Plângere contravenţională

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.03.2019, petentul P. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ C-S, anularea procesului verbal de contravenţie, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 290 lei cu avertisment. De asemenea, petentul a solicitat ca în situaţia admiterii plângerii formulate să îi fie restituită suma achitată cu titlu de amendă.

În motivare, petentul a arătat că în data de 05.02.2019, s-a constatat de către agentul constatator că a oprit în dreptul staţiei de transport în comun voluntar şi fără drept autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..-...-….

Acesta a învederat instanţei că procesul-verbal care face obiectul prezentei cauze a fost încheiat cu încălcarea prevederilor legale, invocând nulitatea acestuia.

În primul rând petentul a invocat drept motiv de nelegalitate greşita încadrare a faptelor contravenţionale. Acesta a arătat că a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 99 alin.(2) din OUG 195/2002, neexistând o concordanţă deplină între fapta descrisă şi încadrarea în drept a acesteia, susţinând că nu se poate stabili dacă fapta reţinută în sarcina sa constituie sau nu contravenţie, sancţiunea stabilită neavând temei juridic.

În al doilea rând, acesta a invocat drept motive de nelegalitate faptul că procesul-verbal nu cuprinde posibilitatea achitării în termen de 15 zile a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.

Pe fond, petentul a arătat că nu el a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, neconducând autovehiculul cu numărul de înmatriculare ..-...-… la data indicată în procesul-verbal, invocând de asemenea faptul că autovehiculul nu se află în proprietatea sa.

De asemenea, acesta a susţinut că se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar constatările făcute personal de agentul constatator nu au valoarea probatorie a unui înscris autentic.

Petentul a învederat că din modalitatea de descriere a faptei reţinute în sarcina sa nu reiese că prin manevra de oprire pe care ar fi realizat-o ar fi perturbat în vreun fel circulaţia celorlalte autoturisme pe drumul public, susţinând astfel că fapta nu reprezintă contravenţie.

În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, invocând caracterul vădit disproporţionat al sancţiunii aplicate prin raportare la prevederile art.21 alin.(3) din OG 2/2001. A arătat că aplicarea cumulativă a sancţiunii amenzii contravenţionale şi a sancţiunii complementare cu puncte de penalizare nu respectă principiul proporţionalităţii.

În drept, petentul a invocat O.G. 2/2001, art.21 alin.(3), art. 5 alin.(5), art. 7 alin.(3) din OG 2/2001, art.269 alin.(1)C.proc.civ.,  Decizia nr. 22/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza CEDO Anghel contra României, Decizia nr.1096 din 08.09.2009 a Curţii Constituţionale, art.63 alin.(2) lit. a din OUG 195/2002.

În probaţiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, constând în procesul verbal de constatare a contravenţiei seria ….. nr……. din 05.02.2019(f.11), chitanţă achitare amendă contravenţională(f.12).

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G 80/2013.

La data de 26.03.2019, intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria …. nr……  ca temeinic şi legal.

Pe fond, intimatul a arătat, în esenţă, că la data de 05.02.2019, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 290 lei, reţinându-se în sarcina sa că la data de 05.02.2019, în jurul orei 15.15, acesta a oprit voluntar autoturismul cu numărul de înmatriculare ..-...-…pe str. C. din R., în staţia de transport în comun, această manevră fiind interzisă.

Intimatul a învederat că procesul-verbal care face obiectul prezentei cauze este întocmit cu respectarea cerinţelor prevăzute de art.17 din OG 2/2001, neexistând nici un motiv care să atragă nulitatea absolută. Acesta a arătat că procesul-verbal a fost întocmit în mod temeinic şi legal, fiind cuprinse toate menţiunile obligatorii, în conformitate cu prevederile art. 16 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă de către agentul constatator în mod corespunzător, fiind astfel posibilă încadrarea acesteia în dispoziţiile legale. De asemenea, a arătat că din procesul-verbal rezultă clar locul săvârşirii contravenţiei.

