Decizie 629/A din 22.11.2018

Obligaţia instanţei de judecată de a motiva hotărârea constituie un element fundamental al procesului echitabil, respectiv a faptului că argumentele şi motivele părţilor au fost efectiv ascultate şi avute în vedere la pronunţarea soluţiei. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că ,,dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei” obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa” [Hotărârea Albina împotriva României, cererea 57.808/00 par. 30; Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. De asemenea, aceeaşi instanţă europeană a arătat că ,,noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare” [Hotărârea Albina împotriva României, cererea 57.808/00 par. 34].

După cum a reţinut practica şi doctrina, obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia. Totodată, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. În condiţiile în care, raportat la art. 466 alin. 1 C. proc. civ., obiectul apelului îl constituie hotărârea primei instanţe, lipsa unei motivări echivalează practic cu lipsirea de conţinut a garanţiei dublului grad de jurisdicţie devolutiv, nici părţile şi nici instanţa din calea de atac neavând posibilitatea de a realiza o analiză a raţionamentului primei instanţe. În fine, expunând raţionamentul care stă în spatele soluţiei adoptate, motivarea constituie şi o garanţie împotriva arbitrariului, demonstrând prin intermediul silogismelor logice de ce o anumită soluţie se impunea în cauză în detrimentul alteia.

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 2978 din 04.05.2017 a Judecătoriei Baia Mare s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M T-A în contradictoriu cu pârâţii B G-C, B A şi B F, având ca obiect partaj bunuri comune.

S-a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâţii B A şi B F.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta B G-C au dobândit, prin construire, în timpul căsătoriei încheiate între aceştia, imobilul constând în casa, cu suprafaţa de 132 mp, situată în comuna S, satul S, nr. 269A, judeţul Maramureş, pe terenul aflat în prezent în proprietatea pârâţilor B A şi B F, având o valoare actuală de piaţă de 23.600 euro.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta B G-C au avut o cotă de contribuţie de câte 50% fiecare la dobândirea proprietăţii asupra casei mai sus menţionate.

S-a dispus atribuirea casei amintite către pârâta B G-C.

A fost obligată pârâta B G-C să plătească reclamantului suma de 11.800 euro, cu titlu de sultă aferentă cotei-părţi ce revine reclamantului din dreptului de proprietate asupra casei antemenţionate.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra casei amintite în favoarea pârâtei B G-C, cu titlu de drept partaj.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta B G-C au dobândit, în timpul căsătoriei încheiate între aceştia, cota de 3/16 din construcţia constând în anexa gospodărească, cu suprafaţa de 61 mp, având nr. cad. 2824-C2 de sub A+1.2, edificată pe terenul cu nr. cad. 2824, de sub A+1, înscrisă în Cartea Funciară nr. 2408 - S, convertită în format electronic în Cartea Funciară nr. 50150 - S, cu titlu de drept cumpărare.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta B G-C au avut o cotă de contribuţie de câte 50% fiecare la dobândirea proprietăţii asupra anexei gospodăreşti mai sus menţionate.

S-a dispus atribuirea anexei gospodăreşti amintite către pârâta B G-C.

A fost obligată pârâta B G-C să plătească reclamantului suma de 144 euro, cu titlu de sultă aferentă cotei-părţi ce revine reclamantului din dreptului de proprietate asupra anexei gospodăreşti antemenţionate.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra anexei gospodăreşti amintite în favoarea pârâtei B G-C, cu titlu de drept partaj.

S-au respins petitele de la pct. C al cererii reclamantului.

S-a constatat că reclamantul are un drept de creanţă în valoare de 115 euro împotriva pârâtei B G-C, reprezentând 1/2 din contravaloarea investiţiilor făcute de aceştia la anexa gospodărească mai sus menţionată, în timpul căsătoriei încheiate între ei.

A fost obligată pârâta B G-C să plătească reclamantului suma de 115 euro, reprezentând cota-parte ce revine reclamantului din contravaloarea investiţiilor amintite.

S-au respins petitele de la pct. E al cererii reclamantului.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta B G-C au dobândit în timpul căsătoriei încheiate între aceştia următoarele bunuri mobile comune:

- o drujbă, marca Sthil, în valoare de 510 lei;

- mobilă de bucătărie alcătuită din 6 corpuri, în valoare de 230 lei;

- o masă de bucătărie, din plastic, de culoare albă, în valoare de 40 lei;

- 4 scaune cu ramă din inox, în valoare de 100 lei;

- un frigider, marca Privileg, în valoare de 200 lei;

- un congelator, marca Ardo, în valoare de 430 lei;

- un aragaz, marca Ardo, în valoare de 630 lei;

- o maşină de spălat rufe, marca Whirpool, în valoare de 510 lei;

- un set de farfurii alcătuit din 18 piese, în valoare de 80 lei;

- un prăjitor de pâine, în valoare de 50 lei;

- un cuptor cu microunde, în valoare de 140 lei;

- mobilă, model Tineret, alcătuită din 6 corpuri, în valoare 100 lei;

- un televizor, marca Nei, în valoare de 70 lei;

- două draperii din lemn, în valoare de 30 lei;

- un colţar din piele ecologică, cu un fotoliu, în valoare de 770 lei;

- un covor în formă ovală, în valoare de 220 lei;

- un aparat video player, marca Samsung, în valoare de 80 lei;

- un calculator cu monitor, marca Philips, în valoare de 150 lei;

- o veioză cu două becuri, în valoare de 60 lei;

- un aspirator de praf, marca Alpina, în valoare de 70 lei;

- două covoraşe de baie, în valoare de 20 lei;

- un scaun ergonomic, în valoare de 30 lei;

- două butelii, marca Shell, în valoare de 240 lei.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta B G-C au avut o cotă de contribuţie de câte 50% fiecare la dobândirea proprietăţii asupra bunurilor mobile comune amintite.

A atribuit reclamantului următoarele bunuri mobile comune, în valoare totală de 760 lei:

- o drujbă, marca Sthil;

- mobilă, model Tineret, alcătuită din 6 corpuri;

- un calculator cu monitor marca Philips.

A atribuie pârâtei B G-C următoarele bunuri mobile comune, în valoare totală de 4.000 lei:

- mobilă de bucătărie alcătuită din 6 corpuri;

- o masă de bucătărie, din plastic, de culoare albă;

- 4 scaune cu rame din inox;

- un frigider, marca Privileg;

- un congelator, marca Ardo;

- un aragaz, marca Ardo;

- o maşină de spălat rufe, marca Whirpool;

- un set de farfurii alcătuit din 18 piese;

- un prăjitor de pâine;

- un cuptor cu microunde;

- un televizor, marca Nei;

- două draperii din lemn;

- un colţar din piele ecologică, cu un fotoliu;

- un covor în formă ovală;

- un aparat video player, marca Samsung;

- o veioză cu două becuri;

- un aspirator de praf, marca Alpina;

- două covoraşe de baie;

- un scaun ergonomic;

- două butelii, marca Shell.

S-a constatat că reclamantul a dobândit în timpul căsătoriei încheiate cu pârâta B G-C următoarele bunuri mobile proprii:

- un călcător de haine, marca Philips, în valoare de 68,89 euro;

- o draperie şi o perdea, în valoare de 376,60 lei;

- un frigider, marca Beko, în valoare de 2.037 lei;

- un televizor cu ecran din plasmă, marca Philips, în valoare de 2.010 lei;

- mobilier de bucătărie, în valoare de 1.800 lei;

- un cuptor electric cu plită, marca Alveus, în valoare de 3.601,47 lei;

- un aragaz, marca Whirpool, şi o hotă electrică, marca Thor, în valoare de 1.000 lei;

- o masă de bucătărie, cu 6 scaune tapiţate, în valoare de 820 lei;

- un dulap pentru încălţăminte, în valoare de 29,99 euro;

- un set de cratiţe şi o cafetieră, în valoare de 124,80 euro;

- o saltea vidată memory foam, în valoare de 816,05 lei;

- diferite accesorii pentru baie (dulap, boiler electric, săpunieră, set de duş etc.), în valoare de 1.374,70 lei;

- o cameră foto digitală, marca Sony, în valoare de 130,77 lei;

