Legea nr. 85/2006. Încuviințarea de către judecătorul sindic a vânzării bunurilor imobile şi mobile existente în patrimoniul debitoarei, în conformitate cu prevederile Vechiului Cod de procedură civilă

Legea nr. 85/2006. Încuviințarea de către judecătorul sindic a vânzării bunurilor imobile şi mobile existente în patrimoniul debitoarei, în conformitate cu prevederile Vechiului Cod de procedură civilă

- art. 2 alin.1), art. 25 lit. k), art. 116 alin. 1) şi art. 149 din Legea nr. 85/2006

- art. 14 alin. 1) Legea 287/2009 privind Codul civil

În situaţia în care, în cadrul adunărilor creditorilor, s-a încercat, în mod repetat de practicianul în insolvenţă, luarea unor măsuri pentru aprobarea noului raport de evaluare a bunurilor falitei şi modificarea strategiei de vânzare, fără ca adunarea creditorilor să le aprobe, datorită votului majoritar deţinut de un creditor, care are şi calitatea de administrator special în procedură, judecătorul sindic poate încuviința vânzarea, potrivit regulilor instituite de vechiul Cod de procedură civilă în materie de executare silită, pornind de la valoarea ultimului raport de evaluare.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 144 din 13 iunie 2019

Prin Sentinţa nr. (...)/F din 19 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul (...) a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar (...) IPURL cu sediul în (...) (...) (...) şi a încuviințat vânzarea imobilului situat administrativ în (...) (...) (...), înscris în CF nr. (...) (...) nr. cad. (...) și a bunurilor mobile existente în el aflate în proprietatea debitorului S.C. (...) S.R.L. în conformitate cu prevederile Vechiului Cod de procedură civilă pornind de la suma de 427.551 euro fără T.V.A.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reținut că, prin încheierea nr. (...)/26.07.2012 a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul S.C. (...) S.R.L. Ulterior, prin Sentinţa nr. (...)/25.09.2013 a fost deschisă procedura. Potrivit tabelului definitiv consolidat modificat au calitatea de creditori 17 persoane fizice și juridice, creditorul (...) fiind în prezent singurul creditor garantat (fila 160 vol. III). În patrimoniul debitorului se află un imobil situat administrativ în (...) (...) împreună cu bunurile mobile din el. Fiind o procedură colectivă și concursuală, procedura insolvenței are ca și scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Încasarea sumelor de bani și îndestularea creanței proprii reprezintă scopul urmărit de fiecare creditor în cadrul procedurii. Temporizarea momentului până la care este atins acest deziderat reprezintă per se o împrejurare de natură să afecteze dreptul acestuia întrucât prețul timpului este suportat de el.

Ea este accentuată și de caracterul procedurii insolvenței, interesul particular al fiecărui creditor intrând în coliziune cu cel de aceeași natură al celorlalți creditori. Tocmai de aceea, orice măsură luată în cadrul procedurii, indiferent că ea este decisă de administratorul judiciar, creditori sau chiar judecătorul sindic nu poate pierde din vedere acest aspect. Așa fiind, judecătorul sindic a reținut că votul în adunarea creditorilor este determinat de către creditorul (...) din moment ce aceasta votează în nume propriu sau în calitate de mandatar al creditorilor (...), S.C. (...) S.R.L., S.C. (...) S.R.L. și S.C. (...) S.R.L. Procentul cumulat al voturilor este de 51,46 % din masa credală, fapt ce permite ca deciziile adoptate să fie influențate în realitate de o singură persoană care cumulează și calitatea de administrator-sechestru și administrator special.

Ipostaza în care se află a fost apreciată de judecătorul sindic ca generând un conflict de interese de natură să impună în unele situații obligația de abținere de la vot (Sentinţa nr. (...)/27.06.2018). Chiar dacă acest aspect nu a fost împărtășit de către instanța de control judiciar, esențial rămâne faptul că s-a reținut în considerentele Deciziei nr. (...)/C/2018 R (care a modificat în întregime sentința amintită) că există o obligație morală din partea acestora de a se abține de la vot în ipoteza în care interesul personal ar veni în conflict cu cel concursual.

Modalitatea în care acest grup de creditori și-a exercitat drepturile de la data deschiderii procedurii deturnându-le de la scopul avut în vedere de legiuitor a fost subliniat și în alte împrejurări de către judecătorul sindic. În acest sens, elocvente sunt considerentele Sentinţei nr. (...)/12.102016 în care s-a arătat în mod expres că desemnarea inițială şi participarea la procedură a unui practician în insolvenţă aflat în stare de incompatibilitate (Cabinet Individual de Insolvență (...)) s-a realizat prin acţiunea conjugată şi frauduloasă a creditorilor, debitorului şi practicianului în insolvenţă, schimbarea atitudinii din partea creditorului (...) intervenind într-un moment în care acţiunile iniţiate de lichidatorul judiciar au intrat în conflict cu interesele personale ale acesteia.

Încă de la acel moment judecătorul sindic a reamintit că procedura insolvenţei este una colectivă şi concursuală în care interesele particulare sunt şi trebuie sacrificate în favoarea interesului colectiv. Transparenţa care trebuie să guverneze procedura nu poate fi obnubilată de interesul unuia dintre creditorii care au deţinut şi calitatea de administrator al debitorului.

Acțiunile ulterioare și modalitatea în care creditorul (...) a acționat în nume propriu sau ca reprezentant al creditorilor dovedesc că aceasta urmărește în realitate să-și securizeze interesele particulare în detrimentul celui colectiv. Refuzul acesteia de a părăsi imobilul în ciuda existenței unei hotărâri definitive de evacuare (Sentinţa nr. (...)/2017 pronunțată de Judecătoria (...) constituie cea mai recentă dovadă în acest sens.

Fără îndoială că adunarea generală a creditorilor reunește o pluralitate de subiecte care, în cadrul ei, își apără fiecare interesul propriu. Deciziile referitoare la modalitatea în care se va acționa în viitor se iau pe baza regulii majorității, ceea ce presupune că, în principiu, interesul creditorilor majoritari va prevala asupra celui a minoritarilor. Cu toate acestea, atunci când decizia luată de majoritari în interes propriu nesocotește de o manieră inacceptabilă interesele minoritarilor deturnând scopul procedurii, intervenția judecătorului sindic este justificată prin prisma realizării dezideratului impus de art. 2 din Legea nr. 85/2006.

Aprecierea comportamentului creditorilor majoritari nu se poate face decât în legătură cu obligația de a acționa cu bună-credință, cu interdicția comportamentelor prejudiciabile nejustificate (alterum non laedere) și cu așteptările rezonabile ale creditorilor de la data declanșării procedurii insolvenței. Depășirea scopului instituit de art. 2 și adoptarea unor decizii care să facă dificilă sau chiar imposibilă acoperirea creanței deținute de creditori constituie un reper ce duce la concluzia că un atare comportament îmbracă forma abuzului de drept.

Din această perspectivă judecătorul sindic reține că în măsura în care s-ar valorifica bunul imobil, distribuirile (după achitarea cheltuielilor de procedură) s-ar face cu precădere în favoarea creditorului (...). Poziția sa în prezent de singur creditor garantat îl pune în ipostaza unui conflict real cu masa majoritară a creditorilor controlați de d-na (...), conflict reflectat prin numeroasele contestații formulate de la data deschiderii procedurii și care au opus aceste două categorii. Examinarea modalității în care grupul majoritar a votat de-a lungul procedurii conduce la concluzia că s-a urmărit tergiversarea momentului la care bunul imobil ar putea fi achiziționat cu consecința directă a exercitării atributelor de posesie și folosință asupra lui de către creditorul (...). În acest sens, la data de 17.11.2014 deși se parcurseseră 5 sesiuni de licitații la valoarea de 75 % s-a decis să se mai organizeze încă 5.

