Casare cu trimitere. Încălcarea dreptului la apărare. Părţi cu interese contrare

Decizie 195 din 21.02.2012


ASISTENŢĂ JURIDICĂ

Decizia penală  nr. 195/R/ din 21 februarie 2012 

Dosar  nr. 441/218/P/2011

 Curtea de Apel Oradea

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Casare cu trimitere.

Încălcarea dreptului la apărare. Părţi cu interese contrare

Desemnarea în faza de judecată a aceluiaşi apărător din oficiu pentru mai mulţi inculpaţi care au în cauză interese contrare echivalează cu neasistarea acestora de către apărător când asistenţa juridică este obligatorie conform legii, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută.

Prin sentinţa penală nr. 156 din 12 mai 2011, Judecătoria Carei, în baza art. 85 Cod penal a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului B.C.V., prin sentinţa penală nr. 266/03.12.2009 a Judecătoriei Carei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 109/R/02.04.2010 a Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, alin. 3 lit. h Cod penal „complicitate la furt calificat”, faptă din noaptea de 04/05.09.2008, parte vătămată SC Romtelecom SA Bucureşti – Departamentul Centru TC Satu Mare, a condamnat inculpatul B.C.V. la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 221 alin. 1 Cod penal „tăinuire” faptă din cursul lunii iulie 2008, parte vătămată M.I., a condamnat acelaşi inculpat la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, „complicitate la furt calificat”, faptă de la sfârşitul lunii octombrie 2008, parte vătămată M.I., a condamnat acelaşi inculpat la 3 (trei ) ani închisoare.

În baza art. 221 alin. 1 Cod penal, „tăinuire”, faptă din cursul lunii decembrie 2008, parte vătămată P.E., a condamnat acelaşi inculpat la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 republicată „refuzul de a se supune la testarea aerului expirat sau recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă din noaptea din 29.03.2009, a condamnat acelaşi inculpat, la 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 239 alin. 1 şi 5 Cod penal, cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal „ultraj”, faptă din noaptea de 29.03.2009, a condamnat acelaşi inculpat la 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 36 alin. 1 Cod penal a dispus contopirea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266/03.12.2009 a Judecătoriei Carei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 109/R/02.04.2010 a Tribunalului Satu Mare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, aceea de 4 (patru) ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 (patru ) ani închisoare.

A interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 13.05.2009.

2) În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicare art. 99 alin. 2 Cod penal, „furt calificat”, art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplic art. 99 alin. 2 Cod penal şi 320 ind. 1 Cod procedură penală, „complicitate la furt calificat”, a aplicat inculpatului minor T.E.R. măsura educativă prev. de art. 101 lit. a Cod penal raportat la art. 102 Cod penal „MUSTRARE”.

3) În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicare art. 99 alin. 2 Cod penal, „furt calificat”, art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplic art. 99 alin. 2 Cod penal şi 320 ind. 1 Cod procedură penală „complicitate la furt calificat”, a aplicat inculpatului minor H.C.L. măsura educativă prev. de art. 101 lit. a Cod penal raportat la art. 102 Cod penal „MUSTRARE”.

4) În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicare art. 99 alin. 2 Cod penal, şi 320 ind. 1 Cod procedură penală „furt calificat”, a aplicat inculpatului, minor, devenit major pe parcursul derulării procesului penal, M.G.L. măsura educativă prev. de art. 101 lit. a Cod penal raportat la art. 102 Cod penal „MUSTRARE”.

5) În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, Cod penal, cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 99 alin. 3 Cod penal, şi 320 ind. 1 Cod procedură penală „furt calificat”, a aplicat inculpatului, minor, devenit major pe parcursul derulării procesului penal L.M.C. măsura educativă prev. de art. 101 lit. a Cod penal raportat la art. 102 Cod penal „MUSTRARE”.

6) În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal şi 99 alin. 3 Cod penal, şi 320 ind. 1 Cod procedură penală „complicitate la furt calificat”, a aplicat inculpatului, minor, devenit major pe parcursul derulării procesului penal L.Z.A. măsura educativă prev. de art. 101 lit. a Cod penal raportat la art. 102 Cod penal „MUSTRARE”.

A constatat prejudiciul recuperat faţă de partea vătămată SC ROMTELECOM SA Bucureşti – Departamentul Centru TC Satu Mare.

A obligat inculpatul B.C.V.  la 200 lei, inculpatul L.M.C., în solidar cu părţile responsabil civilmente L.A.S. şi L.P., la 200 lei şi inculpatul L.Z.A., în solidar cu părţile responsabil civilmente L.Z.I. şi L.M., la 200 lei, cu titlu despăgubiri civile în favoarea părţii civile P.E..

