Recurs. Acţiune în contencios administrativ –termenul de contestare a unui act administrativ de către un terţ în anularea licitaţiei derulată pentru închirierea unui spaţiu.

Recurs. Acţiune în contencios administrativ –termenul de contestare a unui act administrativ de către un terţ în anularea licitaţiei derulată pentru închirierea unui spaţiu.

-Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ,

-Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/2007

Recurenta reclamantă, ca persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual eliberat unui alt subiect de drept, putea şi trebuia să formuleze plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă efectiv de actul pretins vătămător.

Recurenta reclamantă nu contestă deci ceea ce reține instanța de fond ca fiind relevant în determinarea și soluționarea excepției inadmisibilității, ci doar arată că este terţ faţă de actul contestat, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv că ar avea un termen de 6 luni calculat din momentul luării la cunoştinţă.

Aceste susţineri nu sunt întemeiate, urmând a fi înlăturate ca atare de instanţă, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 7, mai sus redate, în raport de prev. art. 11 din Legea nr. 554/2004, dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/2007, nu pot fi interpretate în sensul că terţul poate ataca cu plângere prealabilă actul cu caracter individual în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de acesta.

Este adevărat că prin decizia menţionată a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea Constituţională constatând că textul de lege este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.

Prin urmare, în raport de acestea, prezenta instanţă nu va menține hotărârea tribunalului de respingere a cererii recurentei reclamante pentru considerentul că nu a formulat plângere prealabilă în termenul de 6 luni de la data emiterii actului. Însă, nu există niciun argument pentru a îmbrăţişa interpretarea recurentei reclamante, căreia îi sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 7 alin. (3), prevederi ulterioare art. 7 alin. (1), astfel că din interpretarea sistematică a legii, trebuie admis că plângerea prealabilă trebuie formulată de terţul vătămat într-un drept printr-un act adresat altui subiect de drept în termen de 30 de zile din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Sintagma „în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”, utilizată în textul art. 7 alin. (3), nu poate fi interpretată în sensul susţinerilor părții recurente reclamante deoarece acest termen, de 6 luni, se referă la momentul emiterii actului, iar nu la momentul comunicării ori luării efective la cunoştinţă (printr-o altă modalitate).

(Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal,

decizia nr.1941 din data de 19 aprilie 2019)

Prin sentinţa civilă nr. 1359F/07.11.2018 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă în dosarul nr. 467/98/2018, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii formulată de către pârâții Penitenciarul Slobozia şi B.SRL şi respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A. SRL ca inadmisibilă.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor judiciare, instanţa luând act că pârâtele nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 1941/19.04.2019 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul promovat de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

„Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamantei de anulare a licitaţiei din data de 12.02.2018 derulată pentru închirierea unui spaţiu în Penitenciarul Slobozia (cu consecința anulării procesului verbal de adjudecare și a actelor subsecvente încheiate ca urmare a desfășurării acestei licitații).

Cererea de chemare în judecată este formulată de partea reclamantă la data de 28.03.2018, iar, ca urmare a invocării prin întâmpinare a excepției inadmisibilității, reclamanta formulează plângere prealabilă la data de 08.05.2018 şi apoi, în cadrul dosarului, în fața instanței de fond prin cerere completatoare din data de 06.06.2018, contestă şi adresa de soluţionare a contestației nr. 3136/29.05.2018.

Tribunalul respinge acţiunea ca inadmisibilă pentru neformularea plângerii prealabile în termen de 30 de zile de la data la care reclamanta a luat cunoştinţă de licitaţie - 28.03.2018, momentul formulării cererii de chemare în judecată.

În recurs, reclamanta nu arată data la care a luat cunoștință de licitație și de actele pretinse vătămătoare emise în acest context, ci susţine că putea formula plângere prealabilă în termen 6 luni de când a luat cunoştinţă de act deoarece este un terț.

În drept, recurenta reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.

Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C.pr.civ., „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

În raport de susţinerile coroborate ale pârâţilor, Curtea are în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în conformitate cu care:

„Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia” şi respectiv

„Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”.

În raport de aceste prevederi, având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr.797/2007, Curtea apreciază că recurenta reclamantă, ca persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual eliberat unui alt subiect de drept, putea şi trebuia să formuleze plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă efectiv de actul pretins vătămător.

Aşadar, în soluţionarea excepţiei, se impune a determina momentul la care recurenta reclamantă a luat cunoştinţă de licitația organizată la data de 12.02.2018 având ca obiect închirierea unui spațiu aflat în incinta Penitenciarului Slobozia.

Cum acțiunea a fost introdusă pe rolul tribunalului fără a avea anexată dovada îndeplinirii procedurii prealabile, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, și numai ca o consecință a invocării excepției inadmisibilității reclamanta a parcurs procedura prealabilă la data de 08.05.2018, în mod corect a reținut tribunalul, în analiza excepției invocate, data de 28.03.2018 ca dată la care este fără dubiu că recurenta reclamantă a cunoscut licitația pe care o contestă.

Așadar, în condițiile în care nu s-a invocat și nu s-a dovedit o altă dată, în mod corect a reținut tribunalul că cel mai târziu la data formulării cererii de chemare în judecată recurenta reclamantă a cunoscut faptul că s-a derulat o licitație pe care o apreciază vătămătoare și pe care o contestă.

Recurenta reclamantă nu contestă deci ceea ce reține instanța de fond ca fiind relevant în determinarea și soluționarea excepției inadmisibilității, ci doar arată că este terţ faţă de actul contestat, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv că ar avea un termen de 6 luni calculat din momentul luării la cunoştinţă.

Aceste susţineri nu sunt întemeiate, urmând a fi înlăturate ca atare de instanţă, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 7, mai sus redate, în raport de prev. art. 11 din Legea nr. 554/2004, dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/2007, nu pot fi interpretate în sensul că terţul poate ataca cu plângere prealabilă actul cu caracter individual în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de acesta.

Este adevărat că prin decizia menţionată a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea Constituţională constatând că textul de lege este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.

Astfel, instanţa de contencios constituţional a constatat că:

„dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între calitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual, şi anume dacă aceasta este însuşi destinatarul actului sau are calitatea de terţ faţă de acesta. Fără a opera o diferenţiere în acest sens, textul de lege prevede acelaşi termen de 6 luni de la emiterea actului în care poate fi atacat actul administrativ. Or, actul administrativ unilateral cu caracter individual nu este opozabil terţilor, nefiind supus niciunei forme de publicitate, astfel încât aceştia nu au posibilitatea reală de a cunoaşte existenţa de la data emiterii lui. Acest act este adus la cunoştinţă doar destinatarului său prin comunicare. Aşa fiind, terţii - persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim - se găsesc în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte existenţa unui act administrativ adresat altui subiect de drept. Întrucât dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 condiţionează îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată, alta decât destinatarul actului administrativ atacat, într-un termen de cel mult 6 luni de la data emiterii actului, este evident că accesul la instanţă al acestor categorii de persoane este practic blocat. Instanţa de judecată va respinge cererea ca tardiv introdusă, în condiţiile în care reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituţie, "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor situaţii deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituţională menţionată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca efect încălcarea unui drept”.

Prin urmare, în raport de acestea, prezenta instanţă nu va menține hotărârea tribunalului de respingere a cererii recurentei reclamante pentru considerentul că nu a formulat plângere prealabilă în termenul de 6 luni de la data emiterii actului. Însă, nu există niciun argument pentru a îmbrăţişa interpretarea recurentei reclamante, căreia îi sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 7 alin. (3), prevederi ulterioare art. 7 alin. (1), astfel că din interpretarea sistematică a legii, trebuie admis că plângerea prealabilă trebuie formulată de terţul vătămat într-un drept printr-un act adresat altui subiect de drept în termen de 30 de zile din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Că legiuitorul nu a intervenit în timp util pentru a corecta reglementările, pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi armonizarea prevederilor legii în ansamblul său, conform considerentelor deciziei Curţii Constituţionale, acesta nu este un motiv suficient pentru a adăuga la lege în sensul de a considera că dreptul de acces la justiţie ar trebui să însemne posibilitatea formulării plângerii în termen de 6 luni de la data la care terţul a luat cunoştinţă de act.

Sintagma „în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”, utilizată în textul art. 7 alin. 3, nu poate fi interpretată în sensul susţinerilor părții recurente reclamante deoarece acest termen, de 6 luni, se referă la momentul emiterii actului, iar nu la momentul comunicării ori luării efective la cunoştinţă (printr-o altă modalitate).

Tot astfel, în raport de voinţa legii astfel cum rezultă din prevederile acesteia dar şi în raport de necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice, nu ar putea fi primită susţinerea conform căreia acțiunea introductivă de instanță ar putea fi formulată numai la momentul în care se constată de către reclamant faptul că actul îi vatămă interesele.

Astfel, Legea nr. 554/2004, în toate textele ce vizează formularea plângerii prealabile ori a cererii de chemare în judecată, face vorbire despre dreptul persoanei de a contesta actul pretins vătămător de la data emiterii, de la data comunicării acestuia, de la data la care se ia cunoştinţă de act printr-o altă modalitate.

Niciun moment nu este reglementat dreptul persoanei de a contesta actul într-un termen care ar curge de la data la care aceasta ia cunoştinţă de un motiv de nelegalitate pe care l-ar putea invoca, de la data la care ar avea interes să acţioneze în instanţă, de la data la care ar constata că un act ar putea să o prejudicieze într-un drept sau interes legitim.

Nici nu ar putea fi primită o astfel de interpretare de moment ce actul în discuţie este un act administrativ, iar un astfel de act este în acelaşi timp executoriu, fiind producător de efecte juridice, astfel că faţă de natura juridică a acestuia, trebuie să i se asigure respectarea şi executarea întocmai.

În sfârşit, o astfel de interpretare ar duce inevitabil la concluzia că un act administrativ nu va dobândi caracter definitiv, de moment ce oricând poate apărea un interes al unei persoane de a contesta respectivul act, ceea ce lezează principiul securităţii raporturilor juridice şi contravine ideii de temporizare a dreptului de a contesta actul, care se desprinde din economia întregii Legi nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, văzând că sentința instanței de fond este legală, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat”.

Domenii speta

Spete similare