Curtea de apel a reţinut că cererea tinde la reluarea judecăţii ce a făcut obiectul aceluiași dosar, la cererea aceleiași reclamante în contradictoriu cu același pârât, în privinţa aceluiaşi imobil (diferită fiind doar suprafața) şi întemeiat pe aceeaşi cauză, aspecte care rezultă din analiza comparată a cererilor de chemare în judecată ce constituie obiect de învestire în cauza pendinte, respectiv în dosarul din anul 2008 al judecătoriei.
Dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii. În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat, căruia i s-a dat eficienţă, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.
Judecătoria Pașcani
Uzucapiune – joncţiune posesie cu expertiză topo-cadastrală complexă.
Tribunalul Sibiu
Uzucapiune
Judecătoria Întorsura Buzăului
Uzucapiune si partaj
Tribunalul Gorj
Acţiunea în constarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Curtea de Apel Constanța
Uzucapiune. Stapânirea unui teren prin extinderea folosintei imobilului atribuit prin contractul de închiriere încheiat cu unitatea specializata în administrarea fondului locativ de stat. Precaritatea posesiei.