Suspendare act administrativ. Dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente. Analizarea în concret a condiţiilor

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 904/39/2016, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B. a chemat în judecată Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. solicitând suspendarea executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-B .../29.09.2016, a Depoziţiei de masuri BTG-AIF .../04.10.2016, a Deciziei de impunere nr. F-B... . şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-B ../29.09.2016 emise de Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice B.

Arată reclamanta că, prin actele administrative fiscale menţionate, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. s-a stabilit în sarcina DGASPC B., obligaţii fiscale la care s-au calculat penalităţi şi majorări de întârziere, pentru perioada 2006 - 2016. Aceste obligaţii fiscale reprezintă contribuţii la bugetul de stat (impozit) pentru sume acordate de către DGASPC B.în baza AC /CCM la nivel de unitele, valabil pentru anii 2007 - 2009, şi anume drepturile destinate menţinerii securităţii si sănătăţii si drepturile reprezentând contravaloare masă calda.

Inspecţia fiscală finalizata în anul 2016 prin emiterea actelor administrative pe care le-a contestat a  fost începută iniţial în anul 2011. Astfel, în anul 201l, Direcţia Generala a Finanţelor Publice a întocmit procesul-verbal nr. IV/6267/2011 şi a emis Dispoziţia nr. IV/.../3/11.03.2011. În baza acestor acte s-a dispus calcularea şi evidenţierea în contabilitate a obligaţiilor la bugetul consolidat al statului, plata impozitului aferent drepturilor speciale acordate angajaţilor în baza Acordului Colectiv si a Contractului Colectiv de Munca, reprezentând contravaloarea unei mese calde pe zi lucrătoare şi refacerea capacităţii de muncă.

Atât Contractul Colectiv de Munca cât si Acordul Colectiv au avut la baza Contractul Colectiv de Munca la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007 - 2009, nr. 591/2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 19 din 08/12/2007. Prin contractul la nivel naţional s-a prevăzut că aceste drepturi, respectiv menţinerea sănătăţii si securităţii în munca si masa calda, sa fie incluse in titlul intitulat "bunuri şi servicii" şi nu la titlul intitulat "drepturi salariale", iar instituţia a procedat la acordarea acestor sume în mod legal.

Potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, respectiv Codul fiscal - Legea 571/2003 art. 55 alin. 4, următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariate si nu sunt impozabile în înţelesul impozitului pe venit: b) drepturile de hrana acordate de angajatori angajaţilor, e)contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de proiecţie si de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament.

Aşadar, Codul fiscal prevedea faptul că, natura drepturilor privind menţinerea securităţii şi sănătăţii în muncă cât şi contravaloare masă caldă, nu au caracter de drepturi fiscale şi nu reprezintă o contravaloare a muncii prestate, fiind plătite în baza Acordului colectiv, cu respectarea art. 72 alin. 1 lit. B din Legea 188/1999 prind statutul funcţionarilor publici.

Având în vedere istoricul inspecţiei fiscale, iniţierea în anul 2011 şi emiterea deciziilor de impunere în anul 2016 pentru sume acordate în baza Acordului Colectiv si a Contractului Colectiv de Muncă valabile în anul 2007 - 2009 , prin contestaţia depusă a invocat şi prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, potrivit art. 91 din Codul de procedură fiscală valabil la acea dată. Astfel, potrivit alin, (1) "Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel". Noul Cod de procedura fiscala, prevede acelaşi termen de prescripţie ca şi reglementarea anterioară.

În opinia reclamantei, nu au existat motive de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. Conform art. 92 din Codul de procedura fiscală - OG 92/2003, alin. (1) "Termenele prevăzute la art.91 se întrerup şi se suspenda în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului ia acţiune potrivit dreptului comun."

Referitor la perioada şi la modul de calcul, consideră că raportarea făcută de inspectorii fiscali este greşita şi eronată din următoarele motive:

În anul 2008 a fost înregistrat la DMSSF B. cu nr. .. din 15.02.2008 Contractul Colectiv de Muncă la nivelul DGASPC B.în baza căruia s-au plătit salariaţilor drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă şi contravaloarea unei mese calde. Plata acestor drepturi a fost realizată începând cu luna martie 2008. Consideră faptul ca inspectorii fiscali au calculat greşit contribuţia DGASPC B.la bugetul de stat prin raportarea la perioada 2006 -2016.

