Instituţia plăţii nedatorate. Invocarea sa după executarea titlului.

Prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă nu au fost edictate spre a se reduce în mod arbitrar orice sumă pretinsă în proces de cel îndreptăţit la restituirea cheltuielilor de judecată, ci pentru a nu fi generată inechitate între părţile litigante, de natură să aducă dezechilibru în sfera drepturilor şi obligaţiilor procedurale şi să inducă temerea în sesizarea instanţelor judecătoreşti. Cazul de faţă, al promovării cererii de chemare în judecat de către o autoritate a statului nu schimbă datele problemei, părţile fiind egale în faţa legii şi în cursul procesului civil.

Solicitarea, în contextul arătat, a unei sume de 5.000 lei cu titlu de onorariu avocaţial în circumstanţele particulare ale speţei nu poate fi apreciată a fi în concordanţă faţă de  valoarea sumei cerute ca plată nedatorată de reclamantă, câtă vreme nu valoarea pretenţiilor, ci complexitatea cauzei şi a probelor de administrat conturează justa corelare dintre efortul muncii depuse în apărare şi onorariul achitat.

Art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă

Situaţia de fapt. Soluţiile instanţelor devolutive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 05.07.2017, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâţilor [...], [...], [...], [...] şi [...] la restituirea sumei de 108.097,87 lei, actualizată cu indicele de inflaţie.

S-a susţinut că prin Decizia nr. 848/17.05.2010 emisă de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor s-a validat Hotărârea nr. 3766/03.10.2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi s-au acordat numiţilor [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...] compensaţii băneşti în cuantum de 86.880,42 lei.

La cererea creditorilor [...] şi [...], BEJA [...] a întocmit dosarul de executare nr. 1078/2011 în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 797/CA/05.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2011, astfel că la data de 12.12.2011 Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti a virat în contul executorului judecătoresc suma de 125.534,46 lei, iar la data de 09.10.2012 - suma de 14.440,22 lei.

Reclamanta ANRP a arătat că în data de 14.08.2014, B.E.J. [...] a înstiintat-o că s-a declansat urmărirea silită la cererea creditorilor [...], [...], [...], [...] şi [...] în vederea recuperării sumei de 96.619,71 lei reprezentând debit şi a sumei de 11.478,16 lei reprezentând cheltuieli de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4119/CA/23.10.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 170/CA pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. …/36/2013. La data de 17.12.2014, Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti a virat în contul executorului judecătoresc suma de 108.097,87 lei reprezentând totalul despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu, precum şi cheltuielile de executare silită.

 ANRP a concluzionat că despăgubirile acordate prin Decizia nr. 848/17.05.2010 au fost încasate de două ori, respectiv în data de 12.12.2011 şi în data de 09.10.2012 prin executare silită, ca urmare a deschiderii dosarului de executare nr. …/2012 al BEJA [...] şi în data de 17.12.2014 prin executare silită ca urmare a deschiderii dosarului de executare nr. …/2014 al B.E.J. [...], patrimoniul pârâţilor mărindu-se în mod necuvenit cu suma de 96.619,71 lei plus cheltuielile şi onorariile din executarea silită în detrimentul bugetului de stat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1341 şi următoarele Cod civil, iar în probaţiune au fost depuse înscrisuri.

Pârâţii [...], [...], [...], [...] şi [...] au formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Aceste persoane au arătat că au încasat sumele de bani o singură dată şi nu au nici o legătură cu cele primite de [...] şi [...] (în prezent decedat).

Prin sentinţa civilă nr. 2596/08.03.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta [...]; a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune  invocată de aceeaşi parte. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ANRP în contradictoriu cu pârâţii [...], [...], [...], [...], [...] şi [...]. A fost admisă, în parte, cererea formulată de [...], [...], [...], [...] şi [...] relativ la cererea privind plata cheltuielilor de judecată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâţii [...], [...], [...], [...] şi [...] a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de pârâta [...] privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 848/17.05.2010 emisă de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost validată Hotărârea nr. 3766 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti la data de 03.10.2008 şi s-a dispus plata de compensaţii în cuantum de 86.880,42 lei numiţilor [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...].

Prin sentinţa civilă nr. 4119/CA/23.10.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 170/CA/13.02.2014 a Curţii de Apel Constanţa în dosarul nr. …/36/2013, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de numiţii [...], [...], [...], [...] şi [...] şi s-a dispus obligarea ANRP la plata compensaţiilor băneşti în sumă de 86.880,42 lei prevăzute în Decizia nr. 848/17.05.2010 a vicepreşedintelui ANRP, reprezentând tranşa I în cotă de 60% ce trebuia plătită până la data de 31.12.2010 şi tranşa II în cotă de 40% ce trebuia plătită până la data de 31.12.2011, aceasta din urmă urmând a fi actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 797/CA/05.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. …/118/2011, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de numiţii [...] şi [...] şi a obligat ANRP să plătească fiecărui reclamant suma de 18.024,688 lei reprezentând tranşa de 40% din valoarea compensaţiilor stabilite prin Decizia nr. 847/17.05.2010 şi declaraţia autentificată la B.N.P. [...] sub nr. 454/10.06.2010, actualizată cu indicele de creştere a preţurilor începând cu 01.01.2011 până la plata efectivă, precum şi suma de 27.036,982 lei reprezentând tranşa de 60% din valoarea totală a compensaţiilor, actualizată cu indicele de creştere a preţurilor conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998.

Prin sentinţa civilă nr. 839/12.05.2011 a Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus obligarea ANRP la plata către numiţii [...] şi [...] a compensaţiilor băneşti în sumă de 17.376,09 lei pentru fiecare, actualizată cu indicele de creştere a preţurilor începând cu 1 ianuarie 2011 şi până la plata efectivă, reprezentând tranşa I din despăgubirile acordate în baza Deciziei nr. 848/17.05.2010, precum şi la plata tranşei II din aceleaşi despăgubiri.

Instanţa de fond a reţinut, în raport de această situaţie de fapt, că reclamanta nu a efectuat plăţi voluntare, sumele fiind recuperate de către pârâţi exclusiv pe calea executării silite. Astfel, în cadrul dosarului de executare silită înregistrat pe rolul B.E.J. [...] sub nr. 1176/2014, întocmit la cererea creditorilor [...], [...], [...], [...] şi [...] în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4119/CA/23.10.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 170/CA/13.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. …/36/2013, a fost executată silit la data de 17.12.2014 suma de 96.619,71 lei reprezentând debit actualizat şi suma de 11.478,16 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

În cadrul dosarului de executare silită nr. …/2011 înregistrat pe rolul BEJA [...], întocmit la cererea creditorilor [...] şi [...] în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 797/CA/05.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. …/118/2011, respectiv de sentinţa civilă nr. 839/12.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind compensaţiile băneşti acordate prin Decizia nr. 848/17.05.2010, reclamanta a virat suma de 125.534,56 lei la data de 12.12.2011, precum şi suma de 14.440,22 lei la data de 09.10.2012.

Concluzia instanţei de fond a fost în sensul că pârâţii au obţinut în mod justificat, pe calea executării silite, pretenţiile la care erau îndreptăţiţi în temeiul sentinţelor civile prin care reclamanta a fost obligată la plata compensaţiilor stabilite prin Decizia nr. 848/2010. Astfel, în cadrul dosarului de executare silită nr. 1078/2011 al B.E.J. [...], pârâţii [...] şi numitul [...] (în prezent decedat) au obţinut suma de 35.291,35 lei în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 839/12.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, reprezentând cota cuvenită de 2/10 din despăgubirile acordate în baza Deciziei nr. 848/2010, diferenţa până la suma de 139.974,78 lei fiind obţinută în temeiul sentinţei civile nr. 797/CA/05.05.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. …/118/2011 reprezentând despăgubiri acordate în baza Deciziei nr. 847/2010.

În cadrul dosarului de executare nr. …/2014 al B.E.J. [...], pârâţii [...], [...], [...], [...] şi [...] au obţinut suma de 96.619,71 lei în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4119/CA/23.10.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 170/CA/13.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. …/36/2013 reprezentând despăgubiri acordate în baza Deciziei nr. 848/2010.

Aşadar, nu se susţin aserţiunile ANRP potrivit cărora despăgubirile acordate prin Decizia nr. 848/2010 ar fi fost încasate de pârâţi de două ori, toate sumele fiind eliberate în cadrul unor dosare de executare distincte şi în baza unor titluri executorii diferite.

În cazul în care reclamanta ar fi avut nelămuriri în legătură cu întinderea sau aplicarea sentinţelor civile în baza cărora a fost declanşată executarea silită pentru recuperarea de către pârâţi a despăgubirilor acordate prin Decizia nr. 848/2010, ar fi avut posibilitatea să formuleze contestaţie la titlu conform art. 712 alin. 2 cod proc. civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin reiterarea, în esenţă, a considerentelor expuse în cuprinsul cererii introductive.

Prin întâmpinare, intimata [...] a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 172 din 6 februarie 2019, Tribunalul Constanţa a respins apelul declarat de apelanta reclamantă Autoritatea Na?ională Pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi [...], [...], [...], [...], [...] şi [...], ca nefondat.

Procedând la analizarea criticilor de netemeinicie şi de nelegalitate evocate de către ANRP, instanţa de apel a constatat că deşi temeiul juridic indicat explicit în cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de dispoziţiile art. 1341 din Codul civil - în referire la institu?ia plăţii nedatorate, judecătorul fondului a analizat dispoziţiile art. 1345 din Codul civil, şi anume elementele îmbogăţirii fără justă cauză.

Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că susţinerile apelantei nu vizează analiza gre?ită a temeiului de drept. Urmărind situaţia de fapt din perspectiva plăţilor efectuate intimaţilor pârâţi, tribunalul a reluat prezentarea istorică a plăţilor efectuate.

1. Prin Decizia nr. 848/17.05.2010 emisă de Vicepreşedintele ANRP  s-a validat Hotărârea nr. 3766/03.10.2008 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, iar pârâţilor li s-a acordat suma de 86.880,42 lei; În ceea ce priveşte modalitatea de plată a acestei sume, s-a stabilit că, suma de 52.128,25 lei, reprezentând 60% din totalul sumei datorate, se va plăti potrivit dispoziţiilor art. 38/2 din H.G. nr. 753/1998, restul sumei urmând a fi plătită în cursul anului următor;

2. Prin sentinţa civilă nr. 4119/CA/23.10.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. [...]/118/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 170/CA/2014 a Cur?ii de Apel Constanţa s-a dispus obligarea A.N.R.P. la plata compensaţiilor băneşti în sumă de 86.880,42 lei, sumă prevăzută prin Decizia nr. 848/17.05.2010, către numiţii [...], [...], [...], [...] şi [...];

3. În baza Deciziei  170/CA/2014 a Curtii de Apel Constanţa, prin încheierea din data de 13.08.2014 B.E.J. [...] a început executarea silită pentru recuperarea sumei totale de 108.097,87 lei din care suma de 11.478,16 lei, cheltuieli de executare, iar suma de 96.619,71 lei reprezentând suma de 86.880,42 lei actualizată la data începerii executării.

4. Printr-o nouă sentinţă civilă, respectiv nr. 797/CA/05 mai 2011 - a fost obligată pârâta să achite pârâţilor din prezenta cauză [...] şi [...], suma de 18.024,688 lei, reprezentând tranşa de 40% din valoarea compensaţiilor stabilite prin Decizia nr. 847/17.05.2010, respectiv suma de 27.036,982 lei, tranşa a II-a. S-a reţinut în considerentele sentinţei indicate că, prin Decizia nr. 847/17.05.2010 ANRP a dispus plata unor compensaţii în sumă de 225.308,36 lei, prin urmare câte 45.061,67 lei, pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite.

Instanţa de apel a conchis, în egală măsură ca şi cea de fond, că pârâţilor din prezenta cauză li s-a recunoscut dreptul prin două acte de autoritate distincte, respectiv Decizia nr. 847/17.05.2010 şi Decizia nr. 848/17.05.2010, pentru două sume distincte, respectiv 225.308,36 lei, în baza primei decizii şi 86.880,42 lei, în baza celei de a doua, pentru categorii de moştenitori distincte.

În ceea ce priveşte executarea sumelor, suma de 225.308,36 lei s-a executat silit prin intermediul B.E.J. [...], iar suma de 86.880,42 lei prin intermediul B.E.J. [...].

La data de 12.12.2011, reclamanta a virat în contul creditorilor [...] şi [...] suma de 125.534,46 lei, iar la data de 09.10.2012, suma de 14.440,22 lei, respectiv cea datorată în baza sentinţei civile nr. 797/CA/05 mai 2011, ce face vorbire despre Decizia nr. 847/17.05.2010.

La data de 17.12.2014 reclamanta din prezenta cauză a virat creditorilor suma de 108.097,87 lei, respectiv cea datorată în baza Deciziei nr. 848/17.05.2010 şi executată silit prin intermediul B.E.J. [...].

Fiind dovedită existenţa a două titluri executorii, pentru creditori diferiţi şi pentru sume diferite, apărarea apelantei ANRP – potrivit căreia s-ar fi efectuat o plată nedatorată – a fost corect înlăturată de judecătorul fondului, apelul fiind la rândul său respins ca nefondat.

Recursul. Criticile de nelegalitate.

Reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac în raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 cod proc. civilă şi reformarea hotărârilor pronunţate, în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată şi precizată.

Sub un prim aspect s-a solicitat să se reţină că în mod greşit tribunalul a apreciat că au existat două titluri executorii, pentru creditori diferi?i, pentru sume diferite.

S-a ignorat astfel faptul că atât prin decizia civilă nr. 170/CA/13.02.2014 (titlul executoriu în dosarul de executare nr. …/2014 al B.E.J. [...]), cât şi prin sentinţa civilă nr. 839/12.05.2011 (titlul executoriu în dosarul de executare nr. …/2012 al B.E.J.A. [...]), instanţele au obligat A.N.R.P. la plata compensaţiilor stabilite prin Decizia nr. 848/17.05.2010.

S-a ignorat că la data de 17.12.2014, Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti a virat în contul executorului judecătoresc suma de 108.097,87 lei, compusă din suma de 96.619,71 lei, reprezentând totalul despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu, în cuantum actualizat cu indicele de infla?ie pentru perioada decembrie 2010 - mai 2014, plus suma de 11.478,16 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, de?i la data de 12.12.2011 Trezoreria sectorului 1 Bucureşti a virat în contul B.E.J.A. [...] suma de 125.534,46 lei, iar la data de 09.10.2012 suma de 14.440,22 lei, reprezentând despăgubiri acordate în baza aceluiaşi act administrativ, respectiv Decizia nr. 848/17.05.2010 emisă de A.N.R.P.

Sub un al doilea aspect, recurenta reclamantă a trimis la Decizia nr. 731 din 7 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a hotărât faptul că, în situaţia în care creditorul obligaţiei de a primi o sumă de bani primeşte, în mod intenţionat, mai mult decât i se datora, trebuie să restituie suma ca urmare a plăţii nedatorate şi, în plus, va oferi şi dobânda aferentă.

Astfel, în prezenta speţă este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează în prevederile art. 1341 alin. 1 Cod civil, aceasta însemnând că A.N.R.P., care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat. Faptul că suma a fost plătită în baza unui titlu executoriu valabil nu înseamnă că poate fi vorba despre o obligaţie naturală, ci, pur şi simplu, despre o plată nedatorată, fiind pe deplin incidentă norma indicată.

Sunt totodată aplicabile prevederile 1645 alin. 2 Cod civil, deoarece pârâ?ii au fost de rea-credin?ă atunci când au încasat plata nedatorată, restituirea fiindu-le, deci, imputabilă. În acest context, recurenta consideră că nu se poate vorbi de o bună-credin?ă din partea pârâ?ilor, astfel încât la momentul primirii sumei de bani să se fi aflat în eroare, considerându-se îndreptă?i?i la a primi suma men?ionată.

Art. 1341 Noul Cod civil instituie obliga?ia de restituire a accipiensului. Cel ce, din eroare sau cu ?tiin?ă, prime?te ceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, astfel accipiensul la momentul constatării primirii sumei de bani, trebuia cu bună - credinţă să restituie suma primită cât şi fructele percepute.

Mai mult decât atât, în reprezentarea intereselor Statului Român şi pentru gestionarea eficientă, corectă şi responsabilă a banului public, Autoritatea Na?ională pentru Restituirea Proprietăţilor trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său şi implicit al Statului Român.

O a treia chestiune evocată în recurs s-a referit la obligarea ANRP în primă instanţă la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, instanţa de apel omiţând să se pronunţe asupra cererii A.N.R.P. de cenzurare a acestei soluţii, în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a acestora, proporţional cu gradul de dificultate şi munca prestată efectiv în cauză. A fost indicat art. 451 alin. 2 cod proc. civilă şi s-a solicitat să se constate că pentru solu?ionarea la fond a prezentului litigiu au fost necesare doar trei termene de judecată.

În drept, recurenta a indicat dispozi?iile art. 488 pct. 8 cod proc. civilă, Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 753/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 164/2014.

Intimata pârâtă [...] a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, pentru motivele arătate şi în faţa instanţei de apel. Intimaţii pârâţi [...], [...], [...] şi [...] au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Considerentele instanţei de recurs.

Potrivit art. 483 alin. 3 cod proc. civilă, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform alin. 4, în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Recursul este în consecinţă o cale extraordinară de atac dedicată exclusiv controlului în legalitate, fără ca prin aceasta să se poată readuce în dezbatere natura probelor administrate în ciclul devolutiv şi să se ceară reinterpretarea lor.

Principala problemă de drept ridicată de către recurenta reclamantă ANRP se fundamentează pe interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1341 Cod civil, potrivit cărora acela care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.

Cu toate că ambele instanţe devolutive au făcut o corectă disociere între ipoteza plăţii nedatorate (anume, a inexistenţei vreunei obligaţii de plată) şi cea a plăţii realizate în temeiul unui titlu executoriu (respectiv, a obligaţiei decurgând dintr-un act juridic care o consacră), recurenta reiterează aceleaşi aserţiuni în etapa de control în legalitate, fără a explica legitim de ce un titlu executoriu - necontestat, neanulat - a generat o plată nedatorată.

Adiţional considerentelor avute în vedere de către instanţele devolutive, pe care instanţa de recurs le găseşte perfect corelate cu norma indicată de reclamantă, Curtea va mai reţine că întreaga doctrină plasează instituţia plăţii nedatorate în sfera faptelor juridice licite, ca excepţie de la regula instituită prin art. 1470 cod civil – anume, că orice plată presupune o datorie.

Privită din această perspectivă generală, ca operaţiune juridică, plata presupune existenţa unei obligaţii care trebuie să fie stinsă în favoarea creditorului ei, şi doar lipsa oricărei cauze a acestei operaţiuni naşte premisa plăţii nedatorate.

Pentru a ajunge la calificarea celui care a plătit ceva nedatorat ca fiind solvens, iar a celui care  a primit – ca fiind accipiens este aşadar nevoie de lipsa oricărui raport juridic care să genereze obligaţia de plată. Ori, după cum judicios au arătat instanţele devolutive, în prezenta cauză nu se regăseşte o atare ipoteză.

Recurenta invocă dolul intimaţilor pârâţi în legătură cu executarea de două ori a aceleiaşi obligaţii vizând compensaţiile stabilite prin decizia nr. 848/17.05.2010, când în fapt toate sumele primite au fost obţinute în proceduri de executare silită parcurse integral, până la executarea benevolă făcută de autorităţile statului.

Fiind vorba despre obligaţii civile, statul nu poate pretinde că a plătit din eroare sumele decurgând din cele două executări silite, în măsura în care avea posibilitatea să promoveze căile procedurale puse la îndemâna oricărei persoane fizice sau juridice executate silit, spre a stopa urmărirea silită.

Recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor susţine că legea o obligă să asigure reprezentarea intereselor statului şi gestionarea eficientă a banului public, dar nu contestă împrejurarea că a ignorat apelarea la procedurile specifice contestaţiei la executare, în măsura în care la acea dată exista deja dovada vreunei plăţi efectuate în baza deciziei nr. 848/17.05.2010 a Vicepreşedintelui ANRP. Acest lucru a fost corect reţinut în primă instanţă.

Particularitatea acestei speţe constă totodată în faptul că – aşa cum a arătat şi instanţa de apel – sumele stabilite ca fiind datorate de ANRP cu titlu de compensaţii băneşti conform Legii nr. 9/1998 nu au fost determinate direct în executarea silită. Ele au fost dispuse în cadrul dosarelor civile nr. [...]/118/2011 şi [...]/118/2012, ambele finalizate cu hotărâri judecătoreşti definitive. Ori, în condiţiile în care iniţierea acestor proceduri judiciare este plasată temporal ulterior datei emiterii deciziei din 17 mai 2010, instanţa constată că ANRP avea la îndemână inclusiv măsurile procesuale specifice celui chemat în judecată, spre a dovedi că pretenţiile reclamanţilor din respectivele cauze nu sunt întemeiate.

Evocând ,,plata nedatorată’’ a sumelor executate silit în urma demersurilor efectuate de titularii drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, recurenta eludează toate principiile de drept care reglementează: procedura judiciară, puterea titlului executoriu, efectele în circuitul civil al hotărârilor judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat şi securitatea raporturilor în ordinea juridică.

Criticile dezvoltate în recurs nici nu fac, în fapt, trimitere la amplele argumente privitoare la existenţa a două titluri executorii, la parcurgerea procedurilor prin birourile executorilor judecătoreşti şi la inexistenţa vreunei opoziţii cât priveşte plăţile efectuate, ANRP concentrându-şi motivaţiile pe împrejurarea că ,,instanţele au obligat ANRP la plata compensaţiilor stabilite prin decizia nr. 848/17.05.2010’’ - adică pe eroarea în judecată pretins săvârşită prin hotărârile judecătoreşti defavorabile.

Cu aceste argumente vor fi înlăturate toate criticile legate de existenţa unui caz de ,,plată nedatorată prin titlu executoriu’’ şi de invocata rea-credinţă a intimaţilor pârâţi (această ultimă chestiune fiind de altfel, faţă de prezumţia legală a bunei-credinţe, un element al situaţiei de fapt, iar nu de legalitate).

În acelaşi context vor fi înlăturate şi aserţiunile referitoare la statuările deciziei civile nr. 731/7.04.2016 a ICCJ – Secţia a II-a civilă, hotărâre judecătorească adusă în susţinerea punctului de vedere potrivit căruia există în orice situaţie plată nedatorată, chiar şi în cazul plăţii în temeiul unui titlu. Parcurgând considerentele deciziei sus-amintite (aflate pe portalul instanţei supreme) se constată facil că nu este vorba despre o situaţie similară, ci despre cazul plăţii făcute din eroare, chiar dacă în baza unui contract, fără ca de valoarea achitată în plus să se fi livrat în mod corespunzător marfă solvensului.

Având în vedere particularităţile specifice speţei de faţă, prezentate în precedent, instanţa de recurs nu găseşte necesar să aprofundeze distincţia dintre cele două situaţii de fapt.

Recursul reclamantei ANRP se dovedeşte însă întemeiat exclusiv în ce priveşte a treia critică enunţată, în considerarea faptului că tribunalul nu a desăvârşit judecata şi pentru argumentul fondat pe prevederile art. 453 cod proc. civilă, corob. cu art. 451 alin. 2 cod proc. civilă – temei de casare cu rejudecare dat de art. 488 alin. 1 pct. 6 teza întâi cod proc. civilă.

În apel, apelanta reclamantă s-a plâns de impunerea sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, ca parte care a căzut în pretenţii, aceeaşi critică fiind reluată în recurs – anume a nerealizării unei concordanţe între munca depusă de apărătorul intimaţilor pârâţi şi suma pretinsă cu titlu de onorariu avocat.

Instanţa de recurs va analiza această critică în considerarea faptului că dosarul civil nr. …/212/2017 a primit la Judecătoria Constanţa trei termene, între care amânarea dispusă la primul termen de judecată a fost generată de neindicarea decesului lui [...], beneficiar al sumelor primite cu titlu de compensaţii băneşti. Intimaţii pârâţi (cu excepţia lui [...]) au formulat întâmpinare prin avocat [...]. Nu au fost depuse note de şedinţă finale, nu au fost administrate probe cu grad mare de complexitate, soluţionarea cauzei nu a implicat acordarea unor termene multiple. Judecata a vizat interpretarea şi aplicarea legii. La ultimul termen de judecată, care a coincis cu închiderea dezbaterilor, intimaţii pârâţi nu s-au prezentat, personal sau prin apărătorul ales.

Potrivit art. 451 alin. 2 cod proc. civilă, instanţa va putea, chiar din oficiu, să reducă motivat din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Rolul acestei norme este acela de a asigura un just echilibru între obligaţiile procesuale stabilite în urma judecăţii. Deşi dispoziţiile art. 453 cod proc. civilă obligă pe acela care a căzut în pretenţii să plătească celuilalt cheltuielile de judecată, el nu va putea fi totuşi îndatorat în mod excesiv, prin impunerea unei sume care nu îşi găseşte reflectarea în modalitatea în care cel câştigător şi-a apărat poziţia în proces.

Este de principiu admis că prevederile art. 451 alin. 2 cod proc. civilă nu au fost edictate spre a se reduce în mod arbitrar orice sumă pretinsă în proces de cel îndreptăţit la restituirea cheltuielilor de judecată, ci pentru a nu fi generată inechitate între părţile litigante, de natură să aducă dezechilibru în sfera drepturilor şi obligaţiilor procedurale şi să inducă temerea în sesizarea instanţelor judecătoreşti. Cazul de faţă, al promovării cererii de chemare în judecat de către o autoritate a statului nu schimbă datele problemei, părţile fiind egale în faţa legii şi în cursul procesului civil.

Solicitarea, în contextul arătat, a unei sume de 5.000 lei cu titlu de onorariu avocaţial în circumstanţele particulare ale speţei nu poate fi apreciată a fi în concordanţă faţă de  valoarea sumei cerute ca plată nedatorată de reclamantă, câtă vreme nu valoarea pretenţiilor, ci complexitatea cauzei şi a probelor de administrat conturează justa corelare dintre efortul muncii depuse în apărare şi onorariul achitat.

Pentru toate aceste motive, constatând că Tribunalul Constanţa a pronunţat o soluţie care urmează a fi reformată exclusiv în considerarea modalităţii de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 451 şi urm., în baza art. 496 cod proc. civilă se va admite recursul, se va casa decizia recurată şi rejudecând, admite apelul, schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că obligă reclamanta ANRP la plata, către pârâţi, a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Se va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare