Reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în raport de criteriile reglementate de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă. Aspecte de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii atacate. Neîncadrare în motivele de casare

DREPT PROCESUAL CIVIL

Reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în raport de criteriile reglementate de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă. Aspecte de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii atacate. Neîncadrare în motivele de casare

- art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă

- art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă

- Decizia ICCJ nr. 3/2020, pronunțată în recurs în interesul legii 

Aprecierea instanțelor de fond, în sensul că se impune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, în raport de criteriile reglementate de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, nefiind incident în cauză niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 Cod procedură civilă.

Proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia nr. 101 din 22 mai 2020

Prin sentința civilă nr. (...)/2018 din data de 20 decembrie 2018, Judecătoria (...) a respins acțiunea formulată de reclamanții (R1), (R2), (R3) și (R4), în contradictoriu cu pârâta (P). Au fost obligați reclamanții să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă totală de 2.400 lei, reprezentând onorariu avocațial, respectiv suma de 600 lei în sarcina fiecărui reclamant.

Prin decizia civilă nr. (...)/A din 03 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul (...), a fost respins apelul declarat de apelanții (R1), (R2), (R3) și (R4), în contradictoriu cu intimata (P), împotriva sentinței civile nr. (...)/2018, pronunțată de Judecătoria (...) în data de 20.12.2018, care a fost menținută în întregime.

Au fost obligați fiecare dintre apelanții (R1), (R2), (R3) și (R4) să achite intimatei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel suma de 200 de lei, în total însumând 800 de lei, reprezentând onorariu avocațial redus din oficiu de la suma de 4.000 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata (P), solicitând admiterea acestuia și casarea în parte a hotărârii atacate, sub aspectul dispoziției de reducere a cheltuielilor de judecată și, în urma rejudecării, să fie obligați apelanții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 4000 lei, câte 1000 lei în sarcina fiecăruia dintre apelanți.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 451 alin. 1, raportat la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, cu referire la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel, instanța de apel a redus în mod nejustificat și excesiv onorariul avocațial de la suma de 4000 lei la suma de 800 lei, câte 200 lei în sarcina fiecărui apelant, cu încălcarea și interpretarea greșită a condițiilor cumulativ prevăzute de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, referitoare la reducerea motivată a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații (R1), (R2), (R3), (R4) au invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimații au arătat că recursul este o cale de atac extraordinară, prin care pot fi invocate exclusiv motive de nelegalitate care îmbracă una din formele prevăzute strict și limitativ de art. 488 pct. 1 - 8 Cod procedură civilă. Neîncadrarea criticilor evocate pe calea recursului în vreunul din motivele de casare reglementate prin textul de lege enunțat atrage, în virtutea art. 489 alin. 2 din același act normativ, sancțiunea nulității cererii de recurs.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Conform prevederilor art. 486 alin. 1 lit. d) și alin. 3 Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar art. 487 alin. 1 Cod procedură civilă statuează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. 5, aplicabile și în această etapă procesuală.

Totodată, art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 Cod procedură civilă.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate trebuie să permită încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acesteia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Critica recurentei din cererea de recurs se referă exclusiv la dispoziția instanței de apel de reducere din oficiu a cheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligați apelanții (R1), (R2), (R3), (R4) în apel, de la suma de 4000 lei la suma de 800 lei, câte 200 lei în sarcina fiecăruia dintre apelanți.

Instanța de apel a reținut că, fără a afecta raporturile dintre client și avocat, inclusiv dreptul avocatului ales de intimată de a încasa întreg onorariul negociat, raportat la problematica dezbătută în apel, durata dezbaterilor și volumul de muncă depus, suma de 800 lei este suma maximă pe care o poate solicita la rambursare intimata.

Această apreciere a instanței de apel, în sensul că se impune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, în raport de criteriile reglementate de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, nefiind incident în cauză niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 Cod procedură civilă.

Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 451 Cod procedură civilă, instanța are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este „vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.”

Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar pe de altă parte, cu activitatea desfășurată de avocat, în ambele cazuri ținând seama și de circumstanțele cauzei. Cele două repere sunt cumulativ stabilite, în sensul că un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanța de judecată. Însă, operațiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată  de către instanța de apel presupune stabilirea onorariului avocațial inter partes, astfel că, în ceea ce privește critica privind cuantumul cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procesului, Curtea a apreciat că aceste aspecte țin de temeinicie și de apreciere a probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, pronunțată la data de 20.01.2020 în dosarul nr. 2412/1/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 181/05.03.2020, statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. 1 din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat în raport cu prevederile art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Susținerea recurentei potrivit căreia decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu ar fi aplicabilă în cauză, întrucât a fost publicată în Monitorul Oficial al României ulterior declarării recursului, nu poate fi reținută, în raport de dispozițiile art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanțe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanțele trebuie să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, reținând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, în temeiul art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat nul recursul declarat de recurenta (P), în contradictoriu cu intimații (R1), (R2), (R3) și (R4), împotriva deciziei civile nr. (...)/A din 03 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul (...).

Domenii speta

Spete similare