Revizuire. Cazul prevăzut de articolul 509 alineat (1) punctul 1 Cod procedură civilă

Hotărâre 674 din 01.10.2018


Este de principiu că revizuirea este reglementată de Codul de procedură civilă ca o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege. Fiind o cale extraordinară de atac, motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ – în articolul 509 alineat (1) Cod procedură civilă – și de strictă interpretare.

Curtea constată că, în speță, nu este incident motivul de revizuire de la punctul 1 al art. 509 Cod procedură civilă, invocat de „OG” SA, prin administrator special, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Conform textului procedural evocat, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când „s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Se cuvine a nota că acest motiv de revizuire îl constituie nesocotirea de instanță a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil. Astfel, conform art. 9 alin. (2) Cod procedură civilă, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor iar – potrivit art. 22 alineat (6) – judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Încălcarea acestor reguli presupune „extra petita”, „minus petita” și „plus petita”, remedierea unei asemenea greșeli realizându-se pe calea revizuirii.

Prima ipoteză este aceea în care instanța s-a pronunțat, din eroare, și asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Pentru ca pronunțarea să fie „extra petita” este necesar ca partea să nu fi formulat o cerere. A doua ipoteză vizează situația în care instanța omite să se pronunțe asupra unei cereri formulate de părți, indiferent de caracterul principal, incidental, adițional sau accesoriu al cererii. A treia ipoteză privește situația în care instanța acordă celui care a formulat o cerere mai mult decât a cerut acesta.

Curtea de apel constată că, în speță, nu este incidentă niciuna dintre ipotezele expuse. Astfel, prin dispunerea infirmării planului de reorganizare al activității debitoarei – în condițiile în care prin cererea de apel s-a solicitat respingerea cererii de confirmare a aceluiași plan – instanța de apel nu s-a pronunțat „extra petita”, „minus petita” ori „plus petita”.

Este de observat că – atât din punct de vedere semantic cât și din perspectivă strict juridică – infirmarea și respingerea confirmării au aceeași semnificație. Susținerea revizuentei, în sensul că instanța de apel a interpretat greşit petitul apelantei (cu consecința greșitei pronunțări) apare ca pur speculativă, în condițiile în care infirmarea și confirmarea sunt antonime.

Instanța învestită cu cererea de revizuire notează că nu se circumscriu sferei articolului 509 Cod procedură civilă criticile care vizează interpretarea – de instanța de apel – a dispoziţiilor articolului 95 alineat (2) din Legea nr. 85/2006 și nici acele argumente legate de pretinsa eroare în aprecierea potrivit căreia, ca efect al Deciziei nr. 100/07.02.2017, creanţa băncii creditoare ar fi fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, garantată înscrisă sub condiţie. După cum s-a arătat, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, astfel încât motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt limitative și de strictă interpretare.

Raportat considerentelor expuse, curtea respinge cererea formulată de „OG” SA, prin administrator special, de revizuire a deciziei nr. 354/2018 din 15 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă.