Recurs. Efectele nulității deciziei de impunere asupra cererii de rambursare a TVA-ului stabilit prin acea decizie

DREPT FISCAL

Recurs. Efectele nulității deciziei de impunere asupra cererii de rambursare a TVA-ului stabilit prin acea decizie

- OG nr. 92/2003

- Legea nr. 571/2003

- Legea nr. 207/2015

Decizia de impunere anulată a fost emisă în urma controlului efectuat, determinat de depunerea de către reclamantă a deconturilor cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare la data de 23.05.2014 și data de 25.06.2015.

Întrucât opțiunea de rambursare a fost exercitată în 2014 și 2015, sancțiunea anulării Deciziei de impunere, prin care în mod indirect a fost respinsă rambursarea TVA, are efect retroactiv.

Nu se poate acorda efect numai pentru viitor acestei sancțiuni a nulității unui act administrativ fiscal, întrucât actul administrativ nul este desființat și pentru trecut, fiind considerat a nu fi întocmit niciodată.

Prin urmare nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 207/2015, privind solicitarea rambursării TVA, ci cele în vigoare la momentul manifestării de voință în sensul rambursării, respectiv OG nr. 92/2003 și Legea nr. 571/2003, la acel moment trebuind a fi verificate îndeplinirea condițiilor compensării.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 07.07.2020, Tribunalul (...) a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. (R) S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...).

A dispus anularea Deciziei nr. (...)/20.08.2018 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) prin care s-a respins contestația formulată de reclamanta S.C. (R) S.R.L.

A dispus anularea Deciziei nr. (...)/31.05.2018 de modificare a Deciziei de eșalonare la plata a obligațiilor fiscale nr. (...)/31.05.2018 și anularea Deciziei de anulare a deciziei amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. (...)/31.05.2018.

A obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) la înregistrarea efectelor deciziei civile nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...), cu data cererilor de rambursare, adică la data deconturilor prin care s-a cerut rambursarea de reclamanta S.C. (R) S.R.L., adică din 25 mai 2015 respectiv 25 iunie 2015.

A obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) la plata către reclamantă a sumei de 6050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că între părți litigiul poartă asupra momentului de la care trebuia să opereze în fapt rambursarea unor sume, ce au fost stabilite pe seama reclamantei ca TVA suplimentar calculat potrivit Deciziei de impunere nr. F (...)/23.09.2015, în condițiile în care prin Decizia civilă nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...) a fost anulată decizia de impunere în ce privește TVA suplimentar în cuantum de 93.710 lei precum și a accesoriilor ce sunt aferente pentru suma respectivă.

Starea de fapt nu este contestată de niciuna din părți decât cu privire la momentul la care pârâta ar fi fost obligată să opereze cererile de rambursare a TVA pe care reclamanta le-a formulat la 25 mai 2015, respectiv 25 iunie 2015.

Tribunalul a reținut că prin decizia instanței s-a reținut că suma de 93.710 lei este legată de estimarea bazei de impunere și ajustarea TVA aferentă cheltuielilor cu combustibilul aferent lucrărilor agricole, pentru perioada anului 2014, estimare ce a avut loc în baza cotelor de combustibil menționate de HG nr. 763/2013. Instanța de recurs a mai stabilit și faptul că atât Decizia nr. (...)/31.03.2016 privind soluționarea contestației, cât și Decizia de impunere nr. F-(...)/23.09.2015 și RIF nr. F-(...)/23.09.2015 sunt nelegale, cu privire la TVA în cuantum de 93.710 lei, urmând a fi anulate, iar întrucât creanța fiscală a fost nelegal stabilită, societatea recurentă (S.C. (R) S.R.L.) nu datorează nici accesorii, respectiv dobânzi și penalități de întârziere, aferente acestei creanțe, potrivit art. 120 alin. 1 și 7 din OG nr. 92/2003.

Instanța a încuviințat proba cu expertiza de specialitate în materie contabil fiscală cu scopul de a releva două obiective respectiv 1) dacă pârâta a efectuat în mod corect aplicarea dispozițiilor Deciziei civile nr. (...)/CA/20.04.2018 a Curții de Apel (...) pronunțată în Dosar nr. (...)/2016/R în emiterea deciziilor contestate în speță de către reclamantă sub aspectul datei de la care partea reclamantă a cerut rambursarea TVA și eșalonarea/amânarea de plată a penalităților de întârziere/nedeclarare și 2) dacă în raport de solicitarea de restituire, pârâta a calculat sau nu corect penalitățile și majorările de întârziere puse pe seama reclamantei.

Concluziile expertizei au relevat că organele de control a efectuat operarea în fișa plătitor a sentinței cu data de 20.04.2018, deși dreptul la rambursarea TVA a fost diminuată cu data depunerii decontului de TVA adică cu data de 25.06.2015, deci dreptul de a beneficia de compensarea obligațiilor fiscale a fost diminuată începând cu data de 25.06.2015, iar sub acest aspect tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 207/2015 compensarea obligațiilor fiscale trebuia operată la data formulării cererilor de decontare a rambursărilor de către reclamantă – adică din 25 mai 2015 respectiv 25 iunie 2015 – și nu de la data la care s-a pronunțat efectiv sentința.

Cu privire la cel de al doilea obiectiv al expertizei s-a concluzionat de expertul contabil că organele de inspecție fiscală conform Deciziei de impunere F-(...)/06.10.2015 și F-(...)/06.10.2015 au stabilit în sarcina reclamantei ca obligație fiscală suplimentară TVA în cuantum general de 134.383 lei care era scadentă la data de 05.11.2015.

S-a constatat ca societatea nu a putut să plătească sumele stabilite în plus la data scadentă, și a rămas restantă la data de 05.11.2015 cu TVA în sumă de 104.620 lei, dobânzile de întârziere și penalitățile de întârziere începând să curgă de la această dată.

Societatea reclamantă fiind în dificultate financiară în urma deciziei de impunere, a cerut eșalonarea obligațiilor fiscale principale.

S-a constatat că începând cu data de 04.01.2016 până la data emiterii Acordului de principiu pentru eșalonare 17.11.2017 aferent obligațiilor fiscale scadente din 05/11/2015 s-au calculat următoarele majorări (dobânzi) de întârziere la TVA în sumă totală de 53907 lei, iar din fișa plătitorului Dobânzi penalități TVA de plată se constată că în perioada 18.11.2017 până la data 31.05.2018 – încheierea perioadei de eșalonare – au fost înregistrate dobânzi la TVA în sumă de 1783 lei, cu mențiunea că, în cazul eșalonării, pe perioada eșalonării nu se datorează penalități de întârziere.

Expertul a constatat ca pe perioada 05.11.2015 - 31.05.2018 au rămas constituite dobânzi la TVA în sumă de 35224 lei, datorită faptului că data operării sentinței a fost data de 20.04.2018 și nu 25.06.2015.

Dacă sentința s-ar fi operat în fișa plătitor la data de 25.06.2015, atunci sumele calculate în plus de organele de control care aveau scadența la data de 05/11/2015 ar fi fost doar în sumă de 10.910 lei și nu 104.620 lei, suma de plată de 104.620 lei s-ar fi diminuat cu suma de 93.710 lei, și dacă sentința ar fost operată cu efecte din 25.06.2015 atunci expertul a constatat că la data de 17.11.2017 societatea reclamanta nu ar datora TVA de plată.

De asemenea dacă efectele sentinței erau operate cu data de 25.06.2015 expertul a făcut un calcul al dobânzilor de întârziere în suma de 651 lei și penalități de întârziere în suma de 346 lei, în total obligații de plată accesorii fiind în suma de 997 lei.

Tribunalul a reținut că pârâta nu a efectuat în mod corect înregistrarea dispozițiilor Deciziei civile nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...) pronunțată în Dosar nr. (...)/2016/R întrucât A.N.A.F (...) a înregistrat această sentință în fișa fiscală a societății cu data de 20.04.2018, iar data corectă este data de 25.06.2015.

De asemenea tribunalul a reținut ca în momentul în care societatea a câștigat în instanță dreptul de rambursare a sumei de 93710 lei, sumele datorate se modifică față de cele din fișa plătitorului, care implică o altă bază de calcul pentru generarea obligațiilor accesorii astfel că deși conform legislației în vigoare pentru perioada de referință și a documentelor justificative din dosarul cauzei, evidențele ANAF și ale societății expertizate reiese că SC (R) S.R.L. datorează majorări (dobânzi) și penalități de întârziere în sumă de 997 lei totuși ANAF a calculat și a încasat sub diferite forme majorări (dobânzi) de întârziere de la societatea reclamantă în sumă de 55.690 lei, din care a restituit suma de 20.466 lei și mai datorează societății suma de 34.227 lei.

Prin urmare, s-a dispus anularea Deciziei nr. (...)/31.05.2018 de modificare a Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. (...)/31.05.2018 și anularea Deciziei de anulare a deciziei amânare la plata a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. (...)/31.05.2018 și a Deciziei nr. (...)/20.08.2018 emisă de pârâtă prin care s-a respins contestația, în condițiile în care aceste acte au fost obiectivate pe premisa falsă folosită de pârâtă că efectele deciziei civile sunt incidente doar de la data emiterii ei și nu de la data la care reclamanta a solicitat rambursarea TVA.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta a arătat că Tribunalul (...) a pronunțat o sentință în contradicție cu aplicarea reglementărilor existente în materia legii fiscale, dispunând înregistrarea efectelor Deciziei civile nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...) din dosar nr. (...)/2016, cu data cererilor de rambursare, respectiv cu data de 25.05.2015, respectiv 25.06.2015, fără a ține cont de faptul că hotărârea Curții de Apel (...) vizează modul de soluționare a cererii de restituire a taxei pe valoare adăugată, cerere asupra căreia organul fiscal s-a pronunțat prin emiterea Deciziei de impunere nr. F-(...)/23.09.2015, potrivit art. 70 coroborat cu art. 117 din OG nr. 92/2003.

Deconturile negative de taxă pe valoare adăugată au fost depuse, în 23.05.2014 și 25.06.2015, sub imperiul Codului de procedură fiscală aprobată prin OG nr. 92/2003, astfel cum rezultă din art. 352 din Legea nr. 207/2015.

În baza Deciziei civile nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...), reclamanta a obținut anularea în parte a Deciziei de impunere nr. F-(...)/23.09.2015 și a RIF nr. F-(...)/23.09.2015 cu privire Ia TVA suplimentar în cuantum de 93.710 lei, care în măsura plaților efectuate poate să devină sumă de rambursat sau de compensat.

În această măsură devin aplicabile dispozițiile prevederilor art. 117 din OG nr. 92/2003.

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, astfel cum este prevăzut la art. 117 alin. 9 din OG nr. 92/2003.

Recurenta arată că instanța de fond, în mod eronat, și-a construit toată motivarea pe expertiza administrată în prezenta cauză, în timp ce interpretarea legii aparține atribuțiilor instanței și nu expertului, context în care instanța are obligația de a stabili condițiile legale aplicabile în prezenta cauză.

Susține recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că Deconturile depuse sub imperiul prevederilor OG nr. 92/2003 trebuie puse în aplicare raportat la Legea nr. 207/2015 care este forma mai favorabilă a Codului de procedură fiscală.

Potrivit prevederilor OG nr. 92/2003, devin aplicabile prevederile art. 116. În virtutea prevederilor legale aplicabile deconturilor cu suma negativă de TVA, depuse sub imperiul Codului de procedura fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, compensarea se poate efectua strict de la data la care ambele părți au dobândit calitatea de debitor/creditor unul altuia.

Având în vedere faptul că prin Decizia civilă nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...) pronunțată în dosar nr. (...)/2016, s-a respins solicitarea reclamantei de a se acorda “penalități fiscale”, calculate asupra sumelor de rambursat, astfel cum a fost formulată prin cererea de chemare în judecată, rezultă cu claritate intenția instanței de a se acorda dreptul de rambursare strict după anularea actului administrativ prin care a fost soluționată cererea de rambursare.

Raportat la faptul că Decizia civilă nr. (...)/20.04.2018 a Curții de Apel (...) a fost pronunțată sub incidența prevederilor Legii nr. 207/2015, respectiv compensarea s-a efectuat în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, devin aplicabile prevederile art. 182 alin. l și 3 din Legea nr. 207/2015, sens în care s-au calculat dobânzile fiscale aferente sumei de 93.710 lei pentru perioada cuprinsă între data împlinirii termenului de 45 de zile, conform art. 77 alin. l din Legea nr. 207/2015, de la data dobândirii dreptului de a obține restituirea sumelor acordate prin Decizia civilă nr. (...)/20.04.2018 și data compensării efective.

În data de 30.05.2018 s-a operat compensarea sumelor acordate prin Decizia civilă nr. (...)/CA/20.04.2018.

În aceste condiții s-au acordat dobânzi legale pentru un număr de 1.020 zile, cu aplicabilitatea procentului de dobânzi, reglementat de Codul de procedură fiscală aplicabil pentru perioada respectivă, ce se ridică la suma totală de 20.466 lei.

Susține recurenta că organul fiscal într-un mod întemeiat a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 194 și art. 207 din Legea nr. 207/2015.

Raportat la aceste norme legale, prin Decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. (...)/31.05.2018 s-a modificat eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de eșalonare nr. (...)/19.01.2018, acordându-se eșalonarea la plată pe o perioadă de 56 luni.

Prin decizia de anulare a decizie de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. (...)/31.05.2018, organul fiscal a anulat sumele stabilite pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale cuprinse în decizia de eșalonare nr. (...)/18.01.2018, sens în care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 206 din Legea nr. 207/2015.

Raportat la punerea în aplicare a Deciziei civile nr. (...)/CA/2018-R, pronunțată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2016, totodată ca urmare a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. (...)/30.05.2018, organul fiscal a emis decizia de finalizare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. (...)/31.05.2018, prin care organul competent a stabilit finalizarea eșalonării prin stingerea în integralitate a obligațiilor fiscale, pentru care s-a dispus eșalonarea.

În drept, recurenta a invocat art. 488 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata S.C. (R) S.R.L. a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, și pe cale de consecință, menținerea în tot a hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la nulitatea recursului, intimata arată că din lecturarea recursului se constată faptul ca acesta cuprinde o motivare contradictorie, respectiv în prima parte, face trimitere la aplicarea în cauză a dispozițiilor legii vechi, respectiv a OG 92/2003, fără a arăta în mod expres ce dispoziții din acest act normativ ar fi aplicabile (apărare neinvocată în fața instanței de fond), pentru ca începând cu pagina 5 alin. 5 din recurs, să reia în totalitate întâmpinarea formulată în fața instanței de fond.

Apreciază intimata că arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 Cod procedură civilă, și dezvoltarea acestuia, invocând pe de o parte o altă apărare decât cea formulată în fața instanței de fond, pentru ca mai apoi, spre final, să fie reluată în întregime apărarea formulată în fața primei instanțe, nu poate echivala cu motivarea recursului, aspect, impus în mod expres de dispozițiile art. 487 Cod procedură civilă.

Mai mult, criticile privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, nu pot fi încadrate în prevederile dispozițiilor menționate în recurs, respectiv dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, astfel că în cauza sunt incidente dispozițiile art. 489 alin 2 Cod procedură civilă.

Cu privire la fondul cauzei, intimata susține că, în mod corect, s-a avut în vedere de către instanța de fond faptul că potrivit fișei fiscale a contribuabilului, ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), operează dispozițiile Deciziei civile nr. (...)/CA/20.04.2018, cu privire la TVA suplimentar în cuantum de 93.710 lei la data de 25.05.2018, cu încălcarea dispozițiilor art. 167 din Legea 207/2015 și că această hotărâre trebuia operată cu data înregistrării cererilor de decontare, mai exact la data de 25 mai 2015, respectiv, 25 iunie 2015 și nu de la data la care s-a pronunțat efectiv hotărârea Curții de apel (...).

În mod cu totul justificat, la pronunțarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, experții analizând documente relevante în desfășurarea expertizei, și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză.

La termenul de judecată din 20.11.2020, instanța a respins excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate vizează aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește data la care operează compensarea legală, precum și legea aplicabilă litigiului în funcție de această dată, motive ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Chestiunea litigioasă dedusă judecății pornește de la efectele hotărârii judecătorești, a Deciziei nr. (...)/CA/20.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2016, respectiv efectele anulării unui act administrativ fiscal.

Astfel cum a reținut instanța de fond, prin această hotărâre judecătorească s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. (...)/31.03.2016 privind soluționarea contestației, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. F-(...)/23.09.2015 și a RIF nr. F-(...)/23.09.2015 cu privire la TVA suplimentar în cuantum de 93.710 lei, precum și a accesoriilor aferente acestei sume.

Decizia de impunere anulată a fost emisă în urma controlului efectuat, determinat de depunerea de către reclamantă a deconturilor cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare la data de 23.05.2014 și data de 25.06.2015.

Întrucât opțiunea de rambursare a fost exercitată în 2014 și 2015, instanța de control judiciar consideră că sancțiunea anulării Deciziei de impunere, prin care în mod indirect a fost respinsă rambursarea TVA, fiind stabilite obligații fiscale suplimentare, are efect retroactiv.

Nu se poate acorda efect numai pentru viitor acestei sancțiuni a nulității unui act administrativ fiscal, astfel cum eronat susține recurenta, întrucât actul administrativ nul este desființat și pentru trecut, fiind considerat a nu fi întocmit niciodată.

Prin urmare nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 207/2015, privind solicitarea rambursării TVA, ci cele în vigoare la momentul manifestării de voință în sensul rambursării, respectiv OG nr. 92/2003 și Legea nr. 571/2003, la acel moment trebuind a fi verificate îndeplinirea condițiilor compensării.

Potrivit art. 116 din OG nr. 92/2003, prin compensare se sting creanțele reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia. Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.

În sensul prezentului articol, creanțele sunt exigibile: b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii.

Or, raportat la efectele nulității actului administrativ fiscal, Curtea a constatat că suma TVA de rambursat era certă, lichidă și exigibilă încă de la data depunerii decontului de TVA, în limitele hotărârii judecătorești arătate, intimata reclamantă având de la aceeași dată și calitatea de creditor asupra acestei sume.

În consecință, prima instanță a făcut corect aplicarea prevederilor art. 116 din OG nr. 92/2003, în vigoare la data depunerii deconturilor cu sumă negativă de TVA.

Curtea a reținut că potrivit jurisprudenței constante a CJUE, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA pe care o datorează constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA instituit prin legislația Uniunii. Astfel cum a subliniat în mod repetat Curtea, rezultă că dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul TVA și, în principiu, nu poate fi limitat.

În raport cu dispozițiile legale invocate, dreptul la rambursarea TVA al contribuabilului se naște la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului de TVA, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere fiind lipsit de importanță, neexistând vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute de lege și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.

Motivele de recurs privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legii noi, respectiv Legea nr. 207/2015 au fost respinse întrucât nu au nici o susținere, considerentele sentinței fiind mai mult decât clare, judecătorul fondului arătând că sunt aplicabile prevederile OG nr. 92/2003, compensarea trebuind a fi operată la data la care s-au formulat cererile de decontare.

Nici motivele de recurs privind construirea întregii motivări a primei instanțe pe concluziile raportului de expertiză, deși interpretarea legii trebuie să aparțină judecătorului, nu au putut fi reținute ca fondate.

Acest motiv de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă cu referire la nemotivarea hotărârii judecătorești ori deficiențe ale motivării ce conduc la concluzia lipsei acesteia.

Or, Curtea a constatat că, pentru asigurarea respectării exigențelor impuse de art. 425 Cod procedură civilă, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nicio măsură nu poată fi dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, în care fiecare parte a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de către instanță.

Instanța de fond și-a fundamentat hotărârea tocmai pe probele administrate în cauză, expunând însă propriul raționament logico-juridic asupra situației de fapt rezultate din probele administrate în cauză, asupra normelor legale aplicabile, raționament ce a condus instanța la adoptarea soluției în speță.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...).

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 Cod procedură civilă, instanța a obligat pe recurentă să plătească intimatei reclamante suma de 2500 de lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr. (...)/20.10.2020 depusă la fila 26 din dosar.

Domenii speta

Spete similare