Drept civil. Insolvenţă. Contestaţie la Raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar privind cheltuielile de procedură solicitate la plată din fondul de lichidare. Criterii de stabilire a onorariului practicianului în insolvenţă.

Drept civil. Insolvenţă. Contestaţie la Raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar privind cheltuielile de procedură solicitate la plată din fondul de lichidare. Criterii de stabilire a onorariului practicianului în insolvenţă.

- Legea nr. 85/2014, art. 160 alin. (5);

- O.U.G. nr. 86/2006 privind activitatea practicienilor în insolvenţă, art. 38;

- Statutul privind organizarea profesiei de practician în insolvenţă, art. 117 alin. (2)

Criteriile stabilite pentru onorariul practicianului în insolvenţă sunt cele identificate de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006 privind activitatea practicienilor în insolvenţă, care prevede că la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse:a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării;h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare.

Numirea practicianului în insolvenţă nu este atributul participanţilor la procedura insolvenţei, respectiv al practicianului, judecătorului-sindic sau curţii de apel, ci al creditorilor. Practicianul se rezumă la comunicarea ofertei, iar judecătorul-sindic se rezumă la desemnarea provizorie. Ca atare, echilibrarea ofertei practicianului în contextul viitoarelor cheltuieli de procedură reprezintă o analiză aparţinând creditorilor, aceştia având dreptul (şi de altfel fiind obligaţi) să desemneze practicianul ce urmează a administra procedura şi să-i stabilească onorariul - conform art. 57 din Legea insolvenței, prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia. Neglijenţa creditorilor sub acest aspect – adică, fiind acceptată oferta unui practician în pofida cheltuielilor de procedură majorate prin simpla poziţionare a sediului acestuia într-o altă localitate decât cea în care se află sediul debitorului - nu poate avea consecinţa nerecunoaşterii cheltuielilor de procedură pe motivul nelegalităţii. Nimic nu împiedica creditorii să desemneze un practician al cărui sediu se află în imediata apropiere a sediului debitorului. Faptul că nu au făcut-o nu îi plasează în poziţia negării cheltuielilor pe motiv că oferta nu ar fi trebuit să fie făcută în modalitatea excluderii cheltuielilor de procedură, cât timp nu există niciun text de lege care ar impune o astfel de modalitate de cuantificare a onorariului.

(Secţia a V-A civilă, decizia civilă nr. 138/A din data de 23 septembrie 2019)

Prin sentinţa civilă nr. 3/08 mai 2019 pronunţată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Călăraşi, s-a respins contestaţia formulată în considerarea dispoziţiilor art. 160 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 de către contestatoarea-creditoare A.A.A.S. împotriva Raportului de activitate pentru perioada 21.11.2018 – 06.03.2019, nr. 1028/25.02.2019, încheiat de lichidatorul judiciar C.I.I. C. V.G. pentru debitoarea M. S.R.L.

