Recurs. Limitele judecăţii la instanţa de recurs. Administrarea de probe constând în mijloace materiale de probă (planşe foto). Reinterpretarea într-un nou litigiu a forţei obligatorii a contractului în ipoteza analizării anterioare a acestuia de către in

Recurs. Limitele judecăţii la instanţa de recurs. Administrarea de probe constând în mijloace materiale de probă (planşe foto). Reinterpretarea într-un nou litigiu a forţei obligatorii a contractului în ipoteza analizării anterioare a acestuia de către instanţă. Absenţa autorităţii de lucru judecat.

-Codul de  procedură civilă, art. 341 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8

-Codul civil, art. 1270, art. 1556

1. Instanţa de recurs nu este îndreptăţită la o reinterpretare şi reevaluare a probelor, astfel încât toate referirile recurentei care tind la reanalizarea probelor şi a situaţiei de fapt, vor fi înlăturate, fie că se referă la planşe foto, înscrisuri depuse, conversaţii pe whatsapp, etc.

Singurele critici care ar putea fi luate în discuţie ar fi unele care să conteste modul în care a fost stabilită sarcina probei, dar astfel de critici nu au fost enunţate şi oricum, în mod corect, judecătoria şi tribunalul au reţinut că în momentul în care pârâtul debitor invocă excepţia de neexecutare, sarcina probei executării obligaţiilor ce îi revin trece în sarcina reclamantei creditoare.

2. Întrucât ceea ce a dus la soluția diferită în prezenta cauză față de cea anterioară nu constă într-o interpretare diferită a unui contract deja interpretat definitiv între părți de către instanța anterioară, ci este situația de fapt diferită la care se aplică respectivul contract, respectiv de data aceasta instanțele de fond au constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit ea însăși corespunzător partea de obligații, astfel încât a devenit operantă excepția de neexecutare invocată de către pârâți.

Hotărârea anterioară nu prezintă putere de lucru judecat nici măcar sub aspectul său pozitiv cu privire la situația de fapt identificată diferit pentru o altă perioadă decât cea dedusă judecății anterioare.

(Secţia a IV-a Civilă, decizia civilă nr. 128/R din data de 17 februarie 2021)

Prin sentinţa civilă nr. 2893/18.05.2018, pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC Avangarde Home SRL în contradictoriu cu pârâţii S1 şi S2. A fost obligată reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 2736 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. Avangarde Home S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 360A/12.02.2020, Tribunalul Ilfov - Secţia Civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta la plata către intimaţi a sumei de 1500 lei cu titlu de onorariu expert şi 6789,57 lei onorariu de avocat suportat în cale de atac a apelului.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta SC Avangarde Home SRL, care arată că instanţa de apel a reţinut aplicarea art. 341 alin. (2) C.pr.civ. doar în privinţa probelor administrate de către intimaţi, iar nu şi a celor administrare de către reclamantă, că nu a reţinut clauza din convenţie, potrivit căreia pârâţii au declarat că au cunoştinţă de faptul că li se transmite cota de 1/8 din drepturile şi obligaţiile decurgând din existenţa contorului de curent electric şi cota parte corespunzătoare privind drepturile şi obligaţiile decurgând din contorul pentru staţia de apă şi consumul efectiv. Instanţa de apel a reinterpretat forţa obligatorie a contractelor, ce oferă creditorului dreptul de a cere îndeplinirea exactă a obligaţiilor asumate de debitor, precum şi dreptul la dezdăunare în caz de neexecutare.

Recursul nu este fondat.

În primul rând, critica referitoare la presupusa încălcare a forţei obligatorii a contractului va fi înlăturată, întrucât este una generică şi nu se poate analiza decât în interiorul unor obiecţii concrete şi determinate. În măsura în care astfel de obiecţii şi argumente determinate referitoare la raporturile contractuale vor fi găsite în cererea de recurs şi se subsumează unui motiv de recurs admis de lege, vor fi analizate în concret acolo.

În al doilea rând, Curtea arată că recursul nu permite o rejudecare integrală a fondului pricinii, în fapt şi în drept, ci doar verificarea acelor critici ce se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.pr.civ., aplicate la o situaţie de fapt definitivă şi suveran stabilită de instanţele fondului.

Instanţa de recurs nu este îndreptăţită la o reinterpretare şi reevaluare a probelor, astfel încât toate referirile recurentei care tind la reanalizarea probelor şi a situaţiei de fapt, vor fi înlăturate, fie că se referă la planşe foto, înscrisuri depuse, conversaţii pe whatsapp, etc.

Singurele critici care ar putea fi luate în discuţie ar fi unele care să conteste modul în care a fost stabilită sarcina probei, dar astfel de critici nu au fost enunţate şi oricum, în mod corect, judecătoria şi tribunalul au reţinut că în momentul în care pârâtul debitor invocă excepţia de neexecutare, sarcina probei executării obligaţiilor ce îi revin trece în sarcina reclamantei creditoare.

Criticile de nelegalitate formulate în prezentul recurs sunt cele legate de presupusa încălcare a puterii de lucru judecat a sentinţei 10886/2015 a Judecătoriei sector 6 și cele legate de presupusa nepronunțare pe capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata pe viitor a serviciilor de mentenanță.

Aceste critici vor fi înlăturate, întrucât ceea ce a dus la soluția diferită în prezenta cauză față de cea anterioară nu constă într-o interpretare diferită a unui contract deja interpretat definitiv între părți de către instanța anterioară, ci este situația de fapt diferită la care se aplică respectivul contract, respectiv de data aceasta instanțele de fond au constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit ea însăși corespunzător partea de obligații, astfel încât a devenit operantă excepția de neexecutare invocată de către pârâți.

Hotărârea anterioară nu prezintă putere de lucru judecat nici măcar sub aspectul său pozitiv cu privire la situația de fapt identificată diferit pentru o altă perioadă decât cea dedusă judecății anterioare.

Legat de chestiunea obligării pârâților la plata pe viitor a serviciilor de mentenanță, Curtea reține că obligația este deja una contractuală și în vigoare și că nu e cazul încuviințării înainte de împlinirea termenului a executării la termen a acestor obligații pe motivul preîntâmpinării unor pagube însemnate, câtă vreme s-a reținut în speță că reclamanta însăși a fost în situația de a nu-și fi îndeplinit întocmai și la termen obligațiile, astfel încât nu există un temei pentru a presupune o conduită culpabilă pe viitor a pârâților.

În baza art. 496 C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat, iar în baza art. 453 C.pr.civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatului S1 cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare