Apel. Cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, înaintată spre soluţionare entităţii învestite cu aplicarea Legii nr.10/2001. Nulitatea sentinţei pentru greşita calificare a temeiului cererii reclamantului. Considerente contradictorii şi incompatibil

•Apel. Cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, înaintată spre soluţionare entităţii învestite cu aplicarea Legii nr.10/2001. Nulitatea sentinţei pentru greşita calificare a temeiului cererii reclamantului. Considerente contradictorii şi incompatibile.

-Legea nr. 165/2013, art. 43, art.35 alin. (2) şi (3)

-Legea nr. 18/1991, art. 36 alin. (5)

1. Contrar celor reţinute de prima instanţă, cererea reclamantului intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi a art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât instanţa era abilitată să o soluţioneze pe fond, inclusiv prin restituirea în natură, dacă era cazul. Terenul solicitat spre restituire de reclamant face parte dintr-o categorie cu privire la care, până la momentul Legii nr.165/2013, a existat, parţial, o suprapunere de reglementare prin art.36 alin. (5) din Legea nr.18/1991 şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Este vorba despre pentru terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale. Situaţia acestor cereri a fost reglementată prin dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 165/2013.

2. Se reţine şi caracterul contradictoriu al considerentelor, precum şi contradicţia între considerente şi dispozitiv.

Urmează a se reţine, în acest sens, că în prima parte a considerentelor hotărârii apelate, se arată motivele pentru care instanţa nu poate aprecia asupra restituirii în natură, pentru ca ulterior să arate că reclamantul nu a făcut dovada că terenul revendicat este liber de elemente de sistematizare, ajungând la concluzia netemeiniciei cererii de restituire în natură. Or, este de observat că cele două considerente se exclud, neputându-se reţine în aceeaşi hotărâre că nu se poate analiza o cerere şi, ulterior, să fie analizată şi respinsă ca neîntemeiată.

Tot în sensul unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr.165/2013, curtea reţine şi obligarea alternativă a unuia dintre pârâţi în sensul fie al restituirii în natură, fie al emiterii deciziei de propunere a măsurilor compensatorii sub formă de puncte. Aceasta pentru că, într-o aplicare corectă a dispoziţiilor legale menţionate, instanţa ar fi trebuit să soluţioneze pe fond cererea şi, în măsura în care reţinea calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului să dispună restituirea în natură, dacă erau întrunite condiţiile legale pentru o astfel de măsură, iar în caz contrar să constate calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii sub formă de puncte.

(Secţia a IV-a Civilă, decizia civilă nr.1246A din data de 23.09.2019)

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamantul N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Subcomisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi Municipiul Bucureşti, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la soluţionarea cererilor depuse de autoarea sa, G., iniţial, în baza legilor fondului funciar, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Intrarea P. nr.4, sector 5, în suprafaţă de 338 mp; obligarea pârâţilor să întocmească procesul verbal de punere în posesie a terenului şi la emiterea titlului de proprietate, iar în subsidiar, dacă nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei privind măsurile reparatorii în echivalent pentru teren cât şi pentru construcţia demolată, pentru care, la momentul exproprierii, au fost calculate despăgubiri de 33.358 lei, pentru care  nu există dovada încasării lor.

Prin sentinţa civilă nr. 2262/10.12.2018 Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să dispună restituirea în natură a imobilului ori să emită în favoarea reclamantului dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, prin compensarea prin puncte, în conformitate cu dispoziţiile Legii 165/2013, pentru imobilul situat în Bucureşti, Intrarea P. nr.4, sector 5 şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. (…)

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General. (…)

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel, Curtea reţine următoarele:

Iniţial, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Subcomisia de aplicare a Legii nr.18/1991 sector 5 Bucureşti şi Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii depuse de autoarea sa, G., în temeiul Legii nr.18/1991, cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. Intrarea P. nr.4, sector 5, Bucureşti, prin restituire în natură, iar, în subsidiar, obligarea pârâtelor la emiterea unei dispoziţii privind măsuri reparatorii în echivalent pentru teren şi pentru construcţia ce a existat pe acest teren, în prezent demolată.

Ulterior, prin cererea depusă la fila 74, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul formulării acesteia şi în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti.

Din înscrisurile depuse la dosar se reţine că prima cerere privind restituirea terenului a fost formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, aceasta fiind înregistrată sub nr…./3.04.1991. O a doua cerere a fost depusă în cursul anului 2001, tot în temeiul Legii nr. 18/1991.

Potrivit adresei nr. 37350/19.11.2015 emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti, cererea formulată de G. a fost înaintată spre soluţionare, în temeiul art. 43 din Legea nr. 165/2013, Primăriei Municipiului Bucureşti.