În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penal a obligat inculpatul B.C.V. la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.G., în cadrul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 127/13.05.2010 şi 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.R., în faţa instanţei de judecată, conform delegaţiei nr. 462/05.05.2011, sume ce vor fi avansate din fondul MJCL în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare, în favoarea acestor avocaţi.

În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penal a obligat inculpatul H.C.L., în solidar cu părţile responsabil civilmente H.L. şi HA., la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.G., în cadrul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 73/17.03.2009 şi 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.R., în faţa instanţei de judecată, conform delegaţiei nr. 462/05.05.2011, sume ce vor fi avansate din fondul MJCL în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare, în favoarea acestor avocaţi şi 170 lei, contravaloarea expertizei medico legale psihiatrice.

În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penal a obligat inculpatul T.E.R., în solidar cu părţile responsabil civilmente C.M., divorţată, la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.G., în cadrul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 73/17.03.2009 şi 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.R., în faţa instanţei de judecată, conform delegaţiei nr. 462/05.05.2011, sume ce vor fi avansate din fondul MJCL în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare, în favoarea acestor avocaţi, şi 170 lei, contravaloarea expertizei medico legale psihiatrice.

În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penal a obligat inculpatul L.M.C., în solidar cu părţile responsabil civilmente L.P. şi L.A.S., la 750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.G., în cadrul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 185/13.07.2010 şi 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.R., în faţa instanţei de judecată, conform delegaţiei nr. 462/05.05.2011, sume ce vor fi avansate din fondul MJCL în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare, în favoarea acestor avocaţi.

În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penal a obligat inculpatul L.Z.A., în solidar cu părţile responsabil civilmente L.Z.I. şi L.M., la 750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – B.S., în cadrul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 196/05.08.2010 şi 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – G.R., în faţa instanţei de judecată, conform delegaţiei nr. 462/05.05.2011, sume ce vor fi avansate din fondul MJCL în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare, în favoarea acestor avocaţi.

În baza art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penal a obligat inculpatul M.G.L., în solidar cu părţile responsabil civilmente M.I. şi M.I., la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Carei a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei nr. 1021/P/2008 şi înregistrat la această instanţă sub dosar nr. 441/218/07.02.2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.C.V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la furt calificat” prev. şi ped. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, alin. 3 lit. h Cod penal (pct. 1), „tăinuire” prev. şi ped. de art. 221 alin. 1 Cod penal (pct. 2 lit. a) „complicitate la furt calificat” prev. şi ped. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal (pct. 2 lit. b), „tăinuire” prev. şi ped. de art. 221 alin. 1 Cod penal (pct. 3 lit. b), „refuzul de a se supune la testarea aerului expirat sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” faptă prev. şi ped. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/202 rep. (pct. 4 lit. a), „ultraj” prev. şi ped. de art. 239 alin. 1 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (pct. 4 lit. b), cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 85 Cod penal.; T.E.R., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, alin. 3 lit. h cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal (pct. 1), „complicitate la furt calificat” prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicare art. 99 alin. 2 Cod penal. (pct. 2 lit. b), cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal; H.C.L., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a şi g Cod penal, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal (pct. 1), „complicitate la furt calificat” prev. de ped. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu art. 99 alin. 2 Cod penal. (pct. 2 lit. b), cu art. 33 lit. a Cod penal; M.G.L., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de: „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 3 Cod penal (pct. 1); L.M.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de : „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi. art. 99 alin. 3 Cod penal (pct. 1 lit. a); L.Z.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de: „complicitate la furt calificat” prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 99 alin. 3 Cod penal (pct. 3).

În fapt s-a reţinut că în noaptea de 04/05.09.2008, în jurul orelor 22:30 inculpaţii M.G.L., H.C.L., T.E.R., după o înţelegere prealabilă privind sustragerea de cablu de telecomunicaţii, s-au deplasat cu autoturismul inculpatului B.C.V., condus de acesta din urmă pe DJ 196 între localităţile Supuru de Jos şi Corund, unde observară că pe un stâlp de susţinere se află un colac de cablu.

Anterior, inculpatul M.G.L., H.C.L. şi T.E.R. îi propuseseră inculpatului B.C.V. să-i ajute să valorifice cuprul rezultat din cablul pe care intenţionau să-l sustragă, iar acesta a fost de acord oferindu-le suma de 7-8 lei/kg de cupru.

Ajunşi la locul faptei, inculpatul B.C.V. a rămas în autoturism, ceilalţi trei inculpaţi au secţionat cablul şi l-au desprins de pe stâlp cu ajutorul unui patent luat de la locuinţa inculpatului T.E.R., având pe mărimi, respectiv mănuşi pentru a nu lăsa amprente.

