Art. 254 Cod penal. Conţinutul constitutiv al infracţiunii. Lipsa condiţiei esenţiale ca banii sau foloasele să fie pretinse de funcţionar în scopul prev. de art. 254 Cod penal; consecinţe

Art. 254 Cod penal. Conţinutul constitutiv al infracţiunii. Lipsa condiţiei esenţiale ca banii sau foloasele să fie pretinse de funcţionar în scopul prev. de art. 254 Cod penal; consecinţe

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din data de 26.09.2007  a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul M C pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin 1 Cod penal rap. la art. 7 alin 1 din Legea nr.  78/2000.

În starea de fapt descrisă în rechizitoriu, se reţine în esenţă că inculpatul M C în calitate de  ofiţer de poliţie judiciară la data de 2.06.2006 a pretins şi primit în mod necuvenit suma de 500 euro de la partea civilă M D, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu legate de efectuarea actelor de cercetare penală în dosarul cu nr. unic 4949/P/2006 în care aceasta  din urmă avea calitatea de parte vătămată.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi coroborând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

La începutul  lunii iunie 2006 martorul Marina Damian s-a prezentat la Poliţia Oraşului Ghimbav pentru a depune o  plângere penală împotriva numitului V.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 Cod penal.

Martorul denunţător M.D.  a fost consiliat la sediul poliţiei de inculpatul M. C. care era încadrat la acea unitate în calitate de ofiţer de poliţie judiciară  şi care i-a dat indicaţii referitor la ceea ce trebuie să cuprindă plângerea, asigurându-l că în situaţia în care i s-a va repartiza această cauză spre rezolvare -  existând o mare  probabilitate să se întâmple astfel dat fiind faptul că era singurul lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ghimbav care se ocupa de astfel de cazuri – cercetarea se va desfăşura corect şi obiectiv. Totodată, la finalul discuţiilor inculpatul i-a dat martorului numărul său de telefon în vederea contactării în situaţia în care martorul se va hotărî  să depună plângerea. 

La data de 2.06.2006 martorul M. D. s-a prezentat din nou la Poliţia Oraşului Ghimbav şi a depus  plângerea  împotriva numitului V. V., plângere  înregistrată la  Poliţia Oraşului Ghimbav sub nr. 272039/2.06.2007 (nr. unic 4949/P/2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov)  dosarul, fiind repartizat pentru cercetări inculpatului Mucică Cătălin conform rezoluţiei  conducătorului  unităţii de poliţie din data de 2.06.2006. În acest context, inculpatul M. C. a discutat din nou cu martorul denunţător şi l-a asigurat pe acesta că v-a desfăşura cercetări corecte şi  obiective. Martorul a înmânat inculpatului numărul de telefon, pentru a putea fi contactat în situaţia în care instrumentarea cauzei o va impune.

În aceeaşi zi, inculpatul M. C.  l-a sunat pe martorul denunţător M. D. pe telefonul mobil întrebându-l dacă poate să-i împrumute pentru două săptămâni suma de 500 Euro, întrucât are nevoie urgentă de aceşti bani şi nu  are de unde să-i procure; i-a precizat de asemenea că nu doreşte să fie interpretat „altfel” gestul său decât ca o problemă personală, banii urmând să-i fie restituiţi denunţătorului după două săptămâni când v-a obţine un credit sau v-a primi o primă.

Martorul denunţător M. D. a fost de acord să împrumute această sumă de bani inculpatului, sens în care cei doi au stabilit să se întâlnească în după-amiaza aceleiaşi  zile la un local din Oraşul Râşnov. Acolo, martorul a înmânat suma de 500 Euro inculpatului, iar acesta din urmă a avut iniţiativa de a întocmi şi un înscris doveditor al împrumutului, astfel încât, pe o foaie de hârtie pusă la dispoziţie de angajaţii localului s-a întocmit înscrisul intitulat „dovadă”  existent la fila 15 dosar urmărire penală.

Inculpatul nu a restituit denunţătorului la timp banii, motiv pentru care acesta din urmă s-a adresat la data de 12.07.2006 Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea recuperării banilor.

La data de 13.07.2007 adică după un an de zile de la data depunerii denunţului, s-a început urmărirea penală împotriva  inculpatului M. C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin 1 Cod penal rap. la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, primul act premergător întocmit în cauză fiind declaraţia pe formular tipizat a denunţătorului luată la  data de 28.05.2007.

Starea de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă şi expusă anterior rezultă din analizarea şi coroborarea  întregului material probator administrat în cauză: denunţul şi declaraţiile martorului denunţător M. D. date atât în cursul urmăririi penale cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, declaraţiile martorilor  V. V., L. G. şi B. M. administrate în mod nemijlocit de către instanţă, declaraţii care se coroborează cu cele date de inculpatul M. C. în tot cursul procesului penal şi cu înscrisurile existente la dosar: înscrisul sub semnătură privată  intitulat „Dovadă” întocmit la data de 2.06.2006, declaraţiile autentificate sub nr. 849/16.05.2005 şi respectiv 1539/25.08.2005 la biroul Notarului Public  Crăciun Nicuşor din Braşov, plângerea adresată de  martorul denunţător M. D. Postului de Poliţie Ghimbav înregistrată sub nr. 272009/2.06.2006, înscrisul sub semnătură privată ridicat de la locul de muncă al inculpatului cu ocazia percheziţiei,  copiile actelor  procesuale întocmite de inculpat în dosarul cu nr. 272.039/20.07.2006 care i-a fost repartizat spre instrumentare şi în care denunţătorul M. D. avea calitatea de parte vătămată, precum şi copii ale înscrisurilor  care dovedesc circuitul acestui dosar (filele 51 – 100 dosar urmărire penală), notele de transcriere a convorbirilor purtate între inculpat şi martorul denunţător – atât cele telefonice cât şi cele din mediu ambiental.

Instanţa constată că activitatea desfăşurată de inculpatul M. C., astfel cum a fost reţinută şi expusă anterior nu îmbracă forma unei fapte penale, cu atât mai mult nu poate fi considerată infracţiune, ci ea se circumscrie sferei civilului, în speţă fiind vorba despre un contract de împrumut, valabil încheiat între denunţător şi inculpat, iar nerestituirea împrumutului contractat nu poate face decât obiectul unei acţiuni civile, adresate unei instanţe civile.

Există unele mici neconcordanţe între declaraţiile inculpatului şi ale denunţătorului – cu relevanţă doar sub aspectul circumstanţelor în care cei doi s-au cunoscut şi s-a solicitat împrumutul – instanţa reţinând, atunci când a stabilit starea de fapt, varianta oferită de inculpat, care se coroborează cu restul probelor, spre deosebire de susţinerile denunţătorului; astfel in legătură cu modul în care s-au întâlnit şi cu data la care inculpatul a pretins împrumutul, denunţătorul arată ca s-a deplasat la poliţia Oraşului Ghimbav, a discutat cu inculpatul şi a lăsat plângerea efectiv la dânsul; plângerea a scris-o  chiar la poliţie, în faţa inculpatului, iar acesta din urmă i-a spus că  urmează să facă cercetări în  acea cauză; la sfârşitul întâlnirii au făcut schimb de numere de telefon; după aproximativ 2 zile de la această dată a fost sunat de inculpat care i-a cerut împrumutul. Este evident că succesiunea evenimentelor nu a fost aceasta, câtă vreme se constată că plângerea formulată de martorul denunţător M. D. împotriva lui V. V. este dactilografiată (fila 18 dosar urmărire penală) – deci nu avea cum să o scrie chiar în faţa inculpatului –  este datată 1.06.2006 şi a fost înregistrată la Poliţia Ghimbav la data de 2.06.2006. Pe altă parte, dată fiind data la care a fost înregistrată plângerea la Poliţie, respectiv 2.06.2006, inculpatul nu avea cum să-l sune pe denunţător după două zile pentru a-i cere  împrumutul  - astfel cum susţine martorul denunţător -  atâta timp cât atât inculpatul cât şi denunţătorul  au afirmat constant că  înscrisul doveditor al împrumutului s-a încheiat în aceeaşi zi şi în aceeaşi împrejurare în care au fost daţi banii respectiv în după amiaza aceleiaşi zile în care inculpatul a solicitat împrumutul, ori din cuprinsul înscrisului intitulat „Dovadă” (fila 15 dosar urmărire penală) rezultă  că actul a fost încheiat la data de 2.06.2006, deci exact în ziua înregistrării plângerii formulate de denunţător la poliţie; din coroborarea tuturor acestor probe, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte aspectele menţionate ca veridice declaraţiile inculpatului. Oricum aceste aspecte au o relevanţă redusă în contextul analizei caracterului penal al faptei inculpatului.

Este adevărat că în momentul solicitării şi primirii împrumutului inculpatul M. C. avea repartizat spre instrumentare dosarul penal înregistrat sub nr. 272039/2.06.2006 în care împrumutătorul său avea calitatea de parte vătămată şi este  tot atât de adevărat că un împrumut poate constitui un folos în sensul dispoziţiilor art. 254 Cod penal, însă pentru ca  acest împrumut să constituie un folos, obiect al  infracţiunii de luare de mită, este necesar ca el să fie solicitat şi acordat în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea  unui act privitor la îndatoririle  sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, altfel împrumutul rămâne un act juridic care intră in sfera civilului;  acest scop trebuie să rezulte fără nici o îndoială din materialul probator administrat în cauză şi nu doar presupus prin prisma faptului că împrumutatul are calitatea de lucrător de poliţie; în speţă existenţa unui asemenea scop nu a  fost dovedită de materialul probator administrat.

Nu se poate reţine în speţă că acest împrumutul solicitat de inculpat  şi acordat acestuia de către denunţător ar  reprezenta un contraechivalent al unei conduite pe care inculpatul s-ar fi angajat să o aibă şi nici că acest contract ar fi încheiat în mod fraudulos. Inculpatul nu a promis, atunci când a solicitat împrumutul că va avea o anume conduită în legătură cu dosarul pe care îl instrumenta şi nici denunţătorul nu a acordat împrumutul pentru a-l determina pe inculpat să adopte o anumită conduită legată de dosar. Această împrejurare rezultă din declaraţiile inculpatului, care se coroborează cu celelalte probe existente la dosar; acestea se coroborează  în primul rând cu  declaraţiile denunţătorului care în tot cursul procesului penal inclusiv în faţa instanţei a arătat că: „nu avea nimic de-a face calitatea de poliţist pe care o avea inculpatul şi faptul că se ocupa de dosar, cu împrumutul. Împrumutul i l-am acordat ca şi unei persoane fizice”, „inculpatul nu a condiţionat rezolvarea problemei de acest împrumut şi nici nu mi-a pretins acest împrumut pentru a se ocupa cu celeritate de dosar”,  „nu i-am dat aceşti bani pentru a face ceva anume  sau pentru a rezolva acea plângere”. Calitatea de poliţist pe care o avea inculpatul a avut în cadrul încheierii acestui act juridic doar rolul de a întării convingerea denunţătorului că inculpatul este om de încredere şi că îi va restitui banii; de asemenea calitatea de poliţist a inculpatului a permis părţilor să se întâlnească şi să se cunoască.

Este, fără îndoială, contrară deontologiei profesionale atitudinea inculpatului de a se folosi de informaţiile pe care le deţinea (cunoştea din dosar împrejurarea că denunţătorul fiind patronul unei societăţi comerciale are posibilităţi financiare) şi de poziţia sa (de lucrător de poliţie care instrumentează cazul în care împrumutătorul avea calitatea de parte vătămată) pentru a solicitata un împrumut, însă această atitudine doar prin ea însăşi nu se circumscrie sferei de cuprindere a laturii obiective a infracţiunii de luare de mită şi nici nu conduce la concluzia că actul juridic  –  contractul de împrumut –  încheiat în atari condiţii este fraudulos; nici considerentele de ordin personal  pentru care denunţătorul a acceptat să acorde împrumutul (împrejurarea că nu a refuzat acordarea împrumutului tocmai pentru că ştia că inculpatul se ocupă de cazul său şi s-a gândit că în aceste condiţii n-ar fi bine să refuze) nu pot conduce la concluzia că actul încheiat ar fi unul fraudulos; denunţătorul  nu a fost constrâns în nici un fel să acorde acel împrumut şi aşa cum el însuşi declară inculpatul nici nu i-a sugerat măcar că în situaţia în care îi va acorda împrumutul va avea o atitudine mai binevoitoare faţă de el sau dimpotrivă un eventual refuz ar avea consecinţe asupra modului de soluţionare a dosarului pe care îl instrumenta. De altfel martorul denunţător nu a avut nici odată reprezentarea faptului că dă banii unui funcţionar al statului pentru ca acesta să aibă o anumită conduită faţă de plângerea formulată împotriva martorului V. V. şi nici chiar în denunţul formulat la DNA nu precizează că acesta a fost motivul pentru care a acordat împrumutul; în faţa instanţei martorul denunţător a precizat că a formulat denunţul la DNA pentru a-şi recupera banii daţi cu împrumut.

Conţinutul notelor transcrierilor convorbirilor interceptate –atât cele telefonice cât şi cele purtate în mediu ambiental între inculpat şi martorul denunţător – nu poate fi scos din context şi nu surprinde elemente de natură a caracteriza activitatea inculpatului ca infracţiune, cu atât mai mult cu cât fapta a avut loc la data de 2.06.2006, iar convorbirile interceptate au avut loc cu mult după această dată (7.09.2006 – convorbirea înregistrată din proprie iniţiativă de martorul denunţător M. D. şi  14.06.2007 – 16.08.2007 celelalte convorbiri), când inculpatul se desesizase de soluţionarea plângerii pentru cauze de necompetenţă,  fiind evidentă provocarea din parte denunţătorului  a discuţiilor pe marginea dosarului şi a discuţiilor despre banii luaţi de inculpat cu împrumut de la denunţător;  relevant pentru caracterizarea faptei ca infracţiune ar fi fost atitudinea, voinţa şi înţelegerea părţilor de la momentul în care s-a pretins şi primit împrumutul iar nu provocarea ulterioară a inculpatului de către denunţător să recunoască primirea banilor şi atitudinea denunţătorului de a face presiuni asupra inculpatului în „a-l ajuta” să dea de urma dosarului cunoscând că aceste convorbiri sunt interceptate; nu este posibilă trunchierea dialogului purtat de cei doi în cadrul convorbirilor purtate şi interceptate,  pentru că într-o atare situaţie s-ar ajunge la concluzii greşite care ar atrage consecinţe juridice grave pentru inculpat prin denaturarea adevăratei stări de fapt. Astfel, spre exemplu,  menţiunea făcută de denunţător în cadrul convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 2.07.2007 ”…E vorba că vi i-am dat şi eu pentru că am avut încredere. Dumneavoastră mi-aţi promis că mă ajutaţi…” nu poate fi analizată decât coroborat cu declaraţia martorului denunţător care în toate declaraţiile date inclusiv în faţa instanţei a arătat că singura „promisiune” pe care a făcut-o inculpatul a fost aceea că dacă se va ocupa de dosar va realiza o cercetare corectă şi obiectivă, afirmaţie făcută înainte de a se solicita împrumutul, şi fără nici o legătură cu acesta;

Din conţinutul convorbirilor interceptate, rezultă că banii au fost daţi inculpatului  cu împrumut, existând un termen scadent pentru restituirea împrumutului, pe care inculpatul nu l-a respectat; nici o clipă inculpatul nu a făcut vre-o afirmaţie din care să rezulte că nu are de gând să mai restituie banii, ba mai mult, la un moment dat, rezultă din convorbirile purtate şi interceptate, că inculpatul este supărat de faptul că martorul denunţător îl crede o persoană de genul celor care nu îşi mai achită datoriile şi îi reproşează denunţătorului că „îl şantajează” căutându-l şi solicitându-i tot felul de informaţii tocmai bazându-se pe împrejurarea că inculpatul avea obligaţia morală de a-l ajuta ca urmare a împrumutării banilor şi a nerestituirii lor până la acel moment.

Atitudinea inculpatului – rezultată tot din conţinutul convorbirilor interceptate –  de a-l ajuta pe denunţător să dea de urma dosarului pe care l-a declinat, sunându-şi colegii de la Serviciu de Investigare a Fraudelor Braşov pentru a vedea dacă acest dosar a fost înregistrat acolo şi asigurările pe care i le-a dat că problema sa se va rezolva, explicându-i procedura care trebuie urmată raportat la obiectul cauzei, nu poate fi interpretată ca o conduită adoptată în baza unei înţelegeri cu denunţătorul, în legătură cu împrumutul contractat, atâta timp cât, în primul rând această conduită este relevată începând cu data de 7.09.2007, dată la care inculpatul nu mai avea vre-o atribuţie legată de acest dosar; în al doilea rând  atitudinea sa reprezintă un răspuns la presiunile exercitate asupra sa de denunţător care îi solicitase restituirea împrumutului şi, raportat la împrejurarea că nu avea de unde să restituie banii, se considera oarecum dator să-l ajute pe cât posibil pe  denunţător  să înţeleagă circuitul unui dosar penal.

În considerarea celor exprimate, instanţa constată că fapta inculpatului M. C. de a pretinde şi primi suma de 500 euro de la  martorul denunţător  M. D. cu titlu de împrumut,  în lipsa scopului de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia  îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau a scopului de a face un act contrar acestor îndatoriri  nu este prevăzută de legea penală, ci reprezintă un act juridic de natură civilă care atrage răspunderea contractuală a părţilor; în consecinţă urmează a se dispune în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit b Cod procedură penală achitarea inculpatului M. C. relativ la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.  254 alin 1 Cod penal rap. la art. 7 alin 1 din legea 78/2000.

În baza art. 346 alin 4 Cod procedură penală vor fi lăsate nesoluţionate pretenţiile civile formulate în cauză de martorul denunţător Marina Damian privind restituirea sumei de 500 Euro dată cu împrumut inculpatului M. C.

În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Sentinţa penală  nr. 27/F din 5 martie 2008 – N.H.

Domenii speta

Spete similare