Contestatie decizii concediere

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 2968/102/2014

Operator de date cu caracter personal  înregistrat sub nr. 2991

SENTINŢA CIVILĂ NR.403

Şedinţa publică de la 9 Aprilie 2015

Completul constituit din:

Preşedinte R. I.

Asistent Judiciar A. A.

Asistent Judiciar C. E.U.

Grefier C.S.

Pe rol judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamantul S.C. domiciliat în ... str...., nr.. bl...., sc..., ap...., jud.... în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională ... având ca obiect  contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosar, prin registratura instanței la data de 1 aprilie 2015, din partea reclamantului, concluzii scrise, într-un singur exemplar.

Se constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 26 martie 2015, când instanţa a amânat pronunţarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată la instanţă sub nr. 2956/102/5.09.2014 reclamantul S. C. a formulat în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţionala de Transport Feroviar de ....” contestaţie împotriva deciziei de concediere, solicitând anularea Deciziei de concediere nr. ... din data de 08.08.2014, să fie obligată intimata la reintegrarea efectivă a reclamantului pe funcţia de mecanic locomotivă automotor I în cadrul Depoului Tg.Mureş, să fie obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactua¬lizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a devenit salariatul intimatei la data de 01.10.1998, dată la care a încheiat contractul individual de muncă nr.159/151, desfăşurându-şi activitatea în cadrul intimatei.

Mai susţine că decizia de concediere este nelegală şi netemeinică pentru că nu se arată cu precizie şi claritate care sunt cauzele reale şi serioase care ar fi trebuit să fundamenteze decizia concedierii, acestea nefiind dovedite.

S-a susţinut că volumul de activitate mare, dovedit inclusiv prin efectuarea de ore suplimentare, reclamă existenţa în continuare a posturilor şi contrazice efectele economice indicate de pârâtă ca şi cauză a concedierii. S-a mai susţinut există foarte multe comenzi astfel că este necesar personal pentru acoperirea comenzilor.

S-a mai susţinut că nu s-a explicat de pârâtă de ce a aplicat criteriul de la art.4 lit.B,II, lit.g din Decizia de concediere în condiţiile în care existau alţi salariaţi sancţionaţi disciplinar şi trebuiau aplicate criteriile de la lit.a la f. Doar ulterior trebuia să se ţină seama de calificativele obţinute la evaluarea anuală.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că motivul concedierii în constituie situaţia economică şi financiară a societăţii, care a impus măsuri de echilibrare a cheltuielilor, că la emiterea deciziei de concediere au fost au fost respectate dispoziţiile Codului muncii, fiind îndeplinite obligaţiile privind informarea, consultarea şi notificarea măsurilor de restructurare, reorganizare şi concediere colectivă, atât organizaţiilor sindicale cât şi ITM-ului.

De asemenea, s-a arătat că reorganizarea şi restructurarea este reală, efectivă şi serioasă, că au fost respectate dispoziţiile Codului muncii privitoare la stabilirea ordinii de prioritate, iar criteriul care a stat la baza concedierii acestuia este reprezentat de „calificativul obţinut la ultima evaluare profesională anuală”, în urma aplicării Programului de Restructurare şi Reorganizare, în cadrul societăţii neexistând alte posturi vacante, măsura concedierii fiind consecinţa directă a măsurilor de reorganizare şi restructurare ale societăţii. Pârâta a mai arătat că au fost respectate criteriile de departajare. La data de 24.10.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Pârâta a depus la dosar înscrisurile solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi prin notele scrise, încuviinţate de instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:

Prin decizia nr. CZ2/6/2857 din data de 08.08.2014 din data de 08.08.2014 emisa de parata Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Marfa „... SA” s-a dispus concedierea reclamantului S. C. din postul de mecanic locomotivă automotor I in cadrul Depoului Tg.Mureş, in temeiul art. 55 lit. c si 65 Codul muncii – concediere colectiva.

Se mentioneaza ca la baza concedierii se afla Planul de disponibilizare a salariatilor CFR Marfa, Programul de restructurare si reorganizare si Programul de concediere colectiva avizate si aprobate de CA si AGA, fiind indeplinite obligatiile de informare, consultare si notificare a masurilor de concediere atat a organizatiilor sindicale, cat si ITM, AJOFM, conform Codului muncii.

Criteriul de prioritate ce a determinat concedierea reclamantului il constituie calificativele obţinute la ultima evaluare profesionala anuala.

Reclamantul a contestat decizia deoarece nu se arată cu precizie şi claritate care sunt cauzele reale şi serioase care ar fi trebuit să fundamenteze decizia concedierii, acestea nefiind dovedite.

