Contestaţie la executare, întoarcerea executarii silite, daune morale

Prin sentinţa civilă nr. 8959/01.08.2018 Judecătoria Iaşi dispune:

„Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată, având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul  T. R. C,., in contradictoriu cu intimata R. B..

Dispune anularea executării silite însăși și a tuturor actelor aferente, efectuate în dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 242 lei în ceea ce priveşte contestaţia la executare  în măsura şi la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile.

Respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare formulată de contestatorul  T. R. C., in contradictoriu cu intimata R. B., ca rămas fără obiect.

Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcere de executare,

Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 52 lei cu titlu de contravaloare a lucrărilor de xerocopie a dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata de daune morale formulată de contestatorul  T. R. C., in contradictoriu cu intimata R. B., ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.”

 Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond reţine următoarele:

„În primul rând, se impune observaţia potrivit căreia în speţă este aplicabil Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că cererea de executare silită a fost înaintată la 04.10.2017 executorului judecătoresc, deci după intrarea în vigoare a Noului C.pr.civ.

În fapt, prin Decizia nr. 244/2016 a Curţii de Apel Iaşi,  in dosarul nr. 1556/99/2014, s-au decis următoarele:

Admite apelul declarat de către pârâta R. B. împotriva sentinţei civile nr. 1008/28 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte. Respinge acţiunea formulată de către reclamanţii N. G. R., G. Ş. G. şi Ţ. R. C. în contradictoriu cu pârâta R. B.

Obligă reclamanţii, în solidar, să achite pârâtei R. B. suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond.

Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge apelul declarat de către reclamanţii N. G. R., G. Ş. G. şi Ţ. R. C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

La data de 04.10.2017, intimatul creditor s-a adresat cu o cererea de executare silită a titlului executoriu menţionat mai sus către BEJA Dominte si Asociatii

Analizând legalitatea executării silite demarate în dosarul  de executare nr. . 1806/2017 al BEJA Dominte si Asociatii instanţa apreciază că executarea silită nu a fost legal derulată.

Instanţa va avea în vedere prevederile  art. 713 alin. 1 din NCPC care prevede conditiile de admisibilitate a contestatiei la executare, respectiv "daca executarea silită se face in temeiul unei hotărâri judecătoresti, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecătii in prima instanta".

Însă, instanţa reţine că singurele apărari de fond care pot fi invocate sunt cele care vizează cauze de stingere a obligaţiei intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii, aşa cum este cazul în prezenta cauză.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că la data de 07.06.2016, cei trei reclamanti din dosarul 1556/99/2014  au achitat, fiecare, câte 1.000 de lei in contul nr. R0xx….. deschis pe numele B. R., ceea ce face ca executarea silită din dosarul  de executare nr. 1806/2017 al BEJA Dominte si Asociatii să nu fie legală, întrucât creanţa pentru care s-a demarat executarea silită era deja stinsă.

De altfel, şi intimata a precizat că executarea silită a fost demarată din eroare, aspect care nu înlătură caracterul nelegal al acesteia.

Faţă de aceste argumente, instanţa va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul  T. R. C. in contradictoriu cu intimata R. B. şi va dispune anularea executării silite însăși și a tuturor actelor aferente, efectuate în dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”, precum și dispozițiile art. 45 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora „în cazul prevăzut la alin. 1 lit. f, taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației”, instanţa va admite cererea contestatoarei și va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 242 de lei în măsura şi la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect întoarcere de executare silită, raportat la probele de la dosar şi la poziţia procesuală a contestatorului rezultă că sumele care au făcut obiectul executării silite au fost restituite contestatorului, astfel încât instanţa va respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare formulată de contestatorul  T. R. C.  in contradictoriu cu intimata R. B. ca rămas fără obiect.

Reţinând că restituirea sumelor a fost realizată ulterior introducerii prezentei cauze, ceea ce antrenează culpa procesuală a intimatei, instanţa va dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcere de executare, precum şi obligarea acesteia la plata către contestator a sumei de 52 lei cu titlu de contravaloare a lucrărilor de xerocopie a dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune morale de către intimat pentru injusta poprire a sumei de 4.097.82 lei instanţa urmează să îl respingă pentru următoarele motive:

Contestatorul a arătat că solicită aceste daune în temeiul răspunderii civile delictuale a creditoarei, invocând reaua-credinţă a acesteia în demararea procedurii de executare silită împotriva sa.

Contestatorul a arătat ca suma pe care i-o datora in solidar cu colegii săi a fost achitata inca din anul 2016, in contul personal al creditoarei, asa cum le-a fost pus acesta la dispozitie de catre reprezentatul său.

Contestatorul a precizat că prejudiciile nepatrimoniale, denumite si daune morale, constituie acele consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si incalcarile drepturilor personale nepatrimoniale şi asemenea consecinte pot fi durerile fizice si psihice. atingerile aduse onoarei. cinstei, demnitatii, prestigiului sau reputatiei unei persoane etc.

Contestatorul a arătat că suferinţa invocată a fost motivată de surmenajul psihic pe care i l-a creat toata aceasta situatie, cand înainte de sarbatorile de Craciun a fost anuntat ca i se vor popri toate conturile pentru o suma pe care nu o datora şi a fost pus in situatia de a contacta din nou pe avocat si sa facă  alte demersuri pentru a vedea ce s-a intamplat, să se deplaseze la executorul judecatoresc de cateva ori, sa aducă acestuia dovezile de plata de la toti colegii lui din dosarul la care se face referire, sa facă solicitari la banci etc.

Contestatorul a arătat că toate aceste drumuri si probleme cauzate de initierea nelegala a executarii silite impotriva sa i-au afectat timpul, relatiile de familie şi au generat tensiuni in cuplu (sotia neintelegand ce se intampla. atat timp cat cunoastea ca obligatiile pecuniare pe care le avea catre creditoare fusesera achitate integral de mult timp), si mai ales i-au afectat situatia financiara, fiind blocat cu suma de 4097.82 lei pe toate conturile, distrugandu-i si un cont de credit pe termen lung cu scadenta la termen din care am pierdut intreaga dobanda acurnulata.

Cu titlu preliminar, mai ales în ceea ce priveşte susţinerile mai sus prezentate, instanţa constată că nu sunt probate cu nici un mijloc de probă, ramânând astfel simple enunţuri formulate de contestator.

Văzând dispoziţiile art. 6 din Noul Cod civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de faţă, raportat la data desfăşurării evenimentelor, este dată de dispoziţiile Noului Cod civil.

Potrivit  prevederilor art. 1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Așadar, pentru antrenarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, reglementată de art. 1357 Cod civil, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe o faptă ilicită; să se cauzeze un prejudiciu prin aceasta; fapta să fie săvârşită cu vinovăţie; să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile  pentru a atrage răspunderea civilă a intimatei deoarece din punctul de vedere al acestei instanţe nu a fost săvârşită nici o faptă delictuală, chiar dacă instanţa a constat caracterul nelegal al executării silite.

Este adevărat că partea contesatoare a plătit cu aproximativ un an înainte partea sa din creanţa pentru care s-a început urmărirea silită, însă instanţa constată că plata menţionată nu a fost şi adusă la cunoştiinţa efectivă a intimatei.

Astfel, chiar dacă ar exista o prezumţie că într-un interval de un an de zile intimata ar fi trebuit să afle că plata a fost făcută, nu există nici o obligaţie a acesteia de a îşi verifica situaţia conturilor.

De altfel, în parcursul unui interval de un an fluctuaţia pe care o poate avea situaţia financiară a unui cont bancar în ceea priveşte depunerile şi retragerile de numerar, pot crea dificultăţi în a identifica o anumită operaţiune efectuată de către o terţă persoană la un anumit moment dat.

Faptul că intimată a pornit o executare silită pentru o creanţă care fusese deja plătită a atras anularea executării silite, dar nu poate fi considerat a fi o faptă delictuală demararea unei proceduri legale în condiţiile în care intimata nu a fost informată de partea contestatoare de faptul că a efectuat plata.

Abuzul de drept procedural este definit în doctrină ca existând atunci când  o parte deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea credinţă.

De asemenea, art. 14 din Noul cod civil defineşte buna-credinţă astfel: (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.(2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

În situaţa de faţă, instanţa apreciază că din probele existente la dosar nu a fost răsturnată prezumţia de bună credinţă a intimatei, care pe de o parte nu avea obligaţia de a îşi verifica contul în care a fost depusă suma de bani de către contestator, iar pe de altă parte nu a fost anunţată de către contestator de plata facută.

