Fond funciar

Sentinţă civilă 6468 din 12.10.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.10.2017, scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanţii M.M., M.D. şi M.G.E. în contradictoriu cu pârâţii C.L.P.A.LEGII NR. 18/1991 O.., C.J.P.A. LEGII NR. 18/1991 B.., K.Ş., K.E. şi K.A.M., au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea comisiilor să le reconstituie reclamanţilor dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5755 mp teren intravilan aferent nr. top. .... O.., să se dispună anularea titlului de proprietate  emis în favoarea numitului K.Ş şi, pe cale de consecinţă, şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3012/28.10.2013 de.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanţii sunt succesorii defunctului M.G., în calitate de soţie supravieţuitoare, respectiv fii. Antecesorul reclamanţilor a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra tuturor terenurilor care au aparţinut antecesorilor săi, M.G. senior, tatăl acestuia, şi M.F., bunicul acestuia. Cererea nu a fost soluţionată în ceea ce priveşte nr. top. ...., şi, deşi, conform înscrierii de sub B.1, acest imobil a aparţinut antecesorului reclamanţilor, M.F., comisia locală a emis titlul de proprietate nr. .... în favoarea numitului K.Ş., care, ulterior, a vândut acest teren fiului său.

S-a mai arătat că antecesorul reclamanţilor nu a înstrăinat nicio suprafaţă de teren, iar terenul din litigiu este liber şi nu este folosit de către pârâţi. Conform evidenţelor de la arhivele naţionale, antecesorul reclamanţilor, în anul 1949 a fost ridicat şi deplasat în Regionala Constanţa şi, cu acea ocazie, i-a fost confiscată suprafaţa de 5,80 ha teren, suprafaţă care nu apare în registrul agricol datorită acestui fapt, dar care apare întabulată pe numele acestuia în CF în anul 1932.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991 modificată.

Prin întâmpinare (f.22-23), pârâta Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, pentru lipsa cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu.

Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată, deoarece nici reclamanţii şi nici antecesorii lor nu au deţinut în proprietate teren agricol în zona denumită popular ,,Pispek", cu nr. top. ...., astfel cum rezultă din evidenţele de registru agricol din anii 1959-1963. Chiar dacă înscrierile din anul 1932 din CF ... O.. se referă la M.F., nu se poate afirma că această situaţie este identică cu cea din perioada cooperativizării şi anterior acesteia, aceasta cu atât mai mult cu cât acest teren figurează în registrul agricol din perioada 1959-1963 la poziţia numitului C.D., respectiv C.E..

Titlul de proprietate nr. ...., emis în favoarea lui K.Ş., în calitate de moştenitor al def. C.E., este legal, respectă termenul şi condiţiile impuse de Legea nr. 18/1991, persoana având calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire. Titlul de proprietate emis în favoarea antecesorului reclamanţilor, cu nr. ....., depăşeşte suprafaţa de teren cu care acest defunct a figurat în registrul agricol din 1959-1963.

Prin întâmpinare (f.37-40), pârâţii K.Ş., K.E. şi K.A.M au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fond, respingerea cererii ca nefondată şi neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituire, deoarece nu au înscris teren în CAP şi nu au depus cerere de reconstituire în baza vreuneia din legile fondului funciar. Din formularea petitului 2 rezultă că se solicită nulitatea relativă a titlului de proprietate nr. 2798/2006, pentru invocarea nulităţii relative termenul de prescripţie este de 3 ani de la data eliberării acestuia.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că terenul cu nr. top. ... O.. a fost reconstituit în favoarea pârâtului după antecesoarea C.E., bunica sa maternă. Aceasta a deţinut teren în zona denumită popular ,,Pispek" din loc. O.., astfel cum rezultă din registrul agricol aferent anilor 1959-1963. Înscrisurile doveditoare în susţinerea cererii de reconstituire trebuie să ateste realitatea de la data cooperativizării în ceea ce priveşte suprafeţele deţinute şi ulterior preluate de la membrii cooperatori, iar nu situaţii de proprietate istorice, datând cu mult înainte de anii 1962-1963 şi lipsite de plauzibilitate, raportat la momentul colectivizării, ca reper legislativ pentru aplicarea succesivă a legilor fondului funciar.

S-a mai arătat că reclamanţii nu au contestat procesul-verbal de atribuire a amplasamentului, suprafaţa reconstituită ori alte acte premergătoare titlului de proprietate nr. 1942/2002, nu au atacat Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar, astfel că acţiunea este lipsită de interes juridic. Pârâtul K.A. este cumpărător de bună credinţă al terenului, deoarece la data semnării actului autentic de vânzare-cumpărare nu a fost înregistrată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare, din cuprinsul cărţii funciare nu rezultă nicio notare care să justifice existenţa unui drept în favoarea altei persoane, pârâtul a dobândit terenul în baza unui titlu just, titlul de proprietate emis în favoarea părinţilor săi, care aveau toate calităţile prevăzute de lege pentru a-i transmite acest drept.

În drept au fost invocate prevederile Legii fondului funciar, Legii nr. 169/1997, art. 1246-1265 C.civ., art. 205 C.pr.civ.

La termenul de judecată din 04.06.2018 instanţa a apreciat că excepţia inadmisibilităţii este o apărare de fond şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 2798/14.11.2006 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului K.Ş., în calitate de moştenitor al defunctei C.E., cu privire la suprafaţa de 2877/5755 mp teren extravilan, situat în loc. O.., identificat prin nr. top. …. O... Ulterior, acest titlu de proprietate a fost întabulat în CFE …O.. (provenită din conversia CF vechi …) sub B.2 (f.76). Apoi, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3012/28.10.2013 de BNP, acest imobil a fost înstrăinat către pârâtul K.A.M, fiul vânzătorului, dreptul de proprietate al cumpărătorului fiind întabulat în CF … O.. sub B.3. Aşa cum reiese din înscrierile de sub B.4 din CF … O.., acest topografic şi-a redus suprafaţa la 2877 mp, din care s-a constituit nr. cad. … care s-a transcris în CFE … O.. în favoarea pârâtului K.A.M.

Reclamanţii îşi justifică îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu prin aceea că, potrivit înscrierilor de sub B-1 din CF …. O.., dreptul de proprietate al antecesorului reclamanţilor, M.F., apare întabulat, cu titlu de împroprietărire, din anul 1932.

La baza emiterii titlului de proprietate nr. 2798/14.11.2006, emis în favoarea pârâtului K.Ş., au stat înscrierile din Registrul Agricol aferent perioadei 1959-1963, în care antecesoarea pârâtului apare înscrisă cu suprafaţa de 0,28 ha teren arabil, cunoscut sub denumirea ,,Puspok".

Urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor intrate in patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie, art. 8 din Legea fondului funciar prevede ca de dispoziţiile sale beneficiază foştii cooperatori, persoanele care au avut teren in cooperativa precum si moştenitorii acestora. Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa se facă, în măsura în care este posibil, asupra tuturor bunurilor aflate in patrimoniul persoanei fizice anterior cooperativizării.

Esenţial este aşadar că persoana care solicită atribuirea să fi avut calitatea de proprietar asupra acestuia anterior anului 1964 sau moştenitor al fostului proprietar. În măsura în care nu întruneşte vreuna din cele două calităţi nu poate invoca, în principiu, beneficiul Legii fondului funciar întrucât aceasta numai în mod excepţional poate conduce la constituirea dreptului de proprietate.

Este însă posibil ca atât anterior cooperativizării, cât şi ulterior acestui moment, între proprietarii titulari şi diferite persoane să se fi încheiat acte juridice prin care să se fi urmărit transferul dreptului de proprietate în favoarea celor din urmă. Tocmai de aceea, la punerea în aplicare a prevederilor Legii fondului funciar se impune luarea lor în considerare, fie că este vorba de faza administrativă, fie de cea judecătorească.

Din depoziţia martorilor reiese că denumirea populară a terenului din litigiu este ,,Pispek". Martora P.I. a arătat că numita C.E. a fost bunica sa, aceasta şi copiii săi au folosit terenul din litigiu. Martora B.F. a arătat că după Revoluţie terenul din litigiu a fost folosit de către pârâţii K. care l-au dobândit prin moştenire de la părinţii lor.

Instanţa constată că în Registrul Agricol aferent perioadei 1959-1963 (f.33), antecesorul reclamanţilor, M.F., nu apare înscris cu teren cu denumirea ,,Puspok".

Potrivit art. 11 din Legea nr. 18/1991 republicată, suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori.

În speţă, antecesorul reclamanţilor, M.F., apare întabulat ca proprietar al terenului din litigiu în anul 1932, însă antecesoarea pârâţilor apare înscrisă cu acest teren în Registrul Agricol din perioada 1959-1963, care prezintă situaţia proprietăţii la un moment mult mai apropiat celui la care a avut loc cooperativizare. De asemenea, martorele audiate în cauză au arătat că denumirea populară a terenului din litigiu este ,,Pispek", iar antecesoarea pârâţilor apare înscrisă cu acest teren în Registrul Agricol, în schimb antecesorul reclamanţilor nu figurează cu nicio parcelă de teren purtând această denumire.

Pornind de la premisa că este de notorietate că nu în toate situaţiile de înstrăinare a unor terenuri părţile au procedat la perfectarea unor acte scrise care să constate înţelegerea lor, premisă ce va fi coroborată din menţiunile din Registrul Agricol, din care rezultă că la momentul cooperativizării terenul se afla în posesia familiei pârâţilor, instanţa prezumă că după anul 1932 terenul din litigiu a intrat în patrimoniul antecesorilor pârâţilor, fără ca această transmitere a proprietăţii să fie materializată într-un act scris, singura dovadă constituind-o predarea posesiei,

Mai mult, în favoarea antecesorului reclamanţilor, M.G, a fost emis, în calitate de moştenitor al def. M.F., titlul de proprietate nr. 1942/11.04.2002 cu privire la suprafaţa totală de 6,8695 ha teren situat în loc. O.. (f.32), deşi M.F. figura înscris în Registrul Agricol aferent perioadei 1959-1962 cu suprafaţa totală de 1,62 ha teren, iar M.G. cu suprafaţa totală de 3,63 ha (f.34). De asemenea, M.F. s-a înscris în fostul GAC, la data de 08.02.1962 cu suprafaţa totală de 0,60 ha teren (f.36), iar M.G. s-a înscris cu suprafaţa totală de 3,06 ha (f.35).

Având în vedere că din probatoriul administrat în cauză reiese că, anterior cooperativizării, antecesoarea pârâţilor a deţinut terenul din litigiu şi acesta este folosit în prezent de către pârâţi, iar reclamanţii invocă nulitatea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului aproape după 11 ani de la emiterea acestuia, instanţa va respinge ca nefondată cererea reclamanţilor.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C.pr.civ. va obliga reclamanţii la plata în favoarea pârâţilor K.Ş., K.E. şi K.A.M a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanţii M.M., M.D. şi M.G.E., în contradictoriu cu pârâţii C.L.P.A. LEGII NR. 18/1991 C.J.P. A. LEGII NR. 18/1991 K.Ş., K.E. şi K.A.M.

Obligă reclamanţii la plata în favoarea pârâţilor a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței, azi, 12 noiembrie 2018.