Sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce autovehicule, nu poate fi modificată decât ca urmare a anulării sancţiunii contravenţionale principale

Decizie 1391/A din 22.11.2019


Prin sentinţa civilă nr. 2530 din 08.03.2019 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2598/182/2017 a fost respinsă plângerea formulată de petentul B C,  în contradictoriu cu intimatul IPJ MM.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMMX nr. 0102479 încheiat la data de 9.03.2017  petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de  580  lei  şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile,  pentru  săvârşirea contravenţiei prevăzute şi pedepsite de art. art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 120 alin. 1 lit. h  din HG.1391/2006 şi  respectiv cu amendă în cuantum de 870 de lei , pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 .

În fapt, s-a reţinut  că la data mai sus arătată, ora  16.45,  petentul a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare 1-BTR-634 prin localitatea Lăpuşel înspre localitatea Satulung şi a efectuat manevra de depăşire în zona de acţiune a indicatorului “depăşirea interzisă“ , a autobuzului cu nr. CJ 12 FNY condus de către numitul T F, încălcând  marcajul longitudinal continuu. De asemenea, s-a reţinut că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.

Analizând  legalitatea procesului-verbal atacat, instanţa a constatat că la întocmirea acestuia, au fost respectate  dispoziţiile art. 17 din OG 2/2001 vizând  menţiunile ce  trebuie  cuprinse în mod obligatoriu în procesul verbal, sub sancţiunea nulităţii absolute ,  cu privire la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta  săvârşită,  data săvârşirii şi semnătura agentului constatator, elemente pe care instanţa le verifică şi din oficiu.

Analizând  temeinicia procesului verbal, în limitele criticilor formulate de petent, instanţa a reţinut că, fiind încheiat de un agent al forţei publice, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate şi legalitate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că invocarea de către instanţe a prezumţiei de legalitate şi validitate a procesului-verbal de contravenţie, cu consecinţa obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu are un caracter neaşteptat pentru acesta, având în vedere dispoziţiile naţionale incidente în materia contravenţională. De asemenea,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului a  reţinut că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, fără a le interzice. Ceea ce este esenţial este faptul ca instanţele naţionale să ofere petentului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care înţelege să uzeze de drepturile sale procedurale (cauza Ioan Pop c. României).

În materie de circulaţie rutieră, Curtea nu se opune instituirii unei prezumţii relative de conformitate a procesului verbal la realitate, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră (cauza Marius Haiducu şi alţii împotriva României).

Mai mult, în ceea ce priveşte contravenţia constând în nerespectarea regulilor privind depăşirea starea de fapt reţinută de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenţie a fost confirmată prin declaraţia martorului T F, conducătorul autoturismului depăşit , audiat la termenul de judecată din data de 10.05.2018 ( f. 47), din declaraţia acestuia rezultând faptul că petentul a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal continuu şi în zona de acţiune a indicatorului depăşirea interzisă.  Martorul a declarat că depăşirea s-a efectuat pe un sector de drum marcat cu  linie continuă fiind posibil ca în momentul când petentul a revenit pe banda sa,  să fi fost linie discontinuă.

Nici martorul propus de petent, F B C, nu a infirmat în totalitate veridicitatea aspectelor reţinute de agentul constatator însă, spre deosebire de martorul asistent,  acesta a susţinut că petentul a început manevra de depăşire pe linie discontinuă şi a finalizat-o pe un sector de drum marcat cu linie continuă.

Chiar şi în aceste condiţii , petentul a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. 1 lit. i din Regulament, de vreme ce în timpul efectuării  manevrei de depăşire  a circulat pe sensul opus .

Nerespectarea regulilor privind depăşirea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte amendă) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, fapta fiind prevăzută şi pedepsită de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

Prezumţia de temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată de petent nici în  ceea ce priveşte contravenţia constând în omisiunea petentului de a avea asupra sa permisul de conducere (obligaţie prevăzută expres de art. 35 din O.U.G nr. 195/2002).

În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate petentului instanţa a reţinut că acestea au fost individualizate în mod corect , raportat la criterii prevăzute de art. 21  alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 .

Nu se impune reindividualizarea sancţiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertismentul, nefiind identificate circumstanţe reale sau personale care să imprime faptei un grad de pericol social redus, cu atât mai mult cu cât în cazul ambelor contravenţii amenda  fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de art.  98 alin. 4 lit. b şi c  din O.U.G. 195/2002 iar petentul a săvârşit un concurs de  contravenţii. Totodată şi sancţiunea complementară prevăzută în mod expres de art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 corespunde scopului prevăzut de art. 96 din actul normativ menţionat,( înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege)  astfel încât nu se justifică înlăturarea acesteia .

Împotriva sentinţei a declarat apel petentul B C, solicitând în principal, admiterea apelului schimbarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, în subsidiar se solicită înlocuirea sancţiunii principale a amenzii de 1450 lei cu sancţiunea avertisment, înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Motivele de apel expuse oral au fost consemnate în încheierea din 08.11.2018.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie atacat s-a reţinut în sarcina petentului faptul că la data de 09.03.2017 ora  16.45,  a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare 1-….-… prin localitatea Lăpuşel înspre localitatea Satulung şi a efectuat manevra de depăşire în zona de acţiune a indicatorului “ depăşirea interzisă “ , a auto cu nr. CJ 12 FNY condus de către numitul T Fl, încălcând  marcajul longitudinal continuu. De asemenea, s-a reţinut că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.

Faptele contravenţionale reţinute în sarcina petentului au fost încadrate juridic în mod corect la art. 120 al. 1 lit. h şi i şi art. 147 al. 1 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, iar sancţiunea amenzii în cuantum de 580 lei a fost stabilită pentru prima abatere şi  sancţiunea amenzii de 870 lei a fost stabilită pentru a doua abatere.

Apelantul B C invocă în argumentarea apelului formulat faptul că prima instanţă în mod greşit a respins cererea privind înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 1450 lei cu sancţiunea avertisment, respectiv nu s-a procedat la înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

Conform art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, ,,avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă”. Alineatul 3 din acelaşi articol prevede că ,,avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune”.

Interpretând cele două norme coroborat rezultă că se poate aplica sancţiunea avertismentului, indiferent dacă aceasta este prevăzută sau nu de norma legală sancţionatorie, atunci când, în concret, fapta săvârşită de către contravenient prezintă o gravitate redusă raportat la ansamblul circumstanţelor şi împrejurărilor reale sau personale.

Drept urmare, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului se impune în situaţia în care sancţiunea amenzii nu este proporţională cu gravitatea concretă a faptei săvârşite. Principiul proporţionalităţii este expres prevăzut de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, conform căruia sancţiunea ,,trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea ca agentul constatator sau instanţa de judecată să aplice sancţiunea avertismentului, respectiv să înlocuiască sancţiunea amenzii contravenţionale cu cea a avertismentului, inclusiv în situaţia în care în norma de sancţionare este prevăzută doar sancţiunea amenzii în considerarea faptului că, în anumite situaţii speciale, aplicarea unei amenzii contravenţionale ar fi disproporţională faţă de gravitatea concretă a faptei contravenţionale săvârşite iar aplicarea sancţiunii amenzii nu ar fi necesară pentru realizarea finalităţii răspunderii contravenţionale.

Atunci când este investită cu o cerere de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului marja de apreciere a instanţei nu este una nelimitată. Din contră, aceasta trebuie să analize cu deosebită atenţie motivele invocate de petent pentru dispunerea înlocuirii, urmărind ca prin hotărârea pe care o pronunţă să nu depăşească sfera de competenţă a puterii judecătoreşti şi să intervină în atributul puterii legiuitoare prin înlăturarea netemeinică a individualizării legale a sancţiunii făcută de legiuitor prin norma sancţionatoare.

Altfel spus, dacă prin norma sancţionatoare legiuitorul a realizat o individualizare legală a sancţiunii, prevăzând ca unică sancţiune amenda contravenţională, instanţa, de principiu, poate re-individualiza sancţiunea, în sensul diminuării acesteia, doar în limitele speciale de stabilite de legiuitor. În mod excepţional, instanţa poate înlocui sancţiunea amenzii cu sancţiunea avertismentului atunci când există elemente legate de persoana contravenientului sau de fapta săvârşită care imprimă faptei contravenţionale un grad de pericol social redus.

În materie contravenţională angajarea răspunderii contravenientului are un dublu scop. Pe de-o parte se urmăreşte prevenirea pe viitor a altor conduite ilicite similare, iar pe de altă parte sancţionarea contravenientului care a nesocotit normele legale. Printre elementele avute în vedere pentru stabilirea unei sancţiuni proporţionale, astfel încât aceasta să corespundă pericolului social concret al faptei şi să rezume intervenţia coercitivă a statului strict la ceea ce este necesar pentru a preveni pe viitor conduite ilicite similare săvârşite de persoana sancţionată se numără şi circumstanţele personale ale contravenientului.

Aşa cum s-a arătat, printre elementele care trebuie avute în vedere la aprecierea proporţionalităţii sancţiunilor aplicate sunt circumstanţele în care fapta a fost săvârşită şi circumstanţele personale ale contravenientului.

În situaţia de faţă, raportat la gradul de pericol social al faptei sancţionate de art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG /2002 apreciem că sancţiunea avertisment este suficientă pentru formarea spiritului de responsabilitate al petentului şi pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte contravenţionale în viitor.

Din depoziţiile martorilor audiaţi de prima instanţă a reieşit faptul că petentul a efectuat manevra de depăşire pe un sector de drum marcat cu linie continuă.

În ceea ce priveşte fapta de efectuare a manevrei de depăşire cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, vor fi avute în vedere potenţialele consecinţe grave pe care le poate genera în trafic o astfel de faptă.

Astfel, respectarea regulilor privind depăşirea au drept scop împiedecarea producerii unor accidente ce ar putea avea consecinţe grave, iar faptul că petentul a încălcat aceste reguli arată că are un comportament iresponsabil pe drumurile publice şi prin acţiunea sa a pus în pericol siguranţa şi sănătatea celorlalţi participanţi la trafic, fiind de notorietate multitudinea de evenimente rutiere cauzate de nerespectarea regulilor privind depăşirea.

În ceea ce priveşte sancţiunea complementară, tribunalul reţine că în sarcina petentului a rămas o sancţiune contravenţională principală, ori potrivit dispoziţiilor art.100 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002 republicată, se impune şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 30 de zile .

Dispoziţiile legale menţionate sunt imperative, iar sancţiunea contravenţională complementară se aplică automat, pe lângă o sancţiune contravenţională principală.

În consecinţă, sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce autovehicule, nu poate fi modificată decât ca urmare a anulării sancţiunii contravenţionale principale, iar acest lucru nu se putea realiza decât prin anularea actului administrativ – proces-verbal de contravenţie.

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce este prevăzută, ca sancţiune contravenţională complementară, de dispoziţiile art. 95-96 şi anume „se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. 2, ”Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului”.

Aşadar, faţă de gravitatea faptei, faţă de dispoziţiile legale imperative, se impune menţinerea sancţiunii complementare.

Pentru considerentele sus menţionate în baza art. 480 al. 2 Cod procedură civilă apelul va fi admis iar sentinţa va fi schimbată în sensul admiterii în parte a plângerii cu consecinţa înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale de 870 lei pentru contravenţia sancţionată de art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002,  cu sancţiunea avertisment, celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie urmând a fi menţinute.