S-a susţinut că volumul de activitate mare, dovedit inclusiv prin efectuarea de ore suplimentare, reclamă existenţa în continuare a posturilor şi contrazice efectele economice indicate de pârâtă ca şi cauză a concedierii. S-a mai susţinut există foarte multe comenzi astfel că este necesar personal pentru acoperirea comenzilor.

In ceea ce priveste prima critica adusa de reclamant deciziei de concediere privitoare la lipsa cauzelor reale şi serioase tribunalul observă că măsura concedierii colective presupune prin ea însăşi o cauză reala si serioasa, nefiind o măsură singulara, ci privind un număr mare de salariaţi disponibilizati.  Totodată această măsură a survenit ca urmare a adoptării unui plan de reorganizare a societăţii (f.80, 92-96) aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor ca urmare a apariţiei OUG nr.36/2013, a OUG nr.103/2013 şi necesităţii reducerii cheltuielilor publice. După cum se observă din situaţia financiară depusă la dosar la sfârşitul exerciţiului financiar pe anul 2012 a rezultat o pierdere brută de 405.086.569 lei iar la sfârşitul exerciţiului financiar pe anul 2013 a rezultat o pierdere netă de 262.919.371 lei (f.74 verso).

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamant a faptului că desfiinţarea postului nu este efectivă şi datorită faptului că între timp se fac angajări pentru postul său, se observă că anunţul depus la dosar se referă doar la un post pentru angajaţi existenţi în cadrul CZM Braşov scopul acestei limitări fiind tocmai evitarea de noi angajări ale unor persoane din exteriorul societăţii şi evitarea prin aceasta de noi cheltuieli.

Prin urmare măsura concedierii a avut la bază o cauză reală şi serioasă. Totodată din statele de funcţii şi din organigrame rezultă că postul reclamantului a fost efectiv desfiinţat, numărul posturilor fiind redus astfel că desfiinţarea postului este şi efectivă. Totodată această măsură a făcut obiectul unui acord întra conducerea societăţii şi sindicate.

In ceea ce priveste situaţia reclamantului, potrivit deciziei şi a susţinerilor pârâtei reclamantul S.C. a fost evaluat profesional in ceea ce priveste activitatea in anul 2013, obtinând un punctaj de 4.51, care l-a trecut pe lista de disponibilizare, fiind mai mic punctajul decât ceilalţi angajaţi cu functii similare cu excepţia lui H.I. care reprezintă un caz social.

Potrivit adresei de la fila 187 se mentionează că în cadrul Depoului Tg.Mureş au existat 10 salariati sancţionati disciplinar. Instanţa observă că între cei sancţionaţi figurează 6 angajaţi pe postul de mecanic locomotivă I care au fost sancţionaţi disciplinar. Or conform art.4 lit.B pct.II lit.a-f din Decizia de concediere vor fi concediaţi mai întâi salariaţi care au avut sancţiuni disciplinare. Deoarece cei 6 angajaţi nu avut sancţiuni de natura celor indicate la art.4 lit.B pct.II lit.a-e se aplică art.4 lit.B pct.II lit.f care prevăd că vor fi concediaţi salariaţii care au fost sancţionaţi pentru alte abateri disciplinare.

Prin urmare, existând angajaţi sancţionaţi pentru abateri disciplinare încadraţi pe acelaşi post cu reclamantul, devine aplicabil criteriul de la art.4 lit.B pct.II lit.f din Decizia de concediere şi nu cel de la lit.g referitor la calificativul de la ultima evaluare anuală, cum greşit s-a reţinut de angajator la art.5 din decizie.

De altfel la art.57 alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, şi depus în extras chiar de angajator la f.114 verso, se menţionează că „la aplicarea efectivă a reducerii  de personal după anularea posturilor vacante de natura celor desfiinţate, măsurile vor afecta în condiţii de competenţă egale în ordine”.

Prin urmare angajatorul trebuia să aibă în vedere toate criteriile indicate în ordine şi nu să treacă direct la cel de la lit.g. Pârâta nu a explicat în nici un fele de ce a aplicat criteriul de la lit.g şi nu cel de la lit.f. Argumentele pârâtei indicate în notele de şedinţă din 5 martie 2015 cum că ceilalţi angajaţi au avut punctajul mai mare la evaluare nu poate fi reţinut atâta timp cât trebuia aplicat mai întâi un alt criteriu, cel al sancţiunilor disciplinare, conform ordinii de priorităţi stabilită prin contractul colectiv de muncă şi decizia de concediere..