În ceea ce priveşte cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat efectuat de contestator, prin raportare la soluţia dispusă de instanţă de admitere în parte a acţiunii, în temeiul art. 453 din Codul de Procedură Civilă, instanţa va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, având în vedere chitanţa seria BCC nr.00018 din 05.03.2018 (f.77).”

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatorul T. R. C criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată apelantul că instanța de fond își argumentează total greșit soluția, omițând în mod deliberat să se pronunțe față de împrejurarea care l-a determinat să introducă cererea de acordare a daunelor morale. Întreaga motivare a instanței se raportează la existența sau nu a unei faptei delictuale din partea contestatoarei, chiar în condițiile exprimării asupra caracterului nelegal al executări silite pornite împotriva sa. Instanța a omis exact împrejurarea care l-a determinat să formuleze această contestație la executare și, anume, reaua credință a  creditoarei, care după ce inițiază o executare silită în mod injust și nelegal, după un an și cinci luni de la stingerea creanței, aceasta nu face absolut niciun demers de a opri executarea silită, chiar și după ce i se pun la dispoziție toate dovezile referitoare la stingerea creanței.

Aprecierea instanței precum că ”chiar dacă ar exista o prezumție că într-un interval de un an de zile intimata ar fi trebuit să afle că plata a fost făcută, nu există nicio obligație a acesteia de a verifica situația conturilor” este complet redundantă raportat la momentul deliberării în cadrul contestației la executare. Nu a prezumat nimic, atâta vreme cât anterior inițierii contestației la executare a adus la cunoștința efectivă a intimatei executarea de bunăvoie a obligației sale, data la care și-a executat obligația, maniera în care a executat-o și solicitarea de a opri executarea silită împotriva sa. A dovedit, fără putință de tăgadă, că a pus la dispoziția executorului judecătoresc chitanțele doveditoare ale achitării sumei imputate, că  s-a deplasat de câteva ori la BEJA Tufeanu Vasile Bogdan pentru a rezolva problema ivită, context în care creditoarea nu se poate folosi de nicio scuză privind necunoașterea sau eroarea pe care o invocă prin întâmpinarea sa, ulterior informării asupra situației de fapt prin intermediul executorului judecătoresc. Poate accepta că intimata putea să inițieze în necunoștință de cauză executarea silită însă, în momentul în care a aflat prin intermediul executorului judecătoresc că nu mai subzistă creanța sa, trebuia să oprească toată procedura prin retragerea cererii sale în perioada anterioară introducerii contestației la executare, lucru pe care evident nu -a făcut, nici în urma rugăminții sale.

Pornind de la dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1391 și art. 253 Cod Civil se impune precizarea că poate constitui fapta ilicită nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acelei acțiuni prevăzute de normele imperative ale legii constituie fapta ilicită. Inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată. Oricare ar fi interpretarea în ceea ce privește acțiunea sau inacțiunea intimatei R. B., fie că a inițiat cu rea credință o procedură legală împotriva unuia singur dintre foștii săi debitori, fie că s-a abținut de la a-și repara greșeala de a iniția procedura executării silite în lipsa unei creanțe certe, lichide si exigibile, tot faptă ilicită este catalogată acțiunea sau inacțiunea acesteia.

În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că prejudiciul nu a fost dovedit. Acesta constă în: stresul inerent situației absurde în care s-a trezit (dovedit prin raportare la efectul aflării că după un an și cinci luni de când știa că și-a plătit o datorie legală se trezește somat să o achite din nou în integralitate, că are la dispoziție doar o zi să o facă, iar a doua zi a descoperit că s-a pus deja poprire pe toate conturile), simpla poprire a sumei de bani din conturile sale dovedind pe deplin prejudiciul cauzat; lipsa din bugetul familiei a sumei de 4097,82 lei înainte de sărbătorile de Crăciun și tensiunea creată în cadrul acestei familiei (chiar dacă ar fi fost audiat un martor, care trebuia să fie din afara familiei, indiferent de părerea acestui martor și de o eventuală declarație în această chestiune, rămânea tot la aprecierea judecătorului să stabilească în concret dacă a rămâne fără suma menționată în conturi cauzează sau un prejudiciu pentru contestator și poate genera tensiuni în interiorul unei familii de bugetari cu copii, care trăiesc doar din salariu); desființarea contului de economii cu dobânzile aferente, dovedit pe deplin prin actele bancare depuse la dosar, mai mult chiar situația contului de economie rămânând aceeași, din acest punct de vedere întoarcerea executării neproducându-și efectul, întrucât nu i s-a înapoiat nici în prezent sumele reprezentând dobânzile acumulate; necesitatea apelării la un avocat, justificată prin delegațiile avocațiale depuse atât în dosarul de executare, cât și la dosarul de instanță, precum și din chitanța avocațială, niciunui justițiabil neputându-i fi îngrădit să fie ajutat juridic, mai ales pentru o situație complet injustă și absurdă, pe care nici profesioniștii dreptului nu au înțeles-o pe deplin. Invocă apelantul și noul prejudiciu cauzat de perioada de soluționare a contestației la executare mai lungă de un an de zile și o motivare lacunară a unei soluții în decurs de nu mai puțin de șapte luni. Astfel, nu doar că nu se oprește o executare demarată ilegal împotriva sa, nu doar că este nevoit să apeleze la organele juridice pentru a-și găsi dreptatea, nu doar că este lipsit de o sumă importantă de bani pe parcursul mai multor luni, dar mai este și ținut de o judecată anevoioasă și o așteptare a motivării soluției pe parcursul a aproximativ 8 luni.

Reține eronat și superficial prima instanță că nu a fost răsturnată prezumția de bună credință a intimatei. Reaua credință a intimatei rezultă din faptul că înainte de a începe executarea silită a creanței nu a verificat dacă s-a acoperit respectiva creanță, mai ales la distanța de un an și cinci luni de la data nașterii sale; că ulterior, deși i s-a adus la cunoștință și a primit dovezi că s-a stins creanța prin achitarea sumei, nu și-a retras cererea de executare; că deși nu a oprit executarea înainte de a fi formulată contestația la executare nu solicită acest lucru în prezentul cadru procesual, că în pofida tuturor asigurărilor primite din partea executorului că situația se va regla, nu s-a întreprins nicio acțiune de stopare a executării silite împotriva sa. Mai mult, la data de 22.03.2018, mult după inițierea contestației la executare și când deja se clarificase de mult situația banilor, executorul judecătoresc emite încheierea prin care susține mincinos că debitul datorat și cheltuielile de executare au fost achitate în urma somației emise. Până la data de 03.04.2018, contrar celor susținute de intimată prin întâmpinare, nu au fost returnați cei 4097,82 lei în contul deschis la Banca Transilvania, iar suma de 832 lei, retrasă din contul de la BRD, a fost restituită abia la data de 07.05.2018. Există astfel suficiente probe care dovedesc lipsa totală de bună credință atât din partea intimatei că și din partea executorului judecătoresc.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata R. B. a solicitat respingerea cererii de apel motivat de faptul că instanța de fond în mod corect și legal s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere invocate prin cererea de chemare în judecată. Totodată, în mod corect și legal, prin raportare la dispozițiile legale prevăzute, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile în vederea angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite și a prejudiciului. Cu privirea la prejudiciu, apelantul a făcut simple alegații care nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă. Fapta ilicită nu există pentru motivele reținute de instanța de fond, plata menționată nu a fost adusă la cunoștința sa efectivă și nu există nicio obligație a sa de a verifica situația conturilor. Referitor la abuzul de drept, reglementat de art. 15 Cod civil, potrivit dispozițiilor legale, beneficiază de prezumția de bună credință, ceea ce înseamnă că cel care invocă reaua credință trebuie să dovedească.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând actele dosarului prin prisma apelului formulat şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

La data de 04.10.2017 creditoarea R. B. a adresat BEJA Dominte și Asociații cererea de executare silită formulată împotriva debitorului T. R. C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 244 din data de 14.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași. Prin încheierea din 05.10.2017 a executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan, dată în baza art. 665 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită formulată de creditoarea R. B. și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului T. R. C. sub nr. 1806/2017. Judecătoria Iași a pronunțat, în dosarul nr. 28855/245/2017, încheierea nr. 11939/CS/18.10.2017, prin care a admis cererea formulată de către executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan privind pe creditoarea R. B. împotriva debitorului T. R. C. și a încuviințat executarea silită, autorizând creditoarea să treacă la executarea silită prin poprire și urmărire silită mobiliară, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 244/2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, pentru recuperarea sumei de 3000 lei, sumă ce poate fi actualizată la cererea creditoarei.

