Legea nr. 9/1998. Recalificare cale de atac. Rejudecarea fondului.

Potrivit art. 477 alin. 1 cod procedură civilă, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Conform art. 479 alin. 1 cod procedură civilă, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, iar textul alin. 2 menţionează că se va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care se consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse.

Art. 477 ?i 479 alin. 1 cod procedură civilă

Art. 7 din Legea nr. 76/2012

Art. 7 alin. 5 din Legea nr. 9/1998

Art. 8 din Legea nr. 164/2014, modificată prin Legea nr. 212/2018

La termenul de judecată din 22.01.2020, instanţa a recalificat prezenta cale de atac ca fiind apelul, iar nu recursul, având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2012, art. 7 alin. 5 din Legea nr. 9/1998 şi art. 8 din Legea nr. 164/2014, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 7 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 9/1998 (anterior abrogării lor prin Legea nr. 164/2014), hotărârile comisiei centrale erau supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Hotărârile pronunţate de tribunal erau supuse recursului.

Prin textul art. 8 din Legea nr. 164/2014 s-a stabilit că deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Norma a fost însă modificată prin art. IV al Legii nr. 212/2018, intrată în vigoare la 01.08.2018, în sensul că: ,,Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.’’

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este ,,definitivă’’, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. Alin. 2 stabileşte că dispoziţiile alin. 1 se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este ,,supusă recursului’’ sau că ,,poate fi atacată cu recurs’’ ori după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Coroborând aceste prevederi legale, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestor legi speciale (nr. 9/1998, nr. 164/2014) erau, la data sesizării tribunalului cu prezenta cerere (6.05.2019), supuse căii de atac a apelului la instanţa ierarhic superioară, aceasta fiind calea de atac de drept comun şi unica de reformare, căreia i se supun soluţiile dispuse în litigiile civile – cu excepţiile expres prevăzute de legiuitor.

Aplicarea principiului ubi eadem est ratio comportă acelaşi tip de raţionament pentru cererile supuse în prezent procedurii civile de drept comun, iar până la modificarea survenită prin Legea nr. 212/2018 – celei de contencios administrativ, în ambele situaţii hotărârea judecătorească având acelaşi regim de evaluare în controlul judiciar (cât priveşte numărul de căi de atac).

Urmare calificării căii de atac ca fiind una devolutivă, supusă cerinţelor art. 470 şi urm. cod proc. civilă, instanţa a înlăturat excepţia nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare de către intimată.

Considerentele instanţei de apel.

Potrivit art. 477 alin. 1 cod proc. civilă, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Conform art. 479 alin. 1 cod proc. civilă, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, iar textul alin. 2 menţionează că se va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care se consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse.

Sub un prim aspect se va reţine că argumentul evocat prin calea de atac, care atinge sfera încălcării dreptului la un proces echitabil prin prisma pretinsei nesocotiri a dreptului părţii de a avea asigurată reprezentarea legală, este nefondat.

Astfel, prin art. 139 din Legea nr. 304/2004 republicată s-a stabilit că revine Consiliului Superior al Magistraturii atributul definirii, prin regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, perioada vacanţei judecătoreşti, iar potrivit art. 178 din ROI aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, vacanţa judecătorească se derulează pe perioada 1 iulie - 31 august. În cadrul acestei perioade se soluţionează, ca regulă, cauzele apreciate ca fiind urgente, neexistând însă vreun impediment legal pentru rezolvarea litigiilor pe care judecătorul cauzei le atribuie termen în perioada amintită, a vacanţei judecătoreşti.

Pornind de la principiul soluţionării cu celeritate a cauzelor întemeiate pe legislaţia reparatorie, Curtea constată că stabilirea unui termen înăuntrul acestei perioade nu reprezintă prin ea însăşi o încălcare a vreunei norme legale, pentru că judecătorul are îndrituirea de a evalua - în fiecare caz în parte - durata şi complexitatea cauzei, interesul finalizării mai rapide a procedurii şi utilitatea procesuală a amânării cercetării judecătoreşti după epuizarea acestei vacanţe.

În speţă, tribunalul a fost sesizat cu judecata unei contestaţii formulate împotriva deciziei ANRP de invalidare a hotărârii dispuse de comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998, la rândul ei de respingere (dar pe alte raţiuni) a cererii de acordare a compensaţiilor băneşti în conformitate cu dispoziţiile Legii  nr. 9/1998. Caracterul reparatoriu al legii menţionate îl consacră însuşi conţinutul actului normativ, din perspectiva persoanelor cărora li se adresează şi împrejurărilor concrete avute în vedere - acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În aceste condiţii, soluţionarea procesului în timpul vacanţei judecătoreşti nu constituie o împrejurare menită să atragă nulitatea ori alt viciu procedural.

În ce priveşte cererea apărătorului ales al reclamantei, de amânare a judecăţii ca urmare a suprapunerii perioadei de concediu legal de odihnă, Curtea constată că ea se regăseşte la dosarul instanţei de fond, dar fiind înregistrată în aceeaşi zi în care a avut loc judecata, ca fiind primită la ora 11,40, după terminarea şedinţei. O atare împrejurare face imposibilă identificarea în cuprinsul încheierii de închidere a dezbaterilor a menţiunilor referitoare la existenţa acestei cereri de amânare, câtă vreme ea a fost înregistrată la instanţă după momentul finalizării cercetării judecătoreşti şi închiderea dezbaterilor

Cum prin cererea de chemare în judecată se solicitase judecata în lipsă, nu se poate susţine că judecătorul a încălcat dreptul părţii reclamante la apărare şi la un proces echitabil, pentru că se prezumă că în cadrul acestui proces, partea interesată a valorificat toate probele apreciate ca fiind utile, pertinente şi concludente pentru a obţine satisfacţie în justiţie în legătură cu pretenţiile formulate conform legii. Fiind în discuţie temeinicia deciziei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care a motivat invalidarea hotărârii comisiei locale, dar în acelaşi timp şi negarea dreptului reclamantei la compensaţii băneşti, revenea reclamantei să propună şi să invoce în cadrul acestui proces toate probele care conduceau la o concluzie contrară - anume că era pe deplin dovedit dreptul de proprietate al antecesorului său, [...], asupra averii imobile rămase pe teritoriul statului bulgar.

Prin urmare, aserţiunea privind pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil întrucât i-ar fi fost negată reclamantei şansa de a depune, la următorul termen ,,alte înscrisuri doveditoare’’, este vădit nefondată. Probele se propun de reclamant conform art. 254 alin. 1 cod proc. civilă, prin însăşi cererea de chemare în judecată, iar în condiţiile alin. 2 cod proc. civilă, de îndată ce ar fi obţinute probele noi – nefiind posibilă temporizarea prezentării lor la un anumit moment procesual ales de parte.

Absenţa apărătorului nu constituia un motiv obiectiv de neprezentare a respectivelor probe noi, în măsura în care ele se aflau în posesia părţii.

Inconsistenţa acestor aserţiuni rezultă de altfel şi din faptul că nici cu ocazia depunerii căii de atac partea reclamantă nu a fost în măsură să prezinte ,,alte înscrisuri decât cele depuse de către pârâtă în cadrul dosarului administrativ’’, în apel fiind adiţionate două declaraţii extrajudiciare, date în faţa notarului public după pronunţarea şi comunicarea hotărârii instanţei de fond.

Abordând în continuare problema temeiniciei soluţiei dispuse în primă instanţă prin raportare la probele administrate în faţa instanţei de fond, cât şi a celor aduse în supliment conform art. 479 alin. 2 cod proc. civilă, instanţa de apel va avea în vedere că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a normelor în materie.

Reclamanta a înţeles să menţioneze, în calea de atac, că nu îi este imputabilă inconsistenţa documentaţiei depuse în dosarul administrativ, faţă de situaţia conflictuală creată între ea şi fratele său după stabilirea lipsei dreptului numitului [...] la primirea de compensaţii de pe urma autorului comun.

Acest aspect nu poate fi imputat ANRP, în condiţiile în care instituţia publică şi-a îndeplinit obligaţia colectării datelor existente în evidenţa statului, în privinţa averii imobile cerute a fi compensate, solicitând Arhivelor Naţionale să comunice copia înscrisurilor deţinute. Prin comunicarea adresei .../06.12.2018, Arhivele Naţionale – Serviciul AN Istorice Centrale a transmis ,,Declaraţia’’ şi ,,Situaţia de avere imobilă rurală’’ a locuitorului [...] din comuna Arman, sat Caraci, judeţul Caliacra, iar prin adresa ... din 09.11.2018 s-a transmis că urmare verificării evidenţelor, nu a fost identificat Tabloul de colonişti şi evacuaţi din Cadrilater, definitivaţi în localitatea Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, privind pe autorul [...].

Înscrisul existent în evidenţele statului român cuprinde în mod clar menţinea că numitul [...] declară la 18.07.1942, în Bucureşti, că a abandonat în bună stare la evacuare una casă cu 2 camere şi antreu, din piatră şi olane, cu curte de cca 3000 mp, gard împrejurul casei. Martori: [...] şi [...].’’ – locuinţa fiind situată în satul Caraaci, com. Arman, jud. Caliacra, dar şi că reprezentanţii comisiei bulgare refuză să semneze documentul.

Potrivit art. 10 din Acordul din 7.09.1940 încheiat în baza Tratatului de la Craiova,  ,,Comisiunea Mixtă va avea de asemenea atribuţiunea:

1. De a verifica inventarul fiecărui interesat, alcătuit conform art. 8, alineatul al 2-lea, în vederea stabilirii situaţiei prevăzute la art. 12 următor.

2. De a determina în ce constau proprietăţile imobiliare clădite şi neclădite ale emigranţilor, ale căror drepturi sunt legal recunoscute de legile române în vigoare, la data schimbului instrumentelor de ratificare ale Tratatului.

(…)

4. De a proceda la evaluarea bunurilor şi drepturilor emigranţilor.

Valoarea proprietăţilor clădite şi neclădite va fi fixată de Comisiunea Mixtă, pe baza oricărui element de informare.’’

Comisia Mixtă avea aşadar obligaţia întocmirii unei situaţii a bunurilor specificate în art. 10 pct.2 şi 3, care aparţineau celui interesat, să evalueze respectivele bunuri şi sarcinile care îl grevau, activul şi pasivul patrimoniului intrând sub reglementarea tratatului. Situaţiile sus-menţionate urmau a fi întocmite în patru exemplare, din care unul păstrat în arhivele Comisiei Mixte, iar două exemplare - remise fiecăreia din Înaltele Părţi Contractante, care aveau şi competenţa de a stabili despăgubirea individuală, datorată de ele fiecărui interesat, conform art. 5. În fine, al patrulea exemplar era remis celui interesat.

Acordul cuprindea şi prevederi legate de posibilitatea atacării în instanţa de judecată a măsurilor dispuse de această comisie, în legătură cu toate contestaţiile ce s-ar fi ridicat cu privire la drepturile şi la calitatea celor aflaţi pe listele autorităţilor, ca persoane supuse Tratatului.

Menţionarea acestor prevederi a fost necesară pentru a releva motivul constituirii acestei comisii bilaterale, anume, de creare a unui for administrativ menit să evalueze pretenţiile celor interesaţi, în legătură cu bunurile imobile lăsate pe teritoriul judeţelor Durostor şi Caliacra, atât sub aspectul existenţei dreptului pretins, cât şi al întinderii acestuia.

În aceste condiţii, refuzul depunerii semnăturii de către reprezentanţii bulgari din Comisia Mixtă putea fi datorat faptului că autorul reclamantei nu a prezentat titlul de proprietate pentru acest imobil, pentru dovedirea celor afirmate fiind indicaţi doi martori. În orice caz, lipsa acordului membrilor Comisiei Mixte în legătură cu existenţa dreptului numitului [...] la despăgubiri pentru bunul imobil menţionat putea face obiect al contestării în justiţie, conform prevederilor Acordului – o asemenea situaţie neputând fi, însă, înlăturată prin probe depuse în actuala procedură reparatorie.

Neîntrunirea acordului membrilor Comisiei echivalează, potrivit Legii nr. 9/1998, cu nedovedirea dreptului de proprietate al celui interesat cu ocazia derulării procedurii instituite în aplicarea Tratatului, iar documentaţia regăsită în evidenţele arhivistice ale Statului român atestă acest lucru. 

Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 (anterior abrogării operate prin Legea nr. 164/2014), dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor pentru care se solicită compensaţii se face cu înscrisuri. Potrivit art. 6 din H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, cu modificările şi completările ulterioare, ,,prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înţelege orice dovadă eliberată de instituţii - arhive, primării, notariate, instanţe judecătoreşti - în legătură cu fostele proprietăţi, cum ar fi: chitanţe de plată a impozitelor, extrase din cărţile de imobil, planuri şi autorizaţii de construcţie, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătoreşti şi orice alte documente care se referă la existenţa bunurilor rămase în judeţele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul de la Craiova’’.

Instanţa de apel reţine că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 164/2014 (cuprinse în Capitolul II ,,Stabilirea şi plata despăgubirilor’’) prevăd: ,,Cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.’’

Această normă nu poate fi însă extinsă în afara scopului urmărit de legiuitor, în sensul că ar permite completarea cadrului probator cu declaraţii ale martorilor care vin în contradicţie cu înscrisurile regăsite în dosarul administrativ şi care neagă existenţa dreptului.

Legea a permis proba cu martori pentru a clarifica elemente care pot conduce la cuantificarea corectă a despăgubirilor şi care nu se regăsesc în documentaţia aflată în posesia solicitantului sau în deţinerea autorităţilor statului (de ex., cu privire la suprafaţa locuinţei, la elementele ei constructive etc.).

Noţiunea de început de dovadă scrisă, la care trimite art. 310 cod proc. civilă, nu se poate aplica unui înscris oficial, întocmit şi păstrat în fondul arhivistic naţional în conformitate cu legea şi ale cărui menţiuni nu lasă loc de dubiu în privinţa neîntrunirii acordului Comisiei în legătură cu existenţa unui bun imobil al lui [...] pe teritoriul statului bulgar.

Urmează a fi deopotrivă înlăturată proba cu declaraţiile extrajudiciare, propusă în apel, persoanele declarante fiind născute în febr. 1940 şi respectiv, decembrie 1943; ceea ce au prezentat sub semnătură la biroul notarial constituie informaţii obţinute de la alte persoane care au locuit cu [...] în com. … - declaranţii nefiind aşadar în măsură să cunoască nemijlocit aspecte legate de pretinsa avere imobiliară rămasă în Bulgaria de pe urma autorului apelantei.

În raport de toate aceste considerente, constatând că nu se impune reformarea soluţiei tribunalului, pe temeiul art. 480 alin. 1 cod proc. civilă, se va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare