Dobândirea dreptului de proprietate privind prescripţia achizitivă. Posesia doar a unei suprafeţe din teren. Neîndeplinirea condiţiei continuităţii posesiei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, sub nr. 3257/290/2016, la data de 21.07.2016, reclamanta  SA  în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Caraş Severin  a solicitat  sa se constate vacanta succesorală după defuncţii KT şi KF, proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF nr.XXX ( provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.XXXX) constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp, să se constate că a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului situat administrativ în loc. XXX, înscris în CF nr.XXX constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp.

În motivare s-a arătat că  a posedat neîntrerupt imobilul pe o perioadă mai lungă de 20 de ani, după moartea proprietarului, posesia fiind una utilă, neîntreruptă şi sub nume de proprietar.

 În drept, Codul civil, Codul de procedură civilă coroborat cu prevederile Decretului Lege nr.115/1938.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxa de timbru, fiind achitată cu chitanţa seria CSRE şi în cuantum de 100 lei achitată cu chitanţa.

Pârâta Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Caraş-Severin nu a formulat întâmpinare în cauză.

În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială fiind audiaţi în calitate de martori numiţii ZF si SV şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, raport efectuat de către expert XXX, aflat la filele 124-132 dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 560/23.03.2018 Judecătoria Reşiţa a admis acţiunea formulată de reclamanta SA, în contradictoriu cu pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Caraş-Severin, având ca obiect uzucapiune. A constatat vacanţa succesorală după defuncţii KZ şi KF, proprietarii tabulari ai înscris în CF XX, constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp. A constatat  că,  reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului, înscris în CF nr.XXX constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp. A autorizat reclamanta să se adreseze Biroului de Carte Funciară din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin în vederea intabulării dreptului de proprietate astfel dobândit.  La rămânerea definitivă a prezentei  hotărâri, un exemplar al acesteia  se  va  comunica Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat să se constate  vacanţa succesorală după defuncţii KT şi KF, proprietarii tabulari ai imobilului, constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp, sa se constate că a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului, constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp.

Proprietarii  tabulari  ai imobilului, constând în teren, categoria de folosinţă fâneaţă, în suprafaţa de 34.972 mp, sunt defuncţii KT şi KF astfel cum rezultă din extrasul  de carte.

Instanţa a constatat că, după defuncţii proprietari tabulari KT şi KF nu a fost dezbătută succesiunea.

Potrivit art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

Conform dispoziţiilor art. 1847 C.civ. “ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.

Ca urmare,  pentru a se putea invoca uzucapiunea, legea impune îndeplinirea următoarelor condiţii: posesia utila a bunului si exercitarea acestei posesii timp de 20 de ani, după decesul proprietarului înscris în cartea funciară.

Prescripţia achizitivă ca mod originar de dobândire al dreptului de proprietate este fondată pe faptul posesiei în perioadă cerută de lege a unui imobil.  Pentru a produce însă efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă, iar pentru a fi utilă  este necesar să îndeplinească anumite calităţi care, în acelaşi timp reprezintă şi  condiţii ale unei posesii utile, cum ar fi acelea de a fi continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, neechivocă şi sub nume de proprietar. Lipsa calităţilor constituie vicii ale sale care potrivit art. 1847 Cod Civil, sunt discontinuitatea, violenţa, clandestinitatea şi precaritatea.

Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut faptul că reclamanta  a început a stăpâni imobilul în litigiu în urmă cu mai mult de 20 de  ani, potrivit declaraţiei martorului audiaţi posesia lui fiind una utilă potrivit dispoziţiilor art. 1847 C.civ.

Astfel, martorii ascultaţi în cauză au relatat că reclamanta  deţine imobilul,  folosindu-l în mod continuu şi netulburat de cineva în toată această perioadă,  până în prezent, fiind cunoscută în zonă ca proprietar.

De altfel,  raportul de expertiză efectuat în cauză(f 67) este în acelaşi sens.

Cea de-a doua condiţie este de asemenea îndeplinită întrucât, în temeiul art. 1860 C. civ., reclamantul a posedat imobilul  mai mult de 20 de ani,  decesul proprietarului tabular survenind în anul 1929, iar conform încheierii de evidenţe succesorale,succesiunea proprietarului tabular nu a fost dezbătută.

