Rezolutiune contract

Acţiune în restituirea preţului plătit unei agenţii de turism pe motiv că, independent de voinţa beneficiarului, serviciul turistic nu a mai fost prestat. Acţiune formulată în contradictoriu cu agenţia de turism cu care beneficiarul a contractat, în condiţiile în care aceasta nu era organizatoarea serviciilor turistice, ci a acţionat ca un intermediar, organizatoarea fiind o altă societate de prestări-servicii turistice.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad data de …, reclamanta … a solicitat, în contradictoriu cu pârâta …, rezoluţiunea contractelor de comercializare a pachetelor turistice nr. … şi nr. … şi obligarea acesteia la plata sumei de 1.084 euro reprezentând preţul celor două contracte şi suma de 385 lei reprezentând contravaloarea poliţelor de asigurare, cu dobândă legală.

În motivare, a arătat că, în luna …, reclamanta a achiziţionat două pachete turistice cu preţul de 650 euro, respectiv 434 euro inclusiv asigurări de călătorie în cuantum de 385 lei, iar din motive independente de voinţa sa, niciuna dintre cele două călătorii nu au mai avut loc. A solicitat societăţii pârâte restituirea sumelor achitate, însă pârâta nu a returnat banii, motivat de faptul că au fost viraţi în contul turoperatorului …, care nu mai funcţionează. Pârâta este obligată la restituirea sumelor întrucât a fost încheiat un contract pentru fiecare dintre aceste pachete turistice.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că responsabilitatea pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract revin agenţiei de turism organizatoare, ea pârâta apreciind că, în calitate de intermediar, este răspunzătoare în condiţiile art. 20 al.4 din OUG nr. 107/1999, respectiv pentru obligaţia care îi incumbă privitor la plata către agenţia organizatoare a  pachetelor turistice comercializate, precum şi pentru celelalte obligaţii asumate prin contractul încheiat cu aceasta.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale care antrenează răspunderea contractuală a agenţiilor de turism, răspunzătoare pentru neexecutarea obligaţiilor de prestare a serviciilor turistice este turoperatorul, nu pârâta în calitate de intermediar.

 Raportat la suma de 385 lei, contravaloarea poliţelor de asigurare, a precizat că nu au fost impuse de către pârâtă, reclamanta achiziţionându-le la sugestia acestora, ca un mijloc de protecţie, contractul de asigurare fiind încheiat cu  …, raportul contractual fiind legat strict între asigurător şi reclamantă, fără a se naşte vreo obligaţie a pârâtei şi fără ca acesta să fie parte în contractul de asigurare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Între reclamantă şi pârâta … s-au încheiat contractele de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. … având ca obiect un sejur de … zile pentru care a achitat un preţ de 650 euro şi nr. … având ca obiect un sejur de … zile pentru care a achitat un preţ de 434 euro.

Pachetul turistic a fost procurat de către pârâtă de la terţa …, producătoarea şi organizatoarea sejurului.

Astfel, pentru plata preţului, terţa … a emis facturi către pârâtă, care la rândul său a emis facturi în nume propriu către reclamantă. 

Totodată, reclamanta a încheiat poliţe de asigurare pentru cele două sejururi, pentru care a achitat prima de asigurare.

Ulterior, societatea organizatoare, … a intrat în faliment, iar sejurul nu a mai avut loc, motiv pentru care reclamanta solicită prin prezenta acţiune restituirea preţului achitat.

În drept, este incidentă răspunderea contractuală din moment ce există contract încheiat, anume unul de turism. În materia contractului de turism există dispoziţii speciale, anume OG nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, care asigură transpunerea în dreptul naţional a  Directivei nr. 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite (texte care va fi avut în vedere din moment ce Directiva nr. 2015/2302 a Parlamentului European şi a Consiliului este ulterioară încheierii contractului reclamanţilor, text normativ care abrogă Directiva 90/314/CEE  cu efect de la 1 iulie 2018, iar OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate este ulterioară încheierii contractului.)

Prin urmare, aceste prevederi trebuie avute în vedere, precum şi forma în vigoare de la data încheierii contractului de turism, respectiv 26 şi 30.06.2017.

Instanţa reţine că reclamanta a încheiat contacte pentru achiziţionarea pachetului turistic doar pârâta ….

În cazul în care acţiunea are un caracter personal, întemeiat pe un drept de creanţă, calitatea procesuală aparţin părţilor care au încheiat actul juridic de drept material şi în patrimoniul cărora s-au născut obligaţiile şi drepturile corelative.

Reclamanta justifică obligaţia de plată a pârâtei pe motivul că acesta este agenţia care a vândut efectiv pachetul turistic şi este parte în contract, în timp ce pârâta susţine că o terţă societate a produs pachetul de servicii şi l-a vândut prin intermediul paratei, deci primei îi revine obligaţia de restituire a preţului.

Instanţa reţine că, într-adevăr, pachetul turistic a fost conceput de …, dar nu această societate l-a vândut reclamantei.

Astfel, obiectul contractelor nr. … şi nr. … constă în „vânzarea de către Agenţie (pârâta) a pachetului de servicii turistice.” (art. I).

Pârâta, parte contractantă, nu a depus vreun contract de colaborare încheiat cu terţa … care să fie adus la cunoştinţa reclamantei şi din care să rezulte că aceasta din urmă şi-a asumat obligaţii proprii şi, cel mai important, ce anume obligaţii, sau, de fapt, agenţia pârâtă a cumpărat de la organizatoare pachetele şi le-a revândut în nume propriu.

Pentru plata preţului, pârâta a emis factură şi a încasat banii efectiv de la reclamantă.

Legislaţia face vorbire de organizatorul sejurului sau agenţie de turism touroperatoare, definit ca fiind „persoana care, în mod neocazional, organizează pachete de servicii şi le vinde sau le oferă spre vânzare direct sau prin intermediul unui detailist” (conform directivei), respectiv agenţia care are ca „obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe cont propriu a pachetelor de servicii turistice sau a componentelor acestora, direct sau prin intermediari” (conform ordonanţei), iar pe de altă parte există un detailist care „înseamnă persoana care vinde sau oferă spre vânzare pachetul stabilit de organizator”, respectiv „care vinde sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de turism touroperatoare, pachete de servicii turistice sau componente ale acestora contractate cu aceasta”.

În speţă, organizatorul este …, iar detailistul pârâta.

Pârâta pretinde că organizatorul este cel răspunzător, indiferent dacă consumatorul a cumpărat pachetul direct de la acesta sau de la detailist.

În susţinerea acestui punct de vedere, ca şi argument de text, pârâta a invocat art. 20 din OG nr. 107/1999, însă în cuprinsul întâmpinării a redat o formă ulterioară perfectării contractului, iar în forma în forma în vigoare la acea dată prevedea că „Agenţia de turism este răspunzătoare pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract, inclusiv în situaţia în care aceste obligaţii trebuiau îndeplinite de către o altă agenţie de turism sau de către alţi prestatori de servicii.”

Astfel, la data încheierii contractului, legea nu făcea distincţie între agenţia de turism touroperatoare şi detailistă răspunzătoare.

Într-adevăr, la art. 21 din OG nr. 107/1999 se  face vorbire despre acoperirea daunelor materiale cauzate de nerespectarea de către agenţia de turism organizatoare, însă din întreaga reglementare rezultă că răspunderea este una contractuală, deci aceasta revine agenţiei de turism care a încheiat efectiv contractul cu consumatorul.

În preambulul Directivei nr. 90/314/CEE se arată că „organizatorul şi/sau detailistul parte contractantă ar trebui să răspundă faţă de consumator pentru buna îndeplinire a obligaţiilor care decurg din contract”, iar art. 7 face vorbire de „Organizatorul şi/sau detailistul parte contractantă”. În acest sens este şi art. 20 alin. 1 din OG nr. 107/1999 antemenţionat.

Astfel, pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract răspunde agenţia care a încheiat efectiv contactul cu consumatorul, inclusiv în situaţia în care aceste obligaţii trebuiau îndeplinite de către o altă agenţie de turism sau de către alţi prestatori de servicii, în speţă, touroperatorul. Nerespectarea unor obligaţii ale acesteia din urmă ar da naştere eventual, la un drept de regres al agenţiei de turism detailistă împotriva organizatorului în baza propriilor raporturi contractuale între cele două agenţii cu dovada obligaţiei încălcate.

Astfel, pârâta şi-a asumat obligaţii proprii faţă de consumator (reclamanta) prin încheierea contractului de vânzare a pachetului turistic, acţionând, la rândul său, în calitate de profesionist.

În acest contract nu se face referire la vreo terţă agenţie organizatoare şi nici nu se face vorbire că pârâta ar fi contactat în numele acesteia, ci, din întreg contactul încheiat între părţi rezultă că pârâta şi-a asumat obligaţii proprii.

Conform anexei la Directiva nr. 90/314/CEE, lit. g precizează că acest contract ar fi trebuit să cuprindă şi „numele şi adresa organizatorului, detailistului şi, dacă este cazul, ale asigurătorului.” În speţă, nu se regăseşte numele organizatorului, iar asigurător este menţionat …, ca fiind cel al agenţiei, deci al pârâtei care a încheiat contractul.

Chiar dacă din acte rezultă că există o terţă societate organizatoare, nu rezultă că o informare a turistului că organizatorul est cel răspunzător pentru executarea necorespunzătoare, dimpotrivă din contract rezultă contrariul, anume că agenţia contractantă, pârâta din speţă, este cea care răspunde şi asumat obligaţii proprii faţă de client.

Faţă de acestea, nefiind contestată neefectuarea sejurului, deci o neexecutare a contractului, neimputabilă reclamantei, instanţa reţine răspunderea contractuală a pârâtei şi o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 1.084 euro, reprezentând preţul sejurului achitat, cu dobândă legală, conform art. 1535 C.civ. 

În ce priveşte însă suma de 385 lei achitată cu titlu de primă de asigurare, instanţa reţine că sumele au fost achitate asigurătorului, iar în contracte se specifică expres cine anume este asigurătorul şi că pârâta a avut doar calitate de intermediar. Din actele dosarului nu rezultă că aceste poliţe ar fi fost impuse de către pârâtă şi ar fi condiţionat achiziţionarea pachetelor turistice antemenţionate. Faţă de acestea, instanţa va respinge acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta de faţă.

Domenii speta

Spete similare