Anulare decizie de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale. Suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, până la finalizarea cauzei penale

Recurs. Anulare decizie de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale. Suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, până la finalizarea cauzei penale

- art. 277 alin. 1 lit. a) şi art. 277 alin. 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală

- pct. 10.2 din Ordinul preşedintelui ANAF 3741/2015

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. l pct. 6 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că acesta este neîntemeiat, deoarece prima instanţă a argumentat, atât în fapt, cât şi în drept soluţia pronunţată apreciind că organul fiscal a aplicat justificat dispoziţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015 şi a procedat la suspendarea contestaţiei administrative, până la soluţionarea sesizării penale, în vederea evitării unei duble sancţionări: penală şi administrativ-fiscală a reclamantei.

Mai mult, recurenta, deşi invocă contradictorialitatea motivelor sentinţei atacate, îşi argumentează această susţinere pe considerente ce vizează o eventuală nemotivare a acesteia, ori sentinţa atacată cuprinde motivele ce au fost avute în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea hotărârii atacate. Nu se justifică, astfel, invocarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitor la dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de instituţia intimată, aceasta a fost calificată de instanţa de fond ca fiind o apărare de fond, ceea ce nu poate echivala cu îndeplinirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6, respectiv existenţa unor motive contradictorii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, prin raportare la prevederile legale ale art. 277 alin. l lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, instanţa apreciază că acesta este fondat, hotărârea instanţei de fond fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, prin Raportul de verificare fiscală nr. (...)/08.09.2017, având nr. de înregistrare A VEF (...)/18.09.2017 (filele 185 - 230), întocmit de Serviciul Verificări Fiscale (...) - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, din cadrul ANAF, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A VEF (...)/18.09.2017 (filele 164 - 184), s-au stabilit în sarcina reclamantei (...) (...) (...) obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 315.497 lei, reprezentând: 169.099 lei impozit pe venit şi 146.398 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei Decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie prealabilă, înregistrată sub nr. A VEF/(...)/30.10.2017 (filele 151 - 161), iar prin Decizia nr.(...) din 7 mai 2018, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. A VEF (...)/18.09.2017, emisă în baza Raportului de verificare fiscală nr. A VEF (...)/18.09.2017, pentru suma totală de 315.497 lei, reprezentând: 169.099 lei impozit pe venit şi 146.398 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la finalizarea cauzei penale.

Organele de verificare fiscală din cadrul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), Sesizarea Penală nr. A VEF (...)/07.11.2017 şi Procesul Verbal nr. A VEF (...)/18.09.2017, ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de verificare fiscală nr. A VEF (...)/18.09.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A VEF (...)/18.09.2017, contestată, pentru a se constata dacă faptele menţionate pot întruni elementele constitutive ale vreunei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sau de alte legi speciale.

În aceste condiţii, organul fiscal a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conform cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, organul fiscal a apreciat că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală nr. A VEF (...)/18.09.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A VEF (...)/18.09.2017, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor în speţă se pune problema realităţii declaraţiilor persoanei fizice verificate cu privire la sursa fondurilor utilizate în perioada supusă verificării fiscale având drept consecinţă existenţa unor venituri suplimentare din surse nedeclarate, organele fiscale apreciind că persoana fizică verificată a prezentat date şi informaţii care nu sunt credibile şi care nu sunt conforme cu realitatea, ce au avut drept scop ascunderea materiei impozabile.

Potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.”

În conformitate cu pct. 10.2 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 277 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, numai după încetarea definitivă şi irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate …”.