Referitor la celelalte motive de nelegalitate a deciziei de concediere, referitoare la calificative şi vârsta de pensionare instanţa consideră că nu mi trebuie să le examineze atâta timp cât aceste criterii se aveau în vedere doar ulterior examinării criteriilor de la art.4 lit.B pct.I şi II lit.a-e.

Reprezentanta reclamantului nu a invocat alte motive de nulitate şi nelegalitate a deciziei de concediere, invocarea unor noi motive cu ocazia dezbaterilor, altele decât cele din chemarea în judecată şi la primul termen de judecată nu este permisă de prevederile art.12 şi 14 din C.pr.civ. în care se arată că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.  Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Prin urmare, având în vedere prevederile art.78 şi urm. din Codul muncii se va admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Săvîşcă Constantin în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională ...S.A.

Se va anula decizia de concediere nr. CZ2/6/2857/8.08.2014, emisă de pârâtă. Se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei mai sus menţionate şi se va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii şi până la data pronunţării prezentei hotărâri.

Având în vedere art.453 C.pr.civ. se va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul S.C., având CNP ... domiciliat în ... str.... nr... bl..., sc.. ap... jud.... în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională ... SA înregistrată sub nr... şi CUI... .. ...cu sediul în ..., ..., nr... sector .. şi sediul ales în .., str.... nr... jud....

Anulează decizia de concediere nr. ..., emisă de pârâtă.

Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei mai sus menţionate.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii şi până la data pronunţării prezentei hotărâri.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 aprilie 2015.

 Preşedinte R. I.

Asistent Judiciar A. A.

Asistent Judiciar C. E.U.

Grefier C.S.

Opinie concurentă, în sensul admiterii acţiunii

Asistent Judiciar,

C. E.U.

Red./Tehnored.op.majoritară R.I./24.04.2015

Listat C.Ş./05.05.2015

9 pag/4 ex.

Motivarea opiniei concurente a domnului asistent judiciar C. E.U.

Considerăm că acţiunea dedusă judecăţii ar fi trebuit admisă, pentru motivele prezentate în continuare.

1. Decizia contestată este lovită de nulitate absolută, în primul rând, pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art.69 alin.3 coroborat cu art.40 alin. 1 lit.f raportat la art.78 din Codul muncii, deoarece concedierea a fost dispusă de angajatorul pârât cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.

1.1. În doctrina juridică şi în practica judiciară s-a statuat în mod constant că art. 68-72 din Codul muncii reglementează procedura legală a concedierii colective, iar în cazul nerespectării acestei proceduri, sancţiunea este nulitatea deciziei de concediere (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind  conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.1235/R/28 februarie 2013, publicată în „Revista Română de Dreptul muncii” nr.9/2013, p.105). În cadrul procedurii legale a concedierii colective, un rol central îl ocupă instituirea etapei procedurale primordiale a evaluării realizării obiectivelor de performanţă. Din acest motiv, departajarea personalului afectat de reducere poate fi făcută numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă (Al.Ţiclea, „Tratat de dreptul muncii”, „Universul juridic”, 2012, p.725).

Fiind vorba de o nulitate absolută expresă, care intervine  pentru a sancţiona nerespectarea unei condiţii procedurale legale imperative, această nulitate poate fi invocată de orice parte interesată, respectiv din oficiu, obligatoriu, de către instanţă (regimul legal al nulităţii absolute este ilustrat, de exemplu, de art.278 alin.1 din Codul muncii şi art.1247 alin.3 din Codul civil, acesta din urmă aplicându-se prin analogie). Reclamantul a invocat în mod neechivoc (în acţiune şi în răspunsul la întâmpinare, menţinându-şi poziţia şi în concluziile orale şi scrise) sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea procedurii privind stabilirea ordinii de prioritate legală şi contractuală, prevăzute de art.59 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi de Acordul nr.94/6.05.2014, potrivit cărora, numai „în condiţii de competenţă egale” puteau fi aplicate criteriile subsidiare de departajare a salariaţilor, la concediere, pentru care şi cel al evaluării profesionale anuale.

1.2. Într-adevăr, conform prevederilor art.69 alin.3 din Codul muncii, departajarea salariaţilor, în cadrul procedurii legale a concedierii colective, presupune ca şi condiţie procedurală peremtorie, evaluarea realizării obiectivelor de performanţă, iar obiectivele de performanţă individuală şi criteriile de evaluare a realizării acestor obiective trebuie stabilite de către angajator, potrivit art.40 alin.1 lit.f din Codul muncii.

În mod expres şi indiscutabil, legiuitorul a instituit, prin art.69 alin.3 din Codul muncii, o etapă procedurală legală „sine qua non”, principală, ce se impune faţă de oricare dintre criteriile legale sau din contractele colective de muncă, de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, aceste din urmă criterii fiind doar subsidiare. Cu alte cuvinte, legiuitorul a introdus în mod imperativ (şi justificat) criteriul prevalent al performanţei individuale, şi exclusiv numai după aplicarea acestui criteriu, în condiţii de performanţă individuală egale, este permisă aplicarea celorlalte criterii de departajare a salariaţilor în vederea stabilirii ordinii la concediere.

Instituţia juridică, a obiectivelor de performanţă individuală şi a  evaluării realizării acestor obiective, este una relativ nouă, introdusă în Codul muncii  (prin art. I pct. 35 şi pct. 19 din Legea nr.40/2011), temei în scopul evitării arbitrariului şi abuzului la concedierea salariaţilor (concomitent cu motivarea acestora în vederea creşterii performanţei individuale a muncii, în beneficiul evident angajatorului), salariaţii putând cunoaşte din timp obiectivele de performanţă şi putând să îşi canalizeze munca pentru realizarea lor pentru a se proteja în faţa eventualelor concedieri.

1.3. În cauza de faţă, angajatorul pârât a încălcat în mod vădit dispoziţiile legale mai sus menţionate, aspect recunoscut expres şi inechivoc în chiar cuprinsul art.4 lit.a din decizia de concediere contestată. Angajatorul pârât s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiei de  respectare a procedurii legale a concedierii colective, deoarece a omis: să stabilească obiectivele de performanţă individuală ale reclamantului, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestor obiective; să evalueze realizarea obiectivelor de performanţă individuală ale salariaţilor vizaţi de concedierea colectivă din societatea angajatoare (salariaţii ocupând locuri de muncă de aceeaşi natură ca şi reclamantul, locuri de muncă al căror număr a fost parţial redus).

Societatea pârâtă nu-şi poate invoca, în apărare, propria culpă în nerespectarea acestor prevederi legale imperative incidente în procedura concedierii colective, iar, pe de altă parte, nulitatea  absolută a deciziei de concediere nu se poate, desigur, acoperi prin simplul refuz pur potestativ al angajatorului de a îndeplini condiţii procedurale legale şi prin situarea acestuia, în această manieră, deasupra legii, contrar dispoziţiilor art.1 alin.1 şi alin. 5, precum şi art. 16 alin. 2 din Legea fundamentală.

1.4. Este de subliniat că, prin prisma cadrului legal mai sus expus, nu prezintă absolut nicio relevanţă „calificativele obţinute la ultima evaluare profesională anuală” de către salariaţii supuşi procedurii concedierii colective, calificative reflectate în fişele de evaluare a activităţii profesionale pe anul 2013, potrivit Regulamentului privind criteriile şi procedura de evaluare a activităţii profesionale anuale (act, de altfel, extrinsec Regulamentului intern, deci lipsit de eficienţă pentru încălcarea prevederilor art.242 lit.i din Codul muncii).

Acesta, deoarece „calificativele obţinute la ultima evaluare profesională anuală”, reprezintă, conform dispoziţiilor imperative ale art.69 alin.3 şi alin.2 lit.d din Codul muncii, doar un criteriu subsidiar, din categoria celor prevăzute de contractele colective de muncă (art.59 alin.3 pct.II lit.g din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi art.57 alin.3 pct.II lit.g din Acordul nr.94/6.05.2014), nefiind primul nici chiar în cadrul ordinii din această categorie secundară.

Aşa fiind, acest criteriu, subsidiar şi chiar secundar în cadrul subsidiarităţii sale, este permis să fie aplicat doar după criteriul legal imperativ şi peremptoriu instituit de art.69 alin.3 din Codul muncii, cel al evaluării realizării obiectivelor de performanţă, criteriu nesocotit de către pârâtă.

De altfel, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art.69 alin.3 din Codul muncii, prevederile  art.59 alin.3 din Contractul colectiv de muncă şi art.57 alin.3 din Acordul nr.94/2014 precizează şi ele că numai „în condiţii de competenţă egale” pot deveni aplicabile criteriile subsidiare contractuale printre care un loc secundar îl ocupă şi „calificativele obţinute la ultima evaluare profesională”. Deci, însăşi dispoziţiile contractului colectiv de muncă operează distincţia clară dintre competenţă (instituţie juridică ce intră în sfera de reglementare legală a art.69 alin.3 din Codul muncii) şi calificativele anuale, astfel încât nesocotirea obligativităţii primului criteriu şi înlocuirea abuzivă a acestuia cu cel de-al doilea criteriu de către pârâtă, constituie o încălcare şi a normelor cuprinse în art. 41 alin. 5 din Constituţie, art. 148 din Legea nr.62/2011 şi art. 229 alin. 4 din Codul muncii.

2. În al doilea rând, decizia de concediere contestată a fost emisă şi cu încălcarea prevederilor imperative ale art.65 alin.2 raportat la art.78 – 79 coroborat cu art.8 alin.1 şi art.6 alin.2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de  muncă neavând o cauză reală şi serioasă.

Cauza desfiinţării locului de muncă este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, se materializează în mod verificabil şi nu disimulează realitatea.

Cauza este serioasă atunci când nu are legătură cu persoana angajatului şi are o gravitate atât de însemnată încât să determine în mod absolut inevitabil desfiinţarea locului de muncă. „Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatoare este una gravă, ameninţând evoluţia sau chiar viabilitatea ei” (Decizia nr. 420/2013 a Curţii Constituţionale).

Instanţa este chemată de lege să verifice toate situaţiile determinate şi concrete, prin administrarea probelor concludente, pertinente şi utile, care să dovedească buna-credinţă a angajatorului şi să excludă abordări subiective sau o atitudine abuzivă a angajatorului faţă de salariat, în vederea încadrării situaţiilor concrete din practică în spiritul şi litera legii (Deciziile nr. 23/2013 şi nr. 420/2013 a Curţii Constituţionale).

2.1. Societatea pârâtă a invocat, în esenţă, necesitatea reducerii cheltuielilor de personal, pe fondul scăderii volumului de activitate, însă, deşi îi revenea sarcina probei, conform art.272 din Codul muncii, nu a putut dovedi caracterul real şi serios al acestor cauze, limitându-se doar la simple afirmaţii neprobate concret şi determinat.

Dimpotrivă, acest caracter a fost infirmat prin probatoriul administrat în cauză, din care rezultă contrariul, constând în sporirea semnificativă cheltuielilor de personal: prin efectuarea unui număr impresionant de ore suplimentare de către salariaţii rămaşi în urma concedierii, ore suplimentare plătite cu sorul de 100 % prevăzut în cap.VII al Contractului colectiv de muncă; prin efectuarea de noi angajări şi prin creşterea volumului de tone transportate cu 111% etc.

2.2. Trebuie reliefat în mod deosebit că verificarea caracterului real şi serios al cauzei desfiinţării locului de muncă se constituie într-un aspect de verificare a legalităţii, care nu se confundă cu analizarea oportunităţii.

Cu alte cuvinte, nu are importanţă şi nu se analizează dacă necesitatea reducerii cheltuielilor de personal, pe fondul scăderii activităţii, a fost sau nu a o măsură oportună, ci, dimpotrivă, interesează dacă această cauză era reală şi serioasă.

Deci, de domeniul legalităţii aparţine obligaţia instanţei (conform art.22 alin.2 Cod procedură civilă) de a analiza dacă respectiva cauză invocată de angajator (necesitatea reducerii cheltuielilor de personal) întruneşte condiţia legală de a fi serioasă (pe bază de probe concrete şi concludente), adică de a fi de o asemenea gravitate încât să impună, cu adevărat, în spectrul măsurilor legal posibile, desfiinţarea locului de muncă. Instanţa nu poate pune în discuţie, în sine, cauza prin prisma opţiunii angajatorului (şi anume dacă opţiunea de reducere a cheltuielilor este nimerită sau nu), ci dacă gravitatea acestor aspecte determinante a impus sau nu cu certitudine desfiinţarea locului de muncă. Toate acestea, deoarece dreptul angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii (art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii) este exclusiv, dar nu este discreţionar, abuzul de drept neputând fi admis de instanţă, cu atât mai mult cu cât, conform art.1 alin.3 şi art.41 alin.1 din Constituţie, neîngrădirea dreptului la muncă şi caracterul de stat social prevalează asupra principiului libertăţii economice (art.45 din Constituţie) care este garantată numai „în condiţiile legii”, iar supremaţia legii se impune inclusiv instanţei, potrivit art.1 alin.5 şi art.124 alin.3 din Constituţie (I.T.Ştefănescu, în „Dreptul” nr.1/2013, p.25-34).

Preşedinte R. I.

Asistent Judiciar A. A.

Asistent Judiciar C. E.U.

Grefier C.S.

Red.op.concurentă C.E.U./28.04.2015.

Domenii speta

Spete similare