Redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate. Scop. Condiţii

Redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate. Scop. Condiţii

C. pr. pen., art. 466

Redeschiderea procesului penal este gândită de legiuitorul român ca un remediu procesual care garantează inculpatului condamnat în lipsă exercitarea în substanţă a dreptului de a participa la propriul proces –componentă esenţială a echităţii procedurilor. Instanţele sunt datoare, astfel, să interpreteze noţiunile vehiculate de textul art. 466 alin. 2 C. pr. pen. de aşa manieră încât să pună în valoare raţiunea acestui remediu şi nicidecum să le îmbrace în formalisme care să îl golească de principiul pe care a fost clădit.

Ipoteza acoperită de art. 466 alin. 2 teza I C. pr. pen. atrage două condiţii cumulative:

(i) persoana condamnată în lipsă nu a fost citată la proces, ceea ce înseamnă că fie nu a fost deloc citată, fie nu a fost personal citată la judecată, fie a fost nelegal citată;

(ii) persoana condamnată în lipsă nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre proces. Condiţia poate să fie activată nu doar atunci când inculpatul este cu totul străin de procesul penal declanşat împotriva sa, nefiind niciodată notificat personal şi în mod oficial despre acesta, ci şi în situaţii de excepţie în care deşi a ştiut şi chiar a participat la faza de urmărire penală şi putea să întrevadă că acea cauză în care era implicat urmează să fie trimisă în instanţă, nu a fost notificat oficial despre termenele de judecată fixate şi a lipsit de la aceste termene. În acest ultim caz, este important ca instanţa să cerceteze dacă absenţa de la judecată a inculpatului este consecinţa renunţării sale exprese sau tacite la dreptul de a fi prezent la propriul proces sau este efectul altor cauze care exclud renunţarea la acest drept.

Prin sentinţa penală nr. x, Judecătoria Sighişoara:

- în baza art.452 al.1 lit. h din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p şi art. 75 al.1 lit. d C.p. a condamnat-o pe inculpata V.E. la 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1kg tutun de fumat, alcool etilic de 40 litri, băuturi spirtoase de 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.

- în temeiul art. 72 C.p. a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii inculpatei, din data de 28.09.2017, până 29.09.2017 şi perioada executată, respectiv din data de 06.12.2018, până la data de 01.03.2019.

- în temeiul art. 112 al.1 lit. f C.p. a dispus confiscarea specială a 992 litri alcool de concentraţie 60,9%, cantitate aflată în custodia IPJ Mureş - SICE, în vederea distrugerii sau valorificării.

- a constatat că inculpata a achitat integral despăgubirile solicitate de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

- în baza art. 274 al.1 C. pr. pen. a obligat-o pe inculpată la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin încheierea penală pronunţată în cauză la data de 1 martie 2019, Judecătoria Sighişoara:

- în baza art.469 al.3 C. pr. pen., a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petenta V.E., deţinută  în Penitenciarul  de Femei Ploieşti -Târgşorul Nou şi-n consecinţă:

- în baza art.469 al.7 C. pr. pen.. a constatat desfiinţată de drept sentinţa penală nr.278/29.10.2018 a Judecătoriei Sighişoara.

- în baza art.469 al.2 C. pr. pen.. a suspendat executarea sentinţei penale nr.278/29.10.2018 a Judecătoriei Sighişoara şi a dispus punerea de îndată în libertate a petentei dacă nu este arestată în altă cauză.

În motivarea acestei încheieri, judecătoria a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 466 C. pr. pen., întrucât petenta a fost condamnată definitiv şi judecată în lipsă, nefiind citată la adresa la care locuia la niciunul dintre termenele de judecată şi nu a luat cunoştinţă în nici un mod alt mod oficial despre acesta, ci numai a semnat dovada de comunicare a încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, prin care s-a dispus începerea judecăţii, fapt care însă nu duce la concluzia că petenta nu a fost judecată în lipsă.