În dosarul de executare silită nr. 1806/2017, executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan a emis la data de 20.11.2017 încheierea nr. 1806 privind stabilirea cheltuielilor de executare, somația nr. 1806 privind achitarea în termen de 1 zi de la primirea ei a sumei totale de 4097,82 lei (compusă din suma de 3000 lei cheltuieli de judecată, sumă ce va fi actualizată la solicitarea creditoarei și din suma de 1097,82 lei cheltuieli de executare), adresa de poprire nr. 1806 comunicată terților popriți Banca Transilvania SA, BRD Groupe Societe Generale SA, Garanti Bank SA și Filarmonica Moldova Iași, precum și înștiințarea de poprire nr. 1806. Actele de executare silită săvârșite în dosarul nr. 1806/2017 i-au fost comunicate debitorului T. R. C., potrivit dovezii aflate la fila 23 dosar executare, depus la instanța de fond, la data de 22.11.2017.

La data de 23.11.2017, deci la un interval de o zi de la data la care a luat cunoștință de  actele de executare silită săvârșite în dosarul nr. 1806/2017, debitorul T. R. C. a comunicat, prin intermediul avocatului ales C. B. C., executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan împrejurarea potrivit căreia cheltuielile de judecată datorate creditoarei R. B. au fost achitate, fiindu-i, totodată, înaintate prin e-mail dovezile care atestă stingerea prin plată a acestui debit. Astfel cum reține instanța de fond în argumentarea soluției de admitere a contestației la executare, cheltuielile de judecată au fost achitate de către debitorii raportului juridic execuțional obligați solidar la plata lor încă din data de 07.06.2016.

Terții popriți BRD Groupe Societe Generale SA și Banca Transilvania SA au comunicat executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan, prin adresele emise de aceștia la datele de 28.11.2017, respectiv 27.11.207, înregistrate la BEJA Dominte și Asociații la datele de 11.12.2017, respectiv 12.12.2017, că au înființat poprirea asupra conturilor debitorului T. R. C. până la concurența sumei de 4097,82 lei, debitul menționat urmând a fi indisponibilizat și virat în contul indicat de către executorul judecătoresc. Prin adresa nr. 607891/04.12.2017 Banca Transilvania SA l-a informat pe executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan despre consemnarea în contul menționat în adresa de înființare a popririi, cu ordinul de plată nr. 74/04.12.2017, a sumei de 4097,82 lei (adresa fiind înregistrată pe rolul BEJA Dominte și Asociații tot la data de 12.12.2017).

Adresa de desființare a popririi înființată asupra sumelor de bani pe care debitorul T. R. C. le primește de la terții popriți a fost emisă în dosarul de executare nr. 1806/2017  la data de 08.12.2017. Despre aceasta terții popriți au luat cunoștință în intervalul 08.12.2017 – 14.12.2017, potrivit proceselor verbale de înmânare aflate la filele 38 – 41 dosar executare.

La data de 24.03.2018 i-a fost comunicată debitorului T. R. C. invitația emisă la data de 22.03.2018, de a se prezenta la sediul BEJA Dominte și Asociații în vederea restituirii sumelor încasate necuvenit, iar la data de 22.03.2018 a fost emisă încheierea nr. 1806, prin care s-a dispus încetarea executări silite, motivat de faptul că debitorul T. R. C. a achitat suma datorată și cheltuielile de executare. La data de 29.03.2018 a fost înregistrată la BEJA Dominte și Asociații cererea debitorului de virare a sumelor datorate în conturile din care au fost retrase și în valuta contului. Din extrasul de cont al debitorului T. R. C. emis de către BRD Groupe Societe Generale SA, anexat cererii formulate la data de 29.03.2018, rezultă că la data de 07.12.2017 a fost virată automat în contul BEJA Dominte și Asociații și suma de 836,27 lei. Restituirea de către BEJA Dominte și Asociații, debitorului T. R. C. a sumelor de 4097,82 lei, respectiv de 836,27 lei a avut loc la data de 03.04.2018, potrivit ordinelor de plată nr. 1230 și 1229. Operațiunea de restituire în contul debitorului T. R. C. a sumei de 832,27 lei a fost înregistrată la data de 07.05.2018.

Prezenta contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.12.2017.

Potrivit art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (alin. 1); cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (alin. 2). Condițiile răspunderii civile delictuale sunt cuprinse în art. 1357 Cod civil. Conform textului de lege, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare (alin. 1); autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă (alin. 2).

Totodată, potrivit art. 252 Cod civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică. Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere instanței, astfel cum dispune art. 253 alin. 4 Cod civil, despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile; în aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Din cuprinsul acestor norme rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții, respectiv: existența unui prejudiciu, existența unei faptei ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudență cu care a acționat.

Făcând aplicarea acestor norme la situația de fapt rezultată din testimoniile administrate în cauză, Tribunalul reține, contrar celor cuprinse în hotărârea apelată, că toate cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în cauză.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Atunci când se examinează fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se are în vedere obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiință și voință a unei anumite persoane, manifestare care introduce în contextul relațiilor sociale un factor nepermis, prin care s-a încălcat norma dreptului obiectiv și s-au adus prejudicii unui drept subiectiv. Caracterul ilicit decurge în mod obiectiv din această încălcare, fără a interesa, pentru definirea acestui caracter, atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa.

Așa cum rezultă din expunerea situației de fapt în desfășurarea sa diacronică, fapta creditoarei raportului juridic execuțional R. B. constă în lipsa oricărei diligențe, ce ar fi trebuit întreprinsă de către aceasta, în vederea încetării executării silite a titlului executoriu, decizia civilă nr. 244/2016 a Curții de Apel Iași, ce face obiectul dosarului de executare nr. 1806/2017. Are în vedere instanța că potrivit art. 703 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, executarea silită încetează și în ipoteza în care creditorul a renunțat la executare. O astfel de renunțare a creditoarei R. B. era imperios necesară spre salvgardarea drepturilor atât patrimoniale, cât și nepatrimoniale ale debitorului raportului juridic execuțional T. R.C., în contextul în care obligația născută din titlul executoriu, constând în plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în solidar debitorul, alături de N. G. R. și de G. Ș. G., a fost stinsă, prin plata de bunăvoie a sumei de 3000 lei încă din data de 07.06.2016. Faptul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a obligației stabilite prin titlul executoriu, chiar înainte cu 1 an și 4 luni de data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, i-a fost relevat executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan și imanent celei care l-a mandatat să săvârșească acte de executare împotriva debitorului, încă de la data de 23.11.2017. Totodată, debitorul T. R. C. a făcut la aceeași dată, respectiv 23.11.2017, și dovada stingerii prin plată a debitului în sumă de 3000 lei.

Cu toate acestea, în intervalul cuprins între data de 23.11.2017 și data de 08.12.2017, dată la care s-a dispus de către executorul judecătoresc desființare popririi, creditoarea R. B. nu a înțeles să-și manifeste voința în sensul renunțării la cererea de executare silită cu care a l-a învestit pe executorul judecătoresc. O astfel de manifestare exterioară a atitudinii de voință a creditoarei R. B. a lipsit și ulterior momentului 08.12.2017 și până la data emiterii de către executorul judecătoresc a încheierii nr. 1806/22.03.2018, prin care s-a dispus încetarea executări silite.

Subliniază instanța că, potrivit art. 794 alin. 1 Cod procedură civilă, măsura desființări popririi de către executorul judecătoresc fie din oficiu, fie la cererea debitorului poprit, se dispune în ipoteza în care după înființarea popririi, cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe. Însă, o astfel de ipoteză nu se regăsește în prezentul litigiu, întrucât cauza în temeiul căreia s-a înființat poprirea a încetat să mai existe încă de la momentul de referință 07.06.2016, astfel că nu putea exista nici la data înființării popririi.

