Incidenţa normei speciale reprezentate de art. 280 alin. 7 din Legea nr. 1/2011 în raport cu prevederile art. 252 alin. 5 din Codul Muncii, în cazul contestaţiilor împotriva deciziilor de sancţionare disciplinară a personalului didactic.

Decizie 1045 din 28.11.2019


Rezumat:

Reclamanta invocă prin acţiunea introductivă de instanţă că termenul de 30 zile nu se calculează de la data săvârşirii faptei, ci, aşa cum precizează legiuitorul, de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei. Reclamanta arată că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, ÎCCJ a lămurit sensul de luare la cunoştinţă despre existenţa faptei ca referindu-se la momentul în care existenţa certă a abaterii disciplinare este stabilită prin raportul comisiei de cercetare disciplinară, în cazul de faţă, 22.02.2018, citându-se aplicarea Deciziei pronunţate de ÎCCJ în recurs în interesul legii, nr. 16/12.11.2012. Conform acesteia, s-a interpretat aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii.

Susţinerile reclamantei nu pot fi reţinute, însă, în speţă, fiind incidentă o normă legală specială, şi nu prevederile Codului muncii, astfel cum susţine reclamanta, în interpretarea dată de decizia în recurs în interesul legii.

Astfel, conform art. 55 Ordinul nr. 5079/2016: ,,Personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi cel de conducere răspund disciplinar conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Iar, conform art. 56: „Personalul nedidactic răspunde disciplinar în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Făcând parte din categoria personalului didactic, este evident că apelantul răspunde disciplinar în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 şi nu în conformitate cu prevederile Codului muncii.

Conform art. 280 alin. 7 din Legea nr. 1/2011: ,,Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii de învăţământ preuniversitar/ instituţiei. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată”. Nici nu s-ar putea, sub aspect logic, raportat la acest articol, să se reţină interpretarea dată de decizia în recurs în interesul legii citată, cercetarea faptei neputând avea loc într-un termen de 30 zile de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare, act care marchează sfârşitul cercetării disciplinare.

Textul face, în mod evident, referire la momentul constatării faptei, legând acest moment de cel al consemnării acesteia în condica de inspecţii sau la registratura generală. Acesta este în corelaţie şi cu prevederile art. 280 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, conform cărora: „Orice persoană poate sesiza unitatea de învăţământ/instituţia de învăţământ cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea se face în scris şi se înregistrează la registratura unităţii/instituţiei de învăţământ”. Că acest text se interpretează astfel, rezultă şi din dispoziţiile art 6 alin. 2 şi 3 din Ordinul 3866/2012, conform cărora: „(2) Dacă de la data săvârşirii faptei ce constituie abatere disciplinară şi până la momentul aplicării sancţiunii au trecut mai mult de 6 luni, persoana în cauză nu mai poate fi sancţionată disciplinar. (3) Sancţiunea se aplică şi se comunică prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unităţii de învăţământ, inspectorul şcolar general sau ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei/faptelor ce constituie abatere disciplinară”.

Acolo unde Legea nr. 1/2011 a dorit să distingă, a precizat expres, după cum rezultă din conţinutul art. 283 din acelaşi act normativ: ,,Răspunderea patrimonială a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum şi a celui de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar se stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac de conducerea unităţii sau a instituţiei al cărei salariat este cel în cauză, în afară de cazurile când, prin lege, se dispune altfel”.

Hotărârea:

 Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data 22.05.2018, pe rolul Tribunalului Botoşani, Şcoala Profesională Specială A. a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B. şi respingerea contestaţiei formulate de C. împotriva Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 8/ 08.03.2018 a Şcolii Profesionale Speciale A., întrucât hotărârea a fost emisă abuziv, neexistând principalul document, contestaţia nr. 2644/23.03.2018 a pârâtului C. la decizia de sancţionare disciplinară, acest fapt fiind constatat la data convocării şedinţei Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B., când, conform art. 12, alin. 1 din Regulamentul anexă la OMECTS 3866/2012, citaţia trebuia comunicată cu 15 zile înainte de şedinţă, la care trebuia anexată copie a contestaţiei formulate de cel sancţionat.

 În fapt, reclamanta a arătat că C. este angajatul Şcolii Profesionale Speciale A., pe postul de profesor itinerant şi de sprijin, având ca atribuţii de serviciu şi desfăşurarea de ore efective de predare la domiciliul elevilor cu nevoi speciale.

Prin Decizia nr. 8/08.03.2018, în urma cercetării prealabile efectuate de către Comisia de cercetare disciplinară, finalizată prin Raportul nr. 2048/22.02.2018, acesta a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea salariului de bază cu 10%, pe o perioadă de 4 luni, conf. art. 280, alin.. 2, lit. c din Legea nr. 1/2011, pentru abaterea disciplinară constând în nerespectarea încadrării privind învăţământul la domiciliul elevului D. întrucât s-a deplasat la domiciliul elevului într-o singură zi din săptămână, prestând 3 ore, în loc de 7 ore în două zile din săptămână, iar fişele de prezenţă la domiciliul elevului erau întocmite conform programului de două zile săptămânal, în baza acestora fiind decontate cheltuielile aferente deplasării, fiind, însă, nesemnate de părinţii elevului.

Reclamanta a susţinut că, eronat, Colegiul de disciplină de pe lângă IŞJ B., în baza Hotărârii nr. 1/12.04.2018, nelegală, a admis contestaţia administrativă a celui sancţionat, fără analiza fondului, ci având în vedere, exclusiv, faptul că aplicarea sancţiunii în 08.03.2018 a fost făcută cu depăşirea termenului de 30 zile, prevăzut de art. 280 alin. 7 din Legea nr. 1/2011, de la data luării la cunoştinţă a faptei, deşi ICCJ a lămurit, prin Decizia RIL nr. 16/12.11.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 817/05.12.2012, că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii, întrucât după finalizarea cercetării se poate aprecia dacă fapta săvârşită de salariat întruneşte sau nu, cumulativ, elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.

În acest sens, reclamanta a susţinut că Decizia nr. 8/08.03.2018, anulată cu Hotărârea nr. 1/12.04.2018, este legală deoarece a fost emisă în termenul legal de 30 zile de la data de 22.02.2018 când s-a înregistrat raportul comisiei de cercetare disciplinară prealabilă şi în interiorul celor 6 luni calculate de la data săvârşirii faptei (11 septembrie -30 noiembrie 2017).

Pe de altă parte, reclamanta a arătat că Hotărârea nr. 1/12.04.2018 încalcă dispoziţiile din Regulamentul aprobat prin OMECTS 3866/2012, întrucât: conform art. 11, alin. 1 contestaţia depusă la IŞJ B. sub nr. 2644/23.03.2018 nu are număr de înregistrare în registrul special de intrări - ieşiri al Colegiului de disciplină (registru distinct de cel al inspectoratului); conform art. 12, alin. 1 Şcoala Profesională Specială A., nu a primit citaţia în termenul legal de 15 zile înainte de şedinţă, citaţia având data de 03.04.2018, şedinţa având loc pe 04.04.2018, ora 11, la citaţie nefiind ataşată copia contestaţiei formulate de C., pentru a-şi putea exercita, în mod efectiv, dreptul la apărare, cunoscând motivele invocate de contestator; conform art. 14 alin. 1 membrii colegiului nu au stăruit în aflarea adevărului şi în analizarea tuturor împrejurărilor relevante cauzei inclusiv din punct de vedere juridic; conform art. 14 alin. 5, juristul IŞJ B. s-a antepronunţat în prezenţa unui alt angajat al instituţiei, în data de 03.04.2018, telefonic, adresând reproşuri pe un ton ridicat şi jignitor şi directorului instituţiei, concluzionând că va fi admisă contestaţia; conform art. 14 alin 7 şi art. 15 colegiul ar fi trebuit să hotărască imediat după dezbateri în data de 04.04.2018, nu în data de 12.04.2018, fără a consemna motivul amânării pronunţării.

Separat de consideraţiile expuse, reclamanta a arătat că gravitatea erorii făcute de către colegiul de disciplină constă în aceea că, prin neobservarea dispoziţiilor legale actuale şi a modului lor de interpretare stabilit de ICCJ, permite încălcarea drepturilor unei categorii sociale deja dezavantajate, respectiv a acelor copii care au nevoi speciale de educaţie şi care sunt pur şi simplu abandonaţi tocmai de cel care ar trebui să le acorde cel mai mult sprijin din acest punct de vedere, cu consecinţa diminuării şanselor la inserţie socială, dar şi cu cea a ştirbirii credibilităţii instituţiei la nivelul percepţiei publice.

În dovedirea celor susţinute, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, cu obligarea Colegiului de disciplină de pe lângă IŞJ B. la înaintarea dosarului complet ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 1/2018, şi a probei testimoniale cu martorul E., în dovedirea faptului că hotărârea de anulare a Deciziei nr. 8/2018 era deja luată, încă din data de 03.04.2018, înainte de şedinţa de analiză.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12.06.2018, Inspectoratul Şcolar Judeţean B. a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea Hotărârii nr.1/12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B., ca fiind temeinică şi legală, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat procedura de sancţionare, conform prevederilor legale, decizia nefiind motivată, chiar dacă raportul comisiei de cercetare a fost motivat, nerespectând astfel prevederile Legii nr. 1 /2011, în ceea ce priveşte art. 280 (7).

 IŞJ B. a susţinut că hotărârea contestată a fost adoptată în urma analizei contestaţiei formulate de profesor C., depusă la IŞJ cu nr. 2644 în data de 23.03.2018, în termen legal de 15 zile, în cadrul şedinţei Colegiului de disciplină din data de 04.04.2018, ora 11 şi 12.04.2018, ora 9 (consemnată în procesul verbal nr. 1/04.04.2018 şi în procesul-verbal nr. 2/12.04.2018), audiindu-se contestatorul, directorul şcolii şi un membru al comisiei de cercetare, profesor angajat al reclamantei şi analizându-se copia dosarului de cercetare de la unitatea de învăţământ, privind abaterea disciplinară.