Situația a rămas neschimbată în ciuda adunărilor succesive organizate, decizia fiind invariabilă de organizare în viitor a unui set de 10 licitații, urmând ca apoi să se reconvoace adunarea pentru a pune în discuție o diminuare a prețului sau o altă strategie (e.g. adunările 26 ianuarie 2015 și 15 octombrie 2015 – filele 29 și 91 vol. III). Reevaluarea acestora a fost tergiversată motivându-se necesitatea întocmirii unui nou raport de evaluare subsecvent efectuării lucrărilor de reparații la imobil.

Necesitatea executării lor a fost determinată de modul defectuos în care administratorul-sechestru și-a îndeplinit atribuțiile, ajungându-se ca inacțiunile sale să influențeze decisiv derularea firească a procedurii falimentului care are drept scop final vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. La momentul la care s-a reușit întocmirea unui alt raport de evaluare, creditorii majoritari controlați de d-na (...) au arătat că nu sunt de acord cu valoarea de vânzare forțată, deși procedura falimentului reprezintă prin esența ei o asemenea vânzare, iar la aprobarea strategiei inițiale a fost acceptată fără nicio obiecție valoarea de vânzare forțată.

Mai mult, în cuprinsul raportului de evaluare prezentat de către lichidatorul judiciar este indicată în mod distinct și valoarea de piață a bunului (fila 28 vol. V), astfel încât amânarea discutării aspectelor respective s-a făcut în realitate ad nutuum. De altfel, nici valoarea stabilită în raportul de evaluare inițial (acceptat de către creditori încă din februarie 2014) nu a fost acceptat pentru adoptarea unei alte strategii de valorificare (filele 54 - 55 vol. V). Modificarea ei se impune neîndoielnic în condițiile în care cea adoptată până în prezent nu a dat vreun rezultat, neexistând nicio ofertă serioasă de achiziționare a bunului.

Prorogarea din nou a modificării strategiei de valorificare a bunului constituie dovada abuzului de drept din partea creditorilor majoritari, dezavantajul creat creditorului garantat minoritar fiind inacceptabil din perspectiva regulilor bunei-credințe, a echității și a bunelor moravuri. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, Curtea de Apel (...) a arătat în mod expres că postura de administrator-sechestru nu îi conferă dreptul de detenție și posesie asupra bunului și nici pe acela de a folosi bunul (Decizia nr. (...)/C/2017-R pagina 5 paragraful 8).

Or, chiar raportându-ne la valoarea imobilului stabilită anterior (427.551 euro fără T.V.A. reprezentând 100% din valoarea de evaluare de vânzare forțată), posibilitatea de acoperire semnificativă a creanțelor creditorilor controlați de d-na (...) este redusă. Avantajul exercitării în viitor a posesiei și folosinței imobilului reprezintă neîndoielnic un câștig cert pentru aceasta, astfel încât prelungirea ei poate fi înțeleasă din punctul de vedere al acesteia. El contravine însă în mod direct scopului stabilit de legiuitor, acesta fiind cel care trebuie să îi ghideze pe creditori în exercitarea drepturilor conferite de lege, inclusiv a dreptului de vot.

Deturnarea lor de la acesta determină părăsirea sferei de protecție conferită de lege și intrarea în cea a ilicitului manifestat sub forma abuzului de drept. Remediul cel mai eficient în această situație îl constituie substituirea voinței creditorilor cu cea a legiuitorului și aplicarea regulilor instituite de Codul de procedură civilă în materia executării silite. Faptul că Legea nr. 85/2006 nu instituie în mod expres o atare posibilitate nu interzice recurgerea la aplicarea lor din moment ce ele nu sunt incompatibile (art. 149). Legea ca normă ce tinde la reglementarea unor relații sociale nu poate fi deturnată de la scopul pe care l-a avut în vedere puterea legiuitoare la momentul adoptării ei și la transformarea într-o piedică în calea realizării lui, știut fiind că acolo unde încetează rațiunea legii, trebuie să înceteze și aplicabilitatea ei (cessant ratione legis, cessat ejus dispositio).

