Apel cerer daune

Hotărâre 98 din 09.04.2019


Dosar nr. 12373/231/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 98/2019

Şedinţa publică de la 09 Aprilie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE Judecator

Judecător Judecator

Grefier Grefier

Pe rol fiind pronunţarea asupra  apelului formulat de reclamanta MANEA CRINA, având CNP, domiciliată în oraşul X, str. X nr.X, bl.X, ap.X, judeţul Vrancea  şi domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în X, str.X nr.X, bl.X, ap.X, judeţul Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 7388 din 13.11.2018 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 12373/231/2016 în contradictoriu cu intimata-pârâtă  S.C. A S.A.  cu sediul în X, str. X, nr. X,  şi sediul ales la Sucursala X, în X, str. X,  nr.X, judeţul Vrancea şi intervenientul forţat B domiciliat în oraşul X, str. X, nr.X, judeţul Vrancea.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 26 martie 2019, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa în vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunţarea pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra  apelului civil de fata,  Tribunalul retine următoarele :

Prin Sentinta  civila  nr.7388/13.11.2018 Judecătoria Focșani a  admis in parte acțiunea civila in pretenții formulata de reclamanta  A  in contradictoriu cu parata A SA  si in consecinta, a  obligat parata sa plătească reclamantei suma  de  4.000 EURO cu titlu de daune materiale si 10.000 EURO cu titlu de  daune morale, reprezentând indemnizație de despăgubire  pentru vătămările  produse  in accidentul de circulație din data de 05.08.2014.

A fost obligata  parata sa  plătească reclamantei si suma  de 7692  lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a  hotărî astfel,  prima  instanta  a  reținut  in esența  faptul ca la data de 05.08.2014 pe DN23 între localitățile Latinu și Muchea jud. Brăila reclamanta a fost victima unui accident rutier. Reclamanta se afla pe scaunului din dreapta fată a autovehiculului  condus de B. Conducătorul auto  a pierdut controlul autovehiculului, mașina părăsind partea carosabilă , consecinta  fiind vătămarea corporală a reclamantei A. Conform raportului de constatare medico –legală nr. 273/02.10.2014 emis de SML BRĂILA, reclamanta a necesitat 45 – 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite în urma accidentului.

Dinamica producerii accidentului precum şi culpa conducătorului auto au fost cercetate în dosarul nr. 1105/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. 

Conform Ordonanţei nr. 1105/P/21.04.2015  Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a procedat la clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din  culpă.

La data producerii accidentului autoturismul  era asigurat de răspundere civilă la A SA.

Potrivit art.  2199 N.C.C. – prin contractul de asigurare  contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca în cazul producerii riscului asigurat să plătească indemnizaţie după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.

Având în vedere că la data de 5.08.2014 s-a produs riscul asigurat conform art. 2208 Noul Cod civil – asiguratorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract.

Potrivit disp. art 2223 N.C.C. în cazul asigurării de răspundere civilă asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde  potrivit legii, faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

S-a retinut ca reclamanta a fost internată  imediat după accident la  Spitalul Judeţean Brăila,  unde a suferit prima intervenţie chirurgicală la braţul fracturat. După concediul medical din perioada 05-31.05.2014, a fost necesară achiziţionarea unei tije centromedulară  pentru umăr în valoare de 1250 lei şi efectuarea unei noi operaţii la Spitalul  Clinic de Urgenţă Bucureşti. Reclamanta a arătat că, după 8 luni datorită durerilor acute la  braţul şi  umărul drept, a efectuat mai multe drumuri la Bucureşti pentru investigaţii medicale şi pentru a achiziţiona o proteză medicală de calitate superioară pentru fixarea corespunzătoare a braţului şi  a umărului drept.

Din depoziţiile martorilor audiaţi C şi D, Instanţa a reţinut că reclamanta a rămas cu cicatrice vizibilă pe  braţul drept, ceea ce îi creează  o stare de disconfort fizic şi psihic în mediul social. Traumatismul sever suferit în urma accidentului rutier a privat-o pentru o perioadă de exercitarea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu, i-a afectat veniturile din salariu precum şi viaţa de familie.

Martorii au arătat că după 2 ani de la accident reclamanta nu poate folosi braţul drept.

În urma verificărilor periodice şi a controalelor medicale efectuate, i-a fost recomandată  o nouă operaţie pentru  extragerea/înlăturarea tijei/protezei medicale, care va fi urmată  de o altă perioadă de concediu medical; venituri diminuate şi traume fizice şi psihice.

La data producerii accidentului, reclamanta era însărcinată însă datorită tratamentelor aplicate pentru refacerea braţului, nu a mai putut să aibă un copil. Ca urmare a vătămării corporale suferite, reclamanta a suportat 3 intervenţii chirurgicale şi i-a fost aplicată o tijă metalică. În urma controlului medical efectuat s-a constatat că s-au produs complicaţii în sensul contractării unei osteomelite care a necesitat tratament, antibiotic şi de recuperare. Martora C a arătat că reclamanta s-a deplasat în Municipiul Constanţa pentru recuperare şi i-a fost aplicat un tratament în camera hiberbarică pentru reducerea infecţiei şi crearea mediului adecvat pentru sudarea oaselor.  Costul unei şedinţe de recuperare în camera hiperbarică este de 400 lei. Ca urmare a stării precare de sănătate şi a tratamentelor de recuperare reclamanta nu a putut să presteze activităţi o perioadă îndelungată, beneficiind de concediu medical cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor lunare la nivelul indemnizaţiei de 65% din salariu.  De asemenea, reclamanta nu poate presta activităţi în gospodăria proprie astfel încât are nevoie de ajutor permanent din partea unor persoane străine sau a mamei sale şi a rudelor apropiate.

Ca urmare a accidentului produs şi având în vedere că la volanul autoturismului se afla soţul acesteia B,  au apărut discuţii contradictorii şi în familie, astfel încât soţii s-au separat. Reclamanta prezintă anxietate faţă de autovehicule, îi este frică  să se deplaseze cu acestea , astfel încât pentru transportul la medici şi pentru recuperare a folosit transportul CFR . De asemenea, îi este frică să  folosească maşina personală  şi apelează la servicii de transport plătite.  În urma accidentului produs reclamanta a avut nevoie de consiliere psihologică sens în care a depus la dosarul cauzei Contractul de prestări servicii psihologice pentru o perioadă de 6 luni încheiat la 30.03.2018. 

Din probele administrate în cauză cu înscrisuri şi cu martori,  Instanţa  a constatat că pentru tratamentului braţului accidentat reclamanta a cumpărat o tijă centromedulară în valoare de 1250 lei conform facturii fiscale MOV 70916/7.08.2014, a cumpărat medicamente conform facturilor depuse la dosarul cauzei, de valori diferite, de la sume cuprinse între 50 lei şi 145 lei. De asemenea, reclamanta a făcut dovada  că a cheltuit sume de bani cu consultaţiile medicale conform facturilor aflate la filele 118,121, 135 , 136.

Pentru efectuarea tratamentelor medicale şi consultaţii medicale a fost necesară deplasarea pe ruta Focşani – Buzău – Constanţa, dovada cheltuielilor fiind făcută cu biletele de tren depuse la filele 103 şi 115 din dosar. Reclamanta a mai depus la dosarul cauzei buletine de analiză medicală şi chitanţele privind plata acestora – filele 133 – 136 din dosar. Tratamentul de oxigenare hiperbarică  efectuat în Municipiul Constanţa  a necesitat suma de 4700 lei conform chitanţelor depuse la fila 113 din dosar precum şi deplasarea  pe căile ferate. Conform înscrisurilor aflate la fila 135 din dosar, reclamanta A a fost diagnosticată cu reacţii acută la stres necesitând tratament cu Diazepam. De asemenea a efectuat investigaţii medicale, ecografie generală, analize medicale şi internări succesive în clinici medicale la secţia de ortopedie. De asemenea i-au fost administrate tratamente cu calciu şi osseor , cu antibiotice şi vitamine şi ceaiuri specifice, datorită diagnosticului de de osteomelită humerus drept care a îngreunat procesul de vindecare.