Autoarea reclamantului, G., a solicitat restituirea aceluiaşi teren şi în temeiul Legii nr.10/2001, prin depunerea notificării nr…./7.11.2001.

În consecinţă, la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti s-au constituit două dosare administrative, ulterior conexate.

Terenul ce a făcut obiectul cererilor depuse în temeiul celor două legi a trecut în proprietatea statului, prin expropriere, în baza Decretului Consiliului de Stat nr.153/4.06.1987. Odată cu terenul a trecut în proprietatea statului şi construcţia existentă pe acest teren, în suprafaţă de 112 mp, ce ulterior, în baza aceluiaşi decret, a fost demolată.

În condiţiile anterior expuse, prima instanţă a apreciat că este învestită cu soluţionarea pe fond a unei cereri depuse în temeiul Legii nr. 18/1991 şi, pe acest considerent, a respins cererea de restituire în natură.

În acelaşi timp, soluţionând cererea subsidiară prin care se solicita obligarea pârâtelor la emiterea dispoziţiilor cu propunere de măsuri reparatorii, prima instanţă, reţinând calitatea de persoană îndreptăţită, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să dispună restituirea în natură sau să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent.

Curtea apreciază că, procedând în acest mod, prima instanţă a stabilit greşit situaţia de fapt cu privire la procedurile administrative urmate de autoarea reclamantului în vederea obţinerii măsurilor reparatorii prevăzute de lege şi, pe cale de consecinţă, a făcut şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce priveşte greşita stabilire a situaţiei de fapt, curtea arată că prima instanţă a reţinut greşit că este învestită cu soluţionarea pe fond a unei cereri în temeiul Legii nr.18/1991. Dimpotrivă, din toate înscrisurile anterior prezentate rezultă că, deşi, iniţial, primele cereri au fost formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, ulterior, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 165/2013, acestea au fost trimise spre soluţionare Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, acolo unde au fost conexate cu notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, cererea reclamantului intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi a art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât instanţa era abilitată să o soluţioneze pe fond, inclusiv prin restituirea în natură, dacă era cazul. Terenul solicitat spre restituire de reclamant face parte dintr-o categorie cu privire la care, până la momentul Legii nr. 165/2013, a existat, parţial, o suprapunere de reglementare prin art.36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Este vorba despre pentru terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale. Situaţia acestor cereri a fost reglementată prin dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care „Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curţi-construcţii, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autorităţile publice locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în vederea soluţionării.”

Or, refuzul de analizare a acestor cereri, inclusiv din perspectiva posibilităţii de restituire în natură, reprezintă o soluţionare a cauzei fără a intra pe fondul acesteia, situaţie în care, din punctul de vedere al curţii, hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate.

Totodată, se reţine şi caracterul contradictoriu al considerentelor, precum şi contradicţia între considerente şi dispozitiv.

Urmează a se reţine, în acest sens, că în prima parte a considerentelor hotărârii apelate, se arată motivele pentru care instanţa nu poate aprecia asupra restituirii în natură, pentru ca ulterior să arate că reclamantul nu a făcut dovada că terenul revendicat este liber de elemente de sistematizare, ajungând la concluzia netemeiniciei cererii de restituire în natură. Or, este de observat că cele două considerente se exclud, neputându-se reţine în aceeaşi hotărâre că nu se poate analiza o cerere şi, ulterior, să fie analizată şi respinsă ca neîntemeiată.

Tot din perspectiva contradicţiilor pe care le cuprinde hotărârea primei instanţe, curtea reţine şi împrejurarea că, deşi cererea de restituire în natură este respinsă ca neîntemeiată, prin dispozitivul hotărârii, unul dintre pârâţi, Municipiul Bucureşti este obligat la restituirea în natură, alternativ cu obligarea la emiterea unei dispoziţii cu propunere măsuri reparatorii sub formă de puncte.

Tot în sensul unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, curtea reţine şi obligarea alternativă a unuia dintre pârâţi în sensul fie al restituirii în natură, fie al emiterii deciziei de propunere a măsurilor compensatorii sub formă de puncte. Aceasta pentru că, într-o aplicare corectă a dispoziţiilor legale menţionate, instanţa ar fi trebuit să soluţioneze pe fond cererea şi, în măsura în care reţinea calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului să dispună restituirea în natură, dacă erau întrunite condiţiile legale pentru o astfel de măsură, iar în caz contrar să constate calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii sub formă de puncte.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art.480 alin. (3) C.pr.civ., curtea va admite apelul, va anula sentinţa apelată şi, constatând că niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea spre rejudecare, va reţine cauza pentru evocarea fondului.

Domenii speta

Spete similare