Partaj judiciar

Sentinţă civilă 2779 din 17.05.2018


Partaj judiciar

Sentinţa civilă nr. 2779/17.05.2018 a Judecătoriei Galați 

În fapt, la data de 15.12.2013, a decedat autorul ........, cu ultimul domiciliu în municipiul Galaţi, având ca moștenitori legali pe reclamantă, în calitate de soție supravieţuitoare şi pe pârâţi, colaterali privilegiaţi.

Din probele administrate în cauză rezultă că masa succesorală se compune din cota de ½ din bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei cu reclamanta – pârâtă..........., compusă din imobilul situat în .............., compusă din teren suprafaţă de 39,68 mp şi clădire anexă în suprafaţă de 14 mp, dobândite prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ...../06.03.1972 de Notariatul de Stat al Judeţului Galaţi, prin care a cumpărat imobilele menţionate împreună cu terenul în suprafaţă de 432,37 mp, din care ulterior a vândut suprafaţa de 189,70 mp conform Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. ..../18.02.1998 de către BNP ......, firmei .......... din Galaţi, restul de ½ aparţinând soției supravieţuitoare din comunitatea de bunuri.

În ceea ce priveşte cele solicitate prin cererea reconvenţională, referitor la masa partajabilă, instanţa constată că pârâţii – reclamanţi nu au făcut dovada existenţei unor cheltuieli în cuantum total de 15.000 lei, nefiind depus nici un înscris în acest sens. Referitor la cantitatea de 300 g aur, instanţa constată din înscrisurile depuse de către reclamantă că în fapt ar fi vorba de o cantitate de 92,17 g (f.81 vol. I), precum şi că, de-a lungul timpului multe dintre aceste bijuterii au fost valorificate, la momentul decesului numitului ................, acesta nu mai avea bijuterii, cu excepţia unui inel şi a unei verighete din aur care au fost valorificate în vederea procurării sicriului, a crucii şi a altor materiale necesare înmormântării, aspect relatat şi de către martorul .............. (f.16 vol. II).

În drept, potrivit art. 1103 alin.1 C.civ. dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.

Potrivit art. 1108 C.civ., acceptarea poate fi expresă sau tacită.  Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor.

Potrivit art. 1110 C.civ.,  reprezintă acte de acceptare tacită, actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:

a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;

b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;

c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.

(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.

(3) Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.

(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii.

Cum pârâţii - reclamanţi nu fac dovada că au acceptat succesiunea fratelui lor, nici expres si nici tacit, instanţa va constata că aceştia nu au acceptat în termenul de opţiune succesorală, fiind astfel înlăturaţi de la moștenire.

Instanţa nu poate reţine apărările pârâţilor - reclamanţi în sensul că s-au ocupat de sănătatea fratelui lor, îngrijindu-l, iar după deces s-au ocupat de înmormântare şi de pomeniri, pe de o parte, întrucât astfel de acte nu pot fi considerate acte tacite de acceptare, acestea fiind cheltuieli ce se efectuează în mod obişnuit potrivit obiceiurilor creştine, nerezultând că succesibilii şi-au însuşit prin ele calitatea de moştenitor, iar pe de altă parte, nu a fost făcută dovada existenţei unor astfel de cheltuieli. La fel, pârâţii – reclamanţi nu au făcut dovada unor plăţi efectuate referitor la impozitul imobilului ce face obiectul prezentului partaj, dovezi ce au fost depuse în schimb de către reclamantă (f.26-31 vol. I).

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională, constatând totodată că pârâţii – reclamanţi sunt înlăturaţi de la moştenire.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa va admite cererea introdusă de către reclamanta - pârâtă ..........., va constata că doar aceasta are calitatea de moştenitor legal în calitate de soţ supravieţuitor a defunctului ................, cu o cotă de 1/1 din masa partajabilă.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanţa va dispune obligarea pârâţilor – reclamanţi la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 11.350 lei, dintre care, suma de 7.750 lei contravaloare taxă judiciară timbru, 2.000 lei onorariu experţi, 1.600 lei onorariu avocaţial.

Raportul de expertiză judiciară în specialitatea evaluare imobiliară întocmit de expertul ................ împreună cu anexele face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Raportul de expertiză judiciară în specialitatea topografie întocmit de expertul ..........împreună cu anexele face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Conform art. 35 alin. 5 din Legea nr.7/1996 republicată, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile, o copie a prezentei sentinţe civile, se va comunica la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

Conform art. 111  alin.6 din Legea nr. 227/2015- privind Codul Fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, o copie a prezentei sentinţe civile se va comunica la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.

În cauză, apelul formulat de petent a fost respins ca neîntemeiat, la data de 02.10.2019.

Domenii speta