Contestaţie act administrativ fiscal

Sentinţă civilă 451/2018 din 21.03.2019


Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:067.000451

Cod operator 2443

Dosar nr. --------------

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 451/2018

Şedinţa publică de la 21.03.2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE L.B.

Grefier L.C.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulată de reclamantul F.V. în contradictoriu cu pârâtele Primarul Municipiului Tg.Jiu, UAT Municipiul -------------- şi Direcţia Publică de Venituri, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns reclamantul asistat de avocat G.GH., consilier juridic A.M. pentru pârâtele Primarul Municipiului ------------- şi UAT Municipiul ------------, lipsă fiind pârâta Direcţia Publică de Venituri.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă.

Tribunalul constată că prin întâmpinarea depusă la dosar pe parcursul desfăşurării procedurii prealabile, pârâta UAT Municipiul ------------------- a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul ------------------- şi excepţia de tardivitate a contestării Dispoziţiei Primarului Municipiului ------------------- nr. ---------- din 23.12.2016.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, în temeiul dispoziţiilor art. 394 Cod procedură civilă, tribunalul declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare şi cu privire la fondul cauzei. 

Consilier juridic A.M. pentru pârâtele Primarul Municipiului ------------------- şi UAT Municipiul ------------------- solicită admiterea excepţiilor conform motivelor expuse pe larg prin întâmpinare.

Avocat G.GH. pentru reclamant solicită respingerea excepţiilor conform motivelor expuse prin răspunsul la întâmpinare.

Tribunalul acordă cuvântul pe fondul cauzei.

 Avocat G.GH. pentru reclamant solicită admiterea contestației aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Depune la dosarul cauzei note de şedinţă.

Consilier juridic A.M. pentru pârâtele Primarul Municipiului ------------------- şi UAT Municipiul ---------- solicită respingerea contestaţiei.

S-a prezentat şi consilier juridic E.P. pentru pârâta Direcţia Publică de Venituri, căreia i s-a acordat cuvântul atât pe excepţiile invocate cât şi pe fondul cauzei.

Consilier juridic E.P. pentru pârâta Direcţia Publică de Venituri lasă la aprecierea instanţei soluţia cu privire la excepțiile invocate iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată.

Depune la dosarul cauzei note de şedinţă şi înscrisuri.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 09.03.2017 sub dosar nr. -------------- reclamantul F.V. în contradictoriu cu UAT Municipiul ------------------- a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr.--------- din 23.12.2016 dată de primarul Municipiului ------------------- şi Deciziei nr. ----------- din 18.10.2016 referitoare la obligaţii fiscale accesorii emisă de Direcţia Publică de Venituri din cadrul Municipiului ------------------- pe care le consideră nelegale şi netemeinice din următoarele motive:

1.Cu privire la nelegalitate.

În fapt, prin Decizia nr. ------------ din 13.10.2016 s-a stabilit că în temeiul art.98 lit. c şi art.173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat s-au calculat următoarele accesorii la obligaţia fiscală, venituri de încasat  din vânzarea unor bunuri în cuantum de 9687, 80 lei.

Prin Adresa nr.--------------- din 14.02.2012 se arată că figurează cu debit la data de 31.12.2011 în valoare de 17378, 47 lei, reprezentând rate restante în valoare de 16958, 60 lei şi majorări de întârziere suma de 19,87 lei, conform Contractului nr. 16/2005.

Contractul nr.  ------------ din 21.03.2005 este contract de vânzare-cumpărare prin care vânzătorul Municipiul -------------------se obligă să transmită dreptul de proprietate şi să remită, iar cumpărătorul F.V. să preia şi să plătească ½ din saivanul (grajdul) aparţinând Municipiului ------------, situat în strada --------------.

Art. 2 din Contract stabileşte că preţul este de 424 500 000 ROL conform preţului adjudecat la licitaţie, plata se va face lunar, în primele 15 zile ale lunii pentru care se efectuează plata şi se va eşalona pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 10 clauzele prezentului contract se completează de drept cu dispoziţiile Conului Civil şi Codul Comercial.

Regimul juridic al stabilirii şi aplicării penalităţilor nu poate fi stabilit pe procedura prevăzută de codul fiscal şi codul de procedură fiscală, ci doar in conformitate cu dispoziţiile prevăzute de codul civil şi codul de procedură civilă.

Astfel, vânzătorul Municipiul ------------- poate formula o acţiune în pretenţii faţă de cumpărătorul F.V. pentru neexecutarea totală sau în parte, ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

În consecinţă, Decizia nr. 116767 din 18.10.2016 şi Dispoziţia nr. 3261 din 23.12.2016 sunt nelegale.

