Calitate procesuală pasivă a Ministerului Educației Naționale în cadrul cererii de chemare în garanție, în litigiile în care reclamanții sunt angajați ai unei Universități

Decizie 9 din 16.01.2020


DREPT PROCESUAL CIVIL

Calitate procesuală pasivă a Ministerului Educației Naționale în cadrul cererii de chemare în garanție, în litigiile în care reclamanții sunt angajați ai unei Universități

- art. 2 și art. 4 din Legea nr. 85/2016

- Normele de aplicare ale Legii nr. 85/2016, aprobate prin HG 614/2016

- art. 223 alin. 1 din Legea nr. 1/2011

- Decizia nr. 13/2016 pronunțată de ICCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii

- art. 222 din Noul Cod civil

Intimații reclamanți au calitatea de salariați ai Universității din (...) și au solicitat a le fi acordate drepturile salariale cuvenite în baza Legii nr. 85/2016, iar instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației naționale referitor la cererea de obligare a acestuia la plata lor. Câtă vreme însă, prin Legea nr. 85/2016, prin normele de aplicare a acesteia, s-a stabilit că plata drepturilor salariale pentru unitățile din învățământul superior se va realiza etapizat prin bugetul acestui minister, calitatea procesuală pasivă a acestuia în cadrul cererii de chemare în garanție formulată de intimata angajatoare era evidentă, existând astfel o derogare legală referitor la persoana juridică căreia îi incumbă obligația asigurării resurselor necesare plății, motive pentru care apelul a fost respins ca nefondat.

Curtea de Apel Oradea – Secția I-a civilă

Decizia civilă nr. 9 din 16 ianuarie 2020

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM din data de 2.10.2019, pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/(...)/2019, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta (R) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, cu sediul în București, str. General Berthelot, nr. 28-30, sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta (R) - CNP (...), cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat (...) în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DIN (...), cu sediul în (...) (...) și în consecință:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 13 % din procentul de 25 % din valoarea diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 aferente anului 3 de plată, respectiv pentru anul 2018 și 25 % din valoarea diferențelor de drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 aferente anului 4 de plată, respectiv pentru anul 2019, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

S-au respins restul pretențiilor.

A fost respinsă excepția de inadmisibilitate și a lipsei calității procesuale pasive invocate de chematul în garanție Ministerul Educației Naționale.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea din (...), cu sediul în (...), (...), în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Educației Naționale, cu sediul în București, str. General Berthelot, nr. 28-30, sector 1 și în consecință:

A fost obligat chematul în garanție să-i aloce pârâtei din bugetul de stat fondurile bănești necesare pentru achitarea către reclamantă a 13 % din procentul de 25 % din valoarea diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 aferente anului 3 de plată, respectiv pentru anul 2018 și 25 % din valoarea diferențelor de drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016, aferent anului 4 de plată, respectiv pentru anul 2019, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educației Naționale, instanța a admis-o și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 36 Cod Procedură Civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă a unei părți presupune așadar existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind o excepție de ordine publică ce poate fi invocată în orice fază procesuală.

S-a reținut că reclamanta a fost salariata Universității din (...), fără a avea raporturi contractuale cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, pretenția formulată prin acțiunea de față constând în acordarea unor drepturi de natură salarială respectiv diferențele salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, a prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009, a Legii - cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010. Stabilirea calității procesuale nu creează dificultăți în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale, obligația de plată a diferențelor salariale solicitate de către reclamanți revenind doar pârâtei Universitatea din (...), care are calitatea de fost angajator și căreia, potrivit art. 159 din Codul muncii, îi revine prerogativa acordării drepturilor salariale.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 216 din Legea educației naționale nr. 1/2011 reglementează, printre atribuțiile Ministerului Educației Naționale, și elaborarea și propunerea proiectului de buget pentru învățământul superior, ca parte a bugetului educației și bugetului cercetării. În ceea ce privește plata drepturilor salariale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 85/2016, prin art. 2 Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului s-a prevăzut că pentru instituțiile de învățământ superior de stat, plata diferențelor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești, plata daunelor-interese moratorii și a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale. Anterior, prevederi similare se regăseau și în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 85/2016, aprobate prin HG nr. 614/2016, la art. 2 alin. 2 din acest act normativ reglementându-se sursele de finanțare privind alocarea fondurilor pentru plata acestor diferențe de drepturi salariale, pentru instituțiile de învățământ superior prevăzându-se la litera b) că finanțarea se va asigura de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului.

Ca atare, s-a apreciat că este incontestabil că Ministerul Educației Naționale este terț față de raportul de muncă încheiat între reclamantă și Universitatea din (...), astfel că acesta nu poate fi titularul unei obligații născute în temeiul acestui raport juridic întrucât s-ar nesocoti aplicarea principiului res inter alios act aliis neque nocere, neque prodesse potest.

 S-a reținut că, orice excepție de la principiul relativității actului juridic trebuie să fie prevăzută expres de lege, ori, o acțiune directă a salariatului îndreptată împotriva Ministerului Educației Naționale, în calitatea acestuia de ordonator de credite, nu se poate introduce, o astfel de posibilitate nefiind prevăzută nici în Codul muncii, nici în legea specială – Legea educației naționale nr. 1/2011.

Acțiunea privind obligarea MEN la alocarea fondurilor s-a apreciat că nu poate fi considerată nici o acțiune oblică întrucât nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1560 Cod civil, posibilitatea promovării unei asemenea acțiuni fiind condiționată de pasivitatea debitorului, care refuză sau neglijează să își exercite drepturile și acțiunile; or, o asemenea ipoteză, s-a reținut că, nu se regăsește în prezenta cauză, Universitatea din (...) făcând demersuri în vederea alocării fondurilor necesare plății drepturilor prevăzute de Legea nr. 85/2016, prin adresele nr. (...)/23.01.2018; (...)/10.01.2018; (...)/19.06.2017; (...)/21.09.2017, (...)/25.10.2017, (...)/23.11.2017, prin care s-a solicitat în concret alocarea de la bugetul de stat, a fondurilor necesare plății tranșelor aferente anilor 2017 - 2018, diferențelor salariale cuvenite personalului didactic de la Universitatea din (...) pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, aceasta comunicând date referitoare la necesarul de fonduri ce trebuia alocat în acest scop.

S-a reținut că relațiile dintre ordonatorii de credite sunt tratate de legiuitor în art. 20 - 25 din Legea nr. 500/2002 și detaliate prin acte normative subsecvente; prin urmare, în procesul bugetar, care presupune elaborarea, aprobarea, executarea, controlul și raportarea bugetului între ministere și instituțiile subordonate cu personalitate juridică, se nasc raporturi de drept administrativ, financiar sau fiscal, în considerarea calității acestora de ordonatori de credite principali, secundari și, după caz, terțiari de credite, cu rolurile și responsabilitățile prevăzute de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 500/2002.

Instanța a constatat că în cauză sunt, de asemenea, aplicabile și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 13/2016, chiar dacă instanța supremă s-a pronunțat prin aceasta asupra calității procesuale pasive a ordonatorului principal de credite în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, în condițiile în care argumentele invocate în fundamentarea soluției fac referire și la obligația de alocare a sumelor necesare plății acestor drepturi.

Astfel, cu privire la această obligație, s-a reținut în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție că interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine unității angajatoare cu care este stabilit raportul de muncă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta din prezenta cauză a fost salariata pârâtei Universitatea din (...) în perioada (...).(...).1998 - (...).(...).2015, îndeplinind funcția de asistent universitar în baza contractului individual de muncă nr. (...)/2003. Contractul individual de muncă al acesteia a încetat la data de (...).(...).2015, în temeiul art. 55 lit. ”b” din Codul Muncii, prin Decizia nr. (...)/SRU/(...).(...).2015.

În această calitate, reclamanta este beneficiară a diferențelor de drepturi salariale garantate de dispozițiile imperative ale art. 2 și art. 4 din Legea nr. 85/2016, respectiv de art. 1 și art. 5 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 614/2016, a căror plată au ca debitor pe pârâtă.

S-a reținut că, reclamanta este creditorul obligațiilor legale de plată prevăzute de Legea nr. 85/2016 (titulara creanței salariale a cărei realizare a solicitat-o), iar pârâta este debitoarea obligației de plată a creanței litigioase, prevăzute de lege.

Conform art. 1 din Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, ”Diferențele de drepturi salariale pentru personalul didactic din învățământul de stat, pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor de personal din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitare de stat, precum și din bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora, în conformitate cu dispozițiile actelor normative care reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice”.

Potrivit art. 2 ”Personalului didactic din învățământul de stat căruia, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu i s-au acordat diferențele salariale, indiferent din ce motiv și pe baza căror decizii, pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, i se plătesc aceste drepturi eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:

 a) în primul an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;

 b) în al doilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;

 c) în al treilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;

 d) în al patrulea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;

 e) în al cincilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.

 (2) Plata sumelor prevăzute la alin. (1) se face anual, în mod eșalonat, în tranșe trimestriale egale”.

Instanța a constatat că aceste drepturi de creanță salarială s-au născut „ex lege” (conform art. 162 alin. 3 din Codul muncii, fiind recunoscute „de iure” de cadrul legal anterior Legii nr. 85/2016) și au intrat în patrimoniul personalului didactic din învățământul de stat, la data scadențelor lunare, în perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011. Aceste diferențe de drepturi salariale erau legal cuvenite, personalul fiind îndreptățit la ele în temeiul legii, deci, aceste drepturi de creanță s-au născut anterior Legii nr. 85/2016 și au existat, fiind indiferent faptul că debitorul nu și-a executat obligația corelativă de plată a acestora.

Debitor al obligației de plată a acestor creanțe s-a apreciat că este, în esență, Statul Român prin Ministerul Educației Naționale. Având în vedere însă că realizarea drepturilor de creanță, mai sus indicate, necesită fonduri financiare bugetare semnificative, debitorul Statul Român a uzat de prerogativele sale legislative (art. 73 alin. 1 și art. 115 alin. 4 - 6 din Constituție) și a decis să organizeze și să temporizeze realizarea acestor creanțe, intervenind legislativ în sensul stabilirii unor termene de plată eșalonate (termene de grație legale, pentru executarea obligațiilor de plată).

S-a reținut că este evident și incontestabil faptul că Legea nr. 85/2016 are ca obiect de reglementare modalitatea de realizare a drepturilor de creanță ale personalului didactic din învățământul de stat, drepturi constând în diferențe salariale cuvenite în baza prevederilor legale anterioare acestei legi, pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011. S-a reținut că această lege nu are caracter reparatoriu, recognitiv, pentru persoane deposedate de bunurile lor de către stat, dimpotrivă, Legea nr. 85/2016 se referă exclusiv la realizarea unor creanțe legal născute anterior, aflate în faza executării lor.

În ceea ce privește soluția legislativă cuprinsă în art. 2 din Legea nr. 85/2016, s-a concluzionat că, pornind de la scopul Legii nr. 85/2016 (interpretarea teleologică), și anume reglementarea modalității de realizare a creanțelor născute și existente anterior acestei legi (reglementare constând în eșalonarea plății lor), rezultă că termenul legal utilizat de art. 2 din lege, de „personal didactic din învățământul de stat” (căruia, până la intrarea în vigoare a acestei legi, nu i-au fost plătite creanțele pentru o perioada anterioară și născute în baza unor legi anterioare) are în vedere sensul de „titulari” ai drepturilor de creanță preexistente. S-a apreciat că, ceea ce este esențial și decisiv îl constituie faptul că legiuitorul, „expressis verbis” raportează calitatea de personal didactic la perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011 (adică perioada constituirii creanțelor), iar nu la perioada ulterioară, cea a termenelor de eșalonare a plăților.

Instanța nu a primit apărările pârâtei, formulate în întâmpinare, în sensul că ar fi aprobat cererile depuse de reclamantă, dar i-a comunicat că va primi diferențele salariale cuvenite abia după asigurarea sumelor respective prin bugetul Ministerului Educației Naționale, la o eventuală rectificare bugetară.

S-a apreciat că orice interpretare, care ar exclude plata creanțelor, eșalonate prin art. 2 al Legii nr. 85/2016, ar contraveni atât normelor constituționale (art. 16 alin. 1, art. 41 alin. 1, art. 46 și art. 53 din Legea fundamentală), cât și dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și Protocolului art. 12 la Convenție.

Plata drepturilor salariale ale personalului bugetar (inclusiv didactic) se consideră născută „ope legis”, fiind similară oricărui alt drept de creanță bănesc (corelativ obligației de „a da” o sumă de bani).

Conform adresei unității pârâte, înregistrată sub nr. (...)/24.05.2019, depusă la dosar la data de 07.06.2019, reclamantei i se cuvine suma totală brută în cuantum de 21.274 lei, reprezentând diferențele salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011.

La data de 14.05.2019 i s-a achitat acesteia suma de 3.191 lei brut reprezentând prima tranșă de 5% și a doua tranșă de 10%, în total un procent de 15%, din valoarea diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016, sumă actualizată cu indicele de inflație în cuantum de 1.077 lei brut.

Prin Adresa înregistrată sub nr. (...)/24.07.2019 unitatea pârâtă a confirmat că la data de 14.06.2019 reclamantei i-a mai fost achitat un procent de 12 % (din 25%) în cuantum de 2553 de lei, sumă actualizată cu indicele de inflație în cuantum de 791 de lei brut.

S-a mai arătat că au mai rămas de achitat diferențe de drepturi salariale potrivit Legii nr. 85/2016 în cuantum total de 15.530 de lei brut.

Cu toate acestea instanța a constatat că pârâta Universitatea din (...) nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 2 și art. 4 din Legea nr. 85/2016, respectiv de art. 1 și art. 5 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 614/2016, care stabilesc obligatoriu pentru pârâtă termene limită de plată trimestriale, astfel, reclamantei i s-au achitat numai tranșele anterior menționate din debitul total, fapt recunoscut de către părți.

S-a apreciat că nu prezintă absolut nicio relevanță legală disfuncționalitățile din raporturile financiare dintre Universitatea din (...) și Ministerul Educației Naționale, acestea neconstituind o cauză de exonerare de plată a creanțelor salariale litigioase, la termenele imperative stabilite de lege în favoarea reclamantei.

S-a considerat că, pârâta s-a complăcut în pasivitate, deoarece nu a putut face dovada promovării vreunei acțiuni în justiție pentru a obține alocarea sumelor necesare plății creanțelor salariale litigioase, la termenele legale, de la Ministerul Educației Naționale, aspect care reliefează culpa acesteia, iar nu exonerarea de la obligațiile legale de plată care îi incubă.

Raportat la pretențiile formulate în contradictoriu cu universitatea pârâtă, respectiv plata diferențelor de drepturi bănești reprezentând tranșele din drepturile salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2008 - mai 2011 conform art. 2 din Legea nr. 85/2016, și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor, s-a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă deoarece reclamanta a avut cu această unitate raporturi de muncă în perioada în litigiu și obligațiile privind plata drepturilor de natură salarială îi reveneau universității. Chiar și în cazul în care unitatea era doar un intermediar în îndeplinirea obligațiilor de plată a drepturilor bănești din litigiu, plata acestora nu se putea face decât de către unitatea angajatoare.

S-a reținut că obiectul creanței litigioase îl constituie diferențele de drepturi salariale cuvenite salariatei reclamante și care erau scadente lunar în perioada octombrie 2008 - mai 2011 (scadență nerespectată de universitatea angajatoare pârâtă), a căror plată a fost eșalonată în tranșe obligatorii prin art. 2 din Legea nr. 85/2016, care stabilește în mod expres și imperativ „tranșe trimestriale egale” de plată în cadrul celor 5 ani socotiți de la data intrării în vigoare a legii (data de 8 mai 2016).

Aceste termene legale de plată trimestriale și succesive (periodice), s-a reținut că nu au fost respectate de către pârâtă. Însă, aceste tranșe trimestriale egale de plată a drepturilor salariale se încadrează în noțiunea legală de „prestații periodice”, reglementată de dispozițiile art. 34 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind vorba de prestații de plată a unor drepturi salariale ce trebuie executate trimestrial și succesiv (caracter periodic).

Prin urmare, s-a apreciat că, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 2 Cod procedură civilă, se poate cere în justiție, chiar înainte de termenele trimestriale de plată ale drepturilor salariale litigioase, executarea acestora la termenele legale de eșalonare, în speță fiind vorba de anul 2019, an financiar care nu s-a încheiat încă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât universitatea pârâtă, debitoare a obligațiilor de plată afectate de termenele trimestriale, nu a respectat respectivele termene legale trimestriale devenite scadente, conform art. 2 din Legea nr. 85/2016.

Instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la acordarea a 13 % din procentul de 25 % din valoarea diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 aferente anului 3 de plată, respectiv pentru anul 2018 și 25% din valoarea diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 aferente anului 4 de plată, respectiv pentru anul 2019.

Prin neplata la scadență a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016, s-a apreciat că pârâta a încălcat atât prevederile acestei legi, cât și dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. ”c” din Codul muncii potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă și a produs reclamantei un prejudiciu material pe care trebuie să îl acopere în conformitate cu art. 253 din Codul muncii.

Având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 85/2016, potrivit cărora ”Diferențele salariale a căror plată se face eșalonat, conform prezentei legi, se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică”, instanța a admis și cererea accesorie privind obligarea pârâtei la actualizarea la data plății cu indicele de inflație a sumelor cuvenite reclamantei.

Cu privire la diferențele salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 aferente anului 5 de plată, respectiv pentru anul 2020, instanța a constatat că acestea nu au ajuns încă la scadență, considerente pentru care nu a obligat pârâta și la plata acestei tranșe.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, instanța a constatat că și aceasta este întemeiată.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2011, „(1) Instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare și din alte surse, potrivit legii. (2) Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract, pentru finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară, realizarea de obiective de investiții, fonduri alocate pe bază competițională pentru dezvoltare instituțională, fonduri alocate pe bază competițională pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare”.

Conform disp. art. 2 alin. 1 și alin. 2 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 85/2016, „(1) Plata diferențelor de drepturi salariale către beneficiari se realizează eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 85/2016. (2) Sursele de finanțare privind alocarea fondurilor pentru plata diferențelor de drepturi salariale se asigură astfel: (…) b) pentru instituțiile de învățământ superior și unitățile și instituțiile de învățământ subordonate Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice - de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului”.

S-a reținut că, prin art. 2 Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului s-a prevăzut că pentru instituțiile de învățământ superior de stat, plata diferențelor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești, plata daunelor-interese moratorii și a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că este întemeiată cererea pârâtei Universitatea din (...) de obligare a chematului în garanție Ministerul Educației Naționale la alocarea și virarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei prin prezenta hotărâre.

Totodată, raportat la aceleași dispoziții legale menționate, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocate de Ministerul Educației Naționale sunt neîntemeiate, fiind respinse, acestei instituții revenindu-i obligația legală de a aloca fonduri pentru plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel Ministerul Educației Naționale, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar a acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de apel s-a invocat că netemeinic și nelegal s-a apreciat că ar avea calitatea de chemat în garanție pentru Universitatea (...), cererea fiind inadmisibilă, solicitările reclamantului fiind fără temei.

Art. 14 din Legea nr. 500/2002 prevede că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nici angajată, efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

În baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de Ministerul Educației și Cercetării după adoptarea bugetului de stat. Potrivit art. 8, a art. 21 alin. 5 din Legea nr. 300/2002, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul conform prevederilor acestei legi, prin includerea în totalitate a veniturilor și cheltuielilor în sume brute, inclusiv a cheltuielilor de personal.

Veniturile acestei instituții de învățământ superior se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe bază de contract pentru finanțarea de bază și complementară, din veniturile proprii, din alte surse. Finanțarea de bază se asigură de acest minister din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți, doctoranzi admiși la studii fără taxă, de numărul de cursanți, de nivelul, specificul instruirii teoretice, practice, de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ, și se face pe bază de contract încheiat între acesta și instituția de învățământ superior.

Instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale iar în baza autonomiei universitare, asigură fondurile necesare plății acestora. Ca urmare, finanțarea de bază se acordă sub formă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare, veniturile alocate de Ministerul Educației și Cercetării să fie utilizate de instituția de învățământ superior care are un drept de gestiune asupra acestei sume, prevederi cuprinse în Legea nr. 1/2011.

Potrivit acestui act normativ, instituțiile de învățământ superior funcționează ca instituții finanțate din fonduri alocate de la bugetul de stat, din venituri extrabugetare și din alte surse, în condițiile autonomiei universitare, pentru realizarea obiectivelor ce le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare. Potrivit art. 222 alin. 6 din Legea nr. 1/2011, toate resursele de finanțare ale universităților de stat, sunt venituri proprii.

Conform Anexei nr. 3 la HG nr. 26/2017, finanțarea instituțiilor de învățământ superior care funcționează în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, se asigură din venituri proprii, în care sunt incluse și sumele primite de la acesta prin contract instituțional, pentru finanțarea de bază, pentru cifra de școlarizare aprobată anual prin Hotărâre de Guvern.

În baza autonomiei universitare, comunitatea universitară are dreptul să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare, iar, Ministerul Educației și Cercetării a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

Rectorul universității, prin contractul instituțional încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării, este direct răspunzător de alocarea resurselor instituției. Așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 13/2016, cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, la paragraful 49-50, interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Un argument suplimentar este reprezentat de art. 222 din Codul Civil, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel, aspect raportat la care solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Independent de existența din punct de vedere juridic a unei relații de subordonare între două persoane juridice, legea oprește confuziunea patrimonială între acestea, interzice astfel răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligațiile proprii, astfel că, se solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii sale de chemare în garanție.

Referitor la fondul cauzei s-a invocat art. 124 alin. 1 lit. D din Legea nr. 1/2011 ce stabilește că în temeiul răspunderii publice, orice instituție de învățământ superior de stat este obligată să asigure eficiența managerială și a utilizării resurselor, a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituțional.

Conform HG nr. 26/2017, finanțarea instituțiilor de învățământ superior care funcționează în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, se asigură din venituri proprii ale universității, în acestea fiind incluse și sumele primite de la acest minister prin contractul instituțional, pentru finanțarea de bază, pentru cifra de școlarizare aprobată anual prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit art. 8 și art. 21 alin. 5 din Legea nr. 500/2002, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator principal de credite, trebuie să elaboreze bugetul conform prevederilor legale, prin includerea în totalitate a veniturilor și cheltuielilor în sume brute, deci inclusiv cheltuielile de personal.

Veniturile acestei instituții de învățământ superior, conform art. 223 din Legea nr. 1/2011, se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pe bază de contract pentru finanțarea de bază și cea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse, venituri proprii în care se includ și cele primite de la acest minister prin contract instituțional, pentru finanțarea de bază, cifra de școlarizare aprobată anual prin Hotărâre de Guvern.

Prin actul adițional nr. (...) la Contractul instituțional pe anul 2017 a fost alocată suma de 32377 lei pentru plata sumelor prevăzute în hotărârile judecătorești, având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială, prin cel cu nr. (...)/23.01.2018, pentru anul 2018 s-a alocat suma de 23374 lei restantă din anul 2017, iar, prin actul adițional nr. (...) la Contractul instituțional pe anul 2018, a fost majorată suma cu 2370 lei, deci, și-a îndeplinit obligațiile privind finanțările de bază, dreptul de gestiune revenindu-i universității în baza autonomiei sale.

S-a invocat în drept art. 471 Cod Procedură Civilă, Legea nr. 1/2011, Legea nr. 500/2002.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata (R) a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, corect s-a reținut că apelanta în calitate de ordonator principal de credite are datoria legală de a asigura fondurile necesare achitării diferențelor salariale, încercarea de a se sustrage dispozițiilor legale nu are fundament legal.

A fost angajata Universității din (...) pe funcția de asistent universitar titular la Facultatea de (...), contractul de muncă i-a încetat de drept la data de (...).(...).2015, iar odată cu apariția Legii nr. 85/2016 urma a beneficia de diferențe salariale aferente perioadei octombrie 2008 - 13 mai 2011 în tranșe anuale eșalonate trimestrial, din care a primit 5441 lei, or, cu toate acestea apelantul cataloghează acțiunea sa ca nefondată, fără a explica de ce, arătând doar că a alocat fondurile, or, dacă nu iniția litigiul sumele de bani nu s-ar fi virat.

Universitatea din (...), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului, salariile personalului său sunt stabilite în baza Legii nr. 153/2017, potrivit art. 123 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, structura, activitățile, organizarea, gestionarea resurselor, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.

Potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 153/2017, Ministerul Educației și Cercetării în calitate de ordonator principal de credite este cel care are obligația de a asigura fondurile necesare salarizării personalului din instituțiile de învățământ universitar de stat, aspect regăsit și în art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2016 și nr. 95/2018.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, intimata reclamantă (R), fostă angajată a intimatei pârâte Universitatea din (...), în funcția de asistent universitar la Facultatea de (...) a solicitat a-i fi acordate drepturile salariale cuvenite în baza Legii nr. 85/2016, pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, actualizate cu indicii de inflație.

Din cuprinsul sentinței apelate se reține faptul că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și Cercetării și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, dispoziția criticată vizează respingerea excepției de inadmisibilitate, a lipsei calității procesuale pasive privitor la cererea de chemare a sa în garanție, a celei prin care a fost admisă această cerere, raportat la care se vor efectua verificările necesare. Chiar dacă în cuprinsul motivelor de apel s-a arătat că se formulează critici și referitor a fondul cauzei, acestea se referă la aceleași dispoziții, la cine asigură finanțarea universității intimate, care sunt veniturile acesteia, cum se gestionează, astfel că, cele dispuse cu privire la fondul cauzei, nu s-a impus a fi analizate.

S-a reținut de către instanța de fond că intimata reclamantă este beneficiara diferențelor de drepturi salariale garantate de prevederile art. 2 și art. 4 din Legea nr. 85/2016, de art. 1 și art. 5 din Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 614/2016, a căror plată au ca debitor Universitatea din (...).

Prin Legea nr. 85/2016 a fost reglementată modalitatea de realizare a drepturilor de creanță deținute de către personalul didactic din învățământul de stat, care constau în diferențe salariale cuvenite în baza unor dispoziții legale anterioare, vizând perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, potrivit art. 223 aliniat 1 din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare și din alte surse, potrivit legii. Conform aliniatului 2, veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract, pentru finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară, realizarea de obiective de investiții, fonduri alocate pe bază competițională pentru dezvoltare instituțională, fonduri alocate pe bază competițională pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților, fonduri destinate cluburilor sportive universitare, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.

Ca urmare, sursa principală de finanțare a activității instituției intimate, Universitatea din (...), este bugetul de stat, asigurat prin apelantul Ministerul Educației și Cercetării, aspect de altfel reliefat chiar și de acesta prin motivele de apel.

Calitatea procesuală pasivă a apelantului în cadrul cererii de chemare în garanție, admisibilitatea acesteia reiese din chiar prevederile art. 2 aliniat 1 și 2 litera b) din Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr. 85/2016, în baza căreia au fost acordate drepturile solicitate, potrivit cărora, astfel cum corect a reținut instanța de fond, plata diferențelor de drepturi salariale se realizează etapizat, iar, pentru unitățile, instituțiile de învățământ superior subordonate Ministerului Educației și Cercetării, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul acestui minister.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 din Legea nr. 95/2018 din 20 aprilie 2018, privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului, pentru instituțiile de învățământ superior de stat, plata diferențelor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești, plata daunelor-interese moratorii și a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale, dispoziție legală raportat la care criticile sunt nevenite, astfel că, în mod corect excepția de inadmisibilitate a chemării în garanție, a lipsei calității procesuale pasive în cadrul acesteia fost respinsă.

Cât privește aplicabilitatea celor statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin pronunțarea Deciziei nr. 13/2016, cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, instanța de fond a făcut referire la acestea cu ocazia soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și Cercetării, privitor la solicitarea obligării acestui minister la plata drepturilor solicitate, fiind admisă ca atare și respinsă acțiunea pentru lipsa calității sale procesuale pasive.

Într-adevăr, art. 222 din Noul Cod Civil, prevede faptul că persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dar, legiuitorul a stabilit și o situație derogatorie, precizând că poate interveni o astfel de situație atunci când prin lege se dispune altfel, or, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a stabilit pentru drepturile de genul celor în speță în acest sens, calitatea procesuală pasivă în cadrul cererii de chemare în garanție, obligația plății în sarcina Ministerului Educației Naționale decurgând din Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr. 85/2016.

Celelalte aspecte legate de atribuțiile rectorului, de autonomia universitară, de contractul instituțional, de plata drepturilor restante pentru anii 2017 - 2018, nu sunt de natură a schimba cele expuse, iar, în vederea plății celor stabilite se impun a se lua măsurile legale instituite, baza legală în acest sens constituind-o dispozițiile legale evocate, hotărârea judecătorească fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a acestora.

Pentru toate considerentele expuse, Curtea în baza art. 480 aliniat 1 Cod Procedură Civilă, a respins ca nefondat apelul și a păstrat în întregime sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.

S-a luat act de faptul că intimata (R) a arătat că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.