- o maşină de spălat rufe, marca Whirpool, în valoare de 1.000 lei;

- o masă de tennis, în valoare de 250 euro;

- un pat matrimonial, în valoare de 400 euro;

- o masă cu rotile, în valoare de 200 lei;

- două veioze, în valoare de 50 lei;

- o chitară acustică, în valoare de 300 lei;

- un covor în formă dreptunghiulară, în valoare de 200 lei;

- două saltele, în valoare de 20 lei;

- o plapumă, în valoare de 100 lei;

- un binoclu, în valoare de 30 euro;

- două bărci pneumatice, în valoare de 600 lei;

- un raft pentru încălţăminte, în valoare de 100 lei;

- un dulap pentru haine, cu două uşi, în valoare de 200 lei;

- un dulap de baie, cu oglindă, în valoare de 300 lei;

- 8 vaze din sticlă, în valoare de 200 lei;

- două rafturi metalice, în valoare de 300 lei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.620 lei, cu titlu de sultă, corespunzător cotei-părţi ce revine reclamantului din bunurile mobile comune antemenţionate.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2013 la Judecătoria Baia Mare – Secţia Civilă, sub nr. 14994/182/2013, reclamantul M T A, în contradictoriu cu pârâţii M G C, B A şi B F, a solicitat instanţei:

A. - să constate că reclamantul M T şi pârâta de rândul 1 au dobândit în timpul căsătoriei imobilul în natură casă de locuit, în suprafaţă de aproximativ 140 mp, edificat pe terenul proprietatea bunicii pârâtei de rândul 1, înscris în CF 2408 S având nr. de casă 269 A, cu titlu de drept construire, imobil ce se ridică la nivelul sumei de 40.000 Euro;

- să constate că reclamantul şi pârâta de rândul 1 au avut o cotă de contribuţie la edificarea casei de 70% reclamantul şi 30% pârâta de rândul 1;

- să dispună partajarea imobilului în natură casă de locuit, prin atribuirea lui pârâtei de rândul 1, cu consecinţa obligării acesteia la plata unei sulte în cuantum de 70% din valoarea imobilului în favoarea reclamantului;

- să dispună întabularea dreptului de proprietate asupra casei de locuit indicate în favoarea pârâtei de rândul 1 cu titlu de drept partaj;

B. - să constate că reclamantul M T şi pârâta de rândul 1 au dobândit

în timpul căsătoriei cota de 3/16 parte din construcţia în natură „anexă gospodărească" în

suprafaţă construită desfăşurată pe 61 mp având nr. cadastral 2824-C2 de sub A+1.2,

edificată pe terenul cu nr. cadastral 2824 de sub A+l în suprafaţă de 1.590 mp, înscrisă

în CF 2408 S, convertită în format electronic sub nr. 50150 S, cu titlu de drept

cumpărare;

- să constate că reclamantul şi pârâta de rândul 1 au avut o cotă de contribuţie de 70% reclamantul, respectiv 30% pârâta de rândul 1 la cumpărarea cotei de 3/16 parte din construcţia în natură „anexă gospodărească";

- să dispună partajarea cotei de 3/16 prin atribuirea ei pârâtei de rândul 1 cu consecinţa obligării acesteia la plata unei sulte de 70% din valoarea cotei de 3/16 din anexa gospodărească în favoarea reclamantului;

- să dispună întăbularea dreptului de proprietate asupra cotei de 3/16 din anexa gospodărească în favoarea pârâtei cu titlu de drept partaj;

C. - să constate că reclamantul are un drept de creanţă împotriva pârâtei de

rândul 1, în cuantum de 10.500 euro, reprezentând 70% din valoarea creditului în sumă

totală de 15.000 euro contractat de reclamant în data de 07.01.2008, sumă care a fost

investită în totalitate în edificarea casei situate în S, nr. 269A.

- să dispună obligarea pârâtei de rândul 1 la plata creanţei indicate mai sus în favoarea reclamantului M T;

D.- să constate că reclamantul are un drept de creanţă ce se ridica la nivelul

sumei de 10.000 lei împotriva pârâtei de rândul 1 reprezentând 1/2 din investiţiile făcute

în timpul căsătoriei de cei doi soţi întregii construcţii în natură „anexă gospodărească"

având nr. cadastral 2824-C2 de sub A+1.2, edificată pe terenul cu nr. cadastral 2824 de

sub A+l în suprafaţă de 1.590 mp, înscrisă în CF 2408 S;

- să dispună obligarea pârâtei de rândul 1 la plata creanţei indicate mai sus în favoarea reclamantului M T;

E. - să constate că reclamantul are un drept de creanţă împotriva pârâtei de

rândul 1 ce se ridică la nivelul sumei de 6.000 lei, reprezentând investiţii făcute la casa

de locuit edificată de către aceştia, ulterior deschiderii procesului de divorţ;

- să dispună obligarea pârâtei de rândul 1 la plata creanţei indicate mai sus în favoarea reclamantului M T;

F. - să constate că reclamantul şi pârâta M G C au dobândit

sub durata căsătoriei, prin contribuţie de 70% reclamantul şi 30% pârâta, bunurile

mobile indicate în Anexa nr. 1;

G. - să dispună partajarea bunurilor mobile prin atribuirea lor la pârâta de rândul

1, cu consecinţa obligării acesteia la plata unei sulte în cuantum de 70% din valoarea

bunurilor în favoarea reclamantului, întrucât acestea se află în prezent în posesia pârâtei

de rândul 1.

H. - să constate că reclamantul a dobândit, cu titlu de bun propriu, bunurile

mobile indicate în Anexa nr. 2.

S-au solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că reclamantul a fost căsătorit cu M G C pe perioada anilor 1997-2011. Căsătoria dintre părţi a fost desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 4416, pronunţată la data de 30 aprilie 2010 de către Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 11141/182/2009, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 26.04.2011, prin

nerecurarea Deciziei Civile nr. 44/A pronunţate în acelaşi dosar la data de 17.02.2011, de

către Tribunalul Maramureş.

Imediat după căsătorie, în cursul lunii aprilie a anului 1998, reclamantul şi pârâta de rândul 1 s-au mutat în localitatea S, judeţul Maramureş, locuind în casa bunicii pârâtei, respectiv în imobilul nr. 269, menţionat în CF ca şi o „anexă gospodărească".

Ulterior, în cursul anului 2006 părţile au început să edifice pe terenul situat în S nr. 269, lângă casa bunicii pârâtei de rândul I, un imobil în natură casă de locuit, aflat la nr. 269A, imobil ce a fost edificat fără a exista autorizaţie de construcţie şi fără a fi intabulat.

În cursul anului 2009, în urma dezbaterii succesiunii după bunica sa, pârâta M G C a devenit proprietară cu o cotă de 1/1 parte asupra terenului şi 5/8 parte anexă gospodărească, situate în localitatea S, nr. 269, judeţul Maramureş.

În data de 07.05.2009, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1934/07.05.2009 de către BNP Asociaţi N C-S I A între pârâta de rândul I şi numitul B M G, prin care cea dintâi a cumpărat cota de 3/16 parte din construcţia în natură „anexă gospodărească" edificată pe terenul cu nr. cadastral 2824 de sub A+l în suprafaţă de 1.590 mp, înscrisă în CF 2408 S, bun ce a intrat sub incidenţa regimului juridic matrimonial, dobândind calitatea de bun comun, restul cotei de 13/16 parte din construcţie şi întreg terenul constituind bunul propriu al pârâtei M G C cu titlu de drept moştenire.

La data de 20.01.2011, pârâta de rândul 1 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 319/20.01.2011 vinde pârâţilor B A şi B F întregul teren în suprafaţă de 1590 mp având nr. cadastral 2824 de sub A+l, respectiv cota de 13/16 parte din anexa gospodărească în suprafaţă construită desfăşurată de 61 mp cu nr. cadastral 2824-C2 de sub A+l.2, imobil situat în S, nr. 269, comuna S, judeţul Maramureş. Ulterior, a fost încheiat un contract de comodat imobiliar între pârâta de rândul 1 şi pârâţii de rândul 2 şi 3 prin care cei din urmă dau în folosinţă gratuită pârâtei de rândul 1 exact anexa gospodărească şi terenul pe care aceasta le-o vânduse cu câteva luni în urmă.

S-a menţionat faptul că pârâta de rândul 1 a muncit în timpul căsătoriei o perioadă foarte scurtă, aproximativ un an (1006-2007) la Muller, reclamantul fiind cel care a muncit şi a adus venituri considerabile în casă, mai ales începând cu anul 2007 când a pLt la muncă în străinătate (Italia).

Cu privire la petitul privind constatarea cotei de contribuţie pe care cei doi soţi au avut-o la edificarea imobilului în natură casă de locuit, reclamantul o cotă de 70% iar pârâta de rândul 1 o cotă de 30%, respectiv la partajarea imobilului în funcţie de acestea, solicităm ca instanţa să aibă în vedere veniturile ridicate pe care reclamantul le-a avut şi care s-au îndreptat aproape în totalitate edificării acestui imobil şi bunăstării familiei sale, în comparaţie cu veniturile pârâtei de rândul 1 care au fost aproape inexistente. De asemenea, menţionăm faptul că acea cotă de contribuţie de 30% a pârâtei nu reprezintă o contribuţie financiară, considerând că i se datorează pentru activităţile de creştere şi educare a celor doi minori, respectiv pentru gospodărirea casei.

În plus, reclamantul a contractat în Italia, la BA Antonveneta, un împrumut în valoare totală de 15.000 de euro, la data de 07.01.2008. Banii proveniţi din creditul oferit de BA Antonveneta au fost folosiţi în totalitate pentru ridicarea casei situate în S, nr. 269A. Ratele datorate băncii pentru restituirea împrumutului au fost achitate doar de către reclamant, aşa cum reiese din documentele bAre ataşate prezentei cereri, pârâta de rândul 1 necontribuind în niciun fel. Prin urmare, ţinând seama de faptul că edificarea casei a fost făcută cu mijloacele financiare procurate exclusiv de către reclamant, solicităm respectuos instanţei să constate existenţa unui drept de creanţă al acestuia împotriva pârâtei şi să o oblige pe aceasta la restituirea sumei de 10.500 euro.

Investiţiile făcute în timpul căsătoriei de către cei doi soţi construcţiei în natură

„anexă gospodărească", având nr. cadastral 2824-C2 de sub A+1.2, edificată pe terenul

cu nr. cadastral 2824 de sub A+l în suprafaţă de 1.590 mp, înscrisă în CF 2408 S,

au constat în: executarea unei fântâni; repararea a doi pereţi care formează 1 colţ al

anexei; înlocuirea pardoselii de pământ din bucătărie şi cămară cu una nouă din beton şi

gresie; înlocuirea instalaţiei electrice vechi cu una nouă; înlocuirea acoperişului; dotarea

anexei cu o sobă de teracotă pentru încălzit; racordarea la apă potabilă în casă;

construirea unui gard din lemn, respectiv din plasă, a unor anexe gospodăreşti.

Toate aceste investiţii se ridică la nivelul sumei de 20.000 lei, solicitând instanţei a constata existenţa în favoarea reclamantului a unui drept de creanţă reprezentând 54 din această sumă precum şi obligarea pârâtei de rândul 1 la plata acesteia. De asemenea, s-a menţionat faptul că acea cotă de contribuţie a pârâtei nu reprezintă o contribuţie financiară, considerând că i se datorează pentru activităţile de creştere şi educare a celor doi minori, respectiv pentru gospodărirea casei.

Bunurile mobile indicate în Anexa 2 au dobândit calitatea de bunuri proprii ale

reclamantului, deşi la momentul la care au fost achiziţionate părţile nu erau încă

divorţate, potrivit dispoziţiilor art. 385 din Codul civil, ce prevăd încetarea regimului

matrimonial dintre soţi de la data introducerii acţiunii de divorţ, în speţă, de la

data de 12.10.2009.

De asemenea, având în vedere această prevedere legală, reclamantul a înţeles să solicite pârâtei de gradul 1 plata sumei de 9.000 lei, reprezentând investiţii ce au fost făcute de către reclamant singur la imobilul bun comun, în cursul anilor 2010 -2012, respectiv: achiziţionarea materialelor necesare şi executarea branşamentului electric la casă, tub 100, capac pentru fosa septică, manopera schimbat acoperiş, pus gresie şi faianţă baie, pus faianţă în bucătărie.

S-a menţionat faptul că reclamantul a dorit soluţionarea prezentului litigiu pe cale amiabilă, însă, la informarea cu privire la beneficiile medierii, pârâta de rândul I a refuzat soluţionarea pe această cale, motiv pentru care părţile au înţeles să îşi soluţioneze situaţia juridică prin intermediul instanţei de judecată. A fost eliberat Certificatul de informare nr. 08.11.11.2013 de către dl. mediator Supuran Arthur.

De asemenea, s-a precizat faptul că, introducerea în cauză a pârâţilor de rândul 2 şi de rândul 3 este pur formală şi motivată de faptul că aceştia sunt în prezent proprietari asupra cotei de 13/16 din anexă, respectiv asupra imobilului teren în suprafaţă de 1.590 mp, reclamantul neavând nicio pretenţie de la aceştia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 339, ale art. 357, ale art. 385 din Codul civil, precum şi ale art. 979 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În probaţiune, reclamantul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu martori, cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii şi evaluări bunuri imobiliare şi cu expertiza tehnică în specialitatea evaluări bunuri mobile.

În continuare, au fost indicate:

- bunurile supuse partajului:

1. drujbă Sthil - valoare 250 Euro;

2. aparat foto Sony - valoare 200 Euro;

3. mobilă de bucătărie alcătuită din 6 corpuri - valoare 500 lei;

4. masă albă de plastic pentru bucătărie-valoare 60 lei;

5. 4 bucăţi de scaune cu rame inox - valoare 100 Euro;

6. frigider Privileg - valoare 50 Euro;

7. congelator Ardo cu 6 sertare - valoare 1.000 lei;

8. aragaz Ardo - valoare 1.600 lei;

9. boiler electric de 30 litri - valoare 220 lei;

10. maşină de spălat rufe Whirpool - valoare 339 Euro;

11. oglindă - valoare 50 lei;

12. raft metalic pentru cămară - valoare 130 lei;

13. set de 6 oale de inox-valoare 150 euro;

14. set de farfurii de 18 piese - valoare 50 euro;

15. set de 24 de tacâmuri-valoare 50 euro;

16. prăjitor de pâine - valoare 150 lei;

17. cuptor cu microunde-valoare 680 lei;

18. mobilă Tineret de 6 corpuri-valoare 300 lei;

19. TV Nei - valoare 430 lei;

20. draperii de lemn-valoare-200 lei;

21. colţar de piele ecologică cu un fotoliu - valoare 3.100 lei;

22. covor oval - valoare 300 lei;

23. masă din lemn pentru sufragerie-valoare 200 lei;

24. aparat video Samsung - valoare 50 euro;

25. calculator cu monitor Philips - valoare 2500 lei;

26. veioză cu 2 becuri - valoare 50 euro;

27. aspirator praf - valoare 130 euro;

28. covoraşe de baie 2 bucăţi - valoare 20 euro;

29. scaun ergonomie-valoare 50 euro;

30. butelii Shell 2 bucăţi-valoare 200 lei;

- bunuri dobândite în timpul căsătoriei de către reclamant, cu titlu de bun propriu:

1. călcător de haine Philips - valoare 68,89 Euro;

2. draperie + perdea - valoare 376,60 lei;

3. frigider Beko - valoare 2.037 lei;

4. plasma Philips - valoare 2.010 lei;

5. mobilier de bucătărie - valoare 1.800 lei;

6. cuptor electric cu plită marca Alveus - valoare 3.601,47 lei;

7. aragaz Whirlpool şi hotă electrică Thor - valoare 1.000 lei;

8. masă bucătărie cu 6 scaune tapiţate - valoare 820 lei;

9. dulăpior pentru încălţăminte - valoare 29,99 Euro;

10. set de cratiţe + cafetieră - valoare 124,80 euro;

11. saltea vidată memory foamvmf - valoare 816,05 lei;

12. diferite accesorii pentru baie (dulăpior,boiler electric, săpunieră, set de duş etc.) - valoare 1.374,70 lei;

13. cameră foto digitală Soni - valoare 130,77 lei;

14. maşină de spălat Whirlpool - valoare 1.000 lei;

15. masă de tenis - valoare 250 Euro;

16. pat matrimonial - valoare 400 Euro;

17. măsuţă pe rotile - valoare 200 lei;

18. 2 bucăţi de veioze - valoare 50 lei;

19. chitară acustică - valoare 300 lei;

20. covor dreptunghiular - valoare 200 lei

21. 2 bucăţi de saltele - valoare 20 lei;

22. plapumă - valoare 100 lei;

23. binoclu - valoare 30 Euro;

24. 2 bucăţi de bărci pneumatice - valoare 600 lei;

25. raft pentru încălţăminte - valoare 100 lei;

26. dulap haine cu 2 uşi - valoare 200 lei;

27. dulăpior de baie cu oglindă - valoare 300 lei;

28. 8 vaze de sticlă - valoare 200 lei;

29. 2 rafturi metalice - valoare 300 lei.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul cauzei la data de 30 iunie 2014, pârâţii B A şi B F au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant.