În situaţia din speţă, instanţa de recurs a constatat că la data de 16.11.2017 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) Sesizarea Penală nr. A VEF (...)/07.11.2017 formulată de către ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ CONTROL VENITURI PERSOANE FIZICE – DIRECŢIA PERSOANE FIZICE cu RISC FISCAL, cu privire la săvârşirea de către recurenta reclamantă (...) (...) (...) a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2015 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constând în aceea că, în cursul anilor 2011 - 2013, ca urmare a verificării situaţiei fiscale s-a constatat că aceasta nu a declarat la organul fiscal de la domiciliu veniturile obţinute ca urmare a achiziţionării şi revânzării autovehiculelor second - hand, cauzând un prejudiciu în dauna bugetului general consolidat în cuantum de 169.099 lei.

Prin Ordonanţa din data de 24.11.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva recurentei, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2015 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 07.02.2019 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/P/2017 s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2015 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, imputată numitei (...) (...) (...), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Din interpretarea prevederilor art. 277 din Legea nr. 207/2015, rezultă că măsura suspendării poate fi dispusă pentru motive temeinice, care să justifice existen¬ţa unei interdependen¬ţe între posibilul caracter penal al faptelor cercetate şi stabilirea obliga¬ţiilor fiscale ale contribuabililor, cu respectarea unui just echilibru între interesul public pe care îl exprimă autoritatea fiscală şi interesul legitim privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţ¬ia fiscală într-un termen optim şi previzibil.

Este adevărat că textul de lege lasă la aprecierea organelor de inspecţie fiscală dispunerea unei astfel de măsuri privind suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală, atunci când se constată existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, însă acest drept nu trebuie exercitat abuziv, acest fapt fiind de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 par.1 din CEDO.

Legiuitorul a apreciat că nu există o obligativitate a suspendării procedurii administrative din partea organului competent de soluţionare a contestaţiei, ci o facultate care la rândul ei este condiţionată de:

a) existenţa unei sesizări a organelor în drept privind existenţa unei infracţiuni

b) infracţiunea sesizată să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare

c) suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

În cazul concret dedus judecăţii, ca urmare a pronunţării Ordonanţei de clasare din data de 07.02.2019 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/P/2017, nu se mai pune problema existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, în sensul cerut de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi de pct. 10.2 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 311 din 8 aprilie 2019

Prin Sentinţa nr. (...) din 26.11.2018 Tribunalul (...) a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (...) (...) (...), CNP (...), cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat (...) situat în (...), (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în Bucureşti, strada Apolodor nr.17, sector 5. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs (...) (...) (...), solicitând admiterea acestuia, în principal casarea în tot a sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru soluţionarea fondului cauzei, în subsidiar casarea sentinţei cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, inclusiv acordarea cheltuielilor de judecată în fond, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În motivele de recurs a arătat următoarele :

În fapt, prin sentinţa recurată instanţa de fond a respins acţiunea formulată „ca neîntemeiată” în condiţiile în care practic a dat curs excepţiei invocate de pârâtă prin întâmpinare privind inadmisibilitatea acţiunii faţă de faptul că pârâta nu ar fi soluţionat contestaţia prealabilă pe fondul acesteia ci ar fi dispus suspendarea acestei contestări în temeiul art.277 alin. l lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Chiar dacă în dispozitivul sentinţei recurate apare respingerea ca „neîntemeiată a acţiunii" instanţa de fond nu a făcut defel o analiză a fondului pricinii, nici nu a admis vreo probă în susţinerea acţiunii, probe absolut necesare pentru a se verifica legalitatea actelor administrative atacate în prezentul dosar (inclusiv expertiza contabilă şi martorul propus pentru a dovedi faptul că recurenta nu are calitatea de persoană impozabilă).

Ca atare, de plano solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei primei instanţe pentru soluţionarea fondului cauzei. Nelegalitatea hotărârii primei instanţe, chiar şi pe excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă, o va analiza la pct. II din prezenta.

Trebuie observat faptul că întreaga argumentaţie a instanţei de fond se axează pe analiza „excepţiei inadmisibilităţii'' invocată de pârâtă prin întâmpinare, apărări însușite de prima instanţă sens în care apreciază că nu s-ar putea soluţiona pe fond acţiunea faţă de existenţa dosarului penal a cărui existenţă efectivă practic nici nu este probată în prezenta cauză.

