Comunicarea actelor procedurale

Inculpatul a fost prezent în faza urmăririi penale, luându-i-se declaraţie la data de 12 septembrie 2018, ocazie cu care i s-au adus la cunoştinţă toate drepturile şi obligaţiile pe care le avea în calitate de suspect, inclusiv obligaţia prevăzută de art.108 alin.2 lit.b, aceea de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă.

Dată şi număr decizie: 264 pronunţată la 12 martie 2020 în dosarul nr.438/230/2019

Prin sentinţa penală nr. 143 din data de 22.10.2019 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr.438/230/2019, în temeiul art. 193 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 2 şi alin. 4 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul F. A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 150 zile - amendă a câte 20 lei/zi - amendă, inculpatul urmând să plătească suma totală de 3.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, comisă în dauna persoanei vătămate D. I. la data de 02.02.2018.

În temeiul art. 253 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 2 şi alin. 4 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul F. A., la pedeapsa de 150 zile - amendă a câte 20 lei/zi - amendă, inculpatul urmând să plătească suma totală de 3.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, comisă în dauna persoanei vătămate G. A. la data de 02.02.2018.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. c Cod penal, s-au contopit pedepsele principale de 3.000 lei amendă şi 3.000 lei amendă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3.000 lei amendă, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (adică 1.000 lei), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa amenzii de 4.000 lei, ce se va executa conform art. 559 Cod procedură penală.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii.

În baza art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 397 Cod procedură penală şi art. 1357, art. 1381 şi art. 1385 Cod civil s-a admis acţiunea civilă formulată de persoana vătămată G. A.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile G. A. suma de 400 lei, reprezentând daune materiale (contravaloare parbriz distrus).

S-a luat act că persoana vătămată D. I., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile. G. A. şi persoanei vătămate D. I. câte 750 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr.99/P/2018 din data de 12.03.2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că la data de 02.02.2018, inculpatul Floarea Aurel a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate D. I., fără consecinţa producerii unor leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale şi că la aceeaşi dată inculpatul F. A. a distrus prin lovirea cu un obiect metalic parbrizul autoturismului marca Dacia Logan, aparţinând persoanei vătămate G. A., care se afla staţionat în dreptul imobilului.

În urma probelor administrate prima instanţă a apreciat că starea de fapt reţinută în rechizitoriu este corectă.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, care în data de 02.02.2018 a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate D. I., fără consecinţa producerii unor leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat de a distruge, prin lovirea cu un obiect metalic parbrizul autoturismului marca Dacia Logan, , aparţinând persoanei vătămate G. A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 74 din Codul penal.

În privinţa daunelor materiale, s-a reţinut ca dovedită suma de 400 lei ce reprezintă contravaloare parbriz distrus (factura seria IML nr. 007011/05.02.2018 şi bonul nr. 13500/05.02.2018, aflate la filele 27 - 28 dosar urmărire penală).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul F. A., în motivare arătând că nu i-a fost comunicată legal minuta sentinţei penale şi nici sentinţa, el, conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei, lucrând în Spania, cu forme legale, lucru ştiut de autorităţi, nefiind citat prin sistemul SIS sau SINS, nefăcându-se dovada relei-credinţe a sa, dorind să beneficieze de procedura simplificată în cauză, recunoscând şi regretând fapta, fiind de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii, precum şi cu plata despăgubirilor civile. A solicitat repunerea în termenul de apel, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 264 pronunţată la 12 martie 2020 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.438/230/2019, a fost respins, ca nefondat apelul, fiind obligat apelantul inculpat la la 1600 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G. A., reprezentând onorariu avocat ales şi la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, raportat la actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul a fost declarat în termenul prevăzut de art.410 alin.1 Cod penal, însă este nefondat.

Privitor la termenul în care a fost declarat apelul, Curtea constată că prima instanţă a procedat la citarea inculpatului şi la comunicarea actelor procedurale, potrivit art.259 alin.5 Cod pr.penală. Astfel, comunicarea minutei a fost afişată la data de 4 noiembrie 2019 la sediul Judecătoriei Filiaşi, termenul stabilit de instanţă în cadrul căreia inculpatul era în drept să se prezinte pentru a i se comunica minuta, împlinindu-se la data de 13 noiembrie 2019, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile prevăzut de art.410 alin.1 Cod penal. În condiţiile în care inculpatul a declarat apel la data de 18 noiembrie 2019, apelul este în termen.

Revenind la criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate de inculpat, Curtea apreciază că sunt nefondate.

Inculpatul a fost prezent în faza urmăririi penale, luându-i-se declaraţie la data de 12 septembrie 2018, ocazie cu care i s-au adus la cunoştinţă toate drepturile şi obligaţiile pe care le avea în calitate de suspect, inclusiv obligaţia prevăzută de art.108 alin.2 lit.b, aceea de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă (procesul-verbal nr.99/P/12.09.2018 încheiat de IPJ Balş - fila 38 dosar u.p.). În declaraţia dată de suspect (fila 39-40 dosar u.p.), la rubrica „domiciliu şi adresa unde locuieşte efectiv (reşedinţa)”, inculpatul a precizat „com.S, sat.S, nr.50, judeţul D.”. La rubrica „adresa aleasă pentru a-i fi comunicate actele de procedură”, inculpatul a precizat „com.S, sat.S, nr.50, judeţul D.”.

Deşi inculpatul susţine că i-a spus poliţistului un număr de telefon unde ar urma să fie contactat, această susţinere nu este probată în niciun fel, inculpatul având posibilitatea să scrie chiar el în declaraţia dată numărul de telefon unde urma să fie contactat. Mai mult, în aceeaşi declaraţie, la rubrica „locul de muncă”, inculpatul a precizat „Spania”, aspect care demonstrează faptul că la data respectivă inculpatul avea o locuinţă în Spania şi era obligat să arate în declaraţie adresa locuinţei respective unde urmau să-i fie comunicate actele de procedură. Acest aspect rezultă şi din înscrisul depus la instanţa de apel (fila 19 dosar Curte), denumit „Certificat de înregistrare al cetăţeanului Uniunii Europene” din care rezultă că inculpatul era rezident comunitar în Spania din data de 29 decembrie 2008. Totodată, în înscrisul respectiv este precizată şi adresa unde locuia inculpatul. Însă, inculpatul, atât la rubrica „domiciliu şi adresa unde locuieşte efectiv (reşedinţa)”, cât şi la rubrica „adresa aleasă pentru a-i fi comunicate actele de procedură”, a precizat „com.S, sat.S, nr.50, judeţul D.”. Aceste aspecte conduc la concluzia că inculpatul nu a vrut să precizeze adresa unde locuia în Spania pentru a i se comunica actele de procedură.

În acest context, prima instanţă a procedat la comunicarea actelor procedurale atât la adresa situată în com.S., sat.S. nr.50, judeţul D., cât şi la uşa instanţei, conform dispoziţiilor art.259 alin.5 Cod pr.penală. În condiţiile în care inculpatul în mod intenţionat nu a precizat adresa unde locuia în Spania, deşi o cunoştea la data când i s-a luat declaraţie în calitate de suspect în faza urmăririi penale, prima instanţă nu avea obligaţia să procedeze la căutarea prin adresei inculpatului prin sistemul SIS.

Prin urmare, Curtea apreciază că prima instanţă i-a comunicat în mod legal inculpatului toate actele de procedură.

În altă ordine de idei, Curtea apreciază că prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că la data de 02.02.2018, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată D. I., şi în aceeaşi zi, cu un obiect metalic a spart parbrizul autoturismului marca Dacia Logan, aparţinând persoanei vătămate G. A.

Starea de fapt rezultă din declaraţiile celor două persoane vătămate, care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, declaraţiile martorilor. De altfel, inculpatul a depus la dosarul instanţei de apel un înscris autentic prin care recunoaşte săvârşirea faptelor. Deşi inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art.375 Cod pr.penală, termenul prevăzut de art.374 alin.1 Cod pr.penală, a fost depăşit, astfel încât această procedură nu mai poate fi aplicată.

Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepselor, având în vedere criteriile generale prevăzute de art.74 alin.1 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor – inculpatul l-a lovit cu pumnul pe D. I şi a spart parbrizul autoturismului lui G. A. folosind un obiect metalic, starea de pericol mediu creată pentru valoarea ocrotită, consecinţele produse – parbrizul autoturismului părţii civile G. A. a fost spart, motivul săvârşirii faptelor – consumul ridicat de alcool.

Latura civilă a fost corect soluţionată de prima instanţă, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, partea civilă G. A. făcând dovada prejudiciului prin factura şi bonul depuse la dosarul de urmărire penală (filele 27-28).

În consecinţă, ţinând cont de dispoziţiile art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelul va fi respins ca nefondat.

În baza art.276 alin.6 Cod pr.penală, va fi obligat apelantul-inculpat la 1600 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G. A., reprezentând onorariu avocat ales, conform chitanţei nr.21 din 09.03.2020.

Având în vedere culpa procesuală a apelantului dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art.275 alin.2 Cod pr.penală, apelantul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului, cuantumul acestora acoperind costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării căii de atac.

Domenii speta

Spete similare