În motivare, s-au arătat următoarele:

Pârâţii sunt proprietari ai imobilului situat în S, comuna Sâlsig, nr. 269, judeţul Maramureş., înscris în CF 2408 S, nr. topo 2824, constând în teren în suprafaţa de 1590 mp şi cota de 13/16 parte din anexa gospodărească, conform Contractului de vânzare – cumpărare nr. 319 din 30.01.2011.

Pe terenul proprietatea pârâţilor, reclamantul, împreună cu pârâta B G C, au edificat, fără autorizaţie de construcţie, un imobil în suprafaţă de 140 mp. Conform prevederilor art. 577 din Codul civil, construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau alt act juridic nu se prevede altfel.

În această situaţie, pârâţii au apreciat că imobilul este proprietatea lor, urmând a fi dispusă întabularea dreptului de proprietate asupra casei de locuit în favoarea acestora. Cu atât mai mult cu cât pentru ridicarea imobilului pârâta B G le-a solicitat un împrumut în cuantum de 20.000 lei în cursul anului 2006, sumă pentru care, neputând fi restituită în compensaţie, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare mai sus amintit, pentru suma de 16.889 lei, diferenţa până la 20.000 lei urmând a fi restituită în măsura posibilităţilor numitei B G şi a nevoilor pârâţilor.

Pârâţii au apreciat valoarea imobilului la suma de 15.000 euro.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din Codul de procedură civilă şi ale art. 577 din Codul civil.

În probaţiune, a fost depus Extras de carte funciară nr. 50150 S.

La data de 27 iunie 2014, s-a înregistrat în dosarul cauzei întâmpinare, prin care pârâta B G C a solicitat instanţei admiterea în parte a acţiunii formulate de către reclamant, respectiv, cu privire la petitul A din acţiunea introductivă:

- să se constate că părţile din prezenta cauză au edificat, sub durata căsătoriei, imobilul în suprafaţă de 132 mp pe terenul proprietatea numiţilor Bancos A şi B F, fără autorizaţie de construcţie, imobil a cărui valoare nu este cea indicată de către reclamant, ci mult mai mică, respectiv 20.000 euro;\

- să se constate că părţile din prezenta cauză au avut cote de contribuţie egale la construirea casei;

- să se dispună atribuirea imobilului la pârâtă, aceasta angajându-se să plătească reclamantului, cu titlul de sultă, cota lui parte de contribuţie la edificarea casei;

- să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra casei de locuit în favoarea pârâtei.

În motivarea în fapt a întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Părţile din prezenta cauză s-au căsătorit în anul 1997, iar, începând din anul 1998, pârâta a fost încadrată în muncă, mai puţin în perioadele în care a beneficiat de concediu pentru îngrijirea copiilor, precum şi în perioada aprilie 2007 - septembrie 2009, perioadă în care, la solicitarea reclamantului, aceasta şi-a încetat raporturile de muncă pentru a putea avea grijă de cei doi minori şi de gospodărie. În toată această perioadă, părţile au fost ajutaţi material, pentru a se gospodări, de mama şi fratele pârâtei.

În anul 2006, reclamantul şi pârâta au decis edificarea unei case pe terenul ce aparţinea la acel moment bunicii sale şi care, din anul 2009, a devenit bun propriu al pârâtei, conform Certificatului de moştenitor nr. 59/2009. În acest scop, pârâta a solicitat un împrumut în cuantum de 20.000 lei de la numitul B A, împrumut pe care acesta i l-a şi acordat, suma împrumutată fiind folosită pentru ridicarea primului nivel al imobilului. Pârâta nu a putut să restituie împrumutul, astfel că în anul 2011 a încheiat Contractul de vânzare - cumpărare nr. 319, având ca obiect imobilele situate în S nr. 269, bunuri proprii în valoare de 16.889 lei, rămânând de achitat o diferenţă de aproximativ 1000 de euro. Urmează ca pârâta să restituie această sumă la solicitarea împrumutătorului, în funcţie de posibilităţile sale.

De asemenea, în cursul anului 2007 mama pârâtei a înstrăinat printr-un act sub semnătură privată un teren pentru preţul de aproximativ de 2000 lei, sumă ce i-a fost remisă pârâtei în prezenţa martorilor în vederea continuării lucrărilor la imobil.

În perioada de la căsătorie şi până în anul 2007, reclamantul a lucrat sporadic şi nu mai mult de 3- 4 luni de zile. În perioada 2007- 2009, reclamantul a pLt în Italia, lucrând de asemenea sporadic şi trimiţând uneori sume pe care pârâta le-a administrat, în sensul gospodăririi cu cei doi minori. În cursul anului 2008 reclamantul a contractat un credit din Italia, din care o parte a fost folosită pentru edificarea celui de al doilea nivel şi finisajele imobilului.

Începând cu anul 2008, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere a reclamantului, imobilului, edificat fără autorizaţie de construcţie, i-a fost atribuit de către Primăria S numărul 269 A, fiind plătit impozit pe clădire de către pârâtă.

În acest context, pârâta a apreciat că fiecare dintre cele două părţi a avut o contribuţie egală la edificarea imobilului, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii de constatare a unei cote de contribuţie de 70 % reclamant şi 30 % pârâta, precum şi stabilirea unei sulte în favoarea reclamantului în cuantum de 70 % din valoarea imobilului.

În ceea ce priveşte punctul B al acţiunii introductive, pârâta a solicitat următoarele:

- să se costate că pârâta şi reclamantul au dobândit, sub durata căsătoriei, cota de 3/16 parte din construcţia în natură anexă gospodărească în suprafaţă de 61 mp, având nr. cadastral 2824-C2, cu suma de 2173 lei, conform Contractului de vânzare - cumpărare nr. 1934 din 07.05.2009;

- să se constate că părţile au avut o cotă de contribuţie egală la achiziţionarea acestui imobil şi nu aşa cum susţine reclamantul în cotă de 70 % acesta şi 30 % pârâta;

- admiterea cererii de partajare a cotei de 3/16 din anexa gospodărească şi atribuirea acesteia la pârâtă, stabilind în favoarea reclamantului o sultă corespunzătoare cotei de 50 % din valoarea anexei şi nu aşa cum solicită reclamantul în cuantum de 70 %;

- să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 3/16 din anexa gospodărească în favoarea pârâtei;

Anexa gospodărească a aparţinut, la fel ca şi terenul, bunicii pârâtei, prin Certificatul de moştenitor nr. 59/2009 devenind bun propriu al pârâtei, în cotă de 13/16, cota de 3/16 revenind fratelui acesteia B M G, care a intenţionat să încheie cu pârâta un contract de donaţie, însă la insistenţele reclamantului a fost încheiat Contractul de vânzare - cumpărare nr. 1934, devenind astfel bun comun obţinut sub durata căsătoriei. Suma înscrisă în contractul de vânzare - cumpărare reprezenta valoarea de circulaţie de la acei moment a! imobilului, valoare care este binecunoscut că a scăzut de la acel moment.

Pârâta a apreciat, aşadar, că suma de 1086,50 lei reprezintă o despăgubire justă raportat la cota de contribuţie a reclamantului în achiziţionarea imobilului, cu atât mai mult cu cât reclamantul nici măcar nu indică o valoare a imobilului în litigiu.

