Salarizare

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIN JUSTIŢIE – CONTESTAŢIE LA TITLU - LĂMURIREA DISPOZITIVULUI

SENTINŢA CIVILĂ nr. 762 din data de 06 noiembrie 2019

Prin cererea, scutită de taxă judiciară de timbru, contestatorii reclamanţi au formulat  contestaţie la titlu, împotriva titlului executoriu şi au solicitat instanţei să dispună lămurirea dispozitivului sentinţei civile în sensul înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii.

În motivarea contestaţiei reclamanţii contestatori susţin că interesul şi scopul promovării contestaţiei la titlu constă în aceea de a asigura lămurirea, explicitarea dispozitivului titlului executoriu în vederea executării întocmai a acestuia, având în vedere că obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale s-a dispus începând cu data de 01.01.2005 şi pentru viitor.

Ambii pârâţi intimaţi au fost de acord şi au pus în executare prin plată benevolă dispozitivul sentinţei, dar au calculat aceste drepturi doar până la data de 12.11.2009, fiind plătite eşalonat contestatorilor până în anul 2018.

Contestatorii susţin că sunt incidente dispoziţiile art. 401 alin.(l) (I) potrivit cărora: „contestaţia privind lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită", şi în acest sens solicită instanţei să ţină seama că titlul  executor a fost executat parţial benevol de către intimatul nr. 2 invocând efectul limitat al executării titlului executor până la apariţia Legii 330/2009.

Această plată benevolă a încetat în anul 2018, după cum rezultă din dovezile de încasare a sumelor plătite, aşa încât din punct de vedere legal a fost întrerupt termenul de prescripţie a executării silite, începând să curgă un nou termen de 3 ani din anul 2018.

În opinia contestatorilor, chestiunea care trebuie lămurită în această contestaţie la titlu se referă la lămurirea dispozitivului în vederea executării întocmai a acestuia, care nu încetează sub aspectul întinderii şi aplicării sale prin apariţia Legii 330/2009 întrucât executarea titlului continuă şi după această dată conform dispozitivului şi pentru viitor, însemnând şi după intrarea în vigoare a Legii 330/2009.

Solicită instanţei să aibă în vedere că, în procedura reglementată de art. 281 1 alin.1 din Vechiul CPC sunt premise doar lămurirea înţelesului dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, nu şi lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de recurs prin adăugarea unor dispoziţii suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecăţii sau care au legătură cu etapa ulterioară soluţionării cauzei, constând în punerea în executare a hotărârii.

Pe fondul cauzei, Tribunalul  Arad a apreciat întemeiată cererea reclamanţilor şi pe cale de consecinţă a lămurit sentinţa civilă în sensul că expresia pentru viitor din alin.1 a dispozitivului sentinţei mai sus indicate înseamnă obligarea pârâţilor la plata acestor sume cuvenite din alin.1 şi după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.

Invocarea, ca temei al necalculării după data de 12.11.2009, a apariţiei Legii nr. 330/2009 nu poate fi primită, având în vedere şi Decizia RIL nr. 7/11.02.2019, referitoare la aplicarea majorărilor  de 18% conform OUG nr. 10/2007, prin care s-a statuat că acestea au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii cadru nr. 330/2009, în decizie la punctul 8 făcându-se trimitere la OUG 27/2006, referitoare la dreptul magistraţilor care beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivel instanţelor sau parchetelor cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.

 Desigur o necalculare şi neincludere a drepturilor reclamanţilor şi pentru viitor are consecinţe şi în privinţa actualizări pensiei de serviciu, ceea ce în mod evident contravine celor dispuse  prin decizia ÎCCJ nr. 65/2017 referitoare al modalitatea de calcul a actualizării pensiei de urmaş aplicabile pentru identitate de raţiune şi magistraţilor pensionari. 

Nici folosirea unor termeni diferiţi în legile de salarizare succesive ale magistraţilor faţă de Legea nr. 303/2004, respectiv nivel al instanţei faţă de grad al instanţei, dar nici apariţia legii de salarizare nr. 153/2017, care la art. 8 prevede o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi vechimea în muncă, prevăzând după caz, gradul profesional obţinut, nu sunt de natură a fi valorificate în sensul preconizat de pârâţi, mai ales că prin Decizia CCR nr. 114/2010s-a dispus că deşi prin art. 48 alin. 1 pct. 7 din  Legea cadru 330/2009 se abrogă unele prevederi din  OUG 27/2006, această ordonanţă conţine dispoziţii care ultraactivează şi produc efecte pentru viitor, sub aspectul menţineri coeficienţilor de  multiplicare şi a valorii de referinţă sectorială.

În privinţa petitului nr. 2 al acţiunii introductive de instanţă, în sensul că plata diferenţelor salariale se va efectua cu actualizarea sumelor datorate lunar, prin raportare la rata inflaţiei, calculată la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective e necesar a lămuri această parte a dispozitivului sentinţei civile nr. 1161/07.07.2009, în sensul că cele mai sus reţinute vor fi raportate la art. 1082 din vechiul cod civil, coroborat cu art. 161 alin. 4 Codul muncii – dezdăunări care reprezintă daune interese. De altfel, în considerentele sentinţei a cărei lămurire se solicită la pag. 12 ultimul aliniat se reţine: „În ce priveşte actualizarea prejudiciului suferit, potrivit cu indicele de inflaţie, conform art.1082 din Codul civil şi art.161 alin. 4 din Codul muncii, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese, pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credinţă din partea sa, afară numai dacă nu va justifica împrejurarea că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.

În prezenta speţă pârâţii sunt în culpă pentru că nu au iniţiat măsuri pentru eliminarea discriminării reclamate, neexistând o cauză străină care să conducă la ideea că neacordarea creanţelor pretinse nu s-ar datora culpe lor, iar faptul că până în prezent reclamantul nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidenţa dispoziţiilor legale în materie”.

Atunci când Tribunalul Arad a pronunţat sentinţa civilă şi a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă fiecărei sume datorate lunar potrivit ratei inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a sumelor de plătit până la data plăţii efective  a avut ca şi temei legal daunele interese reglementate de art. 1084 din vechiul cod civil, însemnând dezdăunare – despăgubire civilă, raportată şi la art.1073 din vechiul cod civil şi la art. 161 alin. 4, actualmente 166 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în considerentele hotărârii a cărei lămurire se solicită s-a reţinut „Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese care i se datorează creditorului cuprind în genere pierderea care a suferit-o şi beneficiul de care a fost lipsit (damnum emergens et lucrum cessans), ori în speţa este de notorietate fapt sumele de bani datorate se devalorizează continuu, ceea ce intră în conţinutul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, fiind aici incluse separat şi distinct dobânzile legale la sumele datorate, care curg de la data scadentă a plăţii lor şi până la recuperarea totală a creanţei.

Indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, fiindu-le astfel actualizată pute-rea lor de cumpărare, în timp ce dobânda legală reprezintă câştigul, folosul, profitul minim ce putea fi obţinut de creditor din investirea acelei sume şi de care a fost lipsit, prin neplata de către debitor la termenul scadent a creanţelor pe care le datorează creditorului”. 

În concluzie obligaţiile puse în sarcina pârâţilor prin aliniatul 2 şi 3 al dispozitivului titlului executoriu se referă la dezdăunări, despăgubiri privind daune interese ce se constituie într-un prejudiciu, urmare a neexecutării în integralitate şi la timp a titlului executoriu, acestea nefiind supuse impozitării, conform art. 42 lit. b din Legea nr. 571/2003, aspect necesar a fi lămurit.

În considerarea tuturor celor ce preced, în baza temeiurilor de drept mai sus indicate,  apreciind întemeiată cererea formulată de reclamanţi, instanţa a admis cererea, iar pe cale de consecinţă a lămurit dispozitivul sentinţei civile a Tribunalului Arad, în sensul că expresia pentru viitor din alin.1 a dispozitivului sentinţei înseamnă obligarea pârâţilor la plata acestor sume cuvenite din alin.1 şi după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009;  alin.2 al dispozitivului aceleiaşi sentinţe se va raporta la art.1082 din Vechiul Cod Civil combinat cu art.161 alin.4 din Codul muncii dezdăunări care reprezintă daune interese; iar alin.3 din dispozitivul aceleiaşi sentinţe are ca şi temei legal daunele interese conform art.1084 din Vechiul Cod civil însemnând dezdăunare – despăgubire civilă, raportată la art.1073 din Vechiul Cod civil şi la art.161 alin.4 actualmente 166 alin.4 din Codul muncii, dezdăunările – despăgubirile cuprinse în alin.2 şi 3 din dispozitivul sentinţei mai sus indicată, la data pronunţării 07 iulie 2009 , sunt despăgubiri ce nu se supun impozitării.

Domenii speta

Spete similare