Răspundere civilă delictuală. Răspunderea obiectivă a paznicului juridic pentru prejudiciul adus de bunul aparţinând domeniului public.

Legiuitorul a urmărit să acorde caracter de forţă majoră unui eveniment care nu depinde de acţiunea ori inacţiunea omului, care este imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil. Ea priveşte deci o cauză exoneratoare de răspundere, în sensul că responsabilitatea celui ţinut să acopere prejudiciul produs este anulată de o situaţie care nu a putut fi în mod normal prevăzută a se produce, după cum nu au fost predictibile nici consecinţele ei. Lipsind vinovăţia, ca element esenţial în atragerea răspunderii civile delictuale, lipseşte şi fundamentul atragerii acestei răspunderi.

Ipoteza răspunderii civile obiective (reţinută în speţă) exclude, în conformitate cu art. 1376 Cod civil, problema culpei paznicului juridic, implicit şi pe cea a cazurilor de înlăturare a culpei, cum este forţa majoră.

Este incontestabil faptul că manifestările naturii pot lua forme extreme, neprevăzute de ştiinţă, cu impact devastator asupra unor suprafeţe întinse, care prin intensitatea excepţională, prin apariţia necontrolată şi efectele distructive incalculabile pot primi, în anume circumstanţe, definiţia forţei majore. Într-un asemenea caz, însă, problema despăgubirii, a cuantumului acestora ori a modalităţii de acordare a unor compensaţii nu este înlăturată prin evocarea forţei majore; ea se transferă, prin voinţa legiuitorului, în domeniul mai larg al asigurărilor, al solidarităţii sociale şi al managementului dezastrelor, pentru care există cadru de reglementare aparte.

Art. 1376 alin. 1 Cod civil

Situaţia de fapt. Soluţiile instanţelor devolutive.

Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2017 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta [...] a solicitat obligarea pârâ?ilor Municipiul Constanţa prin Primar ?i [...] la plata sumei de 13.232,02 lei, reprezentând despăgubiri aferente reparării autoturismului avariat, precum ?i a dobânzii legale calculate de la data cererii ?i până la data plă?ii efective, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că în data de 08.11.2016, în timp ce era parcat pe raza municipiului Constan?a autoturismul Dacia Sandero cu numărul de înmatriculare [...], proprietatea reclamantei, acesta a fost avariat pe fondul unor fenomene meteo nefavorabile, ca urmare a căderii unui copac. Urmare avizării evenimentului la I.P.J. Constan?a, a fost emisă autoriza?ia de repara?ii seria … nr. .../08.11.2016, iar devizul de lucrări emis de service atestă o  valoare a repara?iilor de 13.232,02 lei.

 Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357, art. 1376, art. 1385, art. 1523 ?i art. 1535 din Codul civil, O.G. nr. 13/2011, art. 195 din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1368/12.02.2018, Judecătoria Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului [...] şi a respins cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta [...] în contradictoriu cu Municipiul Constan?a prin Primar, pârâtul fiind obligat la plata, către reclamantă, a sumei de 13.232,02 lei cu titlu de despăgubiri, precum ?i a dobânzii legale penalizatoare aplicate la debitul principal, de la data de 09.03.2017, până la achitarea efectivă a acestuia. Instanţa de fond a obligat totodată pe pârâtul Municipiul Constan?a prin Primar la plata către reclamantă a sumei de 770 lei - cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. [...], unită cu fondul, judecătorul a arătat că ea presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cea care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.

În speţă, prin Acordul Cadru privind Serviciul de tăiere, toaletare ?i tăiere de corec?ie arbori pe zona I din Municipiul Constan?a nr. 63522/11.05.2012 având ca obiect prestarea de către [...], în calitate de promitent prestator, a activită?ii de tăiere, toaletare ?i tăiere de corec?ie arbori în zona I din Municipiu Constan?a, în conformitate cu condi?iile tehnologice minimale stabilite prin caietul de sarcini ?i obliga?iile asumate prin prezentul acord - cadru, Municipiul Constan?a, în calitate de promitent achizitor s-a obligat să verifice ?i să marcheze cu vopsea adecvată arborii care necesită opera?iuni de tăiere, toaletare ?i corec?ie ?i să emită lunar ordine de lucru pentru opera?iunile de tăiere, toaletare ?i corec?ie arbori, promitentul prestator obligându-se să respecte ordinele de lucru ?i perioada executării opera?iunilor de tăiere, toaletare ?i corec?ie arbori conform caietului de sarcini să execute în termen ?i de calitate opera?iunile de tăiere, toaletare ?i corec?ie arbori numai pentru arborii verifica?i ?i marca?i de către beneficiar

S-a reţinut că nu s-a făcut dovada că asupra copacului care a produs prejudiciul a cărui reparare este solicitată în prezenta cauză, pârâtul [...] ar fi intervenit sau ar fi trebuit să intervină conform ordinelor de lucru emise de achizitor. Cu aceste considerente a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului [...]

Pe fond, Judecătoria Constanţa a reţinut că la data de 08.11.2016, pe B-dul …, în fa?a blocului [...], un copac s-a prăbuşit peste autoturismul Dacia Sandero având numărul de înmatriculare [...], astfel cum rezultă din declara?ia nr. 32470/08.11.2016 coroborată cu adresa nr. R163413/08.12.2016.

 Din documentul de introducere în reparaţii a autoturismului a reieşit că acesta a înregistrat avarii în zona plafon, portieră spate, portbagaj, hayon, lampă spate dreapta, contravaloarea remedierii fiind de 13.232,02 lei, conform devizului estimativ.

La dosar se regăsesc înscrisuri care atestă că arborele necesita toaletare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1376 alin. 1 Cod civil, oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. În conformitate cu art. 1377 din acelaşi act normativ, are paza lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.

Potrivit art. 20 alin. 1, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale, iar, conform art. 21 alin. 1, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, şi sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

Totodată, dispoziţiile art. 1381 din Codul civil prevăd că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, care se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Potrivit art. 1382 din acelaşi act normativ, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Conform art. 1385 Cod civil, prejudiciul se repară integral, despăgubirea trebuind să cuprindă atât pierderea efectiv suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. În concordanţă cu dispoziţiile art. 1386, repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

Prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamantă, instanţa de fond a arătat că pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului din prezenta cauză este necesar a se constata dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de existenţă ale răspunderii civile delictuale reglementate de prevederile art. 1376 Cod civil, respectiv: existenţa prejudiciului, existenţa faptei lucrului, existenţa legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta lucrului, precum şi existenţa raportului de paza juridică asupra lucrului a persoanei responsabile. Nu are relevanţă existenţa culpei paznicului juridic, întrucât prin acest text de lege s-a instituit o răspundere directă şi obiectivă, fundamentată pe ideea garanţiei pentru riscul de activitate. 

Cu privire la prejudiciu, instanţa de fond a constatat că acesta există, astfel cum s-a reţinut şi în precedent (autoturismul proprietatea reclamantei suferind avarii, valoarea repara?iilor fiind  în cuantum de 13.232,02 lei). Există deopotrivă şi fapta  lucrului, constând în căderea unui copac peste autoturismul proprietatea reclamantei. Legătura de cauzalitate dintre fapta lucrului şi prejudiciul a cărui reparare este solicitată în prezenta cauză există, avariile produse autovehiculului reclamantei fiind consecinţa directă şi firească a „faptei lucrului”, respectiv a căderii copacului aflat pe domeniul public peste acest autoturism.

În privinţa pazei juridice exercitate de pârât asupra lucrului care a produs prejudiciul, instanţa a apreciat că aceasta există, astfel, Municipiul Constanţa are această calitate potrivit art. 1377 teza I Cod civil, în calitate de proprietar al lucrului car a generat paguba.

Judecătorul fondului a înlăturat incidenţa forţei majore, astfel cum este definită prin art. 1351 alineat 2 Cod Civil. S-a apreciat că faptul material al căderii unui copac în timpul unei furtuni - invocat de pârât drept caz de forţă majoră - nu întruneşte condiţiile necesare calificării sale în acest mod nefiind imprevizibil, fiind dimpotrivă, pe deplin previzibil. Acest lucru reiese din chiar încheierea acordului-cadru nr. 63.522/11.05.2012 cu pârâtul S.C. [...], faptul neputând fi calificat ca inevitabil, înlăturarea producerii acestui eveniment putând fi realizată prin tăierea sau, după caz, toaletarea acestui copac, servicii pe care pârâtul Municipiul Constanţa le-a contractat prevăzând tocmai posibilitatea producerii unor astfel de evenimente.

Mai mult decât atât, a arătat instanţa de fond, în cauză a fost înregistrată de către Asocia?ia de proprietari nr. 328 o solicitare privind toaletarea copacului din fa?a scării … a blocului [...], cerere înregistrată la Primăria Municipiului Constan?a cu nr. 47721/28.03.2016, cu aproximativ 8 luni anterior incidentului - solicitare rămasă nesolu?ionată.

Prin decizia civilă nr. 1796 din 2 noiembrie 2018, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, obligând apelantul către intimata [...] la plata sumei de 1000 lei cu titlu cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Tribunalul a apreciat că instan?a de fond a identificat ?i aplicat corect dispozi?iile legale incidente ?i a apreciat judicios probele administrate în privin?a întrunirii condi?iilor răspunderii civile delictuale a apelantului, re?inând a fi îndeplinite condi?iile prevăzute de art. 1376 ?i următoarele Cod civil privind răspunderea delictuală a de?inătorului pazei juridice pentru fapta lucrului. S-a reţinut că nu este întemeiat nici motivul de apel privind existen?a cauzei exoneratoare de răspundere a for?ei majore, de vreme ce Judecătoria a re?inut corect că nu sunt întrunite condi?iile re?inerii unei cauze de for?ă majoră, evenimentul ruperii copacului în urma unei furtuni fiind previzibil ?i în mod evident u?or de evitat, prin toaletarea copacului respectiv.

S-a constatat că nici critica privind exonerarea de vinovăţie ca urmare a încheierii acordului cu [...] nu este fondată, fa?ă de prevederile Acordului-cadru din 11.05.2012 care stabilesc în mod clar faptul că intimata are obliga?ia prestării activită?ii efective de tăiere, toaletare ?i corec?ie de arbori în zona II a Mun. Constan?a, activită?ile urmând a fi prestate în func?ie de ordinele de lucru emise de beneficiar; acestuia din urmă, respectiv apelantului Municipiului Constan?a, îi revine obliga?ia contractuală de a verifica ?i marca arborii care necesită opera?iunile respective ?i de a emite lunar ordine de lucru. În absen?a dovedirii identificării arborelui care a cauzat prejudiciul ?i a men?ionării loca?iei acestuia într-un ordin de lucru emis conform contractului, s-a reţinut că, culpa  prestatorului este exclusă. Faţă de considerentele expuse s-a constatat incidenţa art. 480 alin. 1 în referire la art. 476 alin. 1 ?i 2 Cod procedură civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului.

Cererea intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată a fost admisă pentru suma de 1.000 lei - onorariu avocat, dovada acestor cheltuieli fiind făcută cu chitanţa din 06.06.2018.

Recursul. Motivele de nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, în temeiul dispozi?iilor art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând să se dispună admiterea căii de atac, casarea deciziei civile nr. 1796/02.11.2018, cu consecinţa admiterii apelului astfel cum a fost formulat; în urma rejudecării cauzei, să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a solicitat totodată obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Recurentul a susţinut că solicită să se constate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, că motivarea oferită de Tribunalul Constan?a este una sumară, care nu analizează raporturile dintre păr?i şi care se rezumă la a prelua argumenta?ia Judecătoriei Constan?a, fără a arăta de ce au fost înlăturate sus?inerile pârâtului Municipiul Constanţa.

Casarea poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica instanţelor s-a reţinut că o argumentare sumară poate echivala cu o nemotivare a hotărârii judecătoreşti. Potrivit Înaltei Cur?i de Casa?ie şi Justiţie, motivarea hotărârii constituie o garan?ie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se oferă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, fiind circumscrisă astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui litigiu de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Articolul 6 implică obligaţia instanţei de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor sub rezerva aprecierii pertinenţei acestora. Obligaţia instanţei de a răspunde motivat la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât „numai prin pronunţarea mei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei”.

În acest sens, instanţele au arătat că motivarea hotărârilor judecătoreşti este necesară din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica modalitatea în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările părţilor, cât şi la normele de drept aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi reprezintă o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate în concret. Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, statuând că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare. Prin urmare, o motivare excesiv de succintă echivalează cu inexisten?a acesteia.

Recurentul a arătat că prin decizia atacată, Tribunalul Constanţa a preluat soluţia instanţei de fond fără vreo argumentaţie concretă cu privire la înlăturarea motivelor pentru care Municipiul Constanţa prin Primar a apelat sentinţa.

Raportându-se la pretinsa aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1376 şi următoarele Cod civil, instanţa de control judiciar nu a analizat în fapt îndeplinirea condiţiilor pentru a fi reţinută forţa majoră, aplicând în mod greşit nomele de drept invocate.

Cu toate că în practicaua deciziei civile nr. 1796/02.11.2018 sunt reţinute argumentele invocate de către părţi, în considerente acestea nu sunt analizate în mod efectiv. Pe lângă faptul că Tribunalul Constanţa nu a explicat care este raţionamentul său pentru care a înlăturat argumentele pârâtului, nici măcar nu a explicat care este motivul pentru care a apreciat că soluţia Judecătoriei Constanţa este corectă.

Chiar dacă s-ar presupune că instanţa de apel şi-a însuşit integral apărările intimatei  reclamante ori motivarea Judecătoriei Constanţa, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. 1 cod proc. civilă, propriile motive de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază soluţia.

Instanţa de apel nu a procedat la un examen efectiv al cauzei deduse judecă?ii, astfel că se impune casarea deciziei civile nr. 1796/02.11.2018.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, conform acestuia casarea se poate cere „[...] când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, recurentul a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1376 şi următoarele Cod civil şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1351 Cod civil referitoare la excluderea răspunderii delictuale în situaţia forţei majore. Acest lucru s-a datorat faptului că nu au fost analizate în mod efectiv temeiurile de drept invocate, probele şi susţinerile pârâtului.

Astfel cum s-a arătat prin motivele de apel, în sentinţa civilă nr. 1368/12.02.2018 se regăsesc mai multe inadvertenţe referitoare la obiectul dosarului, menţionat greşit ca fiind acţiune în răspundere civilă contractuală, precum şi la existenţa unui pârât chemat în garanţie. Deşi instanţa de fond le-a consemnat în sentinţa civilă nr. 1368/12.02.2018, acestea nu sunt susţinute de ansamblul argumentelor expuse în considerente şi nici de soluţia dispusă. Judecătoria a reţinut totodată şi o serie de aspecte contradictorii cu privire la înscrisurile ce au stat la baza pronunţării acesteia în raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii şi de normele de drept aplicabile în cauză.

Temeiul de drept ce a stat la baza pronunţării soluţiei de către Judecătoria Constanţa a fost răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de lucruri. Cu toate că instanţa de fond a analizat incidenţa unei răspunderi directe şi obiective, din ansamblul considerentelor sentinţei civile nr. 1368/12.02.2018 a rezultat că instanţa de judecată ar fi avut în vedere şi elemente de natură subiectivă, respectiv neîndeplinirea unor obligaţii legale, ce ar putea sta la baza unei răspunderi pentru fapta proprie. În motivarea sentinţei civile nr. 1368/12.02.2018, instanţa de judecată s-a raportat inclusiv la adresa Asociaţiei de proprietari nr. 328 înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa cu nr. 47721/28.03.2016 şi la acordul-cadru încheiat de Municipiul Constanţa cu [...], înscrisuri ce excedează analizei unei răspunderi obiective conform dispoziţiilor art. 1376 Cod civil.

Prin întâmpinare şi, ulterior, prin cererea de apel s-a invocat incidenţa unui caz de forţă majoră, justificat de împrejurarea că ruperea şi căderea arborelui s-au produs exclusiv din cauza condiţiilor meteorologice, fără nicio legătură cu o neîndeplinire a obligaţiilor ce s-ar fi aflat în sarcina Municipiului Constanţa prin Primar. Această apărare a fost înlăturată de Judecătoria Constanţa, iar Tribunalul Constanţa şi-a însuşit concluziile instanţei de fond,  arătând că s-a reţinut în mod corect că nu sunt întrunite condiţiile unei cauze de forţă majoră şi, totodată, că sunt incidente dispoziţiile art. 1376 şi următoarele Cod civil.

Argumentul instanţei de fond, preluat de către instanţa de apel (după cum rezultă chiar din considerentele acesteia), a constat în pretinsa previzibilitate a evenimentului şi în obligaţia pârâtului de a dispune cu privire la toaletarea arborilor. Cu privire la arborele rupt din pricina condi?iilor meteorologice, conform adresei emise de Direcţia Gestionare Servicii Publice - Serviciul Spaţii Verzi nr. R 36200/07.03.2018 (anexa nr. 1 la cererea de apel), acesta făcea parte din specia salcâm, era în vegetaţie şi nu prezenta pericol de prăbuşire. Prin urmare, nu a existat niciun motiv pentru a se dispune tăierea acestuia.

Recurentul a redat dispoziţiile art. 12 alin. 6 din Legea nr. 24/2007, subliniind că deciziile administra?iei publice locale referitoare la tăierea arborilor sunt supuse avizării agenţiei judeţene pentru protecţia mediului. Au fost evocate şi prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, potrivit cărora este interzisă reducerea spaţiilor verzi indiferent de regimul juridic al acestora, fiind lovite de nulitate absolută actele administrative emise cu nerespectarea acestor prevederi.

Contrar celor reţinute de către Tribunalul Constanţa, arborele din cauza căruia s-a produs avarierea autoturismului intimatei reclamante nu necesita toaletarea, întrucât avea o stare fitosanitară bună şi nu prezenta niciun pericol. Bunul a fost avariat în urma căderii unui copac pe fondul unor fenomene meteo nefavorabile; ruperea arborelui nu s-a produs în mod natural din cauza vârstei sau a stării precare şi nici ca urmare a omisiunii pârâtului de a-i acorda îngrijirile necesare, ci a fost consecin?a directă a intemperiilor din data de 08.11.2016.

Au fost aduse în dezbatere şi prevederile Ordinului nr. 3403/2012 pentru aprobarea procedurilor de codificare a informărilor, aten?ionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice, care în opinia recurentului în mod nejustificat nu au fost analizate de către Tribunalul Constanţa.

Conform art. 1351 alin. 2 Cod civil, forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, de natură să înlăture răspunderea civilă. De asemenea, potrivit art. 1380 Cod civil, în cazul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri nu există obligaţia de reparare a acestuia, atunci când este urmarea unui caz de forţă majoră.

Potrivit considera?iilor din doctrină, forţa majoră poate determina exonerarea de răspundere a paznicului juridic numai atunci când a fost singura cauză a producerii prejudiciului, fiind inadmisibilă concurenţa evenimentului absolut imprevizibil şi invincibil cu fapta victimei sau intervenţia unei terţe persoane.

În practica instanţelor s-a reţinut că furtuna poate fi considerată un caz de forţă majoră, fiind un fenomen natural, exterior voinţei omului, absolut invincibil şi imprevizibil în privinţa determinării cu precizie matematică a intensităţii acestuia. Astfel, s-a arătat că analiza predictibilită?ii unui eveniment/fenomen nu trebuie să se raporteze doar la posibilitatea de a se produce respectivul eveniment, ci şi la posibilitatea de a se prevedea că acesta va avea un anumit rezultat concret.

Anterior producerii incidentului, toate acţiunile pârâtului au fost în sensul prevenirii unor asemenea situaţii, însă intensitatea fenomenelor meteo din data de 08.11.2016 nu a putut fi prevăzută, astfel că mai mul?i arbori de pe raza municipiului Constanţa au fost afectaţi şi au necesitat lucrări de intervenţie. Conform ordinului de lucru din 05.12.2016 şi a planşei foto, chiar în zona bd. ..., bl. [...] a fost necesară o intervenţie şi asupra unui alt arbore.

Dacă s-ar admite interpretarea oferită de instanţa de judecată referitor la faptul că evenimentul ruperii unui copac în urma unei furtuni este „previzibil şi în mod evident uşor de evitat”, s-ar ajunge la ipoteza absurdă potrivit căreia, în funcţie de prognoza meteorologică, pârâtul ar dispune tăierea tuturor copacilor de pe raza municipiului Constanţa, indiferent de starea fitosanitară a acestora, pentru a evita atragerea răspunderii civile delictuale în sarcina sa. O asemenea măsură ar fi, în mod evident, contrară normelor privind protecţia mediului şi ar fi de natură să afecteze starea generală a sănătăţii locuitorilor, prin micşorarea drastică a spaţiilor verzi.

Recurentul pârât a considerat că nu poate fi ţinut responsabil pentru avarierea bunului intimatei reclamante şi obligat la plata despăgubirilor solicitate prin acţiunea introductivă, câtă vreme este incidentă o cauză exoneratoare de răspundere prevăzută de lege. Astfel, consideră că sunt întrunite condiţiile de existenţă a unui caz de forţă majoră, furtuna din data de 08.11.2016 fiind un eveniment imprevizibil, invincibil şi care nu ar fi putut fi evitat.

Intimata reclamantă [...] a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi men?inerea deciziei din apel ca legală şi temeinică precum şi obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avoca?ial).

Recurentul pârât Municipiul Constanţa, prin Primar, a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând susţinerile din critica de recurs.

Considerentele instanţei de recurs.

Potrivit art. 483 alin. 3 cod proc. civilă, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform alin. 4, în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Recursul este în consecinţă o cale extraordinară de atac dedicată exclusiv controlului în legalitate, fără ca prin aceasta să se poată readuce în dezbatere natura probelor administrate în ciclul devolutiv şi să se ceară reinterpretarea lor.

În prezenta cauză, criticile formulate în recurs se raportează la două temeiuri de casare, respectiv cele cuprinse în art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 cod proc. civilă.

Conform acestor texte, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, atunci când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (pct. 6), iar într-o a doua ipoteză, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

În legătură cu primul temei de casare, în doctrină şi în practica judiciară constantă s-a admis că orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Acest lucru permite atât elucidarea temeiurilor avute în vedere şi a raţionamentului juridic aplicat, dar şi controlul judiciar în căile procedurale deschise.

Aspectele relevate sunt incidente atât pentru motivarea soluţiei primei instanţe, cât şi pentru cea din căile de atac, respectiv şi pentru cazurile când instanţa de control judiciar constată că argumentele avute în vedere prin hotărârea evaluată sunt bine ancorate în normele legale şi corect aplicate prin raportare la probele administrate - însuşindu-şi în cea mai mare parte motivarea anterioară.

În măsura în care în controlul de legalitate şi de temeinicie motivarea căii de atac este sumar formulată, aparent formală şi lipsită de elemente de noutate faţă de cele deja prezentate în faţa instanţei de fond, instanţa de control judiciar poate sistematiza criticile prin trimitere succintă la considerentele judicios argumentate ale hotărârii evaluate. Motivarea soluţiei în calea de atac nu presupune, în orice situaţie, reluarea evaluării pe aceleaşi probe şi temeiuri, prezentarea pe larg a situaţiei de fapt şi a apărărilor care se înlătură. Rolul art. 477 alin. 1 cod proc. civilă este să transpună în sfera principiului disponibilităţii regula tantum devolutum quantum appellatum, astfel încât un apel formal va putea fi analizat şi prin preluarea argumentelor forte ale soluţiei criticate.

Atunci când însă apelantul pretinde să se analizeze dintr-o altă perspectivă probele existente la dosar ori susţine că motivaţia instanţei nu este coerentă sau nu răspunde tuturor apărărilor formulate (cu indicarea expresă a celor ignorate), instanţa de control judiciar trebuie să găsească propria argumentare, care să dea răspuns acelor critici punctuale.

Într-un asemenea caz nu este vorba despre satisfacerea unor exigenţe inadecvate ale părţii apelante/ recurente, ci de însăşi transpunerea dreptului la un proces echitabil, al cărui imperativ îl reprezintă şi evaluarea sub toate aspectele a criticilor aduse în căile de atac şi identificarea răspunsului complet la toate motivaţiile pertinente ale celui nemulţumit.

Transpunând aceste aspecte la soluţia instanţei de apel se constată că deşi apelantul pârât s-a plâns de dualitatea argumentaţiilor prezentate în primă instanţă, tribunalul a menţinut în extrem de succinte considerente aceeaşi viziune, privind contopirea răspunderii civile delictuale fondate pe vinovăţia pârâtului şi cea a răspunderii obiective, în viziunea dată de noul Cod civil.

Din această perspectivă, instanţa de recurs constată că sunt întemeiate criticile vizând nemotivarea, precum şi menţinerea unor motive contradictorii din hotărârea apelată, ceea ce atrage casarea deciziei tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 cod proc. civilă.

În acelaşi timp, sunt întemeiate şi criticile care se fundamentează pe art. 488 pct. 8 cod proc. civilă, câtă vreme nu s-a clarificat în apel dacă se poate reţine culpa autorităţii locale într-un asemenea eveniment, dacă ea este generatoare de răspundere civilă delictuală, precum şi dacă forţa majoră poate fi operantă în împrejurările relatate.

Potrivit art. 1376 alin. 1 Cod civil, oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

Norma enunţată reflectă, spre deosebire de vechea reglementare cuprinsă în art. 1002 din vechiul Cod civil, consacrarea viziunii răspunderii civile delictuale obiective a celui care are paza juridică a lucrului care produce prejudiciul, dar şi extinderea sferei lucrurilor pentru care se poate pretinde despăgubirea celui vătămat (nu doar pentru ruina edificiului).

Cu excepţia cazului în care paznicul juridic urmăreşte cu bună ştiinţă producerea faptei vătămătoare de lucrul aflat sub paza sa, ori de situaţia în care victima prejudiciului concură, prin conduita sa, la producerea evenimentului vătămător, teza răspunderii delictuale obiective pentru lucrul aflat în pază juridică exclude cerinţa dovedirii vreunei culpe. Într-un asemenea caz, legea pretinde întrunirea a doar trei cerinţe, respectiv, existenţa unui prejudiciu cauzat prin fapta lucrului, dovedirea naturii respectivului bun, anume că el se află în paza juridică a unei persoane căreia i se poate antrena răspunderea civilă (în sensul că nu este un res nullius) şi respectiv, legătura de cauzalitate dintre acţiunea lucrului şi prejudiciul produs.

În doctrină s-a arătat că ,,Ideea centrală pentru angajarea răspunderii paznicului juridic priveşte obligaţia sa legală de a garanta pentru riscul unui comportament anormal al lucrului, în eventualitatea producerii unui prejudiciu. Sunt astfel eliminate speculaţiile privind fundamentarea subiectivă bazată pe culpabilitatea comportamentului paznicului juridic în legătură cu modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de supraveghere, direcţie şi control asupra acestuia’’ (,,Noul Cod civil – Comentariu pe articole’’, Ediţia a 2-a, Ed.C.H.Beck, pag. 1535).

Privite din această perspectivă, instanţa de recurs va reţine că aspectele avute în vedere de către instanţa de fond urmau a fi păstrate exclusiv în privinţa antrenării răspunderii civile a paznicului juridic – în speţă, municipalitatea – dar cu înlăturarea în apel a argumentelor care făceau trimitere la o eventuală culpă a Municipiului în negestionarea corectă a fondului vegetal aflat pe raza localităţii, inclusiv în ce priveşte neluarea în considerare a solicitării făcute anterior de către asociaţia de proprietari.

Răspunderea obiectivă a UAT pentru prejudiciul produs într-o atare situaţie de fapt nu poate fi considerată ca înlăturată de plano, în absenţa unei culpe în administrarea domeniului public ori privat. În acelaşi timp, prejudiciul produs din acţiunea inadecvată sau din inacţiunea comisivă a autorităţii publice locale în îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în gestionarea bunurilor aflate în pază juridică poate pune în discuţie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, de drept comun, iar nu pe cea obiectivă decurgând din dispoziţiile art. 1376 alin. 1 Cod civil.

În cauză, fiind făcută dovada că sesizarea Asociaţiei de proprietari nu a vizat arborele prăbuşit din cauza furtunii în 08.11.2016, instanţa de apel urma să excludă teza răspunderii civile delictuale de drept comun, dezvoltată în primă instanţă în considerente contradictorii faţă de răspunderea obiectivă la care a trimis iniţial prin aceeaşi argumentare.

 Reţinerea în motivele tribunalului a incidenţei art. 1376 şi urm. Cod civil, deopotrivă cu teza inexistenţei unei situaţii care să excludă vinovăţia pârâtului apelant, confirmă preluarea confuziei generate în legătură cu cele două instituţii de drept material - câtă vreme se indică temeiul răspunderii obiective, dar se impută paznicului juridic faptul că nu a înlăturat riscul prin toaletarea copacului.

În acelaşi context se va reţine că încheierea unui contract de prestări servicii pentru îngrijirea arborilor aflaţi pe domeniul public constituie o obligaţie de diligenţă a administraţiei locale, dar care capătă valenţă doar atunci când intervine culpa prin omisiune în exercitarea atribuţiilor decurgând din calitatea de gestionar al bunurilor aflate sub regimul domeniului public şi al domeniului privat al localităţii.

Ori, în speţă, nu este cazul reţinerii unei asemenea împrejurări, arborele care a prilejuit distrugerea autovehiculului intimatei reclamante nefiind unul care să oblige la măsuri de înlăturare a vreunui pericol iminent.

 Astfel fiind, în rejudecare după casare (soluţie instituită de art. 488, art. 496 alin. 2 şi art. 498 alin. 1 cod proc. civilă) instanţa de recurs va reţine că apelul pârâtului Municipiul Constanţa este întemeiat în ce priveşte reţinerea greşită a temeiurilor în fapt ale răspunderii sale.

O ultimă critică din apel, reluată în etapa recursului, s-a referit la neluarea în considerare de către instanţele devolutive a caracterului neprevăzut al fenomenului meteorologic care a generat prăbuşirea copacului.

Curtea constată că două sunt elementele care pot fi evaluate într-un asemenea caz, respectiv, 1. dacă în raport cu natura obiectivă a răspunderii induse prin art. 1376 Cod civil, forţa majoră poate fi analizată ca factor de înlăturare a răspunderii, şi 2. dacă natura  imprevizibilă a unor fenomene meteo de mare intensitate şi imposibilitatea prevederii consecinţelor acestor manifestări excepţionale le transpune în sfera ,,forţei majore’’, astfel cum a fost definită prin art. 1351 alin. 2 Cod civil.

Sub un prim aspect este de menţionat că legiuitorul a urmărit să acorde caracter de forţă majoră unui eveniment care nu depinde de acţiunea ori inacţiunea omului, care este imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil. Ea priveşte deci o cauză exoneratoare de răspundere, în sensul că responsabilitatea celui ţinut să acopere prejudiciul produs este anulată de o situaţie care nu a putut fi în mod normal prevăzută a se produce, după cum nu au fost predictibile nici consecinţele ei. Lipsind vinovăţia, ca element esenţial în atragerea răspunderii civile delictuale, lipseşte şi fundamentul atragerii acestei răspunderi.

Opinia instanţei de recurs este, însă, în sensul că ipoteza răspunderii civile obiective (reţinută în speţă) exclude, în conformitate cu art. 1376 Cod civil, problema culpei paznicului juridic, implicit şi pe cea a cazurilor de înlăturare a culpei, cum este forţa majoră.

Este incontestabil faptul că manifestările naturii pot lua forme extreme, neprevăzute de ştiinţă, cu impact devastator asupra unor suprafeţe întinse, care prin intensitatea excepţională, prin apariţia necontrolată şi efectele distructive incalculabile pot primi, în anume circumstanţe, definiţia forţei majore. Într-un asemenea caz, însă, problema despăgubirii, a cuantumului acestora ori a modalităţii de acordare a unor compensaţii nu este înlăturată prin evocarea forţei majore; ea se transferă, prin voinţa legiuitorului, în domeniul mai larg al asigurărilor, al solidarităţii sociale şi al managementului dezastrelor, pentru care există cadru de reglementare aparte.

 Pe de altă parte, intemperiile, furtunile puternice cu impact deosebit sub aspectul intensităţii şi al efectelor prejudiciabile generate, nu pot fi privite – în măsura în care s-ar pune în discuţie răspunderea civilă de drept comun, cu implicarea factorului subiectiv al culpei – ca  fenomene specifice forţei majore, chiar dacă prognozele meteo nu au putut releva manifestarea lor violentă pe arealul indicat. Ele nu îşi pierd caracterul de previzibilitate, chiar dacă sunt imprevizibile pagubele pe care le-ar putea provoca; ca evenimente, ele nu sunt aşadar absolut invincibile şi inevitabile, sintagmă utilizată de legiuitor pentru a exclude orice vinovăţie în lanţul cauzal al prejudiciului evocat.

Prin urmare, criticile formulate de către apelantul pârât Municipiul Constanţa în ce priveşte existenţa unui caz de forţă majoră sunt de înlăturat, reţinând însă că motivaţia pe care instanţele devolutive trebuiau să o aibă în vedere ţinea de specificitatea răspunderii civile obiective, consacrate prin art. 1376 alin. 1 Cod civil.

Faţă de toate aceste considerente, pe temeiul art. 496 alin. 2 şi art. 498 alin. 1 cod proc. civilă, se va admite recursul, se va casa decizia recurată şi rejudecând apelul, îl va respinge, ca nefondat.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 cod proc. civilă, va obliga pe apelant la plata cheltuielilor de judecată către intimata [...] în cuantum de 1.000 lei (onorariu avocat).

Domenii speta

Spete similare