Interpretarea și aplicarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Excepția lipsei de interes în formularea recursului

Este de principiu – în sistemul Codului de procedură civilă de la 1865 – că oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente. Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes.

Curtea de apel notează că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Interesul trebuie justificat și în declararea unei căi de atac, prevederile vizând judecata în primă instanță aplicându-se și în recurs, conform art. 316 raportat la art. 298 Cod procedură civilă.

În materia insolvenței – în conformitate cu articolul 149 din acest act normativ – dispozițiile Legii nr. 85/2006 se completează, numai în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, interesul în formularea unei cereri în cursul procedurii având conotații specifice.

Instanța de control judiciar constată că, în speță, raportat la soluția dispusă de judecătorul sindic, contestatoarea SC „M.P.E.” SRL nu are interes în formularea cererii de recurs, atâta vreme cât au fost admise obiecțiunile formulate de creditorii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și s-a respins cererea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC „Z.” SA, această din urmă măsură fiind cea urmărită de recurentă, la momentul promovării contestației.

Curtea de apel reține că este greșită construcția prezentată de recurentă, în argumentarea existenței interesului. Aceasta pretinde că cererea sa a fost respinsă pe excepţia lipsei calităţii procesuale active şi că orice altă contestaţie care va fi făcută de recurentă pe viitor, raportat la procedura de vânzare care o interesează, se va lovi din nou de posibilitatea ca prima instanţă să invoce autoritatea de lucru judecat şi lipsa calităţii procesuale active. Recurenta susține că interesul său este actual, întrucât hotărârea va intra în puterea lucrului judecat şi practic, în acest moment, orice hotărâre – chiar dată pe excepţie – are putere de lucru judecat. Altfel spus, atât timp cât instanţa de fond s-a pronunţat că nu are calitate procesuală activă, soluţiile ce vor fi pronunţate vor fi la fel pe aceeaşi excepţie și – din această perspectivă – recurenta are interes actual să dovedească că are calitate procesuală activă de a contesta orice măsură în continuare din postura de terţ interesat.

Instanța de recurs notează că în materia insolvenței, date fiind caracteristicile și modul de derulare al acestei proceduri, calitatea procesuală activă se stabilește în fiecare demers judiciar în parte, după cum rezultă fără echivoc din articolul 7 al Legii nr. 85/2006, care prevede – ca principiu – în alineatul (2): „În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege”.

Prin urmare, nu se poate stabili calitatea procesuală activă a unei persoane, în abstract și în orice acțiune/contestație adresată judecătorului sindic, astfel cum solicită recurenta.

Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă curtea respinge recursul.

Domenii speta

Spete similare