A reţinut judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Călăraşi că, art. 117, alin. (2) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă prevede că, cheltuielile de procedură admise la plata din fondul de lichidare sunt: a) cheltuielile necesare pentru taxe, timbre, notificări, convocări şi comunicări ale actelor aferente procedurii, inclusiv cheltuielile legate de traducerea documentelor debitoarei necesare unor operaţiuni din cadrul procedurii; b) cheltuielile de cazare şi deplasare impuse de necesitatea prezentării practicianului în insolvenţă la termenele de judecată fixate în litigii în care debitoarea este parte, în cazul acelor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată din afara localităţii unde se află tribunalul care judecă dosarul de insolvenţă. Cheltuielile de transport astfel efectuate se justifică pe baza decontului de deplasare, la care sunt ataşate tichetele de transport sau bonul fiscal, în limita unui consum de combustibil de 10 l/100 km; c) cheltuieli ce pot fi avansate din fondul de lichidare în condiţiile art. 116, alin. (4) necesare asigurării de către practicianul în insolvenţă a bunei desfăşurări a procedurii (cum ar fi, dar fără a se limita la: inventarierea bunurilor, asigurarea administrării societăţii debitoare şi ţinerea contabilităţii societăţii debitoare în ipoteza în care administratorului special i-a fost ridicat parţial sau total dreptul de administrare, reprezentarea societăţii debitoare în relaţia cu partenerii comerciali, precum şi în relaţia cu autorităţi suverane/suprasuverane etc.). În condiţiile în care, din constrângeri legate de timp sau pentru distanţe mai mari de 200 km, se optează pentru transportul cu avionul, atunci se va deconta un tarif echivalent cu cel al călătoriilor la clasa economică. Cheltuielile de cazare, care se vor limita la condiţii hoteliere de maximum 4 stele, se vor justifica pe baza aceluiaşi decont de deplasare, la care sunt ataşate facturile şi bonurile fiscale, la toate aceste cheltuieli se va adăuga şi diurna legală, aferentă personalului alocat în acest scop; d) cheltuieli necesare pentru ţinerea contabilităţii societăţii debitoare de până la 500 lei, fără TVA, pentru toată perioada derulării procedurii; e) cheltuieli necesare îndeplinirii obligaţiilor de mediu urgente stabilite de autoritatea competentă în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare (cum ar fi lichidarea stocurilor de materiale radioactive, condensatorii cu PCB, substanţele chimice periculoase etc. pentru care nu poate fi asigurată păstrarea în condiţiile legii), precum şi cheltuieli legate de elaborarea documentaţiei tehnice/studii de fezabilitate/rapoarte de mediu/proiecte necesare identificării soluţiilor fezabile pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi a costurilor aferente acestor soluţii. Se va evidenţia costul obligaţiilor de mediu aferente închiderii depozitelor neconforme; f) cheltuielile de arhivare a documentelor debitoarei. Standardul de cost pentru decontarea operaţiunilor de verificare, selecţionare, inventariere şi legare este echivalentul a 20 euro/ml, iar pentru depozitare 0,5 euro/ml/lună. Pentru a solicita plata din fondul de lichidare a acestor cheltuieli, practicianul trebuie să facă dovada organizării procedurii de selecţie a ofertantului de servicii de arhivare, inclusiv prin publicarea unui anunţ privind cererea de oferte pe site-ul UNPIR; g) onorariile stabilite de judecătorul-sindic pentru curatorii numiţi în acţiunile în anulare formulate de către practicianul în insolvenţă şi expertizele tehnice dispuse de judecătorul-sindic din oficiu în acţiunile în anulare sau acţiunile în răspundere, ceea ce înseamnă că cele două categorii de cheltuieli contestate fac parte din cheltuielile aferente procedurii insolvenţei; că, întrucât lichidatorul judiciar a depus la dosar documentele justificative aferente acestor cheltuieli şi din care rezultă că sumele au fost cheltuite pentru debitorul aflat în stare de insolvenţă şi în interesul bunei desfăşurări a procedurii, contestaţia nu se justifică.

A mai reţinut judecătorul-sindic că pentru îndeplinirea mandatului de administrator/lichidator judiciar, a atribuţiilor prevăzute de art. 58 şi ulterior de art. 64 din Legea nr. 85/2014, practicianul în insolvenţă nu avea nevoie de acordul adunării creditorilor, iar creditorul contestator A.A.A.S. nu a menţionat ce text din Legea nr. 85/2014 a încălcat lichidatorul judiciar prin neconvocarea adunării creditorilor pentru a le solicita acordul de a-şi îndeplini sarcinile; potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 85/2014, acordul Comitetului Creditorilor, iar în cazul în care acesta nu este constituit, al adunării creditorilor se solicită de către administratorul/lichidatorul judiciar doar în măsura angajării persoanelor de specialitate, fiind neaplicabil în cazul de faţă.

Prin apelul declarat apelanta-contestatoare A.A.A.S. a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii contestaţiei.

A arătat apelanta-contestatoare A.A.A.S. că, judecătorul-sindic ar fi trebuit să reţină aplicarea art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevede că este necesar avizul prealabil al creditorilor; or, practicianul nu a avut avizul prealabil pentru angajarea costurilor pretinse – 250 lei cu titlu de „consumabile” şi 1.040 lei cu titlu de „deplasări pentru inventariere bunuri, preluare documente contabile, vizualizare bunuri cumpărător”.

În mod greşit s-a reţinut de către judecătorul-sindic că aceste cheltuieli ar reprezenta cheltuieli de procedură, cât timp aceste cheltuieli ar fi trebuit previzionate şi incluse în onorariu, conform art. 57 rap. art. 63 din lege; oferta financiară a fost făcută cunoscându-se că debitorul are sediul în altă localitate.

Oricum, fiind vorba de sume încasate din averea debitorului, s-ar fi impus acordul prealabil al creditorilor.

Oricum, în situaţia neacceptării contestaţiei ar fi trebuit a se face aplicarea art. 117 alin.(2) lit. c) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

Prin întâmpinarea formulată, practicianul lichidator judiciar C.I.I.C.V.G. a arătat că contestatoarea a definit selectiv cheltuielile de procedură, prevăzute „destul de explicit” în art.39 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; că, acordul creditorilor la care a făcut referire contestatoarea nu este necesar, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 51; că, oricum, aplicarea art. 117 din Statutul UNPIR este o solicitare lipsită de sens, neputându-se distinge ce anume solicită contestatoarea.

Analizând cererea de apel formulată de apelanta-contestatoare AA.A.S., văzând şi dispoziţiile art. 476-80 C.pr.civ., Curtea reţine:

Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, „toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului”. Contestând raportul de activitate întocmit în aplicarea art. 59 alin. (1) din Legea insolvenței (adică, raportul prin care s-a prezentat justificarea cheltuielilor efectuate în administrarea procedurii), creditoarea A.A.A.S., fără a nega utilitatea efectuării cheltuielilor, a susţinut că aceste cheltuieli ar fi trebuit preliminar aprobate, pe de o parte, iar pe de altă parte că onorariul practicianului, propus în procedura selecţiei de oferte, ar fi trebuit să includă costurile inerent asociate executării mandatului (cum sunt, spre exemplu, cheltuielile cu consumabilele ori cheltuielile de deplasare la sediul debitorului).

În ce priveşte aprobarea prealabilă, se observă că dispoziţiile art. 59 alin. (1), indicate ca susţinând necesitatea acesteia, se referă la un control ulterior al creditorilor, nicidecum la verificări ce preced efectuarea cheltuielilor, astfel cum a pretins apelanta-contestatoare. Unica situaţie – astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul-sindic – în care se impune acordul prealabil al creditorilor se referă la angajarea auxiliarilor, adică a persoanelor de specialitate, şi chiar şi în această ipoteză acordul creditorilor se solicită exclusiv în situaţia în care plata acestora urmează a se suporta din averea debitorului; în cazul în care averea debitorului nu permite plata, legea impune exclusiv respectarea „standardelor de cost stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, potrivit prevederilor O.U.G. nr.86/2006” (art. 61 din Legea nr. 85/2014).

În ce priveşte criteriile de stabilire a onorariului, Curtea constată că, întocmai ca în situaţia asistenţei juridice, practicianul în insolvenţă are dreptul, pe de parte, la onorariu şi, pe de altă parte, la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. Chiar dacă acest aspect, consacrat ca atare de art. 30 din Legea nr. 51/1995 – „pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său”, reiterat de art. 127 alin. (1) din Statul profesiei de avocat, nu este reluat de Statutul profesiei de practician în insolvenţă, raţiunea stabilirii onorariului distinct de cheltuielile de executare a mandatului este identică.

Se reţine astfel că, potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său însă în acelaşi timp trebuie ca onorariile să fie stabilite în raport cu „timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activităţii cerute de client”, „conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti, impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului” sau „constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante”.

Criteriile stabilite pentru onorariul practicianului în insolvenţă sunt cele identificate de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006 privind activitatea practicienilor în insolvenţă, care prevede că la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse:a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării;h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor;i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare.

Opinia apelantei în sensul că, pe lângă aceste criterii prevăzute de lege – criterii care se raportează, întocmai ca în situaţia mandatului avocaţial, la complexitatea procedurii, - s-ar fi impus provizionate şi, în consecinţă, incluse în onorariu, cheltuielile de procedură, este lipsită de temei legal.

În primul rând, aplicarea prin analogie a normei referitoare la decontarea onorariului şi cheltuielilor de procedură din Fondul de Lichidare, propusă de către apelanta-creditoare, este discutabilă fie şi întrucât criteriile de onorariu impuse de O.U.G. nr. 86/2006 reduc posibilitatea ca o procedură de insolvenţă, apreciată la momentul formulării ofertei a fi suportată din fondurile debitorului, s-ar constata ulterior acceptării mandatului că ar fi decontabilă exclusiv din Fond.

 În al doilea rând, numirea practicianului în insolvenţă nu este atributul organelor procedurii, respectiv al practicianului, judecătorului-sindic sau curţii de apel, ci al creditorilor. Practicianul se rezumă la comunicarea ofertei, iar judecătorul-sindic se rezumă la desemnarea provizorie. Ca atare, echilibrarea ofertei practicianului în contextul viitoarelor cheltuieli de procedură reprezintă o analiză aparţinând creditorilor, aceştia având dreptul (şi de altfel fiind obligaţi) să desemneze practicianul ce urmează a administra procedura şi să-i stabilească onorariul - conform art. 57 din Legea insolvenței, prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia. Neglijenţa creditorilor sub acest aspect – adică, fiind acceptată oferta unui practician în pofida cheltuielilor de procedură majorate prin simpla poziţionare a sediului acestuia într-o altă localitate decât cea în care se află sediul debitorului - nu poate avea consecinţa nerecunoaşterii cheltuielilor de procedură pe motivul nelegalităţii. Nimic nu împiedica creditorii să desemneze un practician al cărui sediu se află în imediata apropiere a sediului debitorului. Faptul că nu au făcut-o nu îi plasează în poziţia negării cheltuielilor pe motiv că oferta nu ar fi trebuit să fie făcută în modalitatea excluderii cheltuielilor de procedură, cât timp nu există niciun text de lege care ar impune o astfel de modalitate de cuantificare a onorariului.

Este real că, potrivit art. 118 alin. (4) lit. a) din Statutul profesiei de practician în insolvenţă (aprobat prin Hotărârea UNPIR 3/2007), în forma în vigoare la data analizei prezentei cereri de apel, nu se decontează din fondul de lichidare cheltuielile de transport/cazare [altele decât cele prevăzute la alin. (2), adică cele care privesc reprezentarea în instanţă], cheltuielile de funcţionare a sediului profesional, consumabile, abonamente, cotizaţii profesionale, asigurări de răspundere, comisioanele bancare, onorariile de executare şi alte cheltuieli indirecte, ceea ce ar confirma opinia apelantei în sensul că astfel de cheltuieli nu ar trebui recunoscute ca fiind „cheltuieli de procedură”, însă trebuie observat că Norma UNPIR nu face decât să plafoneze decontările din fondul de lichidare – în egală măsură, art. 118 alin. (1) lit. a) prevede că indiferent de cuantumul onorariului din hotărârea judecătorească, din fondul de lichidare se va deconta doar onorariul în limita sumei de 5.000 lei şi că, indiferent de cuantumul cheltuielilor de procedură stabilite de judecătorul-sindic, prin hotărâre, din fondul de lichidare se vor deconta doar cheltuielile de procedură care respectă tarifele şi standardele de cost aprobate de ARP, ratificate de Congresul UNPIR - art. 118 alin. (2).

Textul se referă aşadar la posibilitatea de decontare din fondul de lichidare şi nu se interpretează în sensul că onorariul care ar depăşi 5.000 lei este nelegal şi nici că nu constituie cheltuieli de procedură cheltuielile de transport (altele decât cele vizând litigiile), astfel cum a considerat apelanta, ci doar că, în măsura în care se pretinde decontarea onorariului sau a cheltuielilor de procedură din fondul special, practicianul este obligat să urmeze procedura stabilită de organele profesiei, neputându-se prevala de hotărârea judecătorească care ar indica un onorariu mai mare ori cheltuieli de procedură nedecontabile.

Nu există o corespondenţă între onorariul decontabil din Fondul de lichidare şi onorariul decontabil din averea debitorului şi nici cu privire la cheltuielile de procedură, apelanta-creditoare raportându-se în mod greşit la norme aplicabile exclusiv în relaţia dintre practician şi filialele Uniunii, care administrează Fondul de lichidare.

Spre exemplu, criteriile (principale) de excludere prevăd şi că nu se decontează expertizele contabile întocmite în situaţia debitorilor fără bunuri [art. 118 alin. (4) lit. b)]. Onorariul expertului reprezintă o cheltuială de procedură în sensul art. 451 C.pr.civ., potrivit căruia cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Cu toate acestea, norma de organizare internă refuză decontarea. Criteriul de excludere se fundamentează pe o eronată estimare a cheltuielilor de procedură în raport de posibilitatea recuperării acestora în chiar interiorul procedurii (adică, utilizându-se acţiunile derivate – acţiunea în anularea actelor frauduloase sau acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale), neuzându-se de posibilitatea închiderii procedurii pe motivul averii insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor (art. 174 din Legea nr. 85/2014). Pe cale de consecinţă a aplicării criteriului de excludere, cheltuiala de procedură, deşi reală, nefiind recuperabilă din averea debitorului, va rămâne în patrimoniul practicianului.

În plus, există posibilitatea fiecărei Filiale de a stabili propriile criterii de decontare – criterii „secundare” [art. 115 alin. (2) Statut], însă aceste criterii, întocmai ca criteriile „principale”, nu definesc o cheltuială ca fiind „de procedură” sau, dimpotrivă, ca nefiind o cheltuială în interesul procedurii. În cazul anterior analizat, deşi recurgerea la expertul contabil ar fi aprobată în prealabil, conform art. 61 din Legea insolvenței, de creditori, nu se va aproba decontarea onorariului expertului din fondul de lichidare. Dimpotrivă, acelaşi onorariu va fi decontat din averea debitorului ca reprezentând cheltuială de procedură.

În egală măsura, decontarea din fond este posibilă chiar în lipsa hotărârii judecătorului-sindic. Astfel, în măsura în care judecătorul-sindic nu stabileşte remuneraţia practicianului in insolvenţă înlocuit şi societatea se radiază din evidenţele Registrului Comerţului, Consiliului de conducere al filialei UNPIR pe raza căreia îşi are sediul societatea debitoare stabileşte onorariul în baza regulilor stabilite de Adunarea generală a membrilor filialei sau, în lipsa acestora, de către Consiliul de conducere al filialei, în baza analizei deconturilor depuse de practicienii care au activat în dosar [art. 115 alin. (3) din Statut].

Pentru aceste considerente, constatând că argumentele apelantei (pretinsul acord prealabil al creditorilor şi pretinsa aplicare a Statutului sub aspectul calificării cheltuielilor efectuate în interesul procedurii) nu se susţin în aplicarea textelor de lege incidente în cauză, soluţia reţinută prin sentinţa civilă nr. 3/08 mai 2019 pronunţată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Călăraşi - Secţia Civilă ca fiind temeinică şi legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 85/2014 şi art. 480 C.pr.civ. urmează a fi respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-contestatoare A.A.A.S, fiind păstrată în tot hotărârea atacată.

Domenii speta

Spete similare