Suspendare executare decizie de impunere

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal la nr. X/104/2019, reclamanta SC D D SNC a formulat cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F-OT X/20.12.2018 întocmită de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, până la pronunţarea instanţei de fond.

În fapt, se arată că prin Decizia de impunere susmenţionată, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 50.134 lei, compuse din: impozit pe profit în valoare de 4.572 lei şi TVA în valoare; de 45.562 lei.

Arată reclamanta că obligaţiile fiscale de plată sunt stabilite în mod nelegal şi netemeinic, a formulat contestaţie administrativă împotriva deciziei de impunere în conformitate cu prevederile art. 268 şi urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, pentru protejarea drepturilor şi pentru a evita crearea unui prejudiciu ireversibil în patrimoniul societăţii prin executarea deciziei de impunere, a formulat prezenta cerere.

Consideră că, executarea intempestivă a unei sume atât de mari este de natură să destabilizeze grav şi iremediabil activitatea societăţii .

În ceea ce priveşte cele două cerinţe stabilite de legiuitor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, consideră că sunt îndeplinite în cauză.

În ceea ce priveşte dovada pagubei iminente, trebuie observat în primul rând cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite de organul de inspecţie fiscală, respectiv suma totală de 50.134 lei, a cărei plată imediată, prin raportare la capitalul social subscris şi vărsat al societăţii, ar produce în mod cert o pagubă iminentă şi ireversibilă în patrimoniul societăţii, dar şi al asociaţilor, dat fiind forma juridică a acesteia de societate în nume colectiv. Cerinţa pagubei iminente ce ar fi produsă în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză şi aceasta, desigur, nu numai în considerarea valorii debitului în sine, incontestabil mare, ci şi faţă de situaţia extrem de dificila prin care trec, coroborată cu dificultatea de a face fata angajamentelor pe care le au cu privire la plata salariilor, plata utilităţilor, plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului si a celorlalte angajamente curente.

 Prejudiciul astfel suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze întreaga activitate desfăşurată de reclamanta, atât în privinţa relaţiilor contractuale cu beneficiarii sau cu furnizorii ce asigură baza materială pentru funcţionarea societăţii, cât şi în privinţa relaţiilor cu angajaţii societăţii.

Pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, considera că în cauză este îndeplinită şi cerinţa legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Solicită suspendarea executării si justificat de faptul ca pretinsele obligaţii fiscale stabilite suplimentar de plată prin deciziile de impunere au fost stabilite vădit neîntemeiat, aşa cum rezulta si din contestaţia anexată în copie.

Din argumentele invocate în cadrul contestaţiei, subliniază următoarele:

1.Încălcarea dispoziţiilor exprese şi imperative ale art. 130, coroborate cu cele ale art. 9, alin. 1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fapt ce a condus la încălcarea dreptului la apărare.

Astfel, în decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală se face vorbire despre Anexa 1 şi Anexa 2 care ar cuprinde detaliat "operatori economici de pe raza municipiului Bucureşti care nu au declarat livrările către D D SNC Slatina, CUI X". Însă aceste anexe nu au fost comunicate niciodată de către organele de inspecţie fiscală, nerespectând astfel art. 130, alin,; 1, din C.proc. fisc, potrivit căruia: (1) "Contribuabilul/Plătitorul trebuie informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale despre aspectele constatate în cadrul acţiunii de inspecţie fiscală, iar la încheierea acesteia, despre constatările şi consecinţele lor fiscale".

Reclamanta a invocat această situaţie prin punctul de vedere prezentat la discuţia finală, însă, în Raportul de inspecţie fiscală, organele de inspecţie fiscală nu au exprimat nicio opinie, fapt ce reprezintă o încălcare a art. 131, alin. 2, teza finală din C.proc. fisc, potrivit căruia: "în cazul în care contribuabilul/plătitorul şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 130 alin. (5), raportul de inspecţie fiscală cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil/plătitor".

2.Încălcarea prevederilor exprese şi imperative ale art. 117 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A făcut obiectul inspecţiei fiscale pentru verificarea impozitului pe profit pentru perioada 01.01.2012-31.01.2013 şi a taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 01.10.2012 -30.09.2018.

Potrivit art. 117 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "Perioada supusă inspecţiei fiscale (1) Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale."

De asemenea, dreptul organului fiscal de a stabili diferenţe de obligaţii fiscal se prescrie în termen de 5 ani potrivit art. 23 şi 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare pentru perioadele anterioare anului 2016.

În speţă, pentru obligaţiile fiscale născute în anul 2012, termenul de prescripţie s-a împlinit la 01.01.2018, astfel că, raportat la data începerii controlului fiscal - 28.11.2018 -, rezultă că organele de inspecţie fiscală nu mai aveau dreptul să verifice anul 2012.

3.Nici pe fond obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale nu sunt întemeiate.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au stabilit obligaţiile fiscale de plată reţinând următoarele aspecte: "a achiziţionat produse textile şi de îmbrăcăminte de la mai mulţi operatori economici de pe raza municipiului Bucureşti care nu au declarat livrările către SC D D SNC S, CUI X, operatori economici care sunt prezentaţi detaliat în Anexa 1 de la prezentul Raport de inspecţie şi de asemenea menţionează că documentele prezentate cu care au fost achiziţionate aceste mărfuri nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de articolul 155, alineatul 24 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal"

Însă, aşa cum a arătat mai sus, nu i s-a comunicat anexa cuprinzând denumirile operatorilor economici din Bucureşti, astfel încât să fie în măsură să combată susţinerile organelor fiscale de control.

Cu toate acestea, consideră că organele fiscale au procedat nelegal, deoarece au nesocotit prevederile legale aplicabile creând astfel obligaţii fiscale de plată nedatorate.

Astfel, potrivit Anexei 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată "Normele de întocmire şi utilizare a facturii.

Formular cu regim intern de tipărire şi numerotare.

1. Serveşte ca:

-document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a bunurilor livrate şi a serviciilor prestate;

-document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, după caz;

-document de încărcare în gestiunea cumpărătorului;

-document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului;

-alte situaţii prevăzute expres de lege(...)

3. Circulă, după caz:(..)

-la cumpărător:

-la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plăţii, precum şi pentru înregistrarea în contabilitate".

Deducerea taxei pe valoarea adăugată a fost efectuată în baza art. 145 şi 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar faptul că societăţile furnizoare din Bucureşti nu au depus declaraţia 394 nu poate fi imputat societăţii .

Mai mult decât atât, chiar în cuprinsul RIF - Capitolul V. Alte constatări., se reţine că: „Evidenţa contabilă este organizată pe conturi analitice în conformitate cu prevederile Legii 82/1991 rep. ", fapt ce dovedeşte că organele de control recunosc că nu pot  imputa nimic cu privire la modalitatea de ţinere a evidentelor contabile.

Din analiza condiţiilor necesare pentru deductibilitatea taxei rezultă fără niciun dubiu că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală, respectiv condiţiile de fond şi de formă: achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile, societatea a achiziţionat diverse confecţii şi articole textile revândute ulterior.

De asemenea, subliniază că modul de abordare a speţei de către organele fiscale de control, vine în contradicţie flagrantă cu jurisprudenţa instanţelor de judecată din România, dar şi ale C.J.U.E.

În cazul reclamantei, toate operaţiunile comerciale au o existenţă reală, marfa achiziţionată fiind apoi revândută, fiind logic faptul că nu putea realiza venituri fără niciun fel de cheltuieli, aşa cum în mod greşit au stabilit organele de control fiscal.

Nu în ultimul rând, trebuie observat că societatea funcţionează din anul 1993 şi, în toată perioada, de la înfiinţare, a avut un comportament fiscal ireproşabil.

Cazul bine justificat rezidă nu numai din simplele afirmaţii, dar şi în argumentele juridice prezentate care sunt de natură a crea o serioasă îndoială în ceea ce priveşte actele contestate, emise de pârâtă, şi a căror legalitate nu este confirmată. Toate aceste elemente, deopotrivă de ordin obiectiv şi subiectiv, justifică suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării actelor administrativ-fiscale a căror legalitate este contestată, până la pronunţarea instanţei de fond.

Relevantă este şi împrejurarea că suspendarea provizorie a executării ar fi în acord şi cu Recomandarea nr. R(89) 8, adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materia administrativă. Având în vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea  cererii şi să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-OT X/20.12.2018 întocmită de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, până la pronunţarea instanţei de fond.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 278 (2), din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Probe: înscrisuri, precum şi orice alte probe ce va rezulta din dezbateri ca fiind necesare, pertinente şi utile.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, in nume pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova a depus întâmpinare.

Arată pârâta că admisibilitatea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale până la soluţionarea acţiunii în anularea acestora este condiţionată de existenţa justificării temeiniciei precum şi de iminenţa producerii unei pagube.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie întrunite cumulativ două condiţii: existenţa unui caz bine justificat, în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu şi, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.

Prin caz bine justificat, Legea nr. 554/2004 are în vedere potrivit art. 2 lit. t) existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar paguba iminentă este definită de legiuitor ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aceste condiţii se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre iminenţa pagubei, în absenţa caracterului bine justificat al cazului.

De altfel, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 257/14.03.2006 faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate".

a. Cazul bine justificat presupune ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta ar trebui să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite.

Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar conveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2001.

In jurisprundenţă s-a statuat că această condiţie este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, cu alte cuvinte, există un indiciu temeinic de nelegalitate.

De asemenea, în practica instanţelor de contencios administrativ şi în doctrină, înţelesul sintagmei „caz bine justificat" a fost definit în sensul că exprimă împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu trebuie să conducă la examinarea pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, analiza actului administrativ limitându-se doar la o simplă „pipăire a fondului".

Din definiţia dată de lege actului administrativ se observă că acesta este actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge reporturi juridice.

De altfel, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea actului administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Mai mult, prin Decizia nr. 5191/27.10.2005, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut faptul că „prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate".

Pentru ca un act să fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea, or, în cazul de faţă, decizia de impunere, act a cărui suspendare se solicită, îndeplineşte condiţiile unui act administrativ individual, respectiv este emisă în baza şi în aplicarea actelor normative aplicabile, se adresează unui subiect determinat, dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.

Faţă de cele menţionate, solicită a se constata că reclamanta nu dovedeşte îndeplinirea acestei condiţii legale.

b. Nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiţii, a pagubei iminente, la care ar fi supusa reclamanta.

Îndeplinirea celei de-a doua condiţii trebuie să răspundă cerinţelor prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. ş) din lege: paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, a unui serviciu public sau a activităţii unei persoane fizice sau juridice.

Pentru considerentele ce vizează lipsa de interes în obţinerea unei suspendări a executării, apreciază că nu există un prejudiciu material viitor şi previzibil care poate fi invocat de către reclamantă în susţinerea cererii de suspendare.

O eventuală suspendare a executării lipseşte de eficienţă instituţia prevăzută de legea contenciosului administrativ, întrucât, în speţă are efect contrar celui pentru care a fost edictată.

Reclamanta încearcă să susţină faptul că prin emiterea actului respectiv ar rezulta un important prejudiciu, cu consecinţe negative asupra drepturilor sale şi cu afectarea patrimoniului său.

Nici susţinerea reclamantei că nu datorează suma la care a fost obligata prin actul administrativ în discuţie nu satisface cerinţele art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 si nu înseamnă că implicit există şi o pagubă iminentă.

Consideră că numai aceste afirmaţii nu pot dovedi îndeplinirea condiţiei impuse de lege, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.

Faţă de motivele de mai sus, solicită respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-OT X/26.06.2018, a Raportului de inspecţie fiscala nr. F-OT X/20.12.2018, emis de A.J.F.P O.

In drept, îşi întemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art. 205 si următoarele cpc.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, instanţa  reţine următoarele:

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F-OT X/20.12.2018, întocmită de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 50.134 lei, compuse din: impozit pe profit în valoare de 4.572 lei şi TVA în valoare de 45.562 lei.

Potrivit art. 14 alin.1 din Legea 554/2004 , in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente , dupa sesizarea , in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul  sau a autoritatii ierarhic superioare ,  persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond.

Instanţa reţine că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.

Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Aprecierea existenţei cazului bine justificat, definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004, implică analiza unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Fără a intra în analiza de fond a argumentelor reclamantei, aprecierea existenţei cazului bine justificat care să permită suspendarea executării actului administrativ fiscal se realizează de către instanţa de judecată prin prisma unei analize sumare a  legalităţii sau nelegalităţii aparente a acestuia.

În condiţiile in care nu se pot antama in aceasta etapa procesuala aspecte de fond, se constată că în cererea introductivă de instanţă s-au invocat de către reclamantă o serie de neregularităţi cu privire la decizia de impunere atât în ceea ce priveşte nerespectarea de către organele fiscale a termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale ,raportat la  art. 117 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi art. 23 şi 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare pentru perioadele anterioare anului 2016, cât şi sub aspectul stabilirii condiţiilor necesare pentru deductibilitatea TVA,reclamanta arătând că achiziţiile pe care le-a efectuat sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile,că  deducerea taxei pe valoarea adăugată a fost efectuată în baza art. 145 şi 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi  nu-i poate fi imputat faptul că societăţile furnizoare din Bucureşti nu au depus declaraţia 394.

Aceste aspecte invocate de reclamantă sunt de natură să inducă o îndoială asupra legalităţii actului, îndoială ce se circumscrie noţiunii de „caz justificat” avută în vedere de legiuitor în art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Luând în considerare susţinerile reclamantei, se apreciază că, prin modul de expunere al circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei, s-a creat un dubiu asupra legalităţii actului administrativ, urmând însă ca toate aceste aspecte să fie analizate pe fond doar în cadrul acţiunii în anulare.

În raport de faptul că prin argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamantă se pune în discuţie legalitatea actului administrativ, instanţa apreciază îndeplinită condiţia cazului bine justificat de natură să justifice măsura suspendării.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ş din Legea nr. 554/2004 modificată, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În ceea ce prive şte condiţia producerii prejudiciului, se are în vedere faptul că lipsirea societăţii de mijloace financiare poate conduce la blocarea activităţii acestea  şi în final la incapacitate de plată , afectând astfel relaţiile contractuale cu beneficiarii sau cu furnizorii ce asigură baza materială pentru funcţionarea societăţii, cât şi în privinţa relaţiilor cu angajaţii societăţii.

Cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite de organul de inspecţie fiscală, respectiv suma totală de 50.134 lei, prin raportare la capitalul social subscris şi vărsat al societăţii, ar produce în mod cert o pagubă iminentă şi ireversibilă în patrimoniul societăţii, coroborată cu dificultatea de a face fata angajamentelor pe care le are cu privire la plata salariilor, plata utilităţilor, plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului si a celorlalte angajamente curente, dar s-ar produce o pagubă şi în patrimoniul  asociaţilor, dat fiind forma juridică a acesteia de societate în nume colectiv.

Referitor la societăţile în nume colectiv, art.85 din Legea nr.31/1990  prevede că:,, Asociaţii sunt obligaţi nelimitat  şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele societăţii de persoanele care o reprezintă ;(2) Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă fiecărui asociat”.

Astfel, în ceea ce priveşte răspunderea juridică, aceasta este reglementată de art. 3 din Legea nr.31/1990  intitulat ,,Garantarea obligaţiilor sociale. Răspunderea asociaţilor”:- (1) Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.

(2) Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi.

(3) Acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.

Echilibrarea intereselor părţilor poate fi privită şi ca o aplicaţie particulară a principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că la soluţionarea cererii de suspendare a unui act administrativ, instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantei de a fi amânată executarea actului până la soluţionarea definitivă a cauzei este sau nu mai puternic decât interesul de a se executa actul imediat, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale.

Ţinând seama de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa apreciază că executarea actului contestat este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul societăţii cât şi  în patrimoniul asociaţilor acesteia.

Masurile  dispuse in cauza sunt în acord si cu recomandarea nr. R(89) 8 adoptata de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţionala provizorie in materia administrativa.

In cuprinsul acesteia se arata ca executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, in anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune sa fie evitat, in măsura posibilului.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004  , urmează a se dispune suspendarea executării actului administrativ pana la pronunţarea instanţei de fond, sens în care va fi admisă acţiunea .

Data publicarii pe portal: 15.10.2019

Domenii speta

Spete similare