Modificare act de nastere. statutul civil al minorului. interesul superior al minorului

Sentinţă civilă .. din 01.01.2019


MODIFICARE ACT DE NASTERE. STATUTUL CIVIL AL MINORULUI. INTERESUL SUPERIOR AL MINORULUI

Dosar nr. ........../2018

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI C......... și pe pârât DIRECTIA LOCALA DE EVIDENTA PERSOANE - SERVICIUL STARE CIVILA C........., pârât A, intervenient B, intervenient C, având ca obiect stare civila.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 02.04.2019, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16.04.2019, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, retine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C......... la data de 09.11.2018 sub nr. ........../2018, reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI C......... a solicitat în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA LOCALĂ DE EVIDENȚĂ PERSOANE- SERVICIUL DE STARE CIVILĂ C........., B.  sa se dispuna modificarea statutului civil al titularului actului din „copil nascut in afara casatoriei” in „copil nascut in timpul casatoriei” si modificarea actului de nastere nr ......../.........2017 privind pe minorul B .

În motivarea cererii, s-a arătat că parata Directia locala de evidenta persoane- serviciul de stare civila  i-a comunicat prin adresa din 09.03.2018 ca in data de .........2017 a fost inregistrat in registrele de stare civila ale Primariei Municipiului C......... actul de nastere nr ........ privind pe minorul S, insa ulterior semnarii actului si eliberarii certificatului de nastere, in urma verificarilor in Registrul National de evidenta a persoanelor, s- a constatat ca mama minorului figura drept casatorita , iar sentinta de divort nr ......../2016  depusa la dosar nu este definitiva, fapt ce a condus la intocmirea eronata a actului de nastere privind numele de familie al copilului si rubricile referitoare la tatal sau.

Minorul s-a nascut in timpul casatoriei mamei sale cu C, la data de .........2017, anterior datei la care sentinta de divort nr ......../14.12.2016 a ramas definitiva.

Prin urmare, actul a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor art 414 Cod civil, in sensul ca minorul nascut sau conceput in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 414,  art 100, Cod civil, art 57 din Legea nr 119/1996.

În probațiune, reclamanta a depus extrase din registrul de nastere, din registrul de casatorie, copie sentinta civila, declaratie de recunoastere, carti de identitate.

Parata A si intervenientul B au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii.

Acestia au aratat ca dispozitiile art 414 Cod civil reglementeaza o prezumtie legala relativa de paternitate pentru copilul nascut sau conceput in timpul casatoriei in privinta tatalui, astfel incat poate fi rasturnata prin proba contrara.

Astfel, in mod legal, tatal biologic al minorului, intervenientul  B a recunoscut si a inregistrat in evidentele de stare civila nasterea copilului sau si al paratei A.

Intervenientul C a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii.

Acesta a invederat instantei ca s-a separat in fapt de fosta sotie, parata A. in toamna anului 2015. De la momentul separarii in fapt -noiembrie 2015 si pana la desfacerea casatoriei prin divort, intre fostii soti nu au mai existat relatii intime. La scurt timp de la separarea in fapt de fostul sot, parata a inceput o relatie cu intervenientul B,  relatie din care s-a nascut minorul S.

Intervenientul a aratat ca nu este putinta ca el sa fie tatal minorului, minor a carui paternitate a recunoscut- o de altfel tatal biologic- intervenientul B.

Astfel, intervenientul C. a apreciat ca admiterea prezentei cereri ar prejudicia toate partile  prin atestarea unei situatii nereale, in sensul ca el ar fi tatal copilului.  Situația de fapt reala este o certitudine pentru toate partile implicate, ce nu doresc declansarea unor litigii viitoare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

In prezenta cauza, reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI C......... solicita sa se dispuna modificarea statutului civil al titularului actului din „copil nascut in afara casatoriei” in „copil nascut in timpul casatoriei” si modificarea actului de nastere nr ......../.........2017 privind pe minorul S .

În fapt,  in registrele de stare civila ale Primariei Municipiului C......... s-a emis actul de nastere nr ........ privind pe minorul S, insa ulterior semnarii actului si eliberarii certificatului de nastere, in urma verificarilor in Registrul National de evidenta a persoanelor, s- a constatat ca mama minorului figura drept casatorita , iar sentinta de divort nr ......../2016  depusa la dosar nu este definitiva, fapt ce a condus la intocmirea eronata a actului de nastere privind numele de familie al copilului si rubricile referitoare la tatal sau.

Asadar, minorul s-a nascut in timpul casatoriei mamei sale cu C, la data de .........2017, anterior datei la care sentinta de divort nr ......../14.12.2016 a ramas definitiva.

Astfel, potrivit actului  de naștere nr. ........./.........2017 minorul S s-a născut la data de .........2017. În cuprinsul actului  de naștere, în dreptul numelui tatălui, a fost menționat intervenientul B, iar mama este A.

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. 1 Cod civil copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.

 Aceste dispoziții instituie prezumția legală de paternitate, care poate fi răsturnată pe calea unei acțiuni în tăgada de paternitate. Astfel, în conformitate cu art. 414 alin. 2 Cod civil, paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

În ceea ce privește stabilirea paternității, instanța reține incidența următoarelor dispoziții din Codul civil:

● art. 408 alin. 3 - „Filiația față de tatăl din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.”;

● art. 412 - „ (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii. El se calculează zi cu zi. (2) Prin mijloace de probă științifice se poate face dovada concepțiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.”

● art. 424 - „Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaște pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.”

● art. 425 alin. 1  - „Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.”

În ceea ce privește numele minorului, se reține incidența următoarelor dispoziții din Codul civil:

● art. 449  - „ (1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților săi. (2) Dacă părinții nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară, odată cu nașterea copilului, la serviciul de stare civilă. (3) În lipsa acordului părinților, instanța de tutelă hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată nașterea.”

● art. 450  - „ (1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită. (2) În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior șifață de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinți, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată nașterea. În lipsa acordului părinților se aplică dispozițiile art. 449 alin. (3). (3) În cazul în care copilul și-a stabilit filiația în același timp față de ambii părinți, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 449 alin. (2) și (3).”

În final, instanta retine ca potrivit art 634 C proc civ, sunt hotarari definitive hotararile  date in apel, fara drept de recurs.

În fapt, prin Sentinta civila nr ......../14.12.2016 Judecatoria C......... a dispus desfacerea casatoriei sotilor din culpa comuna a partilor.

Hotararea judecatoreasca a ramas definitiva prin Decizia civila nr 1361/09.11.2017 a Tribunalului C..........

În data de .........2017, ulterior hotararii de divort pronuntat in prima instanta, dar anterior pronuntarii hotararii judecatoresti de solutionare a apelului, s-a nascut minorul ȘRV.

Potrivit declaratiilor completate la Serviciul de stare civila C......... de catre B si A, parintii au convenit ca minorul sa poarte numele de familie al tatalui sau, Ș.

Astfel, instanta retine cu titlu prealabil ca declaratiile paratei si a intervenientului B, se coroboreaza cu sustinerile intervenientului C in sensul ca minorul S ii are ca parinti biologici pe parata A si intervenientul B.

Totodata, instanta retine si sustinerile intervenientului C in sensul ca  s-a separat in fapt de fosta sotie, parata A in toamna anului 2015, iar de la momentul separarii in fapt -noiembrie 2015 si pana la desfacerea casatoriei prin divort, intre fostii soti nu au mai existat relatii intime. La scurt timp de la separarea in fapt de fostul sot, parata a inceput o relatie cu intervenientul B,  relatie din care s-a nascut minorul S.

Aceasta situatie de fapt, cu privire la momentul separarii fapt a celor doi fosti soti, drept noiembrie 2015, a intrat in puterea lucrului judecat prin considerentele Sentintei civile nr ......../14.12.2016  a Judecatoriei C..........

In drept, instanta retine ca potrivit art 100 Cod civil, (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.

(2) Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziției primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.

(3) Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată și o acțiune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

(4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. 1 Cod civil copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.

 Aceste dispoziții instituie prezumția legală de paternitate, care poate fi răsturnată, intrucat, în conformitate cu art. 414 alin. 2 Cod civil, paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

Nu in ultimul rand, instanta retine ca potrivit art 8 din Conventia europeana a drepturilor omului, 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. 2. Nu este admisă ingerința unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.”

Astfel, Curtea a susținut că stabilirea unui raport juridic între un copil și presupusul tată biologic intră în sfera vieții private (articolul 8 din Convenție).

 Filiația constituie un aspect fundamental al identității personale.

 Cu toate acestea, este necesar să se stabilească un echilibru între interesul copilului de a și stabili paternitatea, interesul presupusului tată și interesul general.

În prezenta cauza, instanta apreciaza ca interesul minorului S  de a obține securitate juridică cu privire la filiația sa paternă, care este recunoscuta de altfel prin actul de stare civila nr. ......../.........2017, act a carui anulare se solicita, prevaleaza asupra prezumtiei de paternitate prevazuta de art.  414 Cod civil.

De altfel, din sustinerile necontestate ale tuturor partilor implicate, rezulta ca  nu este putinta ca intervenientul C  sa fie tatal minorului, minor ce a fost conceput si nascut dupa separarea in fapt a mamei sale de fostul sot, din relatia acesteia cu intervenientul B.

Prin urmare, se retine ca dreptul la identitate al minorului si dreptul de stabilire a paternitatii sale printr- un act de stare civila ce contine paternitatea sa biologica reala corespunde exigentelor art 8 CEDO prin identitatea recunoscuta minorului de mentiunile din cuprinsul actului de stare civila nr ......../.........2017.

  Altfel spus, instanta apreciaza ca in cauza prevaleaza interesul superior al copilului de i se mentine identitatea recunoscuta prin actul de stare civila in fiinta, interes aflat in echilibru cu interesul general, ce nu impune anularea unui act de stare civila corect in fapt, pentru emiterea ulterioara a unui act identic, insa dupa parcurgerea unui nou proces civil de tagaduire si stabilire a paternitatii.

Pentru toate aceste considerente, se va respinge cererea formulată de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI C......... în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA LOCALĂ DE EVIDENȚĂ PERSOANE- SERVICIUL DE STARE CIVILĂ C........., A, și intervenienții B, C  ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI C.........,  ca neîntemeiată.

Cu drept de  apel ce se depune la Judecătoria C......... în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 16.04.2019.

PREȘEDINTE GREFIER,