Potrivit art. 168 Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Ca atare, pârâta, în calitate de angajator, avea obligația legală prevăzută de art. 159 alin. 2 Codul muncii, să plătească reclamanților c/valoarea muncii prestate. Deoarece nu a îndeplinit această obligație în mod voluntar, în mod corect prima instanță a admis acțiunea principală şi a obligat-o la plata drepturilor salariale conform prevederilor contractelor individuale de muncă.
Cererile de probatorii cu acte, martori şi interogatorii din prima instanță si din apel, au un caracter formal, nefiind respectate prevederile art. 194 lit. e din Codul de procedură civilă care stabilește că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art.150 (ce se referă la numărul de exemplare ce trebuiesc depuse la dosar).
Când reclamantul dorește să îşi dovedească cererea sau unul dintre capetele de cerere prin interogatoriul pârâtului va cere înfățișarea în persoana acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. Când se va cere dovada cu martori se vor arata numele, prenumele şi adresa martorilor.
Din verificarea înscrisului comun denumit ,,întâmpinare - cerere reconvențională şi cerere de chemare în garanție,, depus de pârâtă în prima instanță, precum şi din verificarea cererii de apel, Curtea constată că pârâta nu a respectat aceste prevederi legale referitoare la administrarea probatoriilor în cele două faze ale procesului civil.
Decizia civilă nr. 335/28.05.2019 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentința civilă nr.1287/28.12.2018 Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanţii ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi cu chemaţii în garanţie ..., ..., ..., ...
A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale aferente perioadei august 2017-decembrie 2017 şi a respins ca nefondate cererile reconvenţionale, precum şi cererile de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată, pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta ..., plata drepturilor salariale neachitate aferente perioadei august-decembrie 2017.
Au arătat în motivarea acțiunii că au fost salariații pârâtei, iar pe perioada derulării raporturilor de muncă cu pârâta au negociat un salariu, însa nu li s-au plătit toate drepturile salariale, plățile făcându-se cu mare întârziere.
În susţinerea acţiunii, s-au folosit de proba cu înscrisuri.
În drept au invocat dispozițiile Codului muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că a plătit toate drepturile salariale cuvenite angajaților săi.
A formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâților la plata unor lipsuri din gestiunea de materiale.
Pârâta a formulat şi cereri de chemare în garanție pentru numiții ..., ..., ..., ..., motivat de faptul că aceștia aveau obligația supravegherii angajaților şi raportării corecte a producției în vederea calculării salariilor fiecărui angajat în parte.
Analizând şi coroborând actele şi lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat de la unitatea pârâtă plata drepturilor salariale aferente perioadei august-decembrie 2017, derivate din contractele de muncă, cât au fost angajați ai pârâtei.
În speţă pârâta nu a depus la dosar acte din care să rezulte plata salariului către reclamanți.
Conform disp. art. 168 din Codul muncii acest aspect se dovedeşte prin semnarea statelor de plată şi a documentelor justificative de plată prezentate de angajator.
Sarcina probei impusă angajatorului în conflictele de muncă este determinată de poziţia acestuia faţă de cea a salariatului, fiind cel ce deţine documentele şi toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului şi, pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic de muncă, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.
Având însă în vedere că salarizarea muncii prestate de salariat este principala obligaţie pentru angajator prin încheierea contractului de muncă, iar pârâta nu şi-a îndeplinit această obligație, deşi reclamanţii au prestat activitate, văzând şi dispozițiile art. 168 din Codul. muncii, instanţa a constatat întemeiat acest capăt de cerere şi l-a admis ca atare.
În ce privește cererile reconvenționale instanța a constatat că pârâta nu a depus nici un înscris pentru dovada lipsei din gestiune, motiv pentru care a respins cererile reconvenționale ca nefondate.
Referitor la chemările în garanție instanța le-a respins ca nefondate motivat de faptul că nu s-a dovedit culpa persoanelor chemate în garanție.
Faţă de aceste considerente instanţa a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale aferente perioadei august 2017-decembrie 2017 şi a respins ca nefondate cererile reconvenţionale, precum şi cererile de chemare în garanţie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ... prin care a solicitat anularea sentinței ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru judecarea integrală a fondului cauzei în sensul soluționării cererii reconvenționale formulată în cauză în termen legal.
În motivarea apelului pârâta a susținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai acesteia în perioada indicată în acțiune, însă nu este reală susținerea acestora că nu ar fi primit drepturile bănești, ci dimpotrivă, aceștia au creat daune societății şi potrivit contractului de muncă aveau obligaţia reparării lor.
A mai susținut apelanta că prima instanță a soluționat cauza fără a analiza temeinic probele administrate în cauză, a respins cererea reconvențională şi cererea de chemare în garanție şi a obligat societatea la plata unor sume de bani necuantificate în mod concret şi fără a ține cont de apărările acesteia.
Faţă de modalitatea în care instanța de fond a înțeles să soluționeze cauza a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinței şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept a invocat art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea apelului a solicitat proba cu acte, martori, expertiză contabilă având ca obiect stabilirea prejudiciilor realizate de reclamanți, iar pe de altă parte stabilirea concretă a sumelor datorate.
Reclamanții prin apărător, prin concluziile orale au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea analizând motivele de apel prin raportare la actele şi lucrările dosarului a reținut că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Cererea apelantei de anularea sentinței şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanţă nu se încadrează în prevederile legale care reglementează această instituție.
Astfel, conform art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă ,,în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanţă a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare.”
Din textul citat rezultă că anularea unei hotărâri poate interveni în două cazuri, şi anume atunci când prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului - adică atunci când instanța s-a pronunțat pe o excepție şi nu pe fond - şi atunci când judecata s-a făcut cu lipsă de procedură faţă de una dintre părţile din cauză.
În prezentul dosar nu s-a constatat nici unul dintre aceste două cazuri deoarece Tribunalul a soluționat procesul pe fond atât în ceea ce privește acțiunea principală cât şi în ceea ce privește cererea reconvențională şi cererea de chemare în garanție.
Referitor la soluția pe fond pronunțată de prima instanță, Curtea constată că este legală şi temeinică.
În mod corect prima instanța a sancționat pârâta care avea obligația de a-şi dovedi susținerea că a achitat salariile reclamanților pentru munca desfășurată în perioada indicată.
Potrivit art. 168 Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Or, pârâta a recunoscut că reclamanții au fost salariații săi şi nu a contestat faptul că aceștia au desfășurat activitate în cadrul unității. De altfel, reclamanții au şi depus la dosar copiile contractelor individuale de muncă.
Ca atare, pârâta în calitate de angajator avea obligația legală prevăzută de art. 159 alin. 2 Codul muncii, să plătească reclamanților c/valoarea muncii prestate. Deoarece nu a îndeplinit această obligație în mod voluntar, în mod corect prima instanță a admis acțiunea principală şi a obligat-o la plata drepturilor salariale conform prevederilor contractelor individuale de muncă. Faptul că reclamanții nu au indicat, iar instanța nu a obligat pârâta la anumite sume concrete către fiecare reclamant, nu reprezintă un motiv de respingere a acțiunii acestora, ci reprezintă o chestiune de executare a sentinței.
În ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale şi a cererii de chemare în garanție pe care prima instanță le-a respins ca nefondate, de asemenea soluția este legală şi temeinică. Instanța de apel nu poate reţine ca justificată critica apelantei în sensul că prima instanță nu a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a respins cele două cereri fără a ţine cont de apărările şi susținerile pârâtei.
Prima instanță ar fi analizat şi s-ar fi pronunțat în raport de probele administrate dacă pârâta ar fi administrat vreo probă în apărarea sa şi în probarea susținerilor din cererea reconvențională şi din cererea de chemare în garanţie. Însă din actele dosarului rezultă că pârâta nu a depus la dosar nicio probă.
Cererea sa de probatorii cu acte, martori şi interogatorii din prima instanță, precum şi cererea de probatorii din apel cu acte, martori, expertiză contabilă au un caracter formal nefiind respectate prevederile art. 194 lit. e din Codul de procedură civilă care stabilește că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art.150 (ce se referă la numărul de exemplare ce trebuiesc depuse la dosar). Când reclamantul dorește să îşi dovedească cererea sau unul dintre capetele de cerere prin interogatoriul pârâtului va cere înfățișarea în persoana acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. Când se va cere dovada cu martori se vor arata numele, prenumele şi adresa martorilor.
Din verificarea înscrisului comun denumit ,,întâmpinare - cerere reconvențională şi cerere de chemare în garanție,, depus de pârâtă în prima instanță, precum şi din verificarea cererii de apel, Curtea constată că pârâta nu a respectat aceste prevederi legale referitoare la administrarea probatoriilor în cele două faze ale procesului civil.
Pentru aceste motive, în mod corect prima instanţă a respins ca nefondate cererea de chemare în garanție şi cererea reconvenționala formulate de pârâtă.
În concluzie, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea, prin decizia civila nr. 335 din 28 mai 2019, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Curtea de Apel Galați
Ore suplimentare
Curtea de Apel București
Litigiu de asigurări sociale având ca obiect indemnizaţiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 şi art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004.
Curtea de Apel Timișoara
Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune cu privire la plata drepturilor salariale restante. Aplicarea legii în timp
Curtea de Apel Ploiești
Drepturi decurgând din exercitarea funcţiei de magistrat – c/val asigurare facultativă.
Tribunalul Covasna
Drepturi băneşti