În analiza cererii de casare a hotărârii de fond pentru motive contradictorii, inclusiv contradicţia dintre considerente şi dispozitiv (aspecte consacrate doctrinar şi jurisprudenţial), trebuie să pornim de la premisa că motivarea unei hotărâri trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, aceasta reprezentând în esenţă o garanţie pentru părţile din cauză că cererile acestora sunt analizate cu atenţia cuvenită. Inexistenta motivării sau o motivare necorespunzătoare a hotărârii atrage casarea/anularea acesteia (a se vedea practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi practica CEDO privitor la respectarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului privitor la dreptul la un proces echitabil care statuează constant în practica sa faptul că doar prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei). O motivare succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează cu inexistenţa motivării.

Faţă de modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să îşi expună argumentele în sensul de a-şi susţine soluția de respingere „ca neîntemeiată" a acţiunii cu motive care nu au nici o legătură cu fondul pricinii care nu a fost analizat defel, echivalează cu o motivare contradictorie - practic inexistenţa motivării din punct de vedere juridic, motiv de casare a sentinţei instanţei de fond.

Potrivit art. 277 alin. l lit. a) din Legea nr. 207/2015 şi a pct. 10.6 din Instrucţiunile din 23.12.2015 privind normele de aplicare ale acestei dispoziţii legale:

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; ...

Norma de aplicare

Instrucţiuni 23/12/2015

10. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 277 din Codul de procedură fiscală - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă ...

10.6. Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni.”

Ca atare, legiuitorul a apreciat că nu există o obligativitate a suspendării procedurii administrative din partea organului competent de soluţionare a contestaţiei, ci o facultate care la rândul ei este condiționată de

a). de existenţa unei sesizări a organelor în drept privind existenţa unei infracţiuni. condiţie nedovedită de pârâtă, la dosar nu există vreo probă certă privind înregistrarea la Parchet a vreunei sesizări. Recurenta nu a primit până în prezent vreo citaţie sau înștiințare privitor la existenţa vreunei anchete penale care să o vizeze.

b). infracţiunea sesizată să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare - pârâta nu a arătat în ce mod acea infracţiune la care face o singură referire în întâmpinare ar avea vreo legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

c). suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni. Pârâta nu a adus vreo dovadă la dosar care să susţină soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei în procedura administrativă de soluţionare a acesteia care să fie motivată de vreo legătură de cauzalitate între obligaţiile fiscale (care până în prezent nu sunt certe) şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni într-un dosar care nici măcar număr nu are, care nu are o dată de înregistrare, în care recurenta nici măcar nu a fost vreodată invitată la audiere, în care nu există începută urmărirea penală.

Evident că legiuitorul a avut în vedere o condiţie esenţială pentru a se putea stopa procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei: adică aceea că ar exista indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni - ceea ce în prezentul dosar nu a fost dovedit, deoarece organele de urmărire penală nu au început defel urmărirea penală împotriva recurentei, nici măcar nu a fost audiată.

Ţinând cont de faptul că recurenta a contestat inclusiv modalitatea de soluționare a contestaţiei prealabile, inclusiv din perspectiva refuzului pârâtei de a soluţiona contestaţia prealabilă, apreciază că inclusiv actul administrativ decizia nr. (...)/07.05.2018 emisă prin adresa nr. A SLP (...)/07.05.2018 atacat în petitul acţiunii de către recurentă, este la rândul lui un act administrativ supus cenzurii instanţei, implicit a cărui anulare se impune.

Instanţa de fond nu ia în considerare acest petit al acţiunii, nu ia în considerare motivele expuse verbal de apărătorul recurentei la termenul din 12.11.2018 neconsemnate în încheierea de şedinţă dar relatate în şedinţa publică şi în scris prin acţiunea introductivă şi memoriile/notele scrise existente la dosar, apreciind că soluţia dată de pârâtă, de suspendare, nu ar putea fi cenzurată de către instanţă şi ar determina respingerea acţiunii recurentei.

Pe de altă parte, precum a indicat anterior, acea „sesizare penală” la care pârâta face trimitere prin întâmpinare, nu are număr de înregistrare, nici măcar de ieşire, la pârâtă, cu atât mai puţin la organele de cercetare penală, astfel pârâta nu a făcut dovada că decizia nr. (...)/2017 de suspendare a procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei prealabile ar avea o justificare, o motivare reală şi concretă şi corectă.

Nu trebuie neglijat şi dreptul pe care recurenta, ca toţi cetăţenii României şi Uniunii Europene, îl are, de acces la justiţie şi la apărare, drept garantat de Constituție, de CEDO, drept încălcat prin modalitatea în care prima instanţa a soluţionat cauza.

Practic soluţia instanţei de fond o împiedică pe termen mediu şi lung (ceea ce în cazul unui dosar penal în care nici nu este începută urmărirea penală poate să dureze mulți ani de acum încolo) să supună cenzurii instanţei actul administrativ fiscal care constată o creanță a statului împotriva recurentei, titlu de creanţă care a generat şi emiterea unui titlu executoriu, fiind astfel dovedit scopul pârâtei de a încasa pe calea executării silite sumele exagerat de mari expuse în titlul de creanţă înainte ca vreo instanţă să poată cenzura legalitatea acesteia.

Este nelegal a susţine şi a da curs scopului pârâtei de a împiedica persoana faţă de care se emite un titlu de creanţă în a-1 supune cenzurii instanţei civile atâta timp cât o simplă sesizare penală - în care nu s-a efectuat vreun act de urmărire penală, nici măcar o ordonanţă de începere a urmăririi penale (ceea ce probează lipsa oricăror indiciu privind săvârșirea unei infracțiuni), susținută fiind doar de pârâtă, nu de alte probe din dosar, că ar fi fost depusă în anul 2017, iar până în prezent, 2019, nici măcar eu nu a fost anunţată despre existenţa acestui dosar penal.

Se pune în mod firesc întrebarea: drepturile procesuale şi patrimoniale ale recurentei nu sunt afectate de modul de operare al pârâtei care mizează şi profită de beneficiul legii privind caracterul de titlu executoriu pe care-1 pot emite în baza unui titlu de creanţă chiar şi înainte de a se pronunţa o soluţie privind legalitatea titlului de creanţă, tergiversarea soluţionării unui dosar penal în care nu are nici o calitate; astfel este vădită intenţia pârâtei care, prin suspendarea procedurii administrative, încearcă blocarea cenzurii instanţei asupra titlului de creanţă cu care în paralel pârâta pune în executare fără vreo problemă acel titlu de creanţă.

Astfel, instanţa de fond nu face defel analiza legalităţii titlului de creanţă, limitându-se la analiza excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, pe care în final o admite.

Pentru motivele expuse anterior, respectiv necesitatea ca probaţiunea propusă în faţa primei instanţe să fie administrată în cauză pentru a garanta dreptul la apărare, inclusiv faptul că aceste probe nu pot fi administrate în recurs, probe pe care le susţine a fi administrate în cauză în faza de rejudecare a pricinii urmare a casării sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În drept a invocat prevederile art. 281 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 coroborat cu art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 483 şi urm, art. 488 alin. l pct.6 şi pct.8, art. 453 Cod procedură civilă.

Intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs, pentru următoarele motive:

1.În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat având în vedere faptul că sentinţa atacată nu cuprinde motive contradictorii aşa cum în mod eronat invocă recurenta.

Din lecturarea cererii de recurs se poate observa că deși se invocă contradictorialitatea motivelor sentinţei atacate recurenta își argumentează aceasta susţinere pe considerente ce vizează o eventuală nemotivare a acesteia.

