Ordin de protectie

Asupra apelului de faţă se reţin următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.  X/06.08.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2019 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P I împotriva pârâtilor  P I şi P V, având ca obiect ordin de protecţie.

Suma de 500 de lei reprezentând onorariul doamnei avocat F C N, desemnată din oficiu, conform delegaţiei X/2019, pentru a asigura asistenţa juridică a pârâţilor, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 31.07.2019 sub nr. de dosar X/207/2019, reclamanta P I, a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii  P I si P V, învederând instanţei faptul că în data de 27 iulie  a anului curent, în timp ce se afla în casă, nora sa P V şi fiul său P I, i-au adresat cuvinte  urâte, ameninţând-o cu moartea şi creându-i o stare de teamă.

Reclamanta  a susţinut că nu mai are curajul sa stea in imobilul sau, fiindu-i frică de pârâţi.

Reclamanta a menţionat că, este o persoana in vârsta de 85 de ani si bolnavă şi nu se poate apăra în fata agresivităţii pârâţilor.

În dovedirea cererii, reclamanta  a învederat că înţelege sa se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu martorul E I.

Cererea nu a fost motivată in drept. 

La dosar au fost depuse înscrisuri, respectiv copie C.I.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit  dispoziţiilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie: ,,Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: 

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.”

Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

În ceea ce priveşte scopul emiterii actului normativ anterior menţionat instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 217/2003, acesta vizează prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ca elemente ce  fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei ce reprezintă totodată şi o importantă problemă de sănătate publică.

Totodată, instanţa a reţinut că, potrivit art. 3 alin.1 din acelaşi act normativ, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Instanţa a constatat că reclamanta P I, este soacra pârâtei P V, respectiv mama pârâtului P I şi locuiesc în acelaşi imobil, aspect ce reiese din depoziţiile martorilor I I şi E I.

Instanţa a apreciat că  dispoziţiile  art. 5 din Legea nr. 217/2003, republicată, trebuie interpretate în sensul că prin membri de familie se înţeleg şi: „persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc"; , adică acele persoane care au  o relaţie de afinitate cum este cea dintre ginere sau noră pe de o parte şi socrii săi pe de altă parte, relaţie asemănătoare celei dintre părinţi şi copii şi definită de art.407 din Noul Cod civil.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în interpretarea art. 8 din Convenţie referitor la viaţa privată, recunoaşte nu numai relaţiile de natură biologică, ci şi relaţiile de ordin afectiv în baza cărora se creează raporturi asemănătoare celor de familie.

Având în vedere că reclamanta şi pârâţii sunt membri de familie potrivit art.5 lit. c. din actul normativ anterior menţionat conform căruia: „prin membru de familie se înţelege  şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenţii şi descendenţii partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora”, instanţa a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile Legii 217/2003, instanţa a analizat dacă reclamanta a fost supusă vreunei forme de violenţă în familie şi dacă acest aspect este de natură a periclita  viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei.

Instanţa a avut în vedere că din răspunsurile reclamantei la proba cu interogatoriu administrat în cauză (fila 19), rezultă faptul că reclamanta a fost agresată verbal şi ameninţată de pârâţi la data de 27.07.2019, acesta episod având caracter singular.

Instanţa a reţinut că din depoziţia martorului E I, propus de reclamantă  a rezultat că  acesta nu a asistat personal la actele de agresiune relatate de reclamantă, aceasta nu i-a povestit ca ar fi fost agresată de pârâţi sau că i-ar fi teamă de aceştia, iar pârâţii nu sunt cunoscuţi ca fiind persoane violente.

În ceea ce o priveşte pe martora I I, propusa de pârâţi, instanţa a reţinut că din declaraţia acesteia a reieşit că nu a asistat la nici un incident la data de 27.07.2019 si nici reclamanta nu i-a povestit ca ar fi fost agresată de pârâţi.

