Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate

Aparenta de drept este o presupunere, iar instanţa învestită cu o cerere de ordonanţă preşedinţială nu trebuie sa verifice dacă reclamantul beneficiază efectiv de exerciţiul dreptului solicitat a fi protejat, ci doar daca este posibil sau de aşteptat ca reclamantul sa beneficieze de acest exerciţiu.

În cauză însă, raportat la obiectul cererii-obligaţie de a face constând în obligaţia pârâţilor de a permite accesul reclamanţilor pe un drum pretins public şi de a ridica obstacolele instalate pe drum, astfel cum a fost acesta menţionat în acţiune, reclamanţii nu au probat împrejurarea că deţin un drept de trecere recunoscut conform dispoziţiilor legale în materie, respectiv că acţiunea de blocare a accesului ar fi una abuzivă în acest context şi care astfel ar impune concursul instanţei de judecată în vederea restabilirii stării de drept. 

Prin sentinţa civilă nr. 7954/16.07.2019, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 8362/182/2019 s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii Talpoş Nicolae şi Talpoş Maria Nastasia, în contradictoriu cu pârâţii  Sevan Dorina şi Sevan Avram şi  au fost obligaţi pârâţii Sevan Dorina şi  Sevan Avram să ridice materialele, nisip şi lemne, amplasate pe terenul reprezentând calea de acces şi care blochează trecerea reclamanţilor către locuinţa lor de pe strada Morii din localitatea Baia Sprie, judeţul Maramureş.

S-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Oraşul Baia Sprie, prin primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Au fost obligaţi pârâţii Sevan Dorina şi Sevan Avram la plata către reclamanţi a sumei de 520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în fapt, reclamanţii şi pârâţii Sevan Dorina şi Sevan Avram sunt vecini, locuind conform adreselor din buletin pe str. Morii din oraşul Baia Sprie, judeţul Maramureş.

Accesul la proprietatea reclamanţilor s-a realizat până în prezent prin faţa casei pârâţilor, pe un drum proprietate publică, conform susţinerilor reclamanţilor, respectiv pe drumul aflat în proprietatea privată a pârâţilor Sevan, astfel cum susţin aceştia.

În urmă cu două săptămâni, pe fondul unor probleme legate de linia despărţitoare dintre cele două proprietăţi, pârâţii Sevan au blocat accesul reclamanţilor cu autoturismul la proprietatea lor, prin amplasarea pe drumul de acces a unei bariere din lemn şi a unei grămezi de nisip.

În drept, conform art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 997 Cod procedură civilă „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări silite.”

În speţă, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Oraşul Baia Sprie.

Având în vedere că obiectul cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, constă în obligarea pârâţilor Sevan Dorina şi Sevan Avram, de a ridica materialele de pe terenul care reprezintă calea de acces la proprietatea reclamanţilor, şi nu stabilirea dreptului de proprietate asupra căii de acces, instanţa de fond constată că nu există identitate între subiectul raportului dedus judecăţii şi pârâta Oraşul Baia Sprie.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Baia Sprie, invocată prin întâmpinare şi a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond constată că cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al  măsurii, existenţa unui caz grabnic şi neprejudecarea fondului.

A. Aparenţa de drept.

Din înscrisurile depuse la dosar, dar şi din declaraţiile martorilor, rezultă că pârâţii au folosit calea de acces care trece prin faţa casei reclamanţilor, cu acordul acestora de peste 30 de ani.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond apreciază că există o aparenţă că reclamanţii sunt titularii unui drept de trecere pe terenul care reprezintă calea de acces şi care trece prin faţa casei pârâţilor.

B. Urgenţa

Din probele administrate în cauză a rezultat că această cale de acces este singura pe care reclamanţi au acces cu autoturismul la proprietatea lor.

O altă cale de acces, astfel cum rezultă din declaraţia martorilor ar fi prin grădina reclamanţilor şi peste terenul unei alte persoane, dar nu asigură accesul cu autoturismul la proprietatea reclamanţilor, ceea ce ar putea grea grave inconveniente legate de deplasarea acestora în situaţii de urgenţă, dar şi pentru realizarea activităţilor curente, zilnice.

C. Vremelnicia şi neprejudecarea fondului

Măsura solicitată prin cererea de chemare în judecată are un caracter temporar, întrucât urmează să îşi producă efectele juridice doar până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 8362/182/2019.

