Drepturi banesti

Sentinţă civilă 2257 din 12.12.2012


Dosar nr.XXXX/40/2012 drepturi băneşti

R O M Â NI A

TRIBUNALUL BOTOŞANI SECŢIA I CIVILĂ

Şedinţa publică din 12 decembrie 2012

Instanţa constituită din:

Sentinţa civilă nr. 2257

La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta C. O. F., prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani,  şi  pârâţii Şcoala Gimnazială „X” Botoşani jud. Botoşani  şi Consiliul Local Botoşani, jud. Botoşani şi a cererii de chemare în garanţie  a  Directorului  Şcolii Gimnaziale „X” Botoşani şi în calitate de director al centrului financiar , Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani, Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani, formulată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Botoşani.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care evidenţiază părţile şi obiectul pricinii.

Instanţa  respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  pârâtului Consiliul Local  Botoşani precum  şi a  chematului  în garanţie Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani, pentru motivele ce se vor arăta în considerentele hotărârii şi, constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunţare asupra fondului pricinii.

T R I B U N A L U L,

Asupra conflictului de drepturi de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia I Civilă sub nr. XXXX/40/2012,reclamanta C. O. F., prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, a chemat în judecată pe pârâţii Şcoala Gimnazială „X” Botoşani jud. Botoşani  şi Consiliul Local Botoşani, jud. Botoşani, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa,  pârâţii să fie obligaţi la plata sumei reprezentând  premiul anual pentru 2010, actualizată în funcţie de indicii de inflaţie, precum şi a dobânzii legale aferente.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2010, avea dreptul - potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 - la primirea unui premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Însă,  premiul pentru anul 2010 nu a mai fost plătit întrucât prin art.8 din Legea 285/2010 s-a prevăzut faptul că suma aferentă a fost introdusă în majorările salariale pe anul 2011.

Dar, potrivit opiniei reclamantei, dispoziţiile Legii nr. 285/2010 nu ar putea constitui un temei justificat al refuzului de plată a acestui premiu deoarece încălcă principiul neretroactivităţii.

De altfel, premiul pentru anul 2010 ar reprezenta deja un drept câştigat la data intrării în vigoare a Legii 284/2010 prin care s-au abrogat expres dispoziţiile art.25 din Legea 330/2009 ce prevedeau dreptul la premiile  anuale.

În dovedirea acţiunii, s-a depus adeverinţa eliberată de angajator privind perioada efectiv lucrată de reclamantă în cursul anului 2010 , cu menţiunea neaplicării vreunei sancţiuni disciplinare.

În drept , au fost invocate dispoziţiile art.25 din Legea 330/2009 , art.28 şi 211 din Legea 62/2011 ,art.166 alin.4 din Codul muncii, art.101 din Legea 1/2011,HG 538/2011.

Prin întâmpinare, Consiliul Local al Municipiului Botoşani a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că drepturile salariale solicitate decurg dintr-un raport juridic de muncă, or pârâtul nu este titular al acestui raport, neavând  calitatea de angajator. Ca atare, singurul  care are calitate procesuală pasivă ar fi directorul unităţii şcolare angajatoare.

Pentru aceste considerente, Consiliul Local l-a chemat în garanţie pe director, dar şi pe Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani (ISJ), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului(MECTS) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani (DGFP).

În privinţa acestor chemaţi în garanţie, s-a arătat că între instituţiile respective ar exista un raport obligaţional deoarece Consiliul Local „primeşte banii  destinaţi salariilor personalului din învăţământul preuniversitar din bugetul de stat, prin hotărâre emisă de Consiliul Judeţean Botoşani în baza avizului emis de DGFP şi cu asistenţă tehnică a I.Ş.J, singura instituţie  care are competenţa de a aproba statele de funcţii şi de salarii”.

De asemenea, s-a motivat că MECTS are drept de iniţiativă şi de execuţie în domeniul politicii  financiare conform art. 94  şi 103 din Legea 1/2011.

Pe fondul cauzei, Consiliul Local a susţinut în apărare că premiul anual datorat pentru 2010 a fost inclus în salariile plătite reclamanţilor în anul 2011, motiv pentru care, în cazul în care ar fi fost nemulţumiţi de acest aspect ar  fi trebuit  să conteste  deciziile de  reîncadrare salarială emise pentru anul 2012.

Chematul în garanţie Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani a depus întâmpinare, invocând excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive,excepţie ce a fost respinsă întrucât şi această instituţie are,conform Legii 1/2011, atribuţii în asigurarea fondurilor necesare pentru cheltuielile de personal ale salariaţilor din învăţământ.

Din acelaşi motiv a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Botoşani,care are calitatea de ordonator de credite pentru cheltuielile cu salariile personalului din învăţământ,conform art.104 din Legea 1/2011, iar potrivit art.4 alin.1 din HG 1395/2010: ,,Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor şi aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică.’’

Analizând acţiunea de faţă, tribunalul reţine că textele normative incidente în cauză sunt:

- art. 25 din Legea nr. 330/2009:

(1) Pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

 (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate.

 (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

-  art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, prin care s-au prevăzut următoarele:

„Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

De asemenea tribunalul constată că, deşi în cauze similare a pronunţat soluţii de admitere a acţiunii, Curtea de Apel Suceava - în calitate de instanţă de recurs, deci de ultimă instanţă - a stabilit prin deciziile pronunţate, de exemplu cele cu nr. 1852/12.09.2012 şi nr. 2043/2.10.2012,că se impunea respingerea cererii salariaţilor plătiţi din fonduri publice având ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010.

Prin urmare, având în vedere că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune printre altele, aceeaşi modalitate de soluţionare  a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situaţii similare( Hotărârea CEDO din 2 noiembrie 2010 pronunţată în cauza Ştefănică şi alţii împotriva României), precum şi deciziile Curţii de Apel Suceava mai susmenţionate, va fi respinsă prezenta acţiune ca nefondată.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 9 februarie 2012 a stabilit nu numai că art. 8 din Legea 285/2010 nu are caracter retroactiv, ci şi că acest text de lege recunoaşte în favoarea salariaţilor bugetari caracterul de creanţă certă, lichidă şi exigibilă a premiului anual pe 2010.

Ceea ce a fost modificată însă, prin art.8 din Legea 285/2010, a fost  doar modalitatea de acordare a premiului, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază nu  numai pentru anul 2011 ci şi pentru anul 2012, întrucât a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.

Aşadar, Curtea Constituţională a constatat  că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, concluzie ce se impune şi în cazul reclamantei, în condiţiile în care aceasta nu a indicat circumstanţe concrete de natură să atragă în ceea ce-o priveşte consecinţe incompatibile cu Convenţia, protocoalele ei adiţionale sau cu jurisprudenţa CEDO.

De asemenea, curtea de apel a arătat că nu se poate reţine instituirea prin art. 8 din Legea 285/2010 a unei discriminări pentru destinatarii normei juridice, întrucât nu a fost identificat un criteriu de discriminare şi textul de lege se aplică tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, iar faptul că aceste majorări salariale se acordă în anul 2011 şi salariaţilor cărora nu li s-ar fi cuvenit plata premiului anual în 2010, nu dovedeşte prejudicierea reclamantei care a beneficiat, la rândul său, de majorări salariale.

Prin urmare,cererea reclamantei va fi respinsă ca nefondată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A Ş T E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  pârâtului  Consiliul Local  Botoşani şi a  chematului  în garanţie  Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

Respinge ca nefondată  acţiunea în pretenţii băneşti  formulată de reclamanta C. O. F. - prin  Sindicatul Învăţământului  Preuniversitar Botoşani, cu sediul în Botoşani, str. X nr. Y, jud.Botoşani în contradictoriu cu pârâţii: Şcoala Gimnazială  ,, X” Botoşani  şi  Consiliul Local Botoşani.

Respinge cererea de chemare în  garanţie a  directorului  Şcolii cu clasele I -VIII nr. Y  ,,X” Botoşani,  Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani cu sediul în Botoşani, str. Nicolae Iorga nr. 22, jud. Botoşani şi Ministerului Educaţiei  Cercetării,Tineretului şi Sportului, cu sediul în Bucureşti, str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sector 1 şi  Direcţiei Generale a Finanţelor Publice  a judeţului Botoşani, cu sediul în Botoşani Piaţa Revoluţiei nr. 5, jud. Botoşani, cerere formulată de  Consiliul Local Botoşani .

Definitivă.

Cu drept de recurs  in termen de 10  zile  de la comunicare.

Pronunţată in  şedinţa publica  din 12 decembrie  2012.

Preşedinte, Asistenţi Judiciari, Grefier,

5