2.Cu privire la netemeinice.

Consideră că, în mod netemeinic au fost calculate şi impuse penalităţi de întârziere pentru neplata la timp a ratelor lunare privind achitarea preţului stabilit prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.16 din 21.03.2005, deoarece plata ratelor lunare în mod neregulat s-a datorat culpei vânzătorului, respectiv Municipiul -------------.

Prin clauzele contractului de vânzare-cumpărare s-a convenit cumpărarea de către reclamant a 1/2, din saivanul (grajd) în suprafaţă de 603 m.p proprietatea Municipiul ------------- la preţul de 424 500 000 ROL, preţ ce urma să fie achitat pe o perioadă de 5 ani in rate egale lunare indexate cu rata inflaţiei.

Prin H.CL nr. ------------- din 25.10.2004 suprafaţa de teren de 3000 m.p aferentă construcţiei cumpărate i-a fost concesionată pe o perioadă de 49 ani.

Prin art. 3 din Contract, vânzătorul s-a obligat faţă de cumpărător să răspundă pentru evecțiunea totală a bunului vândut, iar prin art. 4, eu în calitate de cumpărător mi-am asumat obligaţia de plăti penalităţi de întârziere pentru executarea necorespunzătoare a achitării preţului (O.G 9/2000).

Din cauza incertitudinii regimului juridic al terenului aferent construcţiei din contractul de vânzare-cumpărare nu a avut posibilitatea să plătesc ratele conform celor stabilite prin art. 2 din Contract.

Astfel, prin Sentinţa nr. 360 din 20.09.2006 pronunţată de Tribunalul ------------ Secţia comerciala şi de contencios administrativ în dosarul nr. ---------------s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de concesiune privind terenul de 3000 mp aferent construcţiei cumpărate de reclamant, deoarece se validase reconstituirea dreptului de proprietate prin H.C.J.----------- din 28.07.2006 în favoarea numiţilor G.L., V.ŞT. şi N.S.D., cărora le-au fost eliberate titlurile de proprietate nr. -----------/2006 şi nr. ----------/2007.

Arată că în anul 2009 a fost nevoit să cumpere două suprafeţe de la susnumiţii în care era inclusă şi suprafaţa de teren de 3000 mp aferentă saivanului. În acelaşi an Municipiul ------------------- a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la saivan pe motivul neplăţii la timp a preţului, însă acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. ----------- din 19.11.2009 pronunţată în dosarul nr. -----------------.

În acelaşi an a fost eliberat titlu de proprietate nr. -----------/2009 pentru suprafaţa de 5308 mp numitului C.V., suprafaţă care se suprapunea cu cele cumpărate de reclamant şi pentru care fusese reconstituit dreptul de proprietate anterior, în 2006 şi în consecinţă prin sentinţa nr. ------------ pronunţată de Judecătoria -------------------în dosarul nr. ....................a fost anulat titlu de proprietate emis numitului C.V. la acţiunea de chemare in judecată formulată de Primarul Municipiului ----------.

Arată că, în cursul anului 2016 a întocmit documentaţia cadastrală în vederea actualizării informaţiilor tehnice cu privire la repoziţionarea terenurilor cumpărate de reclamant în planurile parcelare care fuseseră modificate prin eliberarea titlului de proprietate lui C.V. şi prin intabularea şi înscrierea la cartea funciară de către acesta a suprafeţei de teren de 5308 mp, însă prin Încheierea nr. ---------- din 25.11.2016 OCPPI i-a respins documentaţia cadastrală, în vederea prezentării planului parcelar sau plan de încadrare în tarla.

S-a adresat Primăriei Municipiului ------------------- pentru întocmirea documentelor solicitate de OCPPI, iar prin adresa nr. -------------- din 29.11.2016 i s-a comunicat că nu pot fi întocmite doar prin întocmirea planului parcelar pentru întreaga tarla în care se află şi terenul proprietatea sa.

Precizează că, nu numai datorează penalităţi de întârziere intimatului, ci faţă de dispoziţiile prev. de art. 3 din Contract şi art. 1337 C.civ din 1864 cel îndreptăţit în formularea unei acţiuni pentru daune interese este doar reclamantul pentru neîndeplinirea corespunzătoare a contractului pentru pierderile suferite.

Solicită admiterea contestaţiei, desfiinţarea Dispoziţiei nr. --------- din --------------- şi Deciziei nr. ----------- din -------------- în principal ca nelegale şi în subsidiar ca netemeinice.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 281 alin. 2 din l.207/2015 coroborat cu art. 11 din L.554/2004.

