Mandat european de arestare care nu conţine datele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. e din decizia-cadru şi nici nu a fost emis conform formularului prevăzut în Anexa i a Deciziei-cadru 2002/584/jai în vers. cons., ca urmare a Deciziei-cadru 2009/299/jai

Motive opţionale de refuz al executării. Judecata în lipsa persoanei solicitate. Cetăţenia română a persoanei solicitate.

a) În condițiile în care mandatul european de arestare nu conţine datele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. e din Decizia-cadru 2002/584/JAI, acesta nu este în sine un mandat european de arestare în sensul deciziei-cadru menționate, căci nu conţine datele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. e din decizia-cadru şi nici nu a fost emis conform formularului prevăzut în Anexa I a Deciziei-cadru 2002/584/JAI. În aceste împrejurări, instanţa nu poate să dea curs mandatului european de arestare.

b) Dacă la rubrica d)a mandatului european de arestare, autoritatea emitentă a specificat doar că „decizia a fost emisă (…) în absenţă deoarece nu a fost găsit”, iar ca urmare a consultărilor iniţiate de instanţa română cu autoritatea judiciară emitentă, aceasta din urmă nu a prezentat un mandat european de arestare emis potrivit formularului prevăzut în Anexa I a Deciziei-cadru 2002/584/JAI în versiunea consolidată, ca urmare a Deciziei-cadru 2009/299/JAI, Curtea de Apel a fost în imposibilitatea să deducă dacă, în cazul persoanei solicitate a operat vreo situaţie de excepţie dintre cele prevăzute de art. 4a alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI în prezenţa căreia  persoana vizată, deşi nu a participat la procesul finalizat cu condamnarea sa, nu se află totuşi în ipostaza unui individ judecat in absentia. În aceste circumstanţe, instanţa a dedus că persoana solicitată nu a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost condamnat la pedeapsa închisorii, fiind astfel judecată în lipsă, ceea ce atrage aplicarea motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. 2 lit. i din Legea nr. 302/2004 republicată.

c) Principiile recunoaşterii şi încrederii reciproce impun, ca o aplicare particulară a adagiului aut dedere aut judicare, autorităţii judiciare române ca, în caz de refuz al executării mandatului european de arestare pe motivul cetăţeniei persoanei solicitate, să recunoască şi să execute hotărârea de condamnare pronunţată în statul membru emitent. De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja că un refuz bazat pe cetăţenia persoanei solicitate, de a executa mandatul european de arestare „presupune un veritabil angajament al statului membru de executare de a executa pedeapsa privativă de libertate pronunțată împotriva persoanei căutate. (…) orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea, de către autoritatea judiciară de executare, a posibilității de a executa în mod real respectiva pedeapsă privativă de libertate în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să execute efectiv pedeapsa menționată, îi revine autorității judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare și, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent”.

Asemenea reguli operează însă doar dacă mandatul european de arestare a fost legal emis şi în scopul prevăzut de art. 1 alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI şi nu există un motiv obligatoriu sau opţional de refuz, altul decât cetăţenia persoanei solicitate.

Legea nr. 302/2004 republicată, 99 alin. 2 lit. i şi c

Deciziei-cadru 2002/584/JAI, art. 8 alin. 1 lit. e, art. 4a alin. 1

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 29 iunie 2017, Popławski, C 579/15, EU:C:2017:50;

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 13 decembrie 2018, Marin-

Simion Sut, C-514/17, EU:C:2018:1016.

Asupra cauzei de faţă,

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. xxx, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a sesizat Curtea de Apel Tg.-Mureş cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate T.I., în procedura prevăzută de art. 101 din Legea nr. 302/2004 (anterior republicării), având în vedere semnalarea introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele acestuia, în baza mandatului european de arestare nr. xxx emis la data de 26 februarie 2019 de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma –Birou Executor, Italia, în scopul executării pedepsei de 4 ani închisoare care i-a fost aplicată persoanei căutate prin hotărârea nr. xxx pronunţată de Tribunalul din Roma la data de 17 octombrie 2013.

Fiind prezentat de către procuror în 20 mai 2019 mandatul european de arestare indicat, tradus în limba română, de la această dată procedura a continuat potrivit art. 103 din Legea nr. 304/2004 (anterior republicării) –art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411/27 mai 2019.

2. Considerentele instanţei învestite cu executarea mandatului european de arestare nr. xxx emis la data de 26 februarie 2019 de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma –Birou Executor, Italia. Examinând materialul dosarului (însemnând mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate T.I., extrasul după cazierul judiciar al persoanei solicitate, certificatul emis de către autorităţile judiciare italiene conform Deciziei-cadru 2008/909/JAI, însoţit de documentaţia aferentă, transmise la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș, precum şi relaţiile şi informaţiile suplimentare furnizate de autoritatea statului emitent), instanța reţine următoarele:

2.1. Prezentarea mandatului european de arestare. Prin mandatul european de arestare nr. xxx emis la data de 26 februarie 2019 de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma –Birou Executor, s-a solicitat arestarea şi predarea d-lui T.I. în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare care aplicate persoanei solicitate prin hotărârea nr. 17077/13 pronunţată de Tribunalul din Roma la data de 17 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunilor de jaf cu caracter agravat, extorcare cu caracter agravat de utilizarea armei, în formă de tentativă, şi furt.

La rubrica e) a mandatului european de arestare, s-a reţinut că „infracţiunea pentru care T. a fost condamnat este jaf cu caracter agravat al unui telefon celular, comis împreună cu alte două persoane neidentificate; extorcare cu caracter agravat de utilizarea armei, dar în formă de tentativă şi furt”.

2.2. Condiţiile executării mandatului european de arestare. Preliminar, instanţa notează că teoretic, regula care se degajă din termenii Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre este aceea a executării obligatorii a unui mandat european de arestare. O asemenea regulă își are suportul în principiile încrederii și recunoaşterii reciproce, după care statele membre acordă reciproc un grad ridicat de încredere în calitatea sistemelor lor de drept și hotărârile judiciare emise de autorităţile judiciare ale unui stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o forţă executorie directă şi deplină pe întreg teritoriul Uniunii (a se vedea: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Poltorak, C 452/16 PPU, EU:C:2016:858; Hotărârea din 10 august 2017, Tupikas, C 270/17 PPU, EU:C:2017:628). Practic, însă, diversitatea sistemelor de drept ale statelor membre, corelată cu varietatea normelor interne de transpunere a deciziei-cadru și jurisprudența evolutivă a Curții de Justiție a Uniunii Europene demonstrează că această regulă nu este deloc una absolută, astfel că în fața autorității judiciare de executare este permisă o serie de atenuări -condiţii ale executării mandatului european. Acestea acoperă existenţa unui mandat european de arestare valabil emis, de către o autoritate judiciară și care să conţină toate informaţiile impuse de art. 8 alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI (art. 87 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată) şi să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 2 din Decizia-cadru; a unor motive de refuz obligatoriu sau facultativ dintre cele prescrise de art. 3, 4 şi 4a din Decizia-cadru (art. 99 din Legea nr. 302/2014 republicată); precum şi a unui risc real că drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei ar fi grav periclitate în statul membru emitent (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C 404/15 și C 659/15 PPU, EU:C:2016:198; Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Poltorak, C 452/16 PPU, EU:C:2016:858; Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Kovalkovas, C 477/16 PPU, EU:C:2016:861; Hotărârea din 25 iulie 2018, LM, C 216/18 PPU, EU:C:2018:586; Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI, în cauzele reunite C-508/18 și C-82/19PPU, EU:C:2019:456; Hotărârea din 27 mai 2019, PF, C-509/18, EU:C:2019:457).

În prezenta cauză, pe durata procedurii de executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui T.I., la termenul din 20 mai 2019, persoana solicitată a declarat că refuză predarea către autorităţile judiciare italiene şi a invocat motivele opţionale de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. 2 lit. c şi i din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv cetăţenia română a acestuia şi faptul că nu a participat personal la judecata finalizată cu hotărârea de condamnare la 4 ani închisoare.

Totodată, la acelaşi termen, din oficiu instanţa a supus discuţiei două carenţe ale mandatului european de arestare nr. xxx, mai exact, formal:

- acesta nu conţine datele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. e din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (transpus în dreptul intern prin art. 87 alin. 1 lit. e din Legea nr. 302/2004 republicată), în special la rubrica e) a mandatului european de arestare nu este indicat numărul de infracţiuni la care se referă și nu sunt descrise circumstanţele în care s-au comis infracţiunile, inclusiv momentul (data şi ora), locul şi gradul de participare a lui T.I. la aceste infracţiuni. Exprimarea utilizată de autoritatea emitentă precum că „infracţiunea pentru care T. a fost condamnat este jaf cu caracter agravat al unui telefon celular, comis împreună cu alte două persoane neidentificate; extorcare cu caracter agravat de utilizarea armei, dar în formă de tentativă şi furt” este vagă şi nu lămureşte câte infracţiuni se reţin în sarcina persoanei solicitate şi care sunt împrejurările săvârşirii fiecărei infracţiuni în parte, legate de loc, de timp, de modalitate de acţiune şi grad de contribuţie a persoanei solicitate;

- acesta nu a fost emis conform formularului prevăzut în Anexa I a Deciziei-cadru 2002/584/JAI în versiunea consolidată, ca urmare a Deciziei-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces, deoarece rubrica d) a mandatului european nu cuprinde subrubricile 1,2 3, 3.1-3.4 şi 4, autoritatea emitentă rezumându-se doar să precizeze că „decizia a fost emisă de X secţia penală a Tribunalului penal din Roma, în compoziţie colegială, în absenţă deoarece nu a fost găsit”.

A) Referitor la îndeplinirea cerinţelor de legalitate a mandatului european de arestare nr. xxx. Instanța reține că, deși dispozițiile art. 3, 4 și 4a ale Deciziei cadru 2002/584/JAI „nu lasă loc niciunui alt motiv de neexecutare decât cele enumerate în cuprinsul lor, nu este mai puțin adevărat că dispozițiile menționate pornesc de la premisa că mandatul european de arestare îndeplinește cerințele de legalitate ale mandatului respectiv prevăzute la articolul 8 alineatul 1 din decizia cadru”. Din moment ce articolul 8 alineatul 1 litera e din decizia cadru „cuprinde o cerință de legalitate a cărei respectare constituie o condiție pentru validitatea mandatului european de arestare, nerespectarea acestei cerințe trebuie, în principiu, să determine autoritatea judiciară de executare să nu dea curs acestui mandat de arestare” (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 1 iunie 2016, Niculaie Aurel Bob Dogi, C-241/15, EU:C:2016:385, punctele 61, 63 şi 64).

Cu toate acestea, aşa cum a statuat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 1 iunie 2016, Niculaie Aurel Bob Dogi, C-241/15, EU:C:2016:385, punctul 65), o decizie de refuz al executării mandatului european de arestare, prin natura sa, trebuie să rămână excepțională în cadrul aplicării sistemului de predare instituit de Decizia cadru 2002/584/JAI, sistem care se bazează pe principiile recunoașterii și încrederii reciproce.

De aceea, în pricina pendinte, în aplicarea articolului 15 alin. 2 din decizia cadru, această instanţă a solicitat în 21 mai 2019 autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, între altele să emită în termen de 20 de zile de la primirea comunicării, un nou mandat european de arestare potrivit formularului din anexa 1 la Decizia-cadru 2002/584/JAI, consolidată ca urmare a adoptării Deciziei-cadru 2009/299/JAI, care să cuprindă, în special informaţiile de la litera d) a formularului consolidat şi de la litera e), în acest din urmă caz, prin indicarea la alin. 1 şi 2 a numărului de infracţiuni la care se referă mandatul european de arestare, descrierea circumstanţelor în care s-au comis infracţiunile, inclusiv momentul (data şi ora), locul şi gradul de participare al d-lui T.I. la aceste infracţiuni.

Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma –Birou Executor nu a oferit vreun răspuns punctului 3 din adresa acestei instanţe şi nu a transmis mandatul european de arestare emis potrivit exigenţelor Deciziei-cadru 2002/584/JAI  în versiunea consolidată nici în termenul de 20 de zile care i-a fost acordat (care a expirat în 9 iunie 2019) şi nici până la data de 14 iunie 2019 -a şedinţei de judecată. În acelaşi timp, autoritatea judiciară emitentă în relaţie nu a reclamat vreo neînţelegere a informaţiilor cerute de către Curtea de Apel Tg.-Mureş în 21 mai 2019 sau vreo necesitate de prorogare a termenului iniţial stabilit de către această instanţă în vederea emiterii unui mandat european de arestare care să răspundă plenar imperativelor art. 8 alin. 1 lit. e din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

În aceste împrejurări, instanţa constată că la acest moment nu poate să dea curs mandatului european de arestare nr. xxx, deoarece acesta nu este în sine un mandat european de arestare în sensul Deciziei-cadru 2002/584/JAI, căci nu conţine datele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. e din decizia-cadru şi nici nu a fost emis conform formularului prevăzut în Anexa I a Deciziei-cadru 2002/584/JAI în versiunea consolidată, ca urmare a Deciziei-cadru 2009/299/JAI.

