Rezoluţiunea unilaterală a unui contract de vânzare-cumpărare

Decizie 431 din 13.06.2019


DREPT CIVIL

Rezoluţiunea unilaterală a unui contract de vânzare-cumpărare

- art. 1516 alin. 2, art. 1550 alin. 1, art. 1551 - 1552, art. 1672, art. 1719 Cod civil

- art. 270 şi art. 309 alin. 5 Cod procedură civilă

Deşi s-au urmat etapele stabilite de legiuitor în vederea operării rezoluţiunii unilaterale a contractului de vânzare-cumpărare, nu s-a făcut dovada faptului că obligaţiile stabilite în sarcina cumpărătoarei nu ar fi fost respectate, neexistând o neexecutare a vreunei prestaţii.

Preţul stabilit pentru casa de locuit şi terenul aferent, potrivit contractului, antecontractului de vânzare-cumpărare, a fost de 50000 euro, declaraţiile părţilor în acest sens făcând dovadă până la proba contrară, proba cu martori nefiind admisibilă peste ceea ce cuprinde un înscris.

Anexele gospodăreşti nu au făcut obiectul convenţiei, intimata fiind de acord cu plata unei sume de 20.000 euro pentru acestea, care au rămas în proprietatea vânzătorilor.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 431 din 13 iunie 2019

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/D din data de 21.09.2018, pronunţată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2018, s-a respins excepţia invocată de pârâta (Banca) SA de inadmisibilitate a acţiunii în rectificare CF, prin care se solicită radierea drepturilor de ipotecă şi a interdicţiilor înscrise în favoarea (Banca) SA.

S-au admis excepţiile de nulitate a declaraţiilor de rezoluţiune nr. (...)/30.01.2018 şi nr. (...)/30.01.2018 emise de reclamanţi, invocate de pârâţi.

S-a respins acţiunea reclamanţilor (R1), având CNP (...) şi (R2), având CNP (...), ambii cu domiciliul în (...), judeţul (...), cu domiciliul procedural ales în (...), judeţul (...) împotriva pârâţilor (P1), având CNP (...), domiciliată în (...), judeţul (...) şi (Banca) S.A. cu sediul social în (...) Bucureşti, J(...) şi CUI (...), având ca obiect constatarea rezoluţiunii unilaterale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)/25.02.2015 încheiat de BINP (...), între reclamanţii (R1) şi (R2) în calitate de vânzători şi pârâta (P1) în calitate de cumpărător cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare şi rectificarea CF (...) (...), nr. top. 509/1, 512/3, 512/4, 512/5/1, 511/1/2 şi 512/1/2 în sensul restabilirii situaţiei anterioare de CF şi obligarea pârâtei (P1) la plata de daune morale şi daune interese.

Au fost obligaţi reclamanţii să achite 1500 lei cheltuieli de judecată pârâtei (P1), reprezentând onorariu avocaţial conform delegaţiei avocaţiale nr. (...)/2018 şi chitanţei nr. (...)/20.02.2018 emise de Cab. av. (...).

S-a respins cererea pârâtei (Banca) SA de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în rectificare de CF invocată de pârâta (Banca), este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cererea de rectificare de CF este întemeiată de către reclamanţi pe dispoziţiile art. 908 alin. 1 pct. 1, art. 909 şi 910, Cod civil, după cum rezultă din menţiunile cuprinse în motivarea acţiunii „în drept” (pag.11 din acţiune).

Conform art. 908 alin. 1 „acţiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acţiunea de fond”.

În speţă, acţiunea în rectificare este introdusă concomitent cu acţiunea de fond căreia îi este subsidiară. Ea poate fi formulată atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât şi împotriva terţilor dobânditori cu titlu oneros sau gratuit, cu excepţia acţiunii întemeiate pe disp. art. 908 alin. 1 pct. 3 şi 4 care nu poate fi pornită împotriva terţilor care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună credinţă şi printr-un act juridic cu titlu oneros sau în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul CF.

Or, câtă vreme acţiunea este întemeiată pe art. 908 alin. 1 pct. 1, excepţiile de mai sus nu îşi au aplicare. Rezultă în mod cert că împotriva terţilor care au înscris un contract de ipotecă nu poate fi pornită acţiunea în rectificare, fiind apăraţi de aceasta, doar în situaţia prevăzută de art. 908 alin. 1 pct. 3 şi 4, dar nu şi în situaţia prevăzută de art. 908 alin. 1, pct. 1 cum este cazul în speţă.

Excepţiile nulităţii declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală, invocate de ambele pârâte sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Între reclamanţii (R1) şi (R2) pe de o parte, şi pârâta (P1), pe de altă parte, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)/25.02.2015 la Biroul Notarial (...), având ca obiect imobilul casa de locuit şi teren în suprafaţă de 3314 mp. din (...), (...), jud.(...), înscris în CF (...) nr. top. 509/1, 512/3, 512/4, 512/5/1, 511/1/12, 512/1/2.

Prin declaraţiile de rezoluţiune a contractului nr. (...)/25.02.2015 autentificate sub nr. (...)/30.01.2018 şi (...)/30.01.2018 la Biroul Individual Notarial (...) reclamanţii au declarat rezoluţiunea unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare ca o consecinţă a punerii în întârziere a debitorului (P1) prin notificările din 01.02.2016, 12.11.2016, 09.01.2018, 16.01.2018 pentru refuzul de a executa obligaţia de plată a sumei de 20.000 Euro din preţul total de 70.000 Euro invocat de reclamanţi.

Rezoluţiunea unilaterală a contractului este reglementată de disp. art. 1552 Cod civil, articol invocat ca temei de drept al acţiunii de către reclamanţi.

Conform disp. art. 1552 alin. 1 Cod civil „rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificare scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel”.

În contractul de vânzare-cumpărare nr. (...)/25.02.2015 nu este cuprinsă o astfel de menţiune, o convenţie a părţilor privind posibilitatea rezoluţiunii unilaterale a contractului. Or, condiţia esenţială a rezoluţiunii unilaterale este ca această posibilitate să fi fost convenită de părţi prin contract.

După cum se arată şi în literatura de specialitate (Tratat elementar de drept civil – L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Ed. Universală Juridică Bucureşti 2012, pag. 285) adevărata inovaţie a noului cod în raport cu vechea reglementare constă în dreptul creditorului obligaţiei neexecutate de a opta între două tipuri de rezoluţiune a contractului: rezoluţiunea judiciară şi rezoluţiunea unilaterală extrajudiciară. Art. 1550 alin. 1 Cod civil prevede expres: „Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă la cerere sau poate fi declarată unilateral de partea îndreptăţită”. Rezoluţiunea unilaterală presupune posibilitatea creditorului, chiar şi în lipsa unui pact comisoriu expres, de a invoca rezoluţiunea contractului pentru neexecutare, fără a apela la foruri judiciare, este independentă de apelul la instanţa de judecată, este o rezoluţiune extrajudiciară.

Condiţiile acesteia sunt să fie convenită de părţi şi să existe o neexecutare a unei obligaţii contractuale.

În primul rând, fiind o rezoluţiune unilaterală extrajudiciară, ea nu trebuie constatată de către instanţă printr-o acţiune civilă.

În al doilea rând, declaraţia de rezoluţiune unilaterală a contractului este nulă câtă vreme părţile prin contract nu au convenit această modalitate de rezoluţiune în caz de neexecutare a contractului.

În treilea rând, nu există o neexecutare a contractului.

Preţul de vânzare stipulat în contract este de 50.000 Euro care a fost achitat de cumpărătoare.

Preţul de 70.000 Euro invocat de reclamanţi nu este prevăzut în contract, astfel că o diferenţă de 20.000 Euro pe care o solicită nu are temei de fapt şi legal.

Nu s-a putut reţine susţinerea reclamanţilor că imobilul prevăzut în contract nu ar cuprinde construcţiile anexă.

După cum rezultă din contract transmiterea proprietăţii şi predarea imobilelor s-au făcut „împreună cu tot ce este necesar pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei”.

În contract se prevede în mod expres că pârâta cumpărătoare a „vizualizat” imobilul.

După cum arată martorii, fapt necontestat de reclamanţi, construcţiile din (...), (...), formează un întreg, astfel au fost folosite ca un singur imobil, au singură cale de acces, sunt delimitate printr-o împrejmuire unică, formează o unitate locativă individualizată. Obiceiul locului este de a transmite casa împreună cu toate anexele ei.

Contractul nu cuprinde o precizare contrară.

Mai mult, când reclamanţii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)/19.06.2006 în calitate de cumpărători de la vânzătorii (V) (pag. 58-59, vol. I) nici în acest contract nu au fost menţionate anexele, deşi ele s-au vândut împreună cu imobilul principal dovadă că prin încheierea notarială de îndreptare a erorii nr. (...)/09.11.2010 s-a stipulat că obiectul vânzării este casa din (...) nr. (...) şi terenul intravilan, curte, grădină împreună cu anexele gospodăreşti situate la aceeaşi adresă care sunt proprietate extratabulară dar sunt cuprinse în preţul achitat”.

Faptul că anexele nu sunt înscrise în CF nu înseamnă că sunt o proprietate separată de casa a cărei folosire o deserveşte şi de terenul aferent acesteia, pe care sunt situate.

Or, conform art. 270 Cod de procedură civilă, înscrisul autentic face dovada deplină faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals. Or, contractul autentic nu a fost declarat fals.

Notificările emise de reclamanţi pârâtei privind achitarea unei diferenţe de preţ de 20.000 Euro, discuţiile purtate de părţi în legătură cu acesta, argumentele de ordin medical ale reclamanţilor nu reprezintă dovada unui contract verbal între părţi, oricum inadmisibil peste cuprinsul şi împotriva actului autentic.

Ca urmare, instanţa a admis excepţiile de nulitate a declaraţiei de rezoluţiune unilaterală a contractului şi a respins acţiunea reclamanţilor în constatarea rezoluţiunii unilaterale a contractului cu consecinţa respingerii implicite a tuturor capetelor de cerere subsidiare, a căror analiză este superfluă faţă de considerentele expuse.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă a obligat reclamanţii să achite pârâtei (P1) suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocaţial conform delegaţiei avocaţiale nr. (...)/2018 şi a chitanţei nr. (...)/20.02.2018.

În baza art. 452 Cod de procedură civilă instanţa a respins cererea pârâtei (Banca) de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. Deşi (Banca) a făcut dovada reprezentării prin av. (...) conform delegaţiei nr. (...)/10.05.2018 în baza contractului de asistenţă juridică (...)/09.09.2016, nu a făcut dovada achitării onorariului prin chitanţă. Pe de altă parte, factura şi extrasele de cont depuse în probaţiune vizează asistenţa juridică oferită în baza altui contract (...)/25.08.2016 încheiat cu Societatea civilă de avocaţi (...).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii (R1) şi (R2), solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii ca nefondate a excepţiei nulităţii declaraţiilor de rezoluţiune nr. (...) şi (...)/30.01.2018, şi admiterea acţiunii.

Prin motivele de apel au fost invocate următoarele critici:

- în mod nelegal, prima instanţă a admis excepţia nulităţii declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală a contractului şi a respins acţiunea reclamanţilor pe considerentul că rezoluţiunea unilaterală extrajudiciară nu ar trebui să aibă suportul unei hotărâri judecătoreşti, deşi suntem în prezenţa unei neexecutări contractuale, pârâta s-a opus rezoluţiunii, iar prin acţiune creditorii reclamanţi au cerut restituirea prestaţiilor şi restabilirea situaţiei anterioare de CF;

- în mod nelegal acţiunea reclamanţilor a fost respinsă pe considerentul că declaraţiile de rezoluţiune ar fi nule, pentru că părţile nu ar fi convenit în contract această modalitate, în caz de neexecutare, deşi o astfel de condiţie nu este prevăzută şi impusă de prevederile art. 1542 Cod civil;

- în mod neîntemeiat s-a respins acţiunea pe considerentul că nu ar exista o neexecutare contractuală, deşi probaţiunea administrată include şi acte notariale ale pârâtei (P1) din care rezultă explicit recunoaşterea acesteia a obligaţiei de plată a diferenţei de 20.000 euro, pentru imobilul obiect al contractului;

- rezoluţiunea contractului trebuia constatată prin hotărâre judecătorească şi să se dispună restituirea prestaţiilor şi stabilirea situaţiei anterioare conform petitelor formulate prin acţiune;

- conform art. 1550 alin. 1 Cod civil, rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă la cerere, sau după caz poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită, dispoziţiile art. 1550 alin. 1 Cod civil oferind suportul legal dreptului de opţiune al creditorilor reclamanţi asupra rezoluţiunii unilaterale, judiciare sau a celei de plin drept, singurul îndreptăţit să decidă aplicarea uneia sau alteia dintre aceste modalităţi fiind creditorul care va alege pe considerente de oportunitate, dacă va alege rezoluţiunea pe cale judiciară sau îşi va exercita dreptul de a o invoca pe cale unilaterală;

- ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale şi a abuzului de drept contractual al pârâtei, reclamanţii şi-au manifestat legal în termenul de prescripţie voinţa de a desfiinţa unilateral contractul pentru neexecutare, apelând la rezoluţiunea unilaterală a actului a cărei constatare s-a cerut a fi stabilită prin hotărâre, premisă a restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară care nu poate fi operată în CF decât în baza unei hotărâri judecătoreşti;

- deşi instanţa fondului apreciază că este necesar a fi cuprinsă în conţinutul contractului o convenţie a părţilor privind posibilitatea rezoluţiunii unilaterale a contractului, nu indică un temei de drept care să susţină acest argument, în condiţiile în care în cuprinsul dispoziţiilor invocate chiar de instanţă, art. 1522 Cod civil, nu este prevăzută o asemenea condiţie;

- rezoluţiunea unilaterală în lipsa unui acord cu debitorul cu privire la situaţia anterioară nu poate opera decât pe cale judiciară;

- în speţă, ca urmare a neexecutării obligaţiilor din partea pârâtei, reclamanţii au îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de art. 1522 Cod civil, respectiv au notificat debitoarea în vederea îndeplinirii obligaţiilor, au emis declaraţiile de rezoluţiune şi totodată au comunicat pârâtei declaraţiile de rezoluţiune şi, cu toate acestea, debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a prestaţiilor şi repunerea în situaţia anterioară a creditorilor;

- este greşită teza instanţei de fond potrivit căreia în lipsa unei clauze contractuale de rezoluţiune, declaraţia de rezoluţiune unilaterală a contractului ar fi nulă, pentru că părţile nu ar fi convenit această modalitate de rezoluţiune;

- instanţa fondului a făcut o confuzie între cele două instrumente juridice de desfiinţare a contractului pe cale extrajudiciară, pactul comisoriu şi rezoluţiunea unilaterală, apreciind că pentru invocarea rezoluţiunii unilaterale ar fi necesar ca părţile să fi convenit în acest sens prin contract, deşi rezoluţiunea unilaterală nu presupune existenţa unei prevederi contractuale care să permită desfiinţarea contractului în cazul neexecutării obligaţiilor şi nu necesită identificarea precisă a clauzelor a căror încălcare atrage desfiinţarea contractului;

- apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1552 din Codul civil privind rezoluţiunea unilaterală a contractului, motiv pentru care nu putea fi legal reţinută nulitatea declaraţiilor de rezoluţiune nr. (...) şi (...) din 30.01.2018, astfel că excepţia a fost nelegal admisă;

- în mod absolut greşit, instanţa fondului reţine că nu ar exista o neexecutare contractuală deşi din probaţiunea administrată rezultă fără dubiu această neexecutare din partea pârâtei (P1), dovada indubitabilă fiind recunoaşterea expresă a acesteia atât anterior demersului judiciar – prin încheierile notariale şi prin mesajele SMS – cât şi în timpul soluţionării cauzei – prin interogatoriu;

- motivarea instanţei fondului este contradictorie, având în vedere că, de pe o parte, completează obiectul contractului de vânzare cumpărare cu declaraţiile martorilor, stabilind că s-a vândut casă de locuit, anexe gospodăreşti, teren de 3314 mp, dar refuză să dea eficienţă probatorie înscrisurilor notariale în baza cărora se putea stabili preţul real al întregului imobil: 50.000 Euro, cel trecut în contract şi achitat + 20.000 Euro, nerecunoscut ca datorat;

- instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor încuviinţate şi care ar fi dus la aflarea adevărului, greşit reţinând că în contractul nr.  (...)/19.06.2006 nu ar fi fost menţionate anexele gospodăreşti, deşi au făcut obiectul contractului;

- preţul negociat a fost la nivelul sumei de 70.000 Euro, obiectul vânzării fiind întregul complex imobiliar;

- sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1552 din Codul civil, pentru a putea fi constatată prin hotărâre rezoluţiunea unilaterală a contractului, în cauză dovedindu-se că diferenţa de 20.000 Euro din preţul de 70.000 Euro convenit de părţi pentru imobilul care a făcut obiectul contractului nr. (...)/25.02.2015 – casa, anexe gospodăreşti extratabulare şi teren aferent – nu a fost achitată de pârâtă, sub sancţiunea rezoluţiunii, deşi se afla de drept în întârziere, etapele mecanismului rezoluţiunii fiind integral parcurse de reclamanţi;

- raportat la dispoziţiile art. 1554 Cod civil, intervenţia rezoluţiunii are caracter retroactiv, având ca efect încetarea contractului, restabilirea situaţiei anterioare şi restituirea prestaţiilor executate în temeiul acestuia, astfel reclamanţii trebuie să fie autorizaţi prin hotărâre să restituie pârâtei (Banca) creanţa bancară ce va exista la data executării sentinţei ca şi consecinţă a rezoluţiunii contractului şi restituirii preţului, cuantumul creanţei bancare în vederea stingerii creditului şi radierii ipotecii imobiliare va putea fi stabilit în concret la data executării hotărârii, nivelul creanţei bancare influenţând cuantumul sumei ce se va restitui de către reclamanţi pârâtei, care va include pe lângă suma de 15.000 Euro şi preţul nerestituit, calculat la data executării, diminuat cu cuantumul daunelor interese, daunele interese reprezentând dobânzi şi orice alte comisioane, calculate la data stingerii obligaţiilor de plată aferente creditului ipotecar nr. (...)/25.02.2015;

- rectificarea cărţii funciare se impune a fi dispusă în modalitatea cerută prin acţiune şi succesiunea inversă a operaţiilor efectuate: radierea ipotecii, a dreptului de proprietate al pârâtei înscris în baza actului juridic desfiinţat prin rezoluţiune şi reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanţilor;

- daunele morale au fost solicitate în baza art. 1531 alin. 3 Cod civil, reclamanţii fiind supuşi unor stări de tensiune greu de suportat şi o perioadă lungă, legate de neîncasarea unei sume foarte mari de bani, 20.000 Euro faţă de pensia reclamantului care le asigură traiul comun, reacţiile negative din partea pârâtei au influenţat defăimător imaginea reclamanţilor în opinia comunităţii, iar pe acest fond suferinţele fizice li s-au accentuat şi le-au fost cauzate astfel cu rea credinţă suferinţe morale;

- în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului nepatrimonial, ca şi consecinţă a rezoluţiunii, însăşi pârâta l-a estimat prin răspunsul la notificare din 26.02.2016 la suma de 10.000 Euro;

- în ceea ce priveşte cuantumul sumei cu titlu de daune interese, din suma de 2500 Euro solicitată este dovedită suma de 1574,066 lei reprezentând dobânda legală la depozitul de 20.000 Euro, calculată în raport de rata dobânzii la facilitate de depozit, afişată oficial pe site-ul BNR, calculată până la data formulării prezentelor, conform calculului anexat, în continuare solicită a se calcula dobânzi până la data executării hotărârii, iar în drept solicită a se reţine prevederile art. 1531 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata (P1) a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că prin apelul declarat se încearcă o denaturare a motivelor expuse în hotărârea judecătorească şi se interpretează în mod eronat textele legale, iar contrar susţinerilor apelanţilor reclamanţi art. 1552 alin. 1 Cod civil prevede că trebuie să fie stipulată în contract o clauză de reziliere unilaterală, ceea ce nu există, astfel că, în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea declaraţiilor de rezoluţiune emise de către reclamanţii apelanţi ca fiind făcute fără să fi existat vreo convenţie, respectiv nu s-a convenit prin contract această modalitate de rezoluţiune a contractului. În mod corect, arată intimata, prima instanţă a analizat modul în care a fost încheiat contractul şi a fost pus în executare de către părţi, constatând faptul că acesta a fost executat şi că acest înscris autentic face dovada deplină faţă de orice persoană până la declararea sa ca fals, iar orice argumentaţie privind existenţa unui contract verbal este inadmisibilă peste cuprinsul şi împotriva actului autentic, susţinerile familiei (...) privind un alt preţ decât cel stabilit prin contract fiind neavenite, iar pretenţiile de a li se mai plăti daune morale şi despăgubiri materiale sunt fără suport legal şi temeinic.

Tot prin întâmpinare, intimata (Banca) SA a solicitat respingerea apelului, iar în subsidiar în ipoteza admiterii apelului şi, în consecinţă, a acţiunii, să se constate că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. (...)/25.02.2015 se întoarce în patrimoniul reclamanţilor însoţit de dreptul de ipotecă în favoarea (Băncii), aceasta fiind un dobânditor de bună credinţă, într-un al doilea subsidiar, în ipoteza admiterii acţiunii, să se constate că dreptul de ipotecă al (Băncii) se strămută de drept asupra preţului vânzării. Intimata susţine că instanţa, în mod legal, a admis excepţia nulităţii declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală, instanţa aplicând corect instituţia rezoluţiunii, în mod corect conchizând că nu este necesară intervenţia instanţei pentru a constata rezoluţiunea unilaterală. Apelanţii reclamanţi aplică în mod greşit art. 1552 Cod civil, articol interpretat în mod corect de prima instanţă în sensul că implică două condiţii: existenţa unei convenţii în favoarea operării rezoluţiunii şi punerea în întârziere/întârzierea de drept, de asemenea, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu există o neexecutare a contractului. În subsidiar, în situaţia admiterii apelului şi ulterior a acţiunii, solicită să se constate că imobilul se întoarce în patrimoniul reclamanţilor însoţit de dreptul de ipotecă constituit în favoarea (Băncii) având în vedere art. 901 alin. 1 şi 3 Cod civil, iar în al doilea subsidiar, în temeiul art. 2330 Cod civil şi al subrogaţiei reale cu titlu particular, ipoteca se strămută de drept asupra sumei de 50.000 Euro şi asupra comisionului de rambursare anticipată pe care reclamanţii le vor achita către pârâte.

Prin răspuns la întâmpinarea formulată de intimata (P1), apelanţii au învederat că apărările acestei intimate sunt nefondate, apelanţii precizând că demersul lor judiciar a fost determinat de atitudinea intimatei care nu a considerat contractul ca fiind rezoluţionat deşi a fost pusă în întârziere şi s-a obligat să achite diferenţa de preţ de 20.000 Euro apelanţilor vânzători prin încheierile notariale din 15.01.2018 şi 18.01.2018, obligaţie neurmată de executare, astfel că apelanţii au optat pentru rezoluţiunea unilaterală extrajudiciară a contractului prin declaraţiile de rezoluţiune nr. (...) şi (...)/30.01.2018. Articolul 1550 din Codul civil oferă creditorilor apelanţi un drept de opţiune între invocarea celor trei tipuri de rezoluţiune, de asemenea, în vederea operării rezoluţiunii unilaterale, conform art. 1522 Cod civil, este necesară îndeplinirea mai multor condiţii, dintre care şi declaraţia unilaterală de rezoluţiune, aceasta fiind actul central al mecanismului rezoluţiunii unilaterale. Apelanţii arată că pentru operarea rezoluţiunii unilaterale, nu este necesară o convenţie scrisă a părţilor privind posibilitatea rezoluţiunii unilaterale a contractului, iar apărarea intimatei cu privire la preţul contractului de vânzare este vădit nefondată, pentru argumentele dezvoltate la pct. III din motivele de apel, cu titlu de excepţie apelanţii solicitând a se reţine că intimata pârâtă nu a formulat apel cu privire la considerentele din sentinţă prin care instanţa de fond a însuşit teza expusă de reclamanţii apelanţi prin acţiune cu privire la obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...)/2015. Apelanţii susţin că din conţinutul înscrisurilor notariale (încheierile de certificare nr. (...) din 15.01.2018 şi nr. (...) din 18.01.2018), rezultă clar şi fără echivoc că intimata mai datora apelanţilor la data comunicării Declaraţiilor de rezoluţiune nr. (...) şi (...)/30.01.2018 şi a introducerii acţiunii (7.02.2018) suma de 20.000 Euro diferenţă de preţ pentru imobilul din litigiu. În ceea ce priveşte apărările intimatei cu privire la neînscrierea în fals şi inadmisibilitatea stabilirii preţului contractului de vânzare-cumpărare peste cuprinsul şi împotriva actului autentic, apelanţii arată că preţul convenit de către părţi nu se află printre elementele enumerate de art. 269 Cod procedură civilă în privinţa căruia pentru a se face dovada contrară trebuie să existe înscrierea în fals cu privire la înscrisul autentic, ci este suficient să se facă aplicarea prevederilor art. 270 alin. 2 Cod procedură civilă, apelanţii solicitând a se reţine că, sub dosar nr. (...)/P/2019, ei au formulat o plângere penală împotriva intimatei (P1) pentru infracţiunea de înşelăciune, fals de declaraţii, uz de fals şi evaziune fiscală, cauza fiind instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...).

Prin răspuns la întâmpinarea formulată de intimata (Banca) SA, apelanţii au arătat că este necesară intervenţia instanţei pentru constatarea rezoluţiunii unilaterale, în lipsa unui acord al debitoarei intimate (P1) cu privire la repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului şi aplicarea efectelor retroactive ale rezoluţiunii, ce nu poate fi dispusă decât prin hotărâre judecătorească. Contrar susţinerilor intimatei (Banca), pentru operarea rezoluţiunii unilaterale, nu este necesară o convenţie scrisă a părţilor pentru exprimarea opţiunii creditorului de rezoluţiune unilaterală a contractului. În mod eronat se susţine de către intimată că ar exista şi condiţia unei prevederi contractuale pentru a se putea invoca rezoluţiunea unilaterală, din moment ce doctrina este destul de concludentă în privinţa condiţiilor necesare pentru aplicarea prevederilor art. 1552 din Codul civil. Apărările intimatei cu privire la inadmisibilitatea unor convenţii ale părţilor peste conţinutul concret al actului nu mai pot fi valorificate în apel, nefiind contestate legal, conform art. 461 alin. 2 Cod procedură civilă. În speţă, cu înscrisurile notariale invocate, din 15.01.2018 şi din 18.01.2018, coroborate cu celelalte mijloace de probă, apelanţii au făcut dovada că înţelegerea părţilor a vizat şi construcţiile extratabulare şi un alt preţ decât cel declarat în faţa notarului public şi reţinut în contractul autentificat din litigiu. În ceea ce priveşte soluţiile subsidiare, apelanţii arată că, solicitarea intimatei (Banca) referitoare la întoarcerea bunului în patrimoniul vânzătorilor însoţit de dreptul lor de ipotecă, nu are suport legal, din moment ce prevederile art. 2428 alin. 1 şi 2 lit. a) Cod civil referitoare la stingerea ipotecilor, prevăd soluţia contrară. Apelanţii solicită admiterea cererii privind strămutarea dreptului de ipotecă al (Băncii) asupra preţului vânzării, având în vedere că efectele rezoluţiunii unilaterale sunt similare cu cele ale pieirii bunului, ceea ce face să fie incidente dispoziţiile art. 2330 din Codul civil, care reglementează unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, de subrogaţie reală cu titlu particular.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În speţă, părţile au încheiat la data de 25 februarie 2015 contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...) de Biroul Individual Notarial (...), prin care (R1) şi (R2), în calitate de vânzători, au vândut numitei (P1), în calitate de cumpărătoare, întregul drept de proprietate de 1/1 părţi asupra imobilelor casă de locuit şi teren aferent acesteia în suprafaţă de 3.314 mp, situate administrativ în localitatea (...), str. (...), judeţul (...), înscrise în CF nr. (...) UAT (...) nr. top. 509/1, 512/3, 512/4, 512/5/1, 511/1/2 şi 512/1/2, preţul de vânzare stabilit şi declarat pe proprie răspundere de către părţi fiind de 50.000 Euro, echivalent a 223.900 RON, la cursul valutar BNR din data de 25.02.2015, de 4,478 RON/Euro. Referitor la modalitatea de încasare a preţului, în contract s-a consemnat că suma de 15.000 Euro, echivalentul a 67.170 RON, s-a încasat anterior semnării contractului, iar diferenţa de 35.000 Euro, echivalentul a 156.730 RON este plătită de către cumpărători, la data semnării contractului, prin credit ipotecar, în contul vânzătorilor deschis la (Banca), în euro, consemnându-se şi faptul că pe viitor vânzătorii nu vor mai putea emite nicio pretenţie, inserându-se şi că părţile contractante au declarat pe propria răspundere că preţul menţionat în contract este cel real.

Ulterior, la data de 1 februarie 2016, familia (...) au notificat-o pe cumpărătoarea imobilului că îşi manifestă intenţia de a rezolva diferendul ivit între părţi pe cale amiabilă în ceea ce priveşte achitarea diferenţei de bani din preţul total de 70.000 Euro stabilit cu ocazia negocierii imobilelor care au făcut obiectul contractului mai sus menţionat, cât şi reglementarea situaţiei juridice a imobilelor în natură – anexe gospodăreşti, situate în (...), str. (...), nr.  (...) (vechi (...), jud. (...), proprietate extratabulară, care nu au făcut obiectul contractului. În acest sens, intimata (P1) a fost invitată ca în termen de 10 zile de la comunicarea notificării, la data de 12.02.2016, ora 14,00, să se prezinte la sediul Cabinetului de avocat (...) în vederea rezolvării în mod amiabil a acestor probleme juridice.

Intimata a fost notificată şi ulterior prin actul din data de 18.02.2016, sens în care acesteia i s-a solicitat ca o ultimă încercare de rezolvare a problemelor ivite ca în termen de 5 zile (26.02.2016, orele 12) să se prezinte la sediul Cabinetului de avocat, în notificare făcându-se referire la neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract în sensul achitării preţului integral de 70.000 Euro, iar în ceea ce priveşte anexele gospodăreşti, proprietate extratabulară, intimatei i s-a solicitat să îi informeze dacă îşi manifestă intenţia de a le achita, deoarece ele se află în posesia ei deşi nu au făcut obiectul contractului.

Prin răspuns la această ultimă notificare, partea cumpărătoare a reamintit faptul că nu s-a stabilit preţul de 70.000 Euro prin nicio tranzacţie şi că vânzătorii nu au prezentat că anexele gospodăreşti nu sunt întabulate în cartea funciară şi, în consecinţă, nu au fost menţionate în contractul de vânzare cumpărare.

A urmat o nouă notificare din partea apelanţilor reclamanţi, de punere în întârziere prin actul din 12.11.2016, pentru a nu fi efectuate acţiuni de demolare, amenajare, respectiv de construcţii de nicio natură la imobilele anexe gospodăreşti, proprietate extratabulară, iar ulterior, urmare a notificărilor din 1.02.2016 şi 12.11.2016, familia (...) a emis notificarea din 9.01.2018 prin care (P1) a fost pusă în întârziere şi i s-a solicitat să se prezinte la data de 15.01.2018 ora 10 la Biroul Notarial (...), pentru soluţionarea pe cale amiabilă a situaţiei litigioase privind achitarea diferenţei de preţ de 20.000 Euro rămasă neachitată şi a 5.000 Euro – dobânzi, cheltuieli, bunuri mobile, imobile, lipsa de folosinţă, daune interese + comisionul bancar de retragere, ofertă valabilă până la data de 15.01.2018, ora 10, iar în cazul în care nu se va da curs solicitării să se ia act de declaraţia de rezoluţiune a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...)/25.02.2015, urmare a refuzului de a achita timp de aproape 3 ani diferenţa de preţ de 20.000 Euro convenite.

Oferta intimatei de a achita suma de 20.000 Euro a fost refuzată de apelanţi, fiind considerată formală şi tardivă, faţă de condiţiile notificării din 9.01.2018, iar ulterior au încheiat declaraţiile de rezoluţiune nr. (...) şi (...) din 30 ianuarie 2018 autentificate de Notarul Public (...), acte prin care (R1) şi (R2) au dat declaraţiile de rezoluţiune unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)/25.02.2015, pentru a se înscrie în cartea funciară, a se comunica debitoarei (P1) şi creditorului ipotecar (Banca), a se putea dispune restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi constata rezoluţiunea de către instanţa de judecată.

Rezoluţiunea unilaterală presupune posibilitatea creditorului, chiar şi în lipsa unui pact comisoriu expres, de a invoca rezoluţiunea contractului pentru neexecutare, fără a apela la instanţă, în manieră unilaterală şi extrajudiciară. Posibilitatea de alegere a creditorului este evidenţiată de redactarea art. 1550 alin. 1 din Codul civil, conform căruia „rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată „unilateral de partea îndreptăţită”. Dreptul creditorului de a opta între rezoluţiunea judiciară şi rezoluţiunea unilaterală extrajudiciară poate fi limitat doar în condiţiile existenţei unei clauze contractuale.

Posibilitatea creditorului de a invoca rezoluţiunea contractului pentru neexecutare în manieră unilaterală presupune respectarea unor condiţii specifice, desprinse din art. 1550, 1551 şi 1552 din Codul civil, dar este independentă cu desăvârşire de sesizarea instanţei de judecată, fiind vorba de o rezoluţiune extrajudiciară, rolul instanţei fiind doar acela de a controla a posteriori corectitudinea invocării rezoluţiunii, deci sub acest aspect nu poate fi negat rolul instanţei în derularea acestui mecanism, cum eronat a apreciat tribunalul.

Rezoluţiunea unilaterală este prevăzută de art. 1550 alin. 1 din Codul civil, care reglementează dreptul de opţiune al creditorului asupra rezoluţiunii unilaterale sau judiciare, şi respectiv de art. 1552 din Codul civil, care explică modul de operare al rezoluţiunii unilaterale.

Mecanismul rezoluţiunii unilaterale operează în anumite condiţii, astfel, una dintre condiţiile necesare pentru operarea rezoluţiunii, formală, vizează existenţa unei puneri în întârziere, înainte de a o invoca creditorul trebuind să acorde un termen suplimentar de executare debitorului, în condiţiile şi cu efectele art. 1522 din Codul civil, exigenţa acestei condiţii prealabile rezultând de asemenea din prevederile art. 1516 alin. 2 din Codul civil şi desprinzându-se şi din prevederile art. 1552 alin. 1 din Codul civil. O altă condiţie a rezoluţiunii unilaterale o reprezintă declaraţia unilaterală de rezoluţiune, care este actul central al mecanismului acestui tip de rezoluţiune, prin care creditorul îşi manifestă prin act unilateral supus comunicării voinţa de a desfiinţa unilateral contractul pentru neexecutare, exigenţa acestei declaraţii unilaterale fiind prevăzută de art. 1552 alin. 1 din Codul civil. De asemenea, altă condiţie a rezoluţiunii unilaterale o reprezintă condiţia de efectivitate a acesteia, adică notificarea rezoluţiuni, fiind vorba de comunicarea declaraţiei de rezoluţiune debitorului.

Apelanţii reclamanţi au urmat etapele despre care s-a făcut vorbire mai sus, iar cât priveşte condiţia la care a făcut referire instanţa de fond, aceasta se referă la situaţia în care părţile au convenit ca declaraţia de rezoluţiune să îşi producă efectele automat şi fără vreo formalitate în plus, şi nicidecum nu este vorba despre faptul că rezoluţiunea unilaterală ar fi posibilă doar atunci când părţile au convenit astfel, instanţa de fond făcând sub acest aspect o greşită interpretare a prevederilor art. 1552 din Codul civil.

Însă, condiţia de fond pentru operarea rezoluţiunii este aceea a unei neexecutări însemnate, astfel condiţia de fond unică a rezoluţiunii rezidă într-o neexecutare „însemnată” a obligaţiilor contractuale, creditorul având dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea îl lipseşte pe creditor de ceea ce era îndreptăţit să se aştepte de pe urma contractului, iar din această perspectivă soluţia primei instanţe nu se impune a fi schimbată în sensul solicitat prin cererea de apel.

Contractul încheiat între părţi vizează „întregul drept de proprietate de 1/1 părţi asupra imobilelor casă de locuit şi teren aferent acestuia în suprafaţă de 3.314 mp”, transmis intimatei în schimbul unui preţ de 50.000 Euro.

Cât priveşte valoarea probantă a înscrisului autentic, legea stabileşte puterea doveditoare a înscrisului autentic în funcţie de conţinutul său, articolul 270 din Codul de procedură civilă distingând între constatările personale ale agentului instrumentar şi declaraţiile părţilor.

În speţă, sunt în discuţie declaraţiile părţilor consemnate în actul notarial, declaraţii care, conform art. 270 alin. 2 din Codul de procedură civilă, fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.

În acelaşi context însă, trebuie a fi evocate şi prevederile art. 309 alin. 5 din Codul de procedură civilă, conform cărora proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui.

Pe plan procesual, sub aspectul obiectului material al contractului trebuie a se reţine că într-adevăr intimata pârâtă (P1) nu a formulat apel cu privire la considerentele din sentinţă prin care instanţa de fond şi-a însuşit teza expusă de reclamanţii apelanţi cu privire la obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...)/2015, însă, aceasta obţinând o soluţie favorabilă în primă instanţă nu avea interes a o ataca, cu atât mai mult cu cât inclusiv sub aspectul statuărilor asupra obiectului contractului, acestea îi erau favorabile, câtă vreme s-a reţinut că voinţa părţilor a vizat vânzarea inclusiv a anexelor gospodăreşti în schimbul unui preţ total de 50.000 Euro.

Însă, problematica adusă în discuţie de către apelanţi, chiar în absenţa unui apel din partea intimatei care să fi vizat considerentele sentinţei, reclamă examinarea conţinutului contractului în întregul său, pentru că analizarea criticilor din apel îndreptate împotriva soluţiei de admitere a excepţiei privind nulitatea declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală a contractului, reclamă verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 1552 din Codul civil, dintre care una rezidă în neexecutarea însemnată a obligaţiilor asumate, or pentru a se putea concluziona dacă suntem în prezenţa unei atari neexecutări, în prealabil trebuie stabilite prestaţiile la care s-au angajat părţile. Se impune aşadar a fi determinată obligaţia asumată de vânzători, şi anume lucrul la predarea căruia s-au obligat şi corelativ preţul la plata căruia s-a obligat cumpărătoarea acestuia, conform dispoziţiilor art. 1672 şi 1719 din Codul civil, apelul, din perspectiva prevederilor 476 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin efectul său devolutiv, repunând din nou în discuţie respectivele chestiuni judecate la prima instanţă.

Aspectul esenţial care a fost pus în evidenţă de ansamblul materialului probator existent la dosar rezidă în faptul că atâta timp cât vânzătorii, în mod repetat, în cadrul demersurilor făcute anterior întocmirii celor două declaraţii de rezoluţiune, au reliefat că anexele gospodăreşti nu au făcut obiectul contractului autentic de vânzare cumpărare, nu se poate vorbi de o neexecutare a obligaţiilor asumate de cumpărătoare, sub aspectul preţului convenit de părţile contractante, de 50.000 Euro aferent casei de locuit şi terenului aferent.

Discuţiile axate pe oferta intimatei nu reprezintă nicidecum o recunoaştere a acesteia că preţul convenit ar fi fost altul, ci reprezintă oferta de preţ pentru anexele extratabulare care nu făcuseră obiectul contractului, după cum chiar apelanţii reclamanţi au susţinut, de altfel, acestea au rămas în continuare înscrise fiscal pe numele familiei (R).

Împrejurarea că intimata a făcut lucrări de amenajare la anexele gospodăreşti, aflate în posesia sa după mutarea familiei (...) din imobilul de pe strada (...), ce reprezintă o singură unitate locativă ori că obiceiul în zonă este de a se vinde casa împreună cu toate anexele, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, nu este de natură a schimba datele problemei, având în vedere conţinutul contractului, întărit inclusiv de conţinutul înscrisurilor întocmite cu ocazia demersurilor ulterioare întreprinse de apelanţii reclamanţi, cu scopul de a obţine un preţ şi pentru anexele gospodăreşti ce nu făcuseră obiectul contractului, dar care au intrat în posesia intimatei, timp în care ei au suportat în continuare cheltuielile fiscale.

Anexele gospodăreşti, proprietate extratabulară, făcuseră anterior obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.  (...)/19.06.2006 al BNP (...) (...), fiind menţionate alături de casa şi terenul intravilan, grădină şi curte, prin care familia (...) a dobândit dreptul de proprietate, însă ulterior nu au fost evidenţiate în contractul de vânzare cumpărare încheiat de aceştia cu intimata pârâtă. De altfel, anexele gospodăreşti nu au făcut obiectul raportului de evaluare întocmit în decembrie 2014 de P.B.S. (...) SRL la solicitarea intimatei, iar în cadrul apărărilor acesteia formulate înaintea instanţei de fond a învederat la rându-i că susţinerile reclamanţilor în sensul că obiectul contractului de vânzare cumpărare l-ar fi făcut şi anexele gospodăreşti sunt neavenite şi nu rezultă din niciun paragraf al contractului autentic. De asemenea, în cadrul răspunsurilor la interogatoriu, a arătat că preţul a fost de 50.000 Euro, nu altă sumă, că a crezut că a cumpărat şi anexele, fiind în eroare cu privire la ceea ce a cumpărat. Acelaşi preţ, de 50.000 Euro şi respectiv imobilul compus din casă P+E şi teren apar inserate şi în antecontractul încheiat la 27.01.2015.

Sub aspectul obiectului material al contractului este important a se face trimitere detaliată şi la cele două înscrisuri de care se prevalează apelanţii, astfel potrivit încheierii de certificare nr. (...) din 15 ianuarie 2018 întocmită de notar public (...), creditorii (R2) şi (R1), asistaţi de avocat, au solicitat achitarea întregii sume de 20.000 Euro, cu referire la care au declarat că reprezintă diferenţă de preţ pentru supraedificiile extratabulare neînstrăinate” denumite de către părţi „anexe gospodăreşti”, 5.000 Euro reprezentând dobânzi, cheltuieli, bunuri mobile rămase în imobilul înstrăinat, cca 2500 Euro din totalul înţelegerii de 4.000 Euro, precum şi lipsa de folosinţă şi daune interese, solicitare faţă de care reprezentantul persoanei notificate a arătat că este dispus să achite doar suma de 20.000 Euro reprezentând contravaloarea anexelor gospodăreşti.

Este evident că discuţiile referitoare la anexele gospodăreşti, consemnate în încheierea de certificare mai sus menţionată, nu pot fi calificate ca vizând o eventuală executare a vreunor obligaţii izvorâte din contractul încheiat anterior între părţi, în încheiere stipulându-se cu claritate că este vorba despre un preţ cerut pentru supraedificate extratabulare neînstrăinate, preţ care, astfel cum apare consemnat în încheierea de certificare nr. (...) din 18 ianuarie 2015 întocmit de notarul public (...), a fost prezentat de către d-na (P1) spre a fi pus la dispoziţia familiei (R), conform actului întocmit la data de 15.01.2018, neacceptat ulterior de aceştia.

Este de semnalat poziţia contradictorie pe care s-au situat părţile apelante, astfel deşi în notificările emise anterior întocmirii celor două acte de rezoluţiune unilaterală, au insistat asupra ideii că anexele nu au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care au şi invitat-o pe intimată să se întâlnească pentru reglementarea situaţiei acestora, solicitându-i să îi informeze dacă îşi manifestă intenţia de a le achita, pentru că se află în posesia ei, deşi nu au făcut obiectul contractului, cu toate acestea, ulterior notificărilor, au întocmit declaraţiile de rezoluţiune, pentru neexecutarea obligaţiei de plată a preţului aferent acestora, mai mult, prin acţiunea dedusă judecăţii au învederat contrariul celor înscrise în notificări, şi anume că au făcut obiectul respectivului contract.

În atare situaţie se naşte fireasca întrebare, care anume obligaţie asumată de cumpărător prin contractul de vânzare cumpărare nr. (...) din 25 februarie 2015 nu a fost adusă la îndeplinire, atâta timp cât preţul inserat în contract pentru lucrul vândut a fost achitat integralmente?

Pe cale de consecinţă, pornind de la determinarea exactă a conţinutului obligaţiilor inserate în contractul din litigiu, astfel cum acestea au fost concepute de către părţile contractante, privite fiind inclusiv din perspectiva elementelor extrinseci ale contractului, anterioare încheierii lui (antecontract, raport de evaluare), respectiv posterioare încheierii actului juridic (tratative şi discuţii purtate ulterior, inserate în încheierile de certificare menţionate), rezultă cu îndestulătoare claritate că, în speţă, nu este vorba despre o neexecutare a vreunei prestaţii asumate de intimată în calitatea sa de cumpărător al imobilelor casă şi teren, nefiind aşadar îndeplinită condiţia de fond a rezoluţiunii, respectiv cea a unei neexecutări însemnate, fiind evident totodată că problema anexelor gospodăreşti, a preţului aferent acestora, trebuie privită ca aflându-se dincolo de limitele voinţei părţilor, astfel cum aceasta a fost exprimată prin contractul autentic.

Soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea rezoluţiunii unilaterale atrage după sine pronunţarea unei soluţii similare asupra cererilor subsidiare prin care s-a tins a se obţine rectificarea cărţii funciare în sensul de a fi restabilită situaţia anterioară de carte funciară, precum şi asupra cererii având ca obiect daunele interese pretinse pentru acoperirea prejudiciului material şi moral invocat, devenind superfluă analizarea tuturor acestora, astfel cum cu justeţe a apreciat şi instanţa de fond.

Dată fiind soluţia de respingere a apelului, apărările intimatei (Banca) formulate pe cale subsidiară nu s-a mai impus a fi analizate.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul, sentinţa fiind păstrată în totul.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, este de reţinut că intimata (Banca) S.A. a precizat că le va solicita pe cale separată, iar intimata (P1), prin avocat, le-a solicitat în cadrul prezentului proces însă fără a face dovada acestora în condiţiile dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură civilă, astfel, deşi a pretins cu titlul sus arătat cheltuielile reprezentând onorariul avocaţial, nu a făcut dovada acestuia, pe cale de consecinţă, nu s-a impus a se face aplicarea prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă.

Domenii speta