În dovedire solicită proba cu acte depunând la dosar următoarele înscrisuri: Decizia nr. ---------- din ------------ cu Anexa nr. ------------; Dispoziţia nr. ------------ din -------------; Contractul de vânzare cumpărare nr. ----------; H. C. L nr. ----------; Acte de dezmembrare şi vânzare-cumpărare nr. ------------ şi -----------; Sentinţa nr. ---------------; Sentința civilă nr. ------------- şi ------------; H. C.L. nr. --------- din -------------; Adresele nr. --------------, nr. ------------; Cererea nr. ---------------; Adresa nr. --------------; Cererea ---------- şi Adresa nr. ---------------; Cererea nr. -------------; Documentaţie cadastrala nr. ------------; Adresa nr. -------------; HG 689/2014 cu extras anexa 2; Anexa 28 privind calcul despăgubirilor pentru saivan, şi plantaţii; Plan amplasament pasaj; Planuri parcelare privind terenul şi saivanul din litigiu, taxa de timbru în cuantum de 50 lei.

La data de 31.05.2018 pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul -----------, în temeiul art. 205 C.pr.civ. a formulat întâmpinare prin care solicită, pe cale de excepţie, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei entităţi juridice, care nu are calitate procesuală pasivă, în condiţiile Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, actualizată.

Pe de altă parte, solicită introducerea în cauză a Direcţiei Publice de Venituri ------------, din cadrul Consiliului Local al Municipiului -------------, în calitate de pârâtă, întrucât, aşa după cum reiese din petitul cererii de chemare în judecată, se contestă şi se fac critici cu privire la Decizia de Impunere nr. -------------, act administrativ-fiscal, care emană de la aceasta, întăreşte cele de mai sus şi prin aceea că, după cum se poate observa din însăşi actul administrativ-fiscal respectiv, ataşat în probaţiune de reclamant, acesta este emis de către Direcţia Publică de Venituri -----------------.

Solicită totodată, în conformitate cu prevederile articolului 453 Cod procedură civilă, să fie obligat reclamantul la plata eventualelor cheltuieli de judecată, generate de acest proces.

Solicită judecarea şi în lipsă conform art. 223 alin. 3, Cod procedura civilă.

În motivarea prezentei întâmpinări arată că faţă de cererea reclamantei, solicită instanței de fond admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul ----------.

Că, în conformitate cu articolul 1, alineatul 1, litera i, din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, actualizată, unităţile Administrativ-teritoriale sunt comunele, oraşele, municipiile şi judeţele.

Or, faţă de acestea, este mai mult decât evident faptul că subscrisa nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă. Întăreşte cele de mai sus şi prin aceea că, după cum am expus anterior, se contestă actele administrativ-fiscale ale unei te entităţi juridice de drept public, respectiv Direcţia Publică de Venituri -----------, din cadrul Consiliului Local al Municipiului -------------, Municipiul Târgu Jiu neemițând niciun fel de act administrativ care să poată fi contestat.

Concluzionând, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul -------------.

Pe de altă parte, în raport de articolul 7,din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, actualizată, invocă excepţia de tardivitate a contestării Dispoziţie Primarului Municipiului --------- nr. -----------------.

In concret, în raport de temeiul juridic invocat anterior, precum şi de data şi care aceasta a fost comunicată reclamantului, opinează că, acesta avea obligaţia să se adreseze instanţei de contencios administrativ, în termen de 30 Se zile de la data la care acesta i-a fost comunicat, aspect care nu a fost respectat le către reclamant, motiv pentru care opinează că, se impune admiterea excepţiei tardivității contestării Dispoziţiei Primarului Municipiului --------------.

În altă ordine de idei, învederează instanţei de judecată faptul că, deşi în petitul cererii de chemare în judecată, se afirmă că Dispoziţia Primarului Municipiului ----------- nr. ------------, ar fi nelegală, nici în cuprinsul acţiunii de faţă şi nici în motivarea în drept a acesteia, nu este adusă niciun fel de prezumptivă critică împotriva acesteia.

Pe cale de consecinţă, arată că se impune respingerea capătului de cerere cu privire la anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului ---------- nr. ----------, ca nemotivată în drept şi neargumentată juridic.

Pe fondul cauzei, cu privire la celelalte susţineri din cererea de chemare în judecată, arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ------------, ataşat la dosarul cauzei de reclamant, acesta s-a obligat, în mod expres, să plătească Municipiului Târgu Jiu, penalităţi de întârziere.

In concret, invocă aplicabilitatea articolului 4 din actul juridic respectiv, care statuează în mod expres că, pentru neexecutarea totală sau în parte, ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale partea aflată în culpă datorează daune moratorii (penalităţi de întârziere) conform actelor normative în vigoare. De altfel, faptul că, obligaţia îi revenea în mod expres reclamantului F.V., iar aceasta nu a fost îndeplinită, este recunoscută de însăşi petent, care la fila 2, alineatele 4 şi 5, a cererii de chemare în judecată, menţionează în mod expres că, prin articolul 4, "eu în calitate de cumpărător mi-am asumat obligaţia de a plăti penalităţi de întârziere pentru executarea necorespunzătoare a achitării preţului.

Arată că, potrivit sentinţei civile nr. --------------, pronunţată de Judecătoria -------------------în dosarul nr. ----------- după cumpărarea terenurilor ce deserveau  saivanul, în datele de 08.01.2009 şi 06.06.2009, de la N.S.D., G.L. şi V.ŞT., au fost stinse litigiile existente asupra terenului pe care se afla amplasat saivanul, astfel încât întârzierea la plată a preţului contractului menţionat mai sus, începând cu anul 2010 nu mai are nicio justificare legală, motiv pentru reclamantul datorează penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit de către Direcţia Publică de Venituri -----------, din cadrul Consiliului Local al Municipiului ----------.

In altă ordine de idei, instanţa de fond urmează a înlătura şi criticile, nedovedite şi nemotivate în drept, ale reclamantului, cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcţiei, din contractul de vânzare-cumpărare nr. -------------.

În concret, opinează că această susţinere nu are niciun fel de legătură cu obiectul dedus judecăţii, cel de contestare a actelor administrativ-fiscale, expuse anterior.

Totodată, în raport de clauzele contractuale de care a făcut vorbire, act juridic opozabil reclamantului, consideră că acestuia îi revine obligaţia de a achita penalităţile respective, stabilite în mod corect de către Direcţia Publică de Venituri -------------.

In drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 C.Pr.Civ.

Depune prezenta în 2 exemplare, dintre care un exemplar pentru instanţă şi un exemplar pentru comunicare.

La data de 15.06.2017 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate.

1.  Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei UAT Mun. --------.

În fapt, Contractul nr. ---------- este un contract de vânzare-cumpărare prin  care vânzătorul, respectiv Municipiul --------- s-a obligat să transmită dreptul de proprietate şi să remită proprietatea, iar cumpărătorul, respectiv F.V. să preia şi să plătească ½ din saivanul (grajd) aparţinând Municipiului --------, situat în strada ----------.

De asemenea, art. 10 clauzele contractului se completează de drept cu dispoziţiile Codului Civil şi Codului Comercial.

De asemenea, potrivit art. 2 alin.4 din Legea 207/2015 (Codul de procedură fiscală) prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepția celor prevăzute la alin. 2 lit. b, respectiv administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului.

Astfel, situaţia creată este atipică, întrucât în contract civil vânzătorul, Municipiul ---------, a urmărit să eludeze principiile de drept şi clauzele contractului, şi folosindu-se calitatea sa de autoritate publică, în mod abuziv, a urmărit executarea unor presupuse debite ce fac obiectul contractului civil prin emiterea unei decizii de impunere de către Direcţia de Venituri Publice -----------.

Or, prin această modalitate se încalcă art. 21 din Constituţie întrucât partea contractantă încercă să - şi facă dreptate de una singură, iar pe de altă parte se încalcă principiul forţei obligatorii a convenţiilor între părţi prev. de art. 969 C.civ din 1864, întrucât vânzătorul modifică în mod unilateral natura şi clauzele contractului.

Contractul de vânzare-cumpărare nu este titlul executoriu, iar dacă vânzătorul se considera îndreptăţit la despăgubiri pentru plata preţului cu întârziere avea calea unei acţiuni civile in pretenţii faţă de cumpărător.

În consecinţă, Consiliul local - Direcţia de Venituri Publice are calitatea de terţ faţă de Contractul de vânzare-cumpărare nr. -----------, iar prin emiterea Deciziei nr. ------------- asupra unui titlul neexecutoriu şi ce nu intră sub incidenţa Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală şi a extins prerogativele conferite de lege, încălcând legea în mod abuziv.

Astfel, în art. 15 din Codul civil se prevede că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

Asupra Deciziei nr. ---------- a formulat contestaţie, fiind respinsă prin Dispoziţia nr. ---------- a Primarului Mun. -----------, nemotivat.

Faţă de motivele arătate, consideră că toate cele trei entităţi au calitate procesuală pasivă şi trebuie să răspundă pentru prejudiciul creat.

2.Cu privire la excepţia de tardivitate a contestării Dispoziţiei Primarului Mun.-----------.

Din cuprinsul Deciziei nr. ----------- reiese că, contestatorul avea posibilitatea, în conformitate cu disp. art. 268 şi 270 din Legea 207/2015, în termen de 45 de zile de la data comunicării să conteste actul.

A formulat contestaţiei fiind înregistrată sub nr.-----------, contestaţie ce a fost soluţionată prin Dispoziția nr.----------- din ----------- din emisă de Primarul Mun. ---------- fiind comunicată la data de --------------.

Atât din cuprinsul dispoziţiei cât şi prevederile art. 11 din Legea 554/2004 reiese că cel ce se consideră vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ se poate adresa Tribunalului Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă.

Faţă de aceste motive solicită respingerea excepţiei de tardivitate a contestării Dispoziţiei Primarului Mun. ---------- nr. --------------- ca neîntemeiată.

3.Împotriva deciziei de impunere a formulat contestaţie, în conformitate cu prevederile art. 268 şi 270 din Legea nr.207/2015 prin care a arătat toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei.

Consideră că, intimata a acţionat astfel întrucât dacă ar fi formulat acţiune civilă în pretenţii aceasta ar fi pierdut în faţa instanţei în stabilirea penalităţilor.

La data de 15.06.2018 reclamantul depune la dosarul cauzei cerere de modificare a acţiunii prin care solicită introducerea în cauză a Consiliului Local - Direcţia Publică de Venituri ---------- în calitate de intimată, -, introducerea în cauză Primarului Municipiului ----------, în calitate de intimat, admiterea contestaţie şi faţă de aceste două intimate şi în consecinţă desfiinţarea Dispoziţiei nr. ------------ şi a Deciziei nr. ------------, în principal ca nelegale şi în subsidiar ca neîntemeiate şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arată că, având în vedere că Decizia nr. -------------- a fost emisă de Direcţia Publică de Venituri ---------- din subordinea Consiliului Local al Municipiului ---------, iar Dispoziţia nr. -------------- a fost emisă de Primarul Municipiului -----------, consideră că soluţionare contestaţiei împotriva decizie şi dispoziţiei se face în contradictoriu şi cu aceste părţi.

1.Cu privire la nelegalitate.

În fapt, prin Decizia nr. ---------- s-a stabilit că în temeiul art.98 lit. c şi art.173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat s-au calculat următoarele accesorii la "obligaţia fiscală" venituri de încasat din vânzarea unor bunuri în cuantum de 9687, 80 lei.

Prin Adresa nr. ---------------- se arată că figurez cu debit la data de 31.12.2011 în valoare de 17378, 47 lei, reprezentând rate restante în valoare de 16958, 60 lei şi majorări de întârziere suma de 419,87 lei, conform Contractului nr. 16/2005.

Contractul nr. ------------- din -------------- este contract de vânzare-cumpărare prin care vânzătorul (Municipiul -------------) se obligă să transmită dreptul de proprietate şi să remită, iar cumpărătorul(F.V.) să preia şi să plătească din saivanul (grajdul) aparţinând Municipiului ---------, situat în strada -------------.

Art. 2 din Contract stabileşte că preţul este de 424 500 000 ROL conform preţului adjudecat la licitaţie, plata se va face lunar, în primele 15 zile ale lunii pentru care se efectuează plata şi se va eşalona pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 10 clauzele prezentului contract se completează de drept cu dispoziţiile podului Civil şi Codul Comercial.

Regimul juridic al stabilirii şi aplicării penalităţilor nu poate fi stabilit pe procedura prevăzută de codul fiscal şi codul de procedură fiscală, ci doar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de codul civil şi codul de procedură civilă.

Astfel, vânzătorul Municipiul ------------- poate formula o acţiune în pretenţii faţă de cumpărătorul F.V. pentru neexecutarea totală sau în parte, ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

În consecinţă, Decizia nr. ------------ şi Dispoziţia nr. ----------

sunt nelegale.

2.Cu privire la netemeinicie.

Consideră că în mod netemeinic au fost calculate şi impuse penalităţile de întârziere pentru neplata  la timp a ratelor lunare privind achitarea preţului stabilit prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. ------------, deoarece plata ratelor lunare în mod neregulat s-a datorat culpei vânzătorului, respectiv Municipiul -------------.

Prin clauzele contractului de vânzare-cumpărare s-a convenit cumpărarea de către reclamant a 1/2 din saivanul (grajd) în suprafaţă de 603 m.p proprietatea Municipiul ------------- la preţul de 424 500 000 ROL, preţ ce urma să fie achitat pe o perioadă de 5 ani în rate egale lunare indexate cu rata inflaţiei.

Prin H.CL nr. ----------- suprafaţa de teren de 3000 m.p aferentă construcţiei cumpărate mi-a fost concesionată pe o perioadă de 49 ani.

Prin art. 3 din Contract, vânzătorul s-a obligat faţă de cumpărător să răspundă pentru evicţiunea totală a bunului vândut, iar prin art. 4, eu în calitate de cumpărător mi-am asumat obligaţia de plăti penalităţi de întârziere pentru executarea necorespunzătoare a achitării preţului(O.G 9/2000).

Astfel, prin Sentinţa nr. ---------- pronunţată de Tribunalul ----------- - Secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. ------------ s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de concesiune privind terenul de 3000 mp aferent construcţiei cumpărate, deoarece se validase reconstituirea dreptului de proprietate prin H.C.J 4180 din 28.07.2006 în favoarea numiţilor G.L., V. ŞT. şi N.S.D., cărora le-au fost eliberate Titlurile de proprietate nr. ---------- şi nr. ----------------.

În anul 2009 a fost nevoit să cumpere două suprafeţe de teren de la susnumiţii în care era inclusă şi suprafaţa de teren de 3000 mp aferentă saivanului.

În cursul anului 2009 Municipiul ----------- a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la saivan pe motivul neplăţii la timp a preţului, însă acţiunea a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. ------------ pronunţată în dosarul nr. ----------------.

În acelaşi an a fost eliberat Titlul de proprietate nr. ----------------- pentru suprafaţa de 5308 mp numitului C.V., suprafaţă care se suprapunea cu cele cumpărate şi pentru care fusese reconstituit dreptul de proprietate anterior, în 2006 şi în consecință, prin Sentinţa nr. -----------pronunţată de Judecătoria -------------- în dosarul nr. -------------- a fost anulat titlul de proprietate emis numitului C.V., la acţiunea de chemare în judecată formulată de Primarul Municipiului -----------.

Relevantă este Sentinţa civilă nr-------------- pronunţată de Judecătoria ------------- în dosarul nr. ---------------, prin care instanţa a respins acţiunea civilă pentru rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. ------------ formulată de Municipiul ------------- împotriva Sa.

În considerentele sentinţei respective s-a reţinut că Municipiul ------------- nu poate pretinde rezoluțiunea contractului pentru neplata ratelor atât timp cât el însuşi nu şi-a executat propria obligaţie de a asigura posesia şi folosinţa bunului vândut, cumpărătorul fiind obligat să achiziţioneze terenul pe care se afla saivanul de la adevăraţii proprietari (V.ŞT. şi N.S.), deşi prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ---------- Municipiul ------------- îşi afirmase calitatea de proprietar asupra terenului aferent construcţiei, atribuindu-l chiar în concesiune lui F.V..

Caracterul incert al terenului aferent construcţiei a existat şi după pronunţarea sentinţei mai sus menţionate.

Relevantă fiind adresa nr. ---------- din 20.04.2016 emisă de Primăria Mun. ------------- prin care i s-a adus la cunoştinţă că terenul care a aparţinut lui C.V. şi pentru care s-a anulat titlul de proprietate se constituie rezervă la dispoziţia comisiei locale.

Menţionează că, în cursul anului 2016 a întocmit documentaţia cadastrală în vederea actualizării informaţiilor tehnice cu privire la repoziţionarea terenurilor cumpărate de reclamant în planurile parcelare care fuseseră modificate prin eliberarea titlului de proprietate lui C.V. şi prin intabularea şi înscrierea la cartea funciară de către acesta a suprafeţei de teren de 5308 mp, însă prin încheierea nr. ------------ OCPPI i-a respins documentaţia cadastrală, în vederea prezentării planului parcelar sau plan de încadrare în tarla.

Drept urmare s-a adresat Primăriei Mun. ------------- pentru întocmirea documentelor solicitate de OCPPI, iar prin Adresa nr. ------------- i s-a comunicat că nu poate fi întocmite şi avizate planuri de încadrare în tarla, întrucât nu există plan parcelar, acesta putând fi întocmit doar prin întocmirea planului parcelar pentru întreaga tarla în care se află şi terenul proprietatea sa.

Întrucât publicitatea imobiliară conferă siguranţă dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietatea mea, însă din culpa vânzătorului intimatul Municipiul ------------- nu pot întocmi operaţiuni de înscriere la cartea funciară, nici în prezent regimul juridic al terenului pe care se află saivanul nu este stabilit definitiv.

În plus, o parte din teren şi din saivan au format obiectul exproprierii conform HG 689/2014 din anexele la această hotărâre, inclusiv cele de evaluare a imobilelor au fost întocmite pe numele lui C.V..

În raport de cele menţionate mai sus rezultă că, nu numai că nu datorează penalităţi de întârziere intimatului, ci faţă de dispoziţiile prev. de art. 3 din Contract şi art. 1337 C.civ din 1864 cel îndreptăţit în formularea unei acţiuni pentru daune interese sunt doar eu pentru neîndeplinirea corespunzătore a contractului pentru pierderile suferite.

În consecinţă, solicită admiterea contestaţie şi desfiinţarea Dispoziţia nr. ----------- şi Deciziei nr. ---------- în principal ca nelegale şi în subsidiar ca netemeinice.

În drept, îşi întemeiază cererea pe disp. art. 281 alin.2 din Legea 207/2015 coroborat cu art.11 din Legea 554/2004.

În dovedirea contestaţiei înţeleg să mă folosesc de proba cu înscrisuri.

Depune prezenta cerere modificatoare în două exemplare, spre a fi comunicată şi intimatei la care ataşez, în copie, cu menţiunea pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: Decizia nr. ------------ cu Anexa nr. --------------; Dispoziţia nr. ------------; Contractul de vânzare cumpărare nr. ------------; H. C. L nr. -------------; Acte de dezmembrare şi vânzare-cumpărare nr. -------------; Sentinţa nr. ------------; Sentinţa civilă nr. ---------- şi ------------; H. C.L. nr. -------------; Adresele nr. ------------, nr.  ---------------; Cererea nr. -----------------; Adresa nr. -------------; Cererea ------------- şi Adresa nr. -----------; Cererea nr. -------------; Documentaţie cadastrala nr. -----------; Adresa nr. ------------; HG 689/2014 cu extras anexa 2; Anexa 28 privind calcul despăgubirilor pentru saivan şi plantaţii; Plan amplasament pasaj; Planuri parcelare privind terenul şi saivanul din litigiu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2017 instanţa a dispus, în temeiul art. 16 ind. 1 din L.554/2004 introducerea în cauză a Direcţiei Publice de Venituri din cadrul Consiliului Local al Municipiului --------, fiind emitentul Deciziei de Impunere nr. -------------.

La data de 28.11.2017 pârâta Direcţia Publică de Venituri -------------------a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei  formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.02.201 instanţa a dispus, în temeiul art. 16 ind. 1 din L.554/2004 introducerea în cauză a Primarului Municipiului -----------, fiind emitentul Dispoziţiei nr. --------------.

Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate tribunalul reține că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Decizia de impunere nr. ---------- din ----------- referitoare la obligațiile fiscale accesorii emisă de Direcția Publică de Venituri din cadrul Municipiului ------------------s/a stabilit în temeiul art. 98 lit. c și art. 173 din L.207/2015 privind codul de procedură fiscală obligații fiscale în sumă de 9687,80 lei accesorii pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului general consolidat, venituri de încasat din vânzarea unor bunuri.

Prin Dispoziţia nr. ---------- emisă de Primarul Municipiului Tg. Jiu a fost respinsă contestația formulată de reclamant în procedura administrativă.

În concret s-a reţinut că, între reclamant , în calitate de cumpărător şi Municipiul ----------, în calitate de vânzător, s-a încheiat contractului nr. ------------ din ------------ prin care vânzătorul Municipiul ------------------- se obligă să transmită dreptul de proprietate iar cumpărătorul – reclamantul F.V. să preia şi să plătească ½ din saivanul aparţinând Municipiului ---------------, situat în strada -----------.

Astfel, instanţa reţine faptul că, raporturile juridice încheiate între părţi au natură contractuală şi prin urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile codului fiscal. În acest sens, dispoziţiile art. 2 din L.207/2015 privind codul de procedură fiscală prevede că: ,,prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale cu excepţia celor prevăzute la alin. 2 lit. b administrația redevențelor miniere, a redevențelor petroliere şi a redevențelor rezultate din contractele de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului”.

Din examinarea deciziei de impunere, instanţa reţine faptul că organul fiscal a procedat din oficiu la stabilirea în sarcina reclamantului a obligaţiei de plată privind accesoriile ca urmare a întârzierii la plată a unor sume de bani ce reprezintă preţul a jumătate din saivanul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant şi Municipiul Tg.Jiu, preţ care conform art. 2 din acest contract s-a prevăzut ca plata să se facă lunar, în primele 15 zile ale lunii pentru care se efectuează plata şi se va eşalona pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, în art. 10 din acelaşi contract este prevăzut că, ,,clauzele prezentului contract se completează de drept cu dispoziţiile codului civile şi codul comercial”.

Contractul de vânzare cumpărare încheiate între cele două părţi este unul consensual prin care părţile s-au angajat în raporturi juridice ca rezultat al acordului lor de voinţă, în cauză nefiind incidente prevederile legale referitoare la creanțele bugetare invocate de către pârâte, ca temei al deciziei emise, modul de executare al obligațiilor contractuale nefiind supus regulilor aplicabile creanțelor fiscale. Preţul bunului achiziționat de reclamant nu se încadrează în noţiunea de creanţă bugetară care se circumscrise raportului juridic bugetar al cărui izvor îl constituie legea, impusă în mod unilateral de către stat contribuabililor, ci este rezultatul unor raporturi juridice convenționale, stabilirea şi întinderea obligațiilor trebuie a fi supusă controlului instanţei de judecată, în cazul refuzului cocontractantului.

Demararea procedurii de recuperare a creanței pretinse presupuse astfel introducerea unei acțiuni în justiție, executarea silită trebuind să aibă la bază o hotărâre judecătorească creditorul neputându-şi constitui un titlu executoriu în absența elementelor juridice fiscale.

Însăși pârâta, Direcţia Publică de Venituri ------------------- menţionează prin notele de şedinţă că actul încheiat între reclamant şi Municipiul ------------------- a avut ca obiect transmiterea dreptului de proprietate a unui bun imobil, în accepțiunea prevederilor art. 1674 şi următoarele codul civil, părţile contractante însuşindu-şi fiecare obligație contractuale prin semnarea acestuia. Această pârâtă invocă totodată decizia ÎCCJ prin care s-a stabilit că executarea silită a titlurilor executorii – hotărâri judecătoreşti privind creanțe bugetare datorate, în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului se realizează prin executor fiscal ca organ de executare al statului, însă această decizie nu este aplicabilă în speţă, întrucât se referă la executarea creanțelor în procedura executării silite ce derivă din titluri executorii, respectiv hotărâri judecătoreşti privind creanțe bugetare ori, în speţă, obligaţia fiscală a fost stabilită din oficiu de către pârâtă prin decizia de impunere, care nu constituie titlu executoriu ci titlu de creanţă, executarea neavând la bază un titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească.

Competenţa organului fiscal de emiterea deciziei de impunere este strict reglementată de lege şi ea nu poate fi extinsă şi la creanțele rezultate din încheierea contractelor, cum este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte apărarea pârâtei Direcţia Publică de Venituri referitoare la incidența dispoziţiilor art. 100 şi art. 173 din L.207/2015 tribunalul reţine că nu este întemeiată, textul de lege aplicat nefiind aplicabil raporturilor contractuale, faţă de excepţia definită la art. 2 alin. 4 din aceeaşi lege.

Prin urmare emiterea actului administrativ de către autoritatea competentă şi limitele competenței reprezintă o condiție de valabilitate a actului administrativ, depăşirea limitelor competenței atrăgând nulitatea actului administrativ.

Având în vedere faptul că recuperarea prețului stabilit în mod consensual de către părţi  prin contract nu poate fi stabilită în mod unilateral de către creditor, instanţa reţine faptul că actele administrative, obiect al acţiunii de faţă au fost emise cu exces de putere, sancţiunea fiind nulitatea acestora.

Cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială ------------------- referitoare la lipsa calității procesuale pasive şi excepţia tardivităţii contestării dispoziției primarului, tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în contextul în care în contractul încheiat între părţi şi care constituie legea părților este menţionată ca parte cocontractantă această unitate iar cu referire la excepţia tardivităţii, de asemenea este neîntemeiată, această fiind contestată în termenul prevăzut de codul de procedură fiscală respectiv art. 268 şi art. 270 din L.275/2015, în cauză nefiind incidente disp. art. 7 din L.554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal, dispoziţiile codului de procedură fiscală fiind derogatorii de la această lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţiile invocate de pârâta UAT -------.

Admite acţiunea formulată de reclamantul F.V., având CNP -----------, cu domiciliul în ---------- în contradictoriu cu pârâtele Primarul Municipiului -----------, cu sediul în ----------------, UAT Municipiul -------------, cu sediul în -------------- şi Direcţia Publică de Venituri, cu sediul în ------------.

Anulează decizia nr. -------------- şi dispoziţia nr. --------------- emise de Direcţia Publică de Venituri şi Primarul Municipiului -------------------.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la sediul Tribunalului Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2018.

 Preşedinte,Grefier,

L.B.  L.C.

Red. L.B.

Tehnored. L.C.

Ex.6/ 27.04.2018