De asemenea, această măsură nu este de natură să prejudece fondul cauzei, toate aspectele legate de dreptul de proprietate al pârâţilor, un eventual drept de trecere sau de servitute al reclamanţilor, urmând a fi analizate în dosarul nr. 8362/182/2019 sau prin promovarea unui alt dosar de fond, prin care să se soluţioneze diferendele dintre părţi, cu privire la raporturile de vecinătate.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Sevan Dorina şi Sevan Avram şi i-a obligat pe aceştia să ridice materialele, nisip şi lemne, amplasate pe terenul reprezentând calea de acces şi care blochează trecerea reclamanţilor către locuinţa lor de pe strada Morii din localitatea Baia Sprie, judeţul Maramureş. 

Conform art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere că cererea reclamanţilor a fost admisă în contradictoriu cu pârâţii Sevan Dorina şi Sevan Avram şi respinsă în contradictoriu cu pârâta Oraşul Baia Sprie, instanţa a obligat pârâţii Sevan Dorina şi Sevan Avram, la plata către reclamanţii Talpoş Nicolae şi Talpoş Maria Nastasia, a sumei de 520 lei cheltuieli de judecată, suma de 20 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, iar suma de 500 lei, onorariu avocaţial (f. 19).

Împotriva sentinţei civile nr. 7954/16.07.2019, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 8362/182/2019 au formulat apel, în termenul legal, apelanţii-pârâţi Sevan Dorina şi Sevan Avram solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către intimaţii-reclamanţi, ca fiind inadmisibilă; suspendarea executării hotărârii apelate până la judecarea apelului; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâţi în primă instanţă şi în apel.

În motivarea apelului apelanţii arată că hotărârea atacată este nelegală şi nefondată, prima instanţă pronunţând o soluţie greşită, oricare ar fi motivarea adusă în sprijinul acesteia.

Reclamanţii solicită obligarea pârâţilor să ridice materialele (nisip şi lemne) amplasate pe drumul de acces spre locuinţa reclamanţilor, drumul public str. Morii din Baia Sprie şi eliberarea căii de acces ocupată abuziv, până la soluţionarea în mod definitiv a cererii formulate într-un dosar neidentificat concret al Judecătoriei Baia Mare.

În esenţă, apelanţii susţin că sunt proprietari asupra terenului pe care  au depozitat anumite materiale iar intimaţii-reclamanţi nu au niciun drept de trecere/servitute cu privire la acest teren, de asemenea Oraşul Baia Sprie nu este proprietar pe acest teren, care nu face parte din domeniul public. Terenul ce constituie str. Morii este proprietatea privată a pârâţilor-apelanţi, cât şi a altor persoane private învecinate. Pârâţii nu încalcă proprietatea nimănui, dimpotrivă, prin modul de folosire tolerat în trecut de către pârâţi, reclamanţii au fost cei care au abuzat de proprietatea pârâţilor. Reclamanţii-intimaţi se pare că nu cunosc care sunt limitele proprietăţii apelanţilor-pârâţi, în raport de domeniul public. Intimaţii nu au stabilit vreun drept de trecere sau folosinţă asupra terenului respectiv. Pârâţii au tolerat folosirea abuzivă a terenului lor ca şi cale de acces pentru reclamanţi. Dacă proprietatea reclamanţilor are caracter de loc înfundat, aceştia au alte soluţii legale la dispoziţie pentru a-şi reglementa accesul la proprietate. Nu este adevărat faptul că prin depozitarea materialelor pârâţii au închis accesul reclamanţilor la proprietatea lor, aceştia având loc de acces printr-o altă zonă învecinată. Totodată, intimaţii au acces cu piciorul şi pe str. Morii, accesul fiindu-le restrâns doar pentru trecerea cu autovehiculul. Prin amplasarea acelor materiale s-a limitat accesul pe terenul pârâţilor şi aceştia sunt liberi să o facă faţă de orice altă persoană. Pârâţii au dreptul să-şi folosească proprietatea cum doresc, câtă vreme o fac în limitele materiale ale acesteia. Ocuparea terenului de către pârâţi nu constituie un abuz, ci reprezintă dreptul acestora de a dispune liber de proprietatea pe care o deţin, susţin apelanţii.

Oraşul Baia Sprie, prin Primar, arată aceste aspecte prin întâmpinarea depusă la fond şi prin răspunsul anterior la cererea reclamanţilor, şi anume faptul că drumul de acces din str. Morii la proprietăţile private ale reclamanţilor nu face parte din domeniul public al oraşului Baia Sprie. Strada Morii nu este acelaşi lucru cu Valea Morii, ce constituie terenul în discuţie. Acea porţiune de teren este proprietatea apelanţilor şi este situată între str. Morii şi str. Alunului. Este o porţiune de teren accidentată ce oferă un acces greoi.