Modul de calcul al datoriilor către bugetul de stat aferent drepturilor este eronat deoarece inspectorii fiscali au considerat greşit că suma plătită salariaţilor este venit net a care au adăugat contribuţiile angajaţilor şi apoi contribuţiile datorate de angajator.

În Decizia Camerei de Conturi B. este specificat faptul că drepturile încasate de salariaţii DGASPC sunt nelegale şi auditorii financiari au considerat că acestea sunt de natura salarială;

Având în vedere acest aspect, au calculat ca şi datorie la bugetul de stat doar contribuţiile angajatorului plecând de la premisa ca sumele sunt venit brut urmând ca datoriile aferente angajaţilor să fie recuperate de la aceştia de către DGASPC B.

Consideră că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv prevederile art. 14. - (1) "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente", având în vedere în principal specificul instituţiei - unitate de asistenţă socială - care are în subordine un număr de 10 centre pentru persoane adulte şi 16 centre pentru copii, DGASPC B. trebuie să asigure hrana zilnică, curăţenia, igienizarea, îmbrăcăminte, condiţii de viaţă decente pentru beneficiarii pe care îi are în evidenţă. Achitarea unei asemenea sume, fără a  exercita dreptul de acces la justiţie având în vedere faptul că în opinia sa actele fiscale nu îndeplinesc condiţiile legale.

La data de 31 octombrie 2016 Sindicatul I. B. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei şi a solicitat admiterea cererii pentru a putea apăra interesul material al membrilor săi, având în vedere că, punerea în executare a dispoziţiilor contestate emise de către ANAF, se răsfrânge direct asupra membrilor de sindicat prin imposibilitatea achitării drepturilor salariale, motivat de blocarea conturilor angajatorului până la reţinerea integrală a impunerilor, respectiv suma de 10.192.199 lei.

Solicită instanţei să analizeze şi latura socială a acestui proces, faptul că punerea în executare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-B.. 29.09.2016, a Dispoziţiei de măsuri nr. BTG-AIF 4.10.2016, a Deciziei de impunere nr. F-B.. i a Raportului de inspecţie fiscală nr. F- ...29.09.2016 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. ar influenţa în mod negativ situaţia financiară a aproximativ 1000 de salariaţi ai DGASPC ce au familii, copii, persoane în întreţinere, credite la bănci accesate pentru a avea o viaţă decentă.

În temeiul art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, solicită constatarea prescripţiei dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, având în vedere că termenul pentru naşterea creanţei fiscale este perioada 2008-2009, iar termenul de prescripţie este de 5 ani şi a decurs, cel mai târziu de la 1 iulie 2010, respectiv de la termenul stabilit prin alin. 2 art. 110 din Legea nr. 207/2015: "Art. 110: Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţelor fiscale (1)Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţie cazului în care legea dispune altfel, (2)Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel."

Data la care reprezentanţii ANAF stabilesc obligaţii fiscale în sarcina angajatorului membrilor de sindicat este luna septembrie 2016, termenul de prescripţie îndeplinindu-se la data de 1 iulie 2015, consideră că dispunerea recuperării sumelor a fost promovată tardiv.

Consideră că reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului B. nu au analizat cu atenţia cuvenită toată documentaţia pusă la dispoziţie de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi nu au coroborat aceste documente cu legislaţia în vigoare la momentul acordării acestor drepturi salariaţilor. Supune atenţiei  instanţei faptul că acordarea acestor drepturi s-a făcut în mod legal, deoarece la nivelul DGASPC B. exista un Contract colectiv de muncă valabil la nivel de unitate pentru perioada 2008 - 2010, precum şi un Acord colectiv încheiat la nivelul DGASPC B., încheiate cu respectarea legislaţiei în vigoare, prin urmare perfect valabile, inclusiv toate clauzele prevăzute în aceste documente fiind legale.

Mai mult, pentru că angajatorul a sistat acordarea unor drepturi prevăzute în CCM la nivel de unitate, sau nu a acordat toate drepturile ce li se cuveneau angajaţilor, Sindicatul I" B., în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea Sindicatelor a introdus acţiune în instanţă pentru 1131 de reclamanţi, membri de sindicat, salariaţi ai DGASPC B., pentru recuperarea acestor drepturi cuvenite şi neacordate. Instanţa de fond a Tribunalului Botoşani a hotărât disjungerea Dosarului nr. 1084/40/2010 pentru fiecare reclamant în parte. Prin urmare, în acest moment există peste o mie de sentinţe favorabile salariaţilor, prin care s-au câştigat atât  drepturi salariale dar şi drepturile speciale pentru masa calda şi refacerea capacităţii de muncă aşa cum sunt prevăzute în art. 81 alin. (1) şi alin. (5) din CCM la nivel DGASPC, până la data de 14 februarie 2010, adică pentru perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă. Menţionează că aceste sentinţe au fost supuse recursurilor, iar Curtea de Apel Suceava a menţinut dispozitivele acestora ca fiind temeinice şi legale. Spre exemplificare enumeră: Dosarul nr. 3750/40/2010 cu decizie pronunţată în data de 26.10.2010; Dosarul nr. 4948/40/2010 cu decizie pronunţată în data de 10.02.2011; Dosarul nr. 6415/40/2010 cu decizie pronunţată în data de 12.04.2011, şi poate enumera peste 1000 de dosare soluţionate de instanţele judecătoreşti, documente ce au fost puse la dispoziţia reprezentanţilor DGFPJ B.

Legalitatea acordării acestor drepturi nu poate fi pusă la îndoială în condiţiile în care, toţi salariaţii instituţiei, au obţinut prin sentinţe definitive şi irevocabile acordarea acestor drepturi în instanţă care "obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile destinate menţinerii securităţii si sănătăţii în muncă pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08.2009-14.02.2010 în cuantum de 150 lei lunar şi drepturile reprezentând contravaloare masa calda pentru zilele efectiv lucrate în intervalul 12.08.2009-14.02.2010 în cuantum de 7 lei/zi lucrătoare." În motivaţia sentinţelor respective se menţionează "...Aşa cum s-a arătat mai sus drepturile destinate menţinerii securităţii şi sănătăţii în muncă cât şi contravaloare masă caldă nu au caracter de drepturi salariate şi nu reprezintă o contravaloare a muncit prestate....”

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 noiembrie 2016, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. a  solicitat atât respingerea acţiunii cât şi a cererii de intervenţie accesorie, arătând următoarele:

Conform art. 92 (1) lit. a) din O.G. 92/2003 privind vechiul Cod de procedura fiscală modificat şi completat, prescripţia în speţa se întrerupe în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune (art. 111 din Legea nr. 207/2015 privind noul Cod de procedura fiscală).

De altfel, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta, ce a făcut obiectul dosarului nr. 4587/40/2011 despre care s-a făcut vorbire întrerupe de asemenea cursul prescripţiei de a stabili obligaţii fiscale, aşa cum prevăd dispoziţiile Codului de procedură fiscală.

Având în vedere reluarea inspecţiei fiscale învederează că, A.J.F.P. Botoşani, urmare a constatărilor din Raportul de inspecţie fiscala nr. F-B nr. ../29.09.2016, prin Decizia de impunere F-B nr. .../29.09.2016, motivată în fapt şi drept, stabileşte în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare (impozit venit salarii şi asimilate, contribuţii, respectiv accesorii aferente) în sumă totală de 10.192.197 lei (4.863 859 lei + 5.328 338 lei).

Urmare a rezultatelor controlului, au fost emise şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. BTG-AIF ../04.10.2016, respectiv Decizia privind nemodificarea bazei de impunere F-B .../29.09.2016.

Consideră că reclamanta, deşi susţine că există motive pentru acordarea suspendării executării actului administrativ, nu a făcut dovada ca aceasta condiţie este îndeplinită.

Menţionează că până la anularea de către o instanţa judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, s-a pronunţat si I.C.CJ.- Secţia de Contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 5191/27.10,2004, care a reţinut că: "prezumţia de legalitate si de veridicitate de care se bucură actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate."

Paguba iminentă este definită de art. 2 din Legea nr.554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.

Suspendarea executării este însa o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Mai mult, învederează că reclamantei i-au fost impuse prevederi legale care sunt general valabile, acesteia neputându-i-se aplica un tratament preferenţial faţă de alţi contribuabili (Decizia nr. 2419/10.05.2007 a I.C.CJ. pronunţată în dosarul nr. 8626/2/2006).

Legat de acest aspect, învederează că perturbarea produsă prin executarea unei sume impuse nu conduce implicit şi automat la concluzia îndeplinirii cerinţei pagubei iminente ( Î.C.C.J, Decizia civilă nr. 550/03.02.2009, dosar 1955/2/2008).

Astfel, argumentele reclamantei aduse în susţinerea cererii de suspendare, nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de lege, acestea neputând fi reţinute în soluţionarea favorabila a cauzei

În acest sens, solicită verificarea îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, întrucât simplele afirmaţii neurmate de dovedirea unei situaţii care să probeze cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actului contestat.

Analizând acțiunea reclamantei, întâmpinarea depusă la dosar şi probele administrate, Curtea reţine că acţiunea formulată este întemeiată în parte.

În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, Curtea reţine că în cauză există împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Astfel, primul aspect pe care Curtea îl reţine, (fără a analiza pe fond însă şi în profunzime acest aspect, care urmează a fi cercetat în detaliu cu prilejul soluţionării acţiunii în anulare), este acela că există indicii rezonabile, veridice, privind incidenta prescripţiei. Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei de impunere, a dispoziţiei de măsuri şi a deciziei de nemodificare a bazei de impunere, debitul priveşte perioada 2006-2011, or actele au fost emise la sfârşitul anului 2016, cu depăşirea termenului de 5 ani prevăzut de art. 91 din Codul de Procedură Fiscală—CPF. Aşa cum s-a arătat, Curtea nu va analiza pe fond acest aspect şi apărările pârâtei cu privire la acesta, întrucât o asemenea analiză nu se poate realiza cu prilejul soluţionării unei cereri de suspendare,fiind suficientă analiza sumară, succintă. Tot cu prilejul soluţionării cererii de anulare vor fi analizate şi aspectele privind suspendarea inspecţiei fiscale şi incidenta acestei suspendări asupra cursului prescripţiei. Un alt aspect care ridică îndoieli cu privire la legalitatea actelor e împrejurarea că deşi debitul priveşte perioada 2006-2011, în decizia de impunere se face vorbire de sumele de bani plătite salariaţilor în perioada 2008-2010, aşadar, o altă perioadă, suprapunerea fiind doar parţială. Un alt aspect deosebit de relevant e faptul că în ceea ce priveşte  natura juridică a sumelor băneşti achitate salariaţilor ( natură juridică ce a provocat de fapt emiterea actelor fiscale contestate), au fost deschise o serie de litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti în care s-a discutat natura juridică a acestora (caracterul de drept salarial sau nu), unele hotărâri judecătoreşti susţinând opinia reclamantei cu privire la natura juridică. De altfel toate aceste litigii au provocat întârzierea emiterii actelor fiscale şi acumularea unor penalităţi şi majorări  de un cuantum foarte ridicat.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, Curtea reţine că  şi aceasta este dată.

Cuantumul ridicat al debitului de 10.192.199 lei ar duce nu numai la perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice—DGASPC B., ci la blocarea activităţii acesteia. Şi aici trebuie avut în vedere faptul că reclamanta are în subordine un număr de 10 centre pentru persoane adulte şi 16 centre pentru copii, aşadar sănătatea şi viața unor persoane dezavantajate şi vulnerabile din punct de vedere social ar fi puse într-un pericol real.

Pentru considerentele învederate, Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa nr.287/08.12.2016, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de  Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B., judeţul B.şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul I B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. A suspendat executarea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-BT 221/29.09.2016, a Dispoziţiei de măsuri nr. BTG-AIF 741/04.10.2016 şi a Deciziei de impunere nr. F-BT 220 din 29.09.2016 emise de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond; a respins capătul de cerere privind suspendarea executării Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-BT 199/29.09.2016, ca inadmisibil.

Domenii speta

Spete similare