B) Referitor la motivele opţionale de refuz prevăzute de art.  99 alin. 2 lit. i şi c din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa subliniază că absenţa oricărui răspuns din partea autorităţii emitente menit să remedieze deficiențele mandatului european de arestare atrage incidenţa şi activarea în cauză a celor două motive facultative de refuz invocate de persoana solicitată. Astfel:

(i) Cât privește judecata în contumacie a persoanei solicitate T.I., instanța a reţinut că la rubrica d) a mandatului european, autoritatea emitentă a specificat că „decizia a fost emisă (…) în absenţă deoarece nu a fost găsit”.

Nefiindu-i prezentat un mandat european de arestare emis potrivit formularului prevăzut în Anexa I a Deciziei-cadru 2002/584/JAI în versiunea consolidată, ca urmare a Deciziei-cadru 2009/299/JAI, instanţa a fost în imposibilitatea să deducă dacă, în cazul d-lui T.I. a operat vreo situaţie de excepţie dintre cele prevăzute de art. 4a alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI în prezenţa căreia  persoana solicitată, deşi nu a participat la procesul finalizat cu condamnarea sa, nu se află totuşi în ipostaza unui individ judecat in absentia.

În aceste circumstanţe, instanţa reţine că T.I. nu a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia Tribunalul din Roma i-a aplicat prin hotărârea nr. xxx pedeapsa de 4 ani închisoare, fiind astfel judecat în lipsă, ceea ce atrage, alături de considerentele prezentate mai sus la lit. A), aplicarea motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. 2 lit. i din Legea nr. 302/2004 republicată.

(ii) Cât priveşte motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. 2 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată -cetățenia română a persoanei solicitate, instanţa a observat că, prin declaraţia dată în 20 mai 2019, d-l T.I. –solicitat de către autorităţile italiene în vedere executării pedepsei şi nu pentru efectuarea procedurilor penale, a declarat expres că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent al mandatului european de arestare. Actele dosarului confirmă cetăţenia română a lui T.I. şi pornind de la manifestarea  de voinţă a acestuia şi de la faptul că mediul său familial şi social este pe teritoriul României, astfel că legăturile sale cu statul român sunt unele semnificative, instanţa aplică în cauză şi motivul opţional de refuz legat de cetăţenia română a persoanei solicitate.

Principiile recunoaşterii şi încrederii reciproce impun, ca o aplicare particulară a adagiului aut dedere aut judicare, autorităţii judiciare române ca, în caz de refuz al executării mandatului european de arestare pe motivul cetăţeniei persoanei solicitate, să recunoască şi să execute hotărârea de condamnare pronunţată în statul membru emitent. De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja că un refuz bazat pe cetăţenia persoanei solicitate, de a executa mandatul european de arestare „presupune un veritabil angajament al statului membru de executare de a executa pedeapsa privativă de libertate pronunțată împotriva persoanei căutate. (…) orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea, de către autoritatea judiciară de executare, a posibilității de a executa în mod real respectiva pedeapsă privativă de libertate în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să execute efectiv pedeapsa menționată, îi revine autorității judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare și, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent” (a se vedea: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 29 iunie 2017, Popławski, C 579/15, EU:C:2017:503, punctul 22; Hotărârea din 13 decembrie 2018, Marin-Simion Sut, C-514/17, EU:C:2018:1016, punctul 35).

Asemenea reguli operează însă doar dacă mandatul european de arestare a fost legal emis şi în scopul prevăzut de art. 1 alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI şi nu există un motiv obligatoriu sau opţional de refuz, altul decât cetăţenia persoanei solicitate.

În cauza de faţă, instanţa a reţinut anterior [literele A) şi B) pct. (i)] că mandatul european de arestare nr. xxx nu a fost legal emis, iar deficienţele nu au fost corectate în termenul acordat în acest sens autorităţii emitente şi că în privinţa d-lui T.I. mai este aplicabil şi motivul facultativ de refuz justificat de judecata în lipsă. În acest context, instanţa nu va proceda la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare pronunţate în Italia pe numele persoanei solicitate.

Mai mult, deşi, odată cu comunicarea din 21 mai 2019, această instanţă a cerut autorităţii emitente ca în termen de maxim 20 de zile să transmită Sentinţa nr. xxx emisă la data de 17 octombrie 2013, irevocabilă la data de 1 iulie 2016 a Tribunalului din Roma, tradusă în limba română, atât în vederea înmânării ei către persoana solicitată, cât şi pentru că evaluează posibilitatea recunoaşterii acesteia pe cale incidentală (pct. 2 al adresei expediate în 21 mai 2019), până la data de 14 iunie 2019, Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma nu a dat curs nici acestei solicitări.

Dimpotrivă, în 8 iunie 2019 -la două zile după ce T.I. fusese reţinut pe teritoriul României în baza mandatului european de arestare în discuţie, autoritatea judiciară competentă din Italia, în scopul recunoaşterii Sentinţei nr. xxx  şi al executării în România a pedepsei privative de libertate, a emis certificatul prevăzut de art. 4 alin. 1 din Decizia-cadru din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, solicitând totodată şi arestarea persoanei condamnate.

Certificatul, împreună cu documentele aferente au fost transmise în 21 mai 2019 de către Ministerul de Justiţie din Italia, Ministerului de Justiţie din România şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş, Curtea de Apel Tg.-Mureş nefigurând printre destinatari. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a înaintat Curţii întreaga documentaţie primită, hotărârea de condamnare ajungând la dosarul cauzei nu ca urmare a cererii formulate de către această instanţă şi adresate autorităţii emitente a mandatului european, ci ca urmare a corespondenţei transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

În acest fel, autorităţile statului emitent au dublat mecanismele de cooperare: au recurs concomitent atât la emiterea şi transmiterea mandatului european de arestare, cât şi la emiterea şi transmiterea certificatului faţă de aceeaşi persoană, pentru aceleaşi fapte şi în scopul executării aceleiaşi pedepse privative de libertate (soluţie care nu este de altfel una întâmplătoare şi singulară în relaţia autorităţilor italiene cu autorităţile române).  Din maniera în care autorităţile statului emitent au acţionat, la care se adaugă şi omisiunea autorităţii emitente a mandatului european de arestare de a răspunde punctelor esenţiale 2 şi 3 din adresa care i-a fost comunicată în 21 mai 2019, această instanţă deduce  că mandatul european de arestare nr. xxx nu a fost emis în scopul prescris de art. 1 alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, ci mai degrabă în scopul localizării şi arestării lui T.I. pentru ca apoi să fie transmis certificatul în vederea recunoaşterii şi executării în România a hotărârii de condamnare pronunţate în Italia. De aceea, odată în plus, instanţa nu va recurge la recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei de condamnare pronunţată în 17 octombrie 2013 de Tribunalul din Roma. Desigur, procedura de recunoaştere pe cale principală a acestei hotărâri, ca urmare a certificatului transmis de către autorităţile italiene îşi urmează cursul separat şi independent de prezenta procedură, după regulile prevăzute de art. 162-164, art.171 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată.

În lumina considerentelor enunţate, în conformitate cu art. 109 alin. 1 cu referire la art. 99 alin. 2 lit. i şi c din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. xxx emis la data de 26 februarie 2019 de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma –Birou Executor, Italia, pe numele persoanei solicitate T.I..

2.3. Măsuri provizorii. Prin încheierea penală pronunţată în 6 mai 2019, faţă de persoana solicitată T.I. a fost luată măsura provizorie a controlului judiciar, măsură care a fost menţinută prin încheierea penală din 20 mai 2019.

Refuzul executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate atrage dispariţia temeiurilor care au fost avute în vedere la momentul luării şi menţinerii măsurii restrictive de libertate, astfel încât, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 242 alin. 1 C. pr. pen., instanţa a revocat măsura provizorie a controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată T.I. prin încheierea penală din 6 mai 2019 şi menţinută prin încheierea penală din 20 mai 2019. Dincolo de controversele privind caracterul executoriu al dispoziţiei de revocare a măsurii provizorii, ca urmare a refuzului executării mandatului european de arestare, oricum, în baza art. 241 alin. 1 lit. a C. pr. pen., în cazul d-lui T.I. controlul judiciar va înceta de drept la data de 18 mai 2019, la expirarea termenului până la care această măsură a fost menţinută de către instanţă.

3. Cheltuielile judiciare. Având în vedere natura procedurii, potrivit art. 88 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 1.012 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare