Proprietate privată. Acţiune civilă pentru emiterea deciziei de compensare. Dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la data de 01.08.2014. Prematuritate. Ordinea de soluţionare a dosarelor. Jurisprundenţa cedo

Proprietate privată. Acţiune civilă pentru emiterea deciziei de compensare. Dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la data de 01.08.2014. Prematuritate. Ordinea de soluţionare a dosarelor. Jurisprundenţa CEDO

- art. 34, alin. 2 şi art. 34, alin. 4 şi 5, lit. b) din Legea nr. 165/2013

Dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale, potrivit art. 34, alin. 4 din Legea nr. 165/2013.

Prin excepţie de la această regulă, se soluţionează cu prioritate dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 34, alin. 5, lit. b) din Legea nr. 165/2013.

Trebuie remarcat faptul că excepţia în discuţie se raportează, conform trimiterii exprese a textului, doar la art. 34, alin. 4 din Legea nr. 165/2013.

Numai că acest caracter prioritar în soluţionarea dosarelor respective nu înlătură termenul de 60 de luni prevăzut la art. 34, alin. 2, dispoziţie de la care nu se derogă prin alin. 5 al aceluiaşi articol.

Textul art. 34, alin. 2 din Legea nr. 165/2013, deci chiar şi termenul de 60 de luni criticat, face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitor în scopul eficientizării procesului de restituire, limitându-se în timp etapa administrativă, ceea ce reprezintă o remediere a deficienţei legislaţiei anterioare (pct. 21 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 574/2017).

În această privinţă, trebuie reamintit că, ulterior adoptării Legii nr. 165/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat măsurile pentru care a optat legiuitorul român (Hotărârea Curţii în cauza Preda şi alţii împotriva României – pct. 121, 129, 131).

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 324 din 7 mai 2019

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/D din data de 12 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2018, s-a admis excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi, în consecinţă:

S-a respins, ca fiind prematur formulată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantele (...) şi (...).

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din Cod procedură civilă, excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut următoarele:

Aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar (filele 1 - 3) şi considerentele încheierii de şedinţă din data de 27.09.2018, parte integrantă din prezenta hotărâre (filele 134 - 135), reclamantele (...) şi (...) au învestit Tribunalul (...) cu soluţionarea unei acţiuni promovată în condiţiile Legii nr. 165/2013, în vederea obligării pârâţilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN, la îndeplinirea atribuţiilor ce le incumbă potrivit art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, pentru soluţionarea dosarului constituit în baza Deciziei emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sub nr. (...)/21.11.2013, conform căreia a fost înaintată Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013, propunerea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în municipiul (...), (...), înscris în cartea funciară veche (...) (...), sub nr. top. (...) şi nr. top. (...) (filele 56 - 59).

Or, în condiţiile în care dosarul a cărui soluţionare se pretinde a fi dispusă de instanţă pe calea prezentei acţiuni, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală ce incumbă unor autorităţi publice ca urmare a săvârşirii faptei ilicite constând în neîndeplinirea exactă şi la termen a atribuţiilor ce le incumbă potrivit art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor doar în data de 01.08.2014, primind nr. administrativ (...)/CC, după cum reiese din întâmpinarea formulată de pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fila 131) şi nu s-a contestat de către reclamante, fiind necesar ca tribunalul să ofere acestei împrejurări valoarea probatorie recunoscută faptelor necontestate de art. 255 alin. 2 din Cod procedură civilă, atât pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cât şi pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR s-au prevalat, în apărare, de prematuritatea acţiunii, iar, la termenul de judecată din data de 11.10.2018, tribunalul a reţinut cauza în pronunţare cu privire la acest aspect, deoarece este vorba despre un incident procedural ce, în caz de admitere, ar face inutilă cercetarea procesului sau dezbaterea cauzei în fond, discutarea oricăror aspecte privind temeinicia pretenţiilor reclamantelor implicând existenţa unui drept subiectiv devenit actual în urma parcurgerii procedurii prealabile obligatorii instituită prin normele de aplicare a legilor de reparaţie adoptate în România.

În drept, tribunalul a apreciat excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată de care s-au prevalat atât pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cât şi pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, în construirea apărării, raportându-se, pe de-o parte, la prev. art. 193 din Cod procedură civilă, ce stabilesc că: „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată” şi, pe de altă parte, la prev. Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, act normativ invocat în susţinerea excepţiei.

Trebuie, în primul rând, stabilit că, în conformitate cu prev. art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile acestui act normativ „se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”, cu precizarea că, potrivit art. 3 din Legea nr. 165/2013, „În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. cereri - notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; 2. persoana care se consideră îndreptăţită - persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi; 3. persoana îndreptăţită - persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii; 4. entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: ... g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit prezentei legi; ...”.

În acest context, s-a reţinut că, prin art. 4 din Legea nr. 165/2013, au fost stabilite trei categorii de cauze ce urmează a fi guvernate de reglementarea noii legi, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, în vigoare începând cu data de 20 mai 2013, mai exact cererile depuse la entităţile competente, care nu fuseseră încă soluţionate până la data intrării în vigoare a actului normativ; litigiile în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a actului normativ şi cauzele înregistrate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, suspendate conform Hotărârii din 12 octombrie 2010, neputând, desigur, a fi ignorat faptul că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 281 din 16 aprilie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, constatându-se că acestea sunt constituţionale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii şi că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 9 iulie 2014, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stabilindu-se că sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Cu toate acestea, statuările instanţei de contencios constituţional nu au aplicabilitate în cauza de faţă, urmând a fi înlăturată apărarea formulată de reclamante în raport de excepţia prematurităţii, din această perspectivă, de vreme ce, aşa cum rezultă din considerentele deciziilor evocate, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiţie şi, prin urmare, o nesocotire a dispoziţiilor constituţionale din art. 21 alin. (2), potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”, respingerea acţiunilor ca „devenite premature”, fiind evident că Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 nu priveşte cauze precum cea în discuţie, înregistrată pe rolul Tribunalului (...) doar în data de 05.07.2018. Într-adevăr, acţiunea ce face obiectul cauzei, promovată pentru obligarea unor autorităţi publice la respectarea întocmai a disp. art. 21 alin. 5 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, a fost înregistrată pe rolul instanţei după ce a devenit efectivă reglementarea Legii nr. 165/2013 şi, în plus, chiar dosarul administrativ prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în municipiul (...), (...), a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, după ce a devenit efectivă reglementarea Legii nr. 165/2013, fiind evident că litigiul de faţă nu poate fi încadrat în categoria cererilor care se aflau pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum susţin reclamantele.

În egală măsură, constatând că este în discuţie o procedură de acordare a unor măsuri reparatorii ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în municipiul (...), (...), tribunalul a considerat necesar să sublinieze conţinutul art. 21 din Legea nr. 165/2013, text de lege prin care legiuitorul a statuat în sensul că: „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate. (2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege. ... (5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 ... (7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. (10) Prin excepţie de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8), în cazul dosarelor ce conţin decizii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri compensatorii, Comisia Naţională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7)”, precum şi art. 31 din aceeaşi lege, de vreme ce stabileşte că: „(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, deţinătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar. Pentru deciziile emise înainte de 1 ianuarie 2017, termenul începe să curgă de la această dată. (2) Cererea de valorificare se depune, personal/prin mandatar cu procură autentică, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau se transmite prin servicii poştale şi de curierat, însoţită, după caz, de decizia de compensare sau certificatul de deţinător de puncte, în original. Certificatul de deţinător de puncte se emite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în situaţia transmiterii drepturilor recunoscute prin decizia de compensare. (3) În baza cererii deţinătorului de puncte, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranşe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare. ... (7) Titlurile de plată se comunică, în original, în 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. ... (8) Sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere”.

Cât priveşte termenul în care trebuie soluţionate dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sunt relevante disp. art. 34 din Legea nr. 165/2013, în baza cărora aceste dosare trebuie soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau, în cazul dosarelor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii, în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu menţiunea că „Dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale”, după cum transpare din alin. 4 al aceluiaşi text de lege. Or, aşa cum rezultă din conţinutul art. 35 al Legii nr. 165/2013, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenul prevăzut la art. 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, iar, în speţă, termenul prevăzut de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 nu este încă expirat, astfel că dreptul reclamantelor de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru a obţine despăgubiri ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6.214 mp, situat în municipiul (...), (...) nu este actual şi nu poate fi recunoscut. Sunt de amintit sub acest aspect considerentele Deciziei Curţii Constituţionale Nr. 88/27.02.2014, publicată în Monitorul Oficial Nr. 281 din 16 aprilie 2014, la care se face trimitere prin Decizia Nr. 5/2015, pronunţată de Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 272 din 23 aprilie 2015, ce constituie temeiul invocării excepţiei de prematuritate.

Deşi a trecut o perioadă îndelungată de timp din momentul la care a fost înregistrat dosarul de despăgubire la secretariatul comisiei, în contextul faptului că Legea nr. 165/2013 reglementează cu rigoare modalitatea de soluţionare a dosarelor de despăgubire, stabilind, prin art. 34 alin. 4-5, chiar şi ordinea în care se soluţionează aceste dosare de despăgubire, reclamantele, în calitatea lor de persoane îndreptăţite la obţinerea de măsuri reparatorii ca urmare a imposibilităţii de reconstituire a dreptului de proprietate în natură sau prin echivalent, nu pot promova acţiuni în justiţie cu ignorarea termenelor expres prevăzute de lege sau cu nerespectarea rigorii procedurii, întrucât există o raţiune pentru instituirea unui termen până la care entităţile învestite de lege vor trebui să îşi îndeplinească atribuţiile.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantele (...) şi (...) au declarat apel, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi judecarea cauzei evocându-se fondul în sensul obligării Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să valideze decizia nr. (...)/21.11.2013 emisă de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi să emită decizia de compensare prin puncte cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 6214 mp. situat în Municipiul (...), (...), înscris în CF. iniţial (...) (...), nr. top. (...) şi nr. top. (...), respectiv în baza acestei decizii de compensare obligarea Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea titlului de plată pentru numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi implicit obligarea Ministerului Finanţelor la plata sumelor de bani cuprinse în titlul de plată.

Motivele principale ale apelului:

Trebuie avută în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/2014.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, era pe rolul instanţelor dosarul civil nr. (...)/2009*, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. (...)/13.06.2013 a Curţii de Apel (...).

În mod irevocabil, s-a stabilit existenţa şi întinderea dreptului, precum şi calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la despăgubire.

Prin întâmpinare, Statul Român a cerut respingerea apelului.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate şi în acord cu prevederile art. 479, alin. 1, teza întâi din Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

I. Aspecte esenţiale de fapt.

1. Prin Sentinţa civilă nr. (...)/D/02.11.2012, pronunţată de către Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2009*, s-a constatat calitatea apelantelor-reclamante (...) şi (...) de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

2. Prin aceeaşi sentinţă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită o dispoziţie cu propunere de acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 6214 mp, teren înscris în c.f. iniţial nr. (...), nr. top. (...) şi nr. top. (...).

3. Sentinţa civilă nr. (...)/D/02.11.2012 a rămas irevocabilă, fiind menţinută prin Decizia civilă nr. (...)/R/13.06.2013, pronunţată de către Curtea de Apel (...) în acelaşi dosar.

4. Ulterior, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a emis Decizia nr. (...)/21.11.2013, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor, decizia fiind înaintată Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013.

5. Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la data de 01.08.2014, conform precizării acestei părţi.

II. Asupra apelului.

1. Consideraţii prealabile.

În litigiul pendinte, sunt două probleme (chestiuni de drept) ce trebuie lămurite pentru soluţionarea cauzei.

O primă problemă se referă la incidenţa, conform susţinerii apelantelor, a prevederii art. 34, alin. 5, lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată şi completată, prin care se stabileşte caracterul prioritar în soluţionarea dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Naţionale în cazul în care există o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă privind existenţa şi întinderea dreptului, dar şi cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită.