Accesul din str. Morii la proprietatea reclamaţilor se face traversând terenurile proprietate privată identificate cu nr. cad. 54341 din C.F. nr. 54341 Baia Sprie. nr. top. 412 şi nr. top. 497 din C.F. nr. 320 Tăuţii de Sus. Aceste terenuri astfel identificate sunt proprietatea pârâţilor-apelanţi, astfel cum atestă şi Schiţa de dezmembrare din 1982, C.F. nr. 721 Tăuţii de Sus cu nr. top. 412, C.F. nr. 722 Tăuţii de Sus cu nr. top. 497 şi harta veche a zonei, acte depuse Ia dosar. De asemenea, acel drum de acces cuprinde proprietatea numitului Pop Dumitru (martorul audiat), cu nr. top. 417 /4, 417/5, 417/6 şi 417/7 din C.F. nr. 414 Tăuţii de Sus, astfel cum atestă Schiţa de dezmembrare anexată cererii reclamanţilor, întocmită de dl. Halasz Gheorghe în anul 2003 şi C.F. nr. 414 Tăuţii de Sus.

Faţă de aceste aspecte, dovedite cu înscrisurile depuse, în opinia apelanţilor,  nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.

Intimaţii-reclamanţi nu deţin aparenţa dreptului, pârâţii dovedind cu înscrisuri că terenul pe care au fost depozitate anumite materiale este proprietatea lor şi reclamanţii nu deţin vreun drept de trecere sau folosinţă asupra acelui teren. Totodată, pârâtul de rândul 1 a arătat şi dovedit că drumul de acces nu face parte din domeniul public, fiind proprietatea privată a pârâţilor şi a altor persoane fizice. Reclamanţii nu deţin un drept de acces pe terenul proprietatea pârâţilor.

În mod evident dovedirea îndeplinirii acestei condiţii dictează, în mare măsură, nu numai modul în care sunt analizate celelalte condiţii, ci şi soarta cererii în ansamblu. Astfel, dacă din actele depuse la dosar nu rezultă aparenţa dreptului reclamanţilor, raporturile juridice dintre părţi nu pot fi dezlegate pe calea procedurii sumare a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de dispoziţiile art. 997 NCPC. Este greu de imaginat, de asemenea, ipoteza probării aparenţei dreptului cu alte mijloace de probă decât înscrisurile, întrucât mărturisirea judiciară, chiar dacă nu ar presupune o amânare a cauzei, poate tinde chiar la dezlegarea unor aspecte de fond, inadmisibilă pe calea ordonanţei.

Cea mai „vizibilă" dintre cerinţele de admisibilitate a cererii, urgenta, reprezintă aspectul cel mai facil de verificat. Uşurinţa derivă din chiar cuprinsul art. 997 alin. (1) din NCPC, care enumera exemplificativ măsurile ce pot fi caracterizate drept urgente, respectiv cele adoptate pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

 In speţă, este evident că pe o perioadă de o lună de zile reclamanţii au avut pe unde circula pentru a accede la locuinţa lor, existând şi alte variante de acces pe terenuri învecinate. Accesul reclamanţilor pe terenul pârâţilor a fost unul abuziv până în prezent, fiind doar tolerat de către aceştia. Reclamanţii au invocat o urgenţă eventuală, nu una actuală şi stringentă. Martorul Pop Dumitru a declarat că accesul ambulanţei sau a pompierilor se poate realiza până la o distanţă de aproximativ 30 metri de casa intimaţilor-pârâţi, iar de la acel punct accesul se poate face cu piciorul. Deci urgenţa nu este una existentă ori iminentă şi nici justificată, câtă vreme accesul la casa intimaţilor este realizabil. Martora reclamanţilor, Curtuiuşan Maria a declarat că accesul cu autovehicule poate fi practicat până la o distanţă de 300 metri de casa intimaţilor. Această susţinere este nereală, pentru că iniţial a declarat că nu a văzut unde sunt depozitate lemnul şi nisipul amplasat de pârâţi. Iar aprecierea distanţei avea ca reper tocmai locul depozitării acelor materiale, pentru că acestea blochează parţial accesul de pe str. Morii la casa reclamanţilor-intimaţi. În opinia apelanţilor lungimea de 300 m o are poate întregul drum numit str. Morii.

O altă condiţie neîndeplinită în cazul nostru este aceea de neprejudecare a fondului problemei de drept. Această condiţie de admisibilitate este apreciată prin raportare la existenţa unui litigiu care să tranşeze aspectele de fond ale disputei părţilor. Dacă prin acţiunea de fond sunt formulate aceleaşi cereri precum în cadrul ordonanţei preşedinţiale, aceasta devine inadmisibilă pentru că ar rezolva problema de fond a litigiului. Prevederile art. 997 alin. 5 din NCPC dispun că pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond. In acţiunea de fond se solicită stabilirea accesului la drumul public, ceea ce constituie în esenţă şi obiectul ordonanţei. Reclamanţii solicită prin ordonanţă ca pârâţii să fie obligaţi să ridice materialele, nisip şi lemne, amplasate de ei pe drumul de acces spre locuinţa reclamanţilor, însă acea porţiune de teren nu este drum de acces, ci este proprietatea privată a apelanţilor. Hărţile vechi nu menţionează existent vreunui drum de acces. Schiţa depusă de reclamanţi este întocmită la cererea exclusivă a acestora şi nu respectă hărţile zonei. Este un act unilateral al reclamanţilor, nefiindu-le opozabilă pârâţilor şi nu poate constitui o probă concludentă a cauzei. Nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de folosinţa terenului său în acest mod, printr-o ordonanţă preşedinţială. Accesul intimaţilor la casa lor este posibil, atât cu piciorul pe întreaga distanţă, cât şi cu maşina până la aproximativ 30 metri de poartă, arată apelanţii.

Apoi, str. Morii nu este singurul drum de acces în zonă. Părinţii reclamanţilor au circulat cu căruţa pe str. Alunului şi str. Margareta, accesul pe str. Alunului fiind cel mai apropiat şi mai facil spre drumul public.

Vremelnicia ordonanţei preşedinţiale nu poate opera în speţă, pentru că în dosarul de fond părţile se pot judeca şi 5 ani de zile pentru stabilirea unui acces de trecere. Reclamanţii nu sunt îngrădiţi în drepturile lor, având acces la locuinţă însă pârâţii-apelanţi sunt prejudiciaţi de soluţia instanţei, îngrădindu-li-se dreptul de proprietate.

Apelanţii susţin că şi alţi vecini din zonă au solicitat drept de servitute de trecere peste terenul apelanţilor, cererea fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. 302/05.02.1974 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dos. nr. 53871973, anexată prezentului. Deci terenul respectiv nu a constituit niciodată drum de acces, fiindu-le recunoscută deplina proprietate privată a pârâţilor. Pârâţii ar dori să-şi împrejmuiască proprietatea, de aceea au depozitat materialele respective, fiind necesară şi o îndiguire pentru că valea Morii este în apropiere şi denivelează terenul. Reclamanţii nu au nicio urgenţă, având acces la locuinţă (cu piciorul toată distanţa şi cu maşina până la 30 de metri de casă), nu au copii pentru a fi necesar transportul la şcoală şi sunt nişte persoane foarte recalcitrante, arată apelanţii.

Conflictele dintre părţi sunt mai vechi, iar soluţia pronunţată nu face decât să la accentueze. Apelantul Sevan Avram este bolnav, cu diagnosticul de schizofrenie, şi trecerea reclamanţilor pe sub geamul său şi certurile constante cu aceştia îi agravează afecţiunea şi manifestările ei. Prin anii 1990 reclamanţii au construit un pod din blocuri de beton peste vale, care cuprinde şi o porţiune din terenul pârâţilor. Nu au cerut acordul pârâţilor pentru edificarea podului şi toate lucrările le făceau când pârâţii nu erau acasă.

Atitudinea şi acţiunile intimaţilor nu pot sta ca suport pentru obţinerea unui drept de trecere legitim şi justificat, arată apelanţii.

În drept invocă: art. 555-561, art. 617-620 din N.C.C., art. 205, art. 997-1002, art. 466-482, art. 453 din N.C.P.C.

Intimaţii Talpoş Nicolae şi Talpoş Maria Nastasia au depus întâmpinare în etapa apelului solicitând respingerea apelului ca nefondat cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel, onorariu avocaţial conform chitanţei ataşate.

În opinia intimaţilor criticile formulate de către apelanţi sunt neîntemeiate instanţa de fond a constatat pe baza probelor administrate îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurii luate, existenţa unui caz grabnic şi neprejudicierea fondului.