Având în vedere Raportul nr. 2018/22.02.2018 al Comisiei de Cercetare Disciplinară de la Școala Profesională Specială A., procesul verbal din data de 07.03.2018 al Consiliului de administrație al Școlii Profesională Specială A., prin care a fost sancționat domnul profesor C., cu diminuarea cu 10% a salariului de bază pentru o perioadă de 4 luni, după analizarea şi a înscrisurilor depuse la dosar de ambele părţi, ţinând cont de susţinerile celor audiaţi, membrii Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B. au constatat faptul că profesorul C. este vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare, conform sesizării formulate de doamna profesor F., directorul Şcolii Profesionale Speciale A., însă Comisia de disciplină nu a respectat procedura de sancţionare, nemotivând decizia şi nerespectând prevederile Legii nr. 1/2011 şi a art. 280(7) şi art. 6 (3) din Ordinul 3866/2012, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului de disciplină al MECTS, legislaţie aplicabilă angajaţilor din învăţământ, şi urmare a acestor constatări, Decizia de sancţionare nr. 8/08.03.2018 a fost anulată prin Hotărârea nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B.

Pentru a hotărî astfel, Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B., urmare a votului liber exprimat de către membrii acestuia, prin Hotărârea nr. 1/12.04.2018 a admis Contestaţia nr. 2644/23.03.2018 formulată de profesor C..

Prin întâmpinarea formulată la data de 12.06.2018, pârâtul C., a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea Hotărârii nr. 1 din 12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B., ca fiind temeinică şi legală, întrucât reclamanta nu a respectat procedura de sancţionare prevăzută de legislaţia în vigoare.

Pârâtul a susţinut că, urmare a contestării Deciziei nr. 8/08.03.2018 de sancţionare, prin contestaţia nr. 2644/23.03.2018, a fost audiat de Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, care a solicitat Şcolii Profesionale Speciale A., întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare şi, în urma analizării acesteia şi a audierii, s-a dispus anularea deciziei.

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat la data de 20.06.2018, reclamanta a arătat că Inspectoratul Şcolar Judeţean a adoptat Hotărârea nr. 1/12.04.2018 în mod abuziv aceasta fiind lovită de nulitate, neexistând principalul document, şi anume contestaţia nr. 2644/23.03.2018, pe care se presupune că ar fi înaintat-o pârâtul C., invocată în hotărâre, aceasta nefiind înregistrată conform legislaţiei în Registrul special de intrări - ieşiri al Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi nici nu a fost ataşată convocării la şedinţa Colegiului.

 Reclamanta a susţinut că a solicitat, în scris, pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean B. o copie a contestaţiei nr. 2644/23.03.2018, prin adresa nr. 3801/02.05.2018, înregistrată la IŞJ B., cu nr. 4052/02.05.2018, în vederea contestării Hotărârii nr. 1/12.04.2018, dar nu i s-a soluţionat această cerere, deşi în hotărârea adoptată se face vorbire despre faptul că s-a analizat contestaţia depusă, aceasta neexistând în realitate.

 Mai mult decât atât, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 8/08.03.2018, pârâtul a fost înştiinţat că are posibilitatea formulării contestaţiei, acesta alegând să formuleze o plângere în baza căreia Colegiul de disciplină, prin Procesul verbal nr. 2/12.04.2018, a constatat că nu sunt motive de anulare a deciziei, întrucât contestaţia nu este formulată corect.

 Referitor la termenul de cercetare şi comunicare a decizie invocat în hotărârea contestată, reclamanta a susţinut că termenul de 30 de zile calendaristice nu se calculează de la data săvârşirii faptei ci, de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei ( dar nu mai mult de şase luni de la săvârşire), ÎCCJ lămurind sensul expresiei de luare la cunoştinţă despre existenţa faptei, aceasta fiind data la care abaterea disciplinară este constatată prin raportul comisiei de cercetare disciplinară (22.02.2018) şi nu data săvârşirii faptei, şi nici data la care au existat primele indicii ce au determinat investirea comisiei cu procedura cercetării prealabile. În acest sens, reclamanta a susţinut că numai după finalizarea cercetării disciplinare prealabile, care are caracter obligatoriu, se poate aprecia dacă fapta săvârşită de salariat întruneşte sau nu, cumulativ, elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, Decizia nr. 8/08.03.2018 emiţându-se în termenul legal de 30 de zile, raportul comisiei de cercetare disciplinară fiind înregistrat la data de 22.02.2018.

 Reclamanta a mai arătat că Hotărârea nr. 1/12.04.2018 încalcă următoarele dispoziţii din Regulamentul aprobat prin OMECTS nr. 3866/2012:

-art. 11 alin. 1, întrucât aşa-zisa contestaţie depusă la IŞJ sub nr. 2644/23.03.2018, nu este înregistrată în Registrul special de intrări-ieşiri al Colegiului de disciplină, registru distinct de cel al inspectoratului;

-art. 12 alin 1, întrucât Şcoala Profesională Specială A. nu a primit citaţia cu 15 zile înainte de şedinţă, citaţia fiind emisă în data de 03.04.2018, cu o zi înainte de şedinţa din data de 04.04.2018, ora 11, iar la citaţie nu s-a ataşat copie după contestaţia depusă;

-art. 14 alin.1, întrucât membrii colegiului nu au stăruit în aflarea adevărului şi în analizarea tuturor împrejurărilor relevante cauzei inclusiv din punct de vedere juridic;

-art. 14 alin 5, întrucât consilierul juridic al IŞJ, s-a ante-pronunţat în prezenţa unui alt angajat al reclamantei, susţinând din data de 03.04.2018 că nu are importanţă că documentele primite sunt greşite, oricum contestaţia va fi admisă;

- art. 14 alin 7 şi art. 15, întrucât colegiul avea obligaţia să adopte hotărârea imediat după dezbateri în data de 04.04.2018, nu în data de 12.04.2018, fără a fi consemnat motivul  amânării pronunţării.

Prin sentinţa civilă nr. 954 din 24 octombrie 2018, Tribunalul Botoşani a admis contestaţia formulată de reclamanta Şcoala Profesională Specială A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean B., şi C. şi a anulat Hotărârea nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Pârâtul C. este angajatul Şcolii Profesionale Specială A., pe postul de profesor itinerant şi de sprijin, având ca atribuţii de serviciu şi desfăşurarea de ore efective de predare la domiciliul elevilor cu nevoi speciale.

Prin Decizia nr. 8/08.03.2018, în urma cercetării prealabile efectuate de către Comisia de cercetare disciplinară, finalizată prin Raportul nr. 2048/22.02.2018, acesta a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 4 luni, conform art. 280 alin.. 2 lit. c din Legea nr. 1/2011, pentru abaterea disciplinară constând în nerespectarea încadrării privind învăţământul la domiciliul elevului D., întrucât s-a deplasat la domiciliul elevului într-o singură zi din săptămână, prestând 3 ore, în loc de 7 ore, în două zile din săptămână, iar fişele de prezenţă la domiciliul elevului erau întocmite conform programului de două zile săptămânal, în baza acestora fiind decontate cheltuielile aferente deplasării, fiind însă nesemnate de părinţii elevului.

Prin Hotărârea nr.1/12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean B., a fost admisă contestaţia formulată de pârâtul C. şi anulată Decizia de sancţionare, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat procedura de sancţionare, întrucât nu a respectat termenul de 30 de zile de la data constatării abaterii disciplinare, termen în care putea aplica sancţiunea. În termen legal, împotriva Hotărârii nr. 1/12.04.2018 s-a formulat prezenta contestaţie, primul motiv vizând nelegalitatea soluţiei, motivat de faptul că aplicarea sancţiunii în 08.03.2018 a fost făcută cu depăşirea termenului de 30 zile, prevăzute de art. 280 alin. 7 din Legea nr. 1/2011 de la data luării la cunoştinţă a faptei, deşi ICCJ a lămurit prin Decizia RIL nr. 16/12.11.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 817/05.12.2012, că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii, întrucât după finalizarea cercetării se poate aprecia dacă fapta săvârşită de salariat întruneşte sau nu, cumulativ, elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.

În acest sens, reclamanta a susţinut că Decizia nr. 8/08.03.2018 este legală deoarece a fost emisă în termenul legal de 30 zile, de la data de 22.02.2018, când s-a înregistrat Raportul comisiei de cercetare disciplinară prealabilă şi în interiorul celor 6 luni calculate de la data săvârşirii faptei (11 septembrie -30 noiembrie 2017).

Pe de altă parte, reclamanta a invocat un motiv de nulitate, arătând că Hotărârea nr. 1/12.04.2018 încalcă dispoziţiile din Regulamentul, aprobat prin OMECTS 3866/2012, întrucât, conform art. 11 alin. 1, contestaţia depusă la IŞJ sub nr. 2644/23.03.2018, nu are număr de înregistrare în registrul special de intrări - ieşiri al Colegiului de disciplină (registru distinct de cel al inspectoratului) iar, conform art. 12 alin. 1, Şcoala Profesională Specială A., nu a primit citaţia în termenul legal de 15 zile înainte de şedinţă, citaţia având data de 03.04.2018, iar şedinţa având loc pe 04.04.2018, ora 11, la citaţie nefiind ataşată copia contestaţiei formulate de către C., pentru a-şi putea exercita în mod efectiv dreptul la apărare.

Prioritar, instanţa a analizat nulitatea invocată, reţinând că împotriva Deciziei nr. 8/ 08.03.2018, emisă de Şcoala Profesională Specială A., pârâtul putea face contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la Colegiul de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin 8 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 (Persoanele sancţionate încadrate în unităţile de învăţământ au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar.)

Decizia de sancţionare a fost comunicată pârâtului în data de 08.03.2018, aşa după cum rezultă din copia aflată la fila 11 dos.

La data de 23.03.2018, pârâtul a adresat o petiţie Inspectoratului Şcolar, în care a sesizat anumite nereguli săvârşite de conducerea Şcolii Profesionale Specială A. la adresa sa, petiţie prin care a solicitat analizarea celor relatate şi luarea unor măsuri, fiind înregistrată sub nr. 2644/23.03.2018.

Nu se regăseşte în cuprinsul acestei petiţii vreo menţiune cu privire la contestarea Deciziei nr. 8/08.03.2018, iar între copiile documentelor ce au stat la baza emiterii Hotărârea nr. 1/12.04.2018 se regăseşte copia acestei petiţii, care, însă, nu are nici un număr de înregistrare.

Din documentele aflate la dosar fond, comunicate de pârâtă, rezultă că petiţia pârâtului a fost înregistrată sub nr. 2644/23.03.2018 de ISJ şi repartizată pentru soluţionare inspectorului şcolar G., iar acesta, în data de 27.03.2018 a calificat-o drept contestaţie împotriva Deciziei de sancţionare ce se soluţionează de către Colegiul de Disciplină.

Instanţa a reţinut, însă, că potrivit disp. art. 11 din Regulamentul anexă la OMECTS 3866/2012, Secretarul Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului primeşte şi înregistrează contestaţia în registrul special de intrări-ieşiri al Colegiului, întocmeşte un dosar pentru fiecare cerere şi elaborează referatul cauzei.

(2) Referatul cauzei cuprinde urmatoarele elemente obligatorii: "părţile", "obiectul", "actul contestat", "sustineri în aparare", "acte la dosar", "constatări" şi "aspecte de elucidat".

A rezultat, aşadar, că petiţia depusă de pârât la ISJ nu respectă dispoziţiile legale sus-menţionate nici cu privire la locul depunerii( Secretarul Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului primeşte şi înregistrează contestaţia în registrul special de intrări - ieşiri al Colegiului), şi nici cu privire la conţinut (părţile, obiectul, actul contestat, susţineri în apărare, acte la dosar, aceste aspecte obligatorii a se regăsi în cuprinsul referatului cauzei trebuind să rezulte fără echivoc din cuprinsul contestaţiei) pentru a putea fi considerată contestaţie împotriva Deciziei de sancţionare.

Dat fiind cele ce preced, instanţa a constatat nulitatea Hotărârii nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, faţă de lipsa contestaţiei împotriva Deciziei nr. 8/08.03.2018, emisă de Şcoala Profesională Specială A., devenind de prisos analizarea motivelor de netemeinicie a deciziei contestate.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâtul C., prin care solicită admiterea apelului, modificarea acesteia şi, pe fond, respingerea acţiunii, a capetelor de cerere formulate de reclamantă ca neîntemeiate şi nelegale, întrucât unitatea de învăţământ nu a respectat procedura de cercetare şi sancţionare conform Legii nr. 1 /2011, în ceea ce priveşte art. 280 (7) şi nu s-au respectat nici prevederile art. 6 (3) din Ordinului nr. 3866/2012.

Solicită, totodată, să se menţină Hotărârea nr. 1 din 12.04.2018 a Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean ca fiind temeinică şi legală.

 Apelantul arată că prima instanţă a reţinut greşit faptul că el ar fi depus la Inspectoratul Şcolar doar o petiţie, care a ajuns la domnul inspector G. Precizează ca în ziua respectivă a depus aceeaşi contestaţie, în copie xerox, şi la Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, aşa cum i-a spus secretara inspectoratului şcolar, să lase una la secretariat şi să ducă şi la biroul nr. 8 un exemplar, dacă contestă o decizie de sancţionare, ceea ce a şi făcut. Apelantul arată că a depus la Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, unde a primit număr de înregistrare nr.1/23.03.2018. Apelantul mai arată că jurista inspectoratului care a primit cererea, i-a comunicat că după cum este formulată contestaţia, aceasta poate fi considerată doar ca o petiţie, drept pentru care a completat contestaţia şi a revenit la Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi a depus, în aceeaşi zi, completarea la contestaţie, pe care s-a menţionat de către doamna jurist „primit ora 16.30- completare”, iar aceasta i-a precizat că de la Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean s-a format dosarul nr.1/23.03.2018 şi că, dacă a depus şi la secretariatul inspectoratului şcolar judeţean, aceasta va ajunge tot la Colegiu, contestaţia având număr de înregistrare la secretariatul IŞJ 2644/ 23.03.2018.

În ceea ce priveşte faptul că, în speţă, contestaţia nr. 2644/23.03.2018 ar fi ajuns spre soluţionare la domnul inspector G., apelantul menţionează că nu a fost solicitat de acesta să îşi spună punctul de vedere în nici un fel şi nici nu a primit nici un răspuns scris, şi nici verbal, de la inspectoratul şcolar judeţean ,în acest sens. În cuprinsul contestaţiei, apelantul arată că a insistat pe faptul că directorul unităţii are ceva personal cu el, dar acest fapt dorea să îl aducă la cunoştinţa Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, dar dacă domnul general a apreciat că trebuie verificate cele semnalate de domnul inspector, este foarte bine. Menţionează că nu a fost nimeni în unitatea de învăţământ să verifice cele semnalate în contestaţie, în afara celor desfăşurate în şedinţa Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean unde a relatat membrilor, cu lux de amănunte, cele petrecute.

Apelantul susţine că, în speţă, contestaţia sa a fost înregistrată în registrul special, cu nr. 1/23.03.2018, aşa cum poate reieşi şi din Registrul Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, contestaţie care a fost notată în registru în prezenţa sa.

Arată apelantul că directoarea Şcolii Profesionale Speciale A. nu a respectat procedura de sancţionare, decizia nefiind nemotivată, nefiind consemnat punctul său de vedere şi apărarea sa.

Apelantul solicită respingerea acţiunii, întrucât nu s-au respectat prevederile din Legea nr. l/2011, în ceea ce priveşte art. 280 (7): „Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii de învăţământ preuniversitar/instituţiei. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată” şi nu s-au respectat nici prevederile art. 6 (3) din Ordinul nr. 3866/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului de Disciplină al MECTS, legislaţia aplicabilă angajaţilor din sistemul de învăţământ.

În fapt, ca urmare a contestaţiei depusă la Inspectoratul Şcolar Judeţean, sub nr. 2644/ 23.03.2018, dimineaţă la ora 11,oo şi completată în aceeaşi zi la ora 16,30, formând dosarul nr. 1/2018, în termen legal de 15 zile, sancţionat prin Decizia de sancţionare nr. 8/08.03.2018, emisă de Şcoala Profesională Specială A., prin care a fost sancţionat cu 10% din salariul de bază pe o perioadă de 4 luni, iar, ca urmare a analizării contestaţiei sale, s-a admis contestaţia şi a fost anulată decizia de sancţionare.

Apelantul solicită admiterea apelului şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii şi, totodată, menţinerea Hotărârii nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, ca fiind temeinică şi legală, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat procedura de sancţionare conform prevederilor legale.

Totodată, apelantul menţionează că la Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost ascultat şi s-au solicitat documente de la unitatea de învăţământ, i s-a admis contestaţia formulată şi înregistrată la Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean cu nr. 2644/23.03.2018, prin care a fost sancţionat prin Decizia de sancţionare nr. 8/08.03.2018, emisă de Şcoala Profesională Specială A., cu diminuarea cu 10% din salariul de bază pe o perioadă de 4 luni. Susţine, de asemenea, că doamna director, cu rea credinţă, a reţinut două luni consecutiv, 10% din salar, cu toate că prin Hotărârea Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost anulată decizia de sancţionare, iar doamna director a solicitat în instanţă anularea Hotărârii Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, în dosarul ../40/2018.

În fapt, apelantul arată că a fost sancţionat prin Decizia de sancţionare nr. 8/2018, emisă de Şcoala Profesională Specială A., decizie pe care a contestat-o, în termenul legal de 15 zile.

In conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 3866/2012, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului de Disciplină al MECTS şi ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare precum şi a art. 280 alin. 1 şi alin. 2 lit. c din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 comisia, pentru o mai bună clarificare a situaţiei de fapt şi de drept, a solicitat, în copie xerox, dosarul de cercetare de la unitatea de învăţământ, privind abaterea disciplinară şi au constatat că unitatea de învăţământ a încălcat procedura de sancţionare disciplinară.

Conform art.6 (3) din Ordinului nr. 3866/2012, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului de Disciplina al MECTS: „sancţiunea se aplică şi se comunică prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unităţii de învăţământ, inspectorul şcolar general sau ministrul MEN, în termen de cel mult 30 zile de la data luării la cunoştiintă despre săvârşirea faptei/faptelor ce constituie abatere disciplinară”, iar el a primit decizia de sancţionare după două luni de când a fost chemat la comisia de cercetare.

Pentru motivele arătate, apelantul solicită respingerea acţiunii, să se menţină Hotărârea nr. 1 din 12.04.2018 a Colegiului de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, ca fiind temeinică şi legală, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat procedura de sancţionare conform prevederilor legale, decizia nefiind motivată, reclamanta nu a respectat prevederile din Legea nr. 1/2011, în ceea ce priveşte art. 280 (7) şi art.6 (3) şi din Ordinul nr. 3866/2012, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului de Disciplină al MECTS, legislaţia aplicabilă angajaţilor din sistemul de învăţământ.

Arată, de asemenea, că a făcut ore cu elevul la domiciliul acestuia, numai că părinţii, având o singură cameră în care stăteau, îi spuneau să termine mai repede întrucât stăteau afară cât el încerca să lucreze cu fiul lor.

Prin întâmpinare, contestatoarea Şcoala Profesională Specială A. a solicitat respingerea apelului ca nefondat. A precizat că prima instanţă a reţinut în mod corect lipsa contestaţiei pârâtului împotriva deciziei nr. 8/08.03.2018, contestaţie înregistrată sub nr. 2644/23.03.2018, care este, de fapt, o petiţie, în cuprinsul căreia nu există referire la decizia de sancţionare. Referatul cauzei nu există, întrucât petiţia analizată de Colegiul de disciplină de pe lângă I.S.J. nu conţine elementele unei contestaţii. Intimata susţine că este neadevărat faptul că pârâtul a depus, în data de 23.03.2018, contestaţia scrisă la calculator, înregistrată sub nr. 1/23.03.2018 la Colegiul de disciplină al ISJ, contestaţie pe care este notat: „primit ora 16,30-completare”, în procesele-verbale nr. 1/2018 şi 2/2018 neexistând consemnat faptul că există şi o completare a petiţiei nr. 2644/23.03.2018, scrisă de mână, cu o contestaţie scrisă la calculator. Această contestaţie nu se află la dosarul complet ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 1/2018 a Colegiului de disciplină, dosar solicitat de instanţă. În opinia contestatoarei, este cert că aceasta a fost făcută acum, după aproape un an, de către petentul C., în colaborare cu d-na jurist a ISJ. La o analiză a acestei contestaţii, scrisă la calculator, se poate observa că nu este semnată de petent, nu este datată şi nu are apostila Inspectorului General al ISJ, pentru a fi direcţionată către Colegiul de Disciplină al ISJ. Insuşi colegiul a sesizat că în speţă contestaţia nu este făcută în mod corect, deoarece nu conţine toate elementele unei contestaţii. Este inacceptabil ca o petiţie ce are un anumit conţinut, depusă la registratura ISJ să aibă acelaşi număr de înregistrare cu o contestaţie ce are un alt conţinut. Consideră că prin apelul pârâtului se aduc elemente de noutate, printr-un document creat ulterior, nefăcându-se altceva decât să se creeze falsuri, lucru de la care a pornit şi decizia de sancţionare disciplinară. Intimata reiterează în întâmpinare şi susţinerile din contestaţie, referitoare la neprimirea citaţiei în termen înainte de şedinţa colegiului de disciplină, neataşarea unei copii a contestaţiei depuse, precum şi legalitatea emiterii deciziei de sancţionare disciplinară, cu respectarea deciziei pronunţate în recurs în interesul legii de către ÎCCJ.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reţine următoarele:

Apelantul a depus, odată cu cererea de apel, o copie de pe contestaţia înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean B., înregistrată sub nr. 2644 din 23.03.2018, precum şi o copie a unui înscris, formulat în aceeaşi zi şi înregistrat cu rezoluţia: „primit ora 16,30-completare, nr. 1/23.03.2018”, susţinând că a introdus, în aceeaşi zi, o completare a contestaţiei, comunicându-i-se, în acel moment, că s-a înregistrat dosar la Colegiul de disciplină de pe lângă ISJ, sub nr. 1/23.03.2018.

Din verificările efectuate în apel, conform înscrisurilor depuse la filele 83-89 dosar apel de ISJ, rezultă că în registrul special de intrări-ieşiri al Colegiului de disciplină de pe lângă ISJ a fost înregistrată, sub nr. 1 din 23.03.2018, o contestaţie la decizia de sancţionare nr. 8/08.09.2018, înregistrată sub nr. 2644/23.03.2018, precum şi o completare contestaţie, formulată la ora 16,30, cum menţiunea: „sancţiune 10% salar 4 luni”, în total 2 pagini plus 1 pagină. Ambele înscrisuri depuse în copie, cu menţiunea „conform cu originalul”, de ISJ, la filele 87-88 şi 89 dosar apel, poartă rezoluţie, precum şi ştampila de intrare şi sunt semnate de către contestator. Dacă în primul înscris depus de către contestator se face vorbire doar de faptul că a fost penalizat pe nedrept, acesta susţinând că este o persoană hărţuită, iar penalizarea se bazează pe ambiţie şi abuz în funcţie, în completarea depusă şi înregistrată la ora 16,30, sub nr. 2644/23.03.2018, în Registrul de intrări-ieşiri al ISJ, respectiv sub nr. 1/23.03.2018, în Registrul special de intrări-ieşiri al Colegiului de disciplină de pe lângă ISJ, există toate elementele specifice unei contestaţii la o decizie disciplinară. Se menţionează în acest înscris că se formulează contestaţie împotriva Deciziei nr. 8/08.08.2018, ca fiind netemeinică şi nelegală, sunt arătate părţile, precum şi apărările contestatorului în raport de decizia atacată, respectiv aspecte de nulitate şi de netemeinicie ale deciziei de sancţionare disciplinară. Prin urmare, contestaţia îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 11 din Regulamentul anexă la OMECTS nr. 3866/2012, atât cu privire la locul depunerii, cât şi cu privire la elementele de bază ale unei contestaţii, aspecte în raport de care se întocmeşte referatul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din acelaşi Ordin. Susţinerile intimatei din întâmpinare, referitoare la lipsa elementelor obligatorii din contestaţia formulată de apelant, nu pot fi, ca atare, reţinute. Faptul că, în speţă, contestaţia formulată de apelant împotriva deciziei de sancţionare disciplinară a fost înregistrată, atât în Registrul de intrări-ieşiri al ISJ, cât şi în Registrul special de intrări-ieşiri al Colegiului de disciplină de pe lângă ISJ, rezultă şi din procesul-verbal nr. 1/04.04.2018, întocmit de Colegiul de Disciplină al ISJ, filele 59-62 dosar tribunal, în care se consemnează obiectul şedinţei acestei comisii de la acea dată, respectiv analiza contestaţiei nr. 1/2018, împotriva deciziei de sancţionare nr. 8/08.03.2018. Nu pot fi reţinute susţinerile intimatei din întâmpinarea la apel, referitoare la faptul că însuşi Colegiul de Disciplină de pe lângă ISJ ar fi constatat că nu este legal formulată contestaţia de către apelant. Conform menţiunilor invocate, din conţinutul procesului-verbal nr. 2/12.04.2018 al Colegiului de Disciplină de pe lângă ISJ, colegiul a trecut la dezbaterea pe fond a contestaţiei formulate de apelant, constatând că nu sunt motive de anulare a deciziei. Dacă s-ar fi constatat, cu acea ocazie, că nu există o contestaţie a apelantului la decizia de sancţionare disciplinară nr. 8/08.03.2018, în mod evident, nu s-ar mai fi analizat fondul acesteia şi nici probele aduse de ambele părţi. Prin urmare, în mod greşit a reţinut prima instanţă că Hotărârea nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de diciplină de pe lângă ISJ este afectată de nulitate, faţă de lipsa contestaţiei împotriva Deciziei nr. 8/08.03.2018, emisă de reclamantă.

Analizând, în rejudecare, contestaţia formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de Diciplină de pe lângă ISJ, Curtea reţine următoarele:

A invocat reclamanta că nu a primit înştiinţare în termenul legal de minim 15 zile înainte de şedinţă, citaţia fiind din 03.04.2018, iar şedinţa având loc pe 04.04.2018, ora 11, la citaţie neataşându-se şi copie după contestaţia formulată, prin aceasta fiind încălcate dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Regulamentul anexă la OMECTS nr. 3866/2012. Aceste susţineri, însă, nu pot conduce la nulitatea Hotărârii nr. 1/12.04.2018 a Colegiului de Disciplină de pe lângă ISJ, actul normativ din speţă neprevăzând sancţiunea nulităţii pentru încălcarea acestor dispoziţiile legale. Mai mult, directoarea Scolii Profesionale Speciale A. a fost audiată de colegiu, conform menţiunilor din procesul-verbal nr. 1/04.04.2018, aceasta neinvocând aceste probleme în faţa acestui organ colectiv, de asemenea, a fost ascultat şi d-l profesorul H., membru în Comisia de disciplină care a întocmit raportul pentru cercetarea abaterilor disciplinare sancţionate prin decizia nr. 8/08.03.2018, reclamanta nefiind lipsită, prin urmare, de apărare, în condiţiile în care şi-a precizat poziţia şi a putut să aducă probele apreciate a fi relevante în raport de decizia de sancţionare contestată.

În ceea ce priveşte legalitatea Hotărârii nr. 1/12.04.2018, în raport de soluţia de admitere a contestaţiei împotriva deciziei de sancţionare nr. 8/08.03.2018, pentru nerespectarea prevederilor art. 280 alin. 7 din Legea nr. 1/2011, Curtea reţine că s-a făcut o corectă aplicare a textelor de lege incidente în cauză. Reclamanta invocă prin acţiunea introductivă de instanţă că termenul de 30 zile nu se calculează de la data săvârşirii faptei, ci, aşa cum precizează legiuitorul, de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei. Reclamanta arată că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, ÎCCJ a lămurit sensul de luare la cunoştinţă despre existenţa faptei ca referindu-se la momentul în care existenţa certă a abaterii disciplinare este stabilită prin raportul comisiei de cercetare disciplinară, în cazul de faţă, 22.02.2018, citându-se aplicarea Deciziei pronunţate de ÎCCJ în recurs în interesul legii, nr. 16/12.11.2012. Conform acesteia, s-a interpretat aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii. Susţinerile reclamantei nu pot fi reţinute, însă, în speţă, fiind incidentă o normă legală specială, şi nu prevederile Codului muncii, astfel cum susţine reclamanta, în interpretarea dată de decizia în recurs în interesul legii.

Astfel, conform art. 55 Ordinul nr. 5079/2016: ,,Personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi cel de conducere răspund disciplinar conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, iar, conform art. 56: „Personalul nedidactic răspunde disciplinar în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Făcând parte din categoria personalului didactic, este evident că apelantul răspunde disciplinar în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 şi nu în conformitate cu prevederile Codului muncii.

Conform art. 280 alin. 7 din Legea nr. 1/2011: ,,Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii de învăţământ preuniversitar/ instituţiei. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată”. Nici nu s-ar putea, sub aspect logic, raportat la acest articol, să se reţină interpretarea dată de decizia în recurs în interesul legii citată, cercetarea faptei neputând avea loc într-un termen de 30 zile de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare, act care marchează sfârşitul cercetării disciplinare.

Textul face, în mod evident, referire la momentul constatării faptei, legând acest moment de cel al consemnării acesteia în condica de inspecţii sau la registratura generală. Acesta este în corelaţie şi cu prevederile art. 280 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, conform cărora: „Orice persoană poate sesiza unitatea de învăţământ/instituţia de învăţământ cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea se face în scris şi se înregistrează la registratura unităţii/instituţiei de învăţământ”. Că acest text se interpretează astfel, rezultă şi din dispoziţiile art 6 alin. 2 şi 3 din Ordinul 3866/2012, conform cărora: „(2) Dacă de la data săvârşirii faptei ce constituie abatere disciplinară şi până la momentul aplicării sancţiunii au trecut mai mult de 6 luni, persoana în cauză nu mai poate fi sancţionată disciplinar.

(3) Sancţiunea se aplică şi se comunică prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unităţii de învăţământ, inspectorul şcolar general sau ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei/faptelor ce constituie abatere disciplinară”.

Acolo unde Legea nr. 1/2011 a dorit să distingă, a precizat expres, după cum rezultă din conţinutul art. 283 din acelaşi act normativ: ,,Răspunderea patrimonială a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum şi a celui de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar se stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac de conducerea unităţii sau a instituţiei al cărei salariat este cel în cauză, în afară de cazurile când, prin lege, se dispune altfel”.

În speţă, aplicarea sancţiunii şi comunicarea deciziei de sancţionare apelantului trebuiau efectuate în termen de 30 zile de la momentul constatării faptei săvârşite, respectiv de la data de 22.12.2017, când a fost înregistrat la registratura reclamantei procesul-verbal încheiat de d-na directoare a Şcolii Profesionale Speciale A., prin care aceasta a constatat neefectuarea numărului de ore de către pârât, conform orarului, la domiciliul elevului D. Or, decizia de sancţionare a fost emisă în afara termenului legal de 30 zile, respectiv la data de 08.03.2018, Hotărârea nr. 1 din 12.04.2018 a Colegiului de disciplină din cadrul ISJ fiind, prin urmare, legală.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 2 Cod procedură civila, Curtea va admite apelul declarat de pârât şi va schimba în totalitate sentinţa atacată. În rejudecare, contestaţia formulată de Şcoala Profesională Specială A. va fi respinsă ca nefondată.