Contestaṭie la executare. Perimare executare silită. Recurs

Cuprins pe materii: Drept procesual civil.Cereri de stăruinṭă pentru continuarea executării silite

 Index alfabetic:

-Perimare

-Executare silită

-Cereri de stăruinṭă

C.proc.civ.1865: 389 alin.(1)

Cererile de stăruinṭă  în continuarea executării silite nu au caracter întreruptiv al  cursului perimării de drept. In cazul executării silite  începute sub regimul C.proc.civ. de la 1865, nu este necesară condiṭia culpei creditorului pentru a interveni perimarea.

Tribunalul Galaṭi, secṭia I civilă, Dec.civ. nr.63/02.04.2019

Prin hotărârea pronunṭată de prima instanṭă s-a constatat intervenită perimarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2011 al BEJ P.S.; s-a dispus desființarea executării silite demarată în acest dosar.

Prin recursul formulat, intimata a susṭinut, în esenṭă, că a efectuat toate diligenṭele posibile pentru continuarea executării silite, a formulat cereri de stăruinṭă în executare, a efecuat zilnic vizite la sediul asociaṭiei, astfel încât nu se poate ajunge la concluzia unei pasivităṭi culpabile şi nejustificate din partea creditorului.

Recursul este nefondat.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi primit argumentul recurentei în ceea ce priveşte imposibilitatea reṭinerii în sarcina sa a unei „ pasivităṭi culpabile”, întrucât o asemenea susţinere nu are un temei legal în Codul de procedură civilă de la 1865. Astfel, spre deosebire de dispoziṭiile Noului Cod de procedură civilă, care prevăd condiṭia culpei creditorului pentru a interveni perimarea, dispoziţii aplicabile în prezenta cauză instituie condiţii mult mai stricte pentru creditorii care rămân în pasivitate faţă de orice temporizări ale executării silite.

In referire la cererile de stăruinṭă  în continuarea executării silite, formulate de creditoare,  Tribunalul a reṭinut că nu au caracter întreruptiv al  cursului perimării de drept, deoarece acestea nu au fost urmate de acte de executare şi nu constituie  prin ele însele acte de executare. Aceasta întrucât scopul legii, acela de a realiza grabnic dispoziṭiile cuprinse în titlul executoriu, se realizează prin acte fireşti de urmărire. Deşi în Codul de procedură civilă nu este prevazută in terminis o definiṭie a noṭiunii de ”act de executare” , tribunalul a apreciat că sfera conṭinutului acestei noṭiuni poate fi stabilită foarte uşor, dacă avem în vedere dispoziṭiile art. 388 C. proc. civ., conform cărora ”pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat sa încheie procese-verbale (…)”.

Astfel, prin ”act de executare” se înṭelege orice operaṭiune juridică sau înscrisul care o constată, întocmit de către executorul judecătoresc sau de organe sau persoane care îndeplinesc atribuṭii în acest sens, cărora legea le conferă consecinṭe juridice şi prin care se urmăreşte, în condiṭiile legii, realizarea activităṭii de executare silită şi se marchează o etapă în cadrul acestei proceduri.

Faṭă de cele menṭionate, recursul a fost respins.

Domenii speta

Spete similare