Pe de altă parte, nu trebuie omis că procedura insolvenței rămâne în esența ei una jurisdicțională, acesteia fiindu-i aplicabile toate regulile ce guvernează procesul civil, inclusiv principiul celerității și al duratei rezonabile de soluționare a cererilor. Dreptul de creanță pe care creditorii urmăresc să și-l satisfacă în cadrul acesteia intră în categoria bunurilor la care face referire art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Draon versus Franța nr. 1513/2003). Derularea procedurii trebuie să aibă ca scop realizarea lui într-un interval de timp cât mai scurt și care să nu încalce durata caracterului rezonabil al procedurii instituită de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din moment ce pentru creditori acoperirea dreptului de creanță deținut față de debitor nu se poate realiza decât în temeiul Legii nr. 85/2006, ei sunt captivi procedurii falimentului (mutatis mutandis, cauza Svetlana Naoumenko versus Ucraina).

În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat în mod constant că durata unei proceduri are un caracter rezonabil în funcție de circumstanțele cauzei, îndeosebi complexitatea cauzei, comportamentul părților, cel al autorităților competente și miza litigiului între persoanele interesate. Din moment ce executarea silită face parte din noțiunea de "proces echitabil", iar procedura falimentului reprezintă o formă specială de executare silită, revine obligația organelor statului (inclusiv a celor judiciare) de a acționa în vederea realizării efective a acestuia (mutatis mutandis, cauza Brătulescu versus România).

Chiar dacă procedura insolvenței este una complexă, aplicând criteriile amintite anterior în prezenta cauză se poate trage concluzia că durata de 6 ani și 6 luni scursă de la momentul deschiderii ei încalcă durata caracterului rezonabil al procedurii instituită de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, judecătorul sindic reamintește că în prezent sunt numai 17 creditori înscriși în tabelul definitiv consolidat de creanțe (fila 160 vol. IV), un bun imobil de valorificat și câteva bunuri mobile aflate în incinta lui. Raportat la aceste elemente procedura nu ridică probleme de o complexitate mare, ea fiind îngreunată de comportamentul creditorilor majoritari.

Chiar dacă s-a invocat în mod repetat de către aceștia necesitatea realizării unei concordanțe între realitatea faptică și cea juridică a imobilului, nu trebuie omis că rapoartele de evaluare întocmite au avut în vedere aceste aspecte. În plus, în adunarea creditorilor la care a fost pusă în discuție în mod expres această împrejurare, s-a votat împotriva avansării unor sume de bani pentru realizarea concordanței între cele două situații.

Aplicând criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului judecătorul sindic consideră că în prezent în cadrul acestei proceduri este încălcat art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se substituirea voinței creditorilor cu dispozițiile Codului de procedură civilă în materia executării silite. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât instanța europeană a stabilit că într-o cauză de o complexitate mult mai mare și în care procedura falimentului dura de o perioadă mai scurtă de timp că sunt încălcate dispozițiile amintite (cauza S.C. Concept Ltd. -S.R.L. și Manole versus România). Tocmai de aceea, întrucât instanța de judecată este chemată să garanteze respectarea acestor dispoziții legale, a admis cererea așa cum a fost formulată.

Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs (...) (...), solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de (...) IPURL.

În motivarea recursului arată că, sentinţa judecătorului sindic este una nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Este inadmisibil ca judecătorul sindic să pronunţe o soluţie luând în considerare strict interesele procesuale ale unui singur creditor şi anume (...). Judecătorul sindic pleacă de la o premisă fundamental greşită şi anume: în condiţiile Codului de procedură civilă valorificarea bunului poate avea loc împotriva voinţei creditorilor. Este unanim acceptat în literatura de specialitate precum şi în practica judiciară faptul că creditorii pot impune executorului judecătoresc o valoare prag minimă sub care să nu poată fi valorificat un bun, astfel că încercarea disperată a lichidatorului judiciar de a valorifica pentru orice preţ bunurile societăţii nu poate avea sorţi de izbândă nici în cadrul procedurii de executare silită.

În aceste condiţii nu au nicio legătură cu prezenta cauză principiile unui proces echitabil atunci când este vorba de valorificarea unui bun pe calea executării silite, fiind nenumărate situaţiile în care creditorii (în speţă societăţile bancare) se opun valorificării bunurilor sub o anumită valoare prag, valoare pe care nicio instanță nu poate să o ignore în temeiul altui principiu mai puternic decât cel conținut de art. 6 din CEDO şi anume cel al respectării dreptului de proprietate privată.

De altfel, așa cum a arătat şi în faţa judecătorului sindic prezenta acțiune este inadmisibilă raportat la temeiul legal invocat de către lichidatorul judiciar. Modalitatea de valorificare excepţională prevăzută de Legea nr. 85/2014, nu este identificată printre procedurile instituite de legiuitor prin art. 116 din Legea nr. 85/2006, acestea fiind strict enumerate şi anume: licitaţia publică, negocierea directă sau o combinație a celor două, condiționate de aprobarea adunării creditorilor pe baza propunerii legiuitorului. Astfel că, în prezenta cauză care este reglementată de Legea nr. 85/2006, nu poate fi admisibilă o astfel de cerere întrucât dispoziţiile actului normativ cel reprezintă Legea nr. 85/2014 nu îşi produce efectele asupra unei proceduri deschise în temeiul Legii nr. 85/2006, conform art. 6 alin. 2 din Cod civil, ce face referire la aplicarea în timp a legii prevăzând că „actele şi faptele juridice încheiate, ori după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”

Faţă de aceste considerente solicită admiterea recursului şi pe cale de consecință respingerea ca nefondată şi inadmisibilă a cererii formulate de lichidatorul judiciar.

În drept, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

(...) I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. (...) S.R.L, prin poziţia procesuală depusă la dosar solicită instanţei respingerea recursului, având în vedere următoarele:

Raportat la motivele de recurs invocate, solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat. În mod corect, judecătorul sindic subliniază faptul că procedura insolvenţei este una colectivă şi concursuală având ca scop acoperirea pasivului debitoarei, „interesul particular al fiecărui creditor intrând în coliziune cu cel de aceeaşi natură al celorlalți creditori.” După cum corect reţine instanţa de fond, încă de la deschiderea procedurii (...) acţionând atât în nume propriu cât şi ca reprezentat al unor creditori, şi-a exercitat drepturile în procedură deturnând-o de la scopul acesteia stabilit de legiuitor, şi încercând prin diverse modalități să îşi creeze toate premisele necesare constituirii în favoarea sa a unui drept de folosinţă asupra imobilului aparţinând debitoarei insolvente pe un termen nedeterminat. În acest context, intervenţia judecătorului sindic se impune pentru a redirija procedura către scopul impus de legiuitor - acoperirea pasivului debitoarei falite şi satisfacerea intereselor creditorilor în conformitate cu normele expres prevăzute de art. 121 din Legea nr. 85/2006.

Pe fondul cauzei, reiterează motivele care au determinat să formuleze cererea admisă de judecătorul sindic prin sentinţa atacată şi în esenţă arată că, o procedură judiciară trebuie să fie eficientă adică să tindă să îşi atingă scopul stabilit prin lege. Potrivit art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006 „prin procedura falimentului se înţelege procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului ...”. Adică, efectul scontat al procedurii falimentului, scopul acesteia, este acoperirea pasivului debitorului din valorificarea bunurilor, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente.

Potrivit art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006 vânzarea bunurilor din averea debitoarei poate fi făcută doar în conformitate cu strategia de vânzare aprobată de Adunarea generală a creditorilor.

Însă în cazul de faţă, aprobarea unei strategii de vânzare a imobilului care să corespundă cerinţelor pieţei, este împiedicată de aşa zisa „majoritate”, prin voturile exprimate, urmărindu-se deturnarea procedurii de la scopul stabilit legal - acela de satisfacere a creanţelor şi crearea în favoarea unei anumite persoane, a unui cadru de cvasi-legalitate în temeiul căruia să utilizeze imobilul în cauză cu titlu gratuit pe termen nedeterminat.

De altfel chiar prin sentinţa nr. (...)/F/2018, pronunţată în data de 27.06.2018 în dosarul nr. (...)/2012/a33 se menţionează: „constituirea unui drept de folosință în favoarea sa cu titlu gratuit impunea abţinerea de la vot din partea creditoarei (...), aceasta aflându-se în conflict de interese în raport cu interesul concursual al creditorilor. Chiar dacă art. 17 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 stabileşte obligaţia abţinerii de la vot numai în cazul comitetului creditorilor, aplicarea raţională a textului impune ca o interdicţie similară să fie reţinută şi în cazul hotărârilor luate în cadrul adunării generale a creditorilor (ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet)”.

Prin urmare, dată fiind starea de fapt sus-prezentată, opinează că singura soluţie rezonabilă pentru realizarea vânzării imobilului în cauză este vânzarea la licitaţie publică, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în materia executării silite.

În susţinerea poziţiei lichidatorului, subliniază faptul că procedura insolvenţei în general, ca proces civil sau ca formă specială de executare silită, presupune reguli de procedură civilă, unele dintre ele fiind prevăzute ca atare în Legea insolvenţei, celelalte (cele mai multe) fiind prevăzute în Codul de procedură civilă. În acest sens, prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006, arată că „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, (...).” Considerând astfel caracterul preponderent executoriu al procedurii falimentului, prevederile Legii nr. 85/2006 se completează cu prevederile Codului de procedură Civilă. În conformitate cu prevederile art. 372 Cod procedură civilă „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Astfel, înainte de a demara procedurile privind vânzarea imobilului conform Codului de procedură civilă, este necesar ca judecătorul-sindic să pronunţe o hotărâre în acest sens.

Arată pe această cale că aceasta a fost şi soluţia legislativă adoptată de legiuitor prin Legea nr. 85/2014, care la art. 156 alin 2 prevede: „în cazul vânzării bunurilor prin licitaţie publică, aceasta se va putea efectua şi potrivit Codului de procedură civilă. În cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare, potrivit art. 154 alin. (2), sau în ipoteza în care, deşi a fost aprobat un regulament de vânzare, bunurile nu au fost valorificate într-un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobată de judecătorul-sindic, vânzarea bunurilor se va efectua prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedură civilă.”

Prin urmare, a solicitat judecătorului sindic să dispună efectuarea vânzării bunurilor aflate în proprietatea societăţii (...) SRL, de către lichidatorul judiciar, sub supravegherea judecătorului sindic, în conformitate cu prevederile art. 116 alin 1 din Legea 85/2006 coroborat cu Codul de procedură civilă în materia executării silite, pornind de la preţul de 427.551 euro fără TVA, reprezentând valoarea de evaluare a activului imobiliar stabilită prin raportul de evaluare întocmit în iunie 2018, şi a bunurilor mobile evaluate în anul 2014.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs şi apărărilor formulate, instanţa a reţinut următoarele:

(...) I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC (...) SRL, a adresat o cerere judecătorului sindic, prin care a solicitat încuviințarea vânzării imobilului, situat administrativ în (...), (...), împreună cu bunurile mobile aflate în el, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, pornind de la ultima evaluare efectuată - 427.551 euro fără T.V.A., invocând în drept dispoziţiile art. 25 lit. k) şi ale art. 116 alin. 1 din Legea 85/2006.

Din înscrisurile aflate la dosar, reiese că, prin hotărârea nr. (...)/25.09.2013 a Tribunalului (...), s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei S.C. (...) S.R.L.

De asemenea, curtea a observat că, deşi în cadrul adunărilor creditorilor debitoarei din datele de 15.06.2017, 11.04.2018, 23.04.2018 și 12.07.2018, s-a încercat luarea unor măsuri pentru conservarea imobilului, avansarea de sume pentru rezolvarea situaţiei juridice a acestuia, aprobarea noului raport de evaluare din 2018, dat fiind faptul că ultima evaluare a fost efectuată în anul 2014, modificarea strategiei de vânzare, ca urmare a organizării mai multor licitaţii între 24.11.2017 - 30.03.2018, fără ca bunurile să poată fi vândute, aceste puncte de pe ordinea de zi, fie s-au respins, fie s-a prorogat discutarea şi aprobarea lor.

Acest lucru a fost posibil datorită faptului că, votul în adunarea creditorilor este decis de apelanta (...), care deţine şi calitatea de administrator special şi care, şi-a exercitat dreptul de vot, atât în nume propriu, ca şi creditor, cât şi în calitate de mandatar al creditorilor (...), S.C. (...) S.R.L., S.C. (...) S.R.L. și S.C. (...) S.R.L., cumulând un procent de 51,46 % din totalul masei credale.

Pe de altă parte, instanţa a constat că recurenta, prin demersurile întreprinse a acţionat cu scopul de a împiedica vânzarea imobilului şi de a-l folosi pentru sine, locuind în acesta şi utilizând drept justificare, calitatea sa de administrator sechestru.

În acest sens, instanţa a reţinut că, deşi prin Sentinţa nr. (...)/05.07.2017, irevocabilă prin Decizia nr. (...)/21.09.2017 a Curţii de Apel (...), a fost menţinută soluţia judecătorului sindic de respingere a contestaţiei recurentei împotriva procesului verbal întocmit de lichidatorul judiciar la 19.05.2017, prin care i s-a cerut să predea bunurile şi cheile imobilului deţinut de debitoare, cea din urmă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

În considerentele deciziei sus citate s-a precizat în esenţă că, calitatea de administrator sechestru conferă titularului ei doar un drept, şi, totodată o obligaţie de administrare şi conservare, nu şi posesia sau detenţia bunului, chiar dacă, această calitate poate să-i revină şi deţinătorului bunului. În acest din urmă caz, administratorul sechestru nu deţine bunul în calitate de administrator sechestru, ci în temeiul unui alt titlu, anterior dobândirii calităţii de administrator sechestru.

Totodată curtea a avut în vedere că, predarea imobilului în discuţie, cu bunurile mobile aferente, nu s-a realizat de bună voie, ci pe calea executării silite, demarate de practicianul în insolvenţă, însă, doar ca urmare a pronunţării Sentinţei nr. (...)/2017, a Judecătoriei (...), definitivă, prin care s-a dispus evacuarea.

Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii insolvenţei şi, implicit, al procedurii insolvenţei îl constituie instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Aşadar, finalitatea procedurii insolvenţei constă în plata tuturor datoriilor pe care le are debitorul aflat în dificultate financiară.

Desigur, acest lucru nu poate fi disociat de necesitatea asigurării unei proceduri eficiente, prin mecanisme adecvate de derulare, într-un timp util şi rezonabil, deoarece, aşa cum a arătat şi judecătorul sindic, creditorii sunt cei care suportă consecinţele tergiversării procedurii.

Se mai impune a se sublinia că eficienţa procedurii presupune şi ca participanţii săi să-şi exercite drepturile să-şi execute obligaţiile cu bună-credinţă şi în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri - art. 14 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 149 din Legea 85/2006.

Raportat la cele expuse, se poate conchide, că prin modul în care a acţionat (...), care şi-a exercitat dreptul de vot, atât în nume propriu, ca şi creditor, cât şi în calitate de mandatar al creditorilor (...), S.C. (...) S.R.L., S.C. (...) S.R.L. și S.C. (...) S.R.L., cumulând un procent de 51,46% din totalul masei credală, s-a zădărnicit adoptarea unor decizii necesare lichidării patrimoniului falitei, şi implicit s-a împiedicat satisfacerea creanţelor înscrise la masa credală, or, un astfel de comportament îmbracă forma abuzului de drept.

Abuzul de drept intervine atunci când titularul acestuia, cu rea credință, îl deturnează de la finalitatea lui, dirijându-l spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege.

Este ceea ce a făcut şi recurenta, deoarece prin împiedicarea luării de către lichidator a unor măsuri de conservarea imobilului, de rezolvare a situaţiei juridice a acestuia, prin prorogarea aprobării noului raport de evaluare din 2018, şi a modificării strategiei de vânzare, în ciuda numeroaselor adunări de creditori organizate, în care nu s-a putut adopta nicio decizie, este evident că s-a urmărit realizarea unui interes particular, în detrimentul celui colectiv, contrar dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 85/2006.

Nu trebuie omis nici faptul că procedura de insolvenţă a fost deschisă în anul 2012, iar intrarea în faliment a debitoarei s-a dispus la 25.09.2013, temporizarea procedurii datorându-se abuzului de drept al recurentei.

În acest context, corect a apreciat instanţa de fond, că remediul cel mai eficient, în situația dată, îl constituie substituirea voinței creditorilor cu cea a legiuitorului și aplicarea regulilor instituite de Codul de procedură civilă în materia executării silite, în vederea lichidării activelor societăţii.

Într-adevăr, Legea nr. 85/2006, prin reglementarea paragrafului referitor la efectuarea lichidării, a urmărit simplificarea procedurilor de vânzare, în raport cu dispoziţiile instituite de Codul procedură civilă – dreptul comun în materie de executare silită, însă, acest fapt nu împiedică aplicarea lor, din moment ce, potrivit art. 149, dispoziţiile legii insolvenţei se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil …, iar o incompatibilitate între acestea nu se poate reţine.

 De asemenea, este unanim acceptat că, procedura insolvenței este, în esența ei, una jurisdicțională, fiindu-i aplicabile toate regulile ce guvernează procesul civil, inclusiv principiul celerității și al duratei rezonabile de soluționare a cererilor.

În concluzie, pe bună dreptate tribunalul a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar (...) IPURL şi a încuviințat vânzarea imobilului situat administrativ în (...), (...) (...), înscris în CF nr. (...) (...), nr. cad. (...) și a bunurilor mobile existente în el aflate în proprietatea debitorului S.C. (...) S.R.L., în conformitate cu prevederile Vechiului Cod de procedură civilă, pornind de la suma de 427.551 euro fără T.V.A.

În contextul considerentelor expuse, nu au putut fi avute în vedere susţinerile recurentei, conform cărora sentinţa pronunţată este netemeinică şi nelegală.

Astfel, nu au putut fi primite argumentele recurentei, conform cărora demersul practicianului reprezintă o încercare disperată de a valorifica cu orice preţ bunurile societăţii.

Soluţia la care a recurs lichidatorul se datorează culpei recurentei, care prin modul de acţiune, contrar bunei-credinţe, a boicotat, în mod concertat, lichidarea patrimoniului debitoarei, prin împiedicarea adoptării măsurilor necesare pentru stingerea datoriilor debitoarei faţă de creditorii înscrişi la masa credală.

Pe de altă parte, valorificarea imobilului se face pornindu-se de la o sumă stabilită printr-un raport de evaluare, a cărei discutare şi aprobare a fost amânată tot datorită atitudinii creditoarei. În plus, modalitatea de valorificare, nu este lăsată la latitudinea practicianului, ci va urma regulile instituite de Codul procedură civilă în materie de executare silită.

În condiţiile în care, în speţă s-a dovedit abuzul de drept exercitat de recurentă, creditor majoritar, cererea lichidatorului este justificată şi din perspectiva art. 5 alin. 2 din Legea 85/2006, care stabileşte că, instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.

Mai trebuie precizat şi că, solicitarea lichidatorului nu a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 85/2014, ci pe cele ale art. 25 lit. k) Legea 85/2006, care-i permitea practicianului să sesizeze judecătorul-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta, or acest lucru s-a impus, raportat la circumstanţele de fapt ale pricinii.

Având în vedere ansamblul considerentelor expuse, deoarece nu se poate reţine niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, hotărârea fiind temeinică şi legală, instanţa, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare