Contestaţie în anulare de drept comun

Contestaţie în anulare de drept comun. Motivul nelegalei citări. Inadmisibilitate în condiţiile invocării motivului pe calea unui recurs care nu a fost cercetat în fond din cauza culpei părţii, concretizată în anularea recursului ca netimbrat, ca neregulat introdus sau în perimarea recursului.

Potrivit prevederilor art.504 alin.2 din Codul de procedură civilă, contestaţia în anulare de drept comun poate fi primită în ipoteza în care motivul nelegalei citări a fost invocat prin cererea de recurs dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond. În actuala reglementare, textul art.504 alin.2 din Codul de procedură civilă prevede în mod expres faptul că respingerea recursului fără a fi cercetat în fond trebuie să nu se datoreze culpei părţii. Prin urmare, în actuala reglementare, în ipoteza anulării recursului ca netimbrat sau ca neregulat introdus sau al perimării acestuia, contestaţia în anulare este inadmisibilă.

 Prin sentinţa civilă nr.230 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad,  Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de reclamanta X împotriva pârâtei Y.

În motivare, instanţa a reţinut că, prin contestaţia în anulare formulată, contestatoarea solicită anularea Sentinţei civile nr.425/29.05.2018, pronunţată de Tribunalul Arad,  Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale, invocând motivul nelegalei citări, prevăzut de dispoziţiile art.503 alin.1 din Codul de procedură civilă. Aşa fiind, instanţa observă că, în speţă, este vorba de o contestaţie în anulare de drept comun.

 Potrivit dispoziţiilor art.503 alin.1 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata”.

 Potrivit dispoziţiilor art.504 alin.1 şi 2 din Codul de procedură civilă:

 „(1) Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.

 (2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond”.

Prin condiţia de admisibilitate a acestui tip de contestaţie, de drept comun, condiţie prevăzută de dispoziţiile art.504 alin.1 din Codul de procedură civilă, sfera hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu contestaţie în anulare se reduce semnificativ.

S-a reţinut bunăoară, că, potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate, contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul referitor la nelegala citare putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului. Această condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare de drept comun constituie o aplicaţie a principiului statuat de prevederile art.459 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate câtă vreme este deschisă calea de atac a apelului. De asemenea, prin această dispoziţie legală se instituie ordinea de exercitare între recurs şi contestaţia în anulare, legea dând prioritate căii de atac de reformare în detrimentul celei de retractare.

Prin urmare, ori de câte ori partea are la dispoziţie apelul sau recursul pentru valorificarea motivului contestaţiei în anulare de drept comun, ea este obligată să le folosească, în caz contrar, contestaţia în anulare fiind inadmisibilă.

În ce priveşte această condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare de drept comun, instanţa a reţinut că, trebuie luate în considerare şi prevederile art.504 alin.2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, contestaţia în anulare poate fi primită în ipoteza în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond.

Referitor la prima ipoteză a textului legal menţionat mai sus, în literatura de specialitate, s-a arătat că, ori de câte ori verificarea de fapt este posibilă pe baza actelor de la dosar sau a înscrisurilor noi ce pot fi folosite în recurs, partea ar trebui să valorifice neregularitatea pe calea recursului, nefiind admisibilă contestaţia în anulare. Doar în cazul în care sunt necesare şi alte probe noi decât înscrisurile, devine aplicabilă prevederea din cuprinsul art.504 alin.2 din Codul de procedură civilă. Însă partea nu are o opţiune între recurs şi contestaţia în anulare, ci, trebuie să exercite calea de atac a recursului şi numai în măsura în care recursul ar fi respins pentru că motivele necesită verificări de fapt, contestaţia devine admisibilă.

Referitor la a doua ipoteză a textului legal menţionat mai sus, aceasta este aplicabilă atunci când recursul a fost respins fără să fi fost cercetat în fond. Sub imperiul vechilor dispoziţii ale art.317 aliniatul final din Codul de procedură civilă de la 1865, în doctrină, s-a reţinut că, în această ipoteză, se încadrau şi anularea recursului (ca netimbrat sau ca neregulat introdus), precum şi constatarea perimării acestuia, însă nu respingerea recursului ca tardiv, în acest din urmă caz, apreciindu-se că, din punct de vedere al legii, un recurs tardiv este considerat a nu fi fost introdus. În actuala reglementare însă, o asemenea interpretare a ipotezei prevăzute de art.504 alin.2 din Codul de procedură civilă nu mai este posibilă, întrucât textul menţionat prevede în mod expres faptul că respingerea recursului fără a fi cercetat în fond trebuie să nu se datoreze culpei părţii. Prin urmare, în actuala reglementare, în ipoteza anulării recursului ca netimbrat sau ca neregulat introdus sau al perimării acestuia, contestaţia în anulare este inadmisibilă ( a se vedea Gabriel Boroi şi Mirela Stancu – „Drept procesual civil, Ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită”, Editura „Hamangiu” 2017, p.777-778).

 Aplicând raţionamentul de mai sus, ce rezultă din textele legale menţionate, la starea de fapt din litigiul pendinte, instanţa a reţinut că, împotriva sentinţei nr. 425/29.05.2018 pronunţată de Tribunalul Arad,  Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale, atacate cu contestaţie în anulare, contestatoarea din prezenta cauză a declarat recurs, acesta fiind anulat ca urmare a admiterii excepţiei netimbrării, prin Decizia nr.226/20.02.2019, pronunţata de către Curtea de Apel Timişoara, motiv pentru care, contestaţia în anulare este inadmisibilă în ipoteza invocării motivului nelegalei citări, întrucât deşi motivul nelegalei citări a fost invocat în cererea de recurs, cu toate acestea, recursul a fost anulat ca netimbrat, mai precis, nu a fost cercetat în fond din cauza culpei contestatoarei.

 Sentinţa respectivă a fost menţinută de către Curtea de Apel Timişoara – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, care, prin Decizia civilă nr.772 din 06 iunie 2019 a respins recursul formulat împotriva sentinţei.

 În motivare, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, în ipoteza de excepţie, reglementată de teza a II-a a art.504 alin.2 C.pr.civ., textul menţionat prevede în mod expres că respingerea recursului, fără a fi cercetat în fond trebuie să nu se datoreze culpei părţii şi prin urmare, în ipoteza de faţă în care, recursul declarat de contestatoare a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.226/20.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara, contestaţia în anulare este inadmisibilă, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Domenii speta

Spete similare