În motivarea sentinţei penale apelate, prima instanţă a reţinut în fapt că la data de 28 septembrie 2017, la orele 01,10 inculpata a fost oprită în trafic, pe raza municipiului Sighişoara, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Audi Q7, de culoare neagră, având numărul de înmatriculare xxx, în interiorul căruia se afla cantitatea de 996 l alcool dublu rafinat, având o concentraţie alcoolică de 60,9%,  volum, în valoare de 20.058,95 lei, transportată în sticle din plastic transparent de 2 litri fiecare şi niciuna dintre sticle nu avea aplicat timbru de marcaj fiscal, iar inculpata nu deţinea acte de provenienţă pentru acestea.

În drept, judecătoria a reţinut că fapta inculpatei care la data de 28 septembrie 2017 a deţinut şi transportat cu maşina Audi Q7 cu nr. de înmatriculare xxx cantitatea de 996 l ( 498 sticle din plastic a 2 l) alcool dublu rafinat, aflat în afara antrepozitului fiscal autohton, făcând posibilă eludarea accizelor datorate bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, faptă prev. și ped. de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea nr. 227/2015.

Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 al.10 C.p.p întrucât inculpata a recunoscut săvârşirea faptei imputate.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa a ţinut cont de criteriile generale, prevăzute de art.74 C.p., mai exact de gravitatea relativ scăzută a faptei comise, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă, mai exact prejudicierea bugetului de stat, de faptul că prejudiciul a fost reparat integral, de faptul că inculpata este la primul conflict cu legea penală, de atitudinea sinceră a inculpatei în cursul întregului proces penal, de faptul că educaţia, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatei sunt la un nivel optim ce permite reintegrarea sa în societate într-o perioadă scurtă de timp.

Având în vedere faptul că inculpata a acoperit integral prejudiciul material cauzat prin infracţiune în cursul judecăţii până la primul termen de judecată din data de 1 martie 2019, instanţa a făcut aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 al.1 lit. d C.p.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara şi inculpata V.E.

În motivarea apelului, procurorul contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Sighişoara. Din perspectiva legalităţii, subliniază că prima instanţă a admis cererea inculpatei V.E. de redeschidere a procesului penal, deşi nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 466 C. pr. pen., mai exact în litigiul finalizat cu sentinţa penală nr. 278/29 octombrie 2018 V.E. nu se află în situaţia unei persoane judecate în lipsă.

Din perspectiva temeiniciei, procurorul subliniază că, în raport cu gravitatea ridicată a infracţiunii care se judecă şi persoana inculpatei, este nejustificat de blândă pedeapsa de 4 luni închisoare care i-a fost aplicată.

În motivarea apelului său, inculpata critică temeinicia sentinţei Judecătoriei Sighişoara, subliniind că în raport cu gravitatea faptei care formează obiectul judecăţii şi persoana sa, este prea sever tratamentul sancţionator aplicat în prim grad, iar în vederea reinserţiei sociale este suficientă o măsură alternativă: fie amânarea aplicării pedepse, fie suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 382/A/26 septembrie 2019, Curtea de Apel Tg.-Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara şi inculpata V.E. împotriva sentinţei penale nr. 138/3 mai 2019 pronunţate de Judecătoria Sighişoara, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, În temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 C. pr. Pen., a stabilit în sarcina inculpatei V.E. pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzute de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea nr. 227/2015 –Codul fiscal, cu reţinerea art. 75 alin. 1 lit. d C. pen. şi cu aplicarea art. 79 alin. 1 C. pen., art. 76 alin. 1 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. pr. pen., iar în baza art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei stabilite pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Totodată, a constatat că inculpata V.E. a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligată în prim grad.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a observat, cu referire la legalitatea pedepsei principale impuse inculpatei în primă instanţă, că infracţiunea de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, incriminată de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea nr. 227/2015 –Codul fiscal, este sancţionată, potrivit art. 452 alin. 2 lit. b din Codul fiscal cu închisoare de la un an la 5 ani.