Instanţa, observând declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a constatat că aspectele relatate de reclamantă nu sunt confirmate, mai mult chiar, martorul propus de reclamantă E I a arătat că nu a fost prezent personal la actele de violenţă verbală, pretins a fi exercitate de pârâti împotriva reclamantei şi, de asemenea, nu a auzit ca pârâţii să o fi agresat-o pe reclamantă.

Faţă de situaţia de fapt anterior expusă, instanţa a apreciat că reclamanta nu a fost recent victima unor acte de violenţă în familie  integritatea  fizică si  psihică şi chiar viaţa  reclamantei nefiind puse în pericol, ca urmare a comportamentului  fiului şi nurorii sale, pârâţii din prezenta cauză.

Ordinul de protecţie, dată fiind natura sa restrictivă de drepturi, nu poate fi luat doar în baza unor indicii, ci în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă verbală, psihologică sau de altă natură.

Instanţa a reţinut că ordinul de protecţie reprezintă un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgenţă pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive. În fapt este vorba despre o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă şi care poate genera situaţii de comitere împotriva sa a unor infracţiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viaţă.

Instanţa a apreciat că reclamanta nu poate fi beneficiara unui ordin de protecţie prin evacuarea pârâţilor,  fiind necesară asigurarea unui just echilibru, iar restricţionarea unui drept respectiv dreptul la domiciliu, trebuie să fie absolut necesară şi judicios argumentată. 

Măsurile reglementate de art. 23 alin.1 din Legea217/2003 , sunt prevăzute pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, denumite în actul normativ "victime ale violenţei", şi sunt menite să protejeze drepturi inviolabile, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică.

Astfel restrângerea exerciţiului unor drepturi ale pârâţilor poate fi  justificată şi chiar impusă doar de necesitatea apărării, în esenţa lor, a altor drepturi fundamentale care privesc persoana şi libertatea personală a reclamantei.

Ordinul de protecţie se dispune în cazul în care viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei sunt puse în pericol printr-un act de violenţă; prin urmare, pentru a fi dispus ordinul de protecţie, actul de violenţă trebuie să pună în pericol valori sociale de maximă importanţă, nefiind vorba, de simple conflicte familiale, cu caracter singular, constând în utilizarea de cuvinte sau expresii jignitoare.

Simpla temere  a reclamantei nu este suficientă pentru a conduce la evacuarea pârâţilor, în condiţiile în care, în cadrul acestei proceduri urgente, nu s-a dovedit faptul că reclamanta ar fi fost agresată fizic sau verbal de pârâţi.

Având în vedere aceste considerente, instanţa, în temeiul art. 26 alin.1 din Legea 217/2003  pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta  P I împotriva pârâţilor P I si P V.

La data de 09.08.2019, reclamantă P I a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. X/06.08.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea apelului, apelanta reclamantă a precizat că a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, dar a sesizat că cererea a fost înregistrată la Judecătoria Caracal.

Apelanta reclamantă a menţionat că nu s-au făcut cercetări în dosar, deşi martorul propus de aceasta s-a prezentat.

Totodată precizează că la dosar nu a existat dovada de substituirea a apărătoarei părţilor adverse.

De asemenea, a precizat că martorii audiaţi la instanţa de fond nu au spus adevărul.

Intimaţii pârâţi nu au depus întâmpinare la dosar.

Analizând apelul, în limitele efectului devolutiv, conform art. 477 şi art. 478 Cod procedură civilă, prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit  dispoziţiilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările ulterioare: ,,Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: 

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.”

Din analiza dispoziţiilor legale, enunţate anterior rezultă că, pentru emiterea unui ordin de protecţie este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume: exercitarea unui act de violenţă din partea unui membru al familiei, actele de violenţă să pună în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei; măsurile solicitate să fie necesare în scopul înlăturării stării de pericol.

În ceea ce priveşte prima condiţie, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ defineşte noţiunea de violenţă în familie ca reprezentând: „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.

În sensul dispoziţiilor legale menţionate, violenţa în familie se poate manifesta, printre altele, sub forma violenţei verbale, care constă în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare, violenţei fizice manifestată prin vătămarea corporală ori a sănătăţii victimei, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, precum şi alte acţiuni cu efect similar şi/sau violenţei psihologice, care se manifestă prin impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale,acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

În principal, restricţiile care pot fi impuse unei persoane prin emiterea ordinului de protecţie privesc dreptul la libertatea de circulaţie (prin obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de anumite persoane şi locuri determinate, prin interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic) şi dreptul la viaţa privată care, printre altele, priveşte dreptul la domiciliu şi legăturile personale dintre un părinte şi copilul său ca element fundamental al vieţii de familie (evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora), drepturi fundamentale garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 8 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la această convenţie). Aceste drepturi nu sunt drepturi absolute ci sunt incluse în categoria drepturilor condiţionale deoarece conform celui de-al doilea paragraf al art. 8 din Convenţie şi paragrafelor 3 şi 4 ale art. 2 din Protocolul nr. 4 este permisă ingerinţa unei autorităţi publice în limita în care o asemenea ingerinţă este prevăzută de lege (lege care să îndeplinească cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate) şi constituie o măsură necesară care, într-o societate democratică, urmăreşte un scop legitim (pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora), necesitate care este analizată prin prisma raportului de proporţionalitate între scopul urmărit, prin aplicarea limitărilor drepturilor în discuţie, şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Sub acest aspect, se constată că obligaţiile sau interdicţiile sunt prevăzute de lege (legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie), urmăresc un scop legitim (protejarea sănătăţii fizice şi psihice a membrilor de familie) şi sunt necesare într-o societate democratică (prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică).

Satisfacerea exigenţei proporţionalităţii dintre ingerinţa în exerciţiul drepturilor protejate şi scopul urmărit se analizează în raport de situaţia concretă din fiecare caz în parte.

Pentru că ingerinţa asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, legea nu a permis luarea măsurilor respective pe o perioadă nedeterminată. Astfel, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte în mod expres de către judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

Instanţa reţine că în cazurile de violenţă în familie, cel mai adesea, este vorba despre fapte de agresiune de orice tip care se desfăşoară în intimitatea locuinţei, iar din acest motiv, poate fi dificil ca faptele să fie probate, mai ales în situaţiile în care agresiunile au loc atunci când nicio altă persoană nu este de faţă. În acest fel, se poate ca o persoană să fie victima unei forme de agresiune, dar să nu poată proba acest fapt, mai ales în situaţiile de violenţă psihică, întrucât în general în cazul violenţelor fizice se poate obţine ulterior, într-un interval de timp ce depinde de tipul agresiunii, zona vizată sau obiectul contondent, un certificat medico-legal.

În egală măsură, există şi riscul de a se abuza de drept prin expunerea la o măsură de limitare a exerciţiului drepturilor în baza unui ordin de protecţie a unui membru de familie care nu este în realitate un agresor sau o persoană cu probleme psihice şi se poate ca, în astfel de situaţii, să se dorească chiar agresarea psihică a acestuia prin acuzaţii false de violenţă. În aceste cazuri, chiar dacă poate fi foarte greu de atins, este necesar să se păstreze un echilibru în demersul de protejare a drepturilor celor două părţi implicate, acţiunea urmând a fi admisă atunci când starea de pericol în care se află victima este evidentă, situaţie ce nu trebuie să se bazeze pe probabilitate ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă, numai aşa formându-se convingerea (din examinarea probelor administrate în cauză) că situaţia prezentată de victima reclamantă este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită cu ajutorul probelor.

Prin sentinţa civilă nr. X/06.08.2019, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr. X/207/2019, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P I, împotriva pârâţilor P I şi P V, având ca obiect „ordin de protecţie”, ca fiind neîntemeiată motivat de faptul că, raportat la probele administrate în cauză,  nu s-a făcut dovada comportamentului violent, fizic şi verbal al pârâţilor faţă de reclamantă.