Cablul tăiat l-au transportat la locuinţa inculpatului B.C.V., cu autoturismul acestuia, au ars izolaţia la un capăt şi au constatat că nu a avut în component cupru, cablul fiind din fibre optice, rămânând la inculpatul B.C.V., fără să le mai plătească vre-o sumă de bani celorlalţi inculpaţi.

La data de 13.05.2009 cablul a fost predat organelor de poliţie de către martorul L.M., concubina inculpatului B.C.V.

Prejudiciul cauzat de inculpaţii a fost în sumă de 2.556, 56 lei, recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpatul B.C.V. nu a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile acestuia fiind contrazise de declaraţiile celorlalţi inculpaţi, menţinute şi cu ocazia confruntărilor.

La data de 24.10.2008, partea vătămată M.I. din localitatea Supuru de Jos a formulat plângere penală sesizând faptul că în perioada 20-24.10.2008, autori necunoscuţi, prin forţarea sistemului de prindere a lacătului i-au sustras dintr-o anexă 15 butelii goale, pentru aragaz.

În cursul lunii iulie 2008, inculpatul M.G.L., fiul părţii vătămate, a sustras din magazie, folosindu-se fără drept de chei potrivite, un număr de patru butelii de aragaz pe care le-a vândut ulterior inculpatului B.C.V., pentru suma de 30 lei/ butelie, acesta din urmă cunoscând provenienţa ilicită a lor.

La sfârşitul lunii octombrie 2008, fără a se putea stabili data, în timpul nopţii, inculpatul M.G.L., după o înţelegere prealabilă cu inculpatul T.E.R. şi H.C.L., a sustras prin efracţie (smulgând platbanda de pe uşa magaziei) un număr de 11 butelii goale de aragaz pe care le-a transportat ajutat de inculpatul T.E.R. şi H.C.L. la locuinţa inculpatului B.C.V., conform înţelegerii anterioare cu acesta din urmă care promisese să le plătească suma de 30 lei /butelie.

Ulterior inculpatul B.C.V. a plătit inculpatului M.G.L. suma totală de 55 lei, iar inculpatul H.C.L. şi T.E.R. câte 15 lei, după ce vându-se buteliile primite în localitatea Corund şi Babţa şi alte localităţi pentru suma de 100 lei/ bucată sau echivalentul în fier vechi.

Partea vătămată M.I. a declarat că nu formulează plângere penală împotriva fiului său, inculpatul M.G.L. şi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1455 lei, reprezentând diferenţa dintre prejudiciul total de 1.600 lei şi sumele de bani plătite minorilor de inculpatul B.C.V.

În cursul lunii decembrie 1008, în timpul nopţii, inculpatul L.M.C. şi verişorul primar al acestuia L.Z.A., după o înţelegere prealabilă, s-au deplasat la grajdul părţii vătămate P.E. situat în apropierea locuinţei inculpatului L.M.C., în localitatea Supur şi inculpatul L.M.C. a sustras prin efracţie o maşină electrică de găurit, timp în care inculpatul L.Z.A. a asigurat paza, în stradă.

Bunul sustras a fost vândut de cei doi inculpaţi lui B.C.V. cu suma de 30 lei, fără să-i spună de provenienţa acestuia întrucât, la momentul vânzării, se mai afla în curtea locuinţei lui B.C.V. şi martorul S.I., rudă cu partea vătămată P.E..

După cca 2-3 zile, pe timp de noapte, inculpatul L.M.C., ajutat de inculpatul L.Z.A., în acelaşi mod, a sustras din garajul părţii vătămate P.E. încă o maşină de găurit care a vândut-o inculpatului B.C.V. cu suma de 15 lei. Cu acest prilej, i-au spus inculpatului B.C.V. că ambele maşini de găurit au fost sustrase din garajul părţii vătămate P.E., inculpatul B.C.V. acceptând totuşi să le cumpere.

Ulterior, bunurile sustrase de partea vătămată P.E. au fost recunoscute de martorul D.I. la inculpatul B.C.V., una dintre maşinile de găurit, fiind restituită părţii vătămate, după ce în prealabil, inculpatul L.M.C. i-a restituit inculpatului B.C.V. suma de bani primită pentru aceasta. Cea de-a doua maşină de găurit a fost vândută de inculpatul B.C.V. unei persoane necunoscute cu suma de 150 lei.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate P.E. a fost de 1.000 lei, acesta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 600 lei.

În data de 29.03.2009, în jurul orelor 00:30, inculpatul B.C.V., după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice în localitatea Babţa, cât şi în localitatea Supuru de Jos, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare SJ 21 CTT, de la barul „Monalisa” din localitatea Supuru de Jos, p DN 19 A, cca 800 m, până la domiciliul fratelui său B.R.M.  pe care l-a lăsat acasă, iar la întoarcere a pierdut controlul volanului, acroşând o grămadă de pietre de pe marginea din stânga a drumului, loc în care a fost identificat de organele de poliţie.

La solicitarea expresă a acestora inculpatul B.C.V. a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei şi totodată a refuzat să fie condus la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, după producerea accidentului, inculpatul B.C.V. a refuzat să se legitimeze şi să se supună testării cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei, la solicitarea expresă a părţii vătămate C.L.M., agent de poliţie, în cadrul Postului de Poliţie Supur, aflat în serviciul de patrulare, aducându-i ameninţări în mod direct şi repetat, atât la locul producerii accidentului cât şi în continuare în sediul Postului de poliţie Supur, unde fusese condus pentru cercetări. De asemenea, inculpatul B.C.V. a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi martorului T.I., paznic comunal, care-l însoţea pe poliţist, acesta din urmă nu a formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

În cauză s-au administrat probatorii cu acte, au fost audiaţi inculpaţii, părţile vătămate, martorii propuşi de acuzare şi s-a întocmit referatul de evaluare privind inculpaţii minori.

La termenul de judecată din data de 3 martie 2011 inculpaţii T.E.R., H.C.L., M.G.L., L.M.C. şi L.Z.A., au recunoscut şi regretat faptele comise solicitând instanţei să lise aplice disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală (filele 30-35 dosar).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că în noaptea de 04/05.09.2008, în jurul orelor 22:30 inculpaţii M.G.L., H.C.L., T.E.R., după o înţelegere prealabilă privind sustragerea de cablu de telecomunicaţii s-au deplasat cu autoturismul inculpatului B.C.V., condus de acesta din urmă pe DJ 196 între localităţile Supuru de Jos şi Corund, unde observară că pe un stâlp de susţinere se află un colac de cablu.

Anterior, inculpatul M.G.L., H.C.L. şi T.E.R. îi propuseseră inculpatului B.C.V. să-i ajute să valorifice cuprul rezultat din cablul pe care intenţionau să-l sustragă, iar acesta a fost de acord oferindu-le suma de 7-8 lei/kg de cupru.

Ajunşi la locul faptei, inculpatul B.C.V. a rămas în autoturism, ceilalţi trei inculpaţi au secţionat cablul şi l-au desprins de pe stâlp cu ajutorul unui patent luat de la locuinţa inculpatului T.E.R., având pe mărimi, respectiv mănuşi pentru a nu lăsa amprente.

Cablul tăiat l-au transportat la locuinţa inculpatului B.C.V., cu autoturismul acestuia, au ars izolaţia la un capăt şi au constatat că nu a avut în component cupru, cablul fiind din fibre optice, rămânând la inculpatul B.C.V., fără să le mai plătească vre-o sumă de bani celorlalţi inculpaţi.

La data de 13.05.2009 cablul a fost predat organelor de poliţie de către martorul L.M., concubina inculpatului B.C.V.

Prejudiciul cauzat de inculpaţii a fost în sumă de 2.556, 56 lei, recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpatul B.C.V. nu a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile acestuia fiind contrazise de declaraţiile celorlalţi inculpaţi, menţinute şi cu ocazia confruntărilor.

La data de 24.10.2008, partea vătămată M.I. din localitatea Supuru de Jos a formulat plângere penală sesizând faptul că în perioada 20-24.10.2008, autori necunoscuţi, prin forţarea sistemului de prindere a lacătului i-au sustras dintr-o anexă 15 butelii goale, pentru aragaz.

În cursul lunii iulie 2008, inculpatul M.G.L., fiul părţii vătămate, a sustras din magazie, folosindu-se fără drept de chei potrivite, un număr de patru butelii de aragaz pe care le-a vândut ulterior inculpatului B.C.V., pentru suma de 30 lei/ butelie, acesta din urmă cunoscând provenienţa ilicită a lor.

La sfârşitul lunii octombrie 2008, fără a se putea stabili data, în timpul nopţii, inculpatul M.G.L., după o înţelegere prealabilă cu inculpatul T.E. şi H.C.L., a sustras prin efracţie (smulgând platbanda de pe uşa magaziei) un număr de 11 butelii goale de aragaz pe care le-a transportat ajutat de inculpatul T.E.R. şi H.C.L. la locuinţa inculpatului B.C.V., conform înţelegerii anterioare cu acesta din urmă care promisese să le plătească suma de 30 lei /butelie.

Ulterior inculpatul B.C.V. a plătit inculpatului M.G.L. suma totală de 55 lei, iar inculpatul H.C.L. şi T.E.R. câte 15 lei, după ce vându-se buteliile primite în localitatea Corund şi Babţa şi alte localităţi pentru suma de 100 lei/ bucată sau echivalentul în fier vechi.

Partea vătămată M.I. a declarat că nu formulează plângere penală împotriva fiului său, inculpatul M.G.L. şi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1455 lei, reprezentând diferenţa dintre prejudiciul total de 1.600 lei şi sumele de bani plătite minorilor de inculpatul B.C.V.

În cursul lunii decembrie 1008, în timpul nopţii, inculpatul L.M.C. şi verişorul primar al acestuia L.Z.A., după o înţelegere prealabilă, s-au deplasat la grajdul părţii vătămate P.E. situat în apropierea locuinţei inculpatului L.M.C., în localitatea Supur şi inculpatul L.M.C. a sustras prin efracţie o maşină electrică de găurit, timp în care inculpatul L.Z.A. a asigurat paza, în stradă.

Bunul sustras a fost vândut de cei doi inculpaţi lui B.C.V. cu suma de 30 lei, fără să-i spună de provenienţa acestuia întrucât, la momentul vânzării, se mai afla în curtea locuinţei lui B.C.V. şi martorul S.I., rudă cu partea vătămată P.E..

După cca 2-3 zile, pe timp de noapte, inculpatul L.M.C., ajutat de inculpatul L.Z.A., în acelaşi mod, a sustras din garajul părţii vătămate P.E. încă o maşină de găurit care a vândut-o inculpatului B.C.V. cu suma de 15 lei. Cu acest prilej, i-au spus inculpatului B.C.V. că ambele maşini de găurit au fost sustrase din garajul părţii vătămate P.E., inculpatul B.C.V. acceptând totuşi să le cumpere.

Ulterior, bunurile sustrase de partea vătămată P.E. au fost recunoscute de martorul Dula Istvan la inculpatul B.C.V., una dintre maşinile de găurit, fiind restituită părţii vătămate, după ce în prealabil, inculpatul L.M.C. i-a restituit inculpatului B.C.V. suma de bani primită pentru aceasta. Cea de-a doua maşină de găurit a fost vândută de inculpatul B.C.V. unei persoane necunoscute cu suma de 150 lei.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate P.E. a fost de 1.000 lei, acesta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 600 lei.

În data de 29.03.2009, în jurul orelor 00:30, inculpatul B.C.V., după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice în localitatea Babţa, cât şi în localitatea Supuru de Jos, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare SJ 21 CTT, de la barul „Monalisa” din localitatea Supuru de Jos, p DN 19 A, cca 800 m, până la domiciliul fratelui său B.R.M. pe care l-a lăsat acasă, iar la întoarcere a pierdut controlul volanului, acroşând o grămadă de pietre de pe marginea din stânga a drumului, loc în care a fost identificat de organele de poliţie.

La solicitarea expresă a acestora inculpatul B.C.V. a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei şi totodată a refuzat să fie condus la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, după producerea accidentului, inculpatul B.C.V. a refuzat să se legitimeze şi să se supună testării cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei, la solicitarea expresă a părţii vătămate C.L.M., agent de poliţie, în cadrul Postului de Poliţie Supur, aflat în serviciul de patrulare, aducându-i ameninţări în mod direct şi repetat, atât la locul producerii accidentului cât şi în continuare în sediul Postului de poliţie Supur, unde fusese condus pentru cercetări. De asemenea, inculpatul B.C.V. a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi martorului T.I., paznic comunal, care-l însoţea pe poliţist, acesta din urmă nu a formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

Situaţia de fapt relatată pe larg mai sus a fost recunoscută şi regretată, în parte, de către inculpatul B.C.V. şi în totalitate de către ceilalţi inculpaţi (filele 88-158 dosar urmărire penală, 30-35 dosar), recunoaştere ce se coroborează cu întreg ansamblul probator administrat în cauză (declaraţii părţi vătămate : filele 63-75 dosar urmărire penală, fila 29, 43, dosar; declaraţii martori – filele 159-205 dosar urmărire penală, 94-95 dosar).

Inculpaţii minori au arătat că, după o înţelegere prealabilă cu inculpatul B.C.V. au sustras buteliile de la partea vătămată M.I., şi pe timp de noapte, în data de 24.10.2008, le-au transportat la inculpatul B.C.V.

În total au transportat 15 butelii iar partea vătămată M.I. nu a ştiut că fiul său M.G. şi ceilalţi inculpaţi minori transportă aceste butelii din locuinţa sa.

Deşi inculpatul B.C.V. nu a recunoscut săvârşirea acestei fapte, din declaraţiile inculpaţilor minori, şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat cu certitudine că inculpatul a săvârşit această faptă reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare. (filele 159 – 163 dosar urmărire penală, fila 94 dosar; planşe foto – filele 32-38 dosar urmărire penală).

Inculpatul B.C.V. nu a recunoscut nici săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa în actul de sesizare în ceea ce priveşte partea vătămată P.E..

Acesta a arătat că inculpaţii L.M. şi L.Z., i-au adus o maşină de găurit electrică ca să o cumpere, dar nu a ştiut de unde provine această maşină de găurit. (fila 30 verso dosar).

De asemenea, atitudinea inculpatului a fost nesinceră deoarece din declaraţiile celor doi inculpaţi audiaţi în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul B.C.V. a aflat de provenienţa acestor bunuri procedând la valorificarea acestora, mai mult, fiind cunoscut în sat că valorifică orice bunuri indiferent de provenienţa acestora Aceste bunuri au fost recunoscute de către martorul D.I. care le-a văzut la inculpatul B.C.V., menţionând că acestea aparţinând părţii vătămate P.E.. (filele 30 verso dosar şi 34-35 dosar).

De asemenea, inculpatul B.C.V. a avut o atitudine nesinceră şi a încercat să denatureze cele petrecute în noaptea de 29.03.2009. Acesta a arătat că i-a fost ziua de naştere, a consumat o jumătate de sticlă de bere, a condus autoturismul acroşând o grămadă de pietre de pe marginea din stânga a drumului. A menţionat că nu a fost testat cu aparatul etilotest şi nici nu a refuzat să meargă la o unitate sanitară. (fila 30 verso dosar).

După producerea accidentului inculpatul a refuzat să fie condus la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice şi nici nu s-a supus testării cu aparatul etilotest, aducând ameninţări în mod direct şi repetat, atât la locul producerii accidentului cât şi la sediul Postului de poliţie Supur unde fusese condus pentru cercetări, agentului de poliţie cât şi martorului Ţ.I., care-l însoţea pe poliţist.

Astfel, din celelalte probe administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul, din nou, a avut o atitudine nesinceră încercând să inducă în eroare instanţa de judecată (planşe foto - filele 60- 62 dosar u.p.; declaraţii parte vătămată C.L.M. – filele 63-66 dosar urmărire penală şi 43 dosar; declaraţii martori – filele 93-95 dosar urmărire penală şi 95 dosar; planşe foto – filele 60-62 dosar urmărire penală).

Inculpatul a recunoscut doar săvârşirea primei fapte reţinute în actul de sesizare în sarcina sa, respectiv că în noaptea de 04/05 septembrie 2008 a mers împreună cu inculpaţii T.E.R., H.C.L. şi M.G.L., inculpatul B.C.V. conducând autoturismul proprietatea sa personală pentru a sustrage cablu din fibră optică. Inculpatul B.C.V.  a aşteptat în maşină iar ceilalţi trei inculpaţi au secţionat cablul, l-au desprins de pe stâlp, cablul fiind transportat la locuinţa inculpatului B.C.V.( fila 30 – 33 dosar; planşe foto – filele 41-56 dosar urmărire penală şi celelalte declaraţii menţionate anterior).

Astfel, inculpatul B.C.V. a avut o atitudine nesinceră, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată în aflarea adevărului, acesta antrenând în săvârşirea infracţiunilor şi ceilalţi inculpaţi minori. Inculpatul B.C.V. era cunoscut în sat ca fiind o persoane care poate valorifica orice bunuri, indiferent de provenienţa acestora, începând activitatea infracţională cu minorii cu fapta săvârşită în 04.09.2008, prin sustragerea cablurilor de fibră optică şi continuând cu sustragerea, respectiv valorificare a buteliilor de la partea vătămată M.I. care a fost chiar tatăl unuia dintre inculpaţi.

În acelaşi mod, inculpatul B.C.V. a procedat şi cu inculpaţii minori L.M.C. şi L.Z.A. care i-au dus să valorifice maşini electrice de găurit sustrase de la partea vătămată P.E..

Inculpatul B.C.V. a „antrenat” în săvârşirea infracţiunilor inculpaţi minori, care nu aveau antecedente penale, promiţându-le sume modice pentru aducerea bunurilor sustrase.

Din referatele de evaluare întocmit în cauză de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare a rezultat cu certitudine că inculpaţii minori nu sunt cunoscuţi să fi avut probleme cu legea, sunt elevi şi doresc să se încadreze în câmpul muncii, toţi recunoscând şi regretând faptele comise (filele 69 – 81 dosar).

În timpul cercetării judecătoreşti inculpatul M.G.L. a depus o scrisoare medicală din care a rezultat că suferă de tulburări de personalitate specifice adolescenţei, şi determinate de anturajul în care a intrat, beneficiind de un program de terapie în care s-a pus accentul pe stimularea abilităţilor sociale şi corectarea comportamentului neadecvat prin tehnici de cunoaştere şi înţelegere a propriilor emoţii şi comunicarea cu părinţii şi alte persoane de referinţă. (fila 93 dosar).

Din fişa de elev depusă la termenul de judecată din 05.05.2011 a rezultat cu certitudine că inculpatul minor a făcut progrese şcolare obţinând rezultate mai bune la învăţătură (fila 92 dosar).

Faţă de întreg ansamblul probator administrat în cauză, instanţa în baza art. 85 Cod penal a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului B.C.V., prin sentinţa penală nr. 266/03.12.2009 a Judecătoriei Carei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 109/R/02.04.2010 a Tribunalului Satu Mare.

Faptele inculpatului B.C.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa în actul de sesizare, astfel că instanţa l-a condamnat conform dispozitivului sentinţei.

De asemenea, instanţa a constatat că faptele inculpaţilor minori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina lor în actul de sesizare, astfel că le-a aplicat acestora măsura educativă prev. de art. 101 lit. a Cod penal raportat la art. 102 Cod penal: „MUSTRARE”, conform dispozitivului hotărârii.

A constatat prejudiciul recuperat faţă de partea vătămată SC ROMTELECOM SA Bucureşti – Departamentul Centru TC Satu Mare.

În procesul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social, generic şi concret, al faptelor săvârşite, relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările concrete de săvârşire, natura infracţiunilor, urmarea produsă precum şi persoana fiecărui inculpat.

Din dovezile administrate în cauză a rezultat fără echivoc că realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii) reprezintă realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Instanţa a reţinut că infracţiunea reprezintă o manifestare a persoanei fiecărui făptuitor, şi, ca atare, trebuie apreciat că, pentru a se putea stabili un tratament de „resocializare” cât mai adecvat, a fost necesar să se cerceteze cu atenţie, personalitatea fiecărui infractor şi toate datele sociale privind persoana fiecăruia.

Totodată, trebuie apreciat că nu poate fi eludată nici împrejurarea că pedeapsa trebuie să aibă un caracter retributiv şi să se bazeze pe responsabilitatea penală a fiecărui infractor.

O semnificaţie deosebită, pe lângă circumstanţele reale ale faptei ce denotă, fără îndoială, o gravitate deosebită, şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, respectiv antecedentele penale, atrase de săvârşirea anterioară a altor infracţiuni, predispoziţia acestuia infracţională şi, în general, antisocială. (inculpatul B.C.V. fiind cu antecedente penale – fila 214 dosar urmărire penală., ceilalţi inculpaţi minori fiind fără antecedente penale - filele 215 – 227 dosar urmărire penală)

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul fiecărui inculpat şi atitudinea sa.

Ca atare pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă e necesitatea respectării legii penale şi să evite pe viitor săvârşirea de alte fapte penale.

Scopul preventiv poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege şi cu executarea în regim de detenţie în ceea ce priveşte pe inculpatul B.C.V., respectiv aplicarea unei măsuri educative, respectiv „mustrare” în cea ce priveşte ceilalţi inculpaţi minori.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei şi inculpatul B.C.V..

Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a solicitat admiterea recursului declarat, desfiinţarea hotărârii penale recurate ca nelegală şi netemeinică şi pronunţarea unei decizii de condamnare a inculpaţilor la pedepse între limitele speciale prevăzute de legea penală. În motivarea recursului s-a arătat că pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de articolul 87 aliniatul 5 din OUG 195/2002 republicată este  greşită întrucât minimul stabilit de lege pentru infracţiunea mai sus arătată este de doi ani închisoare şi, nefiind reţinute circumstanţe sau late stări care să determine scăderea sub acest minim aceasta trebuia să fie de cel puţin 2 ani sau mai mare.

S-a mai arătat că hotărârea instanţei este neîntemeiată în ceea ce priveşte măsurile educative aplicate inculpaţilor minori deoarece acestea nu sunt în măsură să ducă la reeducarea lor dat fiind prejudiciul considerabil, natura infracţiunilor – articolul 209 aliniatul 3 litera h din Cod penal, infracţiune pentru care limitele de pedeapsă stabilite de lege sunt foarte mari.

Inculpatul B.C.V. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi aplicarea unei pedepse doar pentru acele infracţiuni care în mod real au fost comise de el şi al cărei cuantum să fie în mod proporţional diminuat. S-a arătat în motivare că instanţa de fond a desemnat un singur apărător din oficiu pentru toţi inculpaţii deşi aceştia aveau interese contrare în cauză, fiind incidente dispoziţiile articolului 197 aliniatul 2 Cod procedură penală.

Inculpatul a mai arătat că nu a recunoscut decât parţial învinuirile care i s-au adus, că acestea sunt nefondate şi nereale şi a vrut să demonstreze acest lucru prin audierea unor martori însă această probă i-a fost respinsă, motiv pentru care consideră că a fost condamnat pe nedrept şi pentru infracţiuni pe care nu le-a comis.

Examinând hotărârea recurată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, curtea în baza articolului 385/14 raportat la articolul 385/9 Cod procedură penală a reţinut  următoarele:

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt comise împreună unii în calitate de autori alţii de coautori, inculpatul B.C.V. fiind trimis în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de  articolul 87 aliniatul 5 din OUG 195/2002 şi ultraj prevăzută şi pedepsită de articolul 321 aliniatul 5 Cod penal cu aplic articolul. 41 aliniatul 2 Cod penal.

Inculpaţii minori au recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina lor fiind judecaţi în baza procedurii prevăzută de articolul. 3201 Cod procedură penală, aceştia recunoscând întreaga stare de fapt reţinută în rechizitoriu în timp ce inculpatul B.C.V. nu a recunoscut decât o parte din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Examinând dosarul instanţei de fond rezultă că la data de 3.03.2011 s-a emis de către Baroul Satu Mare delegaţia pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 386 prin care doamna avocat P.S.C. a fost desemnată să asigure asistenţă judiciară din oficiu inculpaţilor B.C.V., T.E.R., H.C., L.M. şi L.Z.  în prezenta cauză. Apărătorul desemnat din oficiu i-a asistat pe aceştia în fata instanţei în şedinţa publică din 03.03.2011 şi ulterior în şedinţa publică din 31.03.2011 iar în data de 05.05.2011 aceşti inculpaţi au fost asistaţi de apărătorul desemnat din oficiu av. G.R..

Curtea  a constatat  că într-adevăr  în speţă, de-a lungul procesului, inculpaţilor nu li s-a asigurat în condiţiile legii dreptul la apărare în sensul că deşi din probe rezultă interese contrarii ale inculpaţilor, învinuiţi toţi de comiterea unor infracţiuni de furt calificat, s-a acceptat de către instanţă să fie apăraţi de acelaşi avocat desemnat din oficiu ceea ce duce la nulitatea prevăzută de articolul 197 aliniatul 2 Cod procedură penală cu consecinţa admiterii recursurilor declarate atât de către inculpatul B.C.V. cât şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, ale căror motive vor fi analizate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării.

Potrivit articolului 6 Cod procedură penală dreptul la apărare este garantat învinuitului sau inculpatului în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia de a-i asigura în condiţiile prevăzute de lege asistenţă juridică din oficiu dacă nu are apărător ales. Nerespectarea acestei dispoziţii legale atrage sancţiunea nulităţii absolute conform articolul 197 aliniatul 2 Cod procedură penală, nulitate care potrivit aliniatul 3 din acelaşi articol nu poate fi înlăturată în nici un mod şi poate fi invocată în orice stadiu al procesului.

Din actele dosarului rezultă că la data de 03.03.2011 când inculpaţii B.C.V., T.E.R., H.C.L.,  L.M.C. şi L.Z.A. au dat declaraţii ei au fost asistaţi de acelaşi avocat – P.S. – desemnată din oficiu deşi cele relatate de ei denotau interese contrarii. Astfel declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor referitoare la comiterea faptelor şi la contribuţiile personale ale inculpaţilor la comiterea lor demonstrează interese contradictorii situaţie care impunea prezenţa unor apărători diferiţi, în lipsa cărora hotărârea trebuie considerată nulă absolut.

Având în vedere motivele mai sus arătate, curtea văzând că în cauză sunt incidente dispoziţiile articolului 385/9 punctul 171 Cod procedură penală, în baza articolului 385/15 punctul 2 litera c Cod procedură penală, a admis  recursurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei şi inculpatul B.C.V., împotriva sentinţei penale nr. 156 din 12.05.2011 pronunţată de Judecătoria Carei pe care a casat-o  şi a dispus  rejudecarea cauzei de către Judecătoria Carei, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare avansate vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.