Cu privire la punctul C din acţiunea introductivă, pârâta a solicitat respingerea acestui petit.

Aşa cum s-a arătat, reclamantul a contractat, într-adevăr, un credit în cursul anului 2008, din care o parte a fost folosită pentru edificarea casei de locuit situată în S nr. cadastral 2824- C1, aproximativ 10.000 euro, sumă care se regăseşte în valoarea imobilului şi care a fost solicitată de către reclamant în cuprinsul petitului A. Din acelaşi împrumut reclamantul a achiziţionat un autoturism VW Passat Combi, de culoare gri, cu suma de 5000 euro, autovehicul ulterior vândut de către reclamant care şi-a şi însuşit suma obţinută cu titlul de preţ, după desfacerea căsătoriei.

Se solicită, astfel, de câtre reclamant, de două ori valoarea contribuţiei personale în edificarea casei, o dată prin solicitarea unei sulte la valoarea de circulaţie a imobilului şi a doua oară aceeaşi sumă prin cotă parte din creditul obţinut de către acesta, care reprezintă tocmai valoarea contribuţiei reclamantului la construcţia casei.

Dacă s-ar admite şi acest capăt de cerere, pârâta ar trebui să plătească reclamantului contravaloarea întregului imobil, fără să îi fie recunoscută vreo contribuţie la edificarea acestuia. Reclamantul însuşi arată că parte din creditul contractat a fost folosit tocmai la edificarea imobilului în litigiu.

Este de precizat faptul că întreg creditul a fost restituit sub durata căsătoriei, ratele necesare achitării acestuia reprezentând ta mod evident bani comuni ai soţilor.

Cu privire la punctul D al acţiunii introductive, pârâta a solicitat respingerea

acestui petit sub forma solicitată de reclamant, constatând că sub durata căsătoriei

investiţiile la anexa gospodărească au fost în cuantum de 680 lei, constând în 13 mp de gresie în valoare de 300 lei, o sobă de teracotă în valoare de 100 lei şi 40

de plăci de azbociment la valoarea de 7 lei/placă, rezultând o valoare de 280 lei.

Acestea au fost singurele investiţii făcute sub durata căsătoriei la anexa gospodărească şi nicidecum cele arătate de către reclamant în motivarea acţiunii.

Cu privire la punctul E al acţiunii introductive, pârâta a solicitat, de asemenea, respingerea petitului respectiv, motivat de faptul că ulterior pronunţării sentinţei de divorţ la imobilul casă de locuit nu au fost făcute niciun fel de investiţii, fiind schimbată doar ţigla acoperişului casei, însă aceasta fiind în garanţie nu s-au efectuat plăti suplimentare.

De altfel, prin Sentinţa civilă nr. 4416/2010 a Judecătoriei Baia Mare, reclamantului i s-a atribuit beneficiul folosinţei locuinţei „în construcţie” până la rămânerea definitivă a acţiunii de partaj, iar eventualele cheltuieli efectuate de către reclamant în această perioadă au fost făcute exclusiv pentru folosinţa uzuală a locuinţei şi nicidecum pentru sporirea valorii imobilului.

Cu privire la punctul F al acţiunii, pârâta a solicitat instanţei să constate că bunurile

indicate de către reclamant în anexa 1 au fost obţinute sub durata căsătoriei,

însă o parte din acestea au fost vândute, respectiv drujba Sthil (achiziţionată prin

credit contractat de către pârâtă la 30.08.2006 la valoarea de 940 lei), o

parte dintre ele au fost primite cadou de către pârâtă, respectiv setul de 6 oale inox (punctul 13 din anexă), o parte aparţin mamei pârâtei, respectiv

masa din lemn pentru sufragerie (punctul 23 din anexă), iar o parte din acestea

sunt în posesia reclamantului, respectiv oglinda (punctul 11 din anexă), mobila

tineret de 6 corpuri (punctul 18 din anexă) şi calculatorul cu monitor Phillips

(punctul 25 - defect). Celelalte bunuri cuprinse în Anexa 1 au o valoare mult mai

mică decât cea indicată de reclamant, valoare apreciată de pârâtă conform

anexei la prezenta întâmpinare.

De asemenea, pârâta a solicitat instanţei să constate că părţile au avut cote de contribuţie egale în achiziţionarea acestor bunuri, respectiv 50 % fiecare şi nu aşa cum arată reclamantul, 70 % pentru acesta şt 30 % pârâta.

În privinţa punctului G, pârâta a solicitat admiterea acestuia în parte, în sensul atribuirii bunurilor mobile aflate în posesia sa către aceasta, a celor aflate în posesia reclamantului către acesta, iar, în cazul existentei unor diferenţe de valoare, obligarea părţii la plata unei sulte raportat la cota de contribuţie de 50 % avută la achiziţionarea acestora.

Pârâta a solicitat şi admiterea punctului H al acţiunii introductive, în sensul de a costată că bunurile mobile cuprinse în Anexa 2 aflate în posesia reclamantului sunt bunuri proprii ale acestuia.

Nu corespund adevărului susţinerile din motivarea acţiunii introductive, în sensul că pârâta ar fi avut o cotă de contribuţie inferioară la dobândirea bunurilor mobile şi imobile, obţinute sub durata căsătoriei şi că această cotă se datorează exclusiv activităţii de creştere şi educare a minorilor, respectiv gospodăririi casei, neexistând nicio contribuţie financiară a mea la achiziţionarea bunurilor.

Pe lângă faptul că pârâta s-a îngrijit de creşterea şi educarea minorilor şi de gospodărirea familiei, aceasta a fost încadrată în muncă pe toată durata căsătoriei, existând scurte întreruperi datorate concediului de creştere a copiilor şi unor situaţii speciale, respectiv în perioada în care reclamantul a fost pLt în Italia şi între aceştia au existat numeroase discuţii datorită faptului că pârâta continua să lucreze. Mai mult decât atât, în toată această perioadă, respectiv pe durata căsătoriei, reclamantul a muncit sporadic fără a beneficia de venituri stabile şi considerabile, de cefe mai multe ori pârâta fiind nevoită să suporte doar ea toate costurile necesare gospodăririi familiei.

Cu privire la înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamant este de observat că acestea fie reprezintă facturi şi chitanţe ale unor bunuri proprii ale reclamantului ( unele dintre ele nefiind nici măcar traduse), alteţe reprezintă facturi şi chitanţe reprezentând bunuri achiziţionate de către diverse persoane fizice şi juridice, altele având diferite însemnări certificate exclusiv de către reclamant, niciuna dintre acestea nefăcând dovada susţinerilor din acţiunea introductivă.

La data de 26 iulie 2016, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisul denumit Memoriu, prin care a prezentat o serie de erori generale şi materiale pe care le-a constatat în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert B Z.

Analizând cererea formulată de reclamantă, prima instanţă a admis-o în parte, în limitele arătate în dispozitivul hotărârii, apreciind-o întemeiată în această măsură în raport cu probaţiunea administrată în cauză şi poziţia procesuală exprimată de pârât, şi a respins cererea reconvenţională formulată de acesta.

Totodată, prima instanţă a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M T A, care a solicitat, în principal, să se dispună admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului; iar în subsidiar, în baza prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, să se dispună admiterea apelului declarat, şi pe cale de consecinţă, schimbare în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii introductive de instanţă astfel cum aceasta a fost formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 20.12.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este una netemeinică şi nelegală.

Sub aspectul petitului principal apelantul arată că, hotărârea pronunţată de către instanţa fondului nu este motivată în niciun fel, magistratul fondului arătând în 3 rânduri jumătate următoarele: „Analizând cererea formulată de reclamantă,instanţa o va admite în parte, în limitele arătate în dispozitivul hotărârii, apreciind-o întemeiată în această măsură în raport cu probaţiunea administrată în cauză şi poziţia procesuală exprimată de pârât, şi va respinge cererea reconvenţională formulată de către acesta .”

Potrivit art. 425 alin. l lit. b) Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătoreasca trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului 0 juridic dedus judecaţii, (ceea ce nu s-a întâmplat în dosarul pendinte) în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art 425 alin.l lit. b) Cod procedură civilă.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigentă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât £ dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce a fost dată o anumită soluţie, de ce s-au admis susţinerile unei părţi şi au fost respinse susţinerile celeilalte, de ce o probă a fost considerată pertinent, iar o altă probă neconcludentă, de ce s-a aplicat o anumită normă de drept sau i-a fost dată o anumită interpretare este una majoră, încălcarea ei ducând la nulitatea hotărârii.

Motivarea se face în concret, simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului, aşa cum de altfel a afirmat si judecătorul fondului, fără să arate în ce constau aceste probe, reprezintă în realitate, o nemotivare.

Lecturând sentinţa atacată se poate observa că judecătorul fondului nu a motivat deloc soluţia dată, nu a arătat de ce a respins petitele C şi E ale acţiunii de partaj, de ce a stabilit cotele de contribuţie dintre foştii soţi ca fiind de 50%-50% în condiţiile în care apelantul a solicitat o cotă de contribuţie mai mare, nu exemplifică cum a ajuns la valoarea de circulaţie a bunurilor, nu face în niciun fel referire la probele administrate în procesul de partaj care a fost deschis acum 5 ani de zile (înscrisuri, expertize, martori etc.) etc.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fară a intra în fondul acţiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe „fond”, respingând/admiţând acţiunea nu pe excepţie.

In ceea ce priveşte petitul subsidiar, având în vedere „succinta” motivare a hotărârii, apelantului îi este destul de greu a formula motivele de apel, pentru a dovedi că acţiunea introdusă de către acesta trebuia admisă în integralitate.

Din punctul său de vedere, sentinţa pronunţată de către instanţa de judecată este una parţial nelegală şi netemeinică, în ceea ce priveşte:

• valoarea de circulaţie de 23.600 euro a imobilului constând în casa, cu suprafaţa de 132 mp. situată în comuna S, satul S, nr. 269A, judeţul Maramureş pe terenul aflat în prezent în proprietatea intimaţilor-pârâţi B A şi Bancos F;

• cotele de contribuţie de 50% pentru fiecare dintre foştii soţi la dobândirea acestuia, precum si la dobândirea anexei gospodăreşti, respectiv a bunurilor mobile:

• cuantumul dreptului de creanţă reprezentând 1/2 din contravaloarea investiţiilor făcute de către foştii soţi la anexa gospodărească în timpul căsătoriei acestora:

• respingerea petitelor C şi E din acţiunea introductivă de instanţă.

In ceea ce priveşte valoarea de circulaţie de 23.600 euro a imobilului constând în casa, cu suprafaţa de 132 mp, situată în comuna S, satul S, nr. 269A, judeţul Maramureş, pe terenul aflat în prezent în proprietatea intimaţilor-pârâţi B A şi B F, apelantul o apreciază ca fiind una greşită şi care se situează mult sub preţul pieţei.

Aşa cum s-a arătat în primul ciclu procesual, apelantul apreciază valoarea indicată cu privire la imobilul în natură casă de locuit, la suma de 40.000 de euro ca fiind cea corectă. Astfel, la fila 11 din raportul de expertiză judiciară efectuată în cauză de către dna expert Bodea Zefica, se indică o valoare totală a imobilului de 350.116 lei, echivalentul în euro a 77.910,9 euro, aşadar, aproape dublu decât valoarea indicată de către noi. Ceea ce a redus această sumă la cuantumul de 23.600 euro au fost deprecieri, cu privire la care noi am avut o poziţie de opunere la o valoare atât de mare de depreciere, motiv pentru care am şi solicitat efectuarea unei noi expertize (probă respinsă de către instanţa de judecată), sens în care am efectuat pc cheltuiala noastră o expertiză extrajudiciară, unde s-a indicat o valoare a imobilului în cuantum de 41.000 Euro, deprecierea fiind cu mult mai scăzută. În aceste condiţii, apelantul apreciază că instanţa de judecată la pronunţarea soluţiei nu putea ţine cont de un raport de expertiză întocmit de o persoană părtinitoare cu intimata-pârâtă de rândul 1, în condiţiile în care aceasta trebuia să fie imparţială. Solicitarea apelantului a fost de a nu se ţine cont de rezultatele acestui raport de expertiză judiciară cu privire la cuantumul deprecierilor, urmând a se pronunţa soluţia prin raportare la raportul extrajudiciar întocmit de către Horia Bălan.

Ba mai mult, imediat după depunerea raportului de expertiză am arătat că multe dintre textele de lege indicate de către dna. expert Bodea Zefica şi pe care le-a avut în vedere la efectuarea expertizei erau abrogate. Cu toate acestea, instanţa de judecată a procedat la stabilirea valorii bunului supus partajului prin raportare la acest raport de expertiză.

Având în vedere contradicţiile existente atât între raportul judiciar şi raportul extrajudiciar efectuate în cauză, cât si motivarea pentru care în primă instanţă cererea reclamantului de efectuarea a unei noi expertize a fost respinsă, apreciind că se impune în acest moment procesual efectuarea unui nou raport de expertiză judiciară atât în ceea ce priveşte acest imobil, cât şi anexa gospodărească.

Cu privirea la solicitarea reclamantului de la literele B şi D din acţiunea introductivă, arată că valorile indicate de către dna expert în raportul de evaluare la pagina 20: 1.530 euro valoare bucătărie -vară (ceea ce noi numim anexă gospodărească), respectiv 330 euro îmbunătăţiri la aceasta, nu sunt reale, fiind derizorii, şi fără a se arăta de către dna. expert în mod concret cum a reuşit să ajungă la aceste valori, în condiţiile în care acelaşi gen de anexă gospodărească situată la aproximativ 100 m se vinde cu aproximativ 15.000-20.000 euro, potrivit planşelor foto şi ofertei depuse în probaţiune. De asemenea, la momentul la care s-a solicitat efectuarea unei noi expertize s-a avut în vedere şi aceste valori stabilite în mod unilateral şi greşit de către dna. expert. În condiţiile în care investiţiile la această anexă au constat în executarea unei fântâni; repararea a doi pereţi care formează 1 colţ al anexei; înlocuirea pardoselii de pământ din bucătărie şi cămară cu una nouă din beton şi gresie; înlocuirea instalaţiei electrice vechi cu una nouă; înlocuirea acoperişului; dotarea anexei cu o sobă de teracotă pentru încălzit; racordarea la apă potabilă în casă; construirea unui gard din lemn, respectiv din plasă, a unor anexe gospodăreşti, ne vine greu să credem că s-a cheltuit pentru efectuarea acestora doar suma de 330 de euro.

Apelantul precizează faptul că efectuarea tuturor acestor îmbunătăţiri au fost dovedite prin martorii audiaţi în faţa instanţei la termenele de judecată.

In ceea ce privesc cotele de contribuţie de 50% stabilite de către instanţa de judecată pentru fiecare dintre foştii soţi la dobândirea imobilului casă, precum şi la dobândirea anexei gospodăreşti, respectiv a bunurilor mobile, apelantul apreciază că nu au fost stabilite în mod corect întrucât, aşa cum s-a arătat mereu, încă din momentul introducerii acţiunii de partaj, cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunurilor şi efectuarea investiţiilor, au fost de 70% pentru apelantul-reclamant şi 30% pentru intimata-pârâtă de rândul 1.

Astfel, apelantul solicită ca instanţa de apel, spre deosebire de instanţa fondului, să aibă în vedere veniturile ridicate pe care apelantul-reclamant le-a avut şi care s-au îndreptat aproape în totalitate edificării acestui imobil şi bunăstării familiei sale, în comparaţie cu veniturile intimate-pârâte de rândul 1 care au fost aproape inexistente. De asemenea, menţionează faptul că acea cotă de contribuţie de 30% a intimate-pârâte nu reprezintă o contribuţie financiară, considerând că i se datorează pentru activităţile de creştere şi educare a celor doi minori, respectiv pentru gospodărirea casei.

În plus, apelantul-reclamant a contractat în Italia, la BA Antonveneta, un împrumut în valoare totală de 15.000 de euro, la data de 07.01.2008. Banii proveniţi din creditul oferit de BA Antonveneta au fost folosiţi în totalitate pentru ridicarea casei situate în S, nr. 269A. Ratele datorate băncii pentru restituirea împrumutului au fost achitate doar de către apelantul-reclamant, aşa cum reiese din documentele bAre ataşate acţiunii de partaj, intimata-pârâtă de rândul 1 necontribuind în niciun fel. Prin urmare, ţinând seama de faptul că edificarea casei a fost făcută cu mijloacele financiare procurate exclusiv de către apelantul-reclamant, a solicitat instanţei să constate existenţa unui drept de creanţă al acestuia împotriva intimate-pârâte şi să o oblige pe aceasta la restituirea sumei de 10.500 euro, însă instanţa a respins acest petit, fără a motiva de ce.

Apărarea intimatei-pârâte de rândul 1, în sensul că aceste cote trebuie să fie de 1/2 pentru fiecare dintre părţi, întrucât aceasta ar fi contractat de la intimaţii-pârâţi de rândul 2 şi 3 un împrumut în cuantum de 20.000 lei, sumă ce ar fi fost utilizată în totalitate la edificarea casei de locuit a părţilor, nu are nici un fundament juridic, şi pe lângă aceasta, nu s-a făcut dovada în nici un fel (martori, înscrisuri etc) în acest proces, a contractării de către fosta soţie a vreunui împrumut, astfel că din start discuţia cu privire la unde au fost folosiţi aceşti bani apare ca neavenită. De altfel, până la data depunerii întâmpinării de către intimata-pârâtă de rândul 1, apelantul-reclamant nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui „împrumut”, darămite la ce a fost folosită această sumă de bani.

De altfel, inclusiv din depoziţiile martorilor a reieşit faptul că sumele de bani pentru achitarea materialelor, manoperei etc. au provenit de la apelantul-reclamant, nu şi de la intimata-pârâtă de rândul 1.

Soluţia dată de către instanţa fondului cu privire la respingerea petitelor C şi E din acţiunea introductivă de instanţă, şi fără a motiva de ce a procedat de o asemenea manieră, este de asemenea netemeinică şi nelegală.

In esenţă, aşa cum s-a arătat prin acţiunea introductivă de instanţă, şi ulterior s-a dovedit prin martorii şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apelantul apreciază că având în vedere motivele dezvoltate pe larg în cuprinsul acţiunii, instanţa de judecată trebuia:

- să constate că apelantul-reclamant are un drept de creanţă împotriva intimate-pârâte de rândul 1, în cuantum de 10.500 curo, reprezentând 70% din valoarea creditului în sumă totală de 15.000 euro contractat de apelantul-reclamant în data de 07.01.2008, sumă care a fost investită în totalitate în edificarea casei situate în S, nr. 269A; să se dispună obligarea intimate-pârâte de rândul 1 la plata creanţei indicate mai sus în favoarea apelantului-reclamant M T; respectiv,

- să se constate că apelantul-reclamant are un drept de creanţă împotriva intimate-pârâte de rândul 1 ce se ridică la nivelul sumei de 6.000 lei reprezentând investiţii făcute la casa de locuit edificată de către aceştia, ulterior deschiderii procesului de divorţ; să dispună obligarea intimate- pârâte de rândul 1 la plata creanţei indicate mai sus în favoarea apelantului- reclamant M T

Intimata B G C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului respingerea apelului şi păstrarea în totalitate a hotărârii atacate, apreciind aceasta ca fiind temeinică şi legală şi mai presus de toate echitabilă.

Intimata a arătat că prin amplele motive de apel, cu toate că în cuprinsul acestora reclamantul afirmă că a fost greu de motivat prin prisma unei aşa-susţinute nemotivări a hotărârii instanţei de fond, se afirmă că hotărârea pronunţată de către Judecătoria Baia Mare este nelegală şi netemeinică raportat la faptul că nu a fost admisă acţiunea introductivă aşa cum ea a fost formulată.

În realitate, pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond au fost administrate din partea tuturor părţilor toate probele solicitate, iar dintr-o analiză a acestora s-a putut desprinde fără putere de tăgadă că toate circumstanţele arătate cu ocazia întâmpinării de către pârâtă corespund realităţii şi că astfel solicitările sale sunt admisibile, motiv pentru care instanţa de fond a şi pronunţat hotărârea de această manieră.

A se afirma că după 5 ani de administrare de probe nu s-a cercetat fondul cauzei este o afirmaţie care este în mod evident contrară adevărului. Instanţa de fond nu putea să dea o altă interpretare probelor din dosar, în condiţiile în care fiecare în parte şi toate probele în ansamblul lor analizate au dus la concluzia că soţii au avut cote egale de contribuţie, fiecăruia dintre aceştia revenindu-i în urma hotărârii judecătoreşti o cotă egală fie în natură, fie sub forma sultei, din bunurile dobândite sub durata căsătoriei.

Prin motivele de apel, în realitate, reclamantul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la raportul de expertiză întocmit şi completat ulterior în cauză, apreciind într-un mod cu totul denigrator şi fără nici măcar o probă că expertul numit de către instanţă ar fi avut o atitudine părtinitoare prin raportare la pârâtă, împrejurare falsă şi contrazisă inclusiv de starea de fapt reţinută cu ocazia deplasării la faţa locului de către expert, în condiţiile în care reclamantul şi-a deseMt apărătorul să fie prezent la deplasarea la faţa locului. Niciun moment nu s-a solicitat conseMrea vreunei poziţii a acestuia cu privire la comportamentul expertului sau la profesionalismul de care a dat dovadă. Faptul că raportul întocmit în cauză are alte concluzii decât cele pe care şi le-ar fi dorit reclamantul nu determină automat concluzia că raportul de expertiză nu este corect întocmit. A afirma că o expertiză extrajudiciară întocmită de un expert ales şi agreat exclusiv de către reclamant care a întocmit un raport de expertiză, fără ca pârâta să aibă cunoştinţă sau să fie întrebată cu privire la aspecte ce ţin de bunurile respective, este mai obiectiv şi mai puţin părtinitor decât expertul numit în cauză de către instanţă, reprezintă încă o afirmaţie demnă de a fi înlăturată şi fără niciun fel de suport probator.

În privinţa textelor de lege ce se afirmă că ar fi fost abrogate, reclamantul omite să arate faptul că la termenul la care a ridicat această problemă s-a analizat în mod direct de către instanţă valabilitatea sau nu a actelor normative, constatându-se prin încheierea de şedinţă că toate actele normative invocate de către expert erau în vigoare la momentul întocmirii raportului de expertiză, instanţa pronunţându-se astfel, la acel moment asupra criticilor aduse de către reclamant.

De altfel, în cuprinsul motivelor de apel se arată doar că expertiza criticată prin acestea s-ar sprijini pe acte normative abrogate, însă nu se indică nicio prevedere despre care se susţine că nu ar fi fost în vigoare la momentul efectuării expertizei.

Criticiile aduse hotărârii prin prisma reţinerii cotei de contribuţie de 50% pentru fiecare dintre soţi nu îşi regăsesc confirmarea în probatoriul administrat, în condiţiile în care din declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi din înscrisurile depuse la dosar a fost dovedit faptul că pârâta a lucrat pe toată durata căsătoriei, exceptând perioadele în care a fost în concediu de maternitate cu cei doi copii, însă şi pentru această perioadă a realizat venituri constând în indemnizaţia de maternitate, respectiv creşterea copilului.

Tot din probele administrate a rezultat că reclamantul a lucrat doar sporadic de la momentul încheierii căsătoriei şi până în anul 2007, an în care a pLt în străinătate, trimiţând periodic sume de bani necesare gospodăririi familiei.

În privinţa creditului contractat în anul 2008 în sumă de 15000 de euro, într-un mod foarte inedit reclamantul solicită atribuirea în totalitate a acestuia de către reclamantă, odată prin includerea în valoarea imobilului casă de locuit unde el însuşi susţine că a fost investit şi apoi prin obligarea pârâtei la plata cotei-părţi din creditul contractat în anul 2008. Suma de 10.000 de euro din creditul despre care face vorbire reprezintă tocmai cota de contribuţie a reclamantului la construirea casei, acesta omiţând în mod deliberat să spună faptul că întreg creditul a fost restituit sub durata căsătoriei, respectiv din bani comuni ai soţilor. Aşadar, obligarea pârâtei la plata unei sume prin raportare la acest credit ar înseM atribuirea unei triple valenţe şi valori a cotei de contribuţie a reclamantului, o dată contribuţie avută la restituirea creditului, a doua oară cota de contribuţie la edificarea imobilului şi a treia suma obţinută de la pârâtă cu titlu de drept de creanţă.

În privinţa investiţiilor la anexa gospodărească, urmare a probatoriului administrat s-a dovedit că investiţiile au constat în 13 metri pătraţi de gresie, o sobă de teracotă şi 40 de plăci de azbociment, reprezentând înlocuirea acoperişului. Aşadar, investiţii minime dovedite de valoarea de expertiză.

În privinţa înscrisurilor ce nu au fost primite de către instanţă acestea reprezentau simple înscrisuri fără dovada provenienţei de la o autoritate, înscrisuri în altă limbă decât cea română şi care s-au dorit a fi depuse la termenul din ianuarie 2017 pentru a dovedi veniturile obţinute în perioada 2007-2010, respectiv cu 10-7 ani în urmă, până la acel moment reclamantul neavând suficient timp să facă toate demersurile pe care le-a solicitat necesare atât pentru obţinerea unor înscrisuri de la autorităţile competente, cât şi pentru traducerea lor în dovedirea veniturilor realizate. în mod fals se afirmă că ar rezulta din declaraţiile martorilor că banii achitaţi pentru materiale şi manoperă ar proveni de la reclamant, aceştia afirmând că nu au cunoştinţă de provenienţa sumelor de bani, dar că cel care i-a înmânat a fost reclamantul în calitatea sa de reprezentant al familiei. Aşadar cele două impostaze nu pot fi confundate şi nici interpretate într-un alt sens decât cel pe care martorii l-au declarat.

Analizând apelul cu care a fost investit prin raportare la normele juridice incidente şi la probele administrate, Tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 20 decembrie 2013 apelantul a investit Judecătoria Baia Mare cu o cerere prin care a solicitat să se constate bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei împreună cu intimata, că aceasta a avut o cotă de contribuţie de 70% la dobândirea bunurilor comune, iar intimata de 30%, să se constate mai multe drepturi de creanţă şi să se dispună partajul bunurilor comune. Prin încheierea de şedinţă din data de 12 ianuarie 2015 prima instanţă a calificat întâmpinarea formulată de pârâţii B A şi B F ca fiind o cerere reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 2978/2017, prima instanţa a admis în parte cererea P formulată de apelant şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată. Motivarea efectivă a instanţei se rezumă la următoarea frază: ,,Analizând cererea formulată de reclamantă, instanţa o va admite în parte, în limitele arătate în dispozitivul hotărârii, apreciind-o întemeiată în această măsură în raport cu probaţiunea administrată în cauză şi poziţia procesuală exprimată de pârât, şi va respinge cererea reconvenţională formulată de acesta. Totodată, instanţa va compensa cheltuielile de judecată”.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, solicitând, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului. În ceea ce priveşte petitul principal, apelantul a arătat că hotărârea este nulă, raportat la art. 425 alin. 1 lit. b C. proc. civ. întrucât nu este motivată în nici un fel.

Apelul este întemeiat, pentru motivele ce urmează a fi arătate.

Conform art. 425 alin. 1 C. proc. civ. ,,Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost conseMte într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.”

Raportat la norma anterior citată, care prevede structura tripartită a hotărârii judecătoreşti, obligaţia instanţei de a motiva hotărârea prin care soluţionează litigiul este prevăzută la litera b. Astfel, în secţiunea dedicată considerentelor, instanţa trebuie să indice obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Este de observat că, dintre elementele considerentelor, indicarea obiectului cererii şi a susţinerilor pe scurt ale părţilor nu constituie opera creatoare a judecătorului, ci a părţilor, sub acest aspect hotărârea având un simplu caracter expozitiv. În schimb, cu totul alta este situaţia în raport de celelalte elemente, care exprimă, în fapt, actul de justiţie înfăptuit prin hotărârea pronunţată.

Transpunând considerentele anterior expuse la prezenta cauză, Tribunalul reţine că hotărârea primei instanţe contravine dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b C. proc. civ., lipsind orice motivare a soluţiei pronunţate. Rezumându-se la o formulare stereotipică şi abstractă, prima instanţă a expus doar obiectul cauzei şi susţinerile părţilor, fără a indica starea de fapt reţinută şi probele din care aceasta rezultă, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia ori motivele pentru care a respins apărările apelantei. Mai mult, chiar şi motivarea anterior descrisă este una de natură a crea confuzii raportat la dispozitiv. Astfel, instanţa arată că analizând cererea formulată de ,,reclamantă” urmează să o admită în parte, deşi în cauză a existat un reclamant, nu o reclamantă. Totodată, ca argument pentru soluţia adoptată prima instanţă a reţinută ,,poziţia procesuală exprimată de pârât”, cu toate că în cauză au existat trei pârâţi. Mai mult, necesitatea unei motivări era cu atât mai evidentă cu cât instanţa a admis doar în parte cererea reclamantului, impunându-se, în atare circumstanţe ca instanţa să indice care sunt motivele pentru care nu a admis toate cererile reclamantului. Nu se poate deduce în nici un fel nici de ce instanţa a reţinut o altă cotă decât cea indicată prin cerere ori alte valori ale creanţelor decât cele afirmate. Prima instanţă nici măcar nu a afirmat că s-ar ralia argumentelor uneia dintre părţi şi nu a arătat motivul pentru care a ales să procedeze astfel. Conchizând, lipseşte orice construcţie argumentativă care să sprijine soluţia pronunţată şi să exprime convergenţa acesteia cu normele drept incidente şi cu probele administrate. În acest împrejurări, dreptul reclamantului de a-i fi efectiv analizate argumentele şi susţinerile cu relevanţă în arhitectura cauzei a fost încălcat. În lipsa oricărei motivări, reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a putea formula critici pertinente cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de apel nu poate verifica raţionamentul care a stat la baza pronunţării hotărârii.

Astfel, având în vedere cele anterior expuse, Tribunalul reţine că hotărârea primei instanţe este nulă conform art. 480 alin. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 425 alin. 1 lit. b.

Cu toate că nulitatea hotărârii pentru lipsa unei motivări adecvate nu atrage, de regulă, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 480 alin. 3 C. proc. civ., în situaţii excepţionale, atunci când nemotivarea echivalează cu o veritabilă necercetare a fondului şi o atare soluţie este posibilă. Cercetarea fondului presupune aprecierea de către instanţă a elementelor raportului juridic dedus judecăţii prin raportare la probele administrate şi argumentele invocate de părţi. Aşadar, simpla dispunere a unei soluţii nu valorează cercetare a fondului, atunci când soluţia respectivă nu este concluzia ce rezultă ca urmare a analizei raportului juridic prin prisma probelor administrate şi a argumentelor formulate de părţi, analiză materializată în considerentele hotărârii. Or, lipsa oricărei motivări, precum în prezenta cauză, echivalează cu o veritabilă necercetare a fondului, în condiţiile în care nu este expus nici un silogism juridic de natură a explica şi susţine soluţia pronunţată prin dispozitiv. Cu alte cuvinte, nu există nicio analiză a raportului juridic cu care instanţa a fost investită. O interpretare contrară ar lipsi practic părţile de o cale de atac, în condiţiile în care în lipsa motivării, acestea sunt puse în imposibilitatea de a critica hotărârea pe fond. Fără a contesta, că, aşa cum afirmă intimata B G, în prezenta cauză s-a administrat un probatoriu relativ amplu, acest considerent nu este suficient per se pentru a se reţine o cercetarea a fondului. Efectivitatea cercetării fondului este intim legată de raţionamentul judecătorului, materializat în considerentele hotărârii, iar nu de dimensiunea probatoriului administrat în cauză. Probatoriul are valoarea doar a unui element pe care silogismul juridic trebuie să se sprijine, alături de norma legală.

Domenii speta

Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Motivarea hotărârii judecătoreşti. Obligaţiile care revin instanţei de judecată.

Domenii speta

Spete similare

Sentinţă civilă - 05.06.2019

Sentinţă civilă - 22.01.2009

Decizie - 08.05.2006

Decizie - 27.09.2016

Decizie - 16.02.2016