Reclamanţii-intimaţi sunt proprietarii imobilelor construcţii şi teren situate în Baia Sprie, str. Morii nr. 13 şi 11, dreptul de proprietate fiind obţinut de aceştia prin moştenire şi partaj conform Certificatului de moştenitor nr. 18/2004 şi a Actului de partaj nr. 1751/19 iulie 2004, aceste imobile fiind înscrise în CF vechi 323 Tăuţii de Sus nr. topografic 499, iar ca urmare a partajului proprietatea reclamantului Talpos Nicolae este pe nr. top 499/1, casa de locuit de la nr. 18 şi teren gradină de 4.385 mp iar proprietatea reclamantei Talpos Maria Nastasia este pe numărul top 499/2, casă de locuit de la nr. 17 şi teren gradină de 4.384 mp. Actualele numere administrative fiind 13 şi 11 a imobilelor vechi de la numerele 18 şi 17. În prezent proprietatea reclamantei Talpos Maria Nastasia este înscrisă în CF 56179 Baia Sprie .

Accesul la aceste imobile s-a făcut încă din anul 1968, asa cum rezultă din documentaţia care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire si din Planul de amplasament si delimitare vizat de SAS Baia Mare sub nr. 180/25.05.1968, pe uliţa Morii,  actuala strada Morii, domeniul public al Oraşului Baia Sprie, în lungime de 3.051 ml evidenţiată la poziţia 36 în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Oraşului Baia Sprie. Acest aspect fiind confirmat şi de martorii audiaţi în prezenta cauza precum şi de către apelanţi, susţin intimaţii.

La sfârşitul lunii iunie 2019 apelanţii au amplasat pe partea carosabilă a drumului public str. Morii o maşină de nisip şi au pus două lemne cu scopul împiedicării circulaţiei pe drumul public şi închiderea accesului reclamanţilor-intimaţi la locuinţele lor aşa cum s-a confirmat atât de către martori, de planşele foto cat şi de către apelanţi, arată intimaţii.

Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestei cereri, în opinia intimaţilor, respectiv aparenţa dreptului este în favoarea reclamanţilor, aceştia nu au acces la propria locuinţă prin fapta paraţi lor-apelanţi, obligaţia de a nu depozita materiale pe partea carosabilă este un drept şi o obligaţie legală, măsura este una provizorie până la soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte urgenţa  reclamanţii se află în imposibilitatea folosirii căii de acces spre locuinţele lor, fiind nevoiţi să sară peste garduri pentru a ajunge la propria locuinţă şi de asemenea în caz de urgenţă maşina salvării sau pompierii nu ar putea ajunge la locuinţa lor, creîndu-se astfel un real pericol pentru reclamanţi prin atitudinea abuzivă a pârâţilor —apelanţi.

În ceea ce priveşte vremelnicia şi neprejudicierea fondului, este evident faptul că măsura solicitată este vremelnică, are caracter temporar întrucât urmează să-şi producă efecte juridice doar până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 8361/182/2019 al Judecătoriei Baia Mare susţin intimaţii.

Intimaţii solicită să se  înlăture apărările apelanţilor cu privire la faptul că în anul 1974 alţi vecini din zonă au solicitat drept de servitute de trecere peste terenul apelanţilor , întrucât persoanele care se susţine ca au solicitat servitute de trecere nu au locuinţe şi nici gospodărie proprie în această zonă şi nici nu au dovedit faptul că au solicitat drept de trecere pe drumul folosit de către reclamanţii-intimaţi.

Conflictele dintre părţi nu sunt vechi întrucât atât reclamanţii cât şi antecesorii lor au folosit această cale de acces la construcţiile proprietatea lor dinainte de anul 1968 când au obţinut autorizaţie de construire pentru construcţiile proprietatea lor, apelanţii nu au contestat acest fapt, opoziţia la acest acces s-a făcut de către apelanţi doar la sfârşitul lunii iunie a anului 2019 când pe partea carosabilă a drumului apelanţii au depozitat abuziv materiale cu scopul închiderii căii de acces, arată intimaţii – file 40-42.

Apelul a fost legal timbrat – fila 13 şi fila 55 dosar apel.

În şedinţa publică din 9 august 2019 s-a soluţionat petitul privind suspendarea sentinţei atacate până la soluţionarea prezentului apel în sensul că s-a admis excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării sentinţei civile nr. 7954/16.07.2019 până la soluţionarea căii de atac şi s-a anulat cererea apelanţilor Sevan Dorina şi Sevan Avram, în contradictoriu cu pârâţii Talpoş Nicolae şi Talpoş Nastasia, de suspendare a executării sentinţei civile nr. 7954/16.07.2019 până la soluţionarea apelului, ca netimbrată.

În etapa procesuală a apelului s-a administrat proba cu înscrisuri file 8-12 şi proba testimonială – file 65-66 dosar apel.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probaţiunii administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Procedura ordonanţei preşedinţiale, reglementată de Codul de procedură civilă (Legea 134/2010) prin art. 996 şi urm., are un domeniu de aplicare extins, invocarea ei fiind condiţionată de întrunirea cumulativă a condiţiilor speciale de admisibilitate privind urgenţa cererii, caracterul vremelnic al măsurii, neprejudecarea fondului/aparenţa dreptului.

Aşadar, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Cererea de obligarea a pârâţilor la ridicarea materialelor de construcţii amplasate pe drumul de acces şi de eliberare a acesteia din urmă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 836/182/2019 al Judecătoriei Baia Mare, nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii.

Tribunalul reţine că cererea introductivă de instanţă a vizat obligaţia de face a pârâţilor constând în aceea de a elibera accesul la locuinţa reclamanţilor pe drumul indicat ca fiind unul public prin ridicarea materialelor de construcţii depozitate în scopul împiedicării accesului.

Probaţiunea administrată a relevat însă că accesul reclamanţilor la locuinţă se efectuează aparent pe un drum practicat pe terenul unui terţ, respectiv pe terenul proprietatea pârâtei Sevan Doina în privinţa căruia nu a fost instituită servitute de trecere.

Martorii Motica Stelian şi Vinţ Ilie audiaţi în apel au arătat că accesul la locuinţa apelanţilor-reclamanţi s-a efectuat dintotdeauna pe o cărare ce trece pe terenul pârâţilor-intimaţi, iar de la blocarea acesteia este utilizată o scară peste un gard, apelanţii nemaiavând acces cu maşina personală. S-a mai arătat că în apropriere mai există un drum de acces însă practicarea acestuia presupune acordul altor proprietari de teren.

Deşi în mod just a reţinut prima instanţă îndeplinirea condiţiilor speciale de admisibilitate vizând urgenţa cererii, vremelnicia, Tribunalul reţine că reclamanţii nu au probat îndeplinirea condiţiei vizând aparenţa de drept.

Aparenta de drept este o presupunere, iar instanţa învestită cu o cerere de ordonanţă preşedinţială nu trebuie sa verifice dacă reclamantul beneficiază efectiv de exerciţiul dreptului solicitat a fi protejat, ci doar daca este posibil sau de aşteptat ca reclamantul sa beneficieze de acest exerciţiu.

În cauză însă, raportat la obiectul cererii-obligaţie de a face constând în obligaţia pârâţilor de a permite accesul reclamanţilor pe un drum pretins public şi de a ridica obstacolele instalate pe drum, astfel cum a fost acesta menţionat în acţiune, reclamanţii nu au probat împrejurarea că deţin un drept de trecere recunoscut conform dispoziţiilor legale în materie, respectiv că acţiunea de blocare a accesului ar fi una abuzivă în acest context şi care astfel ar impune concursul instanţei de judecată în vederea restabilirii stării de drept.

Raportat la aceste considerente, Tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică impunându-se în baza prevederilor art. 480 alin. 2 admiterea apelului din această perspectivă şi modificarea în parte a sentinţei atacate cu consecinţa respingerii cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

În privinţa motivului de apel vizând neredactarea hotărârii apelate în termen de 48 ore, Tribunalul reţine că acesta nu poate fi încadrat în dispoziţiile procedurale de nelegalitate şi netemeinicie astfel cum sunt acestea menţionate în Codul de procedură civilă, drepturile şi interesele legitime ale apelanţilor nefiind afectate în substanţa lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va dispune admiterea apelului conform dispozitivului prezentei decizii, urmând a menţine soluţia neatacată vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Baia Sprie prin Primar.

Reţinând culpa procesuală a intimaţilor-reclamanţi, în baza dispoziţiilor art. 451 şi urm. Cod procedură civilă, Tribunalul va dispune obligarea acestora să achite apelanţilor Sevan Dorina şi Sevan Avram suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanţă  şi suma de 520 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, sume apreciate ca fiind într-un cuantum necesar şi rezonabil faţă de obiectul cauzei, munca prestată de apărător şi miza litigiului pentru părţi.

Domenii speta

Spete similare