În aceste condiţii a solicitat să se observe că sentinţa atacată cuprinde motivele ce au fost avute în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea hotărârii atacate.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de instituţia intimată menţionează că aceasta a fost calificată de instanţa de fond ca fiind o apărare de fond ceea ce nu poate echivala cu îndeplinirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6, respectiv existenţa unor motive contradictorii.

2.În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă a solicitat respingerea ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a avut în vedere că în mod corect instituţia intimată a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect Tribunalul (...) a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de normele legale în vigoare pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

Astfel, corect s-a reţinut de către instanţa de fond că în condiţiile în care, pe de o parte „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare" şi pe de altă parte „constatarea infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă”, condiţiile pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative sunt îndeplinite.

În mod corect prin sentinţa atacată s-a reţinut că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală nr. A_VEF (...)/18.09.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A_VEF (...)/18.09.2017, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor în speţă se pune problema realităţii declaraţiilor persoanei fizice verificate cu privire la sursa fondurilor utilizate în perioada supusă verificării fiscale având drept consecinţă existenţa unor venituri suplimentare din surse nedeclarate, organele fiscale apreciind că persoana fizică verificată a prezentat date şi informaţii care nu sunt credibile şi care nu sunt conforme cu realitatea, ce au avut drept scop ascunderea materiei impozabile.

Aşa cum a arătat şi instanţei de fond, urmare a verificării fiscale a reclamantei (...) (...) (...), organele de verificare fiscală au constatat faptul că aceasta a utilizat în perioada 01.01.2011-31.12.2013, dintr-o sursă neidentificată, fonduri mai mari decât cele provenite din surse impozabile declarate, identificate în cuantum de 291.385 lei, reprezentând achiziţii de bunuri mobile, pentru care persoana fizică contestatară nu a putut prezenta documente justificative din care să rezulte modul în care a dobândit şi deţinut numerar în sumă de 291.385 lei.

Având în vedere stabilirea bazei de impozitare ajustată, reprezentând venituri suplimentare în sumă de 291.385 lei a căror sursă nu a fost identificată, organele de verificare fiscală au stabilit suplimentar în sarcina persoanei fizice pentru perioada verificată un impozit pe venit din surse neidentificate de plată în sumă de 46.621 lei şi accesorii în sumă de 35.829 lei.

Organele de verificare fiscală au stabilit şi impozit pe venituri nedeclarate din vânzarea autoturismelor în sumă de 354.888 lei pentru anul 2011, 290.588 lei pentru anul 2012 şi 120.012 lei pentru anul 2013 pentru care a calculat impozit pe venit din surse identificate în sumă de 122.478 lei şi accesorii aferente în sumă de 110.569 lei.

Prin raportul de verificare fiscală s-a constatat că declaraţiile persoanei fizice (...) (...) (...) sunt contradictorii în ceea ce priveşte existenţa depunerii unor fonduri în numerar, utilizarea fondurilor care ar fi fost deţinute, menţiunile din documentele şi explicaţiile furnizate de persoana fizică verificată pentru utilizarea sumelor împrumutate, iar persoana fizică contestatară nu a justificat cu documente existenţa numerarului cu care a achiziţionat bunuri mobile în perioada supusă verificării, în condiţiile în care acesta a beneficiat de surse de venit în cuantum mult mai mic.

Totodată, organele de verificare fiscală din cadrul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), Sesizarea Penală nr. A_VEF (...)/07.11.2017 şi Procesul Verbal nr. A_VEF (...)/18.09.2017, ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de verificare fiscală nr. A_VEF (...)/18.09.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A_VEF (...)/18.09.2017, contestată, pentru a se constata dacă faptele menţionate pot întruni elementele constitutive ale vreunei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sau de alte legi speciale.

În aceste condiţii în mod corect instanţa de fond a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conform cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Prin sentinţa atacată s-a avut în vedere că prezenta cauză se circumscrie considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale ţinând seama de faptul că Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), Sesizarea penală nr. A_VEF (...)/18.09.2017, ce cuprinde constatările din Procesul Verbal nr A_VEF (...)/18.09.2017 care se regăsesc în Raportul de verificare fiscală nr. A_VEF (...)/18.09.2017, ce a stat la baza Deciziei de impunere, nr. A_VEF (...)/18.09.2017, contestată.

Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul ca „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

De asemenea, prin Decizia nr. 401/2016, Curtea Constituţională a României apreciază: „cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ fiscale să fie suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea."

Totodată, se reţine că prin Decizia nr. 95/2011, Curtea Constituţională apreciază că „în ceea ce priveşte posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ fiscale să fie suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea [...]".

A solicitat respingerea susţinerilor recurentei ca neîntemeiate motivat de faptul că organul de soluţionare a contestaţiei nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale având în vedere faptul că organele de verificare fiscală au ridicat problema veridicităţii afirmaţiilor persoanei fizice supuse verificării, neidentificând sursa fondurilor, cu consecinţa existenţei unor venituri suplimentare din surse nedeclarate.

Potrivit doctrinei, prezumţia de dobândire licită a averii are un caracter relativ, putând fi răsturnată în cazul în care există date potrivit cărora este posibil ca averea dobândită să aibă caracter ilicit, persoana fizică având posibilitatea să dovedească caracterul netemeinic al acestei susţineri.

Numai organele de cercetare şi urmărire penală, în cadrul competențelor de care dispun, pot stabili dacă sursele de finanţare declarate de persoana fizică corespund realităţii, respectiv dacă declaraţiile/documentele justificative prezentate de contestatară reflectă realitatea celor invocate de aceasta.

Decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

A proceda altfel, per a contrario, ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condiţiile în care organele de verificare fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constatându-se indiciile săvârşirii unor infracţiuni.

Potrivit Codului de procedură penală, cercetarea penală reprezintă activitatea specifică desfăşurată de organele de urmărire penală, având drept scop strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptaşilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Aceste aspecte pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În combaterea susţinerilor recurentei, a solicitat a se avea în vedere că practica judiciară s-a pronunţat constant în sensul necesităţii suspendării soluţionării contestaţiilor în astfel de cazuri, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 1970/25.05.2017 pronunţată de I.C.C.J., prin care instanţa menţine decizia de suspendare a soluţionării cauzei până la definitivarea laturii penale, apreciind că „aceste dispoziţii speciale aplicabile prevăd îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a se dispune suspendarea [...]. În speţă, aceste două condiţii sunt îndeplinite deoarece există sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi faptele sesizate au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se va pronunţa asupra contestaţiei administrative având în vedere că ele vizează operaţiunile comerciale înregistrate de către recurentă ca fiind livrări intracomunitare în state membre UE în perioada 2008 - 2012 şi constatarea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.”

Totodată, instanţa apreciază că „tocmai pentru a evita sancţionarea atât penală, cât şi administrativ-fiscală, s-a procedat la suspendarea contestaţiei administrative până la soluţionarea sesizării penale şi nu se poate dispune, aşa cum solicită recurenta, anularea obligaţiilor fiscale având în vedere că eventuala obligaţie de plată a acestora se va stabili în cauza penală.”

Cu privire la cererea de probatoriu formulată de recurentă, a solicitat respingerea ca nefiind utilă şi pertinentă cauzei în condiţiile în care pe de o parte acestea tind să argumenteze cererea recurentei de anulare a actelor atacate şi pe de altă parte instanţa de judecată nu are temei legal pentru a se pronunţa direct asupra legalităţii actelor atacate, în condiţiile în care organul de soluţionare a dispus soluţionarea contestaţiei, fără a analiza fondul actelor administrative ce au făcut obiectul plângerii prealabile.

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală reglementează în mod expres şi imperativ procedura contestării actelor administrative fiscale, această cale administrativă de atac fiind obligatorie iar singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei.

Astfel, potrivit prevederilor art. 268 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie.

În acest sens precizează că potrivit prevederilor art. 273 din acelaşi act normativ organul competent de soluţionare a contestaţiei se va pronunţa prin decizie.

Potrivit prevederilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale invocate, actul administrativ ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă şi nu decizia de impunere sau raportul de inspecţie fiscală.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ poate dispune fie anularea actului administrativ fie obligarea autorităţii publice să emită actul administrativ.

Însă actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ este numai decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă.

Prin decizia nr. (...)/07.05.2018 emisă de ANAF - DGSC s-a dispus suspendarea contestaţiei în temeiul art. 277 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală astfel încât probele propuse de recurentă nu pot fi avute în vedere de către instanţa de judecată în soluţionarea favorabilă a cauzei, aceasta neavând temei legal pentru a se pronunţa direct asupra legalităţii actelor atacate, în condiţiile în care organul de soluţionare a dispus soluţionarea contestaţiei, fără a analiza fondul actelor administrative ce au făcut obiectul plângerii prealabile.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, solicită în principal respingerea acestuia şi în subsidiar analizarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 451 - 453 Cod procedură civilă.

În acest sens solicită ca instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă care prevede că instanţa poate chiar şi din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere prevederile exprese ale art. 452 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În drept a invocat prevederile art. 205 - 208 Cod de procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta (...) (...) (...) ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. l pct. 6 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că acesta este neîntemeiat, deoarece prima instanţă a argumentat, atât în fapt, cât şi în drept soluţia pronunţată apreciind că organul fiscal a aplicat justificat dispoziţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015 şi a procedat la suspendarea contestaţiei administrative, până la soluţionarea sesizării penale, în vederea evitării unei duble sancţionări: penală şi administrativ-fiscală a reclamantei.

Mai mult, recurenta, deşi invocă contradictorialitatea motivelor sentinţei atacate, îşi argumentează această susţinere pe considerente ce vizează o eventuală nemotivare a acesteia, ori sentinţa atacată cuprinde motivele ce au fost avute în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea hotărârii atacate. Nu se justifică, astfel, invocarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitor la dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de instituţia intimată, aceasta a fost calificată de instanţa de fond ca fiind o apărare de fond, ceea ce nu poate echivala cu îndeplinirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6, respectiv existenţa unor motive contradictorii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, prin raportare la prevederile legale ale art. 277 alin. l lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, instanţa apreciază că acesta este fondat, hotărârea instanţei de fond fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, prin Raportul de verificare fiscală nr. (...)/08.09.2017, având nr. de înregistrare A VEF (...)/18.09.2017 (filele 185 - 230), întocmit de Serviciul Verificări Fiscale (...) - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, din cadrul ANAF, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A VEF (...)/18.09.2017 (filele 164 - 184), s-au stabilit în sarcina reclamantei (...) (...) (...) obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 315.497 lei, reprezentând: 169.099 lei impozit pe venit şi 146.398 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei Decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie prealabilă, înregistrată sub nr. A VEF/(...)/30.10.2017 (filele 151 - 161), iar prin Decizia nr.(...) din 7 mai 2018, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. A VEF (...)/18.09.2017, emisă în baza Raportului de verificare fiscală nr. A VEF (...)/18.09.2017, pentru suma totală de 315.497 lei, reprezentând: 169.099 lei impozit pe venit şi 146.398 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la finalizarea cauzei penale.

Organele de verificare fiscală din cadrul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), Sesizarea Penală nr. A VEF (...)/07.11.2017 şi Procesul Verbal nr. A VEF (...)/18.09.2017, ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de verificare fiscală nr. A VEF (...)/18.09.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A VEF (...)/18.09.2017, contestată, pentru a se constata dacă faptele menţionate pot întruni elementele constitutive ale vreunei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sau de alte legi speciale.

În aceste condiţii, organul fiscal a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conform cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, organul fiscal a apreciat că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală nr. A VEF (...)/18.09.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. A VEF (...)/18.09.2017, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor în speţă se pune problema realităţii declaraţiilor persoanei fizice verificate cu privire la sursa fondurilor utilizate în perioada supusă verificării fiscale având drept consecinţă existenţa unor venituri suplimentare din surse nedeclarate, organele fiscale apreciind că persoana fizică verificată a prezentat date şi informaţii care nu sunt credibile şi care nu sunt conforme cu realitatea, ce au avut drept scop ascunderea materiei impozabile.

Potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.”

În conformitate cu pct. 10.2 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 277 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, numai după încetarea definitivă şi irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate …”.

În situaţia din speţă, instanţa de recurs a constatat că la data de 16.11.2017 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) Sesizarea Penală nr. A VEF (...)/07.11.2017 formulată de către ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ CONTROL VENITURI PERSOANE FIZICE – DIRECŢIA PERSOANE FIZICE cu RISC FISCAL, cu privire la săvârşirea de către recurenta reclamantă (...) (...) (...) a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2015 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constând în aceea că, în cursul anilor 2011 - 2013, ca urmare a verificării situaţiei fiscale s-a constatat că aceasta nu a declarat la organul fiscal de la domiciliu veniturile obţinute ca urmare a achiziţionării şi revânzării autovehiculelor second - hand, cauzând un prejudiciu în dauna bugetului general consolidat în cuantum de 169.099 lei.

Prin Ordonanţa din data de 24.11.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva recurentei, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2015 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 07.02.2019 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/P/2017 s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2015 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, imputată numitei (...) (...) (...), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Din interpretarea prevederilor art. 277 din Legea nr. 207/2015, rezultă că măsura suspendării poate fi dispusă pentru motive temeinice, care să justifice existen¬ţa unei interdependen¬ţe între posibilul caracter penal al faptelor cercetate şi stabilirea obliga¬ţiilor fiscale ale contribuabililor, cu respectarea unui just echilibru între interesul public pe care îl exprimă autoritatea fiscală şi interesul legitim privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţ¬ia fiscală într-un termen optim şi previzibil.

Este adevărat că textul de lege lasă la aprecierea organelor de inspecţie fiscală dispunerea unei astfel de măsuri privind suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală, atunci când se constată existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, însă acest drept nu trebuie exercitat abuziv, acest fapt fiind de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 par.1 din CEDO.

Legiuitorul a apreciat că nu există o obligativitate a suspendării procedurii administrative din partea organului competent de soluţionare a contestaţiei, ci o facultate care la rândul ei este condiţionată de:

a) existenţa unei sesizări a organelor în drept privind existenţa unei infracţiuni

b) infracţiunea sesizată să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare

c) suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

În cazul concret dedus judecăţii, ca urmare a pronunţării Ordonanţei de clasare din data de 07.02.2019 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/P/2017, nu se mai pune problema existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, în sensul cerut de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi de pct. 10.2 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, cu raportare la dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din acelaşi cod, ale art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a pct.10.2 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 281 alin. 7 Cod procedură fiscală, Curtea de Apel (...) a admis recursul declarat de recurenta reclamantă (...) (...) (...), în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinţei nr. (...) din 26.11.2018 pronunţată de Tribunalul (...), care a fost casată în totalitate şi rejudecând fondul, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta (...) (...) (...), în contradictoriu cu pârâta ANAF şi, în consecinţă a fost anulată Decizia nr.(...)/7.05.2018 de soluţionare a contestaţiei administrative emise de ANAF şi a fost trimisă cauza spre soluţionarea fondului cauzei privind anularea Deciziei de impunere nr. (...)/18.09.2017 şi R.I.F. (...)/18.09.2017, Tribunalului (...), secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Domenii speta

Spete similare