Prima instanță a reținut că,  succesiunea este  vacantă  deoarece  nu există moştenitori.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei civile nr. 560/23.03.2018, ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea cererii de apel se arată că Sentinţa civilă nr. 560/23.03.2018 este netemeinică şi nelegală.

Se arată în cererea de apel că succesiunea deferită de defuncţii menţionaţi de reclamant este vacantă, iar Statul român devine proprietar. Bunurile dobândite de către stat cu titlu de moştenire vacantă intră în domeniul public şi nu mai pot face obiectul dobândirii proprietăţii de către terţi prin prescripţie achizitivă.

În această situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 680 Cod civil potrivit cărora „în lipsa de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de către defunct trec în proprietatea statului. "

Apelantul susţine că, constatarea existenţei succesiunii vacante şi a componenţei acesteia se face de către notarul public, în condiţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, fie în mod direct de către instanţa de judecată, în lipsa certificatului de vacanţă succesorală.

În conformitate cu art. 11 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:

- nu pot fi înstrăinate, ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii

- nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale

- nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credinţă asupra bunurilor mobile.

Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. 1 privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută."

In plus, potrivit art. 136 din Constituţia României „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţa gratuită instituţiilor de utilitate publică. Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este posibilă doar în condiţiile art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege 115/1938 şi care prevăd că cel care a posedat un bun nemişcător, în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului tabular, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. Reclamanţii nu îndeplinesc aceste cerinţe, deoarece proprietarul bunului imobil în litigiu a devenit statul, iar împotriva lui nu se poate uzucapa în condiţiile art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege 115/1938.

În drept, invocă art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare

Intimata SA a formulat concluzii scrise solicitând respingerea apelului declarat ca fiind nefondat și, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei apelate nr. 560/23.03.2018 pronunţată de către Judecătoria Reşiţa ca fiind temeinică şi legală.

Susține că, critica adusă sentinţei atacate este nesusținută juridic și nu poate fi un argument pe care instanţa de apel să-1 aibă în vedere.

Susţinerea primei instanțe potrivit căreia ''bunurile dobândite de către stat cu titlul de moştenire vacanţă intra în domeniul public și nu mai pot face obiectul dobândirii proprietăţii de către terţi prin prescripţia achizitivă...acestea fiind inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, raportat la art. 11 din Legea 213/1998 ", nu are vreo argumentaţie faptica dovedită şi cu atât mai puţin, una juridică.

Arată că apelanta, cu rea credinţa, nu face distincţia între cele două proprietăţi ale statului, respectiv proprietatea privată și cea publică.

Invocă art. 3 alin. l din Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, nu lasă loc de interpretare, arătând in mod expres si imperativ: "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.35 alin a din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public si sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale, prin modurile prevăzute de lege". Mergând mai departe cu raţionamentul logic, art. 7 din acelaşi act normativ indica in mod expres si imperativ modurile de dobândire a proprietăţii publice, astfel: "pe cale naturală, prin achiziţii publice, prin expropriere pentru cauze de utilitate publică, prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de Consiliul Judeţean sau Local, daca bunul in cauza intra in domeniul public, prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, in domeniul public al acestora pentru cauza de utilitate publica ".

Intimata susţine că prin analogia celor două dispoziţii legale, rezultă că domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunurile aflate in proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public.

Terenul în litigiu nu este și nici nu poate fi în domeniul public al statului, întrucât nu face parte din categoriile expres prevăzute de lege in acest sens, putând fi doar proprietate particulara, ceea ce presupune ca urmează acelaşi regim juridic ca si cel al proprietăţii private a unei persoane fizice, putând fi înstrăinat, grevat, ipotecat prin modurile prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţa, acest bun poate fi dobândit prin uzucapiune.

Conform art. 4, alin. l din Legea 18/1991, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, având ca titular persoane fizice sau juridice, ori pot aparţine domeniului public sau domeniului privat, iar bunurile fără stăpân intra, potrivit art. 447, art. 646 Cod Civil coroborate cu art. 25 din Legea 213/1998, in domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Instanţa de fond, în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 680 din Codul Civil si a constatat vacanta succesorala in mod direct in lipsa certificatului de vacanta după defuncţii proprietari tabulari KT si KF, de unde rezulta că nu a fost dezbătută succesiunea acestora.

Însuşi Statul roman, prin Ministerul Finanţelor Publice atât în cadrul cercetării în fond, cât şi în cadrul apelului declarat, şi-a exprimat poziţia în sensul acestei succesiuni vacante.

Intimata susţine că în mod corect şi legal pe baza probelor administrate în cauză, prima instanţa a reţinut că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 28 din Decretul Lege 115/1938, cât si dispoziţiile art. 1847, respectiv 1864 din Codul Civil, în sensul că ea a  început a stăpâni imobilul in litigiu mai mult de 20 de ani, exercitând asupra acestuia o posesie utilă, publică, neîntreruptă şi sub nume de proprietar.

De asemenea, arată intimata, este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, fiind dovedită cu înscrisuri de stare civilă, şi anume decesul proprietarului tabular care a survenit în anul 1929, iar conform încheierii din evidentele succesorale, succesiunea nu a fost dezbătută, nu există moştenitori, fiind una vacantă.

Instanţa, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de motivele invocate în cererile de apel, constată întemeiat apelul, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 922 Cod proc.civ. prevăd imperativ condiţiile  pe care trebuie  să le îndeplinească posesia. Posesia este baza prescripţiei achizitive, fiind necesar să fie exercitată o posesie utilă.  Nu este utilă, conform art. 922 alin.2 Cod Civil, posesia discontinuă. Conform  art. 923, posesia discontinuă atât timp cât posesorul o exercită  cu intermitenţe anormale în raport  cu natura bunului.

Continuitatea posesiei constă în starea de fapt realizată prin succesiunea, dacă nu permanentă, cel puţin regulată, şi în strânsă legătură  cu natura bunului, a actelor de deţinere materială. Din raţiuni impuse de desfăşurarea normală a activităţilor umane în societatea organizată legea nu poate şi nici nu cere întrebuinţarea constantă a lucrului, pentru ca o astfel de întrebuinţare este imposibilă şi pretinderea ei apare absurdă.  Deci trebuie să se ţină seama de natura posesiunii la care bunul este susceptibil de toate împrejurările concrete ale cauzei. Pe de altă parte, continuitatea posesiunii se prezumă fără ca prin aceasta să se împiedice proba contrară (art. 1850 Cod civil).

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauzăinstanţa constată că reclamanta are domiciliul în Germania din anul 1995. În Germania s-a angajat ca femeie de serviciu, lucrând în mod stabil şi având grijă în timpul liber de cei doi nepoţi.

În România venea de patru ori într-un an, stând de fiecare dată aproximativ două săptămâni.

Cu privire la modul  în care  a folosit terenul,  instanţa constată că declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă sunt contradictorii. Va da prioritate declaraţiilor martorului este proprietarul terenului vecin cu cel ce face obiectul  prezentei cereri, iar proprietatea asupra acestui teren şi a altora  a obţinut-o în urma unor procese de uzucapiune.

Din declaraţiile ZF rezultă că reclamanta cultiva o suprafaţă de aproximativ 300-500 mp cu cartofi şi legume, iar pentru restul terenului îi lăsa pe ciobanii  de la Slatina Timiş să îl folosească în schimbul unor produse animale.

Instanţa constată că aproape toată suprafaţă de teren nu a fost folosită de reclamantă prin acte care să constituie o posesie. Astfel, simpla permisiune, acordată verbal unor terţe persoane  de a folosi terenul nu se încadrează în conceptul de posesiune. Posesiunea trebuie exercitată efectiv şi se încadrează într-un raport exteriorizat între titular şi bunul asupra căruia se exercită.

Instanţa mai constată că nu este îndeplinită nici condiţia continuităţii posesiei întrucât reclamanta venea în România la intervale foarte mari de timp şi rămânea perioade foarte scurte în raport de folosinţă după destinaţie a terenului, respectiv în raport cu natura bunului.

Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 480 Cod proc.civ., urmează să  admită apelul formulat de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice  împotriva sentinţei civile nr.  560/23.03.2018  pronunţată de  Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 3257/290/2016 în contradictoriu cu reclamanta SA, va schimba în tot hotărârea apelată în sensul că:

Va respinge acţiunea civilă formulată de către reclamanta SA împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Domenii speta

Spete similare