Solicitare de contopire a pedepselor din sentințe penale

Sentinţă penală 711 din 08.10.2019


Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti  sub nr…../260/2019 , condamnatul H.O.G.  cu domiciliul procesual ales la…., actualmente deţinut în Spania în Centro Penitenciario Zaragoza , a solicitat contopirea pedepselor din sentința penală nr…./2012 pronunţată de Judecătoria Moineşti definitivă prin Decizia Penală nr…../…..2012 a Curţii de Apel Bacău , cu sentinţa penală nr…./2016 definitivă prin Decizia Penală nr…../….2016 a Curţii de Apel Bacău , cu Sentinţa penală nr…/2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti ,definitivă prin Decizia Penală nr…./…2018 a Curţii de Apel Bacău şi Sentinţa penală nr…../2018 definitivă prin Decizia Penală nr…../…...2018 a Curţii de Apel Bacău.

S-a arătat, în motivarea cererii , că sentința penală nr…./2012 pronunţată de Judecătoria Moineşti definitivă prin Decizia Penală nr…../….2012 a Curţii de Apel Bacău , sentinţa penală nr…./2016 definitivă prin Decizia Penală nr…./….2016 a Curţii de Apel Bacău , sentinţa penală nr…../2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti , definitivă prin Decizia Penală nr…./…..2018 a Curţii de Apel Bacău şi sentinţa penală nr…../2018 definitivă prin Decizia Penală nr…./…..2018 a Curţii de Apel Bacău , cuprind fapte aflate în concurs.

Au fost ataşate la prezenta dosarele nr…../260/2011 , nr…./260/2015 , nr…../260/2015 , nr…../260/2016 ale Judecătoriei Moineşti .

Din actele dosarului instanţa a reţinut următoarele :

Prin sentinţa penală nr…./2012 pronunţată de Judecătoria Moineşti definitivă prin Decizia Penală nr…../….2012 a Curţii de Apel Bacău , inculpatul a H.O.G în baza art. 32 alin 1 şi 4 lit a din OG 96/1998 cu aplicarea art. 13 C.pen şi  cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen,  a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de taiere ilegală de arbori.

În temeiul art. 83 C.pen, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. …. din ….2004 a Judecătoriei Moineşti, definitivă la data de 4.05.2004 prin decizia penală nr…./A/…..2004 a Tribunalului Bacău şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, pe care o cumulează cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani şi 6 luni ani închisoare.

În temeiul art. 110 alin 1 lit a, alin 2 lit a din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 13 C.pen şi art. 37 lit a C.pen a fost condamnat inculpatul H.O.G, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori..

În temeiul art. 83 C.pen, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. … din …...2004 a Judecătoriei Moineşti, definitivă la data de ….2004 prin decizia penală nr…./A/….2004 a Tribunalului Bacău şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, pe care o cumulează cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani şi 6 luni ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit a C.pen, rap. la art. 34 lit b C.pen, au fost contopite pedepsele aplicate pentru cele 2 infracţiuni în pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare care a fost aplicată inculpatului.

În temeiul art.71 C.pen. au fost interzise  inculpatului drepturile prevăzute art. 64  alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.

S-a reţinut ca şi situaţie de fapt că la data de …..2007,  Hl şi alte persoane ,  s-au deplasat în pădurea părţii vătămate I.C. de unde au tăiat cu drujbele, de pe picior, un număr de 13 arbori de esenţă răşinoase, nemarcaţi.

Conform fişei cazier , inculpatul a fost arestat la data de …..2012 şi a fost eliberat condiţionat la data de …..2014 , cu un rest rămas neexecutat de 366 de zile.

Prin sentinţa penală nr…../2016 definitivă prin Decizia Penală nr…./….2016 a Curţii de Apel Bacău, condamnatul H.O.G, în baza art.193 alin.(2) C.pen., raportat la art.396 alin.(1), alin.(2), alin.(10) C.proc.pen.,  a fost condamnat la pedeapsa de 4(patru) luni închisoare;

În baza art.43 alin.(1) C.pen.,s-a adaugă pedeapsa stabilită prin prezenta la restul de pedeapsă de 366 de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa închisorii stabilite prin sentinţa penală nr…. /…..2012 a Judecătoriei Moineşti, definitivă prin decizia penală nr. …/….2012 a Curţii de apel Bacău. Pedeapsa totală de executat 1(un ) an, 4( patru) luni şi 1(una) zi.

S-a aplicat inculpatului H.O.G pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi lit.b C.pen.., pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 al.1 lit.c C.pen. 

 S-a aplicat inculpatului H.O.G pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi lit.b C.pen.în condiţiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 C.pen.

S-a reţinut că în ziua de 24.02.2015, în jurul orelor 15:00, a lovit persoana vătămată G.P.  cu o bucată de lemn în regiunea pectorală, producându-i leziuni traumatice vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale.

Prin sentinţa penală nr…./2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti ,definitivă prin Decizia Penală nr…./….2018 a Curţii de Apel Bacău , H.O.G a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 193 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 43 al. 1 Cod penal s-a adaugat la pedeapsa aplicată în cauză restul rămas neexecutat de 366 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. …/2012 a Judecătoriei Moineşti.

Pedeapsă rezultantă de executat: 3 ani şi 366 zile închisoare.

Ca şi situaţie de fapt , se menţionează că la data de 09.01.2015, pe fondul unor discuții contradictorii, persoana vătămată G.P. a fost amenințată și lovită de către inculpații P.C.V.  și  H.O.G cu o bucată de lemn (un par), fiindu-i cauzate leziuni medicale pentru a căror vindecare a necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. …/A2.M din data de 04.02.2015.

Prin sentinţa penală nr…./2018 definitivă prin Decizia Penală nr…./….2018 a Curţii de Apel Bacău , H.O.G în baza art.206 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen, raportat la art.396 alin.(1), alin.(2) C.proc.pen., a fost condamnat , la pedeapsa de 3 luni închisoare;

În baza art.253 alin.1 C.pen. cu aplic. art.41 alin. 1 C.pen., raportat la art.396 alin.(1), alin.(2) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul H , la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art.371 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., raportat la art.396 alin.(1), alin.(2) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul H.O.G la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art.38 alin. 1, raportat la art.39 alin.1 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, cea de 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din celelalte pedepse aplicate (3 luni, 3 luni) – 2 luni.

PEDEAPSĂ REZULTATĂ –5 luni închisoare.

În baza art.43 alin.(1) C.pen., s-a adaugat pedeapsa stabilită prin prezenta la restul de pedeapsă de 366 de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa închisorii stabilite prin sentinţa penală nr…./…..2012 a Judecătoriei Moineşti, definitivă prin decizia penală nr. …./…..2012 a Curţii de apel Bacău. Pedeapsa totală de executat 5 luni şi 366 zile închisoare.

S-a aplicat inculpatului H.O.G pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi lit.b C.pen.., pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art.68 al.1 lit.c C.pen. 

 S-a aplicat inculpatului H.O.G pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi lit.b C.pen.în condiţiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 C.pen.

Ca şi situaţie de fapt , s-a reţinut că în ziua de 7.09.2014, inculpatul H.O.G a aruncat cu pietre înspre gospodăria persoanei vătămate G.L. , distrugându-i gardul din tablă de lângă poarta de acces pe o distanţă de 2-3 metri şi o parte din ţigla de pe casă, l-a ameninţat cu moartea şi cu acte de violenţă pe G.L.  şi a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Conform art. 38 Cod penal , există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Faţă de această situaţie , se va constata că sentința penală nr…./2012 pronunţată de Judecătoria Moineşti definitivă prin Decizia Penală nr…../…..2012 a Curţii de Apel Bacău , nu este concurentă cu 1.sentinţa penală nr…./2016 definitivă prin Decizia Penală nr…../….2016 a Curţii de Apel Bacău , cu 2.Sentinţa penală nr…./2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti ,definitivă prin Decizia Penală nr…./04.04.2018 a Curţii de Apel Bacău 3.Sentinţa penală nr…../2018 definitivă prin Decizia Penală nr…../…..2018 a Curţii de Apel Bacău.

În baza sentinţelor penale concurente arătate anterior , conform referatului întocmit de Compartimentul Executări Penale din  cadrul Judecătoriei Moineşti , s-au emis trei mandate europene de arestare , respectiv : MEA nr…./2016 , MEA nr…./2018 , MEA nr…./2018 .

S-a comunicat de autorităţile spaniole ca mandatele europene au fost puse în executare , condamnatul fiind arestat în data de 15.10.2018.

Se va lua act că 1.sentinţa penală nr…./2016 definitivă prin Decizia Penală nr…../….2016 a Curţii de Apel Bacău , cu 2.Sentinţa penală nr…./2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti ,definitivă prin Decizia Penală nr…../….2018 a Curţii de Apel Bacău 3.Sentinţa penală nr…./2018 definitivă prin Decizia Penală nr…../…..2018 a Curţii de Apel Bacău, sunt concurente între ele.

I. Se va repune în individualitatea ei pedeapsa 4 luni închisoare din sentinţa penală nr…../2016 pronunţată de Judecătoria Moineşti prin înlăturarea restului de pedeapsă de 366 de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa închisorii stabilite prin sentinţa penală nr…../…..2012 a Judecătoriei Moineşti , definitivă prin Decizia Penală nr……/…...2012 a Curţii de Apel Bacău.

II. Se va repune în individualitatea ei pedeapsa de 3 ani închisoare din Sentinţa penală nr…./2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti ,definitivă prin Decizia Penală nr…../….2018 a Curţii de Apel Bacău prin înlăturarea restului de pedeapsă de 366 de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa închisorii stabilite prin sentinţa penală nr…./….2012 a Judecătoriei Moineşti , definitivă prin Decizia Penală nr…./13.09.2012 a Curţii de Apel Bacău.

III. Se va repune în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 5 luni după cum urmează :

1.3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.206 alin.1 Cod penal

2.3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.253 alin.1 Cod penal

3.3 luni închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.253 alin.1 Cod penal

Se va înlătura sporul de 2 luni închisoare şi restul de pedeapsă de 366 de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa închisorii stabilite prin sentinţa penală nr…../…..2012 a Judecătoriei Moineşti , definitivă prin Decizia Penală nr…../…..2012 a Curţii de Apel Bacău.

În baza art.38 alin.1 şi art.39 alin.1 lit.b Cod penal, se va dispune contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului, aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, cea de 3 (trei) ani închisoare, la care adaugă un spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse principale, respectiv, 4 luni şi 1 zi.

Execută 3 ani 4 luni şi 1 zi închisoare.

În baza art.43 alin.1 Cod penal , adaugă pedeapsa stabilită prin prezenta la restul de pedeapsă de 366 de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa închisorii stabilite prin sentinţa penală nr…./….2012 a Judecătoriei Moineşti , definitivă prin Decizia Penală nr…../13.09.2012 a Curţii de Apel Bacău.

Execută în total 4 ani 4 luni şi 2 de zile închisoare.

În baza art.45 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului alături de pedeapsa principală de executat şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pentru o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art.45 alin.5 Cod penal, cu referire la art.45 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesoriei a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. cu referire la art.40 alin.3 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de executat perioada executată , începând cu data de 15.10.2018 data  la zi.

Anulează formele de executare şi a mandatelor europene nr…./2016 , …/2018 , …/2018 emise în baza  sentinţei penale nr…./2016 definitivă prin Decizia Penală nr…./…..2016 a Curţii de Apel Bacău , sentinţei penale nr…../2017 pronunţată de Judecătoria Moineşti ,definitivă prin Decizia Penală nr…../…..2018 a Curţii de Apel Bacău , sentinţei penale nr…./2018 definitivă prin Decizia Penală nr…./….2018 a Curţii de Apel Bacău şi dispune emiterea unora noi în conformitate cu prezenta.

Ia act că inculpatul a avut apărător ales

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina statului.