Intimatul mai susţine că petentul nu a făcut dovada contrarie a celor consemnate în procesul-verbal, nerăsturnând astfel prezumţia de legalitate şi temeinicie, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei fiind un înscris autentic.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, intimatul a arătat că nesancţionarea pecuniară a unor astfel de fapte poate determina agravarea fenomenului, considerând că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

În drept, intimatul a invocat art. 16, art.17 din O.G. 2/2001, art. 269, art.270 C.proc.civ., art. 315 C.proc.civ..

În probaţiune, intimatul a solicitat proba cu înscrisurile contând în procesul verbal de constatare a contravenţiei seria …. nr……. din 05.02.2019(f.18) şi raportul agentului constatator(f.19).

Sub aspectul probatoriului, instanţa încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de sancţionare şi constatare a contravenţiei seria …. nr. …… din data de 05.02.2019 (f. 21), petentul Paraschivu Marian a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 290 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 142 lit. g din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 şi sancţionată potrivit art. 99 alin.(2) din OG 195/2002, constând în aceea că aflându-se pe str. Căminelor a oprit voluntar, fără drept, autovehiculul marca Logan cu nr. de înmatriculare ..-...-…, în dreptul staţiei de transport în comun.

În termen legal, petentul a formulat plângere împotriva procesului-verbal anterior menţionat solicitând anularea acestuia.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin.(1) C.proc.civ. excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea sumei de 145 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii, invocată din oficiu, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin.(4) din O.G nr. 2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

În ipoteza anulării procesului-verbal de contravenţie, amenda achitată în temeiul actului sancţionator anulat se impune a fi restituită plătitorului.

Cu toate acestea, amenda achitată se restituie, la cerere, de la instituţia care a încasat-o, în conformitate cu procedura administrativă reglementată de dispoziţiile art. 168 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, operând, în măsura în care este cazul, compensarea cu eventuale obligaţii restante ale plătitorului.

În consecinţă, fiind instituită o procedură specială, administrativă, privind restituirea sumei de bani achitată cu titlu de amendă contravenţională, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii, invocată din oficiu şi, în consecinţă, urmează să respingă acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin.(1) din OG 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională va proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului - verbal contestat.

Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.Astfel, instanţa reţine că procesul-verbal seria …. nr. ….. încheiat în data de 05.02.2019 conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancţiunea nulităţii exprese, respectiv numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia precum şi semnătura agentului constatator.

 De asemenea, acesta a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Astfel, procesul-verbal conţine data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele de identificare ale petentului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate invocat de petent, constând în aceea că nu există o deplină concordanţă între fapta descrisă şi încadrarea în drept a acesteia, susţinând că în acest mod nu se poate stabili dacă fapta reţinută în sarcina sa reprezintă sau nu o contravenţie, dat fiind faptul că sancţiunea stabilită nu are temei juridic, instanţa urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Se reţine că lipsa indicării actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia poate atrage nulitatea relativă a procesului verbal, iar nu nulitatea absolută, cum în mod eronat a invocat petentul. Prin Decizia nr.22/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la care petentul face referire, s-a admis recursul în interesul legii şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, s-a stabilit că nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Astfel, se reţine că decizia anterior menţionată face referire la obligaţia agentului constatator de a aduce  la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, iar nu la greşita încadrare a faptelor contravenţionale, care reprezintă motivul de nelegalitate invocat de către petent.

Aşadar, fiind vorba despre un motiv de nulitate relativă, petentul este obligat să demonstreze vătămarea ce i-a fost adusă, vătămare care nu ar putea să fie acoperită altfel decât prin anularea procesului-verbal.

În prezenta cauză se constată că în procesul-verbal atacat este indicat corect actul normativ în baza căruia petentul a fost sancţionat, articolul prin care se sancţionează fapta contravenţională reţinută în sarcina sa (art.99 alin.2 din OUG 195/2002), articol care face trimitere la art.108 alin.(1) lit.a, precum şi articolul care stabileşte contravenţia reţinută în sarcina petentului (art. 142 lit. g din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002). Astfel, instanţa nu poate reţine susţinerea petentului conform căruia a fost sancţionat pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 99 alin.(2) din OUG 195/2002, articolul menţionat fiind cel care sancţionează fapta contravenţiolă, contravenţia reţinută în sarcina sa fiind prevăzută de art. 142 lit. g din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 care prevede că “Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea”.

De asemenea, se constată că şi prin raportare la descrierea faptei, încadrarea juridică posibilă este unică, nulitatea relativă fiind astfel acoperită.

Aşadar, instanţa urmează să respingă motivul de nelegalitate invocat de către petent, dat fiind faptul că în procesul-verbal atacat în prezenta cauză este realizată o deplină concordanţă între fapta descrisă şi încadrarea în drept a acesteia.

În ceea ce priveşte celelalte motive de nelegalitate invocate de către petent : neindicarea codului numeric personal al contravenientului, neindicarea posibilităţii achitării în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, neindicarea termenului de exercitare a căii de atac şi a instanţei la care se depune plângerea, instanţa constată că toate aceste menţiuni sunt prezente în cuprinsul procesului-verbala atacat, susţinerile petentului fiind astfel nefondate.

Pentru toate aceste motive, instanţa constată legalitatea procesului-verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că deşi O.G nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziţie cu privire la forţa probantă a procesului verbal de contravenţie, există o prezumţie de legalitate şi realitate a acestuia având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ.

În primul rând, în prezenta cauză, pe lângă prevederile legale din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale OUG nr. 195/2002, devin incidente şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, având în vedere că potrivit criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii europene astfel de contravenţii sunt asimilate unei „acuzaţii în materie penală”.

Prezumţia de veridicitate şi autenticitate a procesului-verbal este una relativă, fiind permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiţie si dreptul la un proces echitabil (cauza Anghel vs. România, 4 octombrie 2007).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil ( art. 31-36 din OG. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a păstra limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional ( cauza Anghel v. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Sarcina probei în procedura soluţionării plângerii contravenţionale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumţia de nevinovăţie, întrucât plângerea contravenţională presupune o judecată contradictorie cu toate garanţiile procesuale care decurg din aceasta. Prin exercitarea plângerii contravenţional cel dintâi supune instanţei legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanţă din oficiu. Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaşte posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancţionator (al situaţiei de fapt expuse), menţiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susţinut de dovezile în baza cărora s-a întocmit. Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză raportat la dispoziţiile legale incidente, instanţa constată că plângerea petentului este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 142 lit. g din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 “Se interziceoprirea voluntară a vehiculelor în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea”

Conform art. 99 alin.(2) din OUG 195/2002 „Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a)”.

 Art.108 alin.(1) lit.a pct.8 din OUG 195/2002 prevede că oprirea neregulamentară săvârşită de către conducătorul de autovehicul atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea a 2 puncte de penalizare.

Instanţa reţine că procesul-verbal contravenţional reprezintă un înscris autentic, fiind astfel incidente prevederile art.270 alin.(1) C.proc.civ. „Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii”. În prezenta cauză, agentul constatator care a încheiat procesul-verbal atacat a făcut personal constatările cuprinse în procesul-verbal, iar petentul nu a făcut dovada contrară.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului că nu el a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare ..-...-… deoarece nu se afla în proprietatea sa, instanţa nu o poate reţine, prevederile legale incidente în cauză prevăzând că în cazul opririi neregulamentare este sancţionat conducătorul autovehiculului, iar nu proprietarul, iar faptul că o persoană nu este proprietarul unui autoturism nu instituie o prezumţie că nu ar putea conduce respectivul autoturism.

Instanţa urmează să înlăture şi susţinerea petentului potrivit căruia nu a condus autoturismul la data înscrisă în procesul-verbal, acesta nefăcând nicio dovadă în acest sens, iar potrivit raportului încheiat la data de 20.03.2019(f.19), agentul conducător a solicitat actele conducătorului autoturismului Dacia Logan cu numărul de înmatriculare ..-...-…, identificându-l pe numitul P. M..

Cu privire la invocarea de către petent a faptului că din descrierea faptei, astfel cum a fost reţinută în procesul-verbal nu rezultă că prin manevra de oprire pe care a realizat-o ar fi perturbat în vreun fel circulaţia celorlalte autoturisme pe drumul public, instanţa constată că nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.63 alin.(1) din OUG 195/2002 „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare”. Alineatul al doilea al aceluiaşi articol prevede la litera a că „Nu se consideră oprire imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv”.

Instanţa reţine că potrivit art.108  alin.(1) lit.a din OUG 195/2002 constituie  contravenţie oprirea neregulamentară. Pentru ca fapta petentuluisă nu fie contravenţie, astfel cum reiese din prevederile art.63 alin.(2) lit. a, ar fi fost necesar ca vehiculul să fi fost imobilizat pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, iar prin această manevră să nu fi fost perturbată circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, în primul rând se constată că pentru ca fapta petentului să nu constituie contravenţie ar fi fost necesar ca imobilizarea autovehiculului să fi fost făcută pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, or, din cuprinsul raportului agentului constator reiese că petentul a menţionat că a oprit în staţie deoarece aştepta pe cineva. Trebuie precizat că acţiunea de îmbarcare ar fi presupus ca persoana respectivă să fi fost deja în preajma staţiei de transport în comun, iar petentul să fi oprit doar pentru ca aceasta să urce în autovehicul, aspect care nu a fost dovedit de către petent şi nici invocat de către acesta în cadrul plângerii contravenţionale.

În al doilea rând, pentru ca fapta să nu constituie contravenţie este necesar ca oprirea să nu fi perturbat circulaţia pe drumul respectiv. Din cuprinsul raportului agentului constatator reiese că petentul a oprit autovehiculul în staţia de transport în comun, îngreunând astfel circulaţia celorlalte autoturisme. De asemenea, se reţine că oprirea într-o staţie de transport în comun este de natură să îngreuneze circulaţia mijlocului de transport în comun care ar trebui să oprească în acea staţie, având în vedere şi ora săvârşirii faptei, 15:15, oră la care traficul este intens.

Pentru toate aceste motive, instanţa reţine că procesul-verbal atacat este legal şi temeinic, nefiind înlăturată prezumţia de legalitate şi temeinicie.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa are în vedere prevederile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, se constată că petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 290 lei, reprezentând minimul prevăzut de lege. De asemenea, trebuie menţionat că petentul a săvârşit fapta în jurul orei 15:15, oră la care traficul rutier este intens, oprirea acestuia perturbând circulaţia celorlalţi participanţi în trafic, fiind de asemenea o oră la care mijloacele de transport în comun circulă şi opresc în staţii.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului conform căreia aplicarea pe lângă sancţiunea amenzii şi a unui număr de puncte de penalizare conduce la nerespectarea principiului proporţionalităţii, instanţa reţine că potrivit art.108 alin(1) lit. a, pentru fapta reţinută în sarcina petentului este obligatorie pe lângă amenda contravenţională şi aplicarea a 2 puncte de penalizare. Astfel, aplicarea punctelor de penalizare nu este o facultate a agentului constatator, ci o obligaţie prevăzută de lege, susţinerea petentului fiind nefondată.

Pentru aceste motive, aplicarea sancţiunii avertismentului este, în aprecierea instanţei, insuficientă pentru a determina petentul să respecte dispoziţiile legale, având în vedere şi atitudinea acestuia de negare a săvârşirii contravenţiei, susţinând că nu el a condus autovehiculul.

În consecinţă, raportat la considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, având în vedere că prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost răsturnată, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de către petentul P. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ C-S şi va menţine ca temeinic şi legal procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria .. nr. …. încheiat în data de 05.02.2019.

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul P. M., cu domiciliul în R, B-dul M, nr., sc., ap., jud. C-S, împotriva procesului verbal seria …. nr. ….. încheiat în data de 05.02.2019, de intimatul IPJ C-S, cu sediul în R, B-dul A.I.C, nr., jud. C-S.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Reşiţa.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.04.2019.

Domenii speta

Spete similare