Judecătoria Sighişoara a reţinut în beneficiul inculpatei V.E. atât circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art.  75 alin. 1 lit. d C. pen., cât şi cauza de reducere a pedepsei consacrată în cazul recunoaşterii învinuirii. În această situaţie, în baza art. 79 alin. 1 C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se reduc succesiv, prin aplicarea mai întâi a dispoziţiilor privitoare la circumstanţele atenuante –mai exact reducerea cu o treime operată potrivit art. 76 alin. 1 C. pen. - rezultând în acest fel limite cuprinse între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare, iar apoi cele referitoare la cazurile speciale de reducere a pedepsei, mai precis reducerea cu încă o treime, conform art. 396 alin. 10 C. pr. pen., a limitelor obţinute după prima reducere - rezultând astfel limite minim şi maxim de 5 luni şi 10 zile şi de 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare. Între aceste din urmă limite trebuie stabilită pedeapsa în cazul inculpatei, o pedeapsă de 4 luni închisoare fixată în prim grad fiind nelegală.

Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat inculpatei V.E.,  procedând la reevaluarea în al doilea grad a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., între limitele de pedeapsă aşa cum au fost stabilite mai sus,  instanţa de apel a reţinut pe de o parte, gravitatea medie a infracţiunii puse pe seama inculpatei, rezultând din circumstanţele săvârşirii acesteia, amploarea rezultatului cauzat, faptul că inculpata a achitat integral prejudiciul încercat de partea civilă, iar, pe de altă parte persoana inculpatei, care se află la primul contact cu legea penală, are o bună conduită în familie şi societate, a recunoscut şi şi-a asumat integral responsabilitatea infracţiunii săvârşite, a absolvit 10 clase, avea 36 de ani la data faptei, era casnică pe atunci, însă după faptă a lucrat în Germania pentru a obţine banii necesari recuperării pagubei pricinuite. În acest context, instanţa de al doilea grad a mai observat că absenţa inculpatei cu prilejul judecăţii ordinare în primă instanţă nu a fost cauzată de o conduită culpabilă a d-nei V.E. şi nici de vreo încercare a ei de a se ascunde sau de a se sustrage de la procedurile penale la care era supusă, ci este efectul nelegalei sale citări, la care se adaugă şi demersurile pe care ea le-a făcut în acea perioadă în scopul reparării prejudiciului.

În lumina ideilor expuse, în rejudecare, în apelul procurorului, în temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 C. pr. Pen., a stabilit în sarcina inculpatei V.E. pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzute de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea nr. 227/2015 –Codul fiscal, cu reţinerea art. 75 alin. 1 lit. d C. pen. şi cu aplicarea art. 79 alin. 1 C. pen., art. 76 alin. 1 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. pr. pen.

Instanţa de apel a mai notat că, în cazul inculpatei sunt îndeplinite condiţiile prescrise de art. 83 C. pen. Astfel: (i) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este sub 7 ani închisoare;

(ii) pedeapsa stabilită de instanţă este închisoarea sub doi ani;

(iii) din extrasul după cazierul judiciar al inculpatei rezultă că aceasta nu are antecedente penale;

(iv) inculpata şi-a exprimat în faţa primei instanţe acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

(v) din adeverinţa de muncă eliberată de E. C. P., recomandările furnizate de actualul angajator, declaraţiile date pe durata urmăririi penale şi a judecăţii în urma redeschiderii procesului penal şi extrasul după cazierul judiciar ale inculpatei, instanţa a dedus că aceasta este integrată în familie şi societate, are o bună conduită în comunitate, are un loc de muncă în Germania, a recunoscut fapta, a regretat cele întâmplate şi şi-a asumat consecinţele comiterii ei şi exceptând infracţiunea în cauză, V.E. nu a avut vreo altă confluenţă cu legea penală. Totodată, inculpata nu s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată şi nici un moment nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. În aceste împrejurări, instanţa a reţinut că infracţiunea comisă în 28 septembrie 2017 reprezintă un incident singular în viaţa inculpatei, iar reintegrarea ei socială poate să aibă loc şi fără aplicarea imediată a unei pedepse, cu atât mai mult cu cât din pedeapsă oricum a executat perioada cuprinsă între 6 decembrie 2018-1 martie 2019, când a fost admisă în principiu cererea de redeschidere a procesului penal. În acest fel, în vederea reinserţiei sociale este suficientă supravegherea conduitei lui V.E. pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 alin. 1 C. pen.

Referitor la cheltuielile judiciare la care a fost obligată inculpata,  dată fiind culpa ei procesuală izvorâtă din săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, în mod corect în baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., prima instanţă a obligat-o pe inculpata V.E. să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 700 lei. Această câtime a fost însă plătită de inculpată, dovadă fiind chitanţa seria x eliberată de Trezoreria Sfântu Gheorghe la data de 7 decembrie 2018, aspect care a fost constatat prin decizia pronunţată în apel, pentru a evita dubla impunere pentru acelaşi fapt.

Cât priveşte motivul de apel al procurorului, legat de neîndeplinirea condiţiilor legale pentru redeschiderea procesului penal în cauză, instanţa de apel nu l-a primit, fiind în consens cu prima instanţă că redeschiderea procesului penal cazul lui V.E. se întemeiază pe ipoteza prevăzută de art. 466 alin. 2 teza I C. pr. pen.

A subliniat, în primul rând, că redeschiderea procesului penal este gândită de legiuitorul român ca un remediu procesual care garantează inculpatului condamnat în lipsă exercitarea în substanţă a dreptului de a participa la propriul proces –componentă esenţială a echităţii procedurilor. Instanţele sunt datoare, astfel, să interpreteze noţiunile vehiculate de textului art. 466 alin. 2 C. pr. pen. de aşa manieră încât să pună în valoare raţiunea acestui remediu şi nicidecum să le îmbrace în formalisme care să îl golească de principiul pe care a fost clădit.

A notat, în al doilea rând, că ipoteza acoperită de art. 466 alin. 2 teza I C. pr. pen. atrage două condiţii cumulative:

(i) persoana condamnată în lipsă nu a fost citată la proces, ceea ce înseamnă că fie nu a fost deloc citată, fie nu a fost personal citată la judecată, fie a fost nelegal citată, cum este cazul inculpatei V.E..

În prezenta speţă, deşi cu prilejul audierii sale în calitate de inculpat în faza de urmărire penală, V.E. a indicat adresa din Podul Olt, str. x, jud. Braşov pentru a-i fi comunicate actele de procedură, la niciunul din cele două termene fixate în prim grad nu a fost citată la această adresă, ci doar la cea din Sfântu Gheorghe, str. x, jud. Covasna unde nu a primit personal citaţia de înfăţişare şi de unde mandatul de aducere emis pe numele său nu a fost executat. Chiar dacă încheierea pronunţată în faza de cameră preliminară a fost primită de inculpată doar la această adresă precizată pentru comunicarea actelor de procedură când a fost audiată ca suspect, judecătoria pe de o parte trebuia să o citeze totuşi şi de la cealaltă adresă specificată de inculpată, cu atât mai mult cu cât cele consemnate în procesul verbal de neexecutare a mandatului de aducere (emis la locuinţa din Sfântul Gheorghe) după care mama inculpatei a relatat că aceasta din  urmă nu mai locuieşte acolo de mai bine de 20 de ani erau în contradicţie cu împrejurarea că în 7 iunie 2018 când i-a fost comunicată încheierea judecătorului de cameră preliminară, V.E. locuia totuşi la acea adresă. Pe de altă parte, judecătoria trebuia să se preocupe mai mult de situaţia inculpatei din moment ce în procesul verbal de neexecutare a mandatului de aducere era menţionat că aceasta se află la lucru în Germania, însă ultima parte a procesului verbal transmis prin fax instanţei este ilizibilă şi nu este cert ce nu cunoştea mama sa –data întoarcerii inculpatei în România şi/sau locuinţa acesteia din Germania.

Asemenea preocupări din partea instanţei erau necesare deoarece regula consacrată de art. 364 alin. 1 C. pr. pen. este a judecării cauzei în prezenţa inculpatului, excepţiile fiind strict şi limitativ prevăzute de art. 364 alin. 2, 3 şi 4 C. pr. pen. Cât timp inculpata, prin cerere scrisă adresată instanţei, nu a renunţat expres la dreptul său de a participa la propriul proces, judecătoria înainte să procedeze la judecarea în lipsa acesteia, trebuia să se asigure că V.E. a renunţat în mod tacit la acest drept şi să ia măsurile pertinente impuse de altfel de art. 358 alin. 1 şi art. 364 alin. 2 teza finală C. pr. pen., pentru legala citare a acesteia de la ambele adrese la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, pentru chemarea sa cu mandate de aducere nu doar de la adresa din Sfântu Gheorghe, ci şi de la cea din Podul Olt şi pentru aflarea datei la care inculpata era preconizat să se întoarcă în România sau chiar a locuinţei ei temporare din Germania. Aceste demersuri erau necesare o dată în plus, de vreme ce inculpata nu s-a aflat nici un moment în ipostaza unui fugar şi nici nu a lipsit nejustificat de le judecată, ci era la muncă în Germania (fapt confirmat în procedura de apel împotriva sentinţei de condamnare în lipsă, prin adeverinţa furnizată de angajatorul de pe atunci al inculpatei - E. C. P. din Lutzen, Germania) pentru a strânge suma aferentă reparării prejudiciului în cauză. Din această perspectivă afirmaţiile sale făcute în ciclul extraordinar sunt plauzibile, având în vedere că la opt zile după reîntoarcerea în România a plătit integral atât paguba cauzată, cât şi cheltuielile judiciare la care a fost obligată, iar în 2 mai 2019 a achitat şi accesoriile şi penalităţile de întârziere aşa cum au fost calculate de partea civilă şi comunicate instanţei în aceeaşi dată de 2 mai 2019.

(ii) persoana condamnată în lipsă nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre proces.  Condiţia poate să fie activată nu doar atunci când inculpatul este cu totul străin de procesul penal declanşat împotriva sa, nefiind niciodată notificat personal şi în mod oficial despre acesta, ci şi în situaţii de excepţie în care deşi a ştiut şi chiar a participat la faza de urmărire penală şi putea să întrevadă că acea cauză în care era implicat urmează să fie trimisă în instanţă, nu a fost notificat oficial despre termenele de judecată fixate şi a lipsit de la aceste termene. În acest ultim caz, este important ca instanţa să cerceteze dacă absenţa de la judecată a inculpatului este consecinţa renunţării sale exprese sau tacite la dreptul de a fi prezent la propriul proces sau este efectul altor cauze care exclud renunţarea la acest drept.

În pricina pendinte, inculpata a participat la faza de urmărire penală, când a fost audiată şi a fost reţinută preventiv şi apoi supusă controlului judiciar, în plus, odată cu primirea în 7 iunie 2018 a încheierii penale nr. xxx a judecătorului de cameră preliminară, putea să anticipeze iminenţa fazei de judecată. Totuşi, fără să înştiinţeze autorităţile judiciare, în luna august 2018 ea a plecat la muncă în Germania şi s-a reîntors în ţară în decembrie 2018, după ce hotărârea de condamnare devenise definitivă. Plecarea ei în străinătate, omisiunea informării instanţei despre locuinţa vremelnică din Germania şi lipsa de la cele două termene de judecată nu au fost însă cauzate de nepăsare şi nici nu reprezintă acte deliberate de a se sustrage de la răspunderea penală, încât să se poată deduce că inculpata a renunţat tacit la dreptul său de a compare în instanţă. Conduita inculpatei a fost determinată, aşa cum instanţa de apel a surprins mai sus, tocmai de preocuparea pe care ea a avut-o pentru a recupera prejudiciul pe care l-a cauzat prin săvârşirea infracţiunii puse pe seama sa, iar lipsa ei de diligenţă în îndeplinirea obligaţiilor procesuale care îi reveneau (în special aceea de a anunţa organele judiciare despre noua locuinţă, chiar dacă aceasta era una vremelnică), cât timp nici instanţa în ciclul ordinar nu a fost suficient de diligentă -nu a citat-o în mod legal şi nici nu s-a conformat integral obligaţiilor care îi reveneau potrivit art. 358 alin. 1 şi art. 364 alin. 2 teza finală C. pr. pen., nu poate sub nicio formă să ducă la concluzia că V.E. a renunţat la dreptul de a participa la judecată.

Domenii speta

Spete similare