În acest context juridic și în prezența dovezilor făcute de către debitorul T. R. C. în cadrul dosarului de executare nr. 1806/2017 (relative la stingerea prin plata de bunăvoie a obligației născute din titlul executoriu anterior momentului formulării cererii de executare silită), omisiunea, inacțiunea creditoarei R. B., care nu a înțeles să renunțe la executarea silită declanșată împotriva debitorului, capătă un caracter ilicit întrucât o atare renunțare trebuia să fie întreprinsă cel mai târziu la momentul la care a cunoscut despre faptul executării obligației, respectiv 23.11.2017. O manifestare în sensul relevat, a renunțării la executarea silită, nu ar fi consolidat doar buna credință a creditoarei în cadrul raportului juridic execuțional ci, mai mult decât atât, ar fi fost de natură să limiteze temporal efectul emiterii și comunicării adreselor de înființare a popririi către terții popriți, împiedicând astfel plasarea debitorului în situația de a-i fi blocate conturile anterior sărbătorilor de iarnă. Altfel spus, o renunțare a creditoarei R. B. la executarea silită declanșată în dosarul nr. 1806/2017 ar fi avut un efect mult mai energic și ar fi condus spre o încetare imediată a executării silite cu consecința firească a deblocării conturilor debitorului T. R. C.

Notează instanța și dispozițiile cuprinse în art. 75 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora exclusiv exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune, s.n. drepturile inerente ființei umane. În cauză, buna credință a creditoarei R. B. a încetat să mai existe la momentul la care i s-a adus la cunoștință, prin mijlocirea executorului judecătoresc, faptul executării de bunăvoie a obligației anterior declanșării executării silite.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesar ca acesta să fie cert și să nu fie reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de reparare.

În speță, prejudiciul produs debitorului T. R. C., rezultat de transgresarea de către creditoarea R. B. în procedura de executare silită a titlului executoriu, reprezentat de decizia civilă nr. 244/2016 a Curții de Apel Iași, a normelor care susțin legalitatea executării silite, este transpus în tribulațiile și insecuritatea financiară resimțite de către debitor și familia acestuia într-un moment în care așteptările firești urmare a propriei conduite adecvată preceptelor morale și legale sunt cele ale unor sentimente de liniște și echilibru. Fapta ilicită săvârșită de către creditoarea R. B., astfel cum aceasta a fost reținută anterior, a fost de natură a prejudicia dreptul debitorului T. R. C. la integritate psihică, cu consecința producerii unui prejudiciu cu caracter patrimonial, care nu a fost reparat doar prin soluția de admitere a contestației la executare.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din chiar analiza făcută anterior cu privire la cele două condiții ale răspunderii civile delictuale, atingerea adusă integrității psihice a debitorului T. R. C. fiind urmarea neîndeplinirii de către creditoarea R. B. a obligației sale legale, de a renunța la executarea silită demarată în dosarul nr. 1806/2017 de îndată ce i s-a adus la cunoștință despre executarea silită de bunăvoie a obligației de către debitorul raportului juridic.

Relativ la culpa creditoarei R. B., Tribunalul notează că potrivit art. 1357 alin. 2 Cod civil, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. De aceea, având în vedere nivelul de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a inacțiunii sale ilicite și a consecințelor acesteia, instanța de apel reține ca fiind îndeplinită și ultima dintre condițiile răspunderii civile delictuale, cea a vinovăției creditoarei R. B.

Față de cele arătate, instanţa apreciază că, în contextul circumstanțelor cauzei, suma de 1000 lei acordată cu titlu de daune morale constituie o satisfacție echitabilă.

Modul de soluționare a cererii de acordare a daunelor morale determină și nașterea în sarcina intimatei R. B. a obligației de plată către contestatorul T. R. C. a cheltuielilor de judecată suportate de către acesta înaintea instanței de fond, în aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 451 – art. 453 Cod procedură civilă. Aceste cheltuieli de judecată constau în suma de 75 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și în suma de 1800 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul va dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.

Dispozițiile cuprinse în art. 451 – art. 453 Cod procedură civilă, Tribunalul le aplică și în ce privește cheltuielile de judecată suportate de contestatorul T. R.C. în prezenta cale de atac, în cuantum de 1037,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat (potrivit chitanțelor nr. 166311/20.05.2019 și nr. 13/07.10.2019)

Domenii speta

Spete similare