Potrivit art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995 (republicată), membrii organelor de conducere ai debitoarei - persoană juridică, pot fi obligaţi să suporte o parte din pasivul debitoarei. Stabilirea cuantumului prejudiciului presupune, pe de o part...

Prin sentinţa civilă nr.  226/06 iulie 2006, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 102/F/2005 al Tribunalului Vrancea, s-a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Vrancea.

În temeiul art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată a dispus angajarea răspunderii personale a administratorului debitoarei S.C. Rotextil S.R.L. Mărăşeşti, Roman Cristian, pentru suma de 80.309 RON.

Conform art. 139 din lege, a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor administratorului, prin executorul judecătoresc.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 375/24.11.2005, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitoarei S.C. Rotextil S.R.L. Mărăşeşti, la cererea creditoarei D.G.F.P. Vrancea.

Prin încheierea din 30.03.2006, s-a dispus intrarea în faliment a societăţii debitoare.

A constatat că, potrivit rapoartelor depuse de lichidatorul judiciar S.C. S & V Consult Expert S.R.L. Focşani la termenul din 16.03.2006 şi 27.04.2006, vinovat de ajungerea societăţii în stare de insolvenţă se face administratorul societăţii, care a desfăşurat un management defectuos şi a ridicat din casieria societăţii suma de 77.785 RON, pe care nu a returnat-o şi nici nu a justificat-o prin acte.

Faţă de această situaţie, creditoarea D.G.F.P. Vrancea a formulat cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului societăţii debitoare pentru suma de 77.785 RON, la care se adaugă T.V.A. în sumă de 2518 RON.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, susţinând că, prin valorificarea bunurilor societăţii, există posibilitatea acoperirii întregului pasiv şi că suma reprezentând T.V.A. este deja în posesia creditoarei, existând posibilitatea compensării acesteia.

Judecătorul sindic a reţinut că administratorul pârât şi-a însuşit sume de bani, pe care le-a folosit în interes propriu, şi că pasivul debitoarei nu poate fi acoperit prin vânzarea activelor, aşa cum se susţine în întâmpinare.

Ca atare, a constatat săvârşirea faptei prevăzute de art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1995 republicată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Roman Cristian, fost administrator al debitoarei S.C. Rotextil S.R.L. Mărăşeşti, înregistrat sub nr. 2346/44/2006 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Conform rapoartelor lichidatorului, societatea debitoare are bunuri în valoare de 22.000 lei care, potrivit expertizei efectuate în cauză, pot fi valorificate la concurenţa sumei de 4.985 lei. De asemenea, societatea are de recuperat creanţe în valoare de 98.290 lei, printre care şi suma de 22 milioane lei de la D.G.F.P. Vrancea, ca T.V.A. de rambursat.

Ca atare, există posibilitatea acoperirii întregului pasiv al debitoarei, care este în sumă totală de 70.406,89 lei.

În mod greşit se solicită antrenarea răspunderii administratorului pentru suma ce reprezintă T.V.A.  de rambursat, atâta vreme cât ar putea opera compensarea de drept cu creanţa pretinsă de D.G.F.P. Vrancea, potrivit art. 1143, 1144, 1145, 1146 şi următoarele Cod civil.

A mai susţinut recurentul că suma pentru care ar trebui să răspundă nu este certă, atâta vreme cât pasivul social poate fi acoperit din valorificarea bunurilor debitoarei şi din recuperarea creanţelor acesteia.

Un alt motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii în raport de dispoziţiile art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, atâta vreme cât a fost obligat la plata sumei de 80.309 lei, sumă mai mare decât întregul pasiv al societăţii, în sumă de 80.309 lei.

Mai mult, nu s-a dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între nejustificarea unor sume luate ca avans şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Curtea de Apel a admis recursul, a casat sentinţa civilă recurată şi a dispus trimiterea cauzei, spre  rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, a  reţinut următoarele:

În mod cert, fapta administratorului debitoarei de a-şi însuşi sume de bani din casieria societăţii, a căror justificare cu acte contabile nu s-a făcut, deci pe care le-a folosit în interes propriu, întruneşte elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995 republicată.

De asemenea, averea debitoarei a suferit un prejudiciu, a cărui existenţă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic a faptului că persoana juridică a ajuns în încetare de plăţi.

Ceea ce judecătorul sindic nu a stabilit a fost existenţa certă şi cuantumul prejudiciului, în condiţiile în care nu a stabilit măsura în care obligaţiile debitoarei faţă de creditori nu pot fi plătite din averea debitoarei.

Astfel, din raportul depus la dosar comunicat în extras, rezultă că în patrimoniul debitoarei sunt bunuri de valorificat (maşini specifice activităţii de confecţii şi mobilier – valoare de inventar rămasă în sumă de 22.141 RON şi obiecte de inventar – valoare de evidenţă de 4985 RON). Aceste bunuri fac obiectul procedurii de valorificare prin licitaţie publică, potrivit raportului lichidatorului din 14.09.2006.

Mai mult, în patrimoniul debitoarei sunt evidenţiate creanţe de recuperat (clienţi de încasat, furnizori debitori) şi sunt în curs de desfăşurare proceduri judiciare  (rapoarte din 27.04.2006 şi din 14.09.2006).

Este adevărat că susţinerile din recurs, potrivit cărora cuantumul creanţelor debitoarei ar fi în sumă totală de 98.290 lei nu pot fi primite, în condiţiile în care suma de 77.785 RON reprezintă chiar suma ridicată fără drept de administrator de la societate.

Nici motivul de recurs potrivit căruia ar putea opera compensarea de drept a sumei de 2518 RON, reprezentând T.V.A. de recuperat, cu creanţa pretinsă de D.G.F.P. Vrancea, nu poate fi primit.

Este adevărat că fostul administrator al debitoarei avea obligaţia de a solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 149 alin. 5 din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003. Însă, prin nesolicitarea rambursării T.V.A. nu s-a dovedit crearea unui prejudiciu cert societăţii debitoare, în condiţiile în care nu s-a dovedit că administratorul/lichidatorul judiciar, în calitate de reprezentant al debitoarei – persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de T.V.A., nu poate formula el însuşi o atare cerere.

Este întemeiat şi motivul de recurs potrivit căruia suma pentru care s-a antrenat răspunderea pârâtului (80.309 RON) depăşeşte întregul pasiv al societăţii debitoare.

Astfel, potrivit art. 137 alin. 1, membrii organelor de conducere pot fi obligaţi să suporte, personal, „o parte a pasivului debitorului”, prin aceasta neînţelegându-se că nu s-ar putea dispune obligarea la plata întregului pasiv. În speţă însă, potrivit tabelului definitiv consolidat, masa pasivă totală este de 70.406 lei. Este adevărat că, la pasivul astfel stabilit, se pot adăuga cheltuielile de procedură, însă, în speţă, nu s-a dovedit că suma totală a creanţelor admise, plus cheltuielile de procedură, ar însuma 80.309 RON.

Prin urmare, judecătorul sindic, prin sentinţa recurată, a încălcat prevederile art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată.

Faţă de considerentele ce preced, constată că judecătorul sindic, fără a stabili prejudiciul cert cauzat prin fapta culpabilă a pârâtului, a pronunţat o hotărâre nelegală.

În consecinţă, potrivit art. 312 alin. 5 raportat la art. 3041 C. pr. civ., a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Domenii speta

Spete similare