Constatare dobândire drept de proprietate asupra unui teren ca efect al uzucapiunii de 30 de ani si asupra constructiilor edificate pe acest teren ca efect al accesiunii imobiliare. Func?ia achizitivă, dar si probatorie, a uzucapiunii.

Incertitudinea de regim juridic a terenurilor preluate în posesie în zonele urbane după instaurarea perioadei comuniste şi deţinerea lor fără a exista o opoziţie din partea celui care se pretindea titular al dreptului a permis translaţia ulterioară a prerogativelor posesiei de fapt, sub titlu de proprietar, fără realizarea altor formalităţi de opozabilitate în raport cu autorităţile în afara celor de înscriere în rolul fiscal.

Înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă” din data de 02.04.1976 indică faptul că imobilul din str. [...] nr. 15 a fost vândut de către [...] împreuna cu fii ei ([...] şi [...]) pentru suma totală de 10.000 lei, iar în datele de evidenţă SPIT Constanţa imobilul figurează în perioada 1966 – 1975 în registrul fiscal al sect. 5, vol. III, ca aparţinând numitului [...].

Având în vedere că pârâta nu a negat semnarea înscrisului sub semnătură privată şi nici calitatea de succesor în drepturi a numitului [...], această parte îşi justifica calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. 

În cadrul acestui mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, reclamantul nu trebuie să dovedească faptul că pârâtul chemat în judecată are un titlu de proprietate valid (ca în cazul acţiunii personale), pentru că prescripţia achizitivă nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului prin translaţie. Proba cerută este aceea că pârâtul este confirmat, în evidenţa publică, drept persoana care a deţinut ultimul bunul imobil, cel care a permis eventual deţinerea bunului de un terţ şi, în general, că acesta este singura persoană care ar putea opune uzucapantului lipsa condiţiilor pentru prescripţia achizitivă.

Situaţia de fapt.

La 11.07.2017, reclamanţii [...] şi [...] s-au adresat Judecătoriei Constanţa cu o cerere de chemare în judecată a pârâtei [...], solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului – teren de 136 mp situat în Constanţa, str. [...] nr. 15, jud. Constanţa, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, precum şi a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe respectivul teren, ca efect al accesiunii imobiliare.

S-a arătat în motivarea cererii că reclamanţii au cumpărat în anul 1976 de la numita [...], cu chitanţă sub semnătură privată, terenul menţionat, pe care ulterior reclamanţii l-au folosit ca proprietari până în prezent.

Soluţiile instanţelor devolutive.

Prin sentinţa civilă nr.14028/19.12.2018, Judecătoria Constanţa a admis excep?ia – invocată din oficiu – a lipsei calită?ii procesuale pasive a pârâtei [...], respingând acţiunea reclamanţilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Prin decizia civilă nr. 901/9.05.2019, Tribunalul Constanţa confirmă această soluţie, respingând apelul reclamanţilor.

Ambele instanţe devolutive au considerat că o asemenea cerere de chemare în judecată nu o poate avea pe numita [...] ca titular al vreunei obligaţii procesuale, câtă vreme pentru imobilul în litigiu nu a fost deschisă cartea funciară, iar pârâta Anton nu figurează ca proprietar în baza unui act translativ de proprietate sau a altui act juridic (din care să reiasă că are calitatea de proprietar) - figurând în evidenţe doar în baza unui înscris sub semnătură privată.

Prin urmare, nefiind proprietara bunului ce se doreşte a fi uzucapat - şi fiind de esenţa acţiunii în dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii ca aceasta să fie opusă titularului dreptului de proprietate - acţiunea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanţa de apel a negat faptul că această soluţie ignoră dispoziţiile art. 4 cod proc. civilă raportat la art. 21 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, dar şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, sub aspectul dreptului la un proces echitabil şi accesului la justiţie.

S-a imputat apelanţilor reclamanţi că nu au adus dovezi din care să rezulte fără echivoc faptul că intimata pârâtă [...], chemată în judecată în această calitate, a fost titulara dreptului de proprietate asupra imobilului înstrăinat în baza acordului de voinţă consemnat prin înscrisul sub semnătură întocmit la data de 02.04.1976. Că, deşi în cadrul acestui înscris, vânzătorii [...], [...] şi [...] s-au declarat proprietari asupra imobilului cu privire au convenit transmiterea dreptului de proprietate, această calitate nu rezultă din simpla ei recunoaştere, ci este necesar a fi demonstrată prin acte juridice întocmite cu respectarea legii, apte a confirma un atare aspect. 

Criticile de nelegalitate din recurs.

Prin cererea de recurs formulată în termen şi motivată în acord cu dispoziţiile art. 487 cod proc. civilă, reclamanţii au reiterat situaţia de fapt (cumpărarea, cu chitan?ă de mână în anul 1976, a terenului de la [...], [...] - fiul lui [...] şi [...] - fiica lui [...]; decesul intervenit în privinţa primilor doi; promovarea acţiunii în contradictoriu cu [...]).

Recurenţii reclamanţi au arătat că iniţial au formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâ?ii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanta prin Primar, dar care a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (dosar nr. .../212/2015 - sentinţa civilă nr. 12906/04.11.2016, definitivă).

Au fost evocate în prezenta cale de atac dispoziţiile art. 488 pct. 8 cod proc. civilă, recurenţii susţinând că a fost încălcat art. 5 cod proc. civilă raportat la art. 21 alin. 1 şi 2 din Constitu?ie şi la art. 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Deşi erau cunoscute statuările din cauza precedentă, a fost invocată şi în prezenta cauză excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei chemate în judecată, ignorându-se efortul financiar făcut de reclamanţi şi dreptul acestora la un proces echitabil. Prin urmare, instanţele au "refuzat" să judece pe fond această cauză, invocând din oficiu, admi?ând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi lăsându-i pe reclaman?i fără nici o soluţie juridică valabilă, legală, posibilă pentru deschiderea vreunei alte ac?iuni pentru realizarea dreptului pretins.

Recurenţii au susţinut că a fost deopotrivă ignorat faptul că dobândirea de către posesor a dreptului exercitat asupra imobilului în cauză are loc nu de la data împlinirii termenului de prescripţie, nici de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, ci retroactiv, din ziua începerii cursului prescripţiei achizitive, altfel spus, din momentul intrării efective în posesia bunului.

În cazul uzucapiunii reglementate de Codul civil din 1864, pentru imobile neînscrise în cartea funciară, aceasta conduce la dobândirea proprietăţii prin exercitarea posesiei utile, iar nu prin transmiterea dreptului de proprietate de la un proprietar către altul, ca în cazul actelor juridice (translative de drepturi). Ca atare, calitatea de proprietar a posesorului imobilului, anterior posesiei exercitate de uzucapant, rămâne irelevantă atunci când se analizează îndeplinirea, în persoana uzucapantului, a condiţiilor legale de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Recurenţii au mai susţinut că, în virtutea prevederilor art. 36 cod proc. civilă, calitatea procesuală pasivă trebuie justificată şi în cazul cererii de faţă, însă aceasta semnifică nu dovedirea dreptului de proprietate al pârâtului, ci a împrejurării că pârâtul este cel care ar putea invoca drepturi asupra imobilului şi ar putea contesta drepturile pretins dobândite de reclamant. Invocând dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, reclamantul nu trebuie să probeze existenţa vreunui titlu de proprietate aparţinând pârâtului, întrucât nu se invocă un mod de dobândire a proprietăţii pe cale de transmitere prin act juridic, ci un mod originar de dobândire a proprietăţii, reclamantul având sarcina doar să probeze că acţiunea sa se justifică a fi formulată în contradictoriu cu pârâta - întrucât, în raport cu circumstanţele cauzei, aceasta ar putea invoca vreun drept de proprietate asupra imobilului sau ar putea contesta dreptul dobândit de reclamant prin uzucapiune. S-a trimis, adiţional, la situaţia juridică a imobilului învecinat, cu un regim juridic similar.

Considerentele instanţei de recurs.

Potrivit art. 488 pct. 8 cod proc. civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa va avea în vedere că normele de drept material încălcate sunt cele regăsite în dispoziţiile art. 1846 şi urm. cod civil 1865, însă modalitatea de soluţionare a cauzei este afectată în principal de nesocotirea prevederilor care consfinţesc principiile fundamentale ale procesului civil – ipoteză care se înscrie în teza motivelor de ordine publică, adică a acelora care pot fi evocate atât de părţile interesate, cât şi de către judecătorii cauzei (art. 494 cod proc. civilă cu trimitere la art. 479 alin. 1 teza a doua cod proc. civilă, art. 489 alin. 3 cod proc. civilă).

În speţă ele au fost invocate explicit de către recurenţii reclamanţi, prin trimiterile făcute la prevederile art. 5 şi art. 6 alin. 1 cod proc. civilă (ultimul fiind corespondentul art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului) şi art. 21 din legea fundamentală.

Sub un prim aspect este de menţionat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este una de fond, peremptorie, care în principiu poate fi invocată de către cel chemat în judecată prin prisma inexistenţei în sarcina sa a vreunei obligaţii de drept substanţial, cu negarea implicită a poziţiei procesuale de pârât în proces.

În circumstanţele evocării dobândirii dreptului de proprietate printr-un mod originar cum este prescripţia achizitivă, revine reclamantului să dovedească legitimitatea invocării propriului drept, cât şi opunerea lui faţă de o anumită persoană fizică sau juridică. Prezentă în instanţă, pârâta [...] nu a invocat însă excepţia lipsei calităţii sale procesuale, ci a dat explicaţiile cerute în legătură cu modalitatea de deţinere a bunului imobil de către autorii săi, precum şi asupra tranzacţiilor operate pentru terenul deţinut.

În speţă, instanţele devolutive nu au negat calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată din perspectiva inexistenţei oricărei conexiuni juridice cu litigiul supus judecăţii, ci în considerarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei (ori al autorilor săi) asupra bunului în litigiu.

Procedând astfel, judecătorii nu puteau lăsa nefinalizat raţionamentul juridic, fiind obligaţi să îl continue prin indicarea elementelor de ordin probatoriu care converg spre concluzia îndreptării greşite a cererii de chemare în judecată – arătând persoana care, potrivit probelor administrate, ar putea avea calitate procesuală într-un asemenea litigiu. În egală măsură, judecătorii sunt obligaţi să stăruie în vederea aflării adevărului, iar dacă reclamanţii [...] au susţinut la prima instanţă că au purtat anterior un proces cu autorităţile locale, pe care l-au pierdut pe considerentul că a fost iniţiat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, instanţa urma să ordone prezentarea hotărârii spre a evalua statuările cu caracter definitiv dispuse şi a le contrapune situaţiei indicate în dosarul pendinte.

Această hotărâre a fost cerută şi prezentată instanţei de recurs, iar argumentele avute în vedere în dosarul civil nr. .../212/2015 prin sentinţa 12906/04.11.2016 a Judecătoriei Constanţa sunt relevante pentru raţionamentul care urma a fi aplicat la speţa de faţă: lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa în raport de inexistenţa probelor referitoare la deţinerea acestui teren cu titlu de proprietar, menţiunile regăsite în aceeaşi ,,chitanţă de mână’’ datată 02.04.1976 cu privire la calitatea de promitent cumpărător şi promitent vânzător, formularea de către reclamanţi a cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu autorităţile locale în considerarea pretinsei inexistenţe a unui titlu de proprietate al promitenţilor vânzători, lipsa unor date de evidenţă clare în privinţa titularului iniţial al dreptului real pe baza unui act autentic, absenţa oricăror dovezi referitoare la trecerea imobilului în proprietatea privată a municipiului, conform art. 36 din Legea nr 18/1991 sau a art. 477 cod civil.

În consecinţă, fiind înlăturată definitiv – prin respectiva hotărâre judecătorească – ipoteza deţinerii acestui teren şi posibilitatea opunerii prescripţiei achizitive autorităţii locale (Municipiul Constanţa evocând în cauza indicată lipsa calităţii sale procesuale pasive), în noul litigiu instanţele urmau să argumenteze reiterarea, din oficiu, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Anton, în condiţiile în care pârâta însăşi nu se deroba de această calitate.

Pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice obliga la înlăturarea motivată a argumentelor privitoare la formularea cererii în raport de: o persoană care îşi asumă poziţia procesuală a celui care a semnat înscrisul sub semnătură privată în calitate de ,,vânzător’’, figurează în evidenţele de rol fiscal ca titular iniţial al bunului (,,[...] cu fiii ei’’), a încheiat (pentru suprafeţe distincte), acte de ,,vânzare’’ datând din 1977 şi pentru care administraţia locală le-a impus rolul fiscal (cazul imobilului transmis de la [...] şi copiii ei şi care, în prezent, prin înstrăinări succesive, se află în posesia numiţilor [...] şi [...]).

Dispoziţiile art. 5 cod proc. civilă obligă pe judecători să soluţioneze cauzele care le sunt date în competenţă, aceste norme urmând a fi corelate cu cele ale art. 22 alin. 2 cod proc. civilă, privitoare la îndatorirea de a stărui prin mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.

Rezolvând şi cea de-a doua acţiune a reclamanţilor prin invocarea – de această dată din oficiu – a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a părţii chemate în judecată, instanţele devolutive au negat dreptul procesual al părţii reclamante de a-şi valorifica efectiv, în raport de proprietarul aparent, dreptul substanţial evocat, infirmând calitatea acestuia din urmă fără nici un fundament faptic şi pe baza unor prezumţii care fuseseră deja înlăturate într-o cauză precedentă.

Soluţia a fost dispusă apreciindu-se că are importanţă lipsa cărţii funciare, în condiţiile în care regimul de carte funciară a fost instituit prin prevederile Legii nr. 7/1996 (posesia aptă să producă dreptul de proprietate fiind însă invocată din perioada anilor 1970).

Instanţa de apel a apreciat că dovedirea dobândirii de către pârât a dreptului de proprietate prin acte juridice întocmite cu respectarea legii este esenţială pentru stabilirea cadrului procesual într-o cerere vizând prescripţia achizitivă, omiţându-se considerentele de ordin doctrinar privitoare la funcţiile uzucapiunii. Astfel, s-a arătat (V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. 2, Humanitas, 2006, p. 356) că în această materie, dovada dreptului de proprietate este dificilă, dacă nu imposibilă, întrucât pe de o parte contractele translative de proprietate sunt guvernate de principiul relativităţii efectelor actului juridic, iar pe de altă parte, adagiul nemo plus iuris ad alium trasferre potest quam ipse habet impune exigenţa probării întregului lanţ de transmisiuni succesive de la proprietarul iniţial al imobilului până la proprietarul actual. O asemenea probatio diabolica este nu doar imposibilă, ci şi absurdă, pentru că ea presupune nu numai dovedirea existenţei unui lanţ de transmisiuni succesive a dreptului de proprietate, ci şi a continuităţii şi coerenţei regimului juridic al dreptului de proprietate.

Acelaşi autor a arătat că această probatio diabolica nu este necesară dacă acela care se pretinde proprietar poate să dovedească uzucapiunea, pentru că odată ce a făcut această dovadă, beneficiarul ei este în situaţia de a fi proprietar iniţial, nemaipunându-se deci problema dovedirii transmisiunilor succesive.

Uzucapiunea are deci o funcţie achizitivă, dar în acelaşi timp şi una probatorie, îndeosebi în regiunile în care au operat registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, adevăratul scop al uzucapiunii fiind acela de a dovedi dreptul de proprietate al celui care îl afirmă, prin exercitarea pozitivă a dreptului de opţiune cu privire la prescripţia achizitivă, ca drept potestativ (fără ca prin aceasta să se prezume că proprietarul anterior a renunţat la dreptul de proprietate). S-a mai arătat (op. idem, p. 357) că depăşirea dificultăţilor vizând probarea dreptului de proprietate este posibilă prin invocarea uzucapiunii chiar şi de către aceia care au calitatea de titular al unui drept de proprietate imobiliară, dar care nu pot să dovedească lanţul transmisiunilor succesive, coborând în timp până la primul proprietar al bunului imobil.

Instanţa de recurs constată că această viziune este fondată pe faptul că legislaţia anterioară anului 1947 nu prevedea obligativitatea încheierii unui act autentic pentru translaţia dreptului real asupra unui bun imobil urban, ci doar formalitatea înscrierii lui în registrele de transcripţiuni, ceea ce denotă că în valorificarea funcţiei probatorii a uzucapiunii, judecătorii sunt îndreptăţiţi să se încreadă în datele de evidenţă regăsite în posesia autorităţii locale.

Mai mult, incertitudinea de regim juridic a terenurilor preluate în posesie în zonele urbane după instaurarea perioadei comuniste şi deţinerea lor fără a exista o opoziţie din partea celui care se pretindea titular al dreptului a permis translaţia ulterioară a prerogativelor posesiei de fapt, sub titlu de proprietar, fără realizarea altor formalităţi de opozabilitate în raport cu autorităţile în afara celor de înscriere în rolul fiscal.

Revenind la aceste date pentru cauza de faţă, se constată că înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă” din data de 02.04.1976 indică faptul că imobilul din str. [...] nr. 15 a fost vândut de către [...] împreună cu fiii ei ([...] şi [...]) pentru suma totală de 10.000 lei, iar în datele de evidenţă SPIT Constanţa imobilul figurează în perioada 1966 – 1975 în registrul fiscal al sect. 5, vol. III, ca aparţinând numitului [...].

Având în vedere că pârâta [...] nu a negat semnarea înscrisului sub semnătură privată şi nici calitatea de succesor în drepturi a numitului [...], această parte îşi justifica – din perspectiva argumentelor arătate – calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. 

Pe cale de consecinţă, evocarea din oficiu şi admiterea acestei excepţii a fost greşită, instanţele fiind abilitate să păşească la evaluarea pe fond a dreptului invocat, în cadrul procesual afirmat de reclamanţi. Solicitarea întrunirii, în persoana pârâtei, a tuturor prerogativelor dreptului real în cadrul procesului de uzucapiune a constituit o soluţie greşită – câtă vreme existenţa acestui drept ar fi permis valorificarea obligaţiilor decurgând din promisiunea de vânzare şi sesizarea instanţei cu o acţiune în constatarea intervenirii vânzării cumpărării. În raport cu consideraţiile doctrinare mai sus prezentate, în cadrul acestui mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, reclamantul nu trebuie să dovedească faptul că pârâtul chemat în judecată are un titlu de proprietate valid (ca în cazul acţiunii personale), pentru că prescripţia achizitivă nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului prin translaţie. Proba cerută este aceea că pârâtul este confirmat, în evidenţa publică, drept persoana care a deţinut ultimul bunul imobil, cel care a permis eventual deţinerea bunului de un terţ şi, în general, că acesta este singura persoană care ar putea opune uzucapantului lipsa condiţiilor pentru prescripţia achizitivă.

Aceasta nu exclude, prin urmare, ca persoana care se dovedeşte a fi adevăratul titular al dreptului să formuleze ulterior acţiune în revendicare împotriva uzucapantului şi nici nu duce la concluzia că, prin stabilirea cadrului procesual în uzucapiune, i s-ar nega celui dintâi, cu puterea lucrului judecat, dreptul şi calitatea în revendicarea bunului. 

Soluţia în recurs.

Faţă de dispoziţiile art. 496 cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând, admiterea apelului reclamanţilor, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare (pe fond) la Judecătoria Constanţa.

Domenii speta

Spete similare