Tribunalul reţine, din probele administrate în cauză, că apelanta reclamantă P I, este mama intimatului pârât, P I, respectiv, soacra intimatei pârâte P V şi locuiesc în acelaşi imobil situat în Comuna O, sat O, judeţul O.

 Acest aspect rezultă din sentinţa civilă nr. X/03.06.2010 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr. X/207/2009 şi decizia civilă nr. X/19.01.2011 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. X/207/2009, precum şi din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză I I şi E I.

Tribunalul apreciază că, pentru a se putea institui în prezenta cauză, ordinul de protectie împotriva intimaţilor pârâţi, era necesar ca, în temeiul dispoziţiilor art.249 Cod procedură civilă, apelanta reclamantă să facă dovada îndeplinirii condiţiilor instituite de dispozitiile legale invocate anterior: existenta actelor de violenta verbala si  fizică, pe de o parte,  si existenţa stării de pericol pentru integritatea psihică a apelantei reclamante, stare de pericol rezultată din actele de violenţă mentionate.

Ordinul de protecţie, dat fiind natura sa restrictivă de drepturi, nu poate fi luat doar în baza unor indicii, ci în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură.

În ceea ce priveşte temeinicia soluţiei instanţei de fond, în acord cu aceasta, tribunalul constată că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru emiterea ordinului de protecţie.

Raportându-se la probatoriul administrat la fond,  Tribunalul constată că o astfel de dovadă nu s-a făcut.

Apelanta reclamantă s-a raportat, pentru argumentarea cererii sale, la un eveniment  ce a avut loc în data de 27.07.2019.

Răspunsurile apelantei reclamante la interogatoriul luat din oficiu de către instanţă (fila 19 dosar fond) , nu se coroborează cu alte probe.

De altfel, apelanta reclamantă a menţionat că a fost agresată verbal şi ameninţată de intimaţii pârâţi la data de 27.07.2019, acest episod având caracter singular.

Susţinerile apelantei reclamante că a mai formulat plângeri la poliţie pentru lovire împotriva intimaţilor pârâţi, nu pot fi reţinute, nefiind depuse la dosar dovezi în acest sens.

Din depoziţiile martorilor audiaţi de către instanţa de fond, I I  (fila 37 dosar fond)  şi E I (fila 38 dosar fond), se reţine că nu au asistat la nici un incident care să fi avut loc în data de 27.07.2019 între apelanta reclamantă P I şi intimaţii pârâţi P I şi P V. De altfel, ambii martori au menţionat că apelanta reclamantă nu le-a spus că ar fi fost agresată verbal de intimaţii pârâţi.

Totodată, martorii au declarat că intimaţii pârâţi nu sunt violenţi.

Din analiza probelor administrate în cauză nu se poate reţine că apelanta reclamantă ar fi fost pusă în pericol prin atitudinea intimaţilor pârâţi.

Tribunalul apreciază că, în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că solicitarea apelantei reclamante de instituire împotriva intimaţilor pârâţi de instituire a ordinului de protecţie, nu poate fi reţinută.

Apelanta reclamantă nu a făcut dovada unui comportament agresiv din partea intimaţilor pârâţi faţă de aceasta, iar starea de pericol invocată în cerere nu există.

În ceea ce priveşte afirmaţia apelantei reclamante că la dosarul de fond nu a fost depusă delegaţie de substituire, aceasta nu poate fi reţinută.

 Tribunalul constată că la fila 25 dosar fond a fost depusă delegaţia de substituire prin care avocatul desemnat să acorde asistenţă judiciară din oficiu intimaţilor pârâţi, F C N, a împuternicit pe doamna avocat N C să o substituie în dosarul nr. X/207/2019. 

Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul formulat de către apelanta reclamantă P I împotriva sentinţei nr. X/06.08.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr. X/207/20199, ca neîntemeiat.

Data publicarii pe portal: 04.10.2019

Domenii speta

Spete similare