Cuprins pe materii: infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal al României
Indice alfabetic: distincţia între contrabanda simplă şi contrabanda calificată
Temei de drept: art. 270 alin. 3, art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal al României
Există participaţie penală ori de câte ori o infracţiune este săvârşită de un număr mai mare de persoane decât cel indispensabil în raport de natura ei; or, în speţă, inculpatul DC este acuzat de vânzarea de bunuri provenite din contrabandă, vânzare de esenţa căreia este existenţa a cel puţin doi participanţi, unul în calitate de furnizor iar celălalt în calitate de achizitor, ceea ce, în optica acuzaţiei, ar însemna că autorul vânzării de bunuri de contrabandă să nu poată fi niciodată încadrat în forma simplă a infracţiunii, tocmai pentru că vânzarea implică şi cel puţin un al doilea partener, ceea ce ar face inutilă incriminarea faptei de vânzare de bunuri de contrabandă în varianta normativă simplă, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Agravanta prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006 are în vedere comiterea împreună de către ambii făptuitori sau complici concomitenți a aceleiași modalități alternative de comitere; astfel este incidentă această circumstanță atunci când două persoane dețin împreună sau transportă împreună sau produc împreună sau comercializează împreună etc. aceste cantități de țigări. Nu este incidentă această circumstanță însă atunci când o persoană predă și alta preia aceeași cantitate de țigări, sau o persoană transportă și alta depozitează aceeași cantitate, sau o persoană comercializează iar alta deține în urma cumpărării aceeași cantitate. Căci o astfel de interpretare ar lipsi de finalitate instituirea agravantei întrucât este de esența contrabandei faptul că o cantitate de țigări de la preluarea ei și până la comercializare parcurge o anumită filieră trecând de la o persoană la alta; s-ar ajunge practic ca orice faptă de contrabandă să fie comisă în varianta prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Judecătoria Galați
Vătămare corporală din culpă
Tribunalul Galați
Contrabandă. Constituire a unui grup infracțional organizat. Valoarea în vamă a bunuri ce fac obiectul contrabandei mai mică de 20.000 lei. Întrunirea elementelor constitutive.
Judecătoria Bârlad
Plangere contraventională
Judecătoria Târgu Bujor
vehicul fără permis conducere. Recunoașterea faptei.
Tribunalul Covasna
Trafic de droguri de risc, fără drept