A doua problemă se referă la caracterul prematur al acţiunii pendinte, conform susţinerii intimaţilor, în acord cu dispoziţiile art. 34, alin. 2 din Legea nr. 165/2013.

În continuare, Curtea a analizat, distinct, aceste două probleme de drept.

2. Cu privire la incidenţa prevederii art. 34, alin. 5, lit. b din Legea nr. 165/2013.

În opinia apelantelor-reclamante (...) şi (...), sunt aplicabile aceste prevederi, întrucât beneficiază de o hotărâre judecătorească irevocabilă privind existenţa şi întinderea dreptului, dar şi cu privire la calitatea lor de persoane îndreptăţite.

Aprecierea Curţii:

Dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale, potrivit art. 34, alin. 4 din Legea nr. 165/2013.

Prin excepţie de la această regulă (situaţie invocată de către apelante), se soluţionează cu prioritate dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 34, alin. 5, lit. b) din Legea nr. 165/2013.

Conform acestei din urmă prevederi (art. 34, alin. 5, lit. b) din Legea nr. 165/2013), este necesar ca hotărârea judecătorească respectivă să stabilească nu numai calitatea de persoană îndreptăţită, ci şi existenţa şi întinderea dreptului.

Trebuie remarcat faptul că excepţia în discuţie se raportează, conform trimiterii exprese a textului, doar la art. 34, alin. 4 din Legea nr. 165/2013.

Cu alte cuvinte, este adevărat că în cazul în care există hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile, dosarele cuprinzând astfel de acte se vor soluţiona cu prioritate, iar nu în ordinea înregistrării.

Numai că acest caracter prioritar în soluţionarea dosarelor respective nu înlătură termenul de 60 de luni prevăzut la art. 34, alin. 2, dispoziţie de la care nu se derogă prin alin. 5 al aceluiaşi articol.

În interiorul acestui termen, însă, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va avea în vedere nu criteriul ordinii înregistrării dosarelor, conform art. 34, alin. 4 din Legea nr. 165/2013, ci caracterul prioritar al dosarului apelantelor-reclamante, întrucât este incidentă situaţia de excepţie prevăzută la art. 34, alin. 5, lit. b) din aceeaşi lege, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de către această entitate.

În plus, situaţia de excepţie în care se află apelantele-reclamante determină o procedură mai facilă de emitere a deciziei de compensare, în sensul că, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 686/2014, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu are competenţa de a verifica existenţa dreptului la măsuri reparatorii şi în consecinţă nu are nici posibilitatea de a valida ori invalida Decizia nr. (...)/21.11.2013 emisă de către Autoritatea pentru Administrarea activelor Statului, întrucât această din urmă decizie, conţinând propunerea de acordare a unor despăgubiri, a fost dată în executarea Sentinţei civile nr. (...)/D/02.11.2012, menţinută prin Decizia civilă nr. (...)/R/13.06.2013 (irevocabilă).

3. Cu privire la caracterul prematur al acţiunii pendinte.

În opinia intimatei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, în cauză este incidentă prematuritatea acţiunii, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest sens a fost şi opinia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, exprimată în faţa primei instanţe, în etapa apelului partea nedepunând întâmpinare.

În opinia apelantelor-reclamante (...) şi (...), acest termen nu se aplică în speţă, întrucât procedura judiciară în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. (...)/D/02.11.2012 (dosarul nr. (...)/2009*) era pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269/2014.

Aprecierea Curţii:

În legătură cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/2014, trebuie observat contextul în care a fost ridicată problema constituţionalităţii art. 4, teza a doua din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 34, alin. 1 din aceeaşi lege, această din urmă dispoziţie stabilind termenul de 60 de luni pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul fostei Comisii Centrale a Despăgubirilor.

În concret, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor respective a fost ridicată şi analizată din perspectiva situaţiei acţiunilor introduse la instanţe înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, care erau pendinte la momentul intrării în vigoare a legii şi în care instanţele au pus în discuţie aplicarea termenelor prevăzute de art. 34, alin. 1 din legea amintită (pct. 24 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/2014).

Rezultă că situaţia apelantelor-reclamante este diferită de situaţia reclamanţilor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Este adevărat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, era pe rol dosarul civil nr. (...)/2009*, în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. (...)/D/02.11.2012.

Acţiunea respectivă a fost, însă, soluţionată pe fond, nepunându-se problema incidenţei termenului de 60 de luni, conform art. 34, alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Dar, în speţă, nici măcar nu se pune problema incidenţei art. 34, alin. 1 din Legea nr. 165/2013, ci a prevederii art. 34, alin. 2 din această lege.

Potrivit acestei din urmă dispoziţii (art. 34, alin. 2 din Legea nr. 165/2013) este vorba despre dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), chiar dacă este vorba despre un termen având aceeaşi durată cu cel prevăzut la art. 34, alin. 1 din lege, acest din urmă termen fiind aplicabil dosarelor înregistrate la Secretariatul fostei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dosarul apelantelor-reclamante nu a fost înregistrat la Secretariatul fostei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci la Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, data înregistrării fiind 01.08.2014.

Aşadar, sunt aplicabile prevederile art. 34, alin. 2 din Legea nr. 165/2013, prin care, în cadrul celei de-a doua etape a procesului de restituire, respectiv pentru emiterea deciziei de compensare, se instituie un termen tot de 60 de luni pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Naţionale după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Curtea a remarcat faptul că situaţia apelantelor-reclamante, din punct de vedere al stadiului în care se află dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale, este aceeaşi cu situaţia în care s-au aflat reclamanţii în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34, alin. 1-3 din Legea nr. 165/2013, soluţionată, în sensul respingerii, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 574/2017.

Prin această din urmă decizie, instanţa de contencios constituţional a constatat conformitatea cu Legea fundamentală a prevederii art. 34, alin. 2 din Legea nr. 165/2013, care instituie termenul de 60 de luni pentru soluţionarea dosarului apelantelor-reclamante înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale.

Nu se poate reţine nici faptul că ar fi vorba despre o dublă reglementare prin stabilirea noului termen de 60 de luni de la înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei Naţionale, conform susţinerii neîntemeiate a apelantelor.

Prin stabilirea termenului în discuţie (60 de luni de la înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei Naţionale) s-a fixat un interval de timp maxim în care entitatea respectivă trebuie să-şi exercite atribuţia privind emiterea deciziei de compensare, ceea ce reprezintă, în realitate, o concretizare a intenţiei legiuitorului de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigenţelor dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil (pct. 21 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 574/2017).

Textul art. 34, alin. 2 din Legea nr. 165/2013, deci chiar şi termenul de 60 de luni criticat, face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitor în scopul eficientizării procesului de restituire, limitându-se în timp etapa administrativă, ceea ce reprezintă o remediere a deficienţei legislaţiei anterioare (pct. 21 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 574/2017).

În această privinţă, trebuie reamintit că, ulterior adoptării Legii nr. 165/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat măsurile pentru care a optat legiuitorul român (Hotărârea Curţii în cauza Preda şi alţii împotriva României – pct. 121, 129, 131).

În concret, instanţa europeană a observat că Legea nr. 165/2013 fixează termene precise pentru fiecare etapă administrativă.

Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, prin aceeaşi hotărâre (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 129), că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv (paragraful 121), aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6, paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii.

Caracterul prematur al acţiunii pendinte a fost confirmat şi prin Decizia nr. 5/2015, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte recenta Hotărâre din data de 26.02.2019, pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ana Ionescu şi alţii împotriva României, instanţa de apel a constatat că situaţia apelantelor-reclamante din acţiunea pendinte este diferită atât de situaţia reclamanţilor din cauza respectivă aflată pe rolul instanţei europene, cât şi de situaţia reclamanţilor (...) din cauza Preda şi alţii împotriva României – a se vedea, în acest, sens, pct. 6, 7 şi 27 din Hotărâre din data de 26.02.2019 (Ana Ionescu şi alţii împotriva României), precum şi pct. 35-40, 124 din Hotărârea din data de 29.04.2014 (cauza Preda şi alţii împotriva României).

III. În baza tuturor acestor considerente şi în temeiul art. 480, alin. 1 din Cod procedură civilă, instanţa a respins apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare