să fie determinant.

6. Înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercita revizuirea, iar nu să se pretindă instanţei sa il administreze din oficiu.

Instanţa arată că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză, deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, revizuenţii nu au prezentat instanţei nicio expertiză ADN, aceasta neputând fi efectuată din cauza refuzului intimatului de a se supune testului medical, iar instanţele de judecată nu au dispus obligarea acestuia la efectuarea testului ADN în cadrul dosarului nr. xxx având ca obiect obligaţie de a face – dimpotrivă, acest litigiu a fost soluţionat în mod definitiv prin respingerea acţiunii.

Faţă de cele de mai sus, în ceea ce priveşte cadrul naţional de reglementare, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art.  322 pct. 5 VCP pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire.

În ceea ce priveşte susţinerile revizuenţilor referitoare la aplicabilitatea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special pe baza considerentelor hotărârii pronunţate în cauza Ostace c. României, instanţa reţine că revizuenţii susţin admisibilitatea cererii de revizuire, pentru a preveni a priori o încălcare a art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. In acest sens, aceştia susţin că în cauza Ostace c României (parag. 42) Curtea a concluzionat că a fost încălcat art. 8 din Convenţie în cauze în care reclamanţii nu aveau nicio posibilitate de a contesta, în lumina probelor biologice noi, declararea judecătorească a paternităţii lor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situaţie de fapt ce, susţin aceştia, ar fi asemănătoare cu cea din prezenta cauză, având în vedere că în temeiul dreptului intern aplicabil nu mai există nicio posibilitate de a contesta sentinţa civilă pronunţată în anul 1984 asupra paternităţii lui Bejinaru lulius Romeo, alta decât cererea de revizuire ce formează obiectul prezentului dosar.

Faţă de aceste susţineri ale revizuenţilor, instanţa urmează a le înlătura, aratând următoarele:

Art. 8 din Convenţie statuează astfel: “1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţonală, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Prin urmare, deşi art. 8 din Convenţie tinde, în esenţă, să protejeze persoanele împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice, acesta nu impune statelor doar să se abţină de la astfel de ingerinţe; acesta poate implica, în plus, obligaţii pozitive inerente respectării efective a vieţii private sau de familie. Limita dintre obligaţiile pozitive şi obligaţiile negative ale statului în raport cu această dispoziţie nu se pretează însă unei definiţii precise. Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. În ambele cazuri, trebuie să se ţină seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesele concurente ale individului şi cele ale societăţii în ansamblul său; de asemenea, în ambele ipoteze, statul beneficiază de o anumită marjă de apreciere (Ostace c României, parag. 33).

De asemenea, instanţa subliniază că situaţia de fapt analizată de Curte în cauza Ostace c României este substanţial diferită de cea din prezenta cauză întrucât în acea speţă cererea de revizuire ce fusese respinsă ca inadmisibilă de instanţele române se întemeia pe un raport de expertiza medico-legală ce fusese întocmit cu acordul părţilor şi în urma căruia se concluzionase în sens opus decât cele stabilite anterior de instanţele judecătoreşti.

Astfel, conform expunerii situaţiei de fapt din cauza Ostace c României:

“6. Prin Hotărârea din xxx a Judecătoriei xxx, reclamantul a fost declarat tatăl copilului xxx., născut la xxx, ca urmare a unei acţiuni în stabilirea paternităţii introduse de mama copilului. Această hotărâre a fost pronunţată pe baza unor declaraţii de martori care atestau existenţa unei relaţii între mama copilului şi reclamant şi pe o expertiză medico-legală a grupelor sanguine, care indica faptul că paternitatea copilului era nedecisă în privinţa reclamantului, dar că nu putea fi exclusă în totalitate posibilitatea ca acesta să fie tatăl biologic al copilului. Hotărârea în cauză a fost confirmată, în urma recursului formulat de reclamant, prin Hotărârea din xxx  a Tribunalului xxx.

7. În xxx, reclamantul a obţinut consimţământul lui xxx, devenit major, pentru ca ambii să se supună unei expertize medico-legale extrajudiciare, cu scopul de a se stabili dacă era tatăl său biologic.

8. La xxx, Institutul xxx  din xxx  i-a comunicat reclamantului faptul că, în urma efectuării noilor teste de paternitate, era exclus, din punct de vedere biologic, ca xxx. să fie copilul său.

9. Pe baza acestui raport de expertiză, reclamantul a sesizat Judecătoria xxx  cu o cerere de revizuire a Hotărârii din xxx. Acesta a menţionat că, anterior, era imposibil din punct de vedere obiectiv să prezinte proba realităţii biologice care excludea posibilitatea ca acesta să fie tatăl lui xxx. De asemenea, a precizat că, la momentul acţiunii în stabilirea paternităţii, au fost respinse toate cererile formulate de acesta în faţa instanţelor pentru efectuarea unei contraexpertize judiciare”.

Prin urmare, instanţa apreciază că nu există similitudine între cazul invocat de revizuenţi şi speţa de faţă, cât timp aici nu există un raport de expertiză ADN care să confirme paternitatea intimatului xxx faţă de xxx, iar instanţele judecătoreşti au respins în mod definitiv solicitarea acestuia din urmă de obligare a numitului xxx la efectuarea raportului de expertiză ADN.

Faţă de toate cele expuse anterior, instanţa urmează să respingă cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare