Instituirea măsurilor asiguratorii

Rezumat: Decizia nr.19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că pentru instituirea măsurii asiguratorii în procesul penal nu este necesară să se indice, să se dovedească ori să se individualizeze bunurile, se aplică în toate cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.249 alin.1 Cod pr.penală, pentru luarea măsurilor asiguratorii.

Nu se poate face diferenţă între cazurile în care legea prevede obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii şi cazurile în care legea nu prevede o astfel de obligaţie. Dacă, în cauzele în care legea nu prevede obligativitatea instituiri măsurii asiguratorii, s-ar impune condiţia individualizării bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, ar fi discriminate părţile civile din aceste cauze.

Prin sentinţa penală nr.473 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 12119/225/2018, în baza art. 396 alin. 2 cod procedură penală a fost condamnat inculpatul T. M. D. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, prev. de art.  270 alin. 3 cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal şi art. 396 alin. 10 cod procedură penală.

În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

 d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei V. M. sau în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Mehedinţi.

În baza art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b, art. 93 alin. 3 Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi.

În baza art. 94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune Mehedinţi va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b şi art. 93 alin. 3 Cod penal, într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a luat act că inculpatul a fost reţinut 24 ore de la data de 16.09.2018 ora 16,00 până la 17.09.2018 ora 16,00 şi supus măsurii preventive a controlului judiciar de la data de 17.09.2018 la data de 21.02.2019.

S-a admis acţiunea civilă a părţii civile Statul Român prin Agenţia de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor publice Craiova şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.243 lei din care 983 lei taxe vamale, 7.325 lei accize şi 1.908 lei TVA, precum şi la plata sumei de 875 lei din care 628 lei accize şi 163 lei TVA şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente sumei de 10243 lei calculate de la data săvârşirii faptei până la data achitării debitului principal.

A fost respinsă cererea părţii civile de luare a măsurii sechestrului asigurător.

În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap la art. 108 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal  s-a dispus confiscarea ţigărilor.

A fost obligat inculpatul la 2000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin  rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin nr.2827/P/2018 din data de 08.11.2018 a fost trimis în judecată, sub control judiciar,  inculpatul T. M. D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

 În fapt, s-a reţinut că, la data de 24.08.2018, în jurul orei 09:45, inculpatul a fost depistat de organele poliţiei de frontieră în piaţa Lucian din mun. Dr. Tr, Severin, str. Topolniţei, la intersecţia cu str. Şişeşti, în timp ce avea asupra sa două plase de culoare neagră în care deţinea cantitatea de 40 pachete de ţigări marca Ashima fără marcaje fiscale şi 50 de pachete de ţigări marca Marble fără marcaje fiscale, care provin din contrabandă, iar la data de 16.09.2018, inculpatul a fost depistat deţinând în debaraua din blocul Gl, sc. 2, nr. 8 de pe aleea Cloşani, mun. Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinţi, care are perete comun cu apartamentul nr. 3, 1010 pachete de ţigări de diferite mărci (340 pachete Marble, 270 pachete Ashima şi 400 pachete Marvel), fără marcaje fiscale şi într-o geanta de culoarea neagră, pe care o avea asupra sa, cantitatea de 43 pachete de ţigări de diferite mărci (20 pachete Marble, 20 pachete Ashima şi 3 pachete Marvel), produse din tutun care provin din contrabandă şi pe care le deţinea în vederea comercializării în piaţa Lucian.

Prin adresa Direcţiei Regionale Vamale Craiova nr. CRRDRV 12666 /B.E.M./ 24.09.2018 s-a comunicat valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat la suma de 10.243 lei.

La data de 15.02.2019 partea civilă a solicitat, prin adresa nr. MHG-DEX 802/15.02.2019, admiterea cererii de constituire parte civilă aşa cum a fost formulată şi obligarea inculpatului la plata sumei de 11.118 lei plus obligaţii fiscale accesorii, solicitând şi instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului, respectiv asupra sumelor  datorate cu orice titlu de terţe persoane inculpatului.

În şedinţa publică din 21.02.2019 instanţa a procedat la  audierea inculpatului Toader Mădălin Daniel care a arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa, că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care nu le contestă şi le însuşeşte şi nu solicită administrarea unor alte probe. Totodată, inculpatul şi-a exprimat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii şi a mai precizat că nu suferă de nicio afecţiune care să-i diminueze capacitatea de muncă. A mai precizat inculpatul că este de acord cu despăgubirile părţii civile în măsura posibilităţilor sale.

S-a respins cererea părţii civile de luare a măsurii sechestrului asigurător reţinând că în conformitate cu disp.  art. 249 alin. 6 Cod procedură penală, măsurile asiguratorii se pot lua în cursul procesului penal şi la cererea părţii civile, situaţie în care aceasta din urmă are obligaţia de a indica şi individualiza bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice, să se dovedească ori să se individualizeze bunurile, această decizie vizând, însă, exclusiv ipoteza premisă ca legislaţia în vigoare să prevadă o astfel de obligaţie.

Astfel, recursul în interesul legii soluţionat prin decizia menţionată a dezlegat problema caracterului obligatoriu sau facultativ al luării măsurilor asigurătorii de către instanţa de judecată, în cursul judecăţii, în cauzele penale pentru care legislaţia în vigoare prevede o astfel de obligaţie (spre exemplu, în situaţia în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, în situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, raportat la art. 11 din aceeaşi lege, art. 32-33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, şi art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie).

În speţă, pentru infracţiunea dedusă judecăţii nu se prevede obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii, iar persoana vătămată nu este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu  sau cu o capacitate de exerciţiu restrânsă, astfel încât situaţia premisă, care a stat la baza dezlegării problemei de drept prin decizia susmenţionată, nu se regăseşte în cauză.

 În condiţiile în care partea civilă nu a efectuat niciun demers pentru a identifica ori individualiza bunurile asupra cărora să se instituie măsura asiguratorie,  prima instanţă a respins cererea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă Statul Român prin ANAF, arătând în motivare că prima instanţă a omis să-l oblige pe inculpat şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 875 lei de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate. A mai arătat că în mod greşit prima instanţă nu a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa valorii pagubei.

A mai precizat că nicio dispoziţie legală nu susţine necesitatea identificării prealabile a bunurilor sechestrului asigurator, iar, pe de altă parte, art.954 din Codul de procedură civilă vorbeşte explicit despre lipsa obligaţiei de a fi individualizate bunurile asupra cărora se solicită încuviinţarea sechestrului.

Prin decizia penală nr.1072/2019 din 03 iulie 2019 pronunţată în dosarul nr.12119/225/2018, a fost admis apelul, a fost desfiinţată în parte sentinţa numai sub aspectul laturii civile, a fost obligat inculpatul şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii, aferente sumei de 875 de lei, de la data naşterii obligaţiei fiscale şi până la data achitării integrale a sumei datorate.

A fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile, până la concurenţa sumei la care a fost obliga în cauză.

În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:

Referitor la modul de soluţionare a acţiunii civile, prima instanţă în mod greşit nu l-a obligat pe inculpat şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 875 lei de la data naşterii obligaţiei fiscale, până la data achitării integrale a sumei datorate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.173 alin.1 din Codul de procedură fiscală,  „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere”.

De altfel, prima instanţă l-a obligat pe inculpat la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 10.243 lei, însă a omis să-l oblige pe acelaşi inculpat la  plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 875 lei.

Totodată, în mod greşit prima instanţă nu a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumelor la care inculpatul a fost obligat în prezenta cauză.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.249 alin.1 Cod pr.penală, unul din scopurile măsurilor asiguratorii constă în garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune.

Chiar dacă legea nu prevede obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii în cazul infracţiunii ce formează obiectul prezentei cauze, nu înseamnă că instanţa nu ar putea să instituie astfel de măsuri.

În condiţiile în care prin săvârşirea infracţiunii inculpatul i-a produs părţii civile o pagubă, nu există motive care să împiedice instituirea măsurilor asiguratorii.

Decizia nr.19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că pentru instituirea măsurii asiguratorii în procesul penal nu este necesară să se indice, să se dovedească ori să se individualizeze bunurile, se aplică în toate cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.249 alin.1 Cod pr.penală, pentru luarea măsurilor asiguratorii.

Nu se poate face diferenţă între cazurile în care legea prevede obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii şi cazurile în care legea nu prevede o astfel de obligaţie. Dacă, în cauzele în care legea nu prevede obligativitatea instituiri măsurii asiguratorii, s-ar impune condiţia individualizării bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, ar fi discriminate părţile civile din aceste cauze.

Or, nu există vreun motiv justificat care să susţină un tratament juridic inegal între părţile civile din cauzele în care legea prevede obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii, şi părţile civile din cauzele în care legea nu prevede o astfel de obligaţie.

Domenii speta

Spete similare