Conform raportului medical întocmit la 16.12.2016 la Spitalul Regina Maria s-a constatat că reclamanta prezenta dureri şi tumefacţie cot drept, acesta fiind tumefiat, dureros cu redoare importantă şi impotenţă funcţionale, cicatrice post operatorie pe faza externă a braţului 1/3 inferioară, stabilindu-se  diagnosticul de fractură neconsolidată. 

Conform opiniei de specialitate a psihologului  clinician Popescu Ionica, reclamanta a suferit o serie de tulburări psiho emoţionale  determinate de pierderea parţială a funcţionării braţului drept care au determinat  o stare de suferinţă psihică ce afectează grav capacitatea de adaptare psihică socială şi familială a acestea în sensul fixării la traumă şi sindromul de repetiţie , alterarea personalităţii , tulburări de relaţionare cu colegii şi anestezie afectivă, tulburări de adaptare şi vocaţională.

Conform raportului de expertiză medico legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, s-a constatat că reclamanta acuză dureri la nivelul umărului drept şi a cotului drept, scăderea forţei musculare la nivelul membrului superior drept. Faţa laterală a braţului drept 1/3 superioară şi 1/3 inferioară, cicatrici post operatorie  cu dimensiuni cuprinse în 3 – 0,2 C.M. pe faţa laterală a aceluiaşi braţ, iar în  zona 1/3 inferioară  cicatrice consecutivă unei fistule. Au fost efectuate examene de specialitate la radiologie, ortopedie, chirurgie plastică şi comisia de expertiză a capacităţii de muncă conform examenului radiologic din 15.06,.2018 efectuat la Spitalul Sf Spiridon Iaşi  s-a constat veche fractură humurus drept , postiosinteză, peliatrită scapulo- umerală dreaptă, cot drept de aspect normal. Conform examenului ortopedic efectuat la aceeaşi dată  s-a constatat limitarea activă şi pasivă  a mişcărilor umărului drept faţă de colateralul  pentru abdicţie, anteducţie şi rotire internă, limitarea flexiei active şi pasive a cotului drept faţă de controlateral cu 30 grade, discretă limitare a pumnului drept faţă de  contro – lateral cu limitarea marcată a prono – supinaţiei antebraţului faţă de contro – lateral. Hipoamitrofia  deltoid , biceps şi triceps brahial, deficit neuro circulator  la nivelul pumnului bilateral.

Conform referatului comisiei de expertiză a capacităţii de muncă întocmit la 31.07.2018 ca urmare a diagnosticului – SECHELE POST FRACTURĂ  HUMERUS DREPT OPERATĂ – prezintă deficienţă funcţională în prezent de 40% cu capacitate de muncă păstrată dar nu se încadrează în grad de invaliditate. Conform  raportului de expertiză medico legală leziunea suferită de reclamanta A  a necesitat 75 – 80 de zile de îngrijiri medicale, timp ce include  internările, intervenţiile chirurgicale şi recuperarea funcţională.

S-a recomandat reluarea investigaţiilor imagistiţie şi chinetoterapie recuperatorie. S-a constatat o incapacitate  adaptivă de 40% cu deficienţă funcţională  cu capacitate de muncă păstrată şi neîncadrabilă în grad de handicap . S-a stabilit ca aprecierea asupra sechelilor de natură infirmizantă se vor face după efectuarea examinărilor şi tratamentelor recomandate iar aprecierile asupra deficitului estetic  se vor efectua după epuizarea tuturor metodelor terapeutice printr-un examen de chirurgie plastică şi reparatorie.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei pentru recuperarea stării de sănătate , reclamanta A  a necesitat internări, investigaţii medicale şi tratamente medicale de lungă durată . Valoarea acestor tratamente a fost dovedită  cu chitanţele depuse la dosarul cauzei. De asemenea, reclamanta a suportat cheltuieli pentru recuperarea deficitului de funcţionare a braţului vătămat în accident, respectiv tratamente  hiperbarice în valoare de 4900 lei în Municipiul Constanţa la Clinica de ortopedie. La aceste cheltuieli  se adaugă  costul transportului  pe cale ferată pe ruta Focşani – Constanţa. De asemenea,  reclamanta  a efectuat investigaţii şi la Clinici medicale din Braşov, Bucureşti şi Constanţa pentru a afla părerea unor medici specialişti în legătură cu  complicaţiile apărute pe parcursul efectuării tratamentelor pentru refacerea braţului accidentat dovedite cu facturile depuse la dosarul cauzei, buletinele de investigaţii şi analize medicale şi chitanţele de plată a acestora.  Pe lângă aceste cheltuieli, Instanţa constată că reclamanta a avut şi veniturile diminuate pe perioada celor 75-80 de  zile de îngrijiri medicale, respectiv 65%  din veniturile salariale Valoarea cheltuielilor suportate de reclamantă pentru medicamente şi investigaţii medicale, diminuarea veniturilor lunare şi cheltuielile ocazionate de transport şi de plată a ajutorului în gospodărie au fost dovedite cu chitanţele depuse la dosarul cauzei şi depoziţiile martorilor audiaţi, ca fiind  de aproximativ 18000 lei – 19000 lei, echivalentul 4000 EURO.

Pe lângă cheltuielile ocazionate de vindecarea braţului accidentat, dovedite  chitanţe şi facturi,  reclamanta a suportat şi alte cheltuieli cu medicamente şi investigaţii medicale care nu pot fi dovedite şi cuantificate având în vedere perioada îndelungată de timp ( 5.08.2014 – 18.06.2018) în care a avut nevoie de îngrijire medicală.

Ca urmare a accidentului produs  pe lângă suferinţele fizice, reclamanta a avut şi suferinţe psihice legate de pierderea sarcinii, imposibilitatea efectivă de a avea un copil deteriorarea relaţiilor de familie în principal cu soţul care a fost şi autorul  evenimentului rutier produs la data de 5.08.2014.

Instanţa a constatat că în perioada de aproximativ 4 ani  scursă de la data producerii accidentului şi până în prezent reclamanta a prezentat şi aspecte de inadaptare socială, pierderea uşoară a capacităţii de muncă şi abilităţilor profesionale, reducerea atenţiei şi creşterea efortului de concentrare pentru activităţi profesionale pe care anterior le efectua într-un timp relativ mai scurt.

De asemenea, reclamanta are  şi o stare de anxietate care a determinat diminuarea relaţionării cu persoanele străine, fiind complexată de imposibilitatea folosirii braţului drept şi a cicatricilor rămase ca urmare a intervenţiilor chirurgicale.

Având în vedere perioada îndelungată de timp în care reclamanta a  fost supusă unui stres post traumatic, ( incapacitatea adaptivă de 40% şi deficienţa funcţională ) , Instanţa a apreciat că acordarea unor daune morale în valoare de 10000 EURO sunt de natură  a acoperi sechelele de natură infirmizată , deficitul estetic  şi tulburările de adaptare şi vocaţionale suferite de aceasta, ca urmare a accidentului.

Sentinta  a  fost comunicata reclamantei la  data de 19.12.2018.

In termen  legal, respectiv la  data de 14.01.2019  reclamanta A a  declarat apel împotriva  acestei sentințe. S-a  arătat ca  suma la  care a  fost obligata  societatea  de asigurări la plata  , fata de suferințele  încercate de reclamanta, este derizorie. S-a arătat ca  reclamanta a  fost grav  vătămata in acest accident, ca  urmările accidentului, atât fizice cat si psihice  se vad si in prezent. A arătat ca  reclamanta  a  beneficiat si de consiliere psihologica  in vederea  restabilirii sănătății psihice. A arătat ca  potrivit noului Raport de expertiza  medico – legala, cel din  05.10.2018 , depus si la  dosarul  de  la  Judecătoria Focșani, a  rezultat ca  leziunile suferite au necesitat un număr mult mai mare de zile de îngrijiri medicale, 75-80 de zile, ca  starea prezenta  conferă reclamantei o incapacitate adaptiva  de 40% , cu deficient funcțional ușor. A arătat ca  datorita  faptului ca  brațul afectat a  fost cel drept, a fost vătămata  in îndeplinirea  sarcinilor d serviciu cu consecințe asupra  veniturilor lunare realizate, dar i-a  afectat si viată de familie prin imposibilitatea  de a  avea  un trai  conform uzanțelor . A arătat ca  nefiind  recuperat integral brațul drept,  urmează  sa  mai suporte si alte intervenții chirurgicale,  precum si tratamente de recuperare, ca  toate aceste tratamente  i-au afectat inclusiv viața  de familie,  neputând  avea in tot acest timp copii.

A solicitat in consecinta  admiterea  apelului,  anularea  sentinței si in rejudecare admiterea  acțiunii așa cum a  fost formulata.

In drept, apelul a  fost întemeiat pe dispozitiile art.466 si următoarele din C.pr. civila.

In dovedirea  susținerilor sale,  reclamanta  a  solicitat proba cu înscrisuri si proba  cu martori. A depus la dosar copia  noului Raport de expertiza  medico-legala, copia  acțiunii de divorț  intentata  de  Manea  Nelu, acte medicale.

La  solicitarea  apelantei, a  fost audiat martorul D.

Intimata  A SA București, prin Întâmpinarea  depusa  in termen legal la dosar a  solicitat respingerea  apelului.

In esența  , s-a  arătat ca  fata de vătămările suferite de reclamanta , fata  de probele administrate in cauza,  prima  instanta  a  stabilit in mod judicios  cuantumul daunelor materiale si morale. S-a arătat ca  reclamanta,  prin apel a criticat sentința  in integralitatea  sa, deși  prin aceasta  daunele materiale i-au fost acordate in cuantumul cerut. S-a arătat ca  nu se dorește  sa  se conteste trauma  încercata  de reclamanta in  urma  accidentului rutier  in care a  fost implicata, dar s-a  arătat ca  asemenea  urmări  nu  trebuie sa  constituie moneda  de schimb pentru obținerea  unor despăgubiri morale exagerate,  necesitând  o evaluare obiectiva,  bazata  pe criterii rezonabile.

S-a  arătat ca o asemenea  analiza  a  fost făcută  de prima  instanta,  astfel ca  s-a solicitat respingerea  apelului.

Nu a  solicitat probe in dovedirea  susținerilor sale.

Examinând  sentința  prin prisma  criticilor formulate, dar si in condițiile art.476 alin.1  din C.pr. civila, Tribunalul apreciaza  ca apelul este fondat sub următoarele aspecte:

Sub aspectul situației de fapt,  in mod corect prima  instanta a  reținut faptul ca  la data de 05.08.2014 pe DN23 între localitățile Latinu și Muchea jud. Brăila reclamanta a fost victima unui accident rutier. Reclamanta se afla pe scaunului din dreapta fată a autovehiculului condus de B. Conducătorul auto  a pierdut controlul autovehiculului, mașina părăsind partea carosabilă , consecinta  fiind vătămarea corporală a reclamantei A. Conform raportului de constatare medico –legală nr. 273/02.10.2014 emis de SML BRĂILA, reclamanta a necesitat 45 – 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite în urma accidentului.

Dinamica producerii accidentului precum şi culpa conducătorului auto au fost cercetate în dosarul nr. 1105/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Conform Ordonanţei nr. 1105/P/21.04.2015  Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a procedat la clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din  culpă.

La data producerii accidentului autoturismul  era asigurat de răspundere civilă la A SA.

In condițiile art.1357 din Codul civil- răspunderea  delictuala, rezulta  din Referatul cu propunere de clasare ( dosar fond,  vol. I,  pagina  27 ),  faptul ca  numitul B ,  in timp ce conducea  autoturismul pe DN 23, a  pierdut controlul asupra  direcției de deplasare, cu consecinta ca  mașina  a  părăsit partea  carosabila,  iar ca  urmare a  impactului, pasagerul din dreapta,  respectiv A a  suferit leziuni.

Daca  inițial aceste leziuni au necesitat  conform constatării  Serviciului Medico legal  Brăila  un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale,  ulterior, așa cum rezulta  din  Raportul de constatare medico – legala  nr.18466 din 05.10.2018, depus in fata  primei instanțe ( vol. II ,  filele 165-169 )leziunile suferite de reclamanta  -apelanta au necesitat un număr mult mai mare de zile de îngrijiri medicale,  respectiv 75-80 de zile . Rezulta  din acest raport, ca  la  data  întocmirii lui,  apelanta- reclamanta  prezenta  încă periartrita  scapulo-humerala, redoare umăr  si cot  drept,  post-traumatic, hipoamiotrofie  mușchii centurii  scapulare  si braț drept, făcându-i –se  recomandarea de a  relua investigațiile imagistice si kineto terapie recuperatorie.

In cauza,  in mod corect s-a reținut  existenta  faptei ilicite,  cat si legătura  de cauzalitate cu urmările produse.

Daca  sub aspectul daunelor materiale,  din suma  solicitata de reclamanta  instanta  a  găsit ca  fiind  dovedite cu înscrisuri,  costuri efectuate  de  4000 EUR, admițând  integral acest capăt de cerere, sub aspectul daunelor morale, suma stabilită  de prima  instanta  este derizorie in raport cu suferințele fizice si psihice încercate de reclamanta-apelanta.

Sub acest aspect, Tribunalul retine ca  potrivit  art. 252 din Noul cod civil care prevede ocrotirea personalității umane: “Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.”.

Așadar, daunele morale sunt acele consecințe de natură nepatrimonială cauzate unei persoane prin săvârșirea unor fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale, dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Art. 1391 din Codul civil  reglementează repararea prejudiciului nepatrimonial, iar pentru constatarea acestuia, ÎCCJ,  prin jurisprudența  sa, a hotărât că  trebuie avute în vedere caracterul și importanta valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victima face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc.

În ceea ce privește proba prejudiciului moral, tot  Înalta Curte a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Deși proba  directa a  prejudiciului moral su7ferit este imposibila,  apelanta  prin noul Raport  de expertiza  medico- legala  nr.18466 din 05.10.2018 cat si prin depoziția  martorei audiate in fata  instanței de apel, a  dovedit caracterul și importanta valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei- apelante,  in concret  fiind  afectata nu doar sănătatea  fizica  a  reclamantei prin incapacitatea  redusa de utilizare a  brațului drept ci si  situația  psihica  a  reclamantei, aflata  in proces  de divorț  ca  urmare a  imposibilității nașterii unui copil  datorita  tratamentelor  medicale si chirurgicale urmate.

In ceea ce privește cuantumul daunelor morale  solicitate in cauza,  de 40.000 EURO,  Tribunalul apreciaza  ca  victima  este cea  mai in măsura  sa  indice  un „cuantum”  reparatoriu al suferinței fizice si psihice încercate. Desigur, exista, așa cum susținea  si intimata  A SA si tentația de a  transforma  urmările unui accident „ in moneda de schimb  pentru obținerea  unor despăgubiri exagerate”.

Pentru a  verifica daca  pretențiile  reclamate se încadrează in categoria  unor despăgubiri exagerate, Tribunalul  se raportează  la  condițiile  cuprinse in polița  de asigurare  seria  RO/07/R7/YD  nr.114592844  încheiata  de  intimata A  SA cu numitul B, autorul accidentului de circulație in cauza ( volum I,  fila  7 ).

Potrivit acestei Polițe,  intimata  A SA s-a obligat ca  in schimbul primei de asigurare  încasate de la  numitul B,  in cazul producerii riscului asigurat- accident,  sa acorde  despăgubiri pentru  vătămări  corporale si  deces pana  la  limita  a 5.000.000 EURO.

Raportat la aceasta valoare, Tribunalul constata  ca  suma solicitata de apelanta- reclamanta prin acțiunea  pendinte, reprezintă  in concret 0,8%  din valoarea  riscului asigurat.

Fata de  suferințele fizice si psihice încercate de reclamanta atât  in momentul producerii accidentului, cat si ulterior prin  tratamentele medicale si chirurgicale suferite, fata  de  urmările cu care încă se confrunta: capacitate redusa  a  forței de munca  cu 40%, periartrita  scapulo-humerala, redoare umar  si cot  drept,  post-traumatic, hipoamiotrofie  mușchii centurii  scapulare  si braț drept, făcându-i –se  recomandarea de a  relua investigațiile imagistice si kineto terapie recuperatorie,  fata de imprejurarea ca  însăși viată  de familie i-a  fost afectata in mod grav,  pe de-o parte  prin imposibilitatea  aducerii pe lume a  unui copil, iar pe de alta  parte prin divorțul aflat pe rol, Tribunalul apreciaza  ca  daunele morale intr-un cuantum concret de sub 1%  din valoarea  maxima  asigurata,  reprezintă  o reparație rezonabila  pentru prejudiciul moral suferit. 

Prin urmare,  in condițiile art.480 alin.2  din C.pr. civila, Tribunalul va  admite apelul , va  schimba  in parte sentința  primei instanțe  si in rejudecare va  majora  cuantumul daunelor morale  de la  suma  de 10.000 EURO la  suma  de 40.000 EURO ,  in echivalent in lei la  cursul oficial al BNR din ziua  plații.

Se vor menține celelalte  dispoziții ale sentinței, cu privire la  daunele materiale si cheltuielile de judecata in primul ciclu de judecata.

In condițiile art.453 din C.pr. civila,  aplicabile  si in apel, Tribunalul va  obliga  intimata- parata A SA să  plătească apelantei- reclamante cheltuieli de judecata  in apel in cuantum de  5.900 lei , dovedite cu chitanța  seria AMR  nr.29 din 26.03.2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamanta A, având CNP, domiciliată în oraşul X, str. X, nr.X, bl.X, ap.X, judeţul Vrancea  şi domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în X, str. X nr.X, bl.X, ap.X, judeţul Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 7388 din 13.11.2018 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 12373/231/2016 în contradictoriu cu intimata-pârâtă  S.C. A  S.A.  cu sediul în X, str. X, nr. X şi sediul ales la Sucursala X, în X, str. X,  nr.X, judeţul Vrancea şi intervenientul forţat B domiciliat în oraşul X, str.X nr.X, judeţul Vrancea.

 Schimbă în parte sentinţa şi, în rejudecare, majorează cuantumul daunelor morale de la 10.000 Euro la 40.000 Euro, în echivalent în lei la cursul oficial BNR din ziua plăţii.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante şi cheltuieli de judecată în cuantum de 5.900 lei, conform chitanţei seria A.M.R. 29 din 26.03.2019.

Definitivă potrivit art.483 alin.2 C.pr.civilă.

Pronunţată în condiţiile art.396 alin.2 C.pr.civilă - astăzi, 09 aprilie 2019.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,

JudecatorJudecator

GREFIER,

Grefier

Red.Judecator -  06.05.2019

Jud.fond Judeacator

